ENDA - Arheologie experimentală. Propuneri de reconstituire a unor teci de pumnale curbe

ARHEOLOGIE EXPERIMENTALĂ. PROPUNERI DE RECONSTITUIRE A UNOR TECI DE PUMNALE CURBE

Cǎtǎlin Borangic, Marius Barbu

Subiectul pumnalelor curbe de tip sica a constituit recent tema unei lucrări monografice despre acest tip de armă, prezent consistent în panoplia războinicilor de elită nord-dunăreni din epoca regatului dac¹. Lucrarea, care a concentrat numeroase articole anterioare, descoperiri nepublicate şi piese inedite, analizează aproape toată problematica momentului referitoare la celebrele pumnale, dar din varii motive acordă mai puţină atenţie tecilor acestora. Motivele ar fi mai multe, principalul fiind însă varietatea morfologică a acestora, fapt ce complica discuţia de ansamblu.

În principiu, spadele, săbiile, cuţitele, pumnalele, uneori şi vârfurile de lance, aveau teci, realizate din diverse materiale (fier, bronz, lemn, piele), care au rolul de a permite transportul armelor în siguranţă şi cu o doză de confort chiar. În cazul armelor mici, tecile sunt cu atât mai importante cu cât posibilitatea de a pierde cuţitul sau pumnalul în timpul deplasărilor este mai mare. La fel de mare este şi riscul ca posesorul, neavând arma în teacă, să se rănească în ea. Utilitatea acestor elemente auxiliare nu mai necesită argumentaţie, ea fiind evidentă. Pe lângă latura funcţională, trebuie avut în vedere şi rolul estetic al tecilor. Singura teacă de pumnal curb despre care avem informaţii detaliate privind ornamentarea în ansamblu este cea figurată pe friza templului Atenei din Pergam (Fig.5/3). De notat că unele teci de metal au decoruri fine la partea superioară, iar teaca de la Corcova are butonul terminal modelat sub forma unui cap de berbec (Fig.1/4; Fig.4/5c), similar cu piesa figurată la Pergam. Sunt argumente suficiente pentru a conchide că şi tecile combinau utilul cu frumosul, unele fiind adevărate lucrări artistice, reflectând statutul şi identitatea proprietarului.

Deşi teaca este un accesoriu indispensabil armelor albe totuşi, în cazul pumnalelor curbe dacice, un număr semnificativ dintre aceste descoperiri o reprezintă pumnalele fără teacă. Nu există desigur nici o posibilitate ca tecile să nu fi existat.

Din totalul de 75 de pumnale semnalate şi 60 fişate, doar 20 au şi teacă: Baloteşti²2, Bălăneşti³3; Blandiana⁴4 (Fig.1/1), Bulbuc (Fig.1/2; Fig.1/3; Fig.1/3), Călan⁵, Cetate (Fig.2/1), Corcova (Fig.1/4), Cugir (Fig.2/2), Deva (Fig.5/4), Histria (Fig.5/5), Hoghiz⁶6 (Fig.6/1); Hunedoara (Fig.2/5; 2/6), Floreşti⁷ (Fig.4/1); Mala Kopanya (Fig.3/1-2), Piatra Craivii⁸; Popeşti (Fig.3/3), Rast (Fig.3/5), Rotbav⁹ (Fig.6/4); Şiseşti (Fig.4/2), Viişoara, Zimnicea (Fig.5/1)¹⁰. Uneori, câte o teacă, descoperită în acelaşi sit arheologic, este greu de asociat exact cu arma de la care provenea fie din cauza deranjării şi dispersiei inventarelor, fie din cauza neînregistrărilor corespunzătoare. O altă situaţie identificată pe teren, este aceea în care existenţa tecii poate fi doar presupusă pe baza resturilor de bronz identificate pe lamă (col. Boeriu)¹¹, iar în alte cinci cazuri s-a descoperit doar teaca (Ardeu?, Tărtăria (Fig.4/4), Racoş-Tipia Ormenişului (Fig.3/4), Şimleu Silvaniei, Porolissum (Fig.5/2)¹²). În trei cazuri teaca are o lungime care acoperă aproape întreaga lamă (Cetate, Corcova, Bulbuc)¹³. În cazurile rămase – majoritatea piese destul de prost conservate – din teacă sau păstrat doar vârfurile metalice ale tecilor propriu-zise, respectiv treimea inferioară, destinată protejării vârfului ascuţit al lamei. Restul tecii, care era din lemn sau piele, nu s-a păstrat, acesta fiind motivul principal pentru care am demarat acest proiect.

Ajunşi în acest punct s-au născut câteva întrebări. În primul rând cum arăta o teacă completă, funcţională, ţinând cont de forma curbă a lamei? Din ce material era mai fezabil să fie fabricată partea de completare? din lemn sau din piele? Cât de funcţională era o astfel de teacă? În cazul celor combinate, care era ordinea şi modul de îmbinare a componentelor astfel încât păstrarea şi mânuirea pumnalului să se facă în siguranţă şi eficient? Cât costa, sub aspectul orelor de muncă necesare, realizarea unei teci?

În lipsa unei teci păstrate în întregime am fost nevoiţi să luăm în calcul mai multe variante, posibilităţi, respectiv o teacă în întregime din piele, una din lemn, metal şi piele, una în întregime din lemn şi ultima din metal – fier în acest caz – şi piele¹⁴. Am acoperit astfel toate variantele posibile, cu excepţia celor integrale din bronz sau fier.

1. Teaca din piele

Teaca realizată integral din piele a fost, în ciuda aparenţelor, destul de complicat de fabricat, în special datorită durităţii materialului de bază şi a utilizării de clei pentru fixare. Consumul de material şi manoperă este, în acest caz, redus¹⁵, iar tehnica de execuţie a putut fi însuşită după câteva măsurători şi variante. Şi acest tip de teacă poate fi realizat în mai multe moduri, dar cele mai potrivite au fost doar două: unul prin decuparea separată a celor două feţe şi apoi îmbinarea lor prin chituire cu clei şi ulterior coasere fie cu şnur subţire de piele, fie cu aţă ceruită (Fig.7/1).

Considerând că sunt întrunite întotdeauna condiţiile ideale (materia primă la dispoziţie, calitatea dorită, instrumentarul necesar, experienţa profesională adecvată) o astfel de teacă se poate realiza teoretic în aproximativ trei zile. În realitate, alegerea materialului, croirea, decuparea, găurirea, lipirea şi coaserea elementelor componente duc volumul de lucru către şapte zile, atât din cauza timpilor de uscare, cât şi datorită operaţiunilor migăloase. O parte dintre acestea ar fi putut fi distribuite unor ucenici, dar în general este de preferat ca fazele intermediare să fie executate de către acelaşi meşteşugar, imprimându-se astfel produsului un singur stil şi o singură tehnică.

Al doilea tip a fost confecţionat prin plierea unei singure bucăţi de piele – groasă de 5 mm – şi închiderea ei cu un şnur din acelaşi material sau cusut la două rânduri (Fig.7/2).

Rezultatul a fost o teacă elegantă, capabilă să protejeze lama relativ eficient. Opţional, pielea poate fi decorată prin pirogravare sau crestare, dar în ansamblu rămâne o teacă simplă sub aspectul funcţionalităţii, chiar dacă aspectul este unul estetic. Utilizarea ei timp îndelungat arată şi principala vulnerabilitate – probabil care a dus în final la adăugarea de componente metalice – şi anume faptul că introducerea repetată a pumnalului ascuţit în teacă uzează anumite părţi, în special treimea inferioară a acesteia, teaca trebuind înlocuită după un timp oarecare. O altă problemă este identificată în cazul în care intra apă în teacă. Utilizarea îndelungată înseamnă şi expunerea ei la diferiţi factori mecanici şi meteorologici. Dacă accidental intră apă, vârful tecii putrezeşte în cele din urmă şi teaca trebuie înlocuită.

Acest tip de teacă pare mai potrivit şi pentru pumnalele robuste (de tip B). Alura masivă, aproape grosolană, o putem relaţiona cu lipsa totală a componentelor de metal asociate acestor pumnale din spaţiul şi epoca geto-dacică¹⁶.

2. Teaca din lemn şi piele

Al doilea tip reconstituit a fost o teacă din lemn, acoperit cu piele. Pentru o mai bună desfăşurare a activităţii, dar şi pentru a aplica procedee tehnice diverse, am confecţionat teaca simultan cu pumnalul pentru care a fost concepută. Corpul principal al tecii a fost lucrat din două plăci din lemn de brad, de formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 30×15×2 cm. Procedurile de confecţionare a tecii au avut loc în cadrul atelierului de fierărie în care s-a fabricat şi pumnalul, proces ce a demarat în momentul în care lama curbă a armei a căpătat conturul final, însă înainte de a fi călită.

Odată finalizată, lama a fost încinsă şi aşezată pe una dintre plăcile de lemn, cea de a doua placă fixându-se în partea superioară. Întreg ansamblul a fost presat timp de două minute cu o greutate. Temperatura ridicată a metalului a ars mocnit stratul superficial de lemn, lăsând o amprentă carbonizată care a putut fi rasă cu uşurinţă cu ajutorul unui cuţit. Acest procedeu s-a repetat de trei ori, la final amprenta căpătând profunzimea necesară culisării lejere a lamei. Astfel, interiorul tecii a fost obţinut rapid şi facil, forma realizată având un profil triunghiular, la fel ca lama metalică. Tot datorită acestui procedeu, carbonul degajat de arderea mocnită a pătruns superficial metalul armei, sporindu-i calităţile în momentul călirii. Traiectoria sub formă de segment de cerc a lamei a făcut ca arma să culiseze lejer pe amprenta sa, însă, în alte cazuri, o curbură neuniformă a lamei presupune ajustări ale amprentei, de cele mai multe ori gura tecii şi zona de maximă curbură necesitând o lărgire suplimentară.

Forma exterioară a tecii a fost dată prin cioplirea cu ajutorul unui topor şi al unui cuţit, mai apoi finisajul făcându-se prin şlefuire. Grosimea peretelui lemnos a rămas în medie de 3–4 mm, suficientă pentru a da rigiditate ansamblului. Cele două valve astfel obţinute au fost lipite pe muchii cu clei de oase şi presate timp de o zi.

Jumătatea inferioară a tecii de lemn a fost acoperită cu piele crudă de viţel. Pielea conservată în prealabil prin sărare şi uscare, a fost umezită pentru a deveni maleabilă. După decupare, aceasta a fost pliată şi cusută, mulându-se perfect pe lemn. Mai apoi, prin uscare, pielea şi-a redus volumul, strângând şi rigidizând întreg ansamblul. Şi partea superioară a tecii a fost întărită asemănător, fiind fixată cu ajutorul a două legături din acelaşi tip de piele. Totodată, prin acest procedeu au fost fixate şi verigile din bronz ce constituie sistemul de prindere a tecii.

Astfel, teaca din lemn a fost ranforsată şi totodată decorată la cele două extremităţi. Tot în vederea dezvoltării elementului estetic, partea lemnoasă, rămasă neacoperită a fost ornamentată prin pirogravare (Fig.7/3).

Ca durată de lucru, întreg procesul descris mai sus s-a desfăşurat pe parcursul unei zile.

Din punct de vedere funcţional, forma fidelă a lamei imprimată în cele două valve de lemn a dus la o potrivire exactă a pumnalului şi a tecii. Pentru o mai mare siguranţă în ceea ce priveşte transportarea armei şi pentru a evita scoaterea accidentală a acesteia s-a impus găsirea unei soluţii care să strângă lama în teacă. Astfel au fost decupate două segmente de piele moale ce au fost lipite pe interiorul pereţilor tecii, astfel încât aceasta să strângă puţin lama. În acest fel se evită pierderea pumnalului chiar şi dacă purtătorul lui este antrenat în activităţi dinamice sau ajunge în poziţii anatomice nefireşti, iar ca efect secundar, la fiecare scoatere sau introducere din teacă, lama bogat ornamentată este şlefuită, păstrându-i-se lustrul.

3. Teaca din lemn

Următoarea teacă reconstituită a fost cea integral din lemn, unele etape şi tehnici de lucru fiind diferite de teaca anterioară, tocmai pentru a acoperi mai multe posibilităţi. Faptul că multe pumnale nu au fost descoperite împreună cu elemente metalice ale tecilor, duc la concluzia că este posibil ca cel puţin unele să fi avut teci de lemn, care au ars complet pe rugul funerar ori s-au descompus în timp, dacă armele nu au fost incinerate împreună cu defunctul proprietar. Singurul indiciu privind o teacă din acest material a fost forma unui pumnal, reconstituit şi el. Etapele reconstrucţiei au debutat cu alegerea unei esenţe de lemn potrivite – frasin în acest caz – apoi decuparea unui dreptunghi corelat cu dimensiunile lamei. Bucata de lemn (30×10×3 cm) a fost apoi decupată longitudinal, în două jumătăţi egale. Cu ajutorul lamei pumnalului au fost marcate pe ambele feţe (stânga-dreapta) traseul lamei în viitoarea teacă şi excizat în adâncime pe traseul lamei câte 4 mm pe fiecare latură (Fig.8/1). Cota de excavare trebuie să fie jumătate din grosimea lamei, pentru fiecare parte a tecii. În acest caz lama are grosimea de 5,5 mm la muchie, caz în care întreaga cavitate a avut, la final, înălţimea de 12 mm (Fig.8/2). Este cea mai importantă etapă din timpul fabricării, căci după încleiere, dată fiind forma curbată, nu se mai pot face ajustări, mai ales în zona de vârf. Datorită acestui aspect este importantă verificarea repetată prin fixarea tecii la rece (prinderea părţilor în menghină sau în alte dispozitive) şi introducerea pumnalului în teaca provizorie (Fig.8/4).

După această operaţiune a fost retrasat conturul lamei la 1 cm distanţă de forma exactă şi apoi decupate ambele feţe (Fig.8/3). După verificările şi ajustările inerente, cele două părţi au fost suprapuse, încleiate şi puse la uscat. Întărirea cleiului (12 h) fiind încheiată, s-a procedat la redecuparea ansamblului pe trasarea exterioară şi şlefuirea tecii până la obţinerea unei forme ovale (5,2×2,3 cm, la gura tecii, îngustându-se firesc spre vârf). Opţional, cele două părţi se pot nitui, dar un clei bun asigură o aderenţă suficientă a celor două feţe, cu condiţia să nu fie expuse la umiditate excesivă. Mărirea rezistenţei se poate face prin îmbrăcarea întregii tecii în piele. La final, se montează sistemele de prindere la curea, care pot avea diverse forme şi detalii. Aceste garnituri (una sau două) ranforsează teaca suplimentar.

Pentru experimentul de faţă am optat pentru cea mai simplă teacă, respectiv doar de lemn, care a fost decorat prin pirogravare (Fig.8/5).

La final, teaca s-a dovedit eficientă, pumnalul intră şi iese lejer din ea; jocul lamei în cavitate era rezonabil, iar protecţia lamei este excelentă. Punctele slabe ale acestui model le-ar fi putut constitui simplitatea piesei în ansamblu, mult sub valoarea unui războinic bogat, dar mai ales faptul că pumnalul are tendinţa de a ieşi singur din teacă în timpul alergării sau în timpul galopului, dacă posesorul este călare. Acest aspect este deosebit de deranjant şi a necesitat o atenţie deosebită. Ca soluţie, identic cu procedeul de la teaca precedentă, se poate cămăşui interiorul cu o piele subţire, cel puţin în zona gurii tecii, ajustare necesară mai ales din cauza modificărilor pe care le suferă în timp teaca, datorită uscării naturale şi (eventualelor) umeziri ocazionale.

Desigur, o teacă de lemn, pe lângă corpul lemnos propriu-zis, necesită unele elemente auxiliare, din metal sau chiar piele, pentru a putea fi fixată la centura purtătorului, asemănătoare cu cele ale tecii precedente.

Costul unei astfel de teci este redus, atât ca valoare materială, cât şi ca timp alocat fabricării. Un atelier modest poate fabrica o astfel de teacă în două zile – inclusiv uscarea cleiului – fără nici un fel de probleme. Uneltele minim necesare au fost: ciocan, rindea, fierăstrău, raşpel mare, raşpel fin, şmirghel, două dălţi pentru lemn, ac de pirogravat, şpaclu pentru clei, menghină, instrumente de măsurat şi trasat.

4. Teaca din lemn, piele şi metal

În vederea obţinerii unei tecii complexe formată din lemn, piele şi metal s-au avut în vedere mai multe etape de lucru. Pentru început s-a realizat o teacă din lemn urmând paşii descrişi şi în cazul tecii din lemn şi piele, cu specificaţia că de această dată, faptul că jumătatea inferioară a tecii va fi acoperită cu buterola metalică, nu mai obligă lemnul să acopere întreaga lungime a tecii. În acest fel cele două valve de lemn pot închide lama pe toată lungimea ei sau pot lăsa treimea inferioară a acesteia să fie acoperită doar cu metal. Exemplul următor descrie realizarea unei teci a cărei părţi lemnoase acoperă toată lama, în celălalt caz riscul de ca tăişul să atingă un element metalic fiind crescut şi putând duce în timp la tocirea acestuia. În cazul de faţa forma sinuoasă a lamei a necesitat o lăţire a interiorului tecii cu 1,5 cm faţă de amprenta lamei, cu precădere în zona gurii acesteia.

Odată finalizată teaca din lemn s-a trecut la îmbrăcarea jumătăţii superioare a acesteia cu piele crudă de viţel umezită în prealabil. Uscare pielii a dus la o fixare foarte bună a celor două valve de lemn. Ultima montată a fost partea metalică (buterola) ce acoperă jumătatea inferioară a tecii (Fig.7/4b). Această piesă a fost realizată prin martelarea la cald a unui lingou de fier cu greutatea de 150 grame. Într-o primă etapă lingoul a fost întins sub formă tronconică, capătul subţire fiind modelat sub forma unui segment cu profil rotund, în timp ce capătul gros a fost bătut în vederea obţinerii unei foi de formă trapezoidală. Mai apoi, această tablă, regularizată la margini prin decupare cu dalta, a fost adunată din laterale, după principiul realizării unei dulii (manşon) de lance, diferenţa constând în faptul că profilul acestei piese are formă ovală. În toate aceste etape de lucru s-a ţinut cont de forma şi dimensiunile tecii de lemn peste care urma să fie montată buterola.

Capătul subţire al buterolei a fost prelucrat în vederea obţinerii unei terminaţii semisferice, tehnica folosită fiind aceea uzitată şi în cazul realizării niturilor. Tot cu scop decorativ au fost aplicate la cald şi câteva decoruri cu dalta şi punctatorul. După finisare şi lustruire, piesa metalică lăsată necălită pentru o mai mare plasticitate, a fost montată peste vârful tecii de lemn, acoperind 1–2 cm şi învelişul de piele de mai sus. Marginile metalice au fost strânse prin ciocănire uşoară, la rece, întreg ansamblul devenind extrem de rigid şi puternic. Partea din dos a tecii nu a fost acoperită integral de partea metalică (Fig.7/4b), acest lucru fiind deseori vizibil şi în cazul multor buterole de sica antice, fapt ce pare a indica pe de o parte pragmatismul meşterilor epocii, iar pe de alta necesitatea ca partea lemnoasă a tecii să acopere întreaga lamă.

La final au fost adăugate în partea superioară două verigi din bronz prinse pe corpul tecii cu un manşon din piele crudă de viţel ce au menirea de sistem de fixare pe centură. Tot acum a fost corectată şi lărgimea interiorului tecii prin adăugarea a două segmente de piele moale care să strângă lama pumnalului astfel încât acesta să nu prezinte joc sau să iasă accidental din teacă.

La final a rezultat o teacă solidă cu un interior lemnos ce protejează lama, ranforsată cu o parte superioară din piele şi o buterolă din fier. Tipologia mai complexă a necesitat 2 zile de muncă în care s-au combinat unelte şi tehnici specifice mai multor meşteşuguri (fierărit, cioplit în lemn, prelucrarea pielii).

5. Teaca din piele şi metal

Ultimul model de teacă propus şi reconstituit a fost cel care combină partea inferioară a tecii, realizată din metal, fie, în acest caz, completată cu restul ansamblului realizat din piele.

Exceptând tecile din materiale organice, a căror istorie este imposibil de urmărit în timp, acest gen de teacă are analogii apropiate ca funcţionalitate. Deşi sunt foarte rare în cultura scitică nord-pontică, teci care au vârf metalic se regăsesc în descoperirile scitice din Transilvania, la akinakes-urile de tipul Tiszadob¹⁷. Faptul că vârfuri metalice de teci apar şi în cultura Ferigele, precum şi într-un mormânt de la Balta Verde poate sugera o tehnologie locală, posibil sub influenţă iliră¹⁸, aspect ce ar explica şi difuzia acestui model în spaţiul tracic, nord-balcanic.

Posibilităţile de montaj între cele două componente principale sunt cel puţin două. Prima variantă obligă la păstrarea exterioară a gurii componentei metalice deoarece unele astfel de teci au decor la buza de sus, ceea ce înseamnă că partea aceasta a tecii rămânea vizibilă. A doua posibilitate este cea în care partea de piele îmbracă efectiv tocul de fier. Am ales această variantă pentru reconstituire.

Reconstituirea tecii a pornit cu alegerea unei bucăţi de fier potrivite, în acest caz am ajuns la concluzia că mărimea tocului de fier necesită un calup de aproximativ 0,5×12×4 cm, dimensiuni variabile în funcţie de mărimea piesei finite dorite (Fig.9/1).

Prima etapă a constat în martelarea metalului în două direcţii. Una în partea superioară, pentru întinderea metalului, iar cealaltă în partea inferioară, pentru comprimare, cu grija uniformizării marginilor şi a păstrării reperelor metrologice. Apoi marginile au fost bătute uşor pentru a le imprima forma de „cornet”, în paralel cu menţinerea formei generale curbate. În această etapă a fost nevoie de o formă ajutătoare pe care se execută baterea, mai ales în faza definitivării formei finale (Fig.9/2-6). Procedura necesită atât încălzirea la incandescenţă a piesei, cât şi modelarea la rece.

Ultima etapă a fost realizarea butonului terminal. Piesa este prinsă în menghină (sau alt mod de fixare), iar capătul inferior a fost prelucrat ca în cazul niturilor, urmărindu-se lăţirea controlată şi uniformă a capătului. Pentru realizarea butonului a fost nevoie – pe lângă instrumentarul uzual – şi de o placă de fier care avea scobită în masa ei o cavitate semicirculară de dimensiunile la care era estimat butonul final. Acest dispozitiv simplu a permis obţinerea unei forme armonioase, în timp mai scurt.

La final, întreaga piesă a fost finisată (Fig.9/7), curăţată şi au fost date cele două găuri prin care, cu ajutorul unei sârme, trebuia fixată în piele. Timpul de realizare a componentei a fost de aproximativ 4–5 ore, măsurat de la lingoul de metal la piesa finită, lucrând un singur om (la unele etape se observă clar faptul că un al doilea ajutor scurtează substanţial timpii de fabricare). Desigur, durata de execuţie variază în principal în funcţie de tipul de toc dorit şi fabricat, modelele mai complexe necesitând un timp mai îndelungat, mai ales dacă se urmăreşte obţinerea unei teci decorate cu incizii, poansonare, gravuri sau alte elemente ornamentale.

Tocul metalic obţinut a fost apoi aşezat pe o bucată de piele, groasă de 3 mm, cu pumnalul introdus în teacă, măsurându-se suprafaţa desfăşurată. Pe piele a fost trasat conturul întregului ansamblu. În funcţie de aceste elemente, s-a tăiat cu atenţie pielea, verificând apoi ca ea să fie strânsă pe lamă şi pe toc. După îndepărtarea excesului de material, au fost trasate şi executate perforaţiile necesare (Fig.10/1–2). Se observă că cele două părţi de piele ale tecii au forme diferite, una mulată pe tocul de fier, iar cealaltă pe lama pumnalului. Varianta de teacă aleasă a fost proiectată dintr-o singură bucată de piele, dar există şi posibilitatea ca cele două părţi să fie executate separat şi abia apoi cusute împreună.

Tocul de fier a fost aşezat în poziţia potrivită şi s-a fixat în piele cu ajutorul unei bucăţi mici de sârmă, trecută atât prin perforaţiile părţii metalice, cât şi prin pielea tecii. Apoi pielea a fost închisă şi cusută prin găurile realizate în acest scop cu ajutorul unui şnur subţire de piele. S-a urmărit ca tocul să fie foarte bine strâns în „îmbrăcămintea” de piele, pentru a nu exista joc între cele două părţi.

Se poate coase în două moduri. Primul constă în coaserea separată a celor două segmente ale tecii, respectiv o coasere a tocului în piele şi coaserea ulterioară a pielii din partea superioară a tecii, iar a doua constă în coaserea cu un singur şnur a întregului ansamblu. O atenţie deosebită trebuie acordată punctului în care pumnalul intră în tocul metalic, urmărindu-se strângerea, chiar excesivă, a pielii pe metal, pentru a nu permite ca vârful lamei să agaţe buza tocului atunci când pumnalul intră în teacă. Sârma care fixează cele două componente trebuie şi ea foarte bine strânsă.

Trebuie lucrat cu atenţie, căci tocul curbat, respectiv lama armei obligă la curbarea pielii, pentru a urmări cursul întregului ansamblu. Pentru ca pielea să nu facă o cută dizgraţioasă (sau mai multe!), deasupra tocului se execută o despicătură în piele, iar marginile astfel obţinute se suprapun şi se cos. La final, se îndoaie partea superioară a pielii, sub forma unei bucle în care va intra cureaua sau centura purtătorului. Ultima ajustare constă în coaserea, separată, a unui mic şnur de piele în jurul butonului terminat, care iese din componenta de piele, cu rol de fixare suplimentară (Fig.10/3).

Pe baza realizării mai multor astfel de teci, putem aprecia că întregul ansamblu putea fi asamblat într-o zi, respectiv cca. 10 h/om, timp la care se adaugă fabricare celorlalte componente, rezultând o teacă funcţională, fără decoruri sau elemente speciale, plecând de la lingoul de metal şi bucata de piele bine tăbăcită. Costurile totale nu sunt, aşadar, foarte mari, principala problemă, tocul metalic, putând fi fabricat uşor după trei-patru încercări.

Instrumentarul folosit a fost unul normal pentru un mic atelier de fierărie, constând în ciocan, cleşte, pilă, daltă, nicovală, dorn, alături de mica forjă, menghina şi placa ajutătoare. La acestea s-au adăugat uneltele necesare pentru prelucrarea pielii: preducea, cuţite, sulă.

Teaca obţinută asigură o bună protecţie a pumnalului, permiţând în acelaşi timp scoaterea şi introducerea înapoi a armei cu uşurinţă. Totuşi, tocul metalic uzează vârful lamei, care se freacă de partea finală a tecii, necesitând periodic ascuţirea lamei pe această porţiune. Restul lamei nu este afectat de această uzură din cauza curburii care nu permite contactul pe o lungime prea mare. În schimb pumnalul introdus în teacă nu prezintă nici un risc de auto-rănire şi nici nu iese din teacă indiferent de mişcările corpului. Spre deosebire de alte teci această combinaţie are o fiabilitate şi o prestanţă mai mare, în parte datorită asamblării de materiale utilizate, în parte pentru că deşi nu era în mod neapărat cu mult mai bună decât alt tip de teacă, aceasta alinia purtătorul la un curent cultural, la o modă care a circulat în secolele III–I î.Hr., poate şi mai târziu, în tot spaţiul Balcanilor de nord.

6. Concluzii

Chiar dacă numărul de componente metalice a tecilor descoperite în săpăturile arheologice (sau prin braconaj arheologic, din păcate) este sensibil mai mic decât cel al pumnalelor, este indubitabil că în matricea lor istorică toate pumnalele aveau teacă. Diversitatea contextelor şi a resturilor păstrate arată că nu exista o uniformitate în ce priveşte structura unei astfel de teci. Putem aprecia că pentru fabricarea unei teci se recurgea la o serie destul de complexă de modele, procedee tehnice şi materiale.

Există posibilitatea, greu de demonstrat fără echivoc, din păcate, că în cazurile unde nu avem nici un fel de teacă lângă pumnal, aceasta fusese confecţionată integral din materiale organice şi astfel, prin incinerare şi/sau descompunere, urmele ei s-au pierdut. Rămâne greu de explicat faptul că unele pumnale elaborate estetic nu au teacă la fel de pretenţioasă şi ne referim aici la una care combină componente organice cu buterola metalică, în mod evident mai sofisticată. Desigur, sunt de luat în calcul şi variantele în care resturile tecii nu au fost descoperite sau au fost pierdute în diverse momente de pe traseul istoric al armei. Prezenţa unor teci separate de armă sau a unor pumnale fără teacă în depuneri aparent cu caracter cultic, arată ce cele două elemente au avut uneori şi destine separate. Evidenţele arheologice sugerează o selecţie a pieselor depuse, determinată de conjuncturi greu de recompus astăzi, dar care arată uneori o importanţă diferită acordată fie tecii, fie pumnalului, fie întregului ansamblu material şi spiritual depus în sol.

Totuşi, numărul mare de pumnale descoperite fără nici un element păstrat al tecii converge spre ipoteza că cel puţin unele teci erau fabricate integral din materiale perisabile. Reconstrucţia fidelă a unei astfel de teci este evident doar ipotetică şi rămâne supusă oricând discuţiei. Putem aprecia mai concret doar faptul că o astfel de teacă era simplu de confecţionat, necesarul de resurse materiale, umane şi de timp fiind mediu.

Este de remarcat, în acest moment, discrepanţa dintre posibilităţile profesionale şi tehnice ale unui atelier antic şi ale unuia modern, dar mai ales dintre capacităţile profesionale ale unui meşteşugar din Antichitate şi cele ale unui meşter contemporan. Fără dubii, nu putem pune egal între cele două părţi şi acest lucru s-a văzut în destul de desele momente când am greşit în aprecierile asupra obiectului prelucrat, în recompunerea etapelor de lucru şi a procedeelor ce trebuiau aplicate. În mod natural, în Antichitate, un meşteşugar beneficia de o lungă tradiţie în ce priveşte meseria, multe dintre detaliile şi tainele specifice fiecărei ocupaţii fiind transmise între generaţii; tehnologia de lucru a fost rodată timp îndelungat şi a fost alimentată de nevoile specifice momentului, ceea ce a dus firesc la acumulare de experienţă şi la specializare. În schimb, atelierul modern, lipsit de cunoştinţe anterioare, a fost nevoit să recompună aproape tot traseul tehnologic pornind doar de la artefactul istoric, nici el complet întotdeauna. Refacerea etapelor construcţiei a avut ca efect reconstituirea artefactului în forma lui concretă sau presupusă (în cazul componentelor dispărute), care chiar dacă este identic sau apropiat morfologic de artefactul-model nu prezintă garanţii în ce priveşte acurateţea şi corectitudinea etapelor de lucru intermediare. Motiv pentru care am încercat permanent să păstrăm confecţionarea pieselor în limitele posibile şi presupuse ale capacităţilor din epoca de viaţă a artefactului model. Singura certitudine a fost fabricarea în sine a pieselor şi concluziile de după montare. Estimarea costurilor de timp, a consumului de materiale şi a experienţei profesionale în sine pot fi destul de fluctuante, motiv pentru care am păstrat permanent experimentele în zona de simplu şi ieftin, pentru a aşeza riscurile aprecierilor valorice între limite acceptabile.

Pe aceste considerente putem spune că o teacă simplă, din piele sau lemn poate fi fabricată în minim două - maximum şase zile şi necesită minime cunoştinţe profesionale. Una mai complexă, din lemn, piele şi metal poate fi fabricată în maximum trei zile la standarde acceptabile. Evident că o teacă mai elaborată – şi repertoriile întocmite în acest sens demonstrează existenţa acestora – necesita costuri şi durate de execuţie mai mari.

O altă concluzie ar fi că tecile pumnalelor curbe contribuiau la imaginea războinicului. O astfel de teacă complexă aducea prestanţă unui războinic cu statut social ridicat, purtător al unui pumnal cu deosebite valenţe ritualice şi sociale¹⁹. Teaca era elementul vizibil permanent al armei. Dacă pumnalul, prin decorurile lamei, radia către mediul social mesajele conţinute doar dacă era scos din teacă, semn că destinatarii mesajului erau selectaţi, teaca putea fi văzută de oricine se afla în proximitate. Este un motiv pentru care decorarea acestor elemente îmbrăca forme artistice, presupunem că destul de elaborate chiar dacă avem la dispoziţie doar ornamentarea buterolelor. Frumuseţea celor fabricate din lemn, piele sau a întregului ansamblu poate fi doar imaginată. Teaca sculptată pe friza templului din Pergam este un indiciu elocvent în acest sens.

Combinaţia de materiale, lemn la interior pentru protejarea lamei şi piele plus metal la exterior în vederea ranforsării, rigidizării şi înfrumuseţării ansamblului, se înscrie în maniera de realizare a tecilor mai multor tipuri de arme existente în acelaşi interval cronologic atât la populaţiile nord-balcanice şi nord-dunărene, cât şi la alte popoare ale Antichităţii²⁰.

Ultima observaţie o putem face în legătură cu utilitatea practică a unei teci combinate. Sinteza dintre tocul metalic şi restul tecii fie de lemn, piele ori combinaţii dintre acestea, are ca rezultat o teacă rezistentă, în special la acţiunea statică a pumnalului, dar oferind siguranţă şi în momentele de manevrare a armei. Pumnalul poate fi scos şi introdus în teacă foarte uşor, fără riscul ca vârful să străpungă teaca.

Ne mai rămâne de rezolvat problema tecilor realizate integral din metal, bronz sau fier. Acest tip de teacă va face subiectul altui proiect de arheologie experimentală, moment când vom putea centraliza toate rezultatele experimentelor privitoare la tecile pumnalelor curbe, completând astfel dosarul istoric al armei.

NOTE

¹Sîrbu, Borangic, 2016, passim (cu bibliografia detaliată a fiecărei piese în parte).
² Inedit. Informaţie Ion MIHUŢ, descoperitorul inventarului.
³ Marinoiu et alii, 2016, p.211-225.
⁴ Din teaca pumnalului s-a păstrat doar jumătatea superioară, care, în momentul descoperirii mai păstra şi un fragment din sârma care făcea legătura cu restul organic al tecii. Astăzi, bucata de sârmă nu mai există.
⁵ Literatura de specialitate (Eskenazy, 1977, p.605-607) notează că din inventarul mormântului de războinic descoperit aici mai făcea parte şi un fragment din teaca pumnalului (L=7cm, l=3cm), având capătul prevăzut cu un buton discoidal, dar fără alte detalii. Reluarea analizei inventarului nu a dus la identificarea tecii în depozitele muzeale (Rustoiu et alii, 2001-2002, p.112), astfel că lipsesc fotografii sau desene ale piesei.
⁶ Doar semnalat în literatura de specialitate (Sîrbu, Savu, 2015, p.107) sau la sesiuni de comunicări ştiinţifice (Savu, 2017, slide 12), complexele fiind în curs de prelucrare şi publicare integrală. Mulţumim colegei Lucica-Olga SAVU pentru amabilitatea cu care ne-a oferit informaţiile şi fotografia piesei.
⁷ Sîrbu et alii 2016, p.33, fig.20/1-2.
⁸ Din perimetrul acestui sit arheologic provine o teacă metalică decorată. Mai multe piese (fragmente de pumnale şi teci) provenind din această zonă se află astăzi în patrimoniul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Bucureşti, cu menţiunea vagă a provenienţei ca „fiind de la Aiud”. Piesele au ajuns în instituţia bucureşteană ca urmare a unui transfer făcut de la Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia, anterior anului 1989 (Sîrbu, Borangic, 2016, p.34). Cel mai probabil originea lor este proximitatea cetăţii dacice de la Piatra Craivii (Alba), dar nu se exclud şi alte puncte din regiune, pe valea Mureşului din acest sector descoperindu-se multe morminte de războinic sau pumnale izolate. Anumite particularităţi ale piesei, în special lungimea şi lipsa curburii specifice pumnalelor sica, adăugate necunoaşterii contextului arheologic, ne obligă la prudenţă în acceptarea necondiţionată a asocierii indubitabile cu un astfel de pumnal curb.
⁹ Sîrbu, Savu, ms. Inventar (C 3/2015) cu pumnal, teacă, fibulă, lance îndoită ritual, oase calcinate. Mulţumim şi pe această cale autorilor pentru permisiunea de a ilustra teaca pumnalului.
¹⁰ În acelaşi mormânt cu pumnalul a fost descoperită şi o teacă de fier (Alexandrescu, 1980, p.40; fig.59/15), cel mai probabil în relaţie cu pumnalul, dar fără menţionarea acestui lucru.
¹¹ Borangic, Bădescu, 2014, p.54. Dispersia urmelor de bronz pe teacă elimină parţial posibilitatea ca resturile să provină de la ţinte de decor sau alte auxiliare ornamentale.
¹² Din descoperirile de la Porolissum provine o teacă de fier (Gudea, 1989, p.584; planşa CLXXVI/9) care are analogii cu unele teci de pumnale, fără a putea spune dacă arma pe care o proteja era un pumnal sica sau de un alt tip (semnalare dr. Horea POP).
¹³ Acestor două cazuri li se adaugă un pumnal intrat recent în atenţia specialiştilor, piesă provenită cel mai probabil din braconajul arheologic, identificat în colecţiile casei de licitaţii Artmark, care are o teacă ce acoperă aproape toată lama, dar şi un buton terminal masiv (Fig.6/2). Pumnalul se află în proces de restaurare, analiză judiciară şi, ulterior, publicare.
¹⁴ La realizarea acestor experimente au participat mai mulţi colaboratori şi membri ai unor asociaţii de reconstituire istorică, meşteri specializaţi în prelucrarea artizanală a lemnului (Dumitru CIOBĂNAŞU, Suceava), a fierului (Augustin NAE, Piteşti; Cristian IAMANDI, Târgovişte) şi a pielii (Adrian APOPEI, Bacău) care ne-au împărtăşit propriile experienţe şi realizări. Le mulţumim, încă o dată pe această cale, pentru buna colaborare.
¹⁵ Pielea utilizată la confecţionarea tecii a fost de bovină, bine presată, groasă de 5 mm/strat. De notat că materialul a fost relativ costisitor, probabil pe fondul reducerii şeptelului la nivel naţional în ultimii 20 de ani, dar am presupus că o astfel de piele era, în epoca dacică, mai accesibilă unui atelier de pielărie, astfel că preţul unei teci de piele nu putea fi foarte mare.
¹⁶ Sîrbu, Borangic, 2016, p.29.
¹⁷ Teci cu vârf metalic, aparţinând unor pumnale de tip akinakes, au fost descoperite la Aiud, Mirăslău, Sanislău (Vulpe, 1990, p.92-93) şi Pâclişa - Alba Iulia (Balteş et alii, ms). Teaca de la Pâclişa (Fig.6/3) are vârful realizat dintr-un pin de fier, separat (cu forma aproximativă de daltă) şi îmbrăcat în tabla tecii propriu-zise.
¹⁸ Vulpe, 1967, p.65.
¹⁹ Rustoiu, 2016, p.201-203.
²⁰ Acelaşi tip de abordare în realizarea tecilor poate fi surprins în cazul spadelor de tip celtic, al spadelor scurte sau al pumnalelor romane.

PLANŞE

Fig.1. 1. Blandiana, Alba (desen Călin Adam; foto C.Borangic); 2–4. Bulbuc, Alba (desen C.Adam; foto C.Borangic); 5. Corcova, Mehedinţi (desen; foto Valeriu Sîrbu).

Fig.2. 1. Cetate, Dolj (desen Gabriela Filip; foto Marius Bâsceanu); 2. Cugir, Alba (desen C.Adam; foto C.Borangic); 3–4. Hunedoara (desene V.Sîrbu; foto Dănuţ Prisecaru).

Fig.3. 1–2. Mala Kopanya, Ucraina (apud Kotigoroşco, 2015); 3. Popeşti, Giurgiu (desen apud Vulpe, 1976; foto C.Borangic); 4. Racoş-Tipia Ormenişului (foto L.-O. Savu; desen Mihaela Cioc); 5. Rast, Dolj (desen apud Tudor, 1968).

Fig.4. 1. Floreşti, Gorj (desen Marin Neagoe; foto V.Sîrbu); 2. Şiseşti, Mehedinţi (apud Nicolăescu-Plopşor, 1945-1947, fără scară); 3. Moigrad, Sălaj (foto H.Pop); 4. Tărtăria, Alba (desen C.Adam; foto C.Borangic); 5. Detalii decor teci (5a.Bulbuc; 5b.Cetate; 5c.Corcova).

Fig.5. 1. Zimnicea, Teleorman (apud Alexandrescu, 1980); 2. Porolissum, Sălaj (apud Gudea, 1989); 3. Pergam, Turcia. Teaca unui pumnal curb figurat pe friza templului Atenei, Pergamon Museum, Berlin (foto V.Sîrbu); 4. Deva? (apud Bajusz, 2005); 5. Histria (desen Radu Oltean).

Fig.6. 1. Hoghiz, Braşov (foto L.-O. Savu); 2. Pumnal din colecţia Artmark; Akinakai cu teacă, Pâclişa-Alba Iulia, Alba (foto Balteş et alii); Rotbav, Braşov (foto Florin Şerban; desen Cami Manuela Istrate).

Fig.7. 1. Teacă fabricată integral din piele. Varianta 1 (realizare A.Apopei; foto C.Borangic); 2. Teacă fabricată integral din piele. Varianta 2 (realizare A.Apopei; foto C.Borangic); 3. Teaca fabricată din lemn şi piele (realizare/foto M.Barbu); 4.a–b. Teaca fabricată din lemn, fier şi piele (realizare/foto M.Barbu).

Fig.8. 1–4. Etape ale fabricării unei teci simple, de lemn (realizare şi foto Mitică Ciobănaşu); 5. Teaca finalizată (foto C.Borangic).

Fig.9. 1–7. Etape ale fabricării unei teci, componenta de fier (realizare şi foto Augustin Nae).

Fig.10. 1–2. Etape ale fabricării componentei de piele a unei teci combinate; 3. Teaca finalizată (realizare şi foto C.Borangic).

BIBLIOGRAFIE

• Alexandrescu, 1980, Alexandrina D. ALEXANDRESCU, La nécropole gète de Zimnicea, În: Dacia, N.S., XXIV, 1980, pp.19-126.
• Bajusz, 2005, Istvan BAJUSZ (ed), Téglás István jegyzetei. Régészeti feljegyzések I/1 (Însemnările lui Téglás István. I. Notiţe arheologice), Ed.Scientia, Cluj-Napoca, 2005, 1172 pg., ISBN 973-7953-48-7.
• Balteş et alii, Gabriel BALTEŞ, Cătălin BORANGIC, Dan ANGHEL, Un mormânt de războinic din prima Epocă a Fierului descoperit la Şibot, jud.Alba, (ms).
• Borangic, Bădescu, 2014, Cătălin BORANGIC, Alexandru BǍDESCU, • Civilizaţia geto-dacică (I): Arme şi echipamente din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României, Seria Patrimoniu, Ed.MNIR, Bucureşti, 2014, 104 pg., ISBN 978-973-0-18180-7.
• Eskenazy, 1977, Victor ESKENAZY, Date preliminare despre necropola romană de la Streisîngiorgiu (jud.Hunedoara), În: Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie, nr.4, tom 28, octombrie-decembrie, 1977, pp.603-611.
• Gudea, 1989, Nicolae GUDEA, Porolissum. Un complex arheologic daco-roman la marginea de nord a Imperiului Roman, În: Acta Musei Porolissensis, XIII, 1989, pp.10-1178.
• Kotigoroşco, 2015, Vladimir KOTIGOROŞCO, Centrul sacral al Tisei în epoca La Tèneului târziu, Ed. Muzeului Sătmărean, Satu Mare, 2015, 398 pg., ISBN 978-973-1843-96-4.
• Marinoiu et alii, 2016, Vasile MARINOIU, Daniel SANA, Ştefan GEORGESCU, Cercetările de diagnostic arheologic şi evaluare de teren de la Bălăneşti, judeţul Gorj din anul 2015, În: Litua, XVIII, 2016, pp.211-225.
• Nicolăescu-Plopşor, 1945-1947, Constantin S. NICOLǍESCU-PLOPŞOR, Antiquités celtiques en Olténie, În: Dacia, XI-XII, 1945-1947, pp.17-43.
• Rustoiu et alii, 2001-2002, Aurel RUSTOIU, Valeriu SÎRBU, Iosif Vasile FERENCZ, Mormântul tumular dacic de la Călan (jud.Hunedoara), În: Sargetia, XXX, 2001-2002, pp.111-127.
• Rustoiu, 2016, Aurel RUSTOIU, Slashing Knives (Hiebmesser) – Curved Dagger (Sica-ae). Their Function and Symbolic Role in the La Tène Panolpy of Weapons, În: Acta Museii Porolisenssis, XXXVIII, Zalău, 2016, pp.199-221.
• Savu, 2017, Lucica-Olga SAVU, Discoveries of tombs and funerary inventories in south-eastern Transylvania, la 13^th International Congress of Thracology, Kazanlak, September 3–7, 2017.
• Sîrbu et alii, 2016, Valeriu SÎRBU, Marin NEAGOE, Cristian MANEA, Oana NEAGOE, R. POPA, Descoperirile funerare dacice de la Floreşti, judeţul Mehedinţi (în curs de apariţie).
• Sîrbu, Borangic, 2016, Valeriu SÎRBU, Cătălin BORANGIC, Pumnalul sica în nordul Dunării (~200 a.Chr. - 106 p.Chr.). Semiotica marţială a puterii, Ed.Istros, Brăila, 2016, 248 pg., ISBN 978-606-654-188-6.
• Sîrbu, Savu, 2015, Valeriu SÎRBU, Lucica SAVU, Descoperirile dacice târzii (morminte, depuneri, fortuite) de la Rotbav (judeţul Braşov), În: Al. Alexandru GAVRILAŞ, Dan Lucian VAIDA, Adrian ONOFREIU, George G. MARINESCU (coord.), Trecutul mai aproape de noi. Omagiu Profesorului Gheorghe Marinescu la 70 de ani, Ed.Mega, Cluj-Napoca, 2015, 376 pg., ISBN 978-606-543-637-4; pp.97-123.
• Sîrbu, Savu, ms, Valeriu SÎRBU, Lucica SAVU, Descoperirile dacice (morminte? depuneri?) de la Rotbav, judeţul Braşov (II) - complexele descoperite în 2015-2016. Consideraţii preliminare (ms).
• Tudor, 1968, Ersilia TUDOR, Morminte de luptători din a doua epocă a fierului descoperite la Rastu, În: Studii şi cercetări de istorie veche, 19, nr.3, 1968, pp.517-526.
• Vulpe, 1967, Alexandru VULPE, Necropola hallstattiană de la Ferigile. Monografie arheologică, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 208 pg., 1967.
• Vulpe, 1976, Alexandru VULPE, La nécropole tumulaire de Popeşti, În: ThracoDacica, I, 1976, pp.193-215.
• Vulpe 1990, Alexandru VULPE, Die Kurzschwerter, Dolche und Streitmesser der Hallstattzeit in Rumänien, Prähistorische Bronzefunde, VI, 9, C.H.Beck, München, 1990, 146 pg., ISBN 5885015422.

Abstract
The research of the last decade has brought numerous elucidations and clarifications regarding the arsenalof the Dacian kingdom warriors. A special place among the studied weapons took the sica type curved daggers, to which a large number of articles and works were dedicated, which is why they are relatively well known to the specialists and the public.

An auxiliary element of these daggers, namely their sheaths, has remained less researched. The main reason is that most of the scabbards were partially or entirely made of organic materials that decomposed over time, so their exact morphology is less known.

Based on these data, the present study focuses on the proposal of some types of sheaths, reconstituted based on remaining metal elements, to which have been added components and parts of wood and leather.

Keywords: daggers, sica, scabbard, experimental archeology, reconstruction.

Apărut în: ARHEOVEST V₂ -IN HONOREM DOINA BENEA- Interdisciplinaritate în Arheologie şi Istorie, Timişoara, 25 noiembrie 2017