Cătălin Borangic, Dan Anghel
În anul 2014, colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia s-au îmbogăţit cu un lot de piese de factură scitică descoperite întâmplător în cartierul Pâclişa, un fost sat astăzi anexat oraşului Alba Iulia, jud. Alba. Efectuând în aceea zonă unele lucrări edilitare, respectiv săparea unui şanţ pentru canalizare, Adam Petru, proprietarul terenului, a descoperit un pumnal de tip akinakes cu teacă, ambele din fier şi patru vârfuri de săgeată, turnate în bronz. Piesele au fost aduse la muzeu, fiind ulterior achiziţionate. În scurt timp la locul descoperirii s-a efectuat o verificare în teren, dar care nu a relevat existenţa altor resturi arheologice sau artefacte. Alte detalii de interes arheologic nu au mai fost observate, dar se poate suspecta o lipsă de atenţie, specifică celor nefamiliarizaţi cu astfel de situaţii.
Fig.1 Locul descoperirii armelor scitice de la Păclişa/Alba Iulia |
Cu această ocazia fost identificat doar punctul exact al descoperirii. Acesta se află situat pe a doua terasă a Mureşului, pe malul drept al râului, la cca. 2km în aval de cartierul Pâclişa (Fig.1). Descoperitorul a declarat că adâncimea la care au fost găsite piesele a fost de cca. 50-60 cm, artefactele fiind relativ grupate. Lipsa contextului arheologic, distrus în urma lucrărilor efectuate, nu a permis mai multe observaţii. Totuşi, din spusele proprietarului terenului reiese că au mai fost observate resturi ceramice foarte fragmentate, pe care acesta însă nu le-a mai recuperat.
Pumnalul (nr.inv. P9039) avea lama ruptă la aproximativ jumătatea acesteia, iar bucata de vârf era introdusă în fragmentul de teacă păstrată (Fig.2). Întregul ansamblu a fost restaurat şi astfel s-au putut face un set de măsurători. Lungimea reală a armei restaurate este de 29 de cm, din care 9,5cm mânerul, fără garda cordiformă. Lama este uşor curbată şi are lăţimea păstrată de 2,1cm. Faptul că lângă gardă lama este mai lată (2,8cm) permite presupunerea că întreaga lamă a pierdut o mică parte din lăţime prin coroziune. Mânerul întreg are 10,2cm şi capătul se termină în formă de toporaş bipen (lat de 6,3cm), uşor arcuit spre exterior. Pe tija mânerului (gros de cca. 1,2cm) sunt incizate câteva şănţuiri. Garda dintre lamă şi mâner are aspect cordiform şi este lată de 5cm şi groasă de 1,3cm. Fragmentul de teacă metalică s-a păstrat întreg, doar cu o foarte mică porţiune din partea centrală lipsă. La partea ei superioară se observă unul dintre orificiile prin care această piesă metalică era prinsă de restul tecii (confecţionată din lemn şi/sau piele), probabil cu un şnur sau o sârmă. Componenta metalică a tecii e lungă de 11,3cm, a fost fabricată din tablă de fier, groasă de 2mm, rulată în jurul unui „bolţ” de fier care închide partea ei inferioară. Lungimea acestui „cui”, uşor lăţit la extremitate sub formă de daltă, este de 5cm.
Fig.2 Pumnal de fier de tip akinakes cu teacă descoperit accidental pe raza localităţii Alba Iulia, cartier Pâclişa (jud.Alba); Foto: H.Bărdaş; desen C.Adam. |
Deşi sunt foarte rare în cultura scitică nord-pontică, teci de pumnale akinakes care au vârf metalic se regăsesc în descoperirile scitice din Transilvania, la unele piese de tipul Tiszadob1, dar şi la câteva akinakes-uri de alte tipuri. Faptul că vârfuri metalice de teci apar şi în cultura Ferigele, precum şi într-un mormânt de la Balta Verde, poate sugera o tehnologie locală, posibil sub influenţă iliră2 sau tracică, aspect ce ar explica şi difuzia acestui model în spaţiul, nord-balcanic şi care se regăseşte ulterior la tecile pumnalelor de tip sica, arme specifice elitelor războinice traco-celtice şi dacice3.
Cele patru vârfuri de săgeată (Fig.3) au toate câte trei aripioare, profil piramidal şi dulia internă (nr.inv. P9040; P9041; P9042; P9043). Tipologia acestora aparţine şi ea secolului VI a.Chr., chiar dacă zona lor cronologică de utilizare este mai largă decât cea a pumnalelor de tip Tiszadob. Săgeţi de acest tip sunt caracteristice grupelor scitice SzentesVekerzung şi Chotin, infiltrări ce-şi fac simţită prezenţa după mijlocul secolului VI a.Chr. la est de Carpaţi, în Transilvania, pusta panonică şi apoi mai departe către lumea iliră4. Şi vârfurile de săgeţi de acest tip, la fel ca pumnalele akinakes, fac parte din semiotica funerară scitică.
Fig.3 Alba Iulia, cartier Pâclişa (jud.Alba). Vârfuri de săgeţi, turnate din bronz. Dimensiuni: 2,2/0,7; 2,4/0,7; 2,4/0,7; 2,6/0,8 (foto: H.Bărdaş; desen C.Adam). |
Pumnalul akinakes de la Pâclişa este de tip Tiszadob şi are bune analogii pe valea Mureşului, prin descoperirile de la Mirăslău5, Ciumbrud6, Benic7 (jud.Alba) şi, ceva mai departe, prin cel de la Dumbrava8. Potrivit specialiştilor acest tip de pumnale, atât cele din enclava transilvană, cât şi cele din Ungaria, se datează în a doua jumătate a secolului al VI-lea a.Chr.9 (Fig.4/2).
Chiar grevată de lipsa contextului arheologic, situaţia armelor de factură scitică de la Pâclişa lasă să se întrevadă faptul că cel mai probabil este vorba despre o depunere cu caracter funerar. Asocierea pumnalului cu vârfurile de săgeţi elimină posibilitatea ca una sau mai multe piese să fi fost pierdute pur şi simplu. În altă ordine de idei, gruparea vârfurilor de săgeţi este o caracteristică aproape universală a mormintelor scitice cunoscute în interiorul Arcului Carpatic şi nu numai. Se mai poate adăuga, dacă acceptăm presupunerea rezonabilă că avem de a face cu un ritual funerar prilejuit de decesul unui războinic care a fost înhumat, căci lipseşte orice urmă de ardere pe artefacte. În această cheie, posibilul mormânt ar aparţine sciţilor, cunoscut fiind faptul că în aceeaşi perioadă autohtonii practicau incineraţia. La modul general, depunerea de la Pâclişa se înscrie într-o caracteristică mai largă a mormintelor scitice din Transilvania, respectiv inventarul relativ modest. Desigur, nu cunoaştem cu exactitate ce altceva ar mai fi putut conţine eventualul mormânt, dar este de presupus că lipsa altor resturi arheologice poate avea drept cauză exact modul de depunere sărăcăcios.
Pumnalul descoperit la Pâclişa a fost adus la muzeul albaiulian într-o stare de conservare relativ bună, cu excepţia şănţuirilor orizontale care decorează mânerul piesei. Acestea se prezintă sub formă de cruste total mineralizate, cu aspect cornos, dar care permit vizualizarea decorului. Păstrarea acestor elemente fragile uşor de îndepărtat la manipulare, a constituit una dintre premisele procesului de restaurare.
Prin urmare, curăţirile mecanice pentru pumnal şi teaca acestuia au fost atent aplicate pentru a nu afecta integritatea lor. Tratamentul chimic a constat din inhibarea coroziunii în soluţie alcoolică de benzotriazol (BTA) 3% şi 2% benzoat de sodiu (BTN), metodă care a dat bune rezultate şi în cazul altor piese restaurate în cadrul laboratorului Muzeului Naţional al Unirii10.
Vârfurile de săgeţi au fost curăţate mecanic, apoi stabilizate prin aceeaşi metodă, dar fără adaosul de benzoat de sodiu în compoziţia soluţiei.
BTA este cunoscut în special ca un inhibitor de coroziune specific aliajelor din cupru11, dar aplicabilitatea lui este mult mai largă, putând fi utilizat cu succes şi pentru obiectele din fier puternic corodate, cu miezul parţial sau total transformat în produşi de coroziune12.
După stabilizarea artefactelor acestea au fost adăugate artefactelor care fac parte din expoziţia permanentă, fără a mai exista riscul degradării.
Concluzii
Artefactele descoperite la Alba Iulia, cartierul Pâclişa, aparţin unei categorii de descoperiri mai puţin apreciate de istorici, respectiv provin din descoperiri fortuite, fapt ce are unele consecinţe neplăcute asupra dosarului istoric al acestora. În acest moment sigur este faptul că piesele aparţin culturii scitice din Transilvania şi mai pun un punct de descoperire a unui pumnal de tip akinakes, atât în Transilvania, cât şi la nivel european (Fig.4/2).
Chiar dacă lipsa contextului arheologic limitează paleta de interpretări sigure, este foarte probabil că armele de factură scitică descoperite au făcut parte dintr-o depunere cu caracter funerar ce se poate data, pe baza caracteristicilor pieselor şi analogiilor mai bine fixate cronologic, în a doua jumătate a secolului VI a.Chr.
Note 1 Conform tipologiei propuse de Al.Vulpe (Vulpe 1990: 92-94), căreia i se poate adăuga şi tipul Cepari (reprezentat în Transilvania de akinakes-ul descoperit la Băiţa, comuna Lunca, judeţul Mureş), ce are aceleaşi caracteristici morfologice cu excepţia barei transversale de închidere a mânerului care are capetele arcuite sub forma unor antene. 2 Vulpe 1967: 65. 3 Borangic, Barbu 2017: 842-843. 4 Vasiliev 1974: 50. 5 Herepey 1897: 66. 6 Vasiliev 1979: 22. 7 Roska 1942: 149; fig. 173. 8 Rezi, Cioată 2013: 33-43. 9 Topal, Golec 2017: 16. 10 Anghel 2016: 311-312. 11 Lewis et alii 1979: 457. 12 Argyropoulos et alii 2007: 10.
Bibliografie • Palágyi, Nagy 2002, Palágyi, Sylvia K., Nagy, Levente, Römerzeitliche Hügelgräber in Transdanubien (Ungarn), Akadémiai Kiadó, Budapest. • Anghel 2016, D.Anghel, Tehnici de restaurare a unor spade celtice descoperite la Gâmbaş, în Apulum, LIII/1, 2016, p.309-340. • Argyropoulos et alii, 2007, V.Argyropoulos, M.Giannoulaki, G.P.Michalakakos, A.Siatou, A survey of the types of corrosion inhibitors and protective coatings used for the conservation of metal objects from museum collections inthe Mediterranean basin, în International Conference on Strategies for Saving Indoor Metallic Collections, Cairo, 26-28, February, 2007, p.1-10. • Borangic, Barbu 2017, C.Borangic, M.Barbu, Arheologie experimentală. Propuneri de reconstituire a unor teci de pumnale curbe, în ArheoVest, V,vol.I, 2017, p.827-849. • Herepey 1897, K.Herepey, A Negy-enyedi Múzeum némely régiségeiről, în ArchÉrt, 17, 1897, p.63-68. • Lewis, Boden, 1979, P.G.Lewis, G.Boden, Some Chemical Aspects of the Corrosion Inhibition of Copper by Benzotriazole, în Corrosion Science, vol.19, p.457-467. • Rezi, Cioată 2013, B.Rezi, D.Cioată, A Newly Discovered Dagger-Knife from Dumbrava (Vătava parish, Mureş County), în Marisia, XXXIII, 2013, p.33-43. • Roska 1942, M.Roska, Erdély régészeti repertóriuma I. Őskor. Thesaurus antiquitatum transsilvanicarum, tom I., Praehistorica, Kolozsvár, 1942. • Topal, Golec, D.Topal, M.Golec, Vekerzug culture and new finds of scythian akinakai in Moravia, în Tyragetia 7, s.n., vol.XI [XXVI], nr.1, 2017, p.7-22. • Vasiliev 1974, V.Vasiliev, Poziţia cronologică şi semnificaţia cultural-etnică a săgeţilor scitice din aria carpatică, în Apulum, XII, 1974, p.48-59. • Vasiliev 1979, V.Vasiliev, Pumnalele akinakes în Transilvania, în Acta Musei Napocensis, XVI, 1979, p.11-37. • Vulpe 1967, Al.Vulpe, Necropola hallstattiană de la Ferigile. Monografie arheologică, Bucureşti, 1967. • Vulpe 1990, Al.Vulpe, Die Kurzschwerter, Dolche und Streitmesser der Hallstattzeit in Rumänien, Prähistorische Bronzefunde, VI, 9, München, 1990.
Cuvinte-cheie: Alba Iulia, pumnale, akinakes, teacă, sciţi, vârfuri de săgeţi, valea Mureşului
An akinake dagger and four arrow points accidentally discovered on the outskirts of Alba Iulia Abstract: During 2014 in the heritage of National Museum of the Union from Alba Iulia, was registered an iron akinake dagger, with a scabbard made of the same material, along with four bronze arrow-heads. The dagger, slightly curved and with a single sharp cut (Tiszadob type), has good analogies in the Middle Mures area. Most likely, these artifacts belonged to a Scythian burial inventory. The weapons were discovered by chance on land-setting works, on the property of a resident of the Pâclişa neighborhood, in the outskirts of Alba Iulia city, Alba County. Considering the analogies known so far, such objects are framed in the second half of the 6th century BC. The registration of these objects in the records of the National Museum of the Union from Alba Iulia was important, since these were subjected to an extensive process of restoration and preservation, after which the objects could be exhibited in the exhibition. Keywords: Alba Iulia, Daggers, akinakes, scabbard, scythians, arrowheads, valley of the Mureş river
Apărut în: Acta Centri Lucusiensis, nr.6A/2018 |