28 octombrie 2014
De câteva luni, la marginea oraşului Drăgăneşti-Olt se lucrează intens la amenajarea unei fortificaţii dacice de acum 2.000 de ani. Proiectul trebuia terminat anul trecut, dar, din cauze financiare, totul s-a amânat. Noul termen de finalizare a fost fixat pentru vara 2015. Fortificaţia e ridicată cu material de construcţie specific acelor vremuri: pământ, lemn, stuf. În mod inedit, vizitatorii se vor putea caza în locuinţele spartane ale dacilor. Ideea de a ridica o fortificaţie dacică de la firul ierbii aparţine profesorului Traian Zorzoliu, directorul Muzeului Câmpia Boianului din Drăgăneşti-Olt. El însuşi creator al mai multor muzee în ţară şi nu numai, Zorzoliu şi-a propus să reamenajeze dava getică dintr-o localitate apropiată – Gălmezi, comuna Sprâncenata, scoasă la iveală în urma unor săpături arheologice desfăşurate aici între anii 1976-1983. Proiectul ar fi trebuit terminat încă din septembrie anul trecut, dar, din cauza problemelor financiare, totul a trebuit amânat. Lucrările au demarat efectiv în august 2013, apoi au stagnat până în primăvara acestui an, când au fost reluate în forţă. Acum, fortificaţia este realizată în proporţie de aproape 60%. În urmă cu două săptămâni, Consiliul Judeţean Olt a dat un nou imbold proiectului prin aprobarea sumei de 250.000 lei, bani suficienţi pentru finalizarea lucrărilor şi inaugurarea planificată pentru vara anului viitor. „Vorbim despre un proiect extrem de important, ce se vrea a rămâne peste ani dovada, pentru generaţiile de azi şi cele viitoare, a modului cum arăta viaţa dacilor liberi de acum 2.000 de ani. De aceea am decis ca, pe parcursul derulării lucrărilor, să respectăm toate cercetările şi descoperirile arheologice în acest sens astfel încât nimeni să nu poată spune că nu am ţinut cont de epoca respectivă. Vom reconstitui în incinta acestei fortificaţii întreg spaţiul întins din interiorul unui asemenea loc din acele vremuri: spaţii de locuit şi de încălzire, un templu pentru venerarea zeilor nelipsit pe atunci, foişoare de alarmă etc. Am adoptat soluţii tehnice moderne ascunse, ce oferă durabilitate fiecărei construcţii ce compune obiectivul, fără să ştirbească însă imaginea epocii în care acestea au existat”, a declarat iniţiatorul proiectului, prof. Traian Zorzoliu.
Stadiul lucrărilor: 60% din cetate este gata Ca şi cum nu ar fi fost suficientă ideea inedită a ridicării unei fortificaţii dacice de la zero, iniţiatorii proiectului au găsit şi un loc pe măsură pentru ca totul să prindă viaţă: un deal la marginea oraşului Drăgăneşti dinspre Slatina, deal format şi el tot de la zero în ultimii 40 de ani cu pământul rezultat în urma excavării pentru amenajarea blocurilor de locuit din oraş. Cei care, întâmplător, au auzit despre ce se întâmplă la marginea oraşului şi vin să vadă cu ochii lor, rămân perplecşi în faţa decorului desprins parcă dintr-o altă epocă. La ora actuală, fortificaţia cu pricina – sau cetate, cum le place multora să spună -, a prins deja contur. Aceasta se ridică la peste 30 de metri deasupra solului. Zidul de apărare - numit “palisadă”, înconjoară dava şi este înalt de aproape doi metri, fiind construit din pământ şi buşteni. Poarta de intrare şi cea secundară au fost terminate şi ele, la fel şi mai multe construcţii din incintă. Cele patru turnuri alarmă sunt şi ele gata. Mai este de lucru la Templul Soarelui, ce va amplasat în centrul fortificaţiei – deşi, iniţial, ar fi trebuit să se afle undeva în partea din spate a davei, însă, ca măsură de siguranţă pentru ca imobilul să nu alunece la vale în timp, s-a decis mutarea lui în centrul incintei. De asemenea, mai este de lucru la alte câteva locuinţe – printre care cea a comandantului cetăţii şi cea a preotului, dar totul va fi terminat în timp util pentru inaugurarea din vara 2015. În total, vor fi amenajate nu mai puţin de 23 de construcţii dacice, construite din pământ, lemn şi stuf. Pentru stabilitate, zona deluroasă din preajma cetăţii va fi împădurită, la final, cu o specie de arboret folosită la menţinerea pavimentului căii ferate.
Cazare spartană pentru vizitatori Intenţia iniţiatorilor este ca cei care vor veni să viziteze cetatea dacică de la Drăgăneşti-Olt, odată finalizată, să trăiască, la propriu, o veritabilă lecţie de istorie. „Lucrările de restaurare respectă toate descoperirile arheologice privind aşezările dacice fortificate din Câmpia Română, ale tehnologiei epocii. Vorbim aici despre o fortificaţie cu rol strict de apărare, unde familiile nu locuiau în acelaşi loc cu soldaţii - în acele vremuri. Cetatea va urmări îndeplinirea a trei aspecte: să fie un <<documentar>> istoric în natură şi să prezinte o lecţie de istorie veritabilă, să aibă un caracter educativ şi, nu în ultimul rând, să fie şi o zonă de agrement”, precizează Mihaela Lală, restaurator în cadrul Muzeului Câmpiei Boianului din Drăgăneşti-Olt. În imediata apropiere a davei va fi amenajată o parcare, dar şi spaţii de comercializare a suvenirurilor de tot felul, majoritatea de sorginte istorică, ce vor avea la bază chiar cetatea. În acest sens se intenţionează crearea de relaţii comerciale cu firme specializate în asemenea suveniruri, care să recreeze imaginea davei de la Drăgăneşti-Olt pe căni, ceşti, brelocuri, tablouri, poze etc. De menţionat că vizitatorii vor putea, la cerere, chiar să închirieze locuinţele din incinta cetăţii şi să trăiască, astfel, o experienţă de neuitat în condiţiile de trai ale dacilor de acum 2.000 de ani. În acest sens, ei trebuie să ştie dinainte că vor dormi pe paturi numite „laviţe”, în loc de saltele vor avea la dispoziţie piei de animale sau diverse ţesături. Vizitatorii îşi vor putea găti mâncare la un cuptor amenajat în interiorul locuinţelor sau la vatra strămoşească, dar şi să îmbrace straiele dacilor. Din decor nu vor lipsi nici armele: lăncii, săbii încovoiate la vârf, pumnale, arcuri ş.a. Lucrarea este realizată integral cu fonduri de la Consiliul Judeţean Olt, costul total fiind estimat la aproape 370.000 lei, din care ultima tranşă a venit acum două săptămâni: 250.000 lei.
Cine este Traian Zorzoliu Reamintim că proiectul davei dacice de la Drăgăneşti-Olt este ideea prof. Traian Zorzoliu, cel care a realizat, tot de la zero, pe un teren din incinta instituţiei pe care o conduce - Muzeul Câmpiei Boianului -, un sat neolitic de acum 4.500 de ani, fiind, astfel, primul proiect de acest fel din Europa. Inaugurarea Arheoparcului, cum este el denumit, a avut loc în data de 18 septembrie 2010, în prezenta oficialităţilor judeţene şi locale, precum şi a 100 de participanţi din 24 de ţări. La cei 78 de ani, Zorzoliu continuă să rămână, astfel, un exemplu al pasiunii pentru istorie şi nu numai. „Părintele“ primului parc neolitic din Europa este muzeograf, pictor profesionist cu 3.500 de picturi la activ, şi director al Muzeului Câmpiei Boianului din Drăgăneşti-Olt. A înfiinţat, în total, zece muzee, şi a contribuit la crearea multor altora. În afară de muzeul de la Drăgăneşti, el a mai înfiinţat: Muzeul Casa Memorială „Nicolae Titulescu“, Complexul etno-cultural de la Stoicăneşti, Muzeul Mănăstirii Brâncoveni, Muzeul Mănăstirii Arnota şi Muzeul Istoriei Cărţii Vâlcene a Episcopiei, Muzeul Mănăstirii Curtea de Argeş şi a refăcut Muzeul Coziei, la care se adaugă Pinacoteca „Nicolae Titulescu“ din Chişinău.
citeşte mai departe...
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: http://www.adevarul.ro , 2014 |