Pagina principală
 



ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica (2)
   Echipa ENDA (4)
   Activități ENDA (2)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (3)
   Rapoarte de activitate (3)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (8)
   Poveștile Legio Dacica (15)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (24)
   Economia (12)
   Arta (6)
SOCIAL
   Regii (15)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (82)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (7)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (34)
   Seniorii războiului (7)
   Arhitectura militară (4)
   Cetăţile (20)
   Războaiele dacilor (17)
   Civis Romanus (7)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (58)
   Recenzii (12)
   Articole știinţifice (1)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (9)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (7)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Dacia 3D (10)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (12)
   Legende şi povestiri (3)
   English papers (55)
ZIARUL PERSONAL
   Borangic Cătălin (35)
   Marcu Marius (5)
   Velico Dacus (57)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (34)
   Podcast (1)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (429)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookCanal Youtube ENDAENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

CURIOZITĂŢI DIN VIAŢA DACILOR. CUM ARĂTAU, CARE LE ERA RUTINA ŞI ÎN CE ACTIVITĂŢI EXCELAU

PRECIZARE! Prezentul material NU este o producție ENDA, este o preluare de informație în baza legii 8/1996, Cap. III, Art. 9, Pct. e. Textul de mai jos nu este un material științific, ci un articol de presă, prezentarea lui nu are caracter de informare ci evenimențial și nu reflectă punctul de vedere al ENDA, ci al autorului materialului.


20 martie 2022




În ultimele două secole, arheologii au adunat nenumărate dovezi care contribuie la reconstituirea fidelă a unor aspecte din viaţa de zi cu zi a dacilor.
De peste două secole, ţinutul cetăţilor dacice a fost cercetat sistematic de arheologi, care au încercat să descifreze trăsăturile comune populaţiei care a stăpânit acest teritoriu în urmă cu două milenii.
Munţii Orăştiei concentrează cea mai mare parte a aşezărilor dacice cunoscute în România. Aici se află ruinele Sarmizegetusei Regia, considerată centrul politic şi religios al Daciei înainte de cucerirea romană, şi tot aici sunt rămăşiţele cele mai bine conservate ale fortăreţelor antice care, potrivit unor istorici, ar fi fost ridicate cu rolul de a forma un sistem defensiv de apărare în jurul capitalei Dacicei preromane. Printre ele, cetatea Costeşti, care ar fi fost clădită de regele Burebista.
Numeroasele vestigii antice oferă informaţii despre modul de viaţă şi despre trăsăturile esenţiale al poporului dac. „Adevărul“ prezintă câteva dintre aspectele pe care oamenii de ştiinţă care au cercetat ţinutul cetăţilor dacice le-au stabilit cu privire la daci.

Cele mai impunătoare cetăţi ale dacilor
Cele mai cunoscute fortificaţii dacice datează din secolele III – I î. Hr., iar rămăşiţele lor pot fi vizitate în toate regiunile României. Au fost ridicate, potrivit arheologilor, în zone intens locuite în Antichitate, în poziţii dominante care ofereau o bună apărare naturală. Erau centre economice, politice, religioase şi militare, iar dacii le numeau „dava”.
La poalele şi în vecinătatea lor se întindeau aşezările civile, cu locuinţe ridicate din lemn şi lut, unele semiîngropate, cu acoperişuri din stuf sau şindrilă, în funcţie de specificul zonei. În vreme de pace, cetăţile impunătoare erau reşedinţe ale unor personaje importante din lumea dacilor, însă populaţia le folosea cel mai intens, ca refugii în vremea războaielor.
„Dacii trăiesc nedezlipiţi de munţi. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso, obişnuiau să coboare şi să pustiască ţinuturile vecine, ori de câte ori Dunărea, îngheţată de ger, îşi unea malurile”, informa istoricul antic Florus (70 – 140 d. Hr.)
În Munţii Orăştiei (Sebeşului) se află cele mai cunoscute cetăţi dacice. Au fost înfiinţate în secolul I î. Hr., cu materiale (piatră fasonată şi andezit) aduse de la zeci de kilometri distanţă şi formau, potrivit unor istorici, un puternic sistem defensiv în jurul Sarmizegetusei Regia.
„Complexul de fortificaţii dacice din Munţii Sebeşului este amplasat într-un cadru geografic cu o excelentă fortificare naturală, situat fiind aproximativ în centrul Daciei. O zonă vastă, de aproximativ 200 kilometri pătraţi, este împânzită cu cetăţi, forturi şi turnuri de apărare, toate având zidurile din piatră de calcar fasonată, lucrate în tehnica cea mai avansată a vremii, cea grecească”, scria istoricul Ion Horaţiu Crişan, în volumul „Civilizaţia geto-dacilor” (editura Dacica, 2005).
Cetăţile dacice au fost distruse şi incendiate în timpul războaielor daco-romane de la începutul secolului al doilea. Ruinele lor au fost redescoperite la începutul secolului al XIX-lea.

Prelucrarea metalelor, un meşteşug la care dacii au excelat
Creşterea animalelor putea fi una dintre ocupaţiile de bază ale populaţiei de pe teritoriul Daciei, însă metalurgia se numără printre domeniile în care dacii s-au evidenţiat. Numeroasele vestigii arheologice descoperite în Transilvania au oferit o imagine completă despre modul în care dacii prelucrau cuprul, fierul şi metalele preţioase.
„Din Transilvania se cunosc din această vreme peste 102 depozite de piese de bronz (unelte, arme, podoabe, piese de harnaşament etc), printre care se înscriu opt depozite-atelier ce cuprind 15.071 piese şi cântăresc 4.698 kg. O cantitate atât de mare de metal dovedeşte o intensificare deosebită a exploatării zăcămintelor de suprafaţă a cupritului, malahitului şi a zulitului, cuprul nativ fiind, în parte, epuizat”, arăta Ion Horaţiu Crişan, în volumul „Civilizaţia geto-dacilor” (editura Dacica, 2005).
În secolul I, potrivit istoricilor, Sarmizegetusa Regia era unul dintre marile centre de prelucrare a fierului din Europa. Peste 3.000 de piese dacice de fier descoperite aici de-a lungul timpului au ajuns în patrimoniului Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT) şi al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva (MCDR). Printre ele s-au numărat peste 400 de lupe de fier, peste 30 de nicovale, unele cu greutăţi de până la 50 de kilograme, zeci de lingouri de fier, zeci de cleşti de diferite forme şi mărimi, baroase şi ciocane folosite în fierăriile Sarmizegetusei Regia.
„Sarmizegetusa Regia este printre puţinele situri antice pentru care pot fi documentate, prin prisma pieselor, toate etapele acestei activităţi, de la transformarea turtelor de fier în lingouri, până la realizarea obiectelor finite. Turtele din fier (lupele) erau materia primă a atelierelor de făurărie. Ele erau obţinute în cuptoare de redus minereul. Cel mai probabil, reducerea se făcea în apropierea locurilor de exploatare a minereului, specialiştii indicând zone mai apropiate de capitala dacică, precum Muntele Bătrâna, Valea Tâmpului, sau ceva mai îndepărtate, precum Teliuc şi Ghelari”, arată autorii lucrării „Când viaţa cotidiană antică devine patrimoniu UNESCO - Incursiuni dacice în spaţiul virtual”, realizată printr-un proiect al Universităţii Tehnice din Cluj Napoca, în parteneriat cu MNIT, MCDR şi Universitatea Babeş-Bolyai.
Unii arheologi susţin că dacii prelucrau argintul, însă obiectele de aur care ar fi putut fi în aşezările dacice sunt extrem de rare. Dintre acestea, o atenţie aparte au primit-o brăţările spiralice de aur descoperite la Sarmizegetusa Regia. Ele ar fi fost confecţionate, potrivit unor specialişti, prin batere la rece, poansonare şi incizare, prin intermediul unor tehnici care nu se mai utilizează în prezent. Aurul din care au fost create conţine staniu şi antimoniu, dovedind provenienţa sa din Transilvania, iar ornamentele lor sunt specifice stilului geometric al artei dacice. Unele dintre ele sunt asemănătoare până la identitate cu brăţări din argint, păstrate în depozitele unor muzee şi care nu au fost accesibile publicului.

Aveau grijă de trupul lor
Ilustraţiile de pe Columna lui Traian şi de pe monumentul triumfal de la Adamclissi, precum şi statuetele unor daci, provenite din arta romană şi descrierile lor din vechime au fost surse de inspiraţie pentru istoricii care le-au descris înfăţişarea şi portul.
„Înalţi şi robuşti, bărbaţii daci aveau, în general, pielea de culoare deschisă, ochii albaştri şi părul blond-roşcat. Oamenii de rând purtau părul retezat pe frunte şi lăsat în plete destul de lungi pe umeri, ceea ce le-a şi atras numele de „comati“ - pletoşii; la dacii nobili (tarobostes, pileati) e mai greu de stabilit portul părului din pricina căciuliţei din lână (pileum) pe care o purtau ca semn distinctiv al rangului lor. În orice caz, şi unii şi alţii purtau mustăţi şi barbă bogată, potrivite cu foarfecile”, îi descria Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii (1960).
Dacii se preocupau de aspectul lor fizic şi de curăţenia trupului şi a locuinţelor lor, arată descoperirile arheologice şi mărturiile vremii. Basoreliefurile şi statuetele antice înfăţişau bărbaţii daci ca fiind robuşti, purtând plete, mantii, căciuli şi pantaloni, în timp ce femeile aveau trupuri mlădioase, acoperite cu cămăşi lungi, împodobite cu fibule şi bijuterii.
Femeile foloseau farduri, parfumuri şi unguente pentru înfrumuseţare, afirma istoricul Ion Horaţiu Crişan.
„În afară de îngrijirea părului, femeile geto-dace foloseau farduri cu care se înfrumuseţau. Astfel, în săpăturile de la Poiana s-au descoperit cutiuţe cilindrice de os care conţineau un praf roz, fără îndoială, un fard. Tot aici s-au găsit vase mici de sticlă pentru păstrarea parfumurilor şi a unguentelor cosmetice. Multe dintre acestea trebuie să fi fost importate din lumea greco-romană. Farduri au fost descoperite şi în necropola carpică de incineraţie, mai târzie, de la Pădureni (jud. Vrancea), cercetată de S. Morintz şi Gh. Bichir. Aici, în mai multe urne, s-a găsit un praf fin de culoare roz, iar în două urne s-a descoperit câte o cutiuţă cilindrică, lucrată din tablă de bronz. Una dintre acestea era plină cu praful de care vorbeam, ceea ce dovedeşte că aceste cutiuţe erau pudriere. Datele puţine care ne stau la îndemână sunt, totuşi, suficiente pentru a vorbi de o igienă corporală }i chiar de o cosmetică a daco-geţilor”, arăta Ion Horaţiu Crişan, în volumul „Medicina în Dacia” (Ed. Dacica, Bucureşti, 2007)
Numeroase cisterne de apă şi conducte de ceramică, utilizate la captarea apei de izvor au fost descoperite în cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. Ele arătau preocuparea oamenilor din vremurile antice pentru curăţenia locuinţelor lor şi pentru a folosi apă curată. Dacii aveau grijă ca locuinţele lor să fie luminate, în acestea găsindu-se, în număr mare, opaiţe şi chiar candelabre de bronz, completa istoricul Ion Horaţiu Crişan.
Şi plantele medicinale aveau un loc important în tratamentele folosite din cele mai vechi timpuri de strămoşii noştri. Cele mai cunoscute menţiuni despre rolul acestora i-au fost atribuite medicului militar antic Pedanios Discoride, care în a doua jumătate a secolului I. d. Hr., a scris mai multe ucrări în care amintea zeci de ierburi vindecătoare cu nume dacic. Mai multe dintre numele dacice de plante erau omonime cu denumirile latine sau greceşti – limbi folosite în Dacia, spun istoricii.
Menţionările plantelor medicinale folosite de strămoşii noşti ofereau dovada că aceştia îşi căpătaseră prestigiul în materie de cunoştinţe de medicină, în lumea greco-romană, informa istoricul Ion Horaţiu Crişan în volumul „Medicina în Dacia” (Editura Dacica, 2007). În aceeaşi lucrare, istoricul descria cele 21 de plante cu nume dacice înregistrate de Discoride, precizând că în realitate numărul remediilor naturiste folosite de strămoşii noştri era mult mai mare.

Aveau grijă şi de suflet
Ruinele numeroaselor temple antice, descoperite în Munţii Orăştiei, dar şi în alte zone ale ţării, precum şi mărturiile autorilor antici dezvăluiau interesul pe care geto-dacii îl arătau spiritualităţii. Sarmizegetusa Regia, cu cele opt temple şi sanctuare ale sale înfiinţate în Antichitate pe o suprafaţă mai mică de trei hectare a rămas unul dintre locurile cu cea mai mare aglomerare de edificii de cult antice din Europa.
Mărturii scrise de la geto-daci despre religia lor nu au fost păstrate, iar descoperirile arheologice nu au adus până în prezent suficiente elemente pentru reconstituirea acesteia, afirma istoricul Ion Horaţiu Crişan.
Cel mai cunoscut personaj din mitologia dacică a fost Zamolxis, considerat divinitatea supremă a dacilor. Unii autori antici îl considerau ca mare înţelept, proroc sau sclav, iar în jurul numelui său au fost create numeroase controverse. Herodot relata că geţii (dacii) credeau că atunci când pier vor merge la zeul lor Zamolxis, căruia îi închinau sacrificii umane. Numele zeului suprem al geto-dacilor putea fi Gebeleizis sau Nebelizis, indicat de autorul antic Herodot, în urmă cu două milenii şi jumătate. În stăpânirea zeului suprem intrau cerul, apele şi pământul, informa istoricul Ion Horaţiu Crişan.
Artemis, zeiţa vânătorii, era venerată de daci, susţin unii dintre istorici. Un rol important în spiritualitatea dacilor l-a avut şi Marte, zeul războiului, menţionat ca zeu al dacilor de poeţii latini Ovidius şi Vergilius, şi ca protector al ogoarelor şi al comunităţii. Dionis, zeul petrecerilor şi al viei la greci, era venerat şi în Dacia, cel puţin până în vremea regelui Burebista, potrivit unor istorici.
Unii istorici susţin că lupii, dar şi alte animale considerate sacre, erau priviţi ca personificări ale zeităţilor. Se cunoştea un ritual iniţiatic, ce presupunea transformarea tânărului războinic în fiară. Tinerii îmbrăcau piei de lupi şi practicau un ceremonial magico-religios prin care venerau animalul sacru, scria omul de ştiinţă Mircea Eliade.

citeşte mai departe...


BIBLIOGRAFIE:


Sursa: https://adevarul.ro, 2022