„SENIORII RĂZBOIULUI ÎN LUMEA DACICĂ”
PRECIZARE! Prezentul material NU este o producție ENDA, este o preluare de informație în baza legii 8/1996, Cap. III, Art. 9, Pct. e. Textul de mai jos nu este un material științific, ci un articol de presă, prezentarea lui nu are caracter de informare ci evenimențial și nu reflectă punctul de vedere al ENDA, ci al autorului materialului.
|
30 martie 2022
DJC Timiş reia proiectul „Serile patrimoniului”
Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş reia unul dintre proiectele sale de succes: „Serile patrimoniului”. Prima întâlnire din anul 2022 are loc joi, 31 martie, de la ora 18.00, în Sala Studio a Casei Artelor. Tema acesteia este una pe cât de provocatoare, pe atât de tentantă: „Seniorii războiului în lumea dacică”, subiect prezentat de dr. Cătălin Borangic. „Adesea citim despre daci şi Dacia texte şi lucrări lipsite de nuanţe, îngrijorător de pline de stereotipii rostogolite atât de mult, încât au devenit ele însele modele fizice şi morale. Este însă tot mai evident că istoria Daciei era mult mai dinamică şi mai plină de culoare. Ce atrage atenţia, în tot acest peisaj, este evoluţia subită, aproape de neînţeles, repeziciunea cu care o constelaţie de familii, clanuri şi triburi diverse s-au coagulat social şi politic. Chiar faptul că acest proces s-a desfăşurat manu militari repune în normal lucrurile, civilizaţia dacică, chiar regatul dac având la bază şi sprijinindu-se întreaga existenţa pe elitele războinice. În contrasens cu acest firesc, de fapt, întreaga lor istorie suferă din capul locului de povara originalităţii, căci regatul dac a fost o altfel de arhetipală simbioză între organizarea de tip elenistic şi cea de factură tribală, traco-celtică. Numele celor care au fost în miezul acestei fascinante poveşti, până la urmă, a fost cel de daci, chiar dacă în istorie li s-a spus, uneori, în multe alte feluri. Despre aceşti daci şi despre armele cu care şi-au făurit istoria trebuie să vorbim, căci este timpul să dărâmăm clişee şi imagini greşite sau răuvoitoare. Putem face asta împărţind ceea ce ştim fiecare despre regii, despre aristocraţii, războinicii, preoţii, zeii, cetăţile, armatele şi armele lor. Despre lumea lor, în definitiv. Aşa cum a fost.” – spune dr. Cătălin Borangic Înscrierile pentru participarea la acest eveniment se fac pe adresa de email: arheologie@culturatimis.ro, până în 29 martie, ora 16:00. Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/djctimis.
În interiorul Casei Artelor este recomandată purtarea măştii de protecţie.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: https://culturatimis.ro, 2022
|