ENDA - Cetăţi din Epoca Fierului în zona nordică a Podişului Central Moldovenesc (sec. V-III î.Hr.)

CETĂŢI DIN EPOCA FIERULUI ÎN ZONA NORDICĂ A PODIŞULUI CENTRAL MOLDOVENESC (SEC. V-III Î.HR.)

Alexandru BERZOVAN

1. Introducere

Între veacurile 5 şi 3 Î.Hr., la cumpăna dintre prima şi a doua vârstă a fierului, în spaţiul est-carpatie s-au ridicat un număr însemnat de cetăţi care impresionează şi astăzi prin dimensiunile lor, martore ale unor eforturi colective de amploare¹. Aceste eforturi au reprezentat nu doar un simplu răspuns la pericolul reprezentat de raidurile sezoniere ale nomazilor stepei şi conflictele intertribale endemice, ci reprezintă şi consecinţa unor acumulări în plan social, economic şi cultural² ce au favorizat în acest spaţiu şi interval cronologic apariţia unor elite puternice cu o identitate pregnantă³.

O microzonă dinamică la nivelul acestei perioade este reprezentată de arealul nordic al Podişului Central Moldovenesc. In ciuda numărului relativ mare de puncte semnificative semnalate în literatura de specialitate - cetăţi şi aşezări - investigaţiile arheologice au fost destul de limitate ca anvergură. Ele au vizat, în general, sondaje şi săpături de mică amploare, singurul obiectiv oarecum mai bine cunoscut şi publicat fiind cetatea de la Buneşti - Dealul Bobului. De asemenea, pentru mare parte din cetăţile semnalate nu au fost publicate planuri, persistând destul de multe neclarităţi în literatura de specialitate privind locaţia, planimetria, aspectul şi cronologia lor.

În cadrul prezentei lucrări ne-am propus să completăm acest tablou preliminar, aducând în discuţie o serie de date cu privire la planimetria cetăţilor cunoscute, discutând şi posibilele lor funcţii, pornind, în primul rând, de la rezultatele cercetărilor arheologice şi de la alte categorii de date. Am acordat, de asemenea, atenţie şi problemei posibilelor necropole aristocratice aferente unora dintre obiectivele studiate.

Un instrument extrem de util pe care l-am folosit în cadrul acestui studiu este reprezentat de MNT-ul (Modelul Numeric al Terenului) obţinut ca urmare a scanărilor LIDAR efectuate de către ABA Prut Bârlad, pus la dispoziţia noastră ca urmare a unui protocol încheiat cu Institutul de Arheologie din Iaşi. Beneficiind de o rezoluţie bună -cca.0,5m- acesta se constituie într-un excelent instrument de analiză, mai ales în zonele puternic împădurite.

2. Cadrul geografic

Din punct de vedere macrogeografic, arealul studiat se află la hotarele de vest ale marii stepe euro-asiatice, în zona de contact cu silvostepa de la poalele Carpaţilor Răsăriteni (Pl.1/1). Din punct de vedere al geografiei locale, sectorul pe care îl analizăm este situat în interfluviul dintre râurile Siret şi Prut, în zona Podişului Moldovei (Pl.1/2), mai precis în arealul cunoscut sub numele de Coasta Iaşilor sau Colinele Iaşilor. Spre nord, limita este reprezentată de bazinul Bahluiului, dincolo de valea acestuia întinzându-se ţinuturile joase cu aspect colinar ale Câmpiei Moldovei, expuse vânturilor nordice, caracterizate de un regim de vegetaţie specific zonelor de stepă şi -aparent- mai slab populate între veacurile 5-3 î.Hr. Spre vest, limita este reprezentată de culoarul larg al văii Siretului, o rută importantă de comunicare. Spre sud, zona se învecinează cu Dealurile Tutovei şi Dealurile Fălciului, limita estică fiind reprezentată de Valea Prutului.

Relieful este caracterizat de prezenţa unor platouri structurale largi, tăiate de văi adânci şi mărginite de abrupturi cu aspect de cuestă. Altitudinile sunt destul de reduse; doar sporadic se ating înălţimi de 450-500 m. Cu toate acestea, diferenţele destul de mari de nivel faţă de văile joase (200-300 m, uneori şi mai mult), ca, de altfel, şi fragmentarea puternică a reliefului, conferă pe alocuri peisajului un aspect submontan.

Zona este săracă în resurse ale subsolului exploatabile cu mijloacele tehnice ale Antichităţii. Acestea trebuiau procurate de comunităţile locale prin intermediul schimburilor sau prin alte metode. Cu toate acestea, putem presupune -fără riscul de a greşi prea mult- că şi în urmă cu două milenii şi jumătate, ca, de altfel, şi acum, au existat păduri întinse, ce furnizau lemn, ca, de altfel, şi vânat, din belşug. Solurile fertile din văi -în principal cernoziomuri- ofereau cele necesare practicării agriculturii şi creşterii animalelor. Analizele palinologice pe materiale recuperate din cetatea de la Răducăneni atestă cultivarea orzului, grâului şi cânepii⁴.

Absenţa unor studii de specialitate dedicate nu permite, din păcate, reconstituirea precisă a particularităţilor paleoclimatului local pentru intervalul secolelor 5-3 Î.Hr.; cronologic vorbind, intervalul se află la cumpăna dintre etapa de răcire specifică primei epoci a flerului şi debutul „perioadei calde romane".

3. Descrierea cetăţilor

3.1. Cetatea de la Criveşti, comuna Strunga, jud.Iaşi

Cetatea (Pl.2/2) prezintă o formă aproximativ ovală, cu axul lung de aproximativ 190m pe direcţia NV-SE şi circa 120m pe axul transversal SV-NE, având o suprafaţă totală de cca.2,5 hectare⁶. Gradul de conservare este destul de modest, cetatea fiind puternic afectată de locuirile ulterioare din secolul 18, de lucrările agricole, dar mai ales de amenajările genistice din perioada celui de-al doilea război mondial. Valul de pământ se păstrează bine pe o suprafaţă de cca.30% din lungimea sa estimată, având o lăţime de până la 8-10m şi o înălţime de cca.1,5m. Este greu de spus în ce măsură amenajarea circulară (cca.30m diametru) vizibilă în curbura de nord a cetăţii reprezintă urmele unui bastion antic sau mai degrabă resturile unui punct militar de comandă folosit cu ocazia confruntărilor din 1944. Din punct de vedere al formei şi dimensiunilor, cetatea de la Criveşti se înscrie în seria construcţiilor defensive simple, de dimensiuni reduse, care îmbină elemente naturale de apărare (pante abrupte, văi adânci), cu cele antropice (şanţ exterior, val de pământ, probabil palisadă).

Nu poate fi exclus ca cetatea de la Criveşti să reprezinte partea întărită a unui ansamblu defensiv şi habitaţional care a ocupat întreg platoul, judecând după răspândirea materialelor arheologice la suprafaţa. Cercetări non-distructive, de tip magnetometric ar putea să ofere unele răspunsuri la această problemă. În lipsa săpăturilor arheologice, cronologia cetăţii este dificil de stabilit. Materialele rezultate de la suprafaţă, pe care le-am consultat - îndeosebi ceramică locală, fragmente de amfore greceşti - sugerează o încadrare pe parcursul secolelor 4-3 î.Hr.⁷

La cca.3km NV de cetate (Pl.2/1), se află masivul complex tumular de la Movileni (com.Heleşteni). Acesta este format din două movile de mari dimensiuni (diametru la bază cca.94-96m), unite printr-un val de cca.120m lungime, cu o lăţime cuprinsă între 45 şi 50 m (Pl.2/3). În anul 2001 s-au efectuat cercetări arheologice de către un colectiv condus de N.Ursulescu. Acestea au vizat valul ce leagă cele două movile. Nu s-au descoperit elemente certe de datare, în afara unui fragment ceramic din perioada bronzului târziu şi a unui fragment de amforă elenistică, acesta din urmă apreciat de autorii săpăturii ca provenind dintr-o aşezare getică contemporană momentului ridicării complexului⁸. In lumina acestor constatări preliminare, nu poate fi exclus ca cele două movile să reprezinte o necropolă aristocratică din Epoca Fierului, legată de cetatea de la Criveşti, dar acest lucru necesită, desigur, confirmări arheologice indubitabile.

3.2. Cetatea de la Oţeleni/Bara, (com.Oţeleni, jud.Iaşi / com.Bâra, jud.Neamţ)

Această cetate a fost subiectul unor confuzii vizând localizarea ei, unii autori situând-o în hotarul cadastral al comunei ieşene Oţeleni⁹, alţii în hotarul comunei nemţene Bâra¹⁰. În lipsa unor necesare clarificări, s-a generat o confuzie ce s-a perpetuat ca atare în istoriografie. Astfel, unii autori, preluând aceste informaţii, au ajuns să vorbească chiar despre două cetăţi distincte¹¹.

În realitate, există o singură fortificaţie, hotarul cadastral dintre cele două comune şi cele două judeţe traversând prin interiorul acesteia. Treimea de vest aparţine judeţului Iaşi, iar cele două treimi estice judeţului Neamţ¹².

Din punct de vedere geografic, obiectivul, cunoscut între localnici ca „Movila lui Ştefan cel Mare” sau „Cetatea”, este situat pe promontoriul nord-vestic al Dealului Bulgăriei, numit Dealul Cetăţii, având o altitudine totală de cca.250m, dominând cu 50-60m diferenţă de nivel zonele înconjurătoare mai joase. Este mărginit la NE de pârâul Albuia, iar la SV de Valea Brăileanu din bazinul hidrografic al Siretului. Suprafaţa totală este de cca.11 hectare. Cetatea a beneficiat de un sondaj arheologic efectuat în anul 1990 de către Emil Moscalu şi Ştefan Scorţanu¹³. Unele cercetări au avut loc în anul 2014, efectuate de platforma Arheoinvest din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Încadrarea cronologică a fost făcută pe baza materialelor destul de bogate culese de la suprafaţă şi cu ocazia sondajului: ceramică locală, fragmente de amfore elenistice, vârfuri de săgeţi din bronz etc.¹⁴

Pe baza MNT-ului analizat, observăm că cetatea prezintă un plan destul de complex, sugerând la prima vedere mai multe incinte/etape de extindere (Pl.3/1), imposibil de stabilit cu exactitate în lipsa săpăturilor. în zona vestică avem o primă incintă, delimitată de şanţ şi val, mai bine observabile în zona sud-vestică. Spre est, limita acestei prime incinte pare a fi un şanţ destul de slab conturat, care o separă de cea de-a doua. Aceasta este delimitată la sud de un val şi un şanţ bine conturat şi spre est de un alt posibil şanţ, destul de slab vizibil pe DEM- ul utilizat de către noi. Limita nordică a fost afectată de un drum modern de exploatare, astfel că traseul elementelor defensive nu poate fi reconstituit decât ipotetic. La est de acest şanţ slab conturat, avem de-a face cu o a treia incintă, de formă dreptunghiulară, cu colţurile uşor rotunjite. Aici, valurile ating o înălţime de cca.7m. Nu poate fi exclus ca ea să reprezinte o reutilizare medievală, judecând după prezenţa la suprafaţă a unor materiale arheologice încadrabile secolelor XV-XVI. Pe de altă parte, nu se poate neglija nici ipoteza ca această a treia incintă să reprezinte un „bastion” al cetăţii getice, similar celor pe care le întâlnim la unele fortificaţii din spaţiul pruto-nistrean, de pildă la Saharna Mare şi Saharna Mică¹⁵. Lipsa izvoarelor istorice care să ateste în clar existenţa unei cetăţi medievale aici ar putea da credibilitate acestei ipoteze.

Din punct de vedere strategic, cetatea de la Oţeleni/Bâra putea să controleze căile de acces dinspre Valea Siretului înspre zona Văii Bahlului dar şi înspre bazinul Bârladului.

3.3. O cetate din Epoca Fierului la Poienile - Dealul Şanţurilor (com.Dagâţa, jud.Iaşi) ?

Analiza imaginilor satelitare şi a DEM-ului ne-a permis observarea, în hotarul comunei ieşene Dagâţa, a unei cetăţi necunoscute¹⁶. Aceasta este situată pe Dealul Şanţurilor (Pl.3/2), un platou structural înalt, situat la obârşia Văii Petrişului, afluenţă a Văii Mănăstirii din bazinul hidrografic al Bârladului. Obiectivul se află la o altitudine de cca.400 de metri, dominând cu cca.150-200m diferenţă de nivel zonele înconjurătoare mai joase. Arealul de vizibilitate este excelent, mai ales către sud şi sud-vest. Elementele de fortificare au fost edificate pe latura sudică, de altfel, singura lesne accesibilă şi utilizabilă din punct de vedere militar.

Valul pare să aibă o lăţime la bază cuprinsă între cca.15-18m, iar şanţul adiacent o lăţime cuprinsă între 5 şi 6 m. înălţimea păstrată oscilează între 0,7-1,5m. Zona a fost puternic afectată de lucrările agricole, elementele defensive păstrându-se mai bine pe latura de vest. Şanţul şi valul închid o suprafaţă de cca.10ha. în zona sudică a dealului, spre satul Poienile, se observă un alt posibil şanţ antropic, cu o deschidere vizibilă de cca.10m, puternic aplatizat, ce ar putea închide o a doua incintă şi mai mare.

Cercetările arheologice de teren pe care le-am efectuat -datorită condiţiilor meteo nefavorabile- nu au permis verificarea întregului perimetru al cetăţii. Pământul de culoare galbenă, lipsit de pigmenţi şi de urme arheologice, nu sugerează la prima vedere o locuire prea intensă - pare mai degrabă să fie vorba de o cetate de refugiu.

În acest moment, nu avem argumente concrete pentru a atribui fortificaţia Epocii Fierului (sau oricărei alte perioade). Având în vedere, însă, similitudinile tipologice vădite cu obiective a căror încadrare în epoca fierului nu comportă dubii (de pildă cetatea getică de la Cotu Copălău din jud Botoşani¹⁷), am decis util să inserăm şi acest punct în studiul nostru, ca un posibil punct de interes.

3.4. Cetatea de la Poiana Mănăstirii - între Şanţuri (com.Ţibana, jud.Iaşi)

Identificată în anii '80 ai secolului trecut, cetatea getică de la Poiana Mănăstirii-între Şanţuri (comuna Ţibana, judeţul Iaşi) se află amplasată pe Dealul Teilor, cunoscut şi ca Dealul Şanţurilor, la 2,5km NE, în linie dreaptă, de satul Ţibana, şi 1,9km NNE de satul Poiana Mănăstirii, cadastral aparţinându-i acestuia din urmă. Dealul reprezintă un platou cu formă prelungă, pe axa N-S, mărginit de pârâurile Ţibana, cu afluenţii săi de stânga, la vest, şi Urşiţa, la est. Are o înălţime maximă de 448,3m, în sectorul nordic, şi 431,8m în Dealul Şanţurilor, în sectorul sudic, fiind, în fapt, o culme interfluvială între râurile Stavnic şi Sacovăţ din bazinul Bârladului. Poziţia dominantă -peste 200 m diferenţă de nivel faţă de zonele înconjurătoare mai joase- oferea o excelentă vizibilitate în toate direcţiile, mai ales spre sud¹⁸.

Cetatea getică (Pl.4/1) are o formă oval alungită (800x400m diametrele maxime), valul şi şanţul exterior aferent urmărind, în special, cota de 420m. Din păcate, ca urmare a repetatelor alunecări de teren, valul şi şanţul de pe laturile de vest, est şi sud-est au fost puternic distruse, astfel încât încheierea formei propriu-zise a cetăţii, în aceste sectoare, este pur ipotetică.

Valul de apărare (Pl.9/1) pe care l-am cercetat prin îndreptarea unui mal căzut în anul 2017, prezintă o structură destul de simplă, fiind format din două nuclee realizate cu pământ scos din şanţ. Se observă în zona superioară urmele unor pari de lemn ce au susţinut palisada, posibil chiar nişte turnuri. Nu poate fi exclus să avem de-a face cu două faze distincte de funcţionare. Pe anumite sectoare ale valului se observă urme consistente de ardere¹⁹.

Informaţii interesante au fost aduse şi de prospecţiunile magnetometrice (Pl.4/2) realizate de către o echipă formată din Carsten Mischka şi Imren Tasimova, de la Universitatea Erlangen. Pe fâşia scanată din zona central-vestică a incintei s-au identificat urmele a două mari anomalii, interpretate drept resturile unor structuri de locuire incendiate -confirmate, de altfel, prin sondaj- în vreme ce în partea de est au fost identificate alte sporadice anomalii, posibile gropi şi complexe de locuire. Densitatea complexelor nu este foarte mare, existând zone întinse aproape complet lipsite de urme arheologice. Aceeaşi situaţie se regăseşte, de altfel, şi în alte mari cetăţi getice; de pildă, la Stânceşti²⁰, dar şi în alte părţi²¹. În orice caz, prin dimensiunile ei -cca.15ha păstrate- cetatea de la Poiana Mănăstirii se arată ca una dintre cele mai mari fortificaţii getice din această zonă.

În ce priveşte cronologia, materialele recoltate de noi se datează în cea mai mare parte în secolele 4-3 î.Hr., datarea fiind realizată atât pe baza ceramicii locale, cât mai ales pe baza fragmentelor de amfore elenistice. De remarcat este şi prezenţa unor fragmente sporadice de tip Poieneşti-Lukasevka²².

În literatura de specialitate sunt pomenite şi o serie de alte mici aşezări situate în vecinătatea cetăţii de la Poiana Mănăstirii. Ele prezintă un caracter, în general, incert - în unele dintre aceste cazuri este vorba, mai degrabă, de material rulat din cetate.

De un interes deosebit sunt tumulii din localitatea Alexeni, punctul La Faur, situaţi la cca.2km distanţă de cetate (Pl.4/3). În literatura de specialitate aici erau consemnate trei movile, dintre care două îngemănate, din mantaua lor recoltându-se fragmente ceramice de secol 4-3 î.Hr. Analiza MNT-ului de înaltă rezoluţie ne oferă însă imaginea unei necropole tumulare cu cca.8-9 movile (Pl.4/4), mare parte dintre ele aplatizate. Dispunerea lor în teren aminteşte de cazul binecunoscutei necropole aristocratice getice de la Cucuteni - Dealul Gosan²³. Este posibil ca aici să fi fost situată necropola aristocraţiei cetăţii din punctul între Şanţuri. Rămâne, desigur, ca viitoare investigaţii să aducă mai multe date în discuţie.

3.5. O cetate pierdută la Mogoşeşti (jud.Iaşi)?

Informaţii despre existenţa unei cetăţi la Mogoşeşti aflăm din lucrarea istoricului Dionisie Fotino care pomeneşte despre existenţa unor fortificaţii vechi în această localitate, identificând aici cu titlu de ipoteză antica cetate dacică Marcodava²⁴. Ulterior, cu ocazia unor cercetări de teren efectuate de către un colectiv condus de N.Zaharia²⁵, s-au recoltat din punctul Dealul Băţului un număr însemnat de fragmente ceramice din secolele 4-3 î.Hr., semnalându-se, totodată, existenţa în zonă a unor şanţuri. Cu toate acestea, cu ocazia cercetărilor efectuate în vederea redactării Repertoriului Arheologic al Judeţului Iaşi ce au dus la reidentifîcarea pe teren a respectivului obiectiv, aceste elemente de fortificare nu au mai putut fi observate pe teren²⁶.

Nici mijloacele tehnice pe care le-am utilizat în acest studiu nu ne-au fost de folos în identificarea urmelor acestei fortificaţii, a cărei existenţă în acest moment este sub semnul întrebării. Este, însă, posibil ca ea să fi existat într-adevăr, totuşi - judecând şi după materialul destul de bogat recuperat de la suprafaţă cu ocazia cercetărilor lui N.Zaharia, fiind însă distrusă în deceniile următoare ca urmare a intervenţiilor modeme şi a alunecărilor de teren.

3.6. O datare incertă. Poiana cu Cetate (com.Grajduri, jud.Iaşi)

O situaţie interesantă este oferită de cetatea situată în hotarul satului ieşean Poiana cu Cetate²⁷. Aceasta (Pl.5/1) ocupă un promontoriu apărat pe trei părţi de pante abrupte, cu o lungime de cca.125m şi o lăţime de cca.50-55m, situată la obârşia pârâului Cutigna din bazinul Bârladului, la o altitudine de cca.335-340m. Arealul de vizibilitate se limitează strict la zonele înconjurătoare. Partea nordică, singura accesibilă din punct de vedere militar, a fost apărată cu un val de pământ masiv, ce atinge o lăţime de 17-18m şi înălţime păstrată de cca.3-4m şi şanţ, cu o deschidere de cca.20m. În interiorul cetăţii, imediat în spatele valului, se află o depresiune cu diametrul de cca.15m, ce ar putea să fie o groapă săpată de căutătorii de comori în timpuri istorice sau un crater rezultat ca urmare a exploziei unui obuz de calibru foarte mare. Suprafaţa totală închisă este de cca.0,50ha.

Cercetările arheologice de teren efectuate de noi, dar şi de predecesorii noştri²⁸, au dus la recuperarea unui bogat material arheologic. Acesta aparţine în proporţie covârşitoare fazei A3 a culturii Cucuteni, întâlnindu-se totodată şi puţine fragmente din secolele 4-3 î.Hr., ea, de altfel, şi din perioada medievală. întrucât în eneolitic nu se ridicau valuri şi şanţuri de o asemenea anvergură, pare că cetatea aparţine fie Epocii Fierului, fie Evului Mediu. La prima vedere, atribuirea acestei cetăţi perioadei medievale ar părea mai plauzibilă, întrucât un document istoric emis la 8 octombrie 1462 face referire la un punct „Muncel, unde a fost cetatea lui Duma Negru” (Documenta Romaniae Historicae, A, II, p.161). Cu toate acestea, documentele ulterioare emise dau de înţeles că nu este vorba despre o cetate propriu-zisă ci de un simplu toponim, iar o eventuală fortificare şi utilizare a punctului ca reşedinţă boierească în secolul XV ar fi trebuit să lase urme arheologice mai consistente, de un alt tip²⁹.

Chiar dacă atribuirea acestei fortificaţii epocii fierului ne apare ca fiind mai probabilă, până la efectuarea unor săpături arheologice care să lămurească cronologia ne păstrăm rezervele ştiinţifice de rigoare.

3.7. Cetatea de la Dobrovăţ - Cetăţuia (jud.Iaşi)

Obiectivul (Pl.5/2) ocupă promontoriul alungit al unei culmi deluroase numite „Cetăţuia”, mărginită pe trei laturi de pante abrupte, la o altitudine totală de cca.270m, dominând cu cca.80-90m zonele învecinate mai joase. Dimensiunile platoului sunt reduse; lungimea este de cca.55-60 metri, lăţimea de cca.20 metri; chiar dacă admitem că o bună parte din el s-a prăbuşit în ultimii zeci de ani ca urmare a surpărilor şi alunecărilor de pe teren, cetatea nu putea să fi fost cu mult mai mare. Arealul de vizibilitate nu este unul foarte mare, dar permite supravegherea întregii zone depresionare a Dobrovăţului³⁰.

Elementele defensive sunt foarte prost păstrate, fiind aproape complet distruse de alunecările de teren. Pare că avem de-a face cu două incinte. Valurile se văd bine pe latura nordică, pe latura vestică traseul lor fiind mai mult sau mai puţin ipotetic. Latura sudică pare să fi fost apărată cu un şanţ, destul de aplatizat. Este curioasă absenţa valului de apărare pe acest sector, vulnerabil în faţa unui atac inamic. Suprafaţa păstrată este undeva înjur de 0,77ha.

Materialele recuperate - îndeosebi ceramică, dar şi un vârf de săgeată din bronz de tip „scitic” încadrează această cetate în linii mari în perioada secolelor 5-3 î.Hr.³¹

3.8. Cetatea de la Răducăneni - Cetăţuie (com.Răducăneni, jud.Iaşi)

Cetatea (Pl.6/1) este situată pe prelungirea nordică a Dealului Socilor, la o altitudine de cca.280m, dominând cu cca.180m diferenţă de nivel zonele înconjurătoare mai joase. Deşi bine cunoscut în literatura de specialitate³², beneficiind de cercetări arheologice sistematice între anii 2003-2010, efectuate de către un colectiv condus de către Vicu Merlan³³, până acum nu s-a publicat un plan general al obiectivului.

Cetatea prezintă o formă aproximativ rectangulară cu colţurile rotunjite, având 150m lungime pe direcţia NE-SV, respectiv cca.130m pe axul transversal NV-SE, beneficiind de o suprafaţă totală de cca.2 hectare. Elementele defensive sunt puternic afectate de diverse intervenţii moderne şi alunecări de teren, astfel că reconstituirea propusă de noi comportă anumite precauţii. Valul este clar vizibil pe latura de nord, pe cea de est, şi pe cea de sud, sectorul de vest şi de nord-vest fiind afectat de alunecările de teren. Destul de aplatizat, el pare să aibă o lăţime la bază de cca.15-20 metri. Cu ocazia săpăturilor arheologice s-au făcut anumite observaţii stratigrafice, autorul apreciind că am avea de-a face cu mai multe etape distincte de utilizare³⁴. Pe latura estică se observă ceea ar putea fi un rest din şanţul de apărare. Prin formă şi dimensiuni, cetatea de la Răducăneni se aseamănă destul de mult cu cea de la Criveşti.

Este foarte posibil ca cetatea să fi avut în preajmă şi una sau mai multe aşezări deschise³⁵, ceea ce face posibil ca ea să fi făcut parte -împreună cu cetatea de la Moşna, situată la numai 2km distanţă sud- dintr-un ansamblu defensiv şi habitaţional de anvergură. În ce priveşte cronologia, puţinele materiale publicate în rapoartele arheologice sugerează o datare a locuirii getice pe parcursul secolelor 4-3 Î.Hr.

3.9. Cetatea de la Moşna (jud.Iaşi)

Cetatea (Pl.6/2) este situată în hotarul vestic al satului Moşna, ocupând sectorul de est al platoul înalt al Dealului Socilor, la obârşia văii Moşnei, la o altitudine de cca.413-420m, dominând cu cca.200-250m diferenţă de nivel zonele înconjurătoare. Punctul oferă o vizibilitate foarte bună spre est, de-a lungul Văii Moşnei, către Valea Prutului. Cetatea prezintă o formă aproximativ pentagonală, fiind apărată pe laturile accesibile de un val de pământ ce prezintă o lăţime de cca.18-19m şi înălţimi ce variază între 0,75-3m, şi un şanţ adiacent cu o adâncime de 3-4m şi o lăţime de 12-15m³⁶. În zona nordică este vizibil pe MNT un alt mic şanţ cu val ce închide o cale de acces către platou, nesemnalat pe planurile publicate până acum. Se observă, de asemenea, în sectorul sudic şi estic, un posibil şanţ sau mai degrabă un drum de rond săpat în panta abruptă a dealului. Astfel, ar părea că cetatea prezintă elemente defensive pe toate laturile. Suprafaţa totală apărată este după unele opinii de 9ha³⁷ (Florescu, Melinte 1968, p.129; Conovici 2000, p.156; Turcu 2002, p.108), în realitate, măsurată pe MNT, ea este de cca.12ha.

În sectorul sud-estic, nu departe de marginea platoului, există o movilă masivă, având diametrul la bază de cca.95-100m şi o înălţime de cca.10m. În interiorul ei se observă urmele unei masive excavaţii realizate de către căutătorii de comori. Este interesantă informaţia conform căreia în zona cetăţii, cândva la sfârşitul secolului 19, începutul secolului 20, ar fi fost descoperit, în condiţii neprecizate, un depozit şi piese din Epoca Bronzului³⁸.

Cetatea a fost pentru prima dată investigată de către N.Zaharia şi A.Brătianu în 1956, în anul 1966 fiind efectuat aici un sondaj de către A.C.Florescu şi Gh.Melinte³⁹. Aceste din urmă săpături s-au axat asupra sistemul defensiv. Au fost puse în evidenţă urme de locuire din perioada secolelor 3-2 î.Hr., descoperindu-se inclusiv fragmente de tip Poieneşti-Lukasevka. Valul de apărare (Pl.9/3) prezintă o structură destul de simplă, similară celui de la Stânceşti⁴⁰. În partea superioară a valului au fost observate numeroase resturi de chirpici arşi, arsură, pământ ars la roşu, interpretate de autori ca resturile unor locuinţe, în opinia noastră, mai degrabă resturi din suprastructura incendiată de lemn şi pământ a valului.

În anul 2008, sunt efectuate noi sondaje de către un colectiv compus din V.Merlan, T.Marin şi M.Văleanu⁴¹. Între altele, colectivul a încercat să lămurească problema datării şi funcţionalităţii movilei de pământ utilizând o tehnică de săpătură destul de „insolită”, anume adâncirea excavaţiei mai vechi a căutătorilor de comori; acţiunea nu s-a soldat cu rezultate arheologice relevante.

Problema stratigrafiei şi cronologiei acestui important obiectiv, a relaţiei cronologice şi funcţionale dintre movilă şi elementele de fortificare aşteaptă în continuare să fie lămurite de viitoare săpături.

3.10. Cetatea de la Biuieşti - Dealul Bobului (com.Biuieşti-Avereşti, jud.Vaslui)

Probabil cel mai spectaculos obiectiv din întreg arealul analizat -în ce priveşte cantitatea şi calitatea descoperirilor arheologice- este reprezentat de cetatea de la Buneşti, Dealul Bobului⁴². Cetatea ocupă un promontoriu al Dealului Bobului, uşor înclinat de la SE la NV, mărginit din trei părţi de pante abrupte. Altitudinile oscilează între 340-310m, punctul dominând cu cca.170m diferenţă de nivel zonele înconjurătoare mai joase. .Arealul de vizibilitate nu este unul foarte mare, limitându-se la zonele strict învecinate.

Cetatea (Pl.7/1) prezintă o formă aproximativ patrulateră cu colţurile rotunjite, având o lungime de cca.210m şi o lăţime de cca.130m. Ea a fost apărată de val de pământ pe toate laturile. Acesta este mai bine păstrat pe latura de est şi cea de nord, fiind puternic afectat de alunecările de teren pe partea sudică. Pe latura estică valul este foarte pregnant, atingând pe alocuri lăţimi de până la 25m şi înălţimi actuale de cca.9m⁴³, pe latura de nord-est înălţimea fiind de cca.4-5m. În ce priveşte suprafaţa totală a cetăţii, în literatura de specialitate s-au propus mai multe cifre, 10-12ha⁴⁴, 6ha⁴⁵1, după alţi autori de cca.5ha⁴⁶. În realitate, suprafaţa închisă de valurile de pământ măsurată de noi pe MNT este mult mai mică, de doar 2,71ha. Prin forma ei, aproximativ rectangulară cu colţurile rotunjite, dar şi prin prisma dimensiunilor, cetatea se aseamănă cu cele de la Criveşti şi Răducăneni.

Obiectivul a beneficiat de săpături arheologice de lungă durată, efectuate de către V.V.Bazarciuc (Teodora). Informaţiile uneori contradictorii oferite în rapoarte fac dificilă reconstituirea situaţiei arheologice. Se pare că au fost descoperite 30 de locuinţe rectangulare uşor adâncite - unele dintre ele cu suprafeţe destul de mari⁴⁷ cuprinse între 40-60m², mai multe depozite de unelte şi tezaure de podoabe (fibule, brăţări, verigi, coliere cu mărgele de corali şi chihlimbar etc.), arme, precum şi trei morminte de înhumaţie răvăşite⁴⁸ din care s-au recuperat două brăţări de bronz şi o fibulă de tip Latene⁴⁹.

Din rândul pieselor de metal preţios, se remarcă celebra diademă de aur, cu paralele în arta greco-scitică. S-au descoperit, totodată, un număr însemnat de importuri din lumea mediteraneeană, îndeosebi ceramică. Cronologia cetăţii acoperă secolele 4-3 î.Hr.

Bogăţia materialului salvat cu ocazia săpăturilor pare să sugereze fie un abandon în grabă al cetăţii, fie o distragere a ei ca urmare a unui asediu, localnicii nemaiavând timp să îşi salveze avutul. Altfel, cu greu se poate explica bogăţia deosebită a inventarului descoperit, mai ales metal preţios. Ne întrebăm dacă nu cumva şi aşa-zisele mormintele de înhumaţie „răvăşite” nu reprezintă, de fapt, rămăşiţele unor indivizi ucişi în timpul sau ca urmare a unui asediu, ipoteza care ar necesita însă confirmări suplimentare prin analize antropologice.

În orice caz, cetatea de la Buneşti-Dealul Bobului ocupă o poziţie proeminentă în rândul monumentelor similare contemporane, un centru economic, politic şi militar al unei formaţiuni tribale, probabil şi reşedinţa unui rege (basileu)⁵⁰.

3.11. Cetatea de la Arsura (jud.Vaslui)

Situată la doar 2,5km de cetatea de la Buneşti, obiectivul ocupă parţial platoul numit La Mogoşeşti⁵¹, la nord de satul Arsura, la obârşia pârâului Ruginos din bazinul Prutului, la o altitudine cuprinsă între 325-275m. Reconstituirea planului ridică numeroase probleme întrucât sectorul vestic nu se mai observă pe teren, fiind distrus, în mare parte, de plantaţiile de pomi fructiferi şi viţă de vie; chiar şi în sectorul estic, unde elementele de fortificare se mai păstrează, ele sunt foarte slab vizibile. Din aceste motive, în acest moment este aproape imposibil de reconstituit planul precis al fortificaţiei, care, estimativ, ar fi putut acoperi o suprafaţă cuprinsă de cca.20-25ha (Pl.7/2).

Săpături arheologice de mică anvergură au fost efectuate în anul 1969 de către S.Teodor. Ele au vizat elementele de fortificaţie, aducând informaţii preţioase cu privire la natura lor. Astfel, valul interior, aproape complet aplatizat, este construit din pământ, având o înălţime maximă păstrată de 1-1,10m. Şanţul adiacent prezintă o adâncime de 2-2,50m⁵².

Cel de-al doilea val (Pl.9/2) prezintă o structură ceva mai complexă: zid de piatră de râu legat cu pământ şi bârne de lemn ce constituie un miez peste care se înălţa un nucleu realizat de pământ. Peste acesta se afla o construcţie superioară, prăbuşită în interior, sub forma unei aglomerări de arsură, cărbuni şi chirpici, probabil parte de la un zid de pământ, lemn şi lut ce se ridica deasupra nucleului de pământ⁵³.

Materialele arheologice descoperite (ceramică) sugerează o încadrare largă între secolele 4-3 î.Hr. Şi aici au fost semnalate urme ale culturii Poieneşti-Lukaşevka.

4. Discuţii

Ca şi în alte areale dominate de geţi⁵⁴ (Sîrbu 2002, p.241), şi în zona analizată de noi observăm asocierea unor monumente semnificative: cetăţi, tezaure din metale preţioase, şi, aşa cum am punctat, probabil şi necropole tumulare (Movileni, Alexeni).

În arealul analizat avem, aşadar, 11 cetăţi pasibile de a aparţine intervalului secolelor 4-3 î.Hr., 8 dintre ele databile aproape sigur în acest interval. Dintre cele 11 obiective, şase au beneficiat de investigaţii arheologice, doar două dintre ele fiind săpate pe parcursul mai multor campanii (Răducăneni şi Buneşti Avereşti).

În ce priveşte caracteristicile generale, s-ar putea contura trei grupe. O primă grupă ar fi reprezentată de cetăţile de dimensiuni foarte modeste, sub un hectar, reprezentată de două obiective (Poiana cu Cetate şi Dobrovăţ). întrucât datarea primei cetăţi este incertă, iar cea de-a doua este prost păstrată, nu putem intra în discuţii cu privire la posibilele lor rosturi.

A doua grupă ar fi cetăţile de dimensiuni medii, cu suprafeţe cuprinse între 2 şi 2,7ha. întâmplător sau nu, ele se aseamănă şi ca formă -cvasi-patrulatere, cu colturi rotunjite- dar şi ca poziţionare: ocupă platouri secundare, în general, adăpostite de vânturi. Totodată, acolo unde s-au efectuat săpături (Buneşti, respectiv Răducăneni), s-a constatat o densitate de locuire destul de mare. Stadiul actual al cunoaşterii nu ne permite să ne hazardăm în speculaţii, dar considerăm că este foarte posibil ca aceste fortificaţii mai mici să fi funcţionat ca centre rezidenţiale.

Nr.	Nume	Incinte	Suprafaţă	Elemente fortificare	Cronologie	Săpături arheologice	Urme incendiere/distrugere
1	Criveşti	1	2,5 ha	Val şi şanţ	4-3 î.Hr.	-	?
2	Oţeleni / Bîra	3(?)	11 ha	Val şi şanţ	4-3 î.Hr.	Sondaj	?
3	Poienile (?)	(?)	10 ha	Val şi şanţ	4-3 î.Hr. (?)	-	?
4	Poiana Mănăstirii	2	>15 ha	Val şi şanţ	4-3 î.Hr.	Sondaj	Da
5	Mogoşeşti (?)	?	?	Şanţ (?)	4-3 î.Hr.	-	?
6	Poiana cu Cetate (?)	1	0,50 ha	Val şi şanţ	4-3 Î.Hr. (?)	-	?
7	Dobrovăţ	2 (?)	> 0,77 ha	Val şi şanţ	4-3 î.Hr.	-	?
8	Răducăneni	1	2 ha	Val şi şanţ	4-3 î.Hr.	Săpături	?
9	Moşna	1	12 ha	Val şi şanţ	3-2 î.Hr.	Săpături	Da
10	Buneşti	1	2,7 ha	Val	4-3 Î.Hr.	Săpături	Da
11	Arsura	2	-20-25 ha	Val şi şanţ	4-3 Î.Hr.	Sondaj	Da

Tab. 1. Cetăţi din epoca fierului în zona de nord a Podişului Central Moldovenesc.

O a treia categorie ar putea fi reprezentată de cetăţile de dimensiuni mai mari, cu suprafeţe între 10 şi 20-25 ha. Ele prezintă, în general, forme neregulate, adaptate terenului. Ele sunt edificate pe platouri structurale largi, înalte, întotdeauna cu o foarte bună vizibilitate. Acolo unde s-au efectuat săpături sau prospecţiuni magnetometrice (Poiana Mănăstirii, Moşna, Arsura), nu s-a constatat o densitate de locuire foarte mare. Aşa cum am mai subliniat şi cu alte ocazii în care am discutat alte obiective getice est-carpatice⁵⁵, prezenţa „spaţiilor goale” în interiorul incintelor fortificate nu este o situaţie deloc rară în epocă. Ele puteau să fi fost folosite pentru agricultură, adăpostirea animalelor domestice, protejarea surselor de hrană fiind necesară într-o perioadă caracterizată de frecvente conflicte militare. Se prea poate, totodată, ca unele dintre aceste cetăţi să fi fost utilizate şi ca locuri de refugiu pentru comunităţile ce vieţuiau în aşezări limitrofe, nefortificate, funcţionând poate şi ca locuri de întrunire cu ocazia unor diverse evenimente şi ceremonii.

Interesantă este prezenţa movilei de mari dimensiuni în cadrul cetăţii de la Moşna. Situaţia nu este unică în spaţiul dintre Carpaţi şi Prut: doi tumuli, de dimensiuni mai reduse sunt semnalaţi şi în incinta B a cetăţii de la Cotnari⁵⁶. În mod cert, nu poate fi vorba de simple puncte de observaţii aşa cum s-a presupus uneori, pentru un banal observator nu se justifică un asemenea efort care implică dislocarea unei cantităţi atât de mari de pământ. Să fie vorba de morminte ale fondatorilor cetăţii sau ale unor strămoşi eroizaţi? Pentru alte spaţii culturale din Antichitate avem atestate astfel de situaţii⁵⁷. Cu toate acestea, în cazul nostru, în lipsa săpăturilor, problema rămâne deschisă.

Edificarea şi întreţinerea unor cetăţi de mari dimensiuni nu s-ar fi putut realiza fără o infrastructură bine pusă la punct. Unele dintre ele par să fi reprezentat şi centre economice. Astfel, în cetatea de la Buneşti se pare că a existat un atelier de prelucrare a fierului, lucru dovedit nu doar de existenţa zgurei ci şi a unor cleşti de forjă (Pl.10/5), punctatoare, dornuri⁵⁸. Şi în cazul cetăţii de la Răducăneni se presupune existenţa unui atelier metalurgic⁵⁹. Prezenţa uneltelor (topoare de diferite tipuri etc.), sugerează practicarea unei game largi de meşteşuguri (Pl.10/1-2,6-12).

Este posibil ca în cetatea de la Buneşti să fi funcţionat şi un atelier de orfevrărie, judecând după numărul mare de podoabe şi accesorii vestimentare (Pl.11/4-10) -îndeosebi fibule de tip tracic- descoperite aici⁶⁰.

Au bătut aceste comunităţi o monedă proprie? În cetatea de la Buneşti cunoaştem cinci piese monetare de tip Huşi-Vovrieşti asociate unui depozit de unelte de fier şi o fibulă de tip tracic, la care se mai adaugă încă şapte piese similare izolate descoperite în stratul de cultură⁶¹. Dacă arheologii atribuie, în general, aceste monede populaţiei locale getice⁶², numismaţii, în general, tind să le atribuie grupurilor celtice şi bastarnice⁶³. Judecând după arealul lor de distribuţie dar şi asocierea lor cu artefacte locale ce indică destul de clar o datare a lor pe parcursul secolului 3î.Hr., ca, de altfel, şi lipsa lor din contexte celtice sau bastarne în zona lor originară - Podişul Moldovei, prima ipoteză ne apare, în acest moment, ca fiind cu mult mai plauzibilă. În orice caz, până la realizarea unor noi descoperiri sau studii lămuritoare, chestiunea rămâne deschisă.

Afluenţa economică a comunităţilor se reflectă şi în numărul mare de importuri, de găsit în aproape toate obiectivele arheologice cercetate pe cale arheologică din arealul vizat. Comerţul cu lumea mediteraneeană, început în spaţiul est-carpatic încă din secolul al 6-lea î.Hr.⁶⁴, atinge apogeul între secolele 4-3 î.Hr. La Buneşti-Dealul Bobului avem atestate mărgele de sticlă policrome, mărgele de sticlă cu faţă umană (Pl.11/2-3), ceramică grecească de lux, amfore de Thasos, Sinope, Heracleea Pontică, Cos, Rhodos, fragmente de oenochoe, askos, amforete, fragmente de vase de tip kantharos, o statuetă feminină, dar şi drahme histriene⁶⁵. Fragmente de amfore elenistice, de diverse tipuri, au fost descoperite şi în cetatea de la Poiana Mănăstirii⁶⁶ aici fiind semnalată totodată şi o mărgică din sticlă colorată.

Nu mai puţin importante sunt conexiunile cu lumea celtică central-europeană⁶⁷. La Buneşti s-au găsit opt fibule de tip Latene (şapte de tip B2 şi una de tip CI), ca, de altfel, şi buterola unei spade⁶⁸6S. Dacă monedele de tip Huşi-Vovrieşti aparţin într-adevăr geţilor est-carpatici, prezenţa lor în răsăritul Câmpiei Pannonice şi în arealul scordisc se poate constitui într-un argument suplimentar cu privire la amploarea acestor conexiuni⁶⁹.

Legături indirecte au existat şi cu spaţii mult mai îndepărtate. Tezaure precum cel descoperit în anul 1982, care conţinea un colier din 75 de mărgele de chihlimbar, un colier din 70 de corali, două perle bitronconice lucrate din foiţă de aur, două brăţări spiralice din sârmă de argint terminate cu protome de şerpi, două scoici Kauri şi o altă piesă din bronz⁷⁰ atestă, la rândul lor, unele legături cu spaţii geografice şi areale culturale distante din nord şi din est.

Diadema de aur descoperită la Buneşti (Pl.11/1) -piesă cu o valoare artistică deosebită- reprezintă o mărturie asupra gustului artistic rafinat al elitelor ce au controlat această zonă. Piesa a fost realizată folosind aliaje de aur cu compoziţii diferite, adecvate scopului, corpul fiind făcut din aur de 22 de carate, pe când capetele din aur de 23,5 carate, pentru lipituri utilizându-se aur de 20-21 carate cu mult argint⁷¹. Aceste aspecte de ordin tehnic şi metalurgic indică execuţia piesei de către un meşter specializat, probabil aflat în solda basileului local, sau a unei comenzi realizate într-un atelier dintr-o cetate de pe malul Pontului.

Această relativă prosperitate economică este într-un contrast vădit cu resursele locale destul de modeste. Materii prime precum fierul, bronzul, argintul, trebuiau să fie importate (din Carpaţi, Balcani, sau răsărit), iar importurile greco-elenistice trebuiau la rândul lor plătite. Produsele agricole, blănurile, mierea, puteau acoperi doar o parte a acestor costuri. În acest context, ne putem întreba, care au fost resorturile ce au susţinut dezvoltarea economică locală?

O activitate ce ar fi putut aduce anumite venituri era reprezentată de vămuirea drumurilor comerciale: în zonă cunoaştem două căi principale de acces, Valea Prutului şi Valea Siretului, utilizate ca atare din cele mai vechi timpuri până în perioade istorice. O altă rută ce ar fi putut fi controlată cu uşurinţă era cea de pe Valea Bahluiului.

Nu se pot neglija, totodată, nici veniturile realizate ca urmare a mercenariatului, ca, de altfel, nici importanţa comerţului cu sclavi în care, aşa cum ne atestă, indirect, izvoarele (Strabon, Geōgraphiká, VII,3,12), geţii erau cu probabilitate implicaţi ca furnizori. Comerţul cu sclavi putea să aducă venituri substanţiale, cu toate acestea este o activitate foarte greu de surprins şi documentat pe cale arheologică.

O problemă delicată, greu de desluşit în acest stadiu al cunoaşterii, este reprezentată de finalul acestor cetăţi. Cronologia celor mai multe dintre ele - acolo unde a putut fi stabilită - indică, ca şi în multe alte cazuri din spaţiul est-carpatic, o încheiere la sfârşitul secolului 3 î.Hr. Acolo unde s-au efectuat săpături s-a sesizat existenţa unor urme de distrugere prin incendiere a sistemelor defensive. Acest lucru este de pus în legătură cu sosirea în zonă a purtătorilor culturii Poieneşti-Lukaşevka, identificaţi de cei mai mulţi cercetători cu triburile războinice ale bastarnilor istorici. Prezenţa unor urme ale acestei culturi în cetăţi precum Moşna, .Arsura, Poiana Mănăstirii, ar putea fi relevantă în acest sens.

5. Mulţumiri

Aducem mulţumiri ABA Prut-Bârlad pentru că ne-au pus la dispoziţie rezultatele scanărilor LIDAR din zona bazinelor râurilor Prut şi Bârlad. Analiza unora dintre planuri am realizat-o împreună cu domnul Bogdan Condurăţeanu (Proiectul România Digitală). Mulţumim, totodată, Asociaţiei de Reconstituire Istorică Geto-Dacii din Moldova care ne-au pus la dispoziţie mijloacele necesare deplasărilor pe teren efectuate în vederea realizării acestui studiu.

Note
¹ V.Sîrbu, G.Trohani, Cites et etablissements fortifies entre Ies Carpates Meridionales, le Danube et la Mer Noire (V^e-III^e siecles av.J.-C.) în The Thracian World at the Crossroads of Civilisations, I, Bucureşti, 1997, p.512-539; A.Zanoci, Fortificaţiile geto-dacice din spaţiul extracarpatic în secolele VI-III a.Chr., Ed. Vavila Edinf SRL, Bucureşti, 1998.
² N.Ursulescu, Fortifications hallstatiennes de l'espace carpato-nistrien: evolution et significations, în C.M.Lazarovici, A.Berzovan (Eds.), Quaestiones Praehistoricae. Studia in Honorem Professoris Vasile Chirica, Ed.Academiei-Ed.Istros, Bucureşti-Brăila, 2018, p.283-288.
³ V.Sîrbu, Tezaurele prinţilor geţi, în Angustia, 7, 2002, p.241-266; G.Florea, Dava et Oppidum: debuts de la genese urbaine en Europe audeuxieme age du Fer, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2011, p.38-41.
⁴ F.Monah, Noi determinări arheobotanice pentru Moldova, în Arheologia Moldovei, XII, 1988, p.303-309.
⁵ M.Cârciumaru, Consideraţii generale asupra oscilaţiilor climei în ultimii 5000 de ani, în Suceava, IX, 1982, p.470-471; Idem, Paleoetnobotanica, Ed.Helios, Iaşi, 1996, p.25.
⁶ D.Boghian, A.Berzovan, S.Enea, Cetatea getică de la Criveşti (comuna Strunga, jud.Iaşi), în Tyragetia, S.N., XI (XXVI), 1, 2017, p.201-206.
⁷ Ibidem.
⁸ N.Ursulescu, V.Cotiugă, F.Tencariu, M.Văleanu, R.Stricolli, S.Văcaru, A.Moglan, I.Moldovan, C.Ungureanu, Movileni, com.Heleşteni, jud.Iaşi, în Cronica Cercetărilor Arheologice. Campania 2001, 2002, p.209-211.
⁹ V.Chirica, M.Tanasachi, Repertoriul Arheologic al Judeţului Iaşi, II, Iaşi, p.295.
¹⁰ Gh.Dumitroaia, Săpături şi cercetări arheologice de suprafaţă în judeţul Neamţ (1987-1991), în Memoria Antiquitatis, XVIII, p.287.
¹¹ A.Zanoci, op. cit., p.118 şi 143; T.Arnăut, Vestigii ale sec.VII-III a.Chr. în spaţiul de la răsărit de Carpaţi, Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău, 2003, p.185 şi p.243; V.Haheu, Sisteme de fortificaţii traco-getice la est de Carpaţi, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău, 2008, p.66 şi 77.
¹² Aducem mulţumire pe această cale domnului profesor Mihai Vasilencu care ne-a ajutat cu unele informaţii în vederea lămuririi acestei probleme. A se vedea de asemenea şi harta ANCPI (http://geoportal.ancpi.ro/geoportal/viewer/index.html).
¹³ Gh.Dumitroaia, op.cit., p.287.
¹⁴ V.Chirica, M.Tanasachi, op.cit., p.295; Gh.Dumitroaia, op.cit., p.287.
¹⁵ A.Zanoci, M.Băţ, The specific features of the Getic fortifications in the Middle Dniester region (the Saharna and Horodişte-Ţîpova micro-zones), în Plural, 5,2,2017, p.11-17.
¹⁶ Anumite informaţii vorbesc de prezenţa unor şanţuri vechi în această zonă, vezi V.Chirica, M.Tanasachi, Repertoriul Arheologic al Judeţului Iaşi, I, 1984, p.120.
¹⁷ O.Şovan, M.Ignat, Aşezarea getică fortificată de la Cotu-Copălău, jud.Botoşani, Târgovişte, 2005.
¹⁸ A.Berzovan, Consideraţii privind două cetăţi getice din Podişul Moldovei: Poiana Mănăstirii - între Şanţuri şi Dobrovăţ-Cetăţuia, jud.Iaşi (sec.V-III î.Hr.), în S.Forţiu (Ed.), Arheovest IV. In Honorem Adrian Bejan Interdisciplinaritate in Arheologie şi Istorie, I, JATEPress Kiado, Szeged, 2016, p.216-218; A.Berzovan, S.Enea, D.Boghian, C.Mischka, I.Tasimova, R.Pîrnău, Cetatea getică de la Poiana Mănăstirii - între Şanţuri, comuna Ţibana, jud.Iaşi, în S.Forţiu (Ed.), Arheovest V. In Honorem Doina Benea. Interdisciplinaritate în Arheologie şi Istorie, JATEPress Kiado, Szeged, 2017, p.305-323.
¹⁹ Ibidem.
²⁰ A.C.Florescu, Unele consideraţiuni asupra cetăţilor traco-getice (Hallstattiene) din mileniul I î.e.n. de pe teritoriul Moldovei în Cercetări Istorice, S.N., II, 1971, p.103; A.C.Florescu, M.Florescu, Cetăţile traco- getice din secolele VII-III a.Chr. de la Stânceşti (jud.Botoşani), Târgovişte, 2005, p.23.
²¹ T.Arnăut, op.cit., p.30-31.
²² A.Berzovan, S.Enea, D.Boghian, C.Mischka, I.Tasimova, R.Pîrnău, op.cit., p.305-323.
²³ V.Chirica, M.Tanasachi, Repertoriul Arheologic al Judeţului Iaşi, I, Iaşi, 1984, p.112-113; M.Dinu, L.Magirescu, D.Boghian, Unele consideraţii cu privire la necropola tumulară daco-getică descoperită la Cucuteni jud.Iaşi, în Cercetări Istorice, XIV-XV, p.115-130.
²⁴ D.Fotino, Istoria generală a Daciei, I, Bucureşti, 1859, p.67.
²⁵ N.Zaharia, M.Petrescu-Dîmboviţa, E.Zaharia, Aşezări din Moldova. De la paleolitic pînă în secolul al XVIII-lea, Ed.Academiei, Bucureşti, 1970, p.208-209.
²⁶ V.Chirica, M.Tanasachi, op.cit., p.244.
²⁷ Ibidem, p.159.
²⁸ Ibidem.
²⁹ Vezi discuţia la C.N.Apetrei, Reşedinţele boiereşti din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI, Ed.Istros, Brăila, p.250-251.
³⁰ A.Berzovan, op.cit., p.222.
³¹ Ibidem, p.222-224.
³² V.Chirica, M.Tanasachi, Repertoriul Arheologic al Judeţului Iaşi, II, Iaşi, 1985, p.334. Uneori ea mai apare pomenită ca cetatea de la Bazga (vezi mai jos), de la numele unui sat care a fost complet înglobat în cadrul comunei Răducăneni.
³³ V.Merlan, Noi descoperiri arheologice în zona Huşilor (2007), în Acta Moldaviae Meridionalis, XXVIII- XXIX, 2007, p.124-137; Idem, Valul de apărare dacic din aşezarea de la Bazga, judeţul Iaşi, în Lohanul, III, 3 (9), 2009, p.3; Idem, Noi descoperiri arheologice în situl de la Bazga „Cetăţuie”, comuna Răducăneni, judeţul Iaşi, în Lohanul, IV, 2 (12), 2010, p.37-39; Idem, Şantierul arheologic Bazga-Cetăţuie, judeţul Iaşi. Campania iunie 2010, în Lohanul, IV, 5 (15), 2010, p.5-6.
³⁴ Idem, Valul de apărare..., p.3; Idem, Şantierul arheologic Bazga..., p.37-39.
³⁵ V.Chirica, M.Tanasachi, op.cit., p.334.
³⁶ A.C.Florescu, Gh.Melinte, Cetatea traco-getică din a doua jumătate a mileniului I î.e.n. de la Moşna, în Studii şi Cercetări de Istorie Veche, XIX, 1, 1968, p.130; N.Conovici, Moşna, în C.Preda (Ed.), Enciclopedia Arheologiei şi Istoriei Vechi a României, III, Ed.Enciclopedică, Bucureşti, 2000, p.156; M.Turcu, Dicţionarul cetăţilor şi aşezărilor fortificate geto-dacice, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002.
³⁷ A.C.Florescu, Gh.Melinte, op.cit., p.129; N.Conovici, op.cit., p.156; M.Turcu, Dicţionarul cetăţilor şi aşezărilor fortificate geto-dacice, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002, p.108.
³⁸ V.Chirica, M.Tanasachi, Repertoriul Arheologic al Judeţului Iaşi, II, Iaşi, 1985, p.251-253.
³⁹ A.C.Florescu, Gh.Melinte, op.cit., p.129-134.
⁴⁰ Ibidem, p.130.
⁴¹ V.Merlan, Săpături arheologice în cetatea getică de la Moşna, jud.Iaşi, în Prutul, S.N., III (XII), 1-2 (51- 52), 2013, p.6-11.
⁴² Gh.Coman, Statornicie, continuitate. Repertoriul arheologic al judeţului Vaslui, Bucureşti, 1980, p.89.
⁴³ V.V.Bazarciuc, O nouă descoperire geto-dacică în Podişul Central Moldovenesc, în Acta Moldaviae Meridionalis, V-VI, 1984, p.169.
⁴⁴ A.Zanoci, op.cit., p.123.
⁴³ V.V.Bazarciuc, Date noi privind cultura geto-dacică în lumina recentelor cercetări arheologice în zona Huşilor, în Hierassus, II, 1979, p.130; M.Turcu, op.cit., p.43; V.Haheu, op.cit., p.67.
⁴⁶ T.Arnăut, op.cit., p.195.
⁴⁷ V.V.Bazarciuc, Diadema princiară de aur din cetatea dacică de la Buneşti, în Magazin Istoric, XVIII, 12 (213), 1984, p.6.
⁴⁸ M.Babeş, Buneşti, în C.Preda (Ed.), Enciclopedia Arheologiei şi Istoriei Vechi a României, I, Ed.Enciclopedică, Bucureşti, 1994, p.225.
⁴⁹ V.V.Bazarciuc, Cetatea geto-dacică de la Buneşti-Avereşti, jud.Vaslui, în Materiale şi Cercetări Arheologice, XVI, 1986, p.99.
⁵⁰ M.Babeş, op.cit., p.225.
⁵¹ Gh.Coman, op.cit., p.51.
⁵² S.Teodor, Cetatea traco-getică de la Arsura, jud.Vaslui (1964), în Materiale şi Cercetări Arheologice, X, 1973, p.53; Idem, Arsura, în C.Preda (Ed.), Enciclopedia Arheologiei şi Istoriei Vechi a României, I, Ed.Enciclopedică, Bucureşti, 1994, p.121; M.Turcu, op.cit., p.17-18.
⁵³ S.Teodor, op.cit., p.121;
⁵⁴ V.Sîrbu, op.cit., p.241.
⁵⁵ A.Berzovan, Observaţii privind cetatea getică de la Cotnari - „Dealul Cătălina” (jud.Iaşi), în L.Munteanu, C.D.Nicola, G.Talmaţchi (eds.), Studia numismatica et archaeologica: in honorem magistri Virgilii Mihăilescu-Bîrliba oblata, Ed.Academiei - Ed. Constantin Mătasă, Bucureşti - Piatra Neamţ, 2018, p.327.
⁵⁶ Ibidem, p.327.
⁵⁷M.Fernandez-Götz, Sanctuaries and ancestor worship at the origin of the oppida, în , 121-122.
⁵⁸ V.V.Bazarciuc, O nouă descoperire geto-dacică în Podişul Central Moldovenesc, în Acta Moldaviae Meridionalis, V-VI, 1984, p.170.
⁵⁹ V.Merlan, Şantierul arheologic Bazga-Cetăţuie, judeţul Iaşi. Campania iunie 2010, în Lohanul, IV, 5 (15), 2010, p.5.
⁶⁰ V.V.Bazarciuc, Tezaurul geto-dacic de la Buneşti, jud Vaslui, în Studii şi Cercetări de Istorie Veche şi Arheologie, XXXII, 4, 1981, p.563-570; D.Măndescu, Consideraţii cu privire la fibulele de schemă tracică din tezaurele de la Buneşti-Avereşti şi Epureni- Huşi (jud.Vaslui), în Acta Moldaviae Meridionalis, XXII-XXIV, 1, 2003, p.23-26.
⁶¹ L.Munteanu, C. Chiriac, The hoard with Coins of Huşi-Vovrieşti type discovered in Huşi, în V.Cojocaru, A.Rubel (eds.), Mobility in Research on the Black Sea Region, Ed.Mega, Cluj-Napoca, 2016, p.563.
⁶² S.Teodor, Regiunile est-carpatice ale României în secolele V-II î.dHr. Consideraţii generale şi repertoriu arheologic, Ed. Vavila Edinf SRL, Bucureşti, 1999, p.43; T.Arnăut, op.cit., p.154; D.Măndescu, Cronologia perioadei timpuri a celei de-a doua epoci a fierului (sec.V-III a.Chr.) între Carpaţi, Nistru şi Balcani, Ed.Istros, Brăila, 2010, p.375; A.Rustoiu, I.Ferencz, Cross-cultural connections between the Middle and Lower Danube Regions during the Late Iron Age. The Silver bracelet from Băniţa (jud.Hunedoara/Ro) revisited, în Archăologisches Korrespondenzblatt, 47, 3, 2017, p.351 şi alţii.
⁶³ V.Mihăilescu-Bîrliba, Dacia răsăriteană în secolele VI-I î.e.n. Economie şi monedă, Iaşi, 1990, p.71-74; vezi discuţiile la L.Munteanu, C.Chiriac, op.cit., p.549-551.
⁶⁴ S.Teodor, Cu privire la relaţiile dintre geţii est-carpatici şi lumea greco-macedoneană, în Acta Moldaviae Meridionalis, V-VI, 1984, p.158.
⁶⁵ Ibidem, p.160.
⁶⁶ A.Berzovan, Consideraţii privind două cetăţi getice din Podişul Moldovei: Poiana Mănăstirii - între Şanţuri şi Dobrovăţ-Cetăţuia, jud.Iaşi (sec.V-III î.Hr.), în S.Forţiu (Ed.), Arheovest IV. In Honorem Adrian Bejan Interdisciplinaritate in Arheologie şi Istorie, I, JATEPress Kiado, Szeged, 2016, p.220-221.
⁶⁷ S.Teodor, Elemente celtice pe teritoriul est-carpatic al României, în Arheologia Moldovei, XII, 1988, p.49.
⁶⁸ M.Babeş, op.cit., p.224.
⁶⁹ A.Rustoiu, I. Ferencz, op.cit., p.350.
⁷⁰ V.V.Bazarciuc, O nouă descoperire geto-dacică în Podişul Central Moldovenesc, în Acta Moldaviae Meridionalis, V-VI, 1984, p.172.
⁷¹ D.Stan, B.Constantinescu, Analiza compoziţională a unor artefacte geto-dacice de aur găsite în Muntenia şi Moldova, în S.Forţiu, A.Cîntar (Eds.), Arheovest II. In Honorem Gheorghe Lazarovici. Interdisciplinaritate în Arheologie, II, JATEPress Kiado, Szeged, 2014, p.672-673.

Lista figurilor

Planşa 1 1. Zona de nord a Balcanilor cu locaţia arealului investigat; 2. Hartă generală a arealului cu cetăţile discutate: 1. Criveşti; 2. Oţeleni-Bâra; 3. Poienile; 4. Poiana Mănăstirii; 5. Mogoşeşti; 6. Poiana cu Cetate; 7. Dobrovăţ; 8. Răducăneni; 9. Moşna; 10. Buneşti; 11. Arsura.

Planşa 2 1. Cetatea de la Criveşti şi complexul tumular de la Movileni (imagine satelitară Google Earth); 2. Planul cetăţii de la Criveşti; 3. Complexul tumular de la Movileni (după N.Ursulescu).

Planşa 3 1. Planul cetăţii de la Oţeleni / Bâra; 2. Planul cetăţii de la Poienile.

Planşa 4 1. Planul cetăţii de la Poiana Mănăstirii; 2. Rezultatele prospecţiunilor magnetometrice din cetatea de la Poiana Mănăstirii; 3. Cetatea de la Poiana Mănăstirii şi necropola tumulară de la Alexeni - La Faur (imagine satelitară Google Earth); 4. Necropola tumulară de la Alexeni - La Faur.

Planşa 5 1. Planul cetăţii de la Poiana cu Cetate; 2. Planul cetăţii de la Dobrovăţ.

Planşa 6 1. Planul cetăţii de la Răducăneni; 2. Planul cetăţii de la Moşna.

Planşa 7 1. Planul cetăţii de la Buneşti; 2. Planul cetăţii de la Arsura.

Planşa 8 1. Cetatea de la Poiana Mănăstirii văzută dinspre satul Domniţa (fotografie S.C.Enea); 2. Cetatea de la Moşna (fotografie C.Lăpuşneanu); 3. Cetatea de la Dobrovăţ (fotografie A.Berzovan).

Planşa 9 1. Valul de apărare al cetăţii de la Poiana Mănăstirii; 2. Al doilea val al cetăţii de la Arsura (după A.Zanoci); 3. Valul şi şanţul cetăţii de la Moşna (după S.Teodor).

Planşa 10 Diverse categorii de unelte şi arme găsite în cetăţi; 1-2, 6-12. Topoare de fier din cetatea de la Buneşti (după S.Teodor); 3-4. Piese de echipament militar din fier găsite în cetatea de la Buneşti (după S.Teodor); 5. Cleşte de fier găsit în cetatea de la Buneşti (după S.Teodor); 13-21. Diferite tipuri de vârfuri de săgeţi din bronz de tip „scitic” găsite în cetatea de la Răducăneni (desene de Romeo Ionescu).

Planşa 11 1. Diadema de aur descoperită în cetatea de la Buneşti (după V.V.Bazarciuc); 2-3. Mărgele de sticlă cu faţă umană găsite în cetatea de la Buneşti (după www.cimec.ro); 4-10. Diferite tipuri de brăţări şi fibule găsite în cetatea de la Buneşti (după www.cimec.ro); 11. Verigă de bronz cu nodozităţi descoperită în cetatea de la Poiana Mănăstirii.

Keywords: Iron Age; Iron Age Forts; LIDAR in archaeology; Moldavian Plateau; Getae.

Abstract Between the 5th and 3th centuries BC, at the turn between the Early and Late Iron Age, a significant number of fortresses were built in the in the East Carpathian area. A dynamic micro zone in this period is represented by the northem area of the Central Moldavian Plateau. In the analyzed area, we have 11 fortresses belonging to the 4th-3rd centuries BC, 8 of them almost certainly dated in this interval. Using data from LIDAR we managed to map these forts. The most important, considering the sigmficance of the archaeological discoveries made, is the one from Buneşti - Dealul Bobului. The economic richness of the local communities is reflected in the large number of imports, visible in almost all archaeological objectives investigated in our area of interest.

BIBLIOGRAFIE:

Apărut în: Acta Musei Tutovensis. Istorie veche şi arheologie, XV, Bârlad, 2019, p.77-101