ENDA - Consideraţii privind două cetăţi getice din Podişul Moldovei: Poiana Mănăstirii - Între Şanţuri şi Dobrovăţ-Cetăţuia, jud. Iaşi (sec. V

CONSIDERAŢII PRIVIND DOUĂ CETĂŢI GETICE DIN PODIŞUL MOLDOVEI: POIANA MĂNĂSTIRII - ÎNTRE ŞANŢURI ŞI DOBROVĂŢ-CETĂŢUIA, JUD. IAŞI (SEC. V–III Î.HR.)

Alexandru Berzovan

1. Introducere

Perioada veacurilor V–III î.Hr. se caracterizează, la nivelul spaţiului carpatonistrean, de apariţia marilor cetăţi de pământ. Ridicate de obicei pe înălţimi dominante şi beneficiind uneori de suprafeţe foarte mari, ele puteau oferi adăpost la vreme de restrişte comunităţilor locale. Pe lângă funcţiile militare sau economice, ele marcau în peisaj puterea şi prestigiul comunităţilor care le-au edificat¹.

Pentru spaţiul est-carpatic al României, cunoştinţele noastre despre această perioadă sunt relativ puţine: singurele cetăţi săpate care au beneficiat de monografii arheologice dedicate sunt cele de la Stânceşti² şi Cotu Copălău³; şi chiar şi în aceste două cazuri, suprafeţele excavate sunt foarte mici în raport cu dimensiunile obiectivelor. Ne apare aşadar cât se poate de limpede nevoia unor noi săpături arheologice.

Din punctul nostru de vedere, înainte de a porni la un astfel de drum este necesară demararea unor ample cercetări de teren. Demersuri precum reidentificarea obiectivelor arheologice cunoscute din repertorii⁴, identificarea altora noi, cartarea lor prin GPS, evaluarea gradului de conservare, ş.a.m.d. reprezintă paşi cât se poate de necesari în vederea stabilirii priorităţilor pentru viitoarea cercetare sistematică.

În această idee, prin prezentul studiu ne propunem să readucem în discuţie două cetăţi getice mai puţin cunoscute⁵: cea de la Poiana Mănăstirii-Între Şanţuri şi cea de la Dobrovăţ-Cetăţuia (Pl. 1/1, 2), ambele situate în judeţul Iaşi, pornind atât de la observaţiile predecesorilor cât şi de la rezultatele cercetărilor noastre de teren.

2. Cetatea de la Poiana Mănăstirii

2.1. Istoricul cercetărilor

Primele informaţii vagi despre existenţa unor fortificaţii în arealul satului Poiana Mănăstirii apar în răspunsurile oferite la chestionarul arheologic al lui Alexandru ODOBESCU⁶.

În anul 1982, cetatea este redescoperită ca urmare a unor cercetări de teren efectuate de către Vasile CHIRICA, Rodica POPOVICI şi Mariana VRABIE, cu concursul învăţătorului Constantin ALEXA din Ţibana⁷. S-au făcut o serie de succinte observaţii preliminare cu privire la localizarea şi cronologia ei, informaţii ce vor fi preluate apoi şi în alte lucrări⁸.

În anul 2013 am efectuat în zonă o serie de cercetări de teren însoţit de către Ştefan HONCU (Institutul de Arheologie din Iaşi), Ana HONCU şi Cătălin COZMA (Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi). Cu această ocazie am cartat cetatea şi am salvat un prim lot de materiale arheologice. Rezultatele au fost prezentate în două rânduri fără a fi însă publicate⁹. Între anii 2014-2016 am efectuat noi cercetări în zonă, de această dată însoţit de către George BOSIE (Iaşi); am recuperat de la localnici dar şi de pe teren noi materiale şi am fotografiat de asemenea o serie de piese aflate în micul muzeu local organizat de către învăţătorul C.Alexa.

2.2. Localizare geografică şi descriere

Cetatea de la Poiana Mănăstirii-Între Şanţuri se află în hotarul comunei Ţibana (47.002970° N, 27.362935° E). Din punct de vedere geografic, ne aflăm în Podişul Moldovei, mai precis în zona Podişului Central Moldovenesc. Relieful se prezintă sub forma unor platouri înalte, delimitate de zone abrupte care privite de la poale creează impresia unui relief deluros. Altitudinile ating pe alocuri 4–500 de metri, ele scăzând treptat spre sud.

Cetatea ocupă un platou înalt, situat pe una din culmile desprinse din Coasta Iaşilor. Aceasta este delimitată la vest de bazinul văii Sacovăţ (afluent al Bârladului) iar la est, de bazinul pârâului Urşiţa (afluent al râului Stavnic din bazinul Bârladului). Platoul, cu o altitudine absolută de cca.410–420 de metri domină cu aproape 300 m diferenţă de nivel zonele înconjurătoare mai joase (Pl. 2/1, 2). În apropiere, pe terasele şi pantele line de pe versantul vestic, sunt semnalate şi alte urme din perioada getică¹⁰. Sursele de apă, deşi sărace ca debit, nu lipsesc. De la poalele cetăţii îşi trage obârşia pârâul Plopâia, ce străbate satul Poiana Mănăstirii şi se varsă în râul Sacovăţ din bazinul hidrografic al Bârladului.

Cetatea prezintă o formă aproximativ ovală şi ocupă un areal de cca. 15 hectare (Pl. 3/1). Pe lângă valul principal, mai există şi două valuri interiorare. Din nefericire, tăierile de păduri din ultimii 20–30 de ani au determinat puternice alunecări de teren ce au alterat radical peisajul¹¹: o parte însemnată sectorului sudic al valului principal şi a incintei s-au prăbuşit (Pl. 4/2); mai mult, cetatea este în pericol şi datorită intervenţiilor moderne asupra drumului de exploatare care o traversează.

Vom începe descrierea valului principal; drumul de exploatare intră la sud prin ceea ce pare să fi fost poarta cetăţii. Spre est, pe o porţiune de cca. 200 de metri valul este complet distrus. În zona în care coteşte spre nord-est, el devine din nou vizibil, pe marginea înaltă a râpei ce delimitează în această parte cetatea (Pl. 5/1). În această zonă se pot observa şi gropi mici specifice detectoriştilor. După alţi cca. 100 de metri, valul coteşte spre nord-vest. Aici, pe o porţiune de aproape 400 de metri, el devine foarte clar vizibil, dublat fiind spre nord şanţul masiv; în interior, pe acest sector, el pare să prezinte o bermă (Pl. 5/2). În zona de nord, valul întâlneşte din nou drumul de exploatare – acesta pare să speculeze din nou posibila poartă antică. După ce intră în pădure, valul îşi schimbă uşor orientarea spre sud-vest.

Latura vestică a cetăţii nu este întotdeauna uşor sesizabilă, conturul valului putând fi mai mult aproximat pe următorii 400 de metri; deşi împădurită, şi această zonă a suferit alunecări de teren care au alterat peisajul.

În ce priveşte dimensiunile valului principal, acesta prezintă la bază o lăţime de cca. 10 metri la bază, respectiv cca. 3 m pe partea superioară, înălţimea păstrată oscilând între 1,5 şi 4,5 metri. În partea nordică, şanţul prezintă o adâncime de cca 1,5–2 metri şi o lăţime de 5–7 metri.

În zonele de ruptură ale valului se observă mult chirpici şi pământ ars la roşu. Unii dintre aceşti chirpici păstrează amprentele parilor de lemn; după o astfel de amprentă semicirculară am estimat diametrul unui astfel de par la cca. 30–35 de cm grosime. Este posibil ca palisada cetăţii să fi fost lutuită, cum este foarte posibil ca ea să fi sfârşit incendiată, poate în cursul unui asediu. Oricum, aceste observaţii preliminare vor putea fi confirmate sau infirmate doar prin săpătură arheologică.

Valurile interioare sunt mult mai modeste atât în ce priveşte aspectul cât şi dimensiunile. Valul interior nr. 1 urmează un traseu aproximativ paralel cu sectorul estic al valului principal (Pl. 3/1). El prezintă o lăţime la bază de cca. 4 metri şi o înălţime păstrată de cca. 1–1,5 metri. Şanţul, situat spre est, are o adâncime de cca. 0,5 metri şi o lăţime de cca 1,5–2 metri (Pl. 3/2). Valul interior nr. 2 este şi mai slab păstrat (Pl. 3/3). În lipsa unei săpături arheologice, rostul valurilor interioare rămâne greu de precizat; este însă posibil ca ele să fi reprezentat simple delimitări în interiorul incintei¹².

În zona de sud a cetăţii se mai poate observa – atât pe teren cât şi pe imaginile satelitare o structură de două mici valuri ce formează un unghi drept. Din punctul nostru de vedere, această structură nu se leagă de etapa de funcţionare a cetăţii ci aparţine unei perioade mult mai târzii; conform informaţiilor culese de la localnici este posibil să fie vorba de o limită a unei livezi sau chiar a unei gospodării¹³.

Din punctele repertoriate de la Dealul Viei¹⁴, După Vie¹⁵, La Hambar (Dealul Hambarului)¹⁶ şi La Grădinărie¹⁷ situate în vecinătatea cetăţii, noi nu am apucat să le verificăm decât pe primele trei. Materialele arheologice recuperate sunt nesemnificative: fragmente de vase ceramice atipice, de mici şi foarte mici dimensiuni, foarte probabil getice. La prima vedere nimic nu sugerează o locuire intensă. Este foarte posibil să fie vorba de mici sălaşe, sau – cel puţin în primele două cazuri – poate chiar de material rulat din cetate.

Cetatea de la Poiana Mănăstirii beneficiază de un areal de vizibilitate larg. Calculele făcute de noi pe baza modelului numeric digital al terenului (MNT) au arătat că din interiorul cetăţii se putea controla cu uşurinţă accesul pe Valea Sacovăţului (Pl. 4/1). În urmă cu mai bine de jumătate de mileniu aici era atestat aşa-numitul „drum cel mare” care făcea legătura dintre Bacău şi Iaşi¹⁸ şi este de presupus că şi în Antichitate zona va fi fost circulată, ca o cale facilă de legătură între Valea Siretului şi Valea Bahluluiui.

2.3. Materialul arheologic

Materialul arheologic salvat constă în principal din fragmente de vase ceramice. Vesela locală este lucrată exclusiv cu mâna. În ce priveşte formele, observăm vase de tip borcan, cu aspect caracteristic acestei perioade: gură invazată, corp bombat, brâu alveolar dispus pe diametrul median sau pe înălţimea superioară. Analogiile sunt extrem de numeroase¹⁹, ne limităm doar la câteva exemple din areale apropiate geografic: Huşi-Corni²⁰, Bursuci-Epureni²¹, Cotu-Copălău²², Stânceşti²³, Ibăneşti²⁴, nivelele vechi din Brad²⁵ şi Poiana²⁶, Hârtopu Mare²⁷, Hansca-Lutărie²⁸, Saharna Mare²⁹ etc.

Strachina (nr. 5 şi Pl. 10/5), de un tip comun, îşi găseşte şi ea destule analogii: Cucorani³⁰, Brad³¹. Cănile sunt reprezentate de un singur fragment de toartă (nr. 9 şi Pl. 11/15). Remarcăm prezenţa unei fusaiole din lut ars (nr. Pl. 11/16).

De o importanţă deosebită este prezenţa unui fragment de vas de culoare negricioasă, uşor lustruit, cu buza faţetată pe interior (vezi nr. 8 şi Pl. 11/8, Pl. 12/B). Acesta aparţine în mod evident olăriei culturii Poieneşti–Lukaşevka, unde îşi găseşte numeroase analogii³². Şi unul dintre borcane (nr. 3 şi Pl. 10/3) se aseamănă morfologic cu exemplare întâlnite în respectiva cultură³³. Alte fragmente de vase de culoare neagră, lustruite, pot aparţine aceluiaşi orizont.

Obiectele de fier³⁴ constau într-un singur fragment de cuţit (?) curb cu tăişul pe interior (Pl. 11/18). Din nefericire, se păstrează doar mânerul şi începutul lamei; lungimea totală este dificil de estimat precis, dar judecând după dimensiunea mânerului (cca. 16 cm) ar fi putut fi vorba de un cuţit de luptă. Fără a ne hazarda în alte aprecieri, în condiţiile în care piesa este lipsită de context şi destul de prost păstrată, ne limităm la a menţiona că cuţitele de luptă curbe sunt destul de bine atestate în spaţiul est-carpatic la sfârşitul primei vârste a fierului³⁵.

Între piesele aflate în muzeul din Ţibana atrage atenţia o verigă cu nodozităţi (Pl. 11/19) realizată din bronz găsită – se pare – în perimetrul cetăţii. Piesa, aflată într-o stare bună de conservare este de formă circulară, cu un diametru de cca. 6 cm; pe circumferinţă au fost aplicate, la intervale egale, trei grupe a câte trei noduri. Din punct de vedere tipologic, piesa poate fi încadrată tipului I, varianta 2, după Ioan GLODARIU³⁶. Piese de acest tip au fost produse iniţial în mediul grecesc nord-pontic³⁷ de unde se răspândesc la sciţi, traci şi celelalte populaţii „barbare din zonă”, având o gamă largă de utilizări³⁸. Piesa prezentată de noi îşi găseşte numeroase analogii: de ex. Poiana³⁹, Floriile⁴⁰, Murighiol⁴¹, Huşi-Corni⁴² etc.

Între materialele recuperate de la localnici, atrage atenţia un fragment dintr-o mărgea realizată din pastă de sticlă albastră cu „ochi de păun”. Piesa reprezintă un tip comun, cu numeroase analogii, de pildă la Cucuteni–Băiceni43, Buneşti⁴⁴, Poiana⁴⁵, Saharna Mare⁴⁶.

Remarcăm prezenţa şi unei interesante piese din silex, posibil lustruitor de ceramică (Pl. 12/D).

O discuţie aparte este reprezentată de fragmentele de amfore elenistice. Din nefericire, puţine piese se păstrează întregi, astfel determinările comportă anumite precauţii⁴⁷ Atrage atenţia în mod deosebit un fragment de toartă ce-a aparţinut unei amfore de Rhodos (Pl. 12/G). În spaţiul est-carpatic amforele rhodiene cunoscute până acum se datează începând cu sfârşitul veacului al IV-lea î.Hr.⁴⁸.

Un fragment (Pl. 12/E) pare să aparţină unei amfore de Sinope; acest tip de amfore este bine atestat în spaţiul est-carpatic din secolul IV î.Hr. până la mijlocul sec. III î.Hr.⁴⁹.

Două fragmente de toartă (Pl. 11/12 şi Pl. 11/13, Pl. 12/J) au aparţinut unor amfore de Chios. Amforele din acest centru pătrund în spaţiul est carpatic în două etape: sec. VI–V î.Hr., respectiv de la începutul secolului IV î.Hr.⁵⁰. Este mai probabil ca piesele de la Poiana Mănăstirii să aparţină celui de-al doilea interval.

Câteva fragmente de pereţi (de pildă Pl. 12/F) ar putea aparţine unor amfore heracliote. În spaţiul est-carpatic, acest tip de amfore apar începând cu primul sfert al sec. IV î.Hr.⁵¹. Alte fragmente (de ex. Pl. 12/H) ar putea să aparţină unor amfore de tip Thasos. Un fragment de culoare cărămizie (Pl. 12/I) pare să aparţină unor amfore de tip pontic, dar din pricina caracterului fragmentar nu se poate stabili precis tipul. Aceste tipuri de amfore se întâlnesc şi în alte cetăţi getice din Podişul Moldovei – de pildă la Buneşti⁵².

3. Movilele de la Alexeni-La Faur

La cca. 2,6 km SSE (Pl. 2/2) de cetatea de la Poiana Mănăstirii-Între Şanţuri, pe aceeaşi culme deluroasă se află situat un grup de trei movile⁵³ de mari dimensiuni, două dintre ele „îngemănate”⁵⁴. Coordonatele: 46.986271° N, respectiv 27.382685° E⁵⁵. Ele sunt puternic afectate atât de eroziunea pluvială cât şi de exploatările agricole, fiind în pericol de dispariţie fizică în următorii ani (Pl. 6/1, 2).

În ce priveşte dimensiunile, cele două movile îngemănate prezintă mărimi oarecum similare: un diametru de cca. 30 de metri şi o înălţime actuală de cca. 1,5–2 m. În schimb cea de-a treia prezintă dimensiuni mai reduse.

Ca şi predecesorii noştri⁵⁶, de pe suprafaţa celor trei movile am putut culege o cantitate însemnată de bucăţi de vase getice, aflate din păcate într-o stare foarte fragmentară. Cele câteva fragmente provenind de la vase smălţuite, de factură modernă, se leagă de activitatea păstorilor din zonă.

Dimensiunile masive, dar şi prezenţa materialelor arheologice la suprafaţă fac improbabilă încadrarea acestor movile în rândul „movilelor de hotar”. Ele par să reprezinte mai degrabă tumuli. Din păcate, în lipsa unor săpături arheologice, atribuirea cronologică şi culturală a acestor monumente este dificil de făcut; este posibil ca prezenţa ceramicii getice să nu fie întâmplătoare – ipotetic, ar putea fi vorba de necropola cetăţii de la Poiana Mănăstirii, în a cărei rază de vizibilitate se află (Pl. 4/1). Rămâne ca viitoare investigaţii să lămurească situaţia.

4. Cetăţuia de la Dobrovăţ

4.1. Istoricul cercetărilor

Cetăţuia de la Dobrovăţ a atras atenţia localnicilor, atât ca potenţială carieră de piatră / lut⁵⁷ cât şi ca sursă de inepuizabile legende.

Între anii 1974–'75, soţii Nicolae şi Voica-Maria PUŞCAŞU demarează cercetările arheologice la Mănăstirea Dobrovăţ. Cu această ocazie, în anul 1974, ei realizează o periegheză şi un sondaj pe Dealul Cetăţuia descoperind între altele două vase din secolele II–III d.Hr., ajunse în colecţiile Complexului Muzeal Naţional Moldova din Iaşi⁵⁸. Nu am avut acces la documentaţia de săpătură; dar pe platou am putut constata urmele a două secţiuni lungi de cca. 20 de metri şi late de cca. 0,5–1 metru care ar putea să se lege de aceste investigaţii. Cei doi arheologi au atribuit vestigiile secolelor I î.Hr. – I d.Hr.⁵⁹. Între anii 1981–1982⁶⁰, noi cercetări perieghetice au fost efectuate de către Marcel TANASACHI cu ocazia redactării RAJ Iaşi.

Informaţiile – puţine – din RAJ Iaşi au fost preluate mai departe de literatura de specialitate şi interpretate diferit. Astfel, unii autori au socotit că avem de-a face cu o „cetate fortificată natural”⁶¹, după alţii ea este pur şi simplu o aşezare⁶².

În toamna anului 2016, pornind de la aceste informaţii sporadice am efectuat o serie de cercetări de teren în zonă, însoţiţi de către cetăţenii Constantin IASCU şi George BOSIE⁶³.

4.2. Localizare geografică şi descriere

„Cetăţuia” de la Dobrovăţ se află situată la coordonatele de 46.951495° N, respectiv 27.709297° E, la o altitudine de cca 270 de metri. Ea domină cu aproximativ 80–90 m diferenţă de nivel zonele mai joase învecinate (Pl. 7/1, 2; Pl. 9/1).

Staţiunea ocupă promontoriul alungit al unei culmi deluroase, mărginit pe trei laturi de pante abrupte (Pl. 8/1). Arealul de vizibilitate nu este unul foarte mare, dar permite supravegherea zonei depresionare în care este situată localitatea Dobrovăţ (Pl. 8/2).

Pe partea de nord – calea de acces dinspre sat – se observă o serie de valuri şi şanţuri (vezi Pl. 9/2) ce prezintă aspect de fortificaţii. De aici, cetăţeanul C. Iascu a salvat un vârf de săgeată de tip scitic (nr. 30 şi Pl. 14/30). Din pricina alunecărilor de teren şi gropilor moderne, traseul eventualelor sisteme defensive este foarte dificil de reconstituit. Oricum este curioasă şi greu de explicat din punct de vedere militar prezenţa acestor posibile fortificaţii pe latura nordică, mai abruptă, şi absenţa lor pe latura sudică, rămasă expusă unui eventual atac (Pl. 8/1).

Dimensiunile platoului sunt reduse; lungimea este de cca. 55–60 de metri, lăţimea de cca. 20 de metri; chiar dacă admitem că o parte din el s-a prăbuşit ca urmare a surpărilor şi alunecărilor de pe teren, „Cetăţuia” nu putea să fi fost cu mult mai mare. Aşadar, dacă într-adevăr avem de-a face cu o cetate getică – aşa cum ar părea la prima vedere – ea va fi fost una de dimensiuni destul de reduse.

Pe marginea pantelor nord-estic se observă urme de locuinţe (chirpici, lutuială).

De aici au fost salvate cea mai mare parte a materialelor arheologice pe care le vom prezenta.

La vest, pe valea unui pârâu ce izvorăşte nu departe de Dealul Cetăţuia, am putut sesiza, într-o arătură, sporadice fragmente de vase de mici dimensiuni, dar de certă factură getică. Este posibil ca şi în acest punct – notat de noi Dobrovăţ 2 (vezi pe Pl. 7/2) – să fi fost poate o mică aşezare sau sălaş.

4.3. Materiale arheologice

Materialele arheologice recuperate de pe Cetăţuia nu sunt prea numeroase. Din rândul vaselor ceramice, predomină borcanele şi fragmentele de borcane (nr. 19–21 şi Pl. 13/19–21); ca şi în cazul celor de la Poiana Mănăstirii discutate mai sus, analogiile sunt foarte numeroase şi socotim că nu mai este cazul să insistăm. În ce priveşte castronul (nr. 22 şi Pl. 13/22) îşi găseşte bune analogii la Cucuteni–Băiceni⁶⁴, Butuceni⁶⁵, fiind de altfel o formă bine atestată⁶⁶.

Vom discuta şi materialele de secol II–III dHr, provenite din cercetările soţilor Puşcaşu⁶⁷. Cana (nr. 32 şi Pl. 14/32) cu o formă inspirată din olăria provincia romană, îşi găseşte bune analogii în mediul carpic - de pildă la Bărboasa–Gălăneşti⁶⁸ -, dar şi în cultura Chilia–Militari, de ex. Bucureşti-Străuleşti⁶⁹.

Un interes deosebit prezintă un vas cu o formă atipică (vezi nr. 31 şi Pl. 14/31). Descoperitorii l-au socotit drept căţuie dacică⁷⁰. Trebuie spus că vase cu gură rectangulară, similare, utilizate ca afumători, sunt bine atestate în mediul sarmatic⁷¹.

5. Consideraţii finale

Puţinătatea materialului şi caracterul preliminar al investigaţiilor nu ne permit discuţii prea aprofundate. Totuşi, unele observaţii pot fi făcute.

Prezenţa fragmentelor de amfore greceşti de diferite tipuri dar şi a mărgelei se înscrie în tabloul mai larg al relaţiilor comerciale avute de facţiunile tribale getice cu oraşele greceşti de la Pontul Euxin⁷². Cetatea de la Poiana Mănăstirii, prin suprafaţa ei, prin aspectul impunător al valului în zonele în care acesta s-a păstrat mai bine, trebuia să fi fost reşedinţa unei grupări puternice şi influente.

Prezenţa materialului de tip Poieneşti–Lukaşevka în această cetate se leagă de evenimentele încă insuficient elucidate de la cumpăna veacurilor III–II î.Hr. ce duc la abandonarea marilor cetăţi de pământ⁷³. Trebuie spus că materiale atribuite bastarnilor se mai cunosc şi în alte cetăţi getice învecinate: Arsura⁷⁴, Moşna⁷⁵; o locuire de secol II î.Hr. dar fără materiale „bastarne” după autorul săpăturilor, este atestată şi la Cotnari-Cătălina⁷⁶. S-ar contura, aşadar, un anumit „scenariu” pentru zona Podişului Moldovei în care invazia bastarnilor nu duce la încetarea locuirii în vechile cetăţi cucerite sau supuse, ci la reorganizarea ei, evident sub alte auspicii.

Tabloul conturat prin acest prim studiu se cere a fi completat prin informaţii suplimentare, care nu pot să vină decât în urma unor săpături arheologice.

6. Anexă

6. 1. Poiana Mănăstirii-Între Şanţuri
1. (Pl. 10/1).

Tip: borcan; buză invazată, capăt rotunjit; Tehnică: lucrat manual; ardere mixtă; Dimensiuni: Ø_gurii: 18 cm; Ø_median: 21 cm; H_superioară: 4,5 cm; Gr_perete: 0,5–0,6 cm; Aspect: pastă de culoare cărămizie (exterior), cafenie (interior); rugozitate accentuată; duritate medie; nisip, şamotă şi concreţiuni feruginoase în cantitate moderată; Ornamente: brâu alveolar şi buton ovoidal dispus pe înălţimea superioară.
2. (Pl. 10/2).

Tip: borcan; buză invazată, capăt rotunjit; Tehnică: lucrat manual; ardere reducătoare; uşor ars secundar pe interior; Dimensiuni: Ø_gurii: 15 cm; Gr_perete: 0,7–0,8 cm; Aspect: pastă de culoare brună (exterior), brun-negricioasă (interior); rugozitate medie; duritate accentuată; nisip în cantitate moderată; Ornamente: brâu alveolar.
3. (Pl. 10/3).

Tip: borcan; buză uşor evazată, capăt rotunjit; Tehnică: lucrat manual; ardere mixtă; Dimensiuni: Ø_gurii: 24 cm; Øgât: 23,5; Ø_median: 27,5 cm; H_superioară: 7 cm; Hgât: 1,8 cm; Gr_perete: 0,3–0,6 cm; Aspect: pastă de culoare brun-cafenie (exterior), cafeniu – negricioasă (interior); rugozitate accentuată; duritate scăzută; nisip şi pietricele în cantitate mare; Ornamente: neornamentat.
4. (Pl. 10/4).

Tip: borcan; buză invazată, capăt teşit; Tehnică: lucrat manual; ardere reducătoare; Dimensiuni: Ø_gurii: 22 cm; Gr_perete: 0,6–0,8 cm; Aspect: pastă de culoare brună (exterior), cafenie (interior); rugozitate medie; duritate accentuată; nisip şi pietricele în cantitate moderată; Ornamente: şir de alveole.
5. (Pl. 10/5).

Tip: strachină: buză evazată (ruptă); umăr puternic profilat; Tehnică: lucrat manual; ardere reducătoare; bine netezit; Dimensiuni: Ø_gurii: cca. 25 cm; Øfund: 10,5 cm; Htotală: 6,5 cm; Gr_perete: 0,6–0,7 cm; Aspect: pastă de culoare negricioasă; rugozitate medie; duritate accentuată; nisip în cantitate medie; Ornamente: neornamentat.
6. (Pl. 11/6).

Tip: borcan; buză dreaptă, capăt rotunjit; Tehnică: lucrat manual; ardere mixtă; două orificii realizate post-ardere; Dimensiuni: Ø_gurii: 26,3 cm; Øgât: 26 cm; Ø_median: 30 cm; H_superioară: 6 cm; Hgât: 1,3 cm; Gr_perete: 0,4–0,8 cm; Aspect: pastă de culoare brun-cafenie, miez cenuşiu; rugozitate accentuată; duritate scăzută; nisip şi pietricele în cantitate mare; Ornamente: neornamentat.
7. (Pl. 11/7).

Tip: borcan; buză invazată, capăt rotunjit; Tehnică: lucrat manual; ardere oxidantă; Dimensiuni: Ø_gurii: 18 cm; Gr_perete: 0,8–1 cm; Aspect: pastă de culoare cărămizie; rugozitate accentuată; duritate medie; nisip în cantitate moderată; Ornamente: neornamentat.
8. (Pl. 11/8).

Tip: oală; buză evazată, capăt rotunjit; Tehnică: lucrat manual; ardere reducătoare; bine netezit; faţetat pe interior; Dimensiuni: Ø_gurii: 18 cm; Øgât: 17,3 cm; Ø_median: 19,5 cm; H superioară: 4,7 cm; Hgât: 1,5 cm; Gr_perete: 0,5–0,8 cm; Aspect: pastă de culoare negricioasă; rugozitate scăzută; duritate accentuată; nisip în cantitate mare; Ornamente: neornamentat.
9. (Pl. 11/9).

Tip: fund (fragment); fund plat, fără talpă; Tehnică: lucrat manual; ardere mixtă; ars secundar pe interior; Dimensiuni: Øfund: 13 cm; Gr_perete: 0,5–0,6 cm; Aspect: pastă de culoare brun-cărămizie (exterior), neagră (interior); rugozitate scăzută; duritate accentuată; nisip în cantitate medie; Ornamente: neornamentat.
10. (Pl. 11/10).

Tip: fund (fragment); plat, talpă slab profilată; Tehnică: lucrat manual; ardere mixtă; ars secundar şi afumat pe interior; Dimensiuni: Øfund: 16 cm; Gr_perete: 0,8–1,2 cm; Aspect: pastă de culoare cărămizie (exterior), cenuşie (miez), negricioasă (interior); rugozitate accentuată; duritate accentuată; pietricele în cantitate medie; Ornamente: neornamentat.
11. (Pl. 11/11).

Tip: perete vas (fragment); Tehnică: lucrat manual; ardere oxidantă; Dimensiuni: Gr_perete: 0,8–1 cm; Aspect: pastă de culoare cărămizie; rugozitate accentuată; duritate medie; nisip şi şamotă în cantităţi moderate; Ornamente: brâu alveolar în ghirlandă şi buton ovoidal (?).
12. (Pl. 11/12).

Tip: amforă Chios (toartă); toartă în profil circular; Tehnică: lucrat cu roata, ardere oxidantă; Dimensiuni: Grtoartă: 4 cm; Aspect: pastă de culoare cărămizie; rugozitate medie; duritate accentuată; nisip fin în cantitate foarte redusă; Ornamente: neornamentat.
13. (Pl. 11/13).

Tip: toartă; profil patrulater; Tehnică: lucrat manual; ardere reducătoare; lustruit; Dimensiuni: Grtoartă: 2 × 3 cm; Aspect: pastă de culoare brună; rugozitate scăzută; duritate accentuată; nisip şi pietricele în cantitate redusă; Ornamente: neornamentat.
15. (Pl. 11/15).

Tip: fusaiolă; Stare de conservare: bună; Descriere: realizată din lut ars, ardere reducătoare, nisip în cantitate redusă, culoare negricioasă; Dimensiuni: Øtotal: 3,5 cm; Øorificiu: 1 cm; Grmaximă: cca 1,8 cm.
16. (Pl. 11/16).

Tip: mărgea; Stare de conservare; precară, jumătate din piesă s-a rupt; Descriere: realizată din pastă sticloasă de culoare albastru închisă; prezintă mai multe pete albicioase cu “ochi” albastru deschis, “ochi de păun”; Dimensiuni: Ø: cca 2 cm.
17. (Pl. 11/17).

Tip: cuţit (?); Stare de conservare: modestă, se păstrează doar mânerul şi acesta puter- nic afectat de coroziune; Descriere: realizat din fier prin batere la cald; mâner lung, lamă uşor curbată, cu tăişul pe interior; Dimensiuni: Lmâner: cca. 16 cm.
18. (Pl. 11/18).

Tip: verigă cu nodozităţi; Stare de conservare: bună; Descriere: obiect din bronz de formă circulară; pe circumvalaţie au fost aplicate trei grupe de câte trei noduri; Dimensiuni: Ø total: cca 6 cm.

6.2. Dobrovăţ-Cetăţuia

6.2.1. Materiale getice
19. (Pl. 13/19).

Tip: borcan; buză invazată, capăt rotunjit; Tehnică: lucrat manual; ardere oxidantă; Dimensiuni: Ø_gurii: 23 cm; Ø_median: 26 cm; H_superioară: 4,5 cm; Gr_perete: 0,6–0,8 cm; Aspect: pastă de culoare cafenie, miez negricios; rugozitate accentuată; duritate accentuată; nisip şi pietricele în cantitate moderată; Ornamente: buton ovoidal aplatizat şi brâu alveolar dispus pe diametrul median.
20. (Pl. 13/20).

Tip: borcan; buză invazată, capăt teşit; Tehnică: lucrat manual; ardere oxidantă; Dimensiuni: Ø_gurii: 21 cm; Ø_median: 24 cm; H_superioară: 4 cm; Gr_perete: 0,5–0,7 cm; Aspect: pastă de culoare cărămizie, miez roşu; rugozitate medie; duritate accentuată; nisip şi şamotă în cantităţi reduse; Ornamente: buton ovoidal aplatizat şi brâu alveolar dispus pe diametrul median.
21. (Pl. 13/21).

Tip: borcan; buză invazată, capăt teşit; Tehnică: lucrat manual; ardere oxidantă; Dimensiuni: Ø_gurii: 22 cm; Ø_median: 25 cm; H_superioară: 5,5 cm; Gr_perete: 0,7–0,8 cm; Aspect: pastă de culoare cafenie; rugozitate accentuată; duritate accentuată; nisip şi pietricele în cantitate moderată; Ornamente: buton ovoidal aplatizat şi brâu (alveolar ?) dispus pe diametrul median.
22. (Pl. 13/22).

Tip: castron; buză dreaptă, capăt teşit; Tehnică: lucrat manual; ardere reducătoare; Dimensiuni: Ø_gurii: 17 cm; Øfund (estimativ): 7,5 cm; Htotală: 7 cm; Gr_perete: 0,5–0,6 cm; Aspect: pastă de culoare cafenie (exterior), cenuşie (interior); rugozitate medie; duritate foarte accentuată; nisip în cantitate moderată; Ornamente: neornamentat.
23. (Pl. 13/23).

Tip: borcan; buză invazată, capăt rotunjit; Tehnică: lucrat manual; ardere mixtă; ars secundar şi afumat pe interior; Dimensiuni: Ø_gurii: 10 cm; Ø_median: 12,5 cm; H_superioară: 4 cm; Gr_perete: 0,4–0,5 cm; Aspect: pastă de culoare cărămizie (exterior), cenuşie (interior); rugozitate medie; duritate accentuată; nisip şi pietricele în cantitate redusă; Ornamente: buton ovoidal dispus pe înălţimea superioară.
24. (Pl. 14/24).

Tip: cană; buză uşor invazată, capăt teşit; Tehnică: lucrat manual; ardere mixtă; uşor lustruit pe interior; Dimensiuni: Ø_gurii: 12 cm; Øgât: 11 cm; Ø_median: 13 cm; H_superioară: 4 cm; Hgât: 0,8 cm; Gr_perete: 0,6–0,8 cm; Aspect: pastă de culoare cafenie; rugozitate scăzută; duritate accentuată; nisip în cantitate redusă; Ornamente: neornamentat.
25. (Pl. 14/25).

Tip: fund (fragment); plat, fără talpă; Tehnică: lucrat manual; ardere mixtă; Dimensiuni: Øfund: 11 cm; Gr_perete: 0,6–0,8 cm; Aspect: pastă de culoare cărămizie (exterior), negricioasă (interior); Ornamente: neornamentat.
26. (Pl. 14/26).

Tip: fragment (fund); plat, talpă slab profilată; Tehnică: lucrat manual; ardere oxidantă; Dimensiuni: Øfund: 11 cm; Gr_perete: 1,2 cm; Aspect: pastă de culoare cafenie (exterior), roşiatică (interior); rugozitate accentuată; duritate medie; nisip şi şamotă în cantitate redusă; Ornamente: neornamentat.
27. (Pl. 14/27).

Tip: fragment (buză); buză invazată, capăt teşit; Tehnică: lucrat manual; ardere oxidantă; Dimensiuni: Gr_perete: 0,7–0,8 cm; Aspect: pastă de culoare cărămizie; rugozitate accentuată; duritate accentuată; nisip în cantitate moderată; Ornamente: neornamentat.
28. (Pl. 14/28).

Tip: fragment (perete); Tehnică: lucrat manual; ardere oxidantă; Dimensiuni: Gr perete: 0,6 cm; Aspect: pastă de culoare brun-cafenie; rugozitate accentuată; duritate medie; şamotă în cantitate moderată; Ornamente: brâu alveolar.
29. (Pl. 14/29).

Tip: fragment (perete); Tehnică: lucrat manual; ardere oxidantă; Dimensiuni: Gr_perete: 0,6–0,7 cm; Aspect: pastă de culoare cărămizie; rugozitate accentuată; duritate accentuată; nisip în cantitate mare; Ornamente: brâu alveolar.
30. (Pl. 14/30).

Tip: vârf de săgeată cu trei muchii, de tip “scitic”; Stare de conservare; bună; Descriere: realizată din bronz, trei muchii, tub de înmănuşare; Dimensiuni: Ltotală: 3,2 cm.

6.2.2. Materiale din secolele II–III d.Hr.
31. (Pl. 14/31).

Tip: afumătoare (?); gura rectangulară, fund aproximativ circular; la cele patru colţuri ale gurii prezintă proeminenţe; Tehnică: lucrat manual; ardere oxidantă; uşor ars secundar pe interior; Dimensiuni: Øfund: cca. 8 cm; Lgură: 18 × 17 cm; Gr_perete: cca. 0,5–0,7 cm; Aspect: pastă de culoare brună-cărămizie; rugozitate scăzută; duritate accentuată; nisip şi pietricele în cantitate redusă; Ornamente: patru brâuri alveolare dispuse vertical pornind de la colţurile gurii; nervură în val pe partea superioară; patru proeminenţe la colţurile gurii.
32. (Pl. 14/32).

Tip: cană: buză evazată, capăt rotunjit; fund inelar, talpă bine profilată; toartă inferioară, profil rectangular; Tehnică: lucrat cu roata; ardere oxidantă; bine netezit la exterior; Dimensiuni: Ø_gurii: cca 5,5 cm; Øgât: 4,5 cm; Ø_median: 9 cm; Øfund: 5,5 cm; Htotală: 13 cm; H inferioară: 5 cm; H_superioară: 8 cm; Hgât: 3,5 cm; Gr_perete: 0,4–0,5 cm; Aspect: pastă de culoare roşu-cărămizie; rugozitate scăzută; duritate accentuată; nisip în cantitate redusă; Ornamente: neornamentat.

ABREVIERI
Ø = diametrul
Gr = grosimea
H = înălţimea
L = lungime

PLANŞE

Pl. 1. 1. Spaţiul carpato-dunărean în secolele V–III î.Hr. cu localizarea obiectivelor discutate. 2. Harta fizică a judeţului Iaşi cu obiectivele discutate.

Pl. 2. 1. Poiana Mănăstirii-Între Şanţuri. Hartă topografică, 1:25000, 1973; 2. Poiana Mănăstirii-Între Şanţuri şi împrejurimile (imagine Google Earth prelucrată).

Pl. 3. 1. Poiana Mănăstirii-Între Şanţuri. Planul general. 2. Profilul Valului Interior nr. 1; 3. Profilul Valului Interior nr. 2.

Pl. 4. 1. Poiana Mănăstirii-Între Şanţuri. Calculul arealului de vizibilitate (MNT cu rezoluţie de 30 de metri); 2. Poiana Mănăstirii-Între Şanţuri. Zonă afectată de alunecări de teren.

Pl. 5. 1. Poiana Mănăstirii-Între Şanţuri. Traseul valului principal, zona de est; 2. Poiana Mănăstirii-Între Şanţuri. Sectorul nordic al valului principal.

Pl. 6. 1–2. Tumulii de la Alexeni-La Faur.

Pl. 7. 1. Dobrovăţ-Cetăţuia. Hartă topografică, 1:25000, 1975; 2. Dobrovăţ-Cetăţuia, imagine Google Earth prelucrată.

Pl. 8. 1. Dobrovăţ-Cetăţuia. Ortofotoplan CIR cu planul zonei; 2. Dobrovăţ-Cetăţuia. Analiza arealului de vizibilitate (MNT cu rezoluţie la 30 de metri).

Pl. 9. 1. Dobrovăţ-Cetăţuia, vedere din satul Dobrovăţ Ruşi; 2. Dobrovăţ-Cetăţuia, zonă cu posibile valuri şi şanţuri.

Pl. 10. Poiana Mănăstirii-Între Şanţuri. Vase getice lucrate manual.

Pl. 11. Poiana Mănăstirii-Între Şanţuri. Diverse categorii de artefacte.

Pl. 12. Poiana Mănăstirii-Între Şanţuri. Fragmente de vase ceramice (foto Alexandru BERZOVAN).

Pl. 13. Dobrovăţ-Cetăţuia. Vase getice lucrate cu mâna.

Pl. 14. 24–30. Dobrovăţ-Cetăţuia. Diverse artefacte getice; 31–32. Dobrovăţ-Cetăţuia. Vase ceramice din secolele II–III dHr.

NOTE
¹ Vezi discuţia la Sîrbu, Trohani, 1997.
² Florescu, Florescu, 2012.
³ Şovan, Ignat, 2005.
⁴ Pentru teritoriul judeţului Iaşi au fost repertoriate cca. 14 cetăţi atribuite acestei perioade (RAJ Iaşi, I, p. 7).
⁵ Deşi sunt cunoscute şi apar în LMI Iaşi, ele nu au făcut obiectul unor studii dedicate.
⁶ RAJ Iaşi, I, 1984, p. 9; De notat că Pamfil POLONIC pomeneşte de valuri în satul Poiana de Sus (RAJ Iaşi, II, 1985, p. 425); rămâne neclar dacă este vorba de un „ecou” al cetăţii de la Poiana Mănăstirii sau de un alt punct distinct aflat în satul Poiana de Sus.
⁷ RAJ Iaşi, II, 1985, p. 424.
⁸ Câteva exemple: Zanoci, 1998, p. 145; Teodor, 1999, p. 169; Turcu, 2002, p. 129; Arnăut, 2003, p. 248; Haheu, 2008, p. 76-77. Punctul este trecut şi în LMI Iaşi cu codul IS-I-s-B-036 37. 9 A. Berzovan, S. Honcu, Putere şi control în secolele V - II î.Hr. Un studiu de caz: fortificaţia getică de la Poiana Mănăstirii - „Între Şanţuri” (jud. Iaşi) la Third Arheoinvest Congress. Interdisciplinary Research in Archaeology, Iaşi, 6.06.2013–8.06.2013; S. Honcu, A. Berzovan, Putere şi control în secolele V - II î.Hr. Un studiu de caz: fortificaţia getică de la Poiana Mănăstirii - „Între Şanţuri” (jud. Iaşi) la Simpozionul „Institutul de Arheologie din Iaşi între prezent şi viitor. Rezultate ale cercetării arheologice ieşene, Institutul de Arheologie din Iaşi, 28.06.2013.
⁹ Coordonatele oferite de noi indică un punct convenţional situat în mijlocul cetăţii.
¹⁰ RAJ Iaşi, II, 1985, 423-425.
¹¹ Vezi şi Niculiţă et alii, 2016, p. 6.
¹² Nu putem exclude – cel puţin în cazul valului interior nr. 2 – nici o origine modernă, eventual ca limită de proprietate sau de pădure.
¹³ Zona aceasta, ca de altfel şi zona situată imediat la nord de cetate, se cheamă „La Sultan”. Conform tradiţiilor orale (informaţii Lică CONIAC) aici ar fi existat un cătun.
¹⁴ RAJ Iaşi, II, 1985, p. 425.
¹⁵ RAJ Iaşi, II, 1985, p. 422.
¹⁶ RAJ Iaşi, II, 1985, p. 422.
¹⁷ RAJ Iaşi, II, 1985, p. 425.
¹⁸ Ştefănescu, 2004-2007, p. 74.
¹⁹ Vezi de pildă Moscalu, 1983, Pl. XIV – Pl. XX.
²⁰ Teodor, 2003, Fig. 28.
²¹ Palade, 1987-1989, Fig. 1/18-21.
²² Şovan, Ignat, 2005, Pl. 6/9-10, Pl. 10/9, Pl. 12/6 ş.a.m.d.
²³ Florescu, Florescu, 2012, Fig. 69/1, 4.
²⁴ Şadurschi, Moscalu, 1989, Fig 5/1; Fig. 6/1-2.
²⁵ Ursachi, 1995, Pl, 52/22.
²⁶ Vulpe, Teodor, 2003, Fig. 148.
²⁷ Arnăut, Naniu, 1996, Pl. XXVI.
²⁸ Arnăut, Naniu, 1996, Pl. XXIII/6-9.
²⁹ Niculiţă et alii, 2008, Fig. 114/12, Fig. 127 etc.
³⁰ Babeş, 1993, Taf. 21/55; vezi şi Teodor, 2003, Fig. 35.
³¹ Ursachi, 1995, Pl. 58/7.
³² Vulpe, 1953, p. 352, Fig. 184; Babeş, 1993, Taf. 13/4.
³³ Babeş, 1993, Taf. 17/18.
³⁴ Deşi în colecţia muzeului organizat de învăţătorul C. Alexa există mai multe obiecte de metal provenite din zona cetăţii, nu toate aparţin Antichităţii.
³⁵ Vezi de pildă Vulpe, 1990, Taf. 26/143-145, 150-151 şi 146; Arnăut, 2003, Fig. 70/1.
³⁶ Glodariu, 1984, p. 64; Vezi şi Rustoiu, 1996, p. 106-107.
³⁷ Журавлев, 2014, p. 59-85.
³⁸ Pentru aceste discuţii vezi Glodariu, 1984; Журавлев, 2014.
³⁹ Teodor, 1999, Fig. 65/3.
⁴⁰ Chiriac, Iconomu, 2005, Fig. 4/3.
⁴¹ Moscalu, 1990, Fig. 1/18.
⁴² Moscalu, 1990, Fig. 2/16.
⁴³ Dinu et alii, 1983-1984, Fig. 4/11-14; Dinu, 1995, Fig 5/1-6.
⁴⁴ Bazarciuc, 1979, p. 34; Idem, 1983, Fig. 3.
⁴⁵ Vulpe, Teodor, 2003, Fig. 129/11, 16.
⁴⁶ Niculiţă et alii, 2008, Fig. 158/1.
⁴⁷ Mulţumim colegului dr. Ştefan HONCU (Institutul de Arheologie din Iaşi) pentru sprijinul acordat în identificarea tipurilor.
⁴⁸ Mateevici, 2007, p. 46, p. 95.
⁴⁹ Mateevici, 2007, p. 88.
⁵⁰ Mateevici, 2007, p. 34-35.
⁵¹ Mateevici, 2007, p. 72.
⁵² Bazarciuc, 1983-1984, p. 170.
⁵³ RAJ Iaşi, II, 1985, p. 422, 425.
⁵⁴ Astfel de movile „îngemănate” se mai cunosc pe teritoriul judeţului Iaşi, de ex. Movilele Frenciugilor din comuna Şcheia (Ciubotariu, 2001-2003, p. 552). În lipsa unor săpături arheologice rostul acestor amenajări şi perioada în care s-au edificat nu pot fi precizate.
⁵⁵ Coordonatele marchează vârful cele mai înalte dintre movile.
⁵⁶ RAJ Iaşi, II, 1985, p. 422, 425.
⁵⁷ Fapt care a afectat grav foarte integritatea obiectivului.
⁵⁸ Cu numerele de inventar 15 256, respectiv 15 257. Mulţumim doamnei director Lăcrămioara STRATULAT şi doamnei dr. Senica ŢURCANU pentru tot sprijinul dezinteresat pe care ni l-au acordat în identificarea acestor piese.
⁵⁹ Puşcaşu, Puşcaşu, 2012, p. 65.
⁶⁰ RAJ Iaşi, I, 1984, p. 126-127.
⁶¹ Teodor, 1999, p. 16 şi p. 148; Haheu, 2008, p. 70.
⁶² Arnăut, 2003, p. 212.
⁶³ Acestea s-au soldat nu doar cu cartarea punctului de la „Dealul Cetăţuia” ci şi cu descoperirea unor alte puncte inedite cu descoperiri bogate din diverse perioade preistorice (Cultura Noua, Cultura Cucuteni). Materialele se află actualmente în curs de prelucrare, urmând a fi prezentate cât mai curând.
⁶⁴ Marin et alii, 1983-1984, Fig. 5/1.
⁶⁵ Niculiţă et alii, 2002, Fig. 90.
⁶⁶ Moscalu, 1983, Pl. LII/5.
⁶⁷ Noi nu am putut identifica niciun artefact din această perioadă pe platoul dealului. Este foarte posibil – ca cele două piese din secolele II–III d.Hr. să provină dintr-un alt punct învecinat, situat pe versantul nord-estic al Dealului Cetăţuia.
⁶⁸ Bichir, 1973, Pl. CXXI/2.
⁶⁹ Bichir, 1984, LIX/7.
⁷⁰ Puşcaşu, Puşcaşu, 2012, p. 65 şi Pl. 10/b.
⁷¹ Vezi de pildă Bârcă, Simonenko, 2009, p. 224 Fig. 83/5.
⁷² Vezi Teodor, 1983-1984.
⁷³ Babeş, 1970; Munteanu, 2008; vezi şi Babeş, Miriţoiu, 2011, p. 110, nota 33 pentru unele discuţii.
⁷⁴ Florescu, 1971, p. 117.
⁷⁵ Florescu, Melinte, 1968, p. 133; Babeş, 1970, p. 220.
⁷⁶ Florescu, 1971, p. 117.

BIBLIOGRAFIE
• Arnăut, 2003 - Tudor ARNĂUT, Vestigii ale sec. VII-III a.Chr. în spaţiul de la răsărit de Carpaţi, Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie, Chişinău, 2003, 408 pg., ISBN 9975-70-214-7.
• Arnăut, Naniu, 1996 - Tudor ARNĂUT, Rodica NANIU, Vestigii getice din cea de a doua epocă a fierului în interfluviul pruto-nistrean, Bibliotheca Archaeologica Iassiensis, Ed. Helios, Iaşi, 1996, 160 pg., ISBN 973-98011-3-7.
• Babeş, 1970 - Mircea BABEŞ, Dacii şi Bastarnii, În: Memoria Antiquitatis, II, 1970, p. 215-236.
• Babeş, 1993 - Mircea BABEŞ, Die Poieneşti-Lukasevka-Kultur: ein Beitrag zur Kulturgeschichte im Räum östlich der Karpaten in den Jahrhunderten von Christi Geburt, Saarbrücker Beiträge zur Altertumskunde, 30, Dr. Rudolf Habelt GmbH, Bonn, 1993, 248 pg., ISBN 3-7749-1853-8.
• Babeş, Miriţoiu, 2011 - Mircea BABEŞ, Nicolae MIRIŢOIU, Practici funerare birituale prelungite în spaţiul carpato-dunărean în secolele V - III a.Chr., În: Arheologia Moldovei, XXXIV, 2011, p. 103-149.
• Bârcă, Simonenko, 2009 - Vitalie BÂRCĂ, Oleksandr SYMONENKO, Călăreţii stepelor: sarmaţii în spaţiul nord-pontic, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, 502 pg., ISBN 978-606-543-027-3.
• Bazarciuc, 1979 - Veturia Violeta BAZARCIUC, Date noi privind cultura geto-dacică în lumina recentelor cercetări arheologice în zona Huşilor, În: Hierasus, II, 1979, p. 33-36.
• Bazarciuc, 1983 - Veturia Violeta BAZARCIUC, Cetatea geto-dacă de la Buneşti (jud. Vaslui), În: Materiale şi Cercetări Arheologice, A XV-a Sesiune Anuală de Rapoarte, 1983, p. 211-217.
• Bazarciuc, 1983-1984 - Veturia Violeta BAZARCIUC, O nouă descoperire geto-dacică în Podişul Central Moldovenesc, În: Acta Moldaviae Meridionalis, V-VI, 1983- 1984, p. 169-182.
• Bichir, 1973 - Gheorghe BICHIR, Cultura Carpică, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1973, 414 pg.
• Bichir, 1984 - Gheorghe BICHIR, Geto-dacii din Muntenia în epoca romană, Academia de Ştiinţe Sociale şi Politicii a Republicii Socialiste România, Institutul de Arheologie, Biblioteca de Arheologie, XLIII, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1984, 176 pg.
• Ciubotariu, 2001-2003 - Neculai Grigore CIUBOTARIU, Movile funerare pe cale de dispariţie, În: Acta Moldaviae Meridionalis, XXII-XXIV, 2, 2001-2003, p. 552-553.
• Chiriac, Iconomu, 2005 - Costel CHIRIAC, Constantin ICONOMU, Descoperiri arheologice din zona aşezării getice de la Floriile (jud. Constanţa), În: Arheologia Moldovei, XXVIII, 2005, p. 209-217.
• Dinu, 1995 - Marin DINU, Quelques considérations sur la nécropole tumulaire dacogétique découverte a Cucuteni (dep. de Jassy), În: Studia Antiqua et Archaeologica, II, 1995, p. 103-126.
• Dinu et alii, 1983-1984 - Marin DINU, Livia MĂGIRESCU, Dumitru BOGHIAN, Unele consideraţii cu privire la necropola tumulară daco-getică descoperită la Cucuteni, judeţul Iaşi, În: Cercetări Istorice, XIV-XV, 1983-1984, p. 115-130.
• Florescu, 1971 - Adrian FLORESCU, Unele consideraţiuni asupra cetăţilor traco-getice (Hallstattiene) din mileniul I î.e.n de pe teritoriul Moldovei, În: Cercetări Istorice, S.N., II, 1971, p. 103-118.
• Florescu, Melinte, 1968 - Adrian FLORESCU, Gheorghe MELINTE, Cetatea traco-getică din a doua jumătate a mileniului I î.e.n. de la Moşna (jud. Iaşi), În: Studii şi Cercetări de Istorie Veche, XIX, 1, 1968, p. 129-134.
• Florescu, Florescu, 2012 - Adrian FLORESCU, Marilena FLORESCU, Cetăţile traco-getice din secolele VI-III a.Chr. de la Stânceşti (jud. Botoşani), Ed. Cetatea de Scaun, Târgovişte, 296 pg., ISBN 978-606-537-100-2.
• Glodariu, 1984 - Ioan GLODARIU, „Brăţările” cu nodozităţi Latene târzii din Dacia, În: Acta Musei Napocensis, XXI, 1984, p. 63-80.
• Haheu, 2008 - Vasile HAHEU, Sisteme de fortificaţii traco-getice de la est de Carpaţi, Biblioteca de Arheologie, III, Academia de Ştiinţă a Moldovei, Institutul Patrimoniului Cultural, Chişinău, 2008, 170 pg., ISBN 9789975-9519-4-4.
• Lahovari et alii, 1902 - George Ioan LAHOVARI, Constantin Ioan BRĂTIANU, Grigore TOCILESCU, Marele dicţionar geografic al Romîniei. Alcătuit şi prelucrat după dicţionarele parţiale pe judeţe, V, Stab. Grafic J. V. Socecŭ, Bucureşti, 1902, 810 pg.
• Mateevici, 2007 - Natalia MATEEVICI, Amforele greceşti în mediul barbar din nordvestul Pontului Euxin în sec. VI – începutul sec. II a.Chr., Biblioteca Tyragetia, XIV, Ed. „Bons Office” SRL, Chişinău, 2007, 284 pg., ISBN 978-9975-80-080-8.
• Moscalu, 1983 - Emil MOSCALU, Ceramica Traco-Getică, Muzeul Naţional de Istorie, Bucureşti, 1983, 514 pg.
• Moscalu, 1990 - Emil MOSCALU, Piese de podoabă din mediul traco-getic şi scitic. Inele şi brăţări ornamentate cu butoni, În: Arheologia Moldovei, XIII, 1990, p. 149-154.
• Munteanu, 2008 - Octavian MUNTEANU, Weak chain or where have the Getae disappeared?, În: Horea POP (ed): Dacian Studies. Contributions for La Tene period researches, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2008, 192 pg., ISBN 978-973-1868-56-1; p. 13-33.
• Niculiţă et alii, 2002 - Ion NICULIŢĂ, Silvia TEODOR, Aurel ZANOCI, Butuceni. Monografie arheologică, Bibliotheca Thracologica, XXXVI, Ed. Vavila Edinf SRL., Bucureşti, 2002, 252 pg., ISBN 973-8155-1-4.
• Niculiţă et alii, 2008 - Ion NICULIŢĂ, Aurel ZANOCI, Tudor ARNĂUT, Habitatul din mileniul I a. Chr. în regiunea Nistrului Mijlociu, Biblioteca Tyragetia, XVIII, Ed. Bons Office SRL., Chişinău 2008, 408 pg., ISBN 978-997 5-80-192-8.
• Niculiţă et alii, 2016 - Mihai NICULIŢĂ, Ciprian Mihai MĂRGĂRINT, Michele SANTANGELOR, Archaeological evidence for Holocene landslide activity in the Eastern Carpathian lowland, În: Quaternary International, XXX, 2016, p. 1-15.
• Palade, 1987-1989 - Vasile PALADE, Săpăturile arheologice de salvare din aşezarea getică de la Bursuci, comuna Epureni, judeţul Vaslui din anul 1987, În: Acta Moldaviae Meridionalis, IX-XI, 1987-1989, p. 45-51.
• Puşcaşu, Puşcaşu, 2012 - Voica Maria PUŞCAŞU, Nicolae PUŞCAŞU, Mănăstirea Dobrovăţului. Monografie arheologică şi istorică, Ed. Mitropolit Iacov Putneanul, Putna, 2012, 180 pg., ISBN 978-92292-8-6.
• RAJ Iaşi, I, 1984 - Vasile CHIRICA, Marcel TANASACHI, Repertoriul arheologic al judeţului Iaşi, vol. I, Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice a R.S. România, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Institutul de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol” Iaşi, Iaşi, 1984, 260 pg.
• RAJ Iaşi, II, 1985 - Vasile CHIRICA, Marcel TANASACHI, Repertoriul arheologic al judeţului Iaşi, vol. II, Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice a R.S. România, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Institutul de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol” Iaşi, Iaşi , 1985, 230 pg.
• Rustoiu, 1996 - Aurel RUSTOIU, Metalurgia bronzului la daci (sec. II î.Chr. - sec. I d.Chr.). Tehnici, ateliere şi produse de bronz, Institutul Român de Tracologie, Bibliotheca Thracologica, XV, Bucureşti, 1996, 354 pg., ISBN 973-97996-3-9.
• Şadurschi, Moscalu, 1989 - Paul ŞADURSCHI, Emil MOSCALU, O nouă cetate getică aparţinând aspectului cultural Canlia la Ibăneşti (judeţul Botoşani), În: Hierasus, VII-VIII, 1989, p. 183-200.
• Sîrbu, Trohani, 1997 - Valeriu SÎRBU, George TROHANI, Cités et establissements fortifiés entre les Carpates Meridionales, le Danube et la mer Noire (V^e-III^e siecles av. J.-C.), În: Petre ROMAN, Saviana DIAMANDI, Marius ALEXIANU (eds), The Thracian World at the Crossroads of Civilizations, I, Institutul Român de Tracologie, Ed. Vavila Edinf SRL., Bucureşti, 1997, 714 pg., ISBN 973-98334-0-3; p. 512-539.
• Şovan, Ignat, 2005 - Octavian Liviu ŞOVAN, Mircea IGNAT, Aşezarea getică fortificată de la Cotu – Copălău, jud. Botoşani, Ed. Cetatea de Scaun, Târgovişte, 114 pg., ISBN 973-7925-5-5.
• Ştefănescu, 2004-2007 - Sergiu ŞTEFĂNESCU, Tezaurul de la Schinetea şi presupuşii săi proprietari, În: Acta Moldaviae Meridionalis, XXV-XXVI, 2004-2007, p. 71-82.
• Teodor, 19831984 - Silvia TEODOR, Cu privire la relaţiile dintre geţii est-carpatici şi lumea greco-macedoneană, În: Acta Moldaviae Meridionalis, V-VI, 1983-1984, p. 155-168.
• Teodor, 1999 - Silvia TEODOR, Regiunile est-carpatice ale României în secolele V-II î.d.Hr. Consideraţii generale şi repertoriu arheologic, Institutul Român de Tracologie, Bibliotheca Thracologica, XXVII, Ed. Vavila Edinf SRL, Bucureşti, 1999, 258 pg., ISBN 973-9882951.
• Turcu, 2002 - Mioara TURCU, Dicţionarul cetăţilor şi aşezărilor fortificate getodacice, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002, 180 pg., ISBN 973-5824558.
• Ursachi, 1995 - Vasile URSACHI, Zargidava. Cetatea dacică de la Brad, Biblotheca Thracologica, X, Bucureşti, 1995, 590 pg., ISBN 873-95349-17-1.
• Vulpe, 1953 - Radu VULPE, Săpăturile dela Poieneşti din 1949, În: Materiale Arheologice privind Istoria Veche a R.P.R., I, 1953, p. 213 – 514.
• Vulpe, 1990 - Alexandru VULPE, Die Kurzschwerter, Dolche und Streitmesser der Hallstattzeit in Rumänien, C. H. Becksche Verlagsbuchhandlung, München, 1990, 145 pg., ISBN 3406336574.
• Vulpe, Teodor, 2003 - Radu VULPE, Silvia TEODOR, Piroboridava. Aşezarea geto-dacică de la Poiana, Biblioteca Thracologica, XXXIX, Institutul Român de Tracologie, Ed. Vavila Edinf, Bucureşti, 2003, 736 pg.
• Zanoci, 1998 - Aurel ZANOCI, Fortificaţiile geto-dacice din spaţiul extracarpatic în secolele VI-III a.Chr., Institutul Român de Tracologie, Bibliotheca Thracologica, XXV, Ed. Vavila Edinf SRL, Bucureşti, 1998, 328 pg., ISBN 973-9833489.
• Журавлев 2014 - Денис Валерьевич ЖУРАВЛЕВ, «Браслеты» и кольца с выступами из позднескифских и сарматских памятников Северного Причерно-морья, În: Journal of Historical, Philological and Cultural Studies, 1, 42, 2014, p. 59-85.

ABSTRACT
In the Moldavian Plateau, the period between the Vth and IIIrd centuries BC is characterized by the apparition of numerous fortresses. Only in the Iaşi County are known 14 forts attributed to this period. In this present paper we present two such forts: from Poiana Mănăstirii- Între Şanţuri and Dobrovăţ-Cetăţuia. Despite the fact that they are known in the archaeological literature, relatively few data are available. We had made a number of field researches at Poiana Mănăstirii and Dobrovăţ, recovering archaeological materials, especially pottery. At Poiana Mănăstirii, of special interests are the fragments of Hellenistic Amphorae, but also the presence of pottery fragments that can be attributed to the Poieneşti - Lukasevka culture, identified with the Bastarnae. Of special interest are also the three tumuli from Alexeni-La Faur, from where Getic pottery was collected. The situation at Dobrovăţ is different, the archaeological site being gravely affected by landslides and modern interventions. We believe that further investigations are necessary in the area to clarify certain archaeological and historical aspects related to the Getic fortresses of Moldavia and their eventual demise.

KEYWORDS
Early Iron Age, Late Iron Age, Getae, Fortifications, Moldavian Plateau.

BIBLIOGRAFIE:

Articol publicat în: ARHEOVEST IV1 -IN HONOREM ADRIAN BEJAN- Interdisciplinaritate în Arheologie şi Istorie, Timişoara, 26 noiembrie 2016
Sursa:: http://www.arheovest.com , 2016