Cercetarea arheologică şi istorică modernă a identificat cele mai vechi urme de locuire umană pe teritoriul actual al Romei în sec.X î.e.n. pe Palatin şi în sec.IX î.e.n. pe Quirinal. Unirea aşezărilor rurale distincte de pe diversele coline ale Romei într-o aşezare de tip urban a avut loc probabil în sec.VI î.e.n.
ROMA REGALĂ (753 - 509 î.e.n.)
Istoriografia antică a reţinut ca dată tradiţională a fondării Romei de către fraţii Romulus şi Remus 21 apr. 753 î.e.n.. Potrivit tradiţiei, în fruntea cetăţii s-au succedat următorii "regi":
ROMULUS
- 753 - 717
NUMA POMPILIUS
- 717 - 673
TULLUS HOSTILIUS
- 672 - 641
ANCUS MARCIUS
- 639 - 616
TARQUINIUS PRISCUS
- 616 - 579
SERVIUS TULLIUS
- 578 - 535
TARQUINIUS SUPERBUS
- 534 - 509
ROMA REPUBLICANĂ (509 - 27 î.e.n.)
În 509 î.e.n., potrivit tradiţiei, L.Tarquinius Superbus, ultimul rege, a fost izgonit din Roma de răscoala populară condusă de L.Iunius Brutus care introduce forma de guvernământ republicană, având în fruntea statului doi consuli cu puteri egale, aleşi anual. Dintr-un modest oraş-stat, Roma a devenit hegemona Ligii oraşelor latine din Latium (338 î.e.n.), stăpâna Peninsulei Italice (264 î.e.n.), apoi, victorioasă în primele două războaie punice (264 - 241 î.e.n. şi 218 - 201 î.e.n.), s-a impus ca principala forţă politică a Mediteranei occidentale. În cursul sec. II î.e.n. Roma ocupă Peninsula Iberică, litoralul meridional al Galliei, litoralul iliric, supune Macedonia şi Grecia, dobândeşte prima provincie pe continentul asiatic (fostul Pergam); statul roman a devenit astfel hegemonul necontestat al lumii mediteraneene. În sec. I î.e.n. Roma şi-a extins stăpânirea în Europa (Gallia, Germania, Illyria, Pannonia), în Asia şi în Africa de Nord.
ROMA IMPERIALĂ (27 î.e.n. - 476 e.n.)
Concentrarea din 27 î.e.n. a întregii puteri în mâna princeps-ului stă la baza introducerii formei de guvernământ monarhice la Roma de către Augustus. Până în vremea împăratului Traian (98-117) Imperiul roman a continuat politica externă activă, înglobând Cappadocia, Brittania, Moesia, Mauretania, Tracia, Arabia, Dacia, ş.a. provincii, devenind cel mai întins stat teritorial al antichităţii. Începând cu împăratul Hadrian (117-138) Imperiul roman a trecut la o politică externă defensivă, dezvoltând în zonele de frontieră sistemul limesului.
DINASTIA IULIO-CLAUDICĂ
AUGUST (Caius Iulius Caesar Octavianus Augustus)
- 27 îen - 14 en
TIBERIU (Tiberius Iulius Caesar)
- 14 - 37
CALIGULA (Caius Iulius Caesar Germanicus)
- 37 - 41
CLAUDIU (Tiberius Claudius Nero Drusus Germanicus)
- 41 - 54
NERO (Tiberius Claudius Drusus Germanicus Caesar)
- 54 - 68
- decretat "hostis publicus" şi condamnat la moarte de către senat, Nero se sinucide în apropiere de Roma; sfârşitul dinastiei iulio-claudice; moartea lui Nero inaugurează "anul celor patru împăraţi", prima criză a principatului
GALBA (Servius Sulpicius Galba)
- iun.68 - ian.69
OTHO (Marcus Salvius Otho)
- ian. - apr.69
VITELLIUS (Aulus Vitellius)
- apr. - dec.69
DINASTIA FLAVIILOR
VESPASIAN (Titus Flavius Vespasianus)
- 69 - 79
TITUS (Titus Flavius Vespasianus)
- 79 - 81
DOMITIAN (Titus Flavius Domitianus)
- 81 - 96
DINASTIA ANTONINILOR
NERVA (Marcus Cocceius Nerva)
- 96 - 98
TRAIAN (Marcus Ulpius Traianus)
- 98 - 117
- apogeul politic şi maxima expansiune teritorială a Imperiului roman; 30 de legiuni apără cei aproape 10.000km de frontiere, care se întind din Peninsula Iberică până la Eufrat şi Tigru, din Scoţia şi de la Marea Nordului până la graniţele Saharei şi la prima cataractă a Nilului (înglobând o suprafaţă de cca 3,3 mil. km² şi o populaţie de 55 mil. locuitori)
HADRIAN (Publius Aelius Hadrianus)
- 117 - 138
- Al doilea împărat originar din afara Italiei s-a născut la 24 ianuarie 76 ca şi predecesorul său Traian (care îi este rudă şi tutore), în oraşul Italica din provincia romană Baetica (Spania).
Familia sa provenea totuşi din Italia, de unde emigrase în Spania pe vremea fondării oraşului Sevillia (205 î.e.n.). Tatăl său era văr cu împăratul Traian, iar mama sa era originară din provincia Hispania, fiind născută la Cadiy. După ce, la vârsta de zece ani, a devenit orfan de tată, a intrat sub tutela lui Traian şi a lui Acilius Attianus (cavaler roman). Mai târziu, va fi apreciat de soţia împăratului Traian, Plotina, care va avea un rol decisiv în desemnarea lui ca succesor la tronul imperial. După vârsta de 18 ani şi-a început cariera militară şi politică, în preajma lui Traian: tribun militar al legiunii II Adiutrix (94-95), al legiunii a V-a Macedonica în Moesia Inferior (95-96), legat de legiune în statul major al împăratului şi comes (însoţitor) al lui Traian în războaiele daco-romane din 101-102, 105-106, arhonte al Atenei în 112, guvernator al Siriei în 116-117. Între timp s-a căsătorit cu nepoata împăratului Traian, Vibia Sabina.
La 8 august 117, după o carieră de aproape două decenii, a ajuns împărat, după ce a fost adoptat în prealabil, conform tradiţiei, de către Traian şi soţia acestuia. Domnia sa a debutat cu descoperirea unui complot îndreptat împotriva sa şi condamnarea la moarte a complotiştilor, patru foşti consuli şi generali din vremea lui Traian (Lucius Quietus, A.Cornelius Palma, L.Publius Ortus şi C.Avidus Nigrinus).
S-a remarcat ca unul dintre cele mai luminate spirite ale secolului al II-lea: avea cunoştinţe vaste în domenii variate ale culturii şi ştiinţei, învăţând şi citind cu pasiune, beneficiind de o memorie prodigioasă. Şi-a scris autobiografia, remarcându-se cu acest prilej ca istoric, era un mare iubitor al filosofiei, artei şi literaturii (mai ales greceşti), cunoştea arhitectură, medicină, astronomie, geometrie, matematică. S-a manifestat ca pictor şi sculptor, personalitatea sa complexă fiind descrisă în câteva cuvinte în Vita Hadriani: "Vesel şi sever, amabil şi grav, pătimaş şi stăpânit, sălbatic şi blând era totdeauna schimbător la toate".
Domnia sa a fost presărată cu un lung şir de călătorii prin toate zonele imperiului. Avid de cunoaştere şi bun organizator al treburilor publice, a organizat aparatul funcţionăresc imperial, a instituţionalizat consilium principis (consiliu principelui), a iniţiat reforme în justiţie. Împăratul a străbătut provinciile pentru a le cunoaşte, administra şi apăra mai bine. Aceasta cu atât mai mult cu cât era conştient de faptul că imperiul atinsese maxima sa expansiune teritorială, fiind necesară acum securizarea graniţelor şi întărirea capacităţii de apărare.
Prima sa călătorie în calitate de împărat a efectuat-o în Dacia, pentru a înfrânge pe sarmaţii care ameninţau graniţa romană de pe Dunărea de Jos şi pentru a întări hotarele Daciei. Cu această ocazie, din motive administrative şi militare Dacia a fost împărţită în două structuri teritoriale mai reduse ca întindere: Dacia Superior şi Dacia Inferior, cărora li s-a adăugat, în anul 123, Dacia Porolissensis.
Între 121 şi 125 a călătorit în Galia şi pe Rin, apoi în provinciile Raetia şi Norricum, ulterior în Britannia, unde a iniţiat construcţia unui val de apărare (122-127), la graniţa cu Scoţia, ale cărui urme sunt vizibile şi azi: Zidul lui Hadrian. A trecut apoi în Spania, unde a fost ţinta unui atentat cu un pumnal. Aici a restaurat palatul lui August (Caius Iulius Caesar Octavianus Augustus) de la Tarraco. Din Spania a trecut în nordul Africii, în provincia romană Mauretania, iar apoi s-a îndreptat spre Orient unde parţii ameninţau din nou Imperiul Roman şi spre Grecia, unde a vizitat Rodos-ul, Atena, Elensis, Sparta. La Atena se vor ridica, după 128, la ordinul lui, o serie de construcţii monumentale ca templul Herei, templul lui Zeus Panhellenios, Biblioteca, Gymnaziul etc.
După 129, s-a îndreptat din nou către Orient călătorind prin Asia Mică, la Damasc, Palmyra, Antiochia, Ierusalim. Acest ultim oraş a fost refăcut din ordinul lui, care i-a acordat numele de Aelia Capitolina. Totuşi, ridicarea sanctuarului lui Jupiter pe locul fostului templu evreiesc al lui Solomon a declanşat ultima mare răscoală a evreilor, condusă de Simon Bar-Kochba şi preotul Eleaza, înfrântă de trupele romane.
În urma răscoalei, a interzis pătrunderea evreilor în Ierusalim şi cea mai mare parte a populaţiei evreieşti a fost înlăturată din Palestina, care a primit un nume nou, Syria Palaestina şi două legiuni romane care să asigure liniştea în provincie.
Călătoria a fost continuată în Arabia şi Egipt unde trasează limesul împotriva popoarelor nomade ale deşertului, apoi în Tracia, Moesia, Macedonia (132 e.n.). A abandonat conflictul militar cu parţii, renunţând la unele provincii: Armenia, Asiria, Mesopotamia. Graniţa orientală a Imperiului Roman a fost fixată pe Eufrat.
Una dintre cele mai importante preocupări ale sale a fost reforma armatei şi a sistemului de apărare a imperiului. Au fost reduse efectivele armatei, au fost luate măsuri pentru creşterea eficienţei acesteia, s-au format unităţi noi (numeri - grupuri de câte 500 de călăreţi şi pedestraşi, exploratores - cercetaşi), s-a modificat sistemul recrutării soldaţilor. O atenţie sporită a fost acordată limes-ului imperial (graniţa fortificată), întărită cu palisade, turnuri de supraveghere. Practic, Imperiul Roman renunţa la politica externă ofensivă desfăşurată până la el, trecând la politica defensivă, care îi va fi caracteristică de acum înainte.
În perioada domnii sale, Roma a fost înfrumuseţată cu trei mari monumente: templul zeiţelor Roma şi Venus (ridicat pe Via Sacra, pe locul unde se aflase "Casa de Aur" - palatul împăratului Nero), Panteonul (templul tuturor zeilor, ridicat în timpul lui Augustus, restaurat de Aurelian, care i-a adăugat aula centrală dotată cu cea mai înaltă cupolă ridicată până atunci, (43m) şi Mausoleul. Această ultimă construcţie a fost edificată la poalele colinei Vaticanus, pe malul Tibrului, adăpostind urnele funerare ale sale şi ale membrilor familiei sale, ca şi pe cele ale urmaşilor săi la tron. Azi Mausoleul se numeşte Castelul San-Angelo.
În anul 138, datorită agravării stării sale de sănătate, Adrian a adoptat şi a asociat la domnie pe senatorul Titus Aelius Hadrianus Antoninus Pius, care va domni sub numele de Antoninus Pius (138-161)
Adrian a murit la Baiae, 10 iulie 138 e.n.
ANTONINUS PIUS (Titus Aelius Hadrianus Antoninus Pius)
- 138 - 161
MARC AURELIU (Marcus Aelius Aurelius Verus)
- 161 - 180
LUCIUS VERUS (Lucius Aelius Aurelius Commodus Verus)
- 161 - 169
- coîmpărat
COMMODUS (Lucius Aelius Aurelius Commodus Antoninus)
- 180 - 192
- asasinarea lui Commodus marchează sfârşitul dinastiei Antoninilor şi declanşarea celei de-a doua mari crize a principatului
PERTINAX (Publius Helvius Pertinax)
- ian. - mart.193
DIDIUS IULIANUS (Marcus Didius Severus Salvius Iulianus)
DINASTIA SEVERILOR
SEPTIMIUS SEVER (Lucius Septimius Severus Pertinax)
- 193 - 211
CARACALLA (Marcus Aurelius Antoninus)
- 211 - 217
GETA (Publius Septimius Geta)
- 211 - 212
- coîmpărat
MACRINUS (Marcus Opellius Severus Macrinus)
- 217 - 218
- înlăturarea temporară a dinastiei Severilor
ELAGABAL (Marcus Aurelius Antoninus)
- 218 - 222
- reinstaurarea dinastiei Severilor
ALEXANDRU SEVER (Marcus Aurelius Severus Alexander)
- 222 - 235
- 235 - 284
- "Epoca anarhiei militare"; istoria statului roman este marcată de profunde frământări interne şi grave conflicte militare, care se transformă într-o criză ce afectează întreaga viaţă economică, socială, politică, militară şi spirituală, cea mai gravă cunoscută de principat
MAXIMIN TRACUL (Caius Iulius Verus Maximinus)
- 235 - 238
GORDIAN I (Marcus Antonius Gordianus Sempronianus)
- 238
GORDIAN II (Marcus Antonius Gordianus Sempronianus)
- 238
PUPIENUS (Marcus Clodius Pupienus)
- 238
BALBINUS (Decimus Caelius Calvinus Balbianus)
- 238
GORDIAN III (Marcus Antonius Gordianus)
- 238 - 244
FILIP ARABUL (Marcus Iulius Philippus)
- 244 - 249
DECIUS (Caius Messius Traianus Quintus Decius)
- 249 - 251
TREBONIANUS GALLUS (Caius Vibius Trebonianus Gallus)
- 251 - 253
EMILIAN (Marcus Aemilius Aemilianus)
- iul. - sept.253
VALERIAN (Publius Licinius Valerianus)
- 253 - 259
GALLIENUS (Publius Licinius Egnatius Gallienus)
- 253 - 268
- coîmpărat, până în 259, cu Valerian; perioada de apogeu a crizei
CLAUDIU II GOTICUL (Marcus Aurelius Claudius)
- 268 - 270
QUINTILIUS (Marcus Aurelius Quintilius)
- 270
AURELIAN (Lucius Domitius Aurelianus)
- 270 - 275
- după înfrângerea Palmyrei şi a lichidării secesiunii Regatului galic, primeşte titlul de "restitutor orbis"
TACIT (Marcus Claudius Tacitus)
- 275 - 276
FLORIANUS (Marcus Annius Florianus)
- 276
PROBUS (Marcus Aurelius Probus)
- 276 - 282
CARUS (Marcus Aurelius Carus)
- 282 - 283
NUMERIAN (Marcus Aurelius Numerius Numerianus)
- 283 - 284
CARINUS (Marcus Aurelius Carinus)
- 283 - 285
- Cu domnia lui Diocleţian (284-305) se încheie procesul transformării imperiului într-o monarhie absolută de origine divină. Perioada istorică care începe cu el poartă numele de dominat.
DIOCLETIAN (Caius Aurelius Valerius Diocletianus)
- 284 - 305
- Amplu program de reforme vizând consolidarea autorităţii imperiale, întărirea coeziunii interne şi sporirea rezistenţei imperiului în faţa pericolului extern; Diocleţian instituie sistemul de guvernare al tetrarhiei, statul fiind condus de doi auguşti şi de doi cezari subordonaţi acestora.
MAXIMIAN (Marcus Aurelius Valerius Maximianus)
- 286 - 305
CONSTANTIU I (Flavius Valerius Constantius)
- 305(293) - 306
GALERIUS (Caius Galerius Valerius Maximianus)
- 305(293) - 311
SEVERUS (Flavius Valerius Severus)
- 306(305) - 307
LICINIU (Flavius Valerius Licinianus Licinius)
- 308(307) - 324
CONSTANTIN I CEL MARE (Flavius Valerius Constantinus)
- 307(306) - 337
- După înfrângerea lui Liciniu (324), imperiul este reunificat şi supus din nou autorităţii unui singur împărat (situaţie nemaiîntâlnită din 285); Constantin a continuat şi a desăvârşit reformele iniţiate de Diocleţian; prin Edictul de la Milano (313) creştinismul devenind o religie egală în drepturi cu celelalte culte din imperiu; dinastia Constantiniană a condus imperiul până în 363.
CONSTANTIN II (Flavius Valerius Claudius Constantinus)
- 337 - 340
CONSTANT (Flavius Valerius Iulius Constans)
- 337 - 350
CONSTANTIU II (Flavius Valerius Iulius Constantinus)
- 337 - 361
IULIAN APOSTATUL (Flavius Claudius Iulianus)
- 361 - 363
- Sfârşitul dinastiei Constantiniene
IOVIAN (Flavius Iovianus)
- 363 - 364
VALENTINIAN I (Flavius Valentinianus)
- 364 - 375
- În Apus
VALENS (Flavius Valens)
- 364 - 387
- În Răsărit
GRATIAN (Flavius Gratianus)
- 367 - 383
- În Apus
VALENTINIAN II (Flavius Valentinianus)
- 375 - 392
- În Apus
TEODOSIU I CEL MARE (Flavius Theodosius)
- 379 - 395
- La moartea lui Teodosiu I (17 ian. 395), Imperiul roman s-a divizat între cei doi fii ai săi: în provinciile de răsărit (Pars Orientis) cu capitala la Constantinopol şi provinciile de apus (Pars Occidentis) cu capitala la Ravenna; sfârşitul unităţii teritoriale a Imperiului roman.
IMPERIUL ROMAN DE APUS
HONORIU (Flavius Honorius)
- 396 - 423
VALENTINIAN III (Flavius Placidus Valentinianus)
- 423 - 455
PETRONIUS (Petronius Maximus)
- mart. - mai 455
AVITUS (Marcus Flavius Avitus)
- 455 - 456
MAIORIAN (Iulius Valerius Maiorianus)
- 457 - 461
SEVERUS (Libius Severus)
- 461 - 465
ANTHEMIUS (Procopius Anthemius)
- 467 - 472
OLYBRIUS (Ancius Olybrius)
- apr. - nov.472
GLYCERIUS
- 473 - 474
IULIUS NEPOS
- 474 - 475
ROMULUL AUGUSTULUS
- În 476, ultimul împărat, Romulus Augustulus, a fost detronat de către Odoacru, căpetenia heruilor; instaurarea dominaţiei germanice în Italia; sfârşitul Imperiului roman de apus.
BIBLIOGRAFIE:
1. Marcel D. POPA, Horia C. MATEI - mică enciclopedie de ISTORIE UNIVERSALĂ
2. Horia C. MATEI - LUMEA ANTICĂ, mic dicţionar biografic
3. Magda STAN, Cristian VORNICU - 101 PERSONALITĂŢI ŞI EVENIMENTE ISTORICE
4. ŞARAMBEI I., ŞARAMBEI N. - 99 DE PERSONALITĂŢI ALE LUMII ANTICE |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
