ENDA - Consideraţii preliminare referitoare la descoperirile getice din staţiunea de la Găneşti-Tironu (comuna Ion Neculce, jud. Iaşi)

CONSIDERAŢII PRELIMINARE REFERITOARE LA DESCOPERIRILE GETICE DIN STAŢIUNEA DE LA GĂNEŞTI-TIRONU (COMUNA ION NECULCE, JUD. IAŞI)

Alexandru Berzovan, Dumitru Boghian, Sergiu-Constantin Enea

I. INTRODUCERE

Cunoscută sub mai multe denumiri: Găneşti-Tironu/Lunga/Lunca(?)/Pleşu, staţiunea despre care discutăm în lucrarea de faţă a fost descoperită prin cercetările de teren intensive realizate de Dumitru Boghian şi Constantin Mihai la începuturile deceniului al IX-lea ale secolului trecut (1981-1982), când pe teritoriul satului Găneşti, pe atunci localitate componentă a comunei Târgu Frumos (până în 2004¹), au fost identificate mai multe locuiri protoistorice si istorice². Cele mai importante artefacte din această staţiune³, împreună cu altele, au fost comunicate la Sesiunea Anuală a Muzeului Judeţean din Botoşani (1983)⁴, contribuţie rămasă nepublicată. Importanţa materialelor recuperate ne determină să le valorificăm, pentru a le pune în circuitul ştiinţific şi a întregi cunoaşterea acestei perioade în micro-regiunea denumită Şeaua Ruginoasa-Strunga (Poarta Târgului Frumos⁵).

Din punct de vedere geografic, staţiunea Găneşti-Tironu se găseşte în partea de sud a teritoriului satului cu acelaşi nume, la 3km SSE de vatra propriu-zisă, la limita cu teritoriul satului Hândreşti (comuna Oţeleni) la 3,25km NNE de această localitate şi la 2,5km NV de vatra satului Buda (com.Brăeşti, jud.Iaşi), pe interfluviul dezvoltat între văile obsecvente ale pârâurilor Lunca şi Tironu (vezi Pl.1). Din punct de vedere geomorfologic, staţiunea este amplasată pe capătul nordic al unui lob prelung şi erodat al extremităţii nord-vestice a Coastei Iaşilor (limita nordică a Podişului Central Moldovenesc, la contactul cu Câmpia Moldovei, sub-sectorul Bahlui-Bahluieţ, şi Podişul Sucevei, sub-unitatea Şeii Ruginoasa-Strunga), orientat şi coborât către N, de la 200m la 180m. Extremitatea nordică a lobului, deschisă în evantai (cca.700m NS şi V-E), coboară dinspre abruptul Podişului Central Moldovenesc, în pantă prelungă, către confluenţa dintre cele două pârâuri, de la 180 către 100m, dezvoltând un mic promontoriu triunghiular cu colţurile rotunjite, cu o altitudine relativă medie 25-50m. În lungul laturii estice şi în capătul nordic, dealul este puternic afectat de eroziunile de tip hârtop, unele active, altele stabilizate prin împădurire (trupul Pădurea Tironu, parte a Pădurii Rediu-Găneşti).

La data efectuării cercetărilor de teren (1981), suprafaţa deschisă a sitului era arată, materialele fiind descoperite în partea nordică şi vestică a aşezării, într-un sol brun, de pădure (faeziomic în evoluţie), în partea mai înaltă a sitului (175-180m), în arealul unei mici ridicături cenuşoase identificându-se fragmentele ceramice încadrate în Hallstatt-ul timpuriu canelat. Se pare că locuirile protoistorice continuă, dar nu foarte mult, şi în suprafaţa ocupată de pădurea de stejăriş amestecat cu tei (trupul Pădurea Tironu), aflată în pantă, a cărei configuraţie spaţială nu s-a schimbat esenţial din perioada interbelică (a se vedea hărţile topografice şi planurile directoare de tragere din perioada interbelică). Noua cercetare de teren, efectuată în luna mai 2017 a condus la verificarea staţiunii, dar de pe suprafaţa înţelenită a acesteia şi din alunecările de E-SE au fost recoltate doar foarte puţine fragmente ceramice getice şi câteva resturi de vase ceramice cucuteniene.

Pe teritoriul satului Găneşti sunt menţionate şi alte descoperiri getice (Pl.2). Astfel, în partea de sud a vetrei satului Găneşti, în punctul Între Drumuri, aflat în partea de sud a satului, la SSE de răscrucea drumurilor Hândreştilor (la vest) şi cel care coboară în valea Luncii (est), la 300m NE de fostele grajduri ale CAP (500m V de casele răzleţe) au fost descoperite materiale de factură getică (fragmente ceramice cu şamotă în pastă, lipituri de pereţi de locuinţe)⁶. Acest punct este foarte apropiat de situl Găneşti - Vetrele de sat⁷ / La Izvor II (la aprox. 250m SSV de sat, locuinţele cetăţenilor: Păiuş Constantin, Muşat Constantin, Vieru Vasile, Gheorghian Gheorghe şi la 200m N de locul Găneşti - La Izvor I⁸), unde au fost descoperite materiale ceramice Horodiştea-Erbiceni, numeroase materiale getice (sec.IV-II a.Chr.), în special torţi apucători, şi din secolele III-IV p.Chr.⁹, fiind posibil să alcătuiască aceeaşi aşezare, dar de dimensiuni mai mari.

Alte materiale apropiate sau asemănătoare au fost culese din punctele Găneşti-Silişte (fragmente ceramice din Hallstatt-ul târziu)¹⁰, Găneşti - Dealul Bivolului (fragmente ceramice încadrate în secolele III-II a.Chr.)¹¹ şi Găneşti - Draga II/Porcărie II¹², Buznea - Recea I/Valea Lupului I¹³, Buznea - SE Dealului Beci¹⁴, Ion Neculce (Prigorenii Mici) - Siliştea Schitului¹⁵ şi Fedeleşeni - La Cruce în Fundoaie¹⁶, demonstrând o importantă densitate a habitatului getic.

II. MATERIALE ARHEOLOGICE
II.1. Vasele ceramice locale

Cercetările arheologice de teren au dus la salvarea unui material arheologic destul de bogat şi reprezentativ, care este compus, în principal, din numeroase bucăţi de vase ceramice. Din păcate, caracterul lor fragmentar nu ne permite să discutăm tipologii şi nici clasificări detaliate. Vom încerca totuşi, în măsura posibilităţilor, să facem unele precizări.

Cu excepţia unor sporadice fragmente de culoare cenuşie¹⁷ şi a ceramicii de import, toată vesela analizată a fost lucrată manual. Numărul însemnat de fragmente ne-a impus să renunţăm la redactarea unui catalog cu descrieri individuale şi am optat, în schimb, pentru introducerea lor într-o bază de date¹⁸.

Fig.1. Grafic cu speciile ceramice din staţiunea de la Găneşti–Tironu calculate în funcţie de rugozitatea suprafeţelor şi cantitatea incluziunilor, grupate în funcţie de ardere.

O primă analiză pe care am efectuat-o a vizat serierea ceramicii în funcţie de următorii factori: ardere, respectiv, rugozitate (aspectul pastei la atingere) şi cantitatea incluziunilor - în cazul de faţă nisip, pietricele, rar şamotă. Prin această analiză combinatorie, am urmărit obţinerea unei departajări mai corecte a speciilor fină, semifină, respectiv grosieră, evidenţiind, de asemenea, felul în care ele se asociază cu tipurile de ardere.

Pe baza rezultatelor obţinute (Fig.1), putem să facem anumite precizări. După cum era de aşteptat, ceramica grosieră (cu o rugozitate accentuată şi o pastă cu multe incluziuni) predomină numeric, urmată de ceramica semifină şi de cea fină. Cea grosieră se asociază tuturor tipurilor de ardere, în vreme ce specia fină este asociată mai ales arderii reducătoare. Rezultatele sunt conforme cu ceea ce se ştie în general despre ceramica perioadei.

În ceea ce priveşte formele de vase, predomină net borcanele cu caracteristici morfologice specifice veacurilor IV-III a.Chr.: gură invazată, corp mai mult sau mai puţin bombat, brâu dispus pe diametrul median sau pe înălţimea superioară, torţi-apucători de formă ovoidală (vezi Pl.3-5). Ele sunt de regulă arse mixt şi lucrate destul de neglijent. Urmele consistente de ardere secundară şi afumare sugerează utilizarea acestor vase la gătit. Corespondenţele sunt foarte numeroase: Huşi-Corni¹⁹, Cotu-Copălău²⁰, Stânceşti²¹, Ibăneşti²², Dobrovăţ-Cetăţuia²³ etc.

Întâlnim în acest sit şi alte tipuri de borcane, de formă bitronconică, cu gât destul de bine evidenţiat (Pl.10.49,51) şi ele cu analogii numeroase în mediul getic (de ex. Butuceni²⁴). Ele par să indice un orizont cronologic ceva mai tardiv decât cele din categoria anterioară.

Nu lipsesc nici vasele destinate consumului de lichide. Ele sunt lucrate dintr-o pastă de bună calitate, cu puţine incluziuni, iar suprafeţele sunt adesea lustruite. Câteva fragmente par să fi aparţinut unor ceşti sau căni cu toartă înălţată (Pl.6.19-20,22-23). O bucată (Pl.6.21) provine dintr-o cană bitronconică cu gât înalt. Starea modestă de conservare nu permite prea multe discuţii asupra acestei categorii. Totuşi, numărul mare de toarte (vezi Pl.15) poate fi un indicator cu privire la ponderea reală a cănilor şi ulcioarelor.

Vasele utilizate pentru servitul alimentelor sunt bine reprezentate în lotul analizat. O prezenţă interesantă sunt vasele de tip lekane, lucrate manual. Ele reprezintă imitaţii locale după forme specifice olăriei elenistice. Unul dintre ele (Pl.7.25), cu mânere plate dispuse la nivelul gurii, neperforate şi terminate cu proeminenţe îşi găseşte corespondenţe la Căscioarele - Şuviţa Hotarului²⁵, Butuceni²⁶, dar şi la Poiana²⁷. Cel de-al doilea (Pl.7.26), cu mânerul dispus sub buză, are bune analogii la Butuceni²⁸.

Străchinile sunt prezente în număr mare. Acestea sunt lucrate îngrijit, suprafeţele lor fiind adesea lustruite. În cadrul materialului recuperat, putem distinge mai multe categorii. Prima este reprezentată de străchinile cu buza uşor evazată şi corp emisferic (Pl.7.27-28). Au numeroase analogii, de pildă la Buneşti-Avereşti²⁹, Butuceni³⁰, Poiana Mănăstirii - Între Şanţuri³¹, Cotu-Copălău³² etc.

A doua categorie, cuprinde străchinile cu buza mai mult sau mai puţin evazată (Pl.7.30 şi Pl.8.33). A treia categorie este reprezentată de străchinile cu corp tronconic şi gura invazată (Pl.7.29, Pl.8.34,35,36) şi ele bine cunoscute în lumea getică³³.

A patra categorie este reprezentată de străchinile de formă tronconică, cu buza dreaptă sau uşor invazată, deosebindu-se sensibil de categoria anterioară printr-o arcuire mai mare a pereţilor (de pildă Pl.7.31; Pl.8.38,39). Forme similare se regăsesc şi în cetatea de la Buneşti-Avereşti³⁴, Curteni-Dealul Pietrăriei³⁵, Saharna - La Şanţ³⁶, Pietroasa Mică - Gruiu Dării³⁷ etc. Din această categorie face parte un exemplar (Pl.8.37) lucrat la roata olarului, ars reducător, cu pasta de culoare cenuşie.

Castroanele sunt mai puţine. Remarcăm prezenţa unui exemplar de formă tronconică (Pl.10.53), de dimensiuni destul de mari.

Vasele de provizii sunt prezente în număr semnificativ. O primă categorie este reprezentată de vasele în formă de clopot, cu gura invazată (Pl.9.41,43-46). Din punct de vedere morfologic, acestea sunt similare borcanelor, deosebindu-se însă prin dimensiunile cu mult mai mari. Remarcăm, de asemenea, prezenţa vaselor cu profil aproape drept, cunoscute, uneori, şi sub denumirea de vase de tip „sac” (Pl.9.42, eventual şi Pl.10.49). Mai interesant este un vas de tip pythos, lucrat manual (Pl.9.40), cu pastă de culoare cărămizie peste care a fost aplicat un „slip” albicios, probabil în vederea impermeabilizării.

Mai multe fragmente (Pl.12.68-72) provin de la capace. Ele sunt lucrate dintr-o pastă ce conţine destul de multe incluziuni. Unul dintre ele (Pl.12.70) cu marginea uşor ridicată, ar putea fi încadrat subtipului XXIII/a propus de E.Moscalu³⁸. Îşi găseşte corespondenţe în staţiunea de la Băiceni-Mlada³⁹, în cetăţile de la Stânceşti⁴⁰ şi Cotu-Copălău⁴¹, la Cozmeşti⁴² etc. Celelalte pot fi atribuite categoriei XXIII/b, care înglobează capacele discoidale fără margini ridicate, cu analogii⁴³ încadrate cronologic pe întreg parcursul veacurilor V-III a.Chr.⁴⁴.

Ornamentica, deşi prezentă pe un număr mare de artefacte, prezintă un repertoriu destul de sărăcăcios (Pl.13-14). Constatăm preponderenţa ornamentelor plastice, mai ales a celor cu un pregnant rol funcţional (apucători, butoni), în vreme ce ornamentele incizate lipsesc aproape cu totul. Predomină brâurile alveolare şi crestate, în diverse forme şi combinaţii, urmate de brâiele sau „nervurile” simple.

Remarcăm butonii rotunzi, uneori aplatizaţi. Apucătorile de formă ovoidală sunt foarte frecvente, câteva dintre prezentând perforaţii realizate înainte de ardere (Pl.13.90-93). Acestea vor fi fost realizate probabil în vederea atârnării vaselor.

Există însă şi perforaţii realizate în pereţi (Pl.13.84, Pl.14.118), efectuate după ardere. Acestea ar fi putut fi făcute în vederea unor reparaţii.

Atragem atenţia asupra câtorva fragmente specifice olăriei culturii Poieneşti-Lukaşevka (vezi Pl.17.149), atribuită de cei mai mulţi cercetători bastarnilor istorici⁴⁵. Prezenţa acestor fragmente ne oferă indicii preţioase cu privire la cronologia locuirii getice din staţiunea discutată.

II.2. Vasele ceramice de import

Ceramica de import lipseşte aproape cu totul. Din cele peste 300 de fragmente ceramice analizate, am identificat doar două fragmente de amfore greceşti, între care un rest de toartă (Pl.17.148). Starea modestă de conservare nu permite prea multe discuţii, însă judecând după pastă, aceasta pare să provină de la o amforă venită dintr-un centru egeean⁴⁶.

Prezenţa unor puţine fragmente ale ceramicii de import reprezintă, după toate probabilităţile, doar stadiul cercetărilor, dar poate reprezenta şi reflexul poziţionării geografice periferice a staţiunii, în raport cu principalele rute comerciale ale vremii.

II.3. Obiecte de uz casnic şi gospodăresc

Un număr nu foarte mare de artefacte ne vorbeşte despre ocupaţiile zilnice ale celor ce au vieţuit în această staţiune cu circa două milenii şi jumătate în urmă. Meşteşuguri casnice, precum torsul şi ţesutul, sunt atestate de fusaiole şi un fragment dintr-o greutate pentru război (Pl.16.144). În ceea ce priveşte fusaiolele, predomină cele de formă bitronconică (Pl.17.150-154,157-158,160), comune în toate staţiunile getice de la răsărit de Carpaţi⁴⁷. A doua categorie este reprezentată de piesele de formă elipsoidală (Pl.17.155,161 un tip ceva mai rar⁴⁸. O piesă de formă discoidală, perforată, destul de deteriorată, putea să fi servit ca fusaiolă sau eventual ca rondel (Pl.17.156); şi ea prezintă numeroase analogii⁴⁹.

Între materialele salvate se află şi un aşa-zis „calapod” sau „lustruitor” (Pl.16/143), cu talpă de formă circulară. În general, acest tip de piese cu funcţionalitate incertă⁵⁰ au talpa rectangulară sau ovoidală, însă există corespondenţe şi pentru exemplarul discutat de noi, de pildă în cetatea de la Stânceşti⁵¹. Comparativ cu veacurile II-I î.Hr., când sunt destul de frecvente, în mediul getic al veacurilor IV-III î.Hr. instrumentele de acest tip sunt relativ rare⁵².

Instrumentarul litic nu este prea numeros. O piatră, de formă ovoidală, putea să fi fost utilizată ca instrument în procesul de lustruire a ceramicii (Pl.16.142). Remarcăm prezenţa unui percutor (Pl.16.1). Două frecătoare din piatră, cu urme de uzură (Pl.16.137,139), stau mărturie probabil meşteşugului prelucrării pieilor. La acestea se mai adaugă o cute (Pl.16.138) şi o posibilă răzuitoare (Pl.16.140).

II.4. Varia

Deocamdată nu cunoaştem pentru acest sit descoperiri de piese de armament. De un interes mai aparte este un proiectil de praştie, de formă bitronconică, realizat din lut ars (Pl.16.145). Prezintă o lungime de cca.4,8cm şi o lăţime maximă de cca.2,5cm. Pentru lumea getică, cunoaştem relativ puţine bile de praştie publicate⁵³. Realizate din piatră sau din lut, ele sunt îndeosebi de formă sferică. Se cunosc însă şi exemplare cu o formă similară exemplarului discutat de noi, de ex. la Măşcăuţi⁵⁴. Este posibil ca proiectilele de praştie de formă bitronconică sau ovoidală să apară în mediul getic şi ca urmare a influenţelor din lumea elenistică, unde astfel de piese, realizate majoritar din plumb, cunosc o largă răspândire.

Podoabele sunt destul de slab reprezentate. O piesă cilindrică din lut ars, perforată, putea să fi fost folosită ca mărgică (Pl.17.159).

Două piese mai aparte ar putea să ne ofere unele indicii despre crezurile şi superstiţiile comunităţii getice din punctul Tironu. Prima dintre ele este o statuetă antropomorfă realizată din lut (Pl.16.147). Lucrată dintr-un singur baton de argilă şi arsă inegal, aceasta a fost realizată într-o manieră simplistă, detaliile anatomice fiind sugerate prin presare şi tragere în pastă. În partea superioară a capului prezintă un orificiu de formă aproximativ triunghiulară, realizat cu un beţigaş. Având în vedere că în zona organelor reproductive este vizibilă o mică incizie, este posibil să se fi urmărit redarea unui personaj de sex feminin. Nasul figurinei este uşor rupt, încă din Antichitate. Dimensiunile sunt după cum urmează: înălţimea totală: 5,2cm, iar grosimea este între 1,8cm în partea superioară şi 2,7cm la bază. Din punct de vedere tipologic, ea se încadrează categoriei a V-a după Valeriu Sîrbu, a figurinelor formate practic doar din cap şi picioare, fără mâini, dar cu redarea, uneori expresivă, a detaliilor feţei⁵⁵.

Figurinele antropomorfe sunt foarte bine atestate în mediul nord-tracic la nivelul veacurilor V-III î.Hr., spaţiul est-carpatic fiind zona cea mai bogată în descoperiri⁵⁶: Băiceni-Mlada⁵⁷, Stânceşti⁵⁸, Buneşti-Avereşti⁵⁹ etc. Piesele puteau să fi fost folosite în diverse practici cu caracter magic⁶⁰ ce vizau vătămarea, vindecarea sau obţinerea unor beneficii cu privire la persoana al cărei chip era „redat” în lut. Aceste aserţiuni pot fi acceptate mai ales în cazul figurinelor ce prezintă urme de deteriorare intenţionată⁶¹. În cazul de faţă, este mai greu de spus ce s-a urmărit prin incizia efectuată în capul figurinei - oricum, piese cu astfel de incizii se mai întâlnesc în mediul nord-tracic⁶².

Legat eventual de unele practici cu caracter magic ar putea fi şi un vas miniatural (Pl.16.146), de formă tronconică, dintr-o pastă cu puţine incluziuni. Acesta prezintă dimensiuni foarte reduse: diametrul fundului 0,8cm, diametrul gurii 1,7cm, înălţimea totală fiind de 1,8cm. Vasele miniaturale sunt o prezenţă bine cunoscută în aşa-numitele „truse magice” din lumea getică⁶³, o piesă asemănătoare ca formă şi dimensiuni apărând într-o „trusă” descoperită la Zimnicea⁶⁴. Cu toate acestea însă, pentru piesa discutată de noi, în lipsa contextului arheologic nu putem exclude şi alte posibile interpretări (de ex. jucărie, vas pentru poţiuni medicale etc.).

III. CRONOLOGIE ŞI DISCUŢII

În lipsa unor săpături, o cronologie precisă pentru locuirea getică din staţiunea de la Tironu este imposibil de stabilit. Cu toate acestea, materialele recuperate, chiar lipsite de context, ne pot oferi anumite repere. Corespondenţele semnalate pentru materialele arheologice discutate sugerează o încadrare destul de largă în veacurile secolele IV-III a.Chr. Un indiciu ceva mai limpede ne este oferit de prezenţa fragmentelor de tip Poieneşti-Lukaşevka, ştiut fiind că pătrunderea acestor triburi războinice în spaţiul est-carpatic are loc la finele veacului al III-lea a.Chr.⁶⁵. Aşadar, eventuale prelungiri ale locuirii chiar în prima parte a secolului II a.Chr., aşa cum ar sugera prezenţa unor anumite forme ceramice mai „evoluate”, nu pot fi excluse. Dacă lucrurile stau într-adevăr aşa, ele se încadrează într-un tipar mai larg, specific Podişului Moldovei, în care o bună parte din staţiunile getice încadrate în secolele IV-III a.Chr. (fortificate sau nu) sunt succedate fără niciun hiatus aparent de locuiri de tip Poieneşti-Lukaşevka.

Materialele de la Găneşti-Tironu, deşi lipsite de context arheologic, ne oferă o interesantă frescă asupra vieţii comunităţilor rurale getice ce trăiau „în umbra” marilor cetăţi de pământ. Rămâne ca viitoare cercetări arheologice să completeze aceste observaţii preliminare.

NOTE
¹ Legea nr.84/2004 pentru înfiinţarea unor comune (http://lege5.ro/Gratuit/gu3diojy/legea-nr-84-2004-pentru-infiintarea-unor-comune, accesat 8 mai 2017).
² RAJ IAŞI II, 1985: 419, pct.LXXXIX.8.C; pct.36 din harta de la p.414.
³ Materialele se păstrează în colecţia Muzeului Şcolar Mihai Constantin din cadrul Liceului Teoretic Ion Neculce din Târgu Frumos.
⁴ V.Chirica, D.Boghian, C.Mihai, Noi descoperiri arheologice la contactul dintre Podişul Sucevei şi Câmpia Moldovei, Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice a Muzeului de Istorie din Botoşani, noiembrie 1983.
⁵ TUFESCU 1940: 329-416.
⁶ RAJ IAŞI, II, 1985: 419, pct.LXXIX.8.E; prin verificarea din luna mai 2017 au fost descoperite alte câteva fragmente ceramice getice.
⁷ Este vorba, probabil, de extensia sistematizată spre sud a satului din perioada interbelică, aşa cum se observă în planul director de tragere foaia nr.4774 – Brăieşti (http://www.geo-spatial.org/harti/download-planuri-tragere.php).
⁸ Punct aflat în partea de sud a satului la cca.500m de locuinţele cetăţenilor: Păiuş Constantin, Muşat Constantin, Vieru Vasile, Gheorghian Gheorghe, pe panta lină, orientată N-S a dealului La Izvor (în jurul izvoarelor unui mic pârâu, aprox. 2km, afluent de stânga al pârâului Lunca) au fost descoperite fragmente ceramice roşiatice şi cenuşii, decorate cu brâie subţiri, alveolate în relief, lipituri de locuinţe, materiale litice atribuite culturii Horodiştea-Erbiceni II (cercetare de teren D. Boghian, C. Mihai, 1985; materiale inedite).
⁹ Cercetare de teren D.Boghian, C.Mihai, 1985; materiale inedite.
¹⁰ RAJ IAŞI II, 1985: 419, pct.LXXIX.8.B.
¹¹ RAJ IAŞI II, 1985: 419, pct.LXXIX.8.D.
¹² Materiale inedite. De pe suprafaţa acestui sit, aflat la 5-5,5km SSE de Târgu Frumos, 1,2km est de Găneşti şi 400m V de şoseaua Târgu Frumos-Cristeşti, identificat în anul 1985 (D.Boghian, C.Mihai), au fost culese materiale ceramice Horodiştea-Erbiceni, din epoca bronzului şi getice (sec.III-II a.Chr.), în partea nordică, şi fragmente ceramice cucuteniene (fază neprecizată), Horodiştea-Erbiceni, getice (sec.IV-II a.Chr.) şi Poieneşti-Zvorâştea (sec.II-III p.Chr.), în partea sudică şi sud-estică. Pare a fi acelaşi sit cu Găneşti - Draga II/Via lui Prutinică (a se vedea RAJ IAŞI II, 1985: 464, pct.LXXIX.8.H), unde au fost descoperite materiale Cucuteni A şi din Bronzul final.
¹³ RAJ IAŞI II, 1985: 417, pct.LXXIX.4.A.
¹⁴ RAJ IAŞI II, 1985: 417, pct.LXXIX.4.F.
¹⁵ RAJ IAŞI II, 1985: 420, pct.LXXIX.10.C.
¹⁶ GOSTAR 1954: 554-558.
¹⁷ O pondere similară a ceramicii cenuşii lucrată cu roata s-a constatat şi la Băiceni-Mlada (LASZLO 1969: 78).
¹⁸ În planşe, artefactele au fost numerotate în continuare, în conformitate cu numărul din baza de date. Fragmentul ceramic cu numărul 24 nu a fost redat, fiind puţin reprezentativ.
¹⁹ TEODOR 1999: Fig.28.
²⁰ ŞOVAN, IGNAT 2005: Pl.6.9-10; Pl.10.9; Pl.12.6 etc.
²¹ FLORESCU, FLORESCU 2012: Fig.69.1,4.
²² ŞADURSCHI, MOSCALU 1989: Fig.5.1; Fig.6.1-2.
²³ BERZOVAN 2016: Pl.13.19-21.
²⁴ NICULIŢĂ et.al. 2002: Fig.86.
²⁵ SÎRBU et. al. 1996: Fig.39.5; MĂNDESCU 2010, Pl.64.2.
²⁶ MOSCALU 1983: 129 şi Pl.XC.8.
²⁷ Fragmente de mânere cu aspect similar, vezi VULPE, TEODOR 2003: 647, Fig.168.1,4.
²⁸ MOSCALU 1983: Pl.LXXXIX.6.
²⁹ MĂNDESCU 2010, Pl.35.35-36.
³⁰ MĂNDESCU 2010, Pl.41.23,25.
³¹ BERZOVAN 2016: Pl.10.5.
³² ŞADURSCHI, ŞOVAN 1994: Fig.8.a,b.
³³ De ex. la Butuceni, NICULIŢĂ et. al. 2002: Fig.91.1; ZANOCI 1998: Fig.98.2 etc.
³⁴ MĂNDESCU 2010, Pl.35.32-33.
³⁵ MĂNDESCU 2010, Pl.103.18.
³⁶ ZANOCI, BĂŢ 2006: Fig.3.6.
³⁷ DUPOI, SÎRBU 2001: Fig.101.5.
³⁸ MOSCALU 1983: 87.
³⁹ LASZLO 1969: 78.
⁴⁰ MOSCALU 1983: 87.
⁴¹ ŞOVAN, IGNAT 2005, Pl. 9.6, Pl. 11.15.
⁴² MARIN 1989: 35.
⁴³ De pildă la Stânceşti (FLORESCU, FLORESCU 2012: Fig.78; Cotu-Copălău (ŞOVAN, IGNAT 2005, Pl.11.14), Curteni - Valea Merilor (MĂNDESCU 2010, Pl.105.25) etc.
⁴⁴ MOSCALU 1983: 87-88.
⁴⁵ Pentru analogii, a se vedea BABEŞ 1993: Taf.13.4 etc.
⁴⁶ Determinare făcută de către dr. Ştefan Honcu (Institutul de Arheologie din Iaşi), căruia îi mulţumim pe această cale.
⁴⁷ ARNĂUT 2003: 115.
⁴⁸ ARNĂUT 2003: 116.
⁴⁹ ZANOCI 1998: Fig.78.13-16,18-20.
⁵⁰ Iniţial, ele au fost considerate în literatura de specialitate drept lustruitoare, utilizate la netezirea pereţilor vaselor ceramice, eventual calapoade (vezi BABEŞ 1980). Argumentele împotriva acestor ipoteze constau în absenţa amprentelor tehnologice specifice pe vasele lucrate cu mâna. O altă ipoteză, mai recentă, leagă aceste obiecte de procesul prelucrării pieilor (KOTIGOROSKO 1995: 92) dar analiza traseologică invocată, după cunoştinţele noastre, nu a fost publicată. Până la realizarea unor analize pe loturi de piese mari, funcţionalitatea lor va continua să rămână un mister.
⁵¹ FLORESCU, FLORESCU 2012: Fig.64.8a-b.
⁵² ARNĂUT 2003: 116.
⁵³ MĂNDESCU 2007: 269-273.
⁵⁴ MĂNDESCU 2007: Fig. 1.42.
⁵⁵ SÎRBU 1993: 60.
⁵⁶ SÎRBU 1993: 60; Vezi şi SANIE 1999: 44 şi următoarele.
⁵⁷ LASZLO 1969: 85.
⁵⁸ FLORESCU, FLORESCU 2012: Fig.67.
⁵⁹ BAZARCIUC 1980: 176, Fig.15.1-3; BAZARCIUC 1987: 33-39, Fig.1-6.
⁶⁰ Vezi discuţiile la SÎRBU 1993: 58-61; utilizarea figurinelor antropomorfe în practici cu caracter magice este, de altfel, bine atestată în sursele scrise ale Antichităţii, vezi FARAONE 1989: 294-300.
⁶¹ Vezi discuţia la SÎRBU 2009: 64.
⁶² SÎRBU 1993: 59; SÎRBU 2009: 62.
⁶³ SÎRBU 1993: 69.
⁶⁴ GANCIU, MĂNDESCU 2014: Fig. 3.8.
⁶⁵ Asupra acestor probleme, a se vedea BABEŞ 1970; MUNTEANU 2008; vezi şi BABEŞ, MIRIŢOIU, 2011: 110, nota 33 pentru unele discuţii şi interpretări istoriografice. Pentru începutul culturii Poieneşti - Lukaşevka, vezi IARMULSCHI 2016: 13-19.

PLANŞE

Pl.I. Localizarea geografică a sitului de la Găneşti-Tironu. 1-2. Pe hărţile topografice; 3. Vedere generală dinspre NNE; 4. Ortofotoplan 2012 (suporturi cartografice: 1,4. ANCPI; 2. Harta topografică MApN, RSR, ediţia a II-a, 1984; 4. Google Earth Pro; 3. Foto S.-C. Enea).

Pl.II. Zona Buznea-Găneşti. Siturile Latene getic menţionate în text: 1. Buznea - SE Dealul Beci; 2. Ion Neculce - Siliştea Schitului; 3. Buznea - Valea Lupului I (Recea I); 4. Găneşti-Silişte; 5. Găneşti - Dealul Bivolului; 6. Găneşti - Între Drumuri; 7. Găneşti - Vetrele de sat (Izvor II); 8. Găneşti - Draga II (Porcărie II); 9. Găneşti-Tironu; 10. Fedeleşeni - La Cruce în Fundoaie (suport cartografic Harta topografică MApN, RSR, ediţia a II-a, 1984).

Pl.III. Găneşti-Tironu. Vase de tip borcan (1-5).

Pl.IV. Găneşti-Tironu. Vase de tip borcan (6-11).

Pl.V. Găneşti-Tironu. Vase de tip borcan (12-18).

Pl.VI. Găneşti-Tironu. Căni (19-23).

Pl.VII. Găneşti-Tironu. Vase de tip lekane (25-26); Diverse tipuri de străchini (27-32).

Pl.VIII. Găneşti-Tironu. Diverse tipuri de străchini (33-39).

Pl.IX. Găneşti-Tironu. Fragment de vas tip pythos (40); Diverse tipuri de vase de provizii (41-46).

Pl.X. Găneşti-Tironu. Diverse categorii de vase (47-53).

Pl.XI. Găneşti-Tironu. Funduri de vase (54-62).

Pl.XII. Găneşti-Tironu. Funduri de vase (63-67). Capace (68-73).

Pl.XIII. Găneşti-Tironu. Fragmente cu ornamente plastice (74-95).

Pl.XIV. Găneşti-Tironu. Fragmente cu ornamente plastice (96-118).

Pl.XV. Găneşti-Tironu. Diverse categorii de toarte (119-136).

Pl.XVI. Găneşti-Tironu. Materiale litice (137-142); „Calapod” din lut ars (143); Fragment de greutate din lut (144); Proiectil de praştie din lut (145); Vas-miniatură (146); Figurină antropomorfă din lut ars (147).

Pl. XVII. Găneşti-Tironu. Toartă de amforă elenistică (148); Vas de tip Poieneşti-Lukaşevka (149); Fusaiole de lut (150-158, 160-162); Mărgică (?) din lut ars (159).

BIBLIOGRAFIE
• ARNĂUT 2003, Arnăut, T., Vestigii ale sec.VII-III a.Chr. în spaţiul de la răsărit de Carpaţi, Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău.
• BABEŞ 1993, Babeş, M., Die Poieneşti-Lukasevka-Kultur: ein Beitrag zur Kulturgeschichte im Raum ostlich der Karpaten in den Jahrhunderten von Christi Geburt, Bonn.
• BABEŞ 1980, Babeş, M., Unelte geto-dace pentru modelarea ceramicii, în: SCIVA, XXXI, 1, 23-31.
• BABEŞ 1970, Babeş, M., Dacii şi Bastarnii, în: Memoria Antiquitatis, II, 215-236.
• BABEŞ, MIRIŢOIU 2011, Babeş, M., Miriţoiu, N., Practici funerare birituale prelungite în spaţiul carpato-dunărean în secolele V-III a.Chr., în: ArhMold, XXXIV, 103-149.
• BAZARCIUC 1987, Bazarciuc, V., Noi descoperiri în cetatea geto-dacă de la Buneşti-Avereşti (jud.Vaslui), în: SCIVA, XXXVIII, 1, 33-39.
• BAZARCIUC 1980, Bazarciuc, V., Cetatea geto-dacă de la Buneşti - Dealul Bobului, jud.Vaslui, în: MCA, XIV, 164¬177.
• BERZOVAN 2016, Berzovan, A., Consideraţii privind două cetăţi getice din Podişul Moldovei: Poiana Mănăstirii - Între Şanţuri şi Dobrovăţ-Cetăţuia, jud.Iaşi (sec.V-III î.Hr.), în: Micle, D. (ed.), Arheovest IV. In Honorem Adrian Bejan. Interdisciplinaritate în Arheologie şi Istorie, 1, JATEPress Kiado, Szeged, 215-246.
• DUPOI, SÎRBU 2001, Dupoi, V., Sîrbu, V., Pietroasele - Gruiu Dării. Incinta dacică fortificată (I), Biblioteca Musaios, Buzău.
• FARAONE 1989, Faraone, C. A., Clay Hardens and Wax Melts: Magical Role Reversal in Vergi'ls Eights Eclogue, in: CPh, 84, 4, 294-300.
• FLORESCU, FLORESCU 2012, Florescu, A., Florescu, M., Cetăţile traco-getice din secolele VII-III a.Chr. de la Stânceşti (jud.Botoşani), Ed. Cetatea de Scaun, Târgovişte.
• GANCIU, MĂNDESCU 2014, Ganciu, A., Măndescu, D., O „trusă magică” descoperită în necropola getică de la Zimnicea- „Câmpul Morţilor”, în: Măndescu, D. (ed.), Influenţe, contacte şi schimburi culturale între civilizaţiile spaţiului carpato-dunărean, din Preistorie până în Antichitate, Ed.Ordessos, Piteşti, 93-105.
• GOSTAR 1954, Gostar, N., Sondajul de la Fedeleşeni, în: Dumitrescu, Vl. (ed.), Hăbăşeşti. Monografie arheologică, Ed. Academiei R.P.R., Bucureşti, 554-558.
• IARMULSCHI 2016, Iarmulschi, V., Notes on the start date of the Poieneşti-Lucaşeuca culture, în: JAHA, 3.3, 13-19.
• KOTIGOROSKO 1995, Kotigorosko, V., Ţinuturile Tisei Superioare în veacurile III î.e.n – IV e.n. (perioadele La Tene şi romană), Bucureşti.
• LASZLO 1969, Lâszlo, A., Aşezarea daco-getică de la Băiceni (secolele IV-II î.e.n.), în: ArhMold, VI, 65-90.
• MARIN 1989, Marin, T., Aşezarea geto-dacică din secolele VI-IV î.e.n. de la Cozmeşti, judeţul Vaslui, în: AMM, IX-XI, 33-45.
• MĂNDESCU 2010, Măndescu, D., Cronologia perioadei timpurii a celei de-a doua epoci a fierului (sec.V- III a.Chr.) între Carpaţi, Nistru şi Balcani, Ed.Istros, Brăila.
• MĂNDESCU 2007, Măndescu, D., Praştia - o armă mai puţin cunoscută utilizată de geţi, în: Tyragetia, XVI, 1, 269-273.
• MOSCALU 1983, Moscalu, E., Ceramica traco-getică, Muzeul Naţional de Istorie, Bucureşti.
• MUNTEANU 2008, Munteanu, O., Weak chain or where have the Getae dissapeared?, în: Pop, H. (ed.), Dacian Studies. Contributions for La Tene period researches, Ed.Mega, Cluj-Napoca, 13-33.
• NICULIŢĂ et. al. 2002, Niculiţă, I., Teodor, S., Zanoci, A., Butuceni. Monografie arheologică, Vavila Edinf. SRL., Bucureşti.
• RAJ IAŞI II 1985, Chirica, V., Tanasachi, M., Repertoriul arheologic al judeţului Iaşi, II, Iaşi.
• SANIE 1999, Sanie, S., Din istoria culturii şi religiei geto-dacice, (II), Ed.Universităţii „Al.I.Cuza” Iaşi, Iaşi.
• SÎRBU 2009, Sîrbu, V., Figurine, statuete şi capace antropomorfe şi zoomorfe geto-dacice din Muntenia (sec. IV a.Chr. – I p.Chr.), în: TD, I, XXIV, 1-2, 37-69.
• SÎRBU 1993, Sîrbu, V., Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor, Ed. Porto-Franco, Galaţi.
• SÎRBU et. al. 1996, Sîrbu. V., Damian, P., Alexandrescu, E., Safta, E., Damian, O., Pandrea, S., Niculescu, A., Aşezări din zona Căscioarele-Greaca-Prundu - Mileniile I î.Hr. - I d.Hr., Ed. Istros, Brăila.
• ŞOVAN, IGNAT 2005, Şovan, O. L., Ignat, M., Aşezarea getică fortificată de la Cotu-Copălău, jud.Botoşani, Ed. Cetatea de Scaun, Târgovişte.
• ŞADURSCHI, MOSCALU 1989, Şadurschi, P., Moscalu, E., O nouă cetate getică aparţinând aspectului cultural Canlia la Ibăneşti (judeţul Botoşani), în: Hierasus, VII-VIII, 183-200.
• ŞADURSCHI, ŞOVAN 1994, Şadurschi, P., Şovan, O., Aşezarea getică întărită de la Cotu-Copălău, în: ArhMold, XVII, 169-181.
• TEODOR 1999, Teodor, S., Regiunile est-carpatice ale României în secolele V-II î.d.r. Consideraţii generale şi repertoriu arheologic, Ed. Vavila Edinf SRL, Bucureşti.
• TUFESCU 1940, Tufescu, V., O regiune de vie circulaţie: „Poarta Tg.Frumos”, în: BSSRG, LIX, 329-416.
• VULPE, TEODOR 2003, Vulpe, R., Teodor, S., Piroboridava. Aşezarea geto-dacică de la Poiana, Ed. Vavila Edinf, Bucureşti.
• ZANOCI 1998, Zanoci, A., Fortificaţiile geto-dacice din spaţiul extra-carpatic în secolele VI-III a.Chr., Ed. Vavila Edinf SRL, Bucureşti.
• ZANOCI, BĂŢ 2007, Zanoci, A., Băţ, M., Cercetările arheologice la situl traco-getic Saharna „La Şanţ" (Campania 2006), în: Tyragetia, XVI, 1, 287-298.

Apărut în: Arheologia Moldovei, XL (2017), p.169–196