ENDA - Tezaurul dacic de argint de la Gura Văii

TEZAURUL DACIC DE ARGINT DE LA GURA VĂII

I. Introducere

Între secolele II î.Hr. - I d.Hr., ţinuturile Daciei au fost caracterizate, între multe altele, de un masiv fenomen depoziţional, ale cărui cauze precise nu au fost încă elucidate¹. Numeroase tezaure conţinând podoabe şi monede de argint, în diferite proporţii şi combinaţii, marchează ţinuturile carpato-dunărene, cu intensităţi diferite de la o zonă la alta, în funcţie de densitatea de locuire şi de stadiul cercetărilor arheologice. Dincolo de discuţiile privind complexele motivaţii ce vor fi dus la îngroparea acestor tezaure, ele reprezintă, fără doar şi poate, o frescă a unei societăţi puternice şi prospere, bine angrenată în mecanismele economice şi comerciale ale vremii.

Înţelegerea acestor tezaure, ca de altfel a oricăror ansambluri arheologice, depinde într-o mare măsură de contextul original al descoperirii. Din păcate, majoritatea tezaurelor sunt găsite accidental, iar pentru multe, dacă nu chiar pentru majoritatea lor, contextul original nu mai poate fi reconstituit. Astfel, arheologul modern care se înhamă la dificilă muncă de a contura un tablou unitar al acestor descoperiri, cade adesea victimă informaţiilor confuze, producând la rândul său alte confuzii involuntare care sunt preluate mai departe în literatura de specialitate, cu urmări dintre cele mai nefericite.

Interesul nostru cu privire la antichităţile dacice din zona bazinului Mureşului Inferior şi a Crişului Alb, ne-a determinat ca în ultimii ani să încercăm o cartare precisă a descoperirilor arheologice cunoscute, în ideea de a crea un tablou coerent pe baza căruia să poate fi efectuate diferite analize micro şi macro-regionale. În acest context, prezenta noastră intervenţie a fost motivată de o serie de date inexacte cu privire la tezaurul dacic de argint de la Gura Văii (com.Pleşcuţa, jud. Arad), prezente atât în literatura de specialitate mai veche², cât şi într-o recentă carte redactată de reputatul arheolog bucureştean Daniel Spânu, dedicată analizei descoperirilor de metal preţios din Dacia antică³. Dar lucrarea noastră nu se va limita doar la lămurirea unor fapte⁴; vom încerca, pe cât posibil, să reconstituim contextul original al descoperirii utilizând sursele existente şi vom încerca, totodată, să interpretăm tezaurul în contextul mai larg al descoperirilor dacice din bazinul Crişului Alb.

II. Descoperirea şi urmările pe plan istoriografic

Tezaurul se pare că a fost descoperit în anul 1850, pe data de 28 May, în districtul Körösbánya (Româneşte: Baia de Criş; Germană: Altenburg), parte din mai vastul Comitat al Zarandului⁵. Descoperirea a fost făcută de către muncitori în timpul construirii unui drum în apropierea (sau pe) pământurile ce aparţineau lui Dula Ion, un ţăran din Gura Văii, la o adâncime de cca.60cm⁶. Artefactele au fost depozitate, se pare, într-un vas de lut de culoare închisă, pe a cărei suprafaţă exterioară a fost aplicat un slip albicios⁷. Luând în vedere faptul că descoperirea a fost făcută la cca.300-340m distanţă de graniţa dintre Transilvania şi Ungaria⁸, iar lucrările puteau fi justificate prin nevoia de a terasa şi îndrepta pantele accentuate din această zonă, putem localiza relativ precis arealul unde s-ar fi găsit tezaurul (v. Fig. II/1). Descoperirea a fost anunţată cercurilor intelectuale vieneze de către comisarul din Baia de Criş, Leopold von Eisenegg⁹.

Dacă condiţiile descoperirii sunt relative limpezi, inventarul pieselor este mai greu de reconstituit, cu atât mai mult cu cât piesele se pare că s-au pierdut. Raportul initial al lui J.G.Seidl, din 1851 vorbeşte de 70 de monede de argint de Apollonia, un colier de argint rupt, prost conservat şi o verigă de argint ornamenată cu trei pandantive subţiri, de formă alungită¹⁰. Raportul din anul 1856, efectuat de acelaşi erudit austriac vorbea de 52 de monede care au fost aduse pentru studiu la Cabinetul de Antichităţi şi Monede, fiind determinate ca fiind originare din Apollonia; podoabele de argint au fost considerate ca fiind moderne (!) fiind lipsite deci, de orice valoare arheologică¹¹. J.M.Ackner, în raportul său, vorbeşte de doar 52 de monede, încercând să citească legenda a 20 dintre ele care erau mai bine conservate¹² - el realizează de asemenea un desen după fragmentul de colier şi după veriga cu cele trei pandantive. În anii 1876 şi 1877, C.Goos discută din nou tezaurul în repertoriul său, oferind aceleaşi în principiu aceleaşi informaţii¹³ - cu toate acestea, nu este limpede dacă numărul „2” prezent în publicaţia din 1876 înainte de descrierea verigii cu pandantive este doar un număr de ordine folosit în descriere sau ar sugera existenţa a doua artefacte distincte, de acelaşi tip.

În anul 1886, încep să apară diferenţa faţă de informaţiile oferite de J.G.Seidl, de vreme ce Fl.Römer vorbeşte deja de doua verigi distincte cu câte trei pandantive, în loc de una singură, cum se pomeneşte în sursele primare¹⁴. În acest context, se ridică o întrebare cât se poate de legitimă: de unde şi-a luat cărturarul informaţia privind cel de-al doilea? Că e vorba de o interpretare eronată a textului redactat de C.Goos despre care am discutat mai sus (mai probabil), sau că vor fi apărut între timp informaţii noi (mai puţin probabil), nu avem cum să ştim. Informaţia despre două (sau mai multe) verigi cu pandantive a fost preluată mai departe în repertoriul lui I.Marţian¹⁵, şi în lucrările lui V.Pârvan¹⁶, D.Popescu¹⁷, C.Preda¹⁸, E.Dörner¹⁹, A.Săşianu²⁰, C.Toma²¹ şi L.Mărghitan²² şi ale altor autori care au citat şi utilizat aceste studii ca sursă despre tezaur, cum ar fi articolul lui Kiss²³. În repertoriul lui L.Mărghitan, dedicat descoperirilor de podoabe de argint din Dacia²⁴, se menţionează, alături de colier şi de cele două verigi, chiar un fragment de torques, conform „unor informaţii” – dar autorul nu ne oferă nici cel mai mic indiciu cu privire la sursa acestora. Cu toate acestea, alţi autori continuă să vorbească de un singur colier şi de o singură verigă cu pandantive, spre exemplu M.Roska²⁵, C.Moisil²⁶, şi recent D.Spânu²⁷, toţi utilizând şi citând sursa originală, J.G.Seidl – în alte lucrări, precum în cele ale lui K.Horedt²⁸, I.Glodariu²⁹,S.Dumitraşcu³⁰, V.Zirra and D.Spânu³¹, sau în RAJ Arad 1999³², numărul obiectelor nu este menţionat explicit.

Cât priveşte menţionarea punctului descoperirii drept Baia de Criş–„Gura Voinii”, după cum vom arăta, avem de-a face cu o confuzie cât se poate de serioasă. În studiul său dedicat circulaţiei monetare în Dacia preromană, B.Mitrea, folosind ca surse aceleaşi rapoarte ale lui Siedl menţionează două tezaure distincte, unul la Gura Văii³³, cel de-al doilea la Baia de Criş³⁴. Informaţia este preluată ulterior de către I.Glodariu³⁵. Dar primul autor care menţionează explicit toponimul „Gura Voinii” este C.Rişcuţa, de vreme ce niciunul din autorii citaţi de către el nu menţionează vreun astfel de loc³⁶. Astfel, în repertoriul descoperirilor arheologice din Depresiunea Brad, C.Rişcuţa menţionează descoperirea a 70 de monede de argint emise la Dyrhachium şi Apollonia (oferind de asemenea o fotografie a lor³⁷), a unui colier de argint şi a doi cercei, descoperiţi în secolul al XIX-lea la o adâncime -0,65m. Din nefericire, această confuzie s-a perpetuat în repertoriul arheologic al judeţului Hunedoara redactat de către S.A.Luca³⁸, şi mai departe, în Repertoriul Arheologic Naţional al României (RAN).

Luând în considerare toate aceste informaţii oferite de analiza critică a literaturii de specialitate, bazându-ne îndeosebi pe sursele primare, putem conchide că cel mai probabil, avem de-a face cu un singur tezaur, descoperit la Gura Văii în anul 1850 şi care conţinea, cel mai probabil 70 de monede illyriene, un lanţ de argint prost conservat şi o singură verigă de argint ornamentată cu trei pandantive alungite.

III. Descrierea tezaurului şi cronologia

Având lămurită problema locului descoperirii şi inventarul, ne vom apleca în rândurile de mai jos asupra tezaurului în sine. Faptul că a fost descoperit la o adâncime de -0,60m, într-o zonă montană, ar putea sugera faptul că tezaurul a fost depus iniţial într-o groapă săpată în acest scop. Inventarul pare să fi fost depozitat într-un singur vas, de factură locală judecând după descriere: pastă negricioasă, slip de culoare albă aplicat pe exterior.

Cât priveşte monedele, singurul lucru sigur este că avem de-a face cu emisiuni illyriene, sau eventual cu imitaţii (nu vom putea şti cu certitudine). J.G.Seidl citeşte legendele câtorva piese, dar J.M.Ackner oferă mai multe lecturi³⁹. Doar legenda a 20 de piese a putut fi citită - restul se aflau într-o stare de conservare modestă, iar descrierea plastică a imaginilor oferită de către Siedl⁴⁰, este prea confuză pentru a ne fi de vreun folos. Am încercat să coroborăm legendele citite de către Ackner cu cataloagele existente pentru monedele illyriene⁴¹, încercând să realizăm astfel determinarea lor (Tab.1 şi Tab.2).

1	ΞΕΝΟΚΛΕΣ ΧΑΙΡΗΜΟΣ	Probably Maier, 99;Ceka, 91
2	ΑΡΙΣΤΩΝ [...]ΝΟΣ	Probably Maier, 22; Ceka, 19
3	[...]ΚΡΑΤΕΣ [...]ΚΩΝΟΣ	Probably Maier, 78; Ceka, 104
4	ΦΙΛΙΣΤΙΩΝ ΦΙΛ [...]	Probably Maier, 93; Ceka, 127
5	[...]ΙΚΗΝ [...]ΒΟΥΛΟΥ	Probably Maier, 31; Ceka, 88
6	ΚΑΛΛΗΝ ΠΕΛΛΙ [...]	Probably Maier, 84; Ceka, 66.
7	[...]ΙΜΕN ΔΑΜΟ [...]	Probably Maier, 36; Ceka, 115.
8	ΞΕΝΟΚΛ[...] ΧΑΙΡΗΜΟΣ⁴²	Probably Maier, 99; Ceka, 91
9	TΙΜΕN ΔΑΜΟ [...]ΟΣ	Probably Maier, 36; Ceka, 115.
10	ΛΥΣ [...] ΝΙΚΟT [...]⁴³	Probably Maier, 72; Ceka, 73.
11	ΠΑΡΜΕΝΙΣΚ [...] [...]	Probably Maier, 87; Ceka, 94.
12	[...]ΙΑΔΑΣ ΦΙΛΙΣΤΙΩΝΟΣ	Probably Maier, 91; Ceka, 31.
13	ΦΑΛΑΡΚΟ ΛΥΣA [...]	Probably Ceka, 118.
14	[...]ΣΜΟΣ ΚΑΛΛΙΣ [...]	Probably Maier, 52; Ceka, 72.
15	ΛΥΣΑΝ [...] ΝΙΚΟΤΕΛΕΟΣ	Probably Maier, 72; Ceka, 73.
16	ΣΟΣΙΚΡΑΤΕΣ [...]ΚΟΝΟΣ	Probably Maier, 78; Ceka, 104
17	ΝΙΚΑΝΔΡΟΣ ΑΝΔΡ [...]⁴⁴	Probably Maier, 13; Ceka, 83.
18	ΜΟΣΚΙΛΟΣ [...]	Uncertain
19	[...] ΠΕΛΛΙΟΣ	Probably Maier, 84; Ceka, 66.

Table 1.Coins of Apollonia, with legends taken from Ackner 1856.

Majoritatea monedelor par să provină din Apollonia, dar una dintre ele, judecând după legenda sa, Meniskos (Tab.2), pare să provină mai degrabă de la Dyrrhachium⁴⁵.

[...] ΜΕΝΙΣΚΟΣ [...]

Uncertain

Table 2.Coins of Dyrrhachium, with legends taken from Ackner 1856.

Cât priveşte podoabele de argnt, prima piesă pe care o vom discuta este fragmentul de colier (v. Fig. III/1). Nu este limpede dacă fragmentarea piesei datează din antichitate sau dacă a rezultat ca urmare a unor alte circumstanţe - faptul că s-a găsit un singur fragment de mici dimensiuni ar putea sugera distrugerea şi împrăştierea sa intenţionată încă din vechime. A fost realizat din mai multe zale de mici dimensiuni, pliate la mijloc şi prinse una de alta. Judecând după desenele oferite de J.M.Ackner⁴⁶, lanţul-colierul poate fi clasificat conform lui K.Horedt drept tip B1⁴⁷, după A.Rustoiu drept tip 1⁴⁸, de vreme ce D.Spânu îl încadrează drept tip 2.1a⁴⁹. În ţinuturile dacice, acest tip de coliere, având obârşii mediteraneeane, se regăseşte îndeosebi în cadrul tezaurelor transilvănene⁵⁰.

Veriga de argint prezintă capetele petrecute unul peste celălalt (Fig. III/2). Astfel de verigi sunt prezente pe tot teritoriul regatului dac, fiind încadrate de K.Horedt drept tip E2a⁵¹, de A.Rustoiu ca tip 3a⁵², iar de D.Spânu 2.a⁵³. Cele trei pandantive au fost realizate dintr-o bară subţire de argint, în secţiune circulară; unul din capetele lor este conic, de vreme ce celălalt este îndoit şi înfăşurat pe partea superioară a corpului, asigurând totodată fixarea pe verigă. În literatura arheologică, acest tip de piese sunt denumite drept „pandantive cui”, dar mai există şi alte denumiri precum „pandantive baghetă”, sau „pandantive bară”, toate aceste denumiri reflectând forma lor specifică. K.Horedt le clasifică drept tip F1A⁵⁴, A.Rustoiu drept tip 2⁵⁵ iar D.Spânu ca tip 1⁵⁶. Astfel de pandantive sunt mai frecvente în tezaurele transilvane⁵⁷.

Datarea precisă a tezaurului reprezintă o întreprindere dificilă - monedele în sine nu ne oferă prea multe informaţii în acest sens, întrucâ este foarte probabil ca ele să fi intrat în Dacia cu mult timp după vremea în care au circulat în oraşele emitente. Nici artefactele în sine nu oferă prea multe indicii, dat fiind faptul că astfel de podoabe s-au aflat în uz o perioadă îndelungat pe parcursul secolului I î.Hr., până la începutul secolului I d. Hr. După cei mai mulţi cercetători, monedele illyriene pătrund în Dacia în cea de a doua jumătate a secolului I î.Hr⁵⁸, şi rămân în uz până ce denarii republicani romani devin monedă dominantă, fenomen care începe undeva pe la sfârşitul secolului I î.Hr. Luând în considerare aceste fapte, o datare a tezaurului cândva pe la începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului I î.Hr. pare destul de plauzibilă.

IV. Consideraţii privind semnificaţia descoperirii

Numeroase întrebări se ridică cu privire la posibilele înterpretări care pot fi oferite acestui tezaur. Primele dintre ele se referă la identitatea persoanei sau a persoanelor care au deţinut podoabele de argint. Discutând problema tezaurelor de argint din Dacia, Fl.Medeleţ consideră că majoritatea podoabelor au făcut parte dintr-un costum ritual⁵⁹. Cu toate acestea, după cum a arătat L.Suciu, termenul utilizat de către regretatul arheolog timişorean este prea generalizant⁶⁰; termenul de costum „ceremonial” ar fi mai potrivit, întrucât elitele puteau să fi utilizat astfel de costume nu doar în ritualuri religioase ci şi în ceremonii seculare. În ne priveşte, am fi mai înclinaţi să credem că preoţimea dacă, bine cunoscută în sursele antice pentru modul de viaţă auster⁶¹, nu s-ar fi împodobit cu astfel de podoabe opulente.

Astfel, podoabele discutate au aparţinut, cel mai probabil unei persoane din clasele sociale superioare, dar e mai greu de determinat dacă ele au aparţinut unui bărbat sau unei femei. Analiza descoperirilor funerare dar şi a reprezentărilor artistice nu este hotărâtoare în acest sens - la prima vedere, absenţa unor astfel de artefacte din mormintele de războinici ar putea sugera că podoabele de acest gen vor fi fost utilizate de către femei⁶², dar o astfel de afirmaţie nu poate fi făcută fără anumite rezerve⁶³. O scurtă trecere în revistă a unor descoperiri funerare datate în intervalul cronologic al secolelor II î.Hr. - I d.Hr. arată o situaţie complexă, complicată suplimentar şi de insuficienţa analizelor antropologice. Spre exemplu, în mormântul nr. 1 de la Tilişca s-au descoperit un număr de podoabe, inclusiv un colier cu pandantive de tipul celui discutat de noi; nu s-au descoperit piese de armament⁶⁴ - la Ocniţa – Buridava, un mormânt al unui copil cu vârsta de 8-10 ani conţinea pandantive de acest tip făcute din bronz dar şi mărgele de sticlă, între altele⁶⁵; la Hunedoara–„Grădina Castelului”, astfel de mărgele apar atât în morminte ale unor persoane de sex feminin cât şi de sex masculin, de vreme ce pandantive (de un tip diferit decât cele discutate aici), sunt caracteristice doar defuncţilor de sex feminin⁶⁶. Deşi un răspuns definitiv nu poate fi dat în acest moment, în acest stadiu al cercetării, ţinând cont şi de cele mai sus discutate, ne raliem opiniei exprimate de către D.Spânu, care, bazându-se pe analogii cu alte spaţii ale Europei „barbare” socoteşte că podoabele din astfel de tezaure vor fi aparţinut unor femei⁶⁷– astfel, persoana care a purtat aceste podoabe putea să fi fost o femeie nobilă dacă (v. Fig. III/1 pentru încercarea noastră de reconstrucţie artistică).

O altă întrebare se leagă de motivaţiile care au stat la baza îngropării acestui tezaur, dacă a fost depozitat în virtutea unor practici rituale sau dacă a fost ascuns şi pus la siguranţă în timpul unor profunde tulburări de ordin politico-militar. Faptul că tezaurul a fost depus într-un singur vas ar putea sugera, la prima vedere, intenţia unei posible recuperări, dar, după cum vom vedea mai departe, o analiză mai subtilă ne arată că există elemente distincte ale acestui tezaur care nu se potrivesc cu „caracteristicile” observate în cazul tezaurelor „ascunse”.

Locul de descoperire al tezaurului nu este lipsit de semnificaţia. Zona localităţii Gura Văii este situată într-unul din defileele Crişului Alb, mai precis cel dintre Vârfurile şi Gurahonţ. Cu toate acestea, prima parte a acestui defileu nu este decât o vale ceva mai îngustă; după cum se poate observa după dispoziţia drumurilor moderne şi a satelor, dar şi după situaţia constatată la începutul epocii moderne (Fig. II/1), până la Tălagiu valea era destul de largă, cu terase mari (Fig. V/1,2), favorabile pentru locuire şi perfect utilizabile de către un drum comercial - dacă e să presupunem că drumul antic urma acelaşi traseu ca drumul medieval şi cel modern, putem presupune că tezaurul a fost îngropat pe el sau în orice caz, în imediata sa apropiere (Fig. IV). Situaţia este similară şi în cazul unui alt tezaur compus din monede şi podoabe de argint din zona arădeană, descoperit la Moroda, care a fost la rândul său îngropat în apropierea cursului râului Cigher⁶⁸, probabil tot pe o rută importantă de comunicaţii care ducea spre Munţii Zarandului. Pentru Dacia, s-a constatat o anumită preferinţă de îngropare a tezaurelor de argint în apropierea unor ape⁶⁹.

Spre deosebire, tezaurele monetare simple a căror locaţie o cunoaştem precis, cum sunt cele de la Almaş, Bârsa, Căprioara, Măderat, Toc, sunt situate la o anumită distanţă (între 0,5-2 km) de ceea ce par să fi fost marile drumuri şi cursuri de apă⁷⁰ - acest fapt se poate explica prin faptul că cei care le-au îngropat au căutat să facă asta în locuri ceva mai izolate, în nădejdea recuperării pieselor într-o bună zi. Ori după cum am arătat, tezaurele compuse din monede şi podoabe de argint ca cele de la Moroda şi Gura Văii nu prezintă aceste caracteristici şi de aceea noi presupunem că ele vor fi fost îngropate cu alt scop - ca parte a unor ritualuri religioase, probabil ca ofrande dedicate zeilor.

5. Consideraţii finale

Apelând la sursele primare, am reuşit să recompunem istoricul descoperirii acestui tezaur. Putem deci să concluzionăm că el fost descoperite sigur la Gura Văii, comuna Pleşcuţa, jud. Arad şi nu în altă parte, iar inventarul a constat în 70 de monede provenite de la Apollonia şi Dyrrhachium, un fragment dintr-un lanţ colier şi o verigă cu trei pandantive de tip cui.

Discutarea tezaurelor şi a descoperirilor menţionate în literatura mai veche se poate dovedi a fi utilă întrucât permite corectarea confuziilor existente; mai mult decât atât, valorificarea acestor informaţii oferă noi puncte de pornire în analize mai vaste. Credem că în analiza acestor descoperiri, toate informaţiile trebuiesc a fi adunate cu grijă şi analizate, întrucât reconstituirea contextului original al descoperirii este critică în procesul interpretativ.

Adunând laolaltă toate datele, am ajuns la concluzia că, cel mai probabil, tezaurul de la Gura Văii reprezintă o depunere votivă. Dar când şi-au cedat o parte din averile lor pământeşti zeilor, nobilii daci au făcut mai mult decât un simplu gest pios - era un gest prin care dovedeau, în ochii comunităţii, puterea şi prosperitatea lor⁷¹. Şi într-adevăr, judecând după numerosaele descoperiri monetare din zonă, acest areal trebuia să fi fost unul destul de bogat. Controlând valea Crişului Alb şi Depresiunea Zarandului, aceşti nobili ţineau sub supraveghere căile de acces dinspre vest spre zonele aurifere ale Munţilor Apuseni⁷² care au asigurat faima, bogaţia, şi în cele din urmă, căderea regatului antic al dacilor.

BIBLIOGRAFIE:

Titlu complet:
Observaţii privind tezaurul dacic de argint descoperit la Gura Văii (comuna Pleşcuţa, judeţul Arad)

Autor:
Alexandru BERZOVAN*

Abstract:

Some remarks on the Dacian silver hoard found at Gura Văii (Pleşcuţa town, Arad County). Between the second century BC and the first century AD, the Dacian territories were characterized, among many other features, by a massive depositional phenomenon who causes and motives had not been yet fully elucidated. The comprehension of these hoards, as in fact any other archaeological discoveries, is heavily dependent on the original context of discovery. Our current approach was motivated by a series of confusing data on the Dacian silver hoard from GuraVăii (Pleşcuţa town, Arad County) found not just in the previous but also in the current literature, more particularly in a recent book written by the reputed archaeologist Daniel Spânu, dedicated to the analysis of precious metal finds from ancient Dacia. Taking into account all the information offered by the critical analysis of the existing scientific literature, based especially on the primary sources, we can safely conclude that there was a single hoard, found at Gura Văii in 1850, and most likely, consisting of about 70 silver Illyrian coins, a poorly preserved silver necklace and a single silver shackle adorned with three elongated pendants. The dating of the hoard somewhere during the beginning of the second half of the Ist century BC seems quite plausible. Most likely, the hoard from GuraVăii represents a votive offering. Discussing hoards and discoveries mentioned in older literature can be very useful, as it can help not only to clear out the existing confusions, but it might offer new starting points for broader analysis.

Keywords:
Late Iron Age, Dacian civilization, Zarand Basin, Silver hoard, Illyrian Coins.

Bibliografie:
• Ackner 1856, Johann Michael Ackner, Decennal-Aufzeichnung der archäologischen Funde in Siebenbürgen vom Jahre 1843 bis 1855, in K.F. von Czoernig, K.Weiss (ed.), Mittheilungen der Kaiserl. Königl. Central-Commission zurErforschung und Erhaltund der Baudenkmale, I, Jänner–Junni, 1856, no.6, Juni, p.93-103.
• Berciu 1981, Dumitru Berciu, Buridava dacică, Bucureşti, 1981.
• Ceka 1972, Haban Ceka, Questions de Numismatique Illyrienne, Tirana, 1972.
• Ciugudean 2012, Horia Ciugudean, Ancient gold mining in Transylvania: the RoşiaMontană - Bucium Area, în Caietele Ara, III, 2012, p.219-232.
• Conovici 1985, NicolaeConovici, Contribuţii privind cronologia şi circulaţia drahmelor de Dyrrhachium şi Apollonia la Dunărea de jos, în Cultura şi civilizaţie la Dunărea de Jos, I, 1985, p.35-43.
• Colta et al.2011, Rodica Colta, Ion Traia, Doru Sinaci, Căprioara: monografie, Arad, 2011.
• DeMarrais et al.1996, Elizabeth De Marrais, L. J. Castillo, T.K. Earle, Ideology, materialization and power strategies, în Current Anthropology, 37, p. 15-31.
• Dumitraşcu, Mărghitan, 1971, Sever Dumitraşcu, Liviu Mărghitan, Aşezări şi descoperiri dacice din vestul şi nord-vestul României din sec. III î.e.n– II e.n., în Sargeţia, VIII, 1971, p.45-55.
• Dumitraşcu 1993, Sever Dumitraşcu, Dacia Apuseană, Oradea, 1993.
Dörner 1968, Egon Dörner, Urme ale culturii material dacice pe teritoriul arădean, Arad, 1968.
• Flavius Josephus, Flavius Iosephus, Antichităţi Iudaice II. Cărţile XI-XX de la refacerea Templului până la răscoala împotriva lui Nero, trans. Ion Acsan, Bucureşti, 2001.
• Glodariu 1974, Ioan Glodariu, Relaţii comerciale ale Daciei cu lumea elenistică şi romană, Cluj, 1974.
• Goos 1876, Carl Goos, Chronik der archäologischen Fünde Siebenburgens. Im Auftrage der Vereins fur Siebenbürghische Landeskund, în Archiv des Vereines für Siebenbürgische Landesfunde, Hermannstadt, 1876, p.203-338.
• Goos 1877, Carl Goos, Skizzen zür vorrömischen Culturgeschicte der mittlern Donaugegendend în Archiv des Vereines für Siebenbürgische Landesfunde, Hermannstadt, 1877, p.47-175.
• Horedt 1973, Kurt Horedt, Die Dakischen Silberfunde, în Dacia, N.S., XVII, 1973, p.127-167.
• Kiss 1980, Nicolae Kiss, Tezaure şi obiecte de podoabă traco-dacice descoperite în judeţul Arad, în Ziridava, XII, 1980, p.85-96.
• Luca 2005, Sabin Adrian Luca, Repertoriul arheologic al judeţului Hunedoara, Alba-Iulia, 2005.
• Lupu 1989, Nicolae Lupu, Tilişca. Aşezările arheologice de pe Căţănaş, Bucureşti, 1989.
• Marţian 1920, Iulian Marţian, Repertoriu arheologic pentru Ardeal, Bistriţa, 1920.
• Mărghitan 2008, Liviu Mărghitan, Arta argintului la geto-daci. Repertoriu, în Ziridava XXV/2, Ed. Ramira, Arad, 2008.
• Medeleţ 1995, Florin Medeleţ, În legătură cu o mare spiral dacică de argint aflată în Muzeul Naţional din Belgrad, în Analele Banatului, III, 1995, p.192-230.
• Mitrea 1943, Bucur Mitrea, Penetrazione commerciale e circolazione monetaria nella Dacia prima della conquista, în Ephemeris Dacoromana, X, 1943, p.3-154.
• Moisil 1923, Constantin Moisil, Monete şi tezaure monetare din România-Mare – Vechiul teritoriu geto-dac, în Buletinul Societăţii Numismatice Române, XVIII, no.47, July-September, 1923, p.90-91.
• Pârvan 1924, Vasile Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, Bucureşti, 1926.
• Popescu 1937-1940, Dorin Popescu, Objects de paruregéto-daces en argent, în Dacia, VII-VIII, 1937-1940, p.183-202.
• Preda 1957, Constantin Preda, Contribuţii la problema provenienţei argintului din tezaurele geto-dace în lumina descoperirii monetare de la Stăncuţa (r. Călmăţui, reg. Galaţi), în Studii şi Cercetări de Istorie Veche, VIII, 1957, no.1-4, p.113-122.
• RAJ Arad 1999, Mircea Barbu, George Pascu Hurezan, Peter Hügel, Eugen D. Pădurean, Repertoriul arheologic al Mureşului Inferior, Ed. Orizonturi Universitare, Timişoara, 1999.
• Rişcuţa 1995-1996, Cătălin Rişcuţa, Repertoriul arheologic al Depresiunii Brad, în Sargeţia, XXVI, 1, 1995-1996, p.265-318.
• Roska 1942, Márton Roska, Erdély Régészeti Repertoriuma, I, Cluj, 1942.
• Römer 1886, Ferencz Floris Römer, A Nagyváradi EzüstLelet (Második közlemény. Három képes táblával), în J. Hampel (ed.), Archæologiai Értesitö, VI, 5, 1886, p.385-192.
• Rustoiu 1996, AurelRustoiu, Metalurgia bronzului la daci (sec. II î.Chr.- sec. I d.Chr.). Tehnici, ateliere şi produse de bronz, Bucureşti, 1996.
• Săşianu 1980, Alexandru Săşianu, Moneda antică în vestul şi nord-vestul României, Oradea, 1980.
• Seidl 1851, Johann Gabriel Seidl, Beiträgezueiner Chronik der archäologischen Fünde in der österreichiscen Monarchie, în Archiv für Kundeösterreichischer Geschichts-Quellen. Herausgegeben von der zur Pflegeväterlandischer Geschichte aufgestellten Commission der kaiserliche Akademie der Wissenschaften, Wien, 1851, p.205-273.
• Seidl 1856, Johann Gabriel Seidl, Beiträgezueiner Chronik der archäologischenFünde in der österreichiscenMonarchie, în Archiv für Kundeösterreichischer Geschichts-Quellen. Herausgegeben von der zur Pflegeväterlandischer Geschichte aufgestellten Commission der kaiserliche Akademie der Wissenschaften, Wien, 1856, p.239-337.
• Sîrbu et alii 2007, Valeriu Sîrbu, Sabin Adrian Luca, Cristian Roman, Silviu Purece, Dragoş Diaconescu, Nicolae Cerişer, Vestigiile dacice de la Hunedoara. Grădina Castelului: necropolă şi/sau incintă sacră?, Alba Iulia, 2007.
• Sîrbu, Ştefan 2010, Valeriu Sîrbu, Magdalena Ştefan, Images of Gendered Identities. North Thracian Case, 5th - 3rd Century BC, în Istros, XVI, 2010.
• Spânu 1998, Daniel Spânu, Semnificaţii ale îngropării tezaurelor dacice de piese de argint, în Ephemeris Napocensis, VIII, 1998, p.45-52.
• Spânu 2012, Daniel Spânu, Tezaurele dacice. Creaţia în metale preţioase din Dacia preromană, Bucureşti, 2012.
• Suciu 2009, Liliana Daniela Suciu, Habitat şi viaţă cotidiană în Dacia pre-Romană, Babeş-Bolyai University, unpublished phd. thesis, 2009.
• Toma 2007, Corina Toma, Dacia de nord-vest însecolele II î.Hr. – I d.Hr.,Babeş-Bolyai University, unpublished phd. thesis, 2007.
• Wollman 1982, Wolker Wollman, Johann Michael Ackner (1782-1862):Leben und Werk, Cluj-Napoca, 1982.
• Zirra, Spânu 1992, Vlad Vintilă Zirra, Daniel Spânu, Observaţii asupra tezaurelor de argint din Latene-ul târziu, în Studii de Istorie Veche şi Arheologie, XLIII, no.4, 1992, p.401-423.

Note
^* Phd. Candidate, “Alexandru Ioan Cuza” University of Iaşi, berzovanalexandru@gmail.com

¹ Spânu 1998.
² Unde cititorul poate găsi două tezaure cu un inventor şi o „poveste” identică, unul descoperit la Gura Văii, com.Pleşcuta, jud.Arad şi unul găsit la Baia de Criş–„Gura Voinii” (?!), jud.Hunedoara; această confuzie este prezentă în RAN (Repertoriul Arheologic Naţional al României), dar şi în repertorii regionale (compară RAJ Arad 1999, p.75-76 cu Luca 2005, p.25).
³ Spânu 2012, p.218. Titlul intrării în sine este problematic: „8. Baia de Criş, sat, com.Pleşcuţa, jud.Arad”. De fapt, Baia de Criş nu este un sat (Romanian: „sat”), ci o comună (Romanian: „comună”); ea nu este localizată în judeţul Arad (Romanian: „jud.Arad”) aşa cum se afirmă, ci în judeţul Hunedoara; şi evident, nu se află sub jurisdicţia comunei Pleşcuţa.
⁴ Trebuie să menţionăm de la bun început că în discuţia privind istoriografia descoperirii, nu vom încerca să analizăm exhaustiv fiecare studiu individual în care descoperirea este pomenită – vom discuta doar informaţiile din sursele primare, din repertoriile arheologice, dar şi cele dedicate unor diferite aspect privind cea de-a doua epocă a fierului în zona arădeană.
⁵ Seidl 1851, p.237; Conform lui J.M.Ackner, descoperirea s-a făcut în anul 1851 (Ackner 1856, p.102; Wollman 1982, p.92). Noi însă credem că data oferită de Seidl este mai plauzibilă, pentru că raportul său cu privire la condiţiile descoperirii este cel mai complet – mai mult, în cazul unei descoperiri făcute chiar în anul 1851, este greu de crezut că veştile vor fi ajuns în timp suficient ca Seidl să îşi publice raportul în acelaşi an.
⁶ Seidl 1851, p.237; Roska 1942, p.307.
⁷ Seidl 1851, p.238.
⁸ Seidl 1851, p.237; tezaurul nu avea cum să fi fost descoperit la Baia de Criş – graniţe cu Ungaria trecea între Gura Văii şi Gurahonţ; o graniţă între Transilvania şi Ungaria în sau în apropierea comunei Baia de Criş nu a existat niciodată (vezi Fig.II).
⁹ Seidl 1856, p.321.
¹⁰ Seidl 1851, p.238.
¹¹ Seidl 1856, p.321.
¹² Ackner 1856, p.102.
¹³ Goos 1876, p.223; Goos 1877, p.71.
¹⁴ „...Két drótkarikát ezüstböl; ezek fülbevalohoz hasonlitottak, rajtuk három drótpeczek loggot..." (Translation: Two circles made of silver wire; these looked like earrings, on them three wire-pendants hanged), Römer 1886, p.388.
¹⁵ Marţian 1920, p.21.
¹⁶ Pârvan 1926, p.536.
¹⁷ Popescu 1937-1940, p.199; De asemenea, după acelaşi autor s-ar fi descoperit doar 52 de monede de argint.
¹⁸ Preda 1957, p.115.
¹⁹ Dörner 1968, p.12.
²⁰ Săşianu 1980, p.129.
²¹ Toma 2007, p.83.
²² Dumitraşcu, Mărghitan, 1971, p.51, făcând trimitere la repertoriul lui M.Roska's, pagina 172. Cu toate acestea, avem de-a face probabil cu o citare greşită; Roska menţionează descoperirile de la Gura Văii la p.307, s.v.Vojkaháza (numele maghiar pentru GuraVăii).
²³ Kiss 1980, p.86.
²⁴ Mărghitan 2008, p.62.
²⁵ Roska 1942, p.307.
²⁶ Moisil 1923, p.90.
²⁷ Spânu 2012, p.218.
²⁸ Horedt 1973, p.163.
²⁹ Glodariu 1974, p.275.
³⁰ Dumitraşcu 1993, p.63, n.164/3.
³¹ Zirra, Spânu 1992, Fig.1/5.
³² RAJ Arad 1999, p.75.
³³ Mitrea 1943, p.90, citând pe Seidl 1851.
³⁴ Mitrea 1943, p.94, citând acelaşi raport, Seidl 1851 (!).
³⁵ Glodariu 1974, p.275 pentru Gura Văii, respectiv p.269 pentru Baia de Criş. Citează pe B.Mitrea.
³⁶ Spre exemplu, citează pe Roska 1942, p.140, s.v. Körösbánya. În realitate, Roska nu menţionează nici un fel de monede illyriene descoperite aici, nepomenind de nici un tezaur cu podoabe de argint. Alte surse citate sunt Glodariu 1974 şi Mitrea 1943, vezi supra.
³⁷ De vreme ce nu ni se oferă nici o informaţie, rămâne să ne întrebăm care este sursa fotografiei care redă monedele, ori dacă din capul locului, monedele fotografiate fac parte din acest tezaur.
³⁸ Luca 2005, p.25.
³⁹ Ackner 1856, p.102.
⁴⁰ Seidl 1856, p.321.
⁴¹ Ceka 1972.
⁴² Datorită condiţiei modeste de conservare a monedei, J.M.Ackner (Ackner 1856, p.102) citeşte legenda drept MΕΝΟΚΛ[...] ΚΑΙΡΗΜΟΣ; o astfel de legendă, după cunoştinţele noastre, nu există pe monedele illyriene, vezi Ceka 1972; avem de-a face fie cu o lectură greşită, fie moneda s-ar putea să fie o imitaţie barbară cu legenda redată greşit; vezi notele următoare pentru situaţii similare.
⁴³ Ackner citeşte ΛΥΣ [...] ΝΙΚΟY [...], J.M.Ackner 1856, p.102; fie o lectură greşită, fie o copie „barbară”.
⁴⁴ Ackner citeşte ΝΙΚΑΝΔΡΟΣ ΑΝAΡ[...], J.M.Ackner 1856, p.102; fie o lectură greşită, fie o copie „barbară”.
⁴⁵ Vezi Ceka 1972, p.187sq.
⁴⁶ Wollman 1982, fig.34.
⁴⁷ Horedt 1973, p.137.
⁴⁸ Rustoiu 1996, p.110.
⁴⁹ Spânu 2013, p.218.
⁵⁰ Rustoiu 1996, p.110.
⁵¹ Horedth 1973, p.141, fig.7.
⁵² Rustoiu 1996, p.107.
⁵³ Spânu 2013, p.218.
⁵⁴ Horedt 1973, p.141, fig.7.
⁵⁵ Rustoiu 1996, p.122-123.
⁵⁶ Spânu 2013, p.218.
⁵⁷ Rustoiu 1996, p.123.
⁵⁸ Conovici 1985, p.41.
⁵⁹ Medeleţ 1995, p.200.
⁶⁰ Suciu 2009, p.164.
⁶¹ J.AJ, XVIII, 1, 5.
⁶² Vezi de asemenea Suciu 2009, p.186-187. D.Spânu consideră, pe baza analogiilor cu alte spaţii din Europa, că podoabele opulente din argint, parte a unor costume, ar trebui atribuite unui port ceremonial feminin, Spânu 2012, p.131.
⁶³ Este fără nici un dubiu că nobilimea masculină dacică poate fi definită, între altele, prin identitatea sa războinică, dar cu toate acestea, o astfel de afirmaţie nu poate fi făcută pentru toate cazurile individuale. Pentru un studiu pertinent pe această temă, vizând, e drept, un orizont cronologic mai timpuriu, a se vedea Sîrbu, Ştefan 2010, p.239-242.
⁶⁴ Lupu 1989, p.33-34.
⁶⁵ Berciu 1981, p.119.
⁶⁶ Sîrbu et al. 2007, p.68, p.79.
⁶⁷ See note 63.
⁶⁸ RAJ Arad 1999, p.85.
⁶⁹ Spânu 2012, p.37. Deşi greu de susţinut în acest stadiu al cercetării, în absenţa unor dovezi hotărâtoare, îngroparea unor elemente de costum feminin ceremonial în apropierea unor ape poate fi legată de unele credinţe şi practici atestate etnografic în Europa până nu demult, vizând existenţa unor zeităţi şi fiinţe supranaturale de gen feminin care protejau şi vegheau diverse ape curgâtoare şi lacuri.
⁷⁰ Spre exemplu, tezaurul de la Almaş a fost îngropat la cca.2km sud de valea Crişului Alb, în punctul numit „Pietrele” (RAJ Arad 1999, p.32; Tezaurul de la Bârsa-„Valea Inicului” a fost descoperit la cca.1km sud de valea Crişului Alb (RAJ Arad 1999, p.41); Tezaurul de la Căprioara (RAJ Arad 1999, p.49), conform unor tradiţii locale, a fost descoperit într-o grotă, „Peştera cu Islaz”, situată pe fieful nobilului Wodianer (Colta et al. 2011, p.17); micul tezaur de la Măderat, pe valea izolată numită Ştiubei (nepublicat: povestea sa urmează să fie prezentată în această toamnă); tezaurul de la Toc (RAJ Arad 1999, p.127) a fost găsit la cca.500m N de Valea Mureşului, pe o vale izolată situată la est de sat, conform informaţiilor oferite de către preotul paroh Remus Frâncescu.
⁷¹ Există o literatură foarte bogată pe această temă, a se vedea spre exemplu DeMarrais et.alii 1996, p.15-31.
⁷² Aur exploatat probabil prin spălarea nisipurilor aurifere. Pentru problema mineritului la daci, a se opiniile curente la Ciugudean

Lista figurilor:
Fig.I. Map of Ancient Dacia during the Istcentury BC, with our area of interest
Fig.II. XVIIIth and XIXth century maps depicting the area, including the borders between Transylvania and Hungary: 1. The Josephine map depicting GuraVăii and the border area – with circle, the place find of the hoard was marked; 2. Mitchell Map, dated 1850, showing the borders between Transylvania and Hungary; 3. XIXth century map showing the extension of the Zarandcomitat.
Fig.III. The silver finds from Gura Văii: 1. Fragment of a necklace (Spânu 2012, pl.II/10); 2. The shackle with three pendants (Spânu 2012, pl.II/10); 3. Dacian noblewoman with the discovered jewelry (artistic reconstruction, A.Berzovan; our reconstruction takes into consideration only the discovered elements).
Fig.IV. Map of the Crişul Alb Gorge between Vârfurile and Gurahonţ, with the acces route and the place of discovery of the hoard (map made using Global Mapper 13.02).
Fig.V. Altimetric profiles from N to S across the Crişul Alb Gorge between Gurahonţ and Vârfurile: 1. GuraVăii – Rostoci; 2. Pleşcuţa – Dumbrava; 3. Altimetric profile in the narrow part of the Gorge.