Un viu dor mă-naripează şi mă-ndeamnă din giunie Ca să cerc pe alăută românească armonie. Acest vers, ce sun-aice, lui Apolo nu-i strein, Fiind gemine cu rostul ce-i urzit din cel latin. Armoni-a strâns pe oameni în plăcuta societate, Adunând pre ii din codruri în statornica cetate; De cântarea lui Orfeos munţii Traciei s-umpleau, Şi de sunetul cel dulce crude fiare se-mblânzeau. Însăşi ruga de evlavie unei inimi credincioase Cătră Domnul se înalţă pe aripi armonioase Ş-o simţire legănată prin al muzelor organ, Mângâietă, cursul trece pe al vieţei ocean. Spre virtute versu-mbie, despre rele face ură, Fermăcându-ni adapă d-o înalt-învăţătură.
O, români, români ai Daciei, ce purtaţi un mândru semn De-origină, istoria acum fie-ni îndemn! În vechime maica Roma, ce-a fost doamnă-n toată lume, Ni-a lăsat legi şi pământuri, vorba sa şi-naltul nume. Oare darul ce de timpuri şi de barbari s-a pastrat, Când senină soarta luce, fi-vă astăzi defăimat?
Nu, prin muze ş-a virtutei dorul dulce şi fierbinte, În noi lumea să cunoască strănepoţi romanei ginte. Tu, Moldavio mănoasă, ce pre mine ai născut, Adăpost dă giunei muze care ist vers a ţesut; Pe-nverzit şi tânăr laur, ce din ţărnă-acum răsare; Cu puternic scut să-l aperi de-a fortunelor turbare; Cum va prinde rădăcină şi în urmă va-nflori, Din a sale frunzi, cunună muza ţie va urzi; O cunună cungiurată de-ale vântei line raze, Ce de foc, de fier, de timpuri, trainic soarta o păstrează. Când atunce al tău nume, nemurirei consfinţit, Va luci la fiii patriei, chiar ca-n ceri un nou planit.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: http://ro.wikisource.org |