Plângeţi crinul tânăr ce, mutăt de vânt,
Naşte lângă piatra tristului mormânt!
Abia se formă foile,
A morţii mână rece
Pe fruntea sa cea tânără
Cu răsfăţare trece.
Îşi pierde frăgezimile
Şi splendida coloare;
Îngheaţă, piere repede
Surâsu-i, dulcea floare.
În darn înturnă feţele
Cătând la raza vieţii,
La sărutarea soarelui,
La roua dimineţii;
La graţioase aure
Ce-l lasă-n întristare
Şi nu-i rejună zilele
Cu dulcea lor suflare.
În line horuri fluturii
Plutesc pe lângă sine,
Dar nu-i culege lacrima
Cu sărutări divine.
Iar viermele mormântului
Al său crud mire pare;
Îi soarbe restul zilelor
Cu rece sărutare.
Astfel este soarta verginei Daciei!
Vine cununată de farmec ceresc,
Dar abia cu roze graţiile pletesc,
Florile juniei,
Şi plăpânda-i frunte se pleacă pe dor.
Sufletul ei pierde cerescul tezaur
Cum pierd flutureii graţiosul aur
Din aripa lor.
Omul cu frumoasă, nobilă gândire,
Nu culege dulce sărutarea sa;
Sufletele sclave, fără de mărire,
Viaţă, poezie, crud îi vor seca.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: http://ro.wikisource.org |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
