În cetatea Clujul, într-un vechi palat, Stă Mihai Viteazul rege coronat. Ungurii, românii, saşii i se-nchină Dacia revarsă vechea sa lumină, Dar atunci s-aduce capul lui Andrei[1] Ce fugind din luptă fu ucis d-ai săi. Ucigaşul pare: crima îl mândreşte; Lauda mulţimii încă o măreşte. Capul se expune. Domnul, gânditor, Cu aceste vorbe varsă al său dor:
- "Crima când se face chiar spre-al nostru bine, Ea rămâne crimă, merită asprime, Cela ce o iartă este vinovat Pe cât cel ce-o face este degradat.
Cela ce în umbră pe vrăjmaş omoară. Dumnezeu şi omul insultând, coboară. Piară ucigaşul! Voi înmormântaţi Pe acest om mare şi onoare-i daţi!"
Ucigaşul piere. Şi cu pompă mare Batori primeşte sfânta mormântare.
Note: 1. Cardinalul Andrei Batori (n. a.).
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: http://ro.wikisource.org |