LETOPISEŢULÚ ŢĂRÎI MOLDOVEI DE LA AARON-VODĂ ÎNCOACE, DE UNDE ESTE PĂRĂSITÚ DE URÉCHE VORNICUL DE ŢARA DE GIOSÚ, SCOSÚ DE MIRON COSTINÚ VORNICUL DE ŢARA DE GIOSÚ ÎN ORAŞÚ ÎN IAŞI, ÎN ANUL DE LA ZIDIREA LUMIEI 7183, IARĂ DE LA NAŞTEREA MÎNTUITORULUI LUMII, LUI IISUS HRISTOS, 1675 MESEŢA... DNI
Prédoslovie adecă voroava cătră cititoriul
 Fost-au gîndul mieu, iubite cititoriule, să fac létopiseţul ţărîi noastre Moldovei din descălecatul ei cel dintăi, carele au fostú de Traian-împăratul şi urdzisăm şi începătura létopiseţului. Ce sosiră asupra noastră cumplite acestea vrémi de acmu, de nu stăm de scrisori, ce de griji şi suspinuri. Şi la acestú fel de scrisoare gîndú slobod şi fără valuri trebuieşte. Iară noi prăvim cumplite vrémi şi cumpănă mare pămîntului nostru şi noaă. Deci priiméşte, în ceasta dată, atîta din truda noastră, cît să nu să uite lucrurile şi cursul ţărîi, de unde au părăsit a scrie răpăosatul Uréche vornicul.
Afla-vei de la Dragoş-vodă, din descălecatul ţărîi cel al doilč, la létopiseţul lui, pre rîndul său scrise domniile ţărîi, pănă la Aron-vodă. Iară de la Aronú-vodă încoace începe acesta létopiseţ, carea ţi l-am scris noi, nu cum s-ari cădč, de-amănuntul toate. Că létopiseţele céle streine lucrurile numai ce-s mai însămnate, cum sintú războaiele, schimbările, scriu a ţărîlor megiiaşe, iară céle ce să lucreadză în casa altuia de-amănuntul, adecă lucruri de casă, n-au scris. Şi de locú létopiseţă, de muldovanú scrisă, nu să află. Iară tot vei afla pre rîndu toate.
Şi priiméşte această dată această puţină trudă a noastră, care amú făcut, să nu să treacă cumva cu uitarea de unde este părăsit, cu această făgăduinţă că şi letopiseţ întrég să aştepţi de la noi de om avea dzile şi nu va hi pus preavécinicul sfat puternicului Dumnedzău ţărîi aceştiia ţenchiú şi soroc de sfîrşire.
Stihuri de descălecatul ţărîi
Neamul Ţărîi Moldovei de unde să trăgănează?
Din ţărîle Rîmului, tot omul să creadză.
Traian întîiú, împăratul, supuindú pre dahi
Dragoş apoi în moldoveni premenindú pre vlahi
Martor este Troianul, şanţul în ţara noastră
Şi Turnul Săverinului, munteni, în ţara voastră.
1 Dahii şi dachii tot unii sint (n.a.).
2 Moldovénii mainte de Dragoş-vodă să chema vlahi sau rumâni de la Rîm (n.a.).
3 Turnul Săverinul este în Ţara Muntenească, unde au fost şi pod de piatră peste Dunăre, de Traian-împăratul făcut atunce cînd au descălecat aceste 2 ţări cu rîmlénii (n.a.).
LETOPISEŢUL ŢĂRÎI MOLDOVEI DE LA ARONÚ-VODĂ ÎNCOACE
Capul I
Încep. 1. Pănă la cumplita domniia lui Aron-vodă (aşe-i dzice acei domnii răpăusatul Ureche vornicul), ieste scris letopiseţul ţărîi de Ureche vornicul, început de la Dragoş-vodă, carele au descălecatú din Maramureş această ţară al doilč rîndú, după ce să pustiisă de tătari şi fugisă toţi lăcuitorii şi a Ţărîi Moldovei şi Ţărîi Munteneşti în Ardeal. Iară întăiú descălecată de Traian, împăratul Rîmului, căruia împărat numele trăieşte între noi păn astădzi cu şanţul cela ce să dzice Troianul. Iară de la Aron-vodă scris nu să află, nice de altul, nici de Ureche vornicul, ori că l-au împiedecat datoriia oamenească, moartea, care multe lucruri taie şi să să obîrşască nu lasă, ori că izvoadele lui au răsăritú, ce va hi mai scris şi de la Aron-vodă încoace. Deci, de unde au părăsit elú, începem noi, cu agiutoriul lui Dumnedzău.
Zac. 2. Domniei lui Aron-vodă cu cale i-au dzis că au fostú cumplită, că aşč au fostú, desfrînată domniia şi nediriaptă foarte, cît de răul lui, ce era fruntea boierilor fugisă mai toţi în Ţara Leşască.
Zac. 3. Să sfădiia şi pre acele vremi domnii de Ardeal cu Crăiia Leşască, care de care să cuprindză ţara, să fie suptú ascultarea sa. (Domnilor de Ardealú dzicem crai ungureşti; eu să le dau acestú nume nu pociú, că ei crai nu sintú, ce direpţi domni sau cnédzi. Iară şi Ardealul tot de Crăiia Ungurească au fostú şi tot o ţară, ce după ce au ruptú o parte Împărăţiia Turcului, cu Buda şi altă parte de crăiie au cuprinsú Neamţul cu Pojunul, unde sta şi cununa Crăiei Ungurésti s-au osebit acestú unghiú şi s-au aşedzat suptú cnédzi. Deci crai direptú Crăiei Ungureşti ieste Neamţul, că la dînsîul ieste cununa Crăiei Ungureşti cu Pojunul.)
Zac. 4. Ţine domniia pre atunce la Ardealú Bator Jigmontú şi aflîndú vréme pre voie a supunere ţara cătră sine, s-au agiunsú cu boierii lui Aron-vodă, carii era de casa lui, că li să urîsă şi lor cu faptele lui Aron-vodă, anume Ştefan Radul vornicul şi Răzvanú hatmanul. Şi cu ştirea lor au trimis oşti Bator şi l-au luat pre Aron-vodă cu toată casa lui şi l-au dus la sine la Belgrad, unde şi s-au fîrşit şi viiaţa. Iară în locul lui pusesă pre Ştefan Radul vornicul domnú în Suceavă.
Zac. 5. La léşi crăiia Jigmontú pre atunce, ficiorul craiului şvedzăscú, iară hatman mare era Zamoyschii. Vădzindú léşii c-au pus Bator de la sine domnú în Muldova şi o scriia pe atunci léşii Muldova că ieste Crăiei Leşeşti soţiie, după nişte legături ce făcusă léşii cu Ştefan-vodă cel Bun la Colomiia şi mai pre urmă cu Bogdan-vodă, după ce să împăcasă cu dînsul, n-au suferit pre Ştefan Radul-vodă, ce îndată au trimis oşti cu boierii carii era ieşiţi în Ţara Léşască, unii de răutăţile lui Aron-vodă, iară Movileştii, precumú scrie Ureche vornicul, încă cu Pătru-vodă Şchiopul ieşisă în Ţara Léşască, asupra lui Ştefan Radului-vodă şi l-au scos din ţară. Şi au pus domnú din partea sa pre Ieremiia Movila-vodă cu alesul boierilor de ţară, puindú deodată şi pen toate cetăţile ţărîi slujitori de ai săi léşii. Fost-au acéstea în anul 7104 <1595>.
Zac. 6. Împărăţiia Turcului luptă pre acéle vrémi pentru Crăiia Ungurească cu némţii, pentru Buda, pentru Ostrogonul şi Enicul. Iar vădzindú că cuprindú léşii Ţara Moldovei, au orînduit pre Caazi Cherei-soltan, hanul Crîmului, şi trimiţîndu-i şi 2.000 de iniceri; cătră 70.000 de oaste ce avea tătărască. (Vestit era acél han de războaie, care au avutú războiú şi cu persii cu izbîndă în cîteva rînduri.) Îi trimisăsă împărăţiia şi steagul cu tuiuri de Muldova, să aşeadză pre cine va socoti el la domnie, să fie din partea împărăţiei.
Zac. 7. Prindzindú veste léşii de clătirea lui Caazi Cherei-soltan la Muldova, cu ruşine a fi socotindú să lasă pre domnú la sminteală, pus de dînşii, şi era pe atunce şi Crăiia Léşască în virtute, au orînduit şi ei pre Zamuyschii hatmanul, cum spune Hronica leşască, mai multú de 7.000 de călări şi 3.000 de pedestri n-au avut (de nu-i laudă), fără slugile lor, ce au ei pururea, peste céia ce sintú slujitori în catastije.
Zac. 8. Octovrie 9 dzile, v leato 7104 <1595>, au sosit Zamoyschii la Ţuţora cu ostile lui şi a doa dzi după sositul lui Zamoyschii, octovrie 10 s-au vădzut şi străjile tătărăşti, octovrie 11 au sosit şi singur hanul cu toată oastea.
Zac. 9. N-au putut răbda léşii fără şanţuri, cît au vădzut atîta putere, ce ş-au întărit tabăra cu şanţuri pinpregiur şi au făcut cu socoteala lui Zamoyschii hatmanul şi denafară de şanţuri băşti de pămîntú, de la şanţul taberii aşč departe, cît agiunge glonţul puşcei. Şi într-acéle băşti au scos şi Zamoyschii oastea leşască împrotiva grosimei cei tătărăşti. Năvăliia tătarîi cu toată oastea asupra léşilor, ce léşii sta neclătiţi şi din băşti da tunurile. Dosul iarăş să le ia, nu putea tătarîi de tabără şi aşea au stătut războiul într-acea dzi, toată dziua.
Zac. 10. A doa dzi, socotindú hanul cu meşterşug să depărtédză pre léşi de la şanţuri, au orînduit o samă de oşti, să dea năvală la léşi şi să facă a fugi. Ce léşii, pricepîndú meşterşugul, sta între băşti neclătiţi şi aşea au stătut pănă la vremea de chindie. Atunce, şi deprindzindú amu pre tătari şi vădzindú că să temú şi de foc tătarîi, i-au luat léşii în goană pănă la oastea cea supusă şi cu acéia dacă s-au tumpinat, în loc au stătut şi au ţinut războiul, cît s-au mirat şi hanul, mai puţină oaste fiindú léşii. Şi de acolo, iară încet, sprijenindu-să de năvala tătarîlor, au venit iară la loc între băşti, că trimisesă Zamoyschii totdeauna trîmbiţele să dzică de întorsú.
Zac. 11. Nu dormič Ieremiia-vodă, ce, de ave şi în leşi nedejde, iară dindată au agiunsú la hanul şi de atuncea céle 7 sate de ţară, ce să dzicú hăneşti, li-au dat Ieremia-vodă hanului şi au legat şi miere, să dea hanilor în toţi ani cîte... <mii> cîntare şi alte daruri. Şi aşea, cu nevoinţa lui Ieremiia-vodă, au stătut între hanul şi între Zamoyschii tractate, adecă legături de pace, dîndú şi hanul zălog la léşi şi léşii la hanul, păn să va închide tocmala.
Zac. 12. Capetele de pace au fostú aceste: Ieremie-vodă să fie domnú în ţară, birnic împărăţii din an în an, după obiceai, iară hanului să dea din an în an daruri şi cîte... <mii> cîntare de miere şi 7 sate să fie de cîşlele hanului în Bugeag. Oştile leşeşti să nu mai între în Ţara Muldovei. Sol de la leşi să margă la Împărăţia Turcului pentru întăritura păcii. Iară despre partea hanului era aceste ponturi: Steagul şi tuiurile să le dea pe mîna lui Ieremii-vodă şi de la Împărăţiia Turcului să scoată dirés de domnie neschimbată în dzilele lui, ce-i dzic ei pe limba lor barat. Şi să iasă din pămîntul Muldovei hanul pănă în patru dzile cu oştile lui. Şi aşea obîrşindu-să pace, hanul întăiú au purces cătră Crîm şi Zamoyschii cătră ţara sa, lăsindú pe lîngă Ieremia-vodă pre Albertú Hanschii şi pre Ian Potoţchii cu 3.000 de oameni, că să temč Ieremia-vodă de unguri. Şi aşea au purces şi Ieremia-vodă şi s-au aşădzat la Suceavă. Războiul acesta la Ţuţora este mai întăiú de acela, cîndú au perit Jolcovschii hatmanul leşescú. Vei afla şi acela la rîndul său.
Zac. 13. Bine n-au ieşit Zamoyschii din Muldova, iară Bator Jigmontú alége pre Răzvan domnú în Muldova şi orînduieşte 12.000 de oaste ungurească, să margă asupra Ieremii-vodă, dîndú vina lui Ştefan Radul-vodă că au lăsat scaunul să cuprindză léşii cu blăstămăţiia lui.
Zac. 14. Luîndú veste Ieremia-vodă de pogorîtul ungurilor, precum au putut, au strînsú oastea ţărîi şi s-au gătit a stare cu războiú împrotiva lui Răzvan. Într-o dumenecă era, cîndú au apropiiat oştile ungureşti de Suceavă. Şi-au tocmit oştile Ieremia-vodă asupra tîrgului, la sat la Aréni. Iară oastea leşască ce avč cu sine, o au tocmit mai la cîmpú, despre Şchéia, pe suptú un mal, ce ieste alăturea cu drumul Băiei. Singur Ieremia-vodă fiindú în besérecă la sfînta leturghie, i-au dat ştire, cum oştile lui Răzvan amu să văd şi să apropiie de oştile ţărîi. Ce n-au vrut să iasă din besérecă păn nu s-au săvîrşit sfînta slujbă. Şi să agiungea amu hărăţii lui Răzvan cu oştile ţărîi, cîndú au ieşit Ieremia-vodă la oşti den besérecă. S-au tîmpinat oştile de îmbe părţile şi după cîtăva luptă între oşti, au lovit léşii pe oastea ungurească din aripa despre Şchéia. Îndată îmbărbătîndu-să şi fruntea oştilor, unde era Ieremia-vodă, au înfrîntú pe unguri.
Zac. 15. Supt Răzvanú-vodă au cădzut calul atuncea în războiú, ce încălecîndú pre altú calú, îndată au silit să oprească oastea ungurească şi au opritu-oă şi pusésă războiul iară la locú. Ce îndemnîndu-să iară oştile lui Ieremii-vodă şi amu şi léşii în frunte, au început a fugi oastea lui Răzvan-vodă, la care fugă l-au prinsú oştile lui Ieremii-vodă şi pre Răzvan şi l-au adus la Ieremie-vodă. Stă movila şi acmu pe drumul Băiei de la Suceavă, care să pomeneşti Movila lui Răzvan pănă astădzi.
Zac. 16. Cît l-au adus pre Răzvan la Ieremie-vodă, după cîtăva mustrare, i-au tăiat îndată capul şi l-au pus într-un parú împrotiva cetăţii. Iară pre unguri i-au gonit oştile pănă la munţi, cu mare vărsare de sînge. Fost-au acesta războiú în anul 7104 <1595>, dechevrie 5 dzile. Aşea s-au plătit şi lui Răzvan răul ce făcusă şi el lui Aron-vodă.
Zac. 17. După acesta războiú şi perirea lui Răzvan-vodă, s-au aşedzat domnič lui Ieremiei-vodă, fără grije. Nici Bator Jigmontú, domnul Ardealului, nu s-au mai ispitit să mai trimaţe oşti în Muldova, ce avîndú bănat pre léşi de paguba oamenilor săi cu Răzvan, au trimis soli cu jalobă la Rodolfú împăratul nemţescú, cumnatu-său şi la papa de Rîm, jeluindú de mare pagubă ce i-au făcut léşii în oastea lui, luptîndú el să dezbată ţara de suptú mîna turcului, să cuprindză Ţara Muldovei, să-i împreune şi pre moldoveni cu sine împrotiva turcilor, iar léşii au împiedicat acestú lucru, spre scăderea creştinătăţiei, ce-au aşedzat Moldova suptú birul turcilor, de suptú care bir amu era ieşită ţara, cu nevoinţa lui.
Zac. 18. Aceste înţelegîndú papa şi împăratul némţăscú, mare ponosul au trimis léşilor şi osebire de beséreca lorú craiului leşăscú, ca unui împiedecătoriu de binele creştinescú.
Zac. 19. Au trimis şi craiul leşescú sol la papa, făcîndu-i ştire că are el de grije Muldovei, să nu hie cu turci şi mai denainte vreme fiindú suptú grija sa, cum şi de curundú acmu pre Cazi Cherei-soltan l-au scos cu puterea sa din Ţara Moldovei. Iară domnul de Ardeal, neavîndú putere să să apere pre sine, nu poate să apere Moldova de turci şi de tătari, mai avîndú prilej de oşti hiie cîndú Crăia Leşască.
Zac. 20. Aceste pricini avč ei în de sine pentru Moldova, iară Ieremie-vodă domniia cu pace şi cu lucruri aşedzate pre acele vrémi a ţărîi, că ţinea oşti streine şi pădzia şi datoriia sa ce avč spre împărăţie.
Capul alú doilea
Încep. 1. Ţara Muntenească într-acesta anú, vara, la mare răutăţi era de turci, că din doao părţi avîndu oşti Împărăţia Turcului asupra Crăiei Ungureşti, o samă de oşti despre Buda, iară altă oaste asupra Ardealului avč, că şi împăratul nemţescú oştile lui într-acolea împrotiva turcilor era orînduite. Iară aicea despre Ardeal Bator Jigmontú fiindú cumnat împăratului nemţăscú, alte oşti avea împrotiva turcilor şi luasă de la turci cîteva oraşe de Crăie Ungurească, iară cătră Ardealú.
Zac. 2. Era despre aceasta aripă Sinan-paşea, vezirul de Silistra. Şi pentru să-i hie mai lesne a supune Ardealul, luasă toată Ţara Muntenească şi oraşele toate, Bucureştii, Tîrgovişte şi alte oraşe aşedzase cu turci.
Zac. 3. Domnú era atunce la munteni de curundú Mihai-vodă, acel vestit între domni, încă bine neaşedzat după moartea Mihnei-vodă. Vădzindú ţara cuprinsă de turci, singur au năzuitú la Bator, domnul Ardealului si au trimis soli şi la împăratul némţăscú, dîndu-i ştire că, cuprindzindú Sinan-paşea Ţara Muntenească, prea lesne va putea să supuie şi Ardealul.
Zac. 4. Dat-au Bator îndată oşti într-agiutor lui Mihai-vodă, vădzindú că să apropie de dînsul focul. Şi durîndu-i inima şi pre munteni pentru moşiile sale, în puţine vreme s-au strînsú si întăiú au împinsú ostile lui Sinan-paşea di pen oraşe şi apoi la Giurgiuú au stătut si la războiú de faţă Mihai-vodă cu Sinan-paşea. Şi au fostú războiul cu mare vărsare de sînge şi după cîtăva luptă, au înfrîntú Mihai-vodă oastea lui Sinan-paşea, cît si el singur paşea, să nu fie aflat îndemînă o luntre mică, cu care au scăpat peste Dunăre, ar hi cădzut la prinsoare. Şi aşč s-au curăţit Ţara Muntenească de turci într-acéia dată cu osîrdia lui Mihai-vodă, însă avea şi oaste némţască cu sine de la Batorú Jigmontú.
Zac. 5. După acesta război multe pagube au făcut Mihai-vodă turcilor peste Dunăre, ardzindú şi prădîndú satele, oraşele, pănă aproape de Pravadiia. Fost-au acestea toate într-acela anú, v leato 7104 <1595> şi apoi în anul 7105 <1596>. Iară precum izbîndele dintîiú a mulţi au fostú mai pre urmă spre scădere, aşea şi acestui domnú, lui Mihai-vodă, precum vei vedea povestea mai gios, la rîndul său. Neştiutoare firea omenească de lucruri ce vor să fie pre urmă. Ce pentru un lucru sau doaă pre voie ce i să prilejescú, bietul om purcede desfrînatú şi începe lucruri peste puterea sa şi apoi acolo găseşte perirea.
Zac. 6. Al treilea anú după acestea, vădzîndu-să Bator Jigmontú, domnul Ardealului, sosit la bătrîneţe şi fără cuconi şi vădzîndú că turcii din an în anú să întărescú şi cască asupra Ardealului să-l cuprindze, şi el amu îmbătrînit şi obositú de virtute, alegîndu-şi viaţa bătrînéţelor cu odihnă, au socotit că si fraţii lui, nice unul nu va putea să ţie de răul turcilor Ardealul, au făcut cu cumnatu-său, împăratul nemţăscú, tocmala, să hie pre sama împărăţiei Nemţeşti Ardealul, iară lui i-au dat împăratul, cumnatu-său, doaă olate, anume Ratibor şi Opulia, la Ţara Silezii, căriia ţări îi dzic léşii Slionsca, să hotărăşte cu dînşii acéia ţară.
Zac. 7. Peste voia ardelenilor era această tocmală, temîndu-să apoi de supunerea a neamţului. Ce îndată după purcesul lui Bator Jigmontú, s-au strînsú toţi boierii Ardealului şi au ales să le hie cneadzú, adecă domnú, pre Andreieşú Bator, carele era pre acéia vreme în Ţara Belghii, cu acela gîndú sa sa călugărească. Ce, chemat de boierii şi de căpeteniile Ardealului, cu glasurile tuturora, au lăsat călugăria şi au vinit la domnia Ardealului de moşiie.
Zac. 8. Împrotiva era acestú lucru tocmélei ce făcusă împăratul némţescú cu Jigmontú pentru Ardeal, pecum s-au pomenit mai sus. Ce nu lăsindú în voia căpeteniilor de Ardeal împăratul némţăscú, au socotit si cu sabiia să-i supuie, avîndu tocmală cu Bator. Şi au orînduit cu ostile pre un gheneral al său, adecă hatman, anume Baştč Giurgi şi au trimis şi la Mihai-vodă un vlădic al său, îndemnîn-du-l asupra lui Bator Andreieş, pentru supunerea mai lesne Ardealului din doaă părţi, că avea Mihai-vodă şi mai înainte pururea cu împărăţia Neamţului răspunsuri.
Zac. 9. Prea lesne au priimit Mihai-vodă acestú lucru, ca un om de oşti pururea poftitoriú şi fără zăbavă au strînsú oastea Ţărîi Munteneşti, ca 30.000 şi au intrat în Ardeal, pănă la Sibiiu şi acolea s-au pus tabăra, aşteptîndú pe Baste Giurgiu cu oştile nemţeşti.
Zac. 10. Trimisesă Bator Andreieş la împăratul nemţăscú solie cu rugăminte să nu-i facă această asupreală, să-l scoate din domnia ce-i era de moşiie de atîtč vacuri a Batoréştilor, ce acéle oşti gătite asupra lui mai bine depreună cu dînsul să să orînduiască împrotiva turcilor. Ce vădzîndú că nu poate face nimica cu rugămintea, au socotit să lovască pre Mihai-Vodă mainte de ce să va împreuna cu Baştč Giurgiu.
Zac. 11. Avea Mihai-vodă oşti amu deprinse la izbînde, alesú o samă de slujitori, ce să chema pre numele căpitanilor săi, anume Budzeştii, alţii Răţăştii, foarte stătătoare oaste. Iară ardelenii şi îndoiţi unii şi bine nestrînşi încă la Bator Andreieş cu toţii, ce cu cîtă oaste au putut strînge au dat război lui Mihai-vodă la Sibiiu. Iară foarte au ţinut puţină vreme războiul, îndată au înfrîntú oastea lui Mihai-vodă pre unguri. Singur Bator Andréieşú la fugă, părăsit de toţi ardelenii, numai cu puţinei léşi neştiutori rîndul locurilor şi rătăcit Într-o pădure, au cădzut pre mîna oştenilor lui Mihai-vodă. Şi dacă l-au adus la Mihai-vodă, au pus de i-au tăiatú capul. Neştiutoare fire oamenească şi de primejdiile sale, că apoi peste nu îndelungată vreme aşea au păţit şi Mihai-vodă de Baştč Giurgiu, cum au făcut el lui Bator Andreieş. Bine dzice sfînta Evanghelie: "Cu ce măsură măsuri, măsura-ţi-să-va".
Zac. 12. Vesăl şi tare Mihai-vodă după izbîndă, pre lesne cuprinde oraşele pre sama sa şi să închina şi cetăţile, dîndu-i nume de domnul lor, priimindú pen cetăţi şi oşteni de a lui. (De pe acéle vrémi are nume de-i dzic Mihai-crai.) Şi au făcutú şi episcopie la scaunul domnilor de Ardeal, la Belgrad. Iară capul lui Bator Andreieş l-au trimis pre solii săi la împăratul némţască, pentru care slujbă au trimis împăratul némţască daruri lui Mihai-vodă şi l-au făcut prinţipe, adecă din domnii împărăţiei unul. Iară nu îndelungú au ţinut Mihai-vodă domniia ţărîi aceea, cum nice împăratul nemţăscú au putut a aşedza Ardealul în partea sa nici într-un chip, numai ce au fostú pricina de multe vărsări de sînge între creştini şi au făcut turcilor îndemînă să poată a cuprinde locurile céle mai bune de Ardeal. Fost-au aceste în anul 7107<1599>.
Capulú al treilea
Încep. 1. Stîndú Mihai-vodă după aşedzarea Ardealului, iară de aicč din ţară, Ieremia-vodă, îndemnatú de turci, au strînsú oaste şi cîtă oaste avč şi streină, au purces asupra Ţărîi Munteneşti. Şi neavîndú cu nime nici un război nicăiure în Ţara Muntenească, au mărsú la Bucureşti si au aşedzat domnú pe frate-său, pre Simionú-vodă. Lăsîndu-i oaste de a sa pe lîngă dînsul, singurú s-au întorsú la Suceavă.
Zac. 2. N-au fostú îndelungată domniia acéia a lui Simion-vodă, că înţelegîndú Mihai-vodă de cuprinsul Ţărîi Munteneşti de Ieremia-vodă, îndată au purces asupra lui Simion-vodă, lăsîndú pin cetăţile Ardealului slujitori din oştile sale.
Zac. 3. N-au stătut Simion-vodă împrotiva lui Mihai-vodă dendată, ce s-au dat spre marginea ţărîi, spre Focşeani, pentru agiutoriul de la frate-său, Ieremie-vodă, de la care vinisă slujitori de Ţara de Gios la Simion-vodă. Şi dacă s-au strînsú cîtăva samă de oşti şi la Simion-vodă, au stătut şi au aşteptatú pre Mihai-vodă cu războiul la o vale ce se chiamă Milcovulú cel Mare în Ţara Muntenească. (Are şi altú nume grozav acel pîrîu şi spun că de atunci). Şi au stătut războiul cîteva ceasuri şi apoi au pierdut Simion-vodă războiul.
Zac. 4. După războiú, oastea, care încotro i-au fostú calea mai îndemînă, s-au răsipit, iară Simion-vodă au năzuit la Suceavă, la frate-său, Ieremiia-vodă. Ce nu s-au destulit Mihai-vodă cu atîta, ce îndată, fără nimica zăbavă au tras oştile sale asupra lui Ieremii-vodă, spre Suceavă, cu mare sirguială.
Zac. 5. La grabă ca acéie, neavîndú nimica pas, nice vreme de gătire Ieremiia-vodă, numai ce i-au cătatú a lăsa Suceava şi a năzui spre Hotin. Aşe-i pripise Mihai-vodă de aproape pe Ieremie-vodă, cît nişte haiduci pedestri, cu cîteva cară, pre urma lui Ieremiei-vodă, i-au agiunsú fruntea oştii a lui Mihai-vodă şi au stătut haiducii la războiú, apărîn-du-se cîteva ceasuri. Ce dacă s-au mai înglotitú oaste de-a lui Mihai-vodă, i-au spartú pe haiduci, pre Jijie, la un sat anume Verbie, unde stă o movilă mare peste trupuri, apoi de Ieremiia-vodă făcută. Şi era aşea de groaznic Mihai-vodă şi vestit de războaie în toate aceste părţi, cît îndată ce au sosit la Suceavă, i s-au închinat şi cetatea Sucevei şi a Neamţului, la cetăţi puindú oşteni de ai sei pedestraşi. Singurú nici cu atîta n-au vrut să hie, ce de la Suceavă au purces gonindú pre Ieremie-vodă şi pre Simion-vodă păn la Hotin.
Zac. 6. Cetatea Hotinului grijisă bine Ieremie-vodă cu slujitori de ai săi nemţi ce avea, iară el singur au trecut la leşi pentru agiutoriul. Pusesă Mihai-vodă şi un domnişorú, anume Marcul-vodă, căruia numele nu să nice povesteşte, pentru scurtă vréme ce au avut acel domnişor şi nu să află numele aceştii domnii la létopisăţe streine.
Zac. 7. Era léşii pe acéia vreme strînşi toţi la săimú, la Varşav, sfătuindú oaste împotriva Şfedului, că craiul leşescú Jigmontú fiindú dreptú moşan aceii Crăiei, ce încă viu tată-său, Ioan-crai, l-au ales léşii pre Jigmontú la crăiea lor. Şi după moartea tătîne-său, neavîndú altú fecior, făr Jigmontú, cu-prinsesă Crăiea Şfedzască unú frate craiului şfedzăscú, unchiu lui Jigmontú, anume Gustav. Deci fiindú mai aproape Jigmontú, ficiorul craiului svedzăscú, de acéia crăie, decît fratele tătîne-său, Gustav, siliia pre leşi, numai să pozvolească la acela săimú, să să facă oşti împrotiva lui Gustavú.
Zac. 8. Iară socotindú léşii că nici într-un chip acéle doaî crăie să să facă una nu vor putea, fiindú una dincoace, alta dincolo de mare, care mare să chiamă Marea Balticum, o coadă din Ochean, şi nici din lége sintú una şi prilejindu-să această tîm-plare cu Mihai-vodă lui Ieremie-vodă, au dat craiului nedejde de oşti asupra şvedzilor pe altă dată, ară-tîndu-i mare treabă aceasta şi cu grije Crăiei Leşeşti, să lasă cuprinsă ţărîle aceste de Mihai-vodă, Ardealul, Moldova, Ţara Muntenească. Ce au stătut săi mul după această treabă, să să facă oşti împrotiva lui Mihaiú-vodă, avîndu Ieremiia-vodă cîţva domni la léşi, tot oameni mare, gineri.
Zac. 9. Mihai-vodă cu toată osirdiia bătč cetatea Hotinului, glonţurile lui să cunoştč în zidiurile cetăţii pînă la suruparea cetăţii, avîndu nedejdea că dacă va lua şi acéia cetate, va putea stăpîni prea lesne şi Ţara Moldovei.
Zac. 10. Scrie Hronograful, leşescú că aşč era de vestit Mihai-vodă şi la leşi, cît Ţara Podolii fiindú de lége de suptú ascultarea patriiarhului de Ţarigrad, ca şi noi, pe acéle vremi avîndu mare zarvă şi price cu papiştaşii pentru lége, aştepta cu bucurie pre Mihai-vodă să vie, ştiindu-l de o lege cu dînşii, să i se închine toţi podolénii.
Zac. 11. După ruptul săimului a léşilor, îndată au purces hatmanul şi canţelarul Zamoyschii la tabără şi apoi fără zăbavă s-au pornit cu oştile împrotiva lui Mihai-vodă. Vestit era acéia hatman la leşi, căruič faptele nici Coneţpolschii hatmanul, amu din vacul nostru, n-au agiunsú.
Zac. 12. Prindzindú veste Mihai-vodă că au purces oştile leşeşti asupra lui, au lăsat Hotinul şi au purces spre Suceavă. Ieremie-vodă cu Zamoyschii încă, dacă au oblicit de purcesul lui Mihai-vodă, au lăsat drumul Hotinului şi au trecut Nistrul la un satú Colodrubca, la ţinutul Cernăuţilor şi apoi Prutul la tîrgú la Cernăuţi şi au mărsu pe la Codrii Cozminului, la Suceavă, unde Mihai-vodă întărise cetatea cu oamenii săi. Iară singur au tras spre ţara sa, pentru să-şi mai înglotească oaste şi să mai obosască şi pre leşi.
Zac. 13. Aflîndú Zamoyschii cu Ieremiia-vodă cetatea Sucevei grijită bine de oamenii lui Mihai-vodă, au ales cu sfatul să nu facă zăbavă cu cetatea, ce să margă întinsú după Mihai-vodă. Şi aşea au făcut, fără nemică zăbavă, au purces spre Ţara Muntenească.
Zac. 14. Împărăţiia Turcului avîndu treabă tot cu némţii pentru Crăiia Ungurească, bucuroasă era că să sfădeşte Ieremia-vodă cu Mihai-vodă. Aşea s-au tras cuvîntul pănă astădzi, cum să fie trimis cu taină 40.000 de galbeni de aur la Ieremie-vodă, să facă oşti asupra lui Mihai-vodă şi diresă, ce-i dzicú ei atşirif, de domniie vécinică lui şi seminţii lui.
Zac. 15. Simţindú Mihai-vodă că-i tot vinú asupra léşii cu Ieremie-vodă, ş-au mai înglotit oastea şi ş-au ales locul de a dare războiú léşilor, pe apa Teleajinului. Avč la acela războiú Mihai-vodă 60.000 de oameni, unguri, munteni, sirbi; némţi încă avč puţini. Şi au tocmit oastea pre malul dincolo, călăreţii au pus de îmbe părţile la arepi, iară pedestrimea cu puşcile au tocmitu-o tocma asupra vadului, unde era vadul. Şi aşea au aşteptat pre leşi, puind apa ca o piedecă între oşti, pănă or deprinde oştenii lui acel fél de oaste şi să vadză pănă încîtú sintú de sămeţi léşii la războaie.
Zac. 16. Oastea lui Zamoyschii era la număr ales 30.000 de leşi şi 10.000 la Ieremie-vodă de oaste de ţară. însă oastea leşască tot aleasă în leafă, că şi lefecii cei vechi, ce le dzic ei léşii cvarciana, era toţi cu Zamoyschii şi lefecii noi, cari-i făcuse craiul, să-i fie împrotiva şvedzilor, tot era cu Zamoyschii, fără oameni de pe la domni, ginerii lui Ieremie-vodă. De toată oastea cu Zamoyschii şi cu Ieremie-vodă 40.000 era, între carii era 4.000 de husari. Acél fel de oaste este tot în hierú, temeinică, oaste foarte şi neînfrîntă, ales de oştile cum sintú ale noastre şi munteneşti.
Zac. 17. Dacă au sosit la Telejin şi léşii, precum era oştile lui Mihaiú-vodă tocmite, aşea au tocmit şi Zamoyschii. Aripile ţinč oastea călare, din-na-direapta Petru Laşei, dintr-acolo era şi husarii, din-na-stînga Ieremie-vodă cu oastea sa şi cu samă de leşi. Iară Zamoyschii singur cu pedestrimea şi cu armata, adecă cu puşcile au ţinut mijlocul şi dereptú împrotiva pedestrimei lui Mihaiú-vodă au stătut cu oastea.
Zac. 18. Cu atîta era mai meşter Zamoyschii decît Mihai-vodă, că Zamoyschii cît au sosit, îndată au făcut cu pedestrimea sa băşti de pămîntú înalte şi acolč au suit îndată puşcile. Toată dzua acéie au stătutú războiul numai din tunuri unii la alalţi şi din sinéţă, peste apă.
Zac. 19. A doaă dzi, mai sămăţú Zamoyschii decît Mihai-vodă, au trimis de au cercatú mai sus pre apă despre munte şi au aflat vadú. Şi îndată toată aripa céie ce sta din-na-direapta, stoluri după stoluri au pornitú la vad; singur au stătutú mai tare cu focul asupra vadului, decît în dzua dintîiú.
Zac. 20. Mihai-vodă vădzîndú că trece oastea călăreaţă a léşilor pe altú vad, au mai întărit pedestrimea şi el cu şanţuri, iar el singur cu toată oastea călare au mărsú împrotiva oştii cei leşeşti. Vădzîndú şi Zamoyschii că lipseşte toată oastea călăreaţă a lui Mihai-vodă, toată oastea au pornit şi el a sa şi husarii într-acolč cu Patru Laşei.
Zac. 21. S-au mirat Mihai-vodă de semeţiia léşilor, cu ce sîrguială au apucat vadul şi au stătut un războiú mare acolč pentru vad. Singur Mihai-vodă ca un leu în fruntea războiului şi au fostú războiul cîteva ceasuri, pănă au sosit husarii.
Zac. 22. Nedeprinsă oastea lui Mihai-vodă cu acest fél de oaste, ce s-au pomenitú, husarii. Acél fél de oaste, precum s-au dzis, este tot în hierú, numai ochii şi vergile gurii să văd. Mulţi pun şi arepi tocmite de péne de hultur sau de alte pasări mare şi cei mai de a hirea cu pardosi peste platoşe. Iară slugile, care n-are pardos, pun scoarţă de acéstea turceşti, iară în fruntea cailor punú cîte o tablă de hierú şi mulţi şi la piepturile cailor pentru fereală de glonţuri. Nice hiece calú încalecă husarii, ce tot cai mare groşi, să poată birui a purta tarul şi tot friji de cei nemţăşti sau cai turceşti cei mai de a hirea. La războaie, niceodată nu aleargă mai multú din treapădul calului, sau numai cîndú sar asupra pedestrimei ori tabării, că asupra oştii sprinţare, cum ieste tătarul, niceodată nu-i slobod, ca să răşchira tătarîi şi nu făcú cu suliţa nice o treabă. Suliţele lorú sintú cîte de opt coţi de lungi, cu prapore pănă în pămîntú. Ca unú zidiú stau la războaie.
Zac. 23. Dacă au sositú toată oastea léşilor peste vad şi husarii s-au stolit şi au purces asupra oştii lui Mihai-vodă şi de la celalaltú vad au biruitú focul lui Zamoyschii pe pedestrimea lui Mihai-vodă. Şi cum au împinsú pe pedestrimea lui Mihai-vodă de la malú din şanţurile lor, au şi cuprins-o călăreţii ce mai era cu Zamoyschii şi au vinit toată pedestrimea a lui Mihai-vodă cu toată armata pre mînule lui Zamoyschii.
Zac. 24. I-au dat ştire lui Mihai-vodă de pedestrimea lui că s-au spartú de la vad, şi acolea iarăş nu era putinţe să să înfrîngă oastea leşască numai ce au căutatú a da dos oştilor lui Mihai-vodă. Insă nu de tot răsipa, ce cu tocmală, întorcîndu-se singur Mihai-vodă cu capul său unde era greul. Şi tot aşea au mărsú apărîndu-să pănă la un oraş ce să dzice Tîrgşor. Zac. 25. Ştiindú Zamoyschii de Mihaiú-vodă cine este la războaie, să nu să mai depărtédză oastea lui cea călăreaţă, temîndu-să cumva în goană de sminteală, au trimis trimbiţaşi de au dzis de întorsú oştii şi porunca la capete, numai să să întoarcă. Şi s-au întorsú oastea leşască. Cădzut-au la acela războiú 1.000 de trupuri de îmbe părţile, iară vii prinşi din oastea lui Mihai-vodă mulţi. Fost-au acestú războiú în anul 7108 <1600>.
Capul al patrulea
Încep. 1. Să urîse muntenilor cu domniia lui Mihai-vodă, totú cu oşti şi războaie. Ce, după fuga lui Mihai-vodă, trei dzile după războiú, au şedzutú domnii, Ieremiia-vodă si Simion-vodă, cu Zamoyschii pre loc, pănă au început a veni toţi boierii Ţărîi Munteneşti şi slujitorii, priimindú pre Simion-vodă domnú cu giurămîntú. Şi au mărsú şi Ieremie-vodă pănă în Bucureşti şi au aşedzat la scaun pre Simion-vodă, frate-său, lăsindu-i şi Zamoyschii 3.000 de oaste leşască cu Ianú Potoţchii, starostele de Cameniţă. Singur Ieremie-vodă şi cu Zamoyschii s-au întorsú la Suceavă.
Zac. 2. Iară Mihai-vodă, după războiul ce-i pierduse la Teleajen, strîngea iară oaste pen munţi, de ai sei şi din Ţara Ungurească cunoscuţi şi amu făcuse aproape de, 7.000 de oameni, cum scrie Hronograful, şi pornise pre Udrea cu 4.000 de oameni, să fie de straje. Iară singur tot să gătiia în munţi, să iasă odată cu pusei şi gătit mai bine. Ce l-au grăbitú Simion-vodă, de n-au avut vréme să să mai întărească, că, de sirgú strîngîndú oaste de loc şi cu léşii, pre sfatul iarăş boierilor celor de loc, au purces din Bucureşti şi au mărsú dzua şi noaptea pin locuri ascunse, păn la oraşulú Argişului1, pe numele apei Argeşului, într-acela tîrgşor era Udrea cu oastea lui Mihai-vodă acea de straje. Dez-dimeneaţă Într-o dzi, au agiunsú oastea a lui Simion-vodă supt acela tîrgşor şi amu prinsese şi Udrea de veste şi i-au căutat a scoate şi lui oastea la cîmpú, că loc de fugă nu era, că să apropiiase oştile lui Simion-vodă. Ce, pănă în de trei de ori au datú războiú léşilor, întorcîndu-se, iară a patra oară au purces în răsipă oastea Udréei.
Zac. 3. Mihai-vodă nu era departe, mai în munţi de acolea, viindú să să adune cu céialaltă oaste. Ce, dacă au dat ştire Udrea de răsipa sa, au început şi céielalţi a-l părăsi cu toţii. Şi numai ce i-au căutatú a lăsa Ţara Muntenească şi a trece munţii la Ardealú.
Zac. 4. Udrea după acéie curundú au venit si el şi s-au închinatú la Simion-vodă. Şi aşea Mihai-vodă, vrîndú să dobîndească Ardealulú, au pierdutú şi Ţara Muntenească.
Zac. 5. În Ardeal, după ce au sosit Mihai-vodă şi au aflatú oaminii săi, cari-i pusese pen cetăţi, scoşi de Baste Giurgiu şi puşi oşteni de a împăratului nemţăscú, ce vădzindú că n-are loc nice în Ardeal, s-au sculatú cu toată casa lui şi cu cîţva căpetenii, ales căpitanii lui cei credzuţi, Mîrze, Ghieţč şi Racč şi au mărsú în Béciú, la împăratul nemţăscú, în nedejdea slujbei ce au făcut împrotiva Batoréştilor. Şi l-au priimitú împăratul bine, iară Ardealul că n-au fostú pentru dînsul, ce pentru sine aşedzatú, atunce s-au arătat.
Zac. 6. Nu peste multă vréme, vădzindú Jigmontú Bator pierirea frăţine-său, lui Andréiaş Bator, coborîtă de cumnatu-său, împăratul nemţăscú, şi Ardealul nice într-un chip nu vrea să supuie supt némţi, s-au căit de tocmala ce făcuse cu cumnatu-său Rodolfú-împărat, cum s-au pomenit mai sus, şi lăsîndú olatele care-i didése cumnatu-său, au trecutú în Ţara Leşască, că-i era Zamoyschii ginere, fiindú doamna lui Zamoyschii fata lui Andréiaş Bator. Şi apoi din Ţara Leşască au venitú în Ardeal şi îndată cuprindzindú Ţara Ardealului iară cătră sine, au început a strînge oşti împrotiva lui Baste Giurgiu, ghenărariului împăratului nemţescú.
Zac. 7. Vădzîndú împăratul neamţăscú sculat Ardealul şi rocoşit iară împrotiva sa, de al doilč rîndú, au gătitú pre Mihai-vodă şi l-au pornitú iară să margă să strîngă oşti şi depreună cu Baste Giurgiu să stč împrotiva Batoréştilor, lui Jigmontú, cumnatu-său, şi lui Batorú Iştioan, fratele lui Jigmontú. Aceşti doi mai rămăsesă din Batoreşti.
Zac. 8. Au purces Mihai-vodă din Béciu asupra Ardealului, dăruit bine de împăratul, strîngîndú iară oşti şi de ai săi, munteni carii se aşedzasă în Ardealú şi sirbi, unguri şi s-au împreunat cu Baste Giurgiu la Cliujvar.
Zac. 9. Batoreştii încă au strînsú oaste şi mai sămeţi fiindú pre locurile sale, au dat războiú lui Baste Giurgi şi lui Mihai-vodă aproape de Cliujvar, la un satú anume Mojina. Şi au fostú războiul cîteva ceasuri, ce stîndú nemţii în frunte tare cu focul şi Mihai-vodă lovindú din dos pe oastea Batoréştilor, au înfrîntú pre Batoreşti, cît de-biia au scăpatú ei cu capete. Iară din oştile lorú, parte mai mare ce au fostú pedestri cu armata, adecă cu tunuri, cu tabăra, au cădzut toată pre mîna lui Baste Giurgiu.
Zac. 10. Era veste de biruinţă acelui războiú mai mare a lui Mihai-vodă, decît a lui Baste Giurgiu, care zavistiie au făcut şi perirea lui Mihai-vodă.
Zac, 11. Spunú oameni bătrîni de pre acéle vrémi, cum să fie agiunsú în cîteva rînduri cu dare Ieremie-vodă la Baste Giurgiu, pentru moartea lui Mihai-vodă, care lucru poate să hie (că ce nu lucreadză în lume avuţiia). Banii răscolescú împărăţiile şi mare cetăţi le surupă, cum să dzice cu un cuvîntú leşescú: "Sula de aurú zidiul pătrunde".
Zac. 12. V leato 7109 <1601> avgustú, 8 dzile dez-de-noapte, într-aşternut încă Mihai-vodă, au venit doi căpitani némţi cu oamenii lor, trimişi de Baste Giurgiu să omoară pre Mihai-vodă. Şi cum au sositú la tabăra lui, că era deosebi, au lovitú la cortú unde odihniia şi acolo în locú i-au tăiatú capul şi l-au dus la Baste Giurgiu, iară trupul păn a triia dzi au stătut la vederea tuturora, neîngropat. Oştile lui, ce avea, nu era cu dînsul în tabără; pre toţi îi slobodzise în pradă; pănă în copiii lui au fostú mărsú şi ei în pradă. Şi aşea s-au plătitú lui Mihai-vodă slujbele ce-au făcutú nemţilor.
Capulú al cincilea
Încep. 1. După perirea lui Mihaiú-vodă, n-au mai avut Ieremiia-vodă nice o dodeială de nime. Ce, plinindú ai cu pace domnii sale 12 ani, cu ţara aşedzată în tot bivşugul, au plătitú şi el datoriia omenească. Au murit Ieremiia-vodă in anul 7116 <1608>. Rămasu-i-au pomană în ţară mănăstirea anume Suceaviţa, de dînsul făcută. Iară la domniia ţărîi au stătut, după moartea lui, frate-său, Simion-vodă, nefiindú feciorii lui Ieremiei-vodă încă la vîrstă deplină. Era Simion-vodă amu mator de dzile, sosit la bătrînéţă. Iară moartea lui, precum au rămas den om în om în ţară poveste, au murit otrăvit de cumnată-sa, de doamna lui Ieremiei-vodă, trăgîndú domniia mai curundú la feciorii săi, temîndu-se că să vor întemeia ficiorii lui Simion-vodă la domniia ţărîi, care fapte acéi doamne apoi mai pre urmă au arătat Dumnedzău cu patimile ei.
Zac. 2. Stătu-au la mare amestecături şi zarve scaunul ţărîi după moartea lui Simion-vodă, că era feciori de-a lui Ieremiei-vodă trei: Costantin-vodă, Alexandru-vodă şi Bogdan-vodă, iară a lui Simion-vodă era cinci feciori: Mihalaş-vodă, Gavril-vodă, Pătraşco-vodă, Moysei-vodă, Ion-vodă. Deci să împărecheasă boierii şi cu dînşii şi ţara, în două părţi, o parte ţinč cu casa lui Ieremie-vodă, iară altă parte ţinea cu casa lui Simion-vodă. Şi dintîiú era mai tare partea lui Mihailaş-vodă, feciorului lui Simion-vodă cel mai mare, cît au căutatú lui Costantin-vodă, feciorului celui mai mare a Ieremiei-vodă şi cu boierii din partea lui a ieşi cu fuga din Iaşi. După care, trimiţîndú Mihailaş-vodă în goană, au agiunsú carăle boierilor şi cîţva boieri de a lui Costantin-vodă la Mălăieşti şi i-au jecuit.
Zac. 3. Marginile Ţărîi Leşeşti mai toate era tot de oamenii lui Costantin-vodă, cumnaţi, domni mărgineni, cum era Potoţceştii,Vişnoveceştii, Coreţchii, toţi cu cuscriia legaţi, că au avutú Ieremiia-vodă trei fete măritate în Tara Leşască, tot după oameni mari. Ce, îndată ce au înţeles că au scos feciorii lui Simion-vodă pre feciorii lui Ieremiei-vodă din scaunul ţărîi, au purcesú singur Vişnoveţchii şi cu cîţva den Potoceşti cu oşti asupra lui Mihailaş-vodă. Avč şi Mihailaş-vodă, pe lîngă oastea de ţară, puţinei tătari şi turci. Ce, turcii la războiú n-au vrutú să margă, ce au prăvitú de departe. Fost-au acesta războiú între verii, pentru domnia ţărîi, la Ştefăneşti şi au înfrîntú partea lui Costantin-vodă pre partea lui Mihailaş-vodă. Şi numai ce le-au căutat a părăsi ţara feciorilor lui Simion-vodă si unii în Ţara Ungurească, alţii la turci au mărsú. Unul dentru dînşii, Pătraşco-vodă, au agiunsú de au fostú mitropolit la Chiovú, cu vestită mitropoliia şi arhimandriia de mănăstirea mare, ce ieste anume pre limba rusască Pecerschii, unde stau trupuri, moştii a mulţi sfinţi întregi pen peşteri şi pănă astădzi, cu multe minuni.
Zac. 4, Şi aşea s-au aşedzat Costantin-vodă, feciorul lui Ieremiei-vodă cel mai mare, la domniie, cu bucuriia ţărîi, avîndu ţara nedejdea că va urma pre tată-său. Ce departe au fostú Costantin-vodă de acéie fericiie. Ce precum dzice Isus-Sirah: "Vai de acéie cetate, unde este domnul tînărú". Luîndu-să şi Costantin-vodă după socoteala tinereţilor, n-au păzit datoriia sa deplin spre împărăţiie1 şi precum scrie Letopiseţul cel leşescú, dintîiaş dată birul a anului celui dintăiú nu l-au plinit. Şi aşea, scîrbindu-se împărăţiia, l-au mazilit pre Costantin-vodă şi au dat domniia lui Ştefan-vodă Tomşii. Nu i-au folosit lui Costantin-vodă uricile ce avea de la împărăţie, date tătîne-său, de domniie vécinică, lui şi feciorilor lui şi nepoţilor lui, că Turcul cu vréme dă, cu vréme ia, precum este vremea, aşea lasă, blîndú cîndú ieste vréme de blîndéţe, sămeţú şi agerú, cînd este vréme de sămeţiie. Creştinului niceodată cuvîntul nu-l ţine, nice este a-l amăgi ruşine, toate precum ieste vremea face.
Capul alú şaselea
Încep. 1. Pre Ştefan-vodă Tomşea nu l-au ştiut Letopiseţul cel leşescú ce neam de om au fostú. Iară au fostú direptú moldovan, din satú den Otéşti, de pre rîul ce se chiamă Răcătăul, în ţinutul Putnei. Era pre acéle vrémi Tomşea-vodă la Poartă pre trébile ţărîi, pre lîngă capichihăi şi vădzîndu-l omú de ţară, cunoscut amu la căpeteniile Porţii, i-au scos domniia şi i-au orînduit împărăţiia şi pre Cantemir-beiú, cu ordile lui, care pre acéle vremi lăcuia în Bugeacú, să-l ducă pre Ştefan-vodă în scaun.
Zac. 2. Apropiindu-se Ştefan-vodă Tomşea de ţară, Costantin-vodă cu îmă-sa şi cu fraţii săi au purces la leşi şi cu cîţva şi din boieri, între carii era şi Nistor Ureche, tatăl lui Grigorie Ureche vornicul, carele au scris Letopiseţul ţărîi pănă la Aron-vodă.
Zac. 3. Léşii avea atunci mare amestecături cu Moscul şi nu era vremea să facă oşti şi în Muldova. Ce, Ştefan Potoţchii, cumnatul lui Costantin-vodă, carele ţinea pre doamna Mariia, fata lui Ieremie-vodă, cu puterea sa, peste voie şi porunca craiului (că-i trimisesă singur craiulú unú copil din casa sa, să nu cumva să să ispitească să între în Muldova, întărîtîndú pre turci), au strînsú oaste di prin cetăţi şi de pre la rudeniile sale, ca vro 6.000 de oameni strînsură, lăsîndú pre soacra-sa, doamna lui Ieremiei-vodă, în Ţara Leşască. Iară singur cu Costantin-vodă şi cu Alexandru-vodă, frate-său, au purces asupra lui Ştefan-vodă.
Zac. 4. Au prinsú veste Ştefan-vodă îndată de léşi că vin şi au strînsú şi elú oastea ţărîi toată. Şi să prilejise atunce sosiţi şi nişte slujitori de a lui Mihai-vodă, căpitanii lui cei vestiţi, neputîndú a lăcui, după moartea lui Mihai-vodă, în Ţara Ungurească, chemaţi pre cărţi de Ştefan-vodă, anume Mîrze şi Ghieţč şi Racč cu cîţva oameni. Şi au pusú Ştefan-vodă tabăra deasupra satului Popricanilor, dîndú ştire şi la Cantimir, la carele, pre acéle vremi era mulţime de nohai tătari. Şi au venit si Cantimirú, cu oştile într-agiutor lui Ştefan-vodă.
Zac. 5. Veniia Potoţchii sămăţú cu izbîndele ce făcuse fraţii lui aicea într-aceste ţări împrotiva lui Răzvan-vodă şi apoi împrotiva lui Mihai-vodă, ce, cum dzice muldovanul, nu sintú în toate dzile Pastile. Mergea fără nice o tocmală, fără străji, a puterea hi fără limbi, să ştie ce félú sau ce samă de nepriietini are unde merge şi avîndu şi oaste strînsură. Nu i-au dodeitú nimica Cantimirú, nice muldovenii, pănă au sosit léşii cu tabăra lor la un loc, ce să dzice Cornul lui Sas. Atunce au vădzut Potoţchii unde au venit.
Zac. 6. Acela loc, Cornulú lui Sas, este cotit Prutul, însă cotulú este din partea despre răsăritú, iară din partea aceastalaltă, unde era tabăra leşască, este ieşită apa Prutului pieptú la cîmpú. într-acéia loc au făcut oştile lui Ştefan-vodă şi tătarîi la leşi năvală. Şi n-au ţinutú războiul léşii nimica, cît în cela războiú, aşč de sirgú, s-au spăi-matú si s-au amestecatú léşii, cît nice tunurile o dată n-au apucat să sloboadză. Singur Potoţchii, pentru să i să tăinuiască numele, au datú între carăle haiducilor, ce apoi l-au văditú haiducii. Pre Alexandru-vodă încă l-au prinsú moldovenii. Iară Costantin-vodă au cădzut pre mîna unui tătar, carele înţelegîndú cine este, vrîndú să-şi facă cinste la hanul, ferindu-se de Cantemir, depreună cu nişte cetaşi ce avea tătarul, au fugitú cu Costantin-vodă şi cu un comis a lui, anume Mihăilescul. Şi cîndú au sosit la Daşău, ferindu-se iarăşi şi acolo de turci să nu-l ia pre Costantin-vodă, au găsit o luntre mică şi s-au băgatú să treacă singuri tătarîi. Trecîndú apa Niprului, s-au scornitú vîntú şi s-au împlutú luntrea de apă şi acolč s-au înecatú Costantin-vodă în Nipru. Iară pre Potoţchii şi pre Alexandru-vodă i-au dus oşteni de ţară la Ştefan-vodă şi pre amîndoi i-au trimis la împărăţiie. Potoţchii apoi au ieşit cu răscumpărare pren solú. Iar Alexandru-vodă au cădzut la legea turcească, în care au şi murit.1 Spunú să hie sosit la turci şi la boierie, anume... la împărăţiie.
Zac. 7. Céialaltă oaste leşască toată au cădzutú în robie la tătari şi s-au înecatú mai mulţi în Prut, cît de-biia de au scăpatú cineva de poveste, că cîţi au şi înotat Prutul, pline erau luncile de ţărani şi coşurile tătarîlor era peste Prutú, tot i-au prinsú şi i-au adusú la Tomşea-vodă, pre mai mulţi i-au şi ucis ţăranii.
Zac. 8. Perit-au şi boierii toţi, cîţi s-au prilejit de venise cu oastea, tot oameni de casa lui Ieremiei-vodă: Vasilie Stroici logofătul, Balica hatmanul, Chiriţa postelnicul, Miron stolnicul. Numai Nistor Ureche n-au vrut să vie din Cameniţă şi aşea-i sfătuia şi pre dînşii, să nu margă, dzicîndu-le să lase să să mai vechiască domniia lui Ştefan-vodă, că acmu fiindú domnia noaă, moldovenii sintú den hire purure la domniea noaă lacomi. Ce nu s-au ascultatú sfatul lui Ureche vornicul, cum mai multe în lume sfaturi bune la domni nu să ascultă, ce apoi vinú la primejdii şi ei si casele lor. Iară pre Vasilie Stroici îl iertase Ştefan-vodă, numai învăţase pre Nicoriţă armaşul să-l ducă să vadză perirea celoralalţi, să-i hie grije mai pre urmă de moarte, că era om tînar Stroici si din casă mai vechiú şi cinsteş decît toate casele în ţară. Ce dzilele lui cele fîrşite, cum să dzice cuvîntul, vădzindú că merge la perire şi nu-i spusesă armaşulú povestea, s-au apucat de sabiea unui dărăbanú să moară cu răscumpărare, că era om din hirea lui inimos. Ce l-au împresurat îndată darabanii şi n-au apucatú să scoată sabiia. Care lucru dac-au spus armaşul lui Ştefan-vodă, îndată au pus de l-au omorît si pre dînsul, răcnindú: "Ai, cînele, au vrutú să moară cu soţii". Şi pre cîţi-şi aducea, pre toţi li omorîea, pănă si în slugi şi prostime. Acela vărsătoriú de sînge s-au arătatú dintîiaş dată Tomşea-vodă.
Zac. 9. Pentru unú diiac care era foarte de treabă de scrisoare, s-au rugatú boierii să-l ierte, că ieste cărturariú bun. Au răspunsú: "Ha, ha, ha. Mai cărturarú decît dracul nu este altul." Şi totuş l-au omorît şi pre acela.
Zac. 10. Şi aşea au fostú stingerea casei lui Ieremie-vodă. Fost-au acesta războiú la Cornul lui Sas, v leato 7120 <1611>. Tătarii după acéia, îndată au mărsú în pradă în Ţara Leşască şi lovindú fără veste şi de sirgú, multú pleanú au luatú şi mare, robiie au făcut în oameni.
Zac. 11. Domniia lui Ştefan-vodă Tomşea, cum s-au început în vărseri de sînge, tot aşč au trăit. Avč un ţigan calň, ce să dzice pierdzătoriú de oa-meni, ţigan gros şi mare de trup. Acela striga de multe ori înaintea lui, arătîndú pre boieri: "S-au îngrăşatú, doamne, berbecii, buni sintú de giunghiat". Ştefan-vodă rîdč la ceste cuvinte şi dăruia bani ţiganului.
Zac. 12. Ce cum a tuturor tiranilor, adecă vărsătorilor de singe, la toate ţărîle în lume urîtă este stăpîniia, aşea şi a lui Tomşea-vodă. Îlú urîse şi boierii, carii, măcar că era mai toţi de casa lui, anume Beldiman logofătul, Bărboiú vornicul, Sturdzea hatmanul, Boul visternicul, iară nice ei fără grijea morţii nu era, ce îmbla în tot ceas, cum să dzice, cu dzilele amînă. Şi hiecîndú unde este frica, nu încape dragoste. Pentru acéia, întrebîndú un împărat pre un dascăl: cum ar fi împăratú să hie drag tuturora? Au răspunsú: "De nu vei hi, împărate, groznic nemăruie". Fericiţi sintú acéia domni, cărora ţărîle lor slujescú din dragoste, nu din frică, că frica face urîciune şi urîciunea, cîtú de tîrdzîú tot izbucneşte.
Zac. 13. Aşč s-au prilejit şi la Tomşea-vodă, in toate dzile petrecîndú boierii supt grije, s-au vorovitú cu toţii şi au tras slujitorii toţi în partea sa şi pre mîrzeşti şi într-o noapte au ieşit cu toţii la satú, la Cucuténi şi de acolea au poruncitú lui Ştefan-vodă, cu bine să iasă din scaunú, că nu poate nimé a suferi domniia lui cu atîtč vărseri de sînge.
Zac. 14. Sa spăriiesă Tomşea-vodă de o turburare ca acéie, ce îmbărbătîndu-l cine era pre lîngă dînsul, au strînsú darabanii, carii tot pe un cuvîntú era cu céialalţi slujitori. Ce, dacă au vădzutú banii vărsindu-le Ştefan-vodă, au stătut ei cu domniia. Şi au strigatú şi tîrgul în leafă. Şi s-au strînsú din tîrgoveţi şi den slugile neguţitorilor şi oameni nemernici, cîtăva gloată şi la Ştefan-vodă. Şi s-au prilejit de veniia atuncea si din ţinuturi din gios nişte steaguri de călăraşi la căutare şi era descălecaţi la Toméşti. Au răpedzitú Ştefan-vodă şi la céia cu léfe şi i-au tras în partea sa.
Zac. 15. Slujitorii ce era cu boierii audzindú că strigă Ştefan-vodă în leafă, măcar că giurasă boierilor, ce, pre obiceaiul neamului nostru, au în-ceputú mulţi de cei mai necunoscuţi a să rumpe de la boieri şi a veni la Ştefan-vodă şi în loc au înce-putú a slăbi partea boierilor.
Zac. 16. Dacă au vădzut boierii că nu va să iasă Ştefan-vodă de bunăvoie din scaun, au vinit cu războiú, cărora au ieşit Ştefan-vodă cu gloatele sale de laturea tîrgului, deasupra Fîntînii lui Păcurarii şi scoasesă şi tîrgulú tot Ştefan-vodă, cu arme, cine cu ce avč. Şi despre vii au orînduitú de au lovit călărimea ce avč din dos pe gloata boierilor.
Zac. 17. Fără zăbavă au început a să răsipi gloata boierilor, deci şi boierii, care încotro au putut, au plecat fuga, din carii în loc au prinsú pre Bărboi vornicul şi apoi şi pre feciorú-său. Deci pre Bărboiú cel bătrîn îndată l-au înţepatú de laturea tîrgului, iară pre feciorul lui au trimis de l-au spîndzuratú în poarta casei tătîne-său. Iară Beldimanú şi. Sturdzea şi Boul scăpasă în Ţara Muntenească, ce şi acéia tot n-au hălăduitú, precum vei vedč povestea la rîndulú său.
Zac. 18. Pre cîţişi aducea prinşi, pre toţi îi omorîia, cu mustrarea ce avea elú obiciaiú: "Să nu te ierte Dumnedzău, cu cel cap mare al tău". Tuturora această mustrare făcč.
Zac. 19. Aceste neaşedzări a lui Ştefan-vodă audzindú doamna lui Ieremie-vodă, avîndu încă rămas un fecior copil mic, anume Bogdan-vodă, au îndemnatú pre ginerii săi, pre Vişnoveţchii şi pre cneadzul Coreţchii, din Ţara Leşască, şi atuncea amu era şi cu sfatul lui Nistor Ureche. Au venitú singură doamna cu ginerii săi, cu oşti asupra lui Ştefan-vodă şi le-au ieşit şi Ştefan-vodă cu oşti înainte la satú la Tătăréni. Ce au ţinutú foarte puţină vréme războiul, îndată au plecatú fuga călăreţii, iar bieţii darabani, părăsiţi de călăreţi, să buldzisă la o rîpă deasupra Tăuteştilor şi să apăra. Ce au venit léşii de le-au făgăduitú viaţă, numai să-şi dea armele. Şi au credzutú darabanii şi au datú armele de la sine. Şi dacă le-au luatú armele léşii, au întratú cu săbiile într-înşii şi au peritú toţi acolea. Le stau movilele şi pănă astădzi deasupra satului Tăuteştilor.
Zac. 20. Era la Ştefan-vodă darabanii foarte îmbrăcaţi bine, după credinţa céia ce făcuse, de stătusă cu dînsul la rădicarea boierilor, cum n-au fostú nice la o domniie grijită bine pedestrimea cu haine tot de feleandrăş, cu nasturi şi cu ceprage de argintú, în pilda haiducilor de Ţara Leşască, cu pene de argintú la cumănace şi cu table de argintú la şoldure pe lădunce. Fost-au acestú război a lui Ştefan-vodă cu léşii la Tătăréni, în anul 7123
Zac. 21. După cea răzsipă a oştii lui Ştefan-vodă, au ieşit Ştefan-vodă în Ţara Muntenească şi măr-gîndú aproape spre Focşeani, l-au tumpinatú ceauşii împărăteşti cu Beldiman logofătul şi cu Sturdzea hatmanul şi cu Boul visternicul în obedzi, că-i pornise Radul-vodă, domnul munténescú pre atunci, de mersesă cu pîră la Poartă asupra Tomşei-vodă, că-i era Radul-vodă lui Ştefan-vodă mare nepriiatin. Ce, cine era vezirú la împărăţiie, era priiatin lui Ştefan-vodă şi au dzis veziriul, pricepîndú lucrul: "Ce să acoliséşte Radul-vodă de cel săracú". Şi îndată au trimis ceauşi de au tîmpinatú pre boieri, carii sintú mai sus pomeniţi şi i-au pus în obédzi şi i-au dus la Ştefan-vodă. Deci, cîtú i-au adus ceauşii, îndată le-au tăiatú capetele şi le-au arun-catú trupurile în Sirétiú.
Zac. 22. Şedea Ştefan-vodă în Ţara Muntenească în bejenii, la Radul-vodă şi loviia oamenii lui pănă i la Bîrladú, pănă la Vasluiú, ce totu-i împengč léşii. Iară doamna lui Ieremiei-vodă în Iaşi cu fecioru-său, cu Bogdan-vodă, însă toate divanurile era pre Nistor Ureche, şi au trăgănat acea domnie acei domniei, mai pănă la anul.
Zac. 23. Să urîsă turcilor aceste dodeiale despre leşi asupra Ţărîi Moldovei şi mai vîrtos că tot atunce luasă cazacii Trapezondul, cetate turcească, dincolo de Marea Neagră şi pre mare multe corăbii turceşti cu negoaţă şi pre un Ţical-paşea cu cîteva corăbii de oaste l-au luat viu şi ţinea toată Marea Neagră închisă. Deci au orînduitú pre Schinderú-paşea de Silistria cu oşti asupra léşilor, ce era în Moldova cu doamna lui Ieremiei-vodă. Şi vădzindú şi pre Ştefan-vodă în turburări totdeauna şi despre ai săi şi despre; streini, l-au mazilit, luîndu-lú în obédzi din Ţara Muntenească, iară domniia, în locul lui, au datú Radului-vodă, carile are nume în ţară, de-i dzicú Radul-vodă cel Mare. Şi cu adevăratú cade-i-să acestú nume în véci să aibă, precum vei afla hirea acestui domnú la rîndul său scrise. Este aceştii Radul-vodă feciorú Mihnei-vodă, domnului muntenéscú, carele Mihnea-vodă au domnitú pre o vreme cu Pătru-vodă Şchiopul la noi în ţară.
Capulú alú şeaptelč
Încep. 1. Au purces Schindirú-paşea şi cu Radul-vodă asupra léşilor, ce era în Iaşi cu doamna lui Ieremiei-vodă. Vişnioveţchii, unul din ginerii lui Ieremiei-vodă, murise în Iaşi, deci şi oamenii lui, carii au fostú a lui, să dusesă în ţara lor şi din oastea lui Coreţchii. Scrisesă Jolcovschii hatmanul cărţi la slujitori, care nu va ieşi din Moldova, loc în oastea lor să n-aibă, că întrasă ei fără voia craiului în Moldova. Deci numai cu 600 de oameni rămăsesă Coreţchii.
Zac. 2. Luasă veste doamna şi boierii că le vine Schinderú-paşea asupra şi le porunciia şi Radul-vodă, ca un creştin, să fugă devreme. Ce Leahul simăţú şi fără crieri n-au vrut să purceagă mai devreme, ce amu dacă să apropiiesă oştile. Bine le dzicú de aceasta cazacii léşilor: "După pagubă, leahul înţeleptú".
Zac. 3. Îndată ce au înţăles Schinder-paşea de purcesul léşilorú din Iaşi, au răpedzit o samă de oaste sprintenă si i-au agiunsú la Drăgşani, în ţinutul Hîrlăului. Apăratu-s-au oarece léşii dintîiu, iară dacă s-au mai înglotit oastea, s-au răsipitú cine încotro au putut. Singur Coreţchii au cădzutú pre mîna lui Schinder-paşea şi biiata doamna cu coconul, Bogdan-vodă1 şi o samă de boieri. Pre boieri i-au scos Radul-vodă pre toţi de la Schinderú-paşea, cîţi era prinşi. Iară doamna la mare ocară au sositú, de care singură au mărturisit cătră boieri. Trecîndú cu carul, au vădzut pre boieri şi lăcră-mîndú au dzis: "Boieri, m-au ruşinat păgînul". La această ocară au sositú casa lui Ieremiei-vodă si poate hi pentru răutăţile ei, că era o făméie răpitoare, precum spunú şi de vréme ce au otrăvit pe cumnatu-său, pre Simion-vodă (de va hi aşea) şi de frica lui Dumnedzău depărtată.
Zac. 4. Nu era în ceia hire singur Ieremie-vodă, ce era om întreg la toate, nerăpitor, nemîndru, ne-vărsătoriú de sînge, blîndú, dumnădzărescú, pe cum mărturiseşte războiul lui cu Răzvanú-vodă, cum n-au vrut să iasă din beserică, pănă n-au săvîrşit sfînta leturghie, măcarú că-i spune ca să agiungú oştile. In dzilele lui mare bivşiuguri şi plină ţara de toate. Ce de ieste vro osîndă stingerea casei lui, din faptele doamnei sale ieste.
Zac. 5. Pre doamna şi pre Coreţchii i-au trimis Schinder-paşea la împărăţiie. Coreţchii cneadzul apoi pre urmă au ieşitú den chisoare cu multă cheltuială, iară doamna au fostú după unú agă turcú,pănă la moartea sa. Bogdanú-vodă copilul iară în turciie s-au săvîrşit. Agiunsesă de au fostú la împărăţie capigi-baş. Fost-au acéstea v leato 7124 <1616>.
Zac. 6. Trimis-au Schinderú-paşea după răsipa lui Coreţchii, din porunca împărăţiei unú ceauşú la craiul leşescú să oprească cazacii de pe mare, carii atunceşi nişte cetăţi, ce făcuse turcii pre Nipru, anume Aslan Horod şi altă cetate luasă şi omorîsâ şi oştenii cîţi erau turci şi într-acéle cetăţi (şi aceste toate apoi au făcut de au venit soltan Osman la Hotinú) şi să părăsască a călca Muldova cu ostil lorú.
Zac. 7. Au trimis şi craiul leşescú un sol, anume pre Cohanschii, la împărăţie, dîndú pricina toată pre tătari, carii dodeindú casele cazacilor, ei încăşi întorcú din pagubile ce le fac tătarîi. Este şi aceasta laudă în Letopiseţul lor, cum acela Cohanschii cu soliia lui au mazilit pre Ştefan-vodă Tomşea, ce nu ştiu cum s-ari prinde acestú lucru, că amu era domnú Radul-vodă în locul Tomşei-vodă, cîndú au trecut Cohanschii la împărăţiie. Iară pîră, adevăratú c-au avut Ştefan-vodă Tomşea totdeauna despre leşi la împărăţiie.
Zac. 8. La anul, Schinder-paşea, din porunca împărăţiei, au strînsú cîtă oaste au avutú din păşiia lui si cu Radul-vodă, domnul de Moldova, şi cu oştile munteneşti şi ungureşti de la Betlean Gabor, domnul Ardealului, că era Betlean Gabor mare nepriiatin léşilor, şi cu tătarîi, au purces asupra Ţărîi Căzăceşti, să le strice pălăncile şi să-i prade.
Zac. 9. Oblicise şi léşii gîndul lui Schinder-paşea şi i-au ieşit hatmanul Jolcovschii cu oştile leşeşti la margine, la un loc anume Buşa, mai sus de Soroca pe Nistru, din céia parte de Nistru ieste acela locú.
Zac. 10. Începuse Schinder-paşea a bate Raşcovul, ce, dacă au sîmţitú aproape de ostile leşeşti, au lăsatú Raşcovul şi au purces pe dencoace de Nistru, pin ţară, împrotiva locului unde era Jolcovschii, însă-i despărţič Nistrul. Mai puţină oaste era la Jolcovschii, decît la Schinder-paşea, iară mai aleasă, tot lefecii şi să strîngea şi cazacii din toate pălăncile la dînsul. Numai fiindú craiul leşăscú la Moscú cu oştile, s-au feritú a întărîta puterea turcească. Avîndu treabă într-altă parte Crăiia Leşască, au stătut cu Schinderú-paşea la tocmală, la legături de pace, nedejdiuindú că vor ţinea turcii pacea.
Zac. 11. Capetele de pace era, despre leşi, să oprească pre cazaci, să nu îmbie pre mare şi în Moldova să nu mai îmbie oştile lor. Iară despre Schinder-paşea era să oprească pre tătari, să nu îmbie stricîndú în Ţara Leşască şi în Muldova domni streini să nu hie, fără cine va hi fecior de domnú. Ce, toate aceste în vîntú au fostú, că bine n-au sfîr-şitú pacea şi au purces oştile şi aceste şi acelea îndireptú, iară tătarii pre de altă parte au şi lovitú în Podoliia, în Ţara Leşască şi au făcut cîteva robii. Şi apoi, la anul, fără veste, mulţime de tătari au j lovit Volinia, o ţară mai sus de Podoliia şi păn-a strînge oştile Jolcovschii, au ieşit tătarîi cu mare plean den Ţara Leşască, fără nice o sminteală.
Zac. 12. Mare bănat pentru aceste toate au avutú Jolcovschii de la crai şi de la toată Crăiia Leşască, pentru moale lucrurile lui. Ce, la creştini nu sintú certări pentru unele ca aceste ca la turci.
Zac. 13. Radul-vodă spre aceste al treilea anú domnii sale céle dintîiu, s-au războlit de ochi şi poate hi, vădzîndú că nu va putea trece, să nu sa îngroaşe între turci şi între léşi lucruri de sfadă,singur s-au poftitú la împărăţiie să-i vie maziliia să poată a merge la Ţarigradú pentru leacul ochilor. Deci, i-au făcut pre voie împărăţiia, pre dînsul l-au chemat la Poartă, iară domniia au datú lui Gaşpar-vodă aicea în ţară, în locul lui Radul-vodă celui Mare.
Capulú alú optulú
Încep. 1. Gaşpar-vodă era omú de neamul său italianú, cum dzicemú la noi în ţară, frîncú, omú neştiutoriú rîndul şi a obiceaiurilor ţărîi, fără limbă de ţară, care lucru mai greu nu poate hi, cîndú nu ştie domnul limba ţărîi unde stăpîneşte.
Zac. 2. O! Muldova, di ar hi domnii tăi, carii stăpînescú în tine, toţi înţelepţi, încă n-ai peri aşč lesne. Ce, domniile neştiutoare rîndul tău şi lacome sintú pricine perirei tale. Că nu caută să agonesască şie nume bun ceva la ţară, ce caută desfrînaţi numai în avuţie să strîngă, care apoi totuş să răsipéşte şi încă si cu primejdii caselor lor, că blăstămul săracilor, cum să dzice, nu cade pre copaci, cîtú de tărdzîu.
Zac. 3. Era acestú Gaşpar-vodă multă vréme tergimanú la împărăţie, adecă tîlmaci tuturor solielor creştineşti ce vinú la împărăţiie. Şi fiindú şi la mijlocul păcii ce făcusă între Împărăţiia Neamţului şi între împărăţiia Turcului, pentru slujba acéia i-au datú aicea în Moldova domniia în locul Radului-vodă. Iară cît s-au aşedzat la domniie, măcară că era de mare credinţă la împărăţiie, îndată s-au aşădzatú cu gîndul spre părţi creştineşti.
Zac. 4. De laudă este hie la care domnú să hie spre partea creştinească, că aceasta ţară, căci trăieşte aşea în statul său pănă acmu, pentru ţări creştine stă pănă astădzi în rîndurile sale, însă cu înţelepciune, nu fără socoteală şi fără temeiú, în loc de folosul ţărîi să-i aducă perire, cum s-au prilejitú amu şi în vrémile noastre în cîteva rînduri, de adusésă a mulţi nesocoteala şi nebunia, mare cumpănă acestui pămîntú. Dumnedzău mai bine ştie, că de nu s-ar hi prilejit o samă de capete să cerce mijloace şi să nu alerge la împărăţiie, ar hi fostú de perire de istov ţara aceasta în cîteva rînduri. Aşea adusésă la mare primejdie ţara şi domniia lui Gaşpar-vodă.
Zac. 5. Să rădicasă în dzilele aceştii domnii şi j un domnişor de la Orhei, ce îndată Gaşpar-vodă au trimis oaste şi au ieşit şi singur împrotiva lui şi l-au prinsú şi pre dînsul viu, pre domnişor şi cîteva capete de la Orheiú, pre carii i-au şi omorîtú j îndată. Ştiia limba sîrbească Gaşpar-vodă şi cîndú i-au mustratú pre căpitanii cei prinşi orheieni, li-au dzis sîrbeşte: "Да имаете срдце чисто кь Господарю". Le tîlmăciia apoi aceste cuvinte pre rumâniie Bucioc vornicul de Ţara de Gios, adecă: "Să aveţi inimă curată spre Domnú".
Zac. 6. Stăpîniia atuncea Ardealul, căruia dzicem noi Ţara Ungurească, Betleanú-Gabor, după stîngerea Batoréştilor şi avč mare războaie împrotiva nemţilor pentru Crăiia Ungurească şi îndemna şi pre turci asupra léşilor că dedésă léşii agiutoriú i împăratului nemţăscú împrotiva lui Gabor şi atun-ceş de curundú îi bătuse léşii o oaste foarte rău la Caşa. Deci îndemna într-acéia pizmă pre turci asupra léşilor, făgăduindu-le că de or merge asupra léşilor, să nu poată a da Leahul agiutorú nemţilor, va putea fără zăbavă a lua Beciul de la némţi. Şi cu acelea îndemnări şi cu făgăduinţă, cu mare daruri Scrisesă şi la hanul la Crîm, care cărţi au cădzutú pre mînule lui Gaşpar-vodă şi îndată le-au trimis Gaşpar-vodă la craiul leşescú. Dacă le-au vădzut craiul cărţile, singur n-au vrutú să pono-sluească lui Betlean, ce avîndu Betlean Gabor oameni a săi între svetnicii leşeşti cu cuscrii, au pus craiul pe oameni de ai lui să-i poruncească, căci nu se părăseşte de aceste fapte, cu vrăjmăşia împrotiva creştinilor. Şi i-au trimis şi izvoadele scoasă din cărţile lui şi au mărsú solul de la boierii leşeşti cu multă mustrare şi bănatú, arătîndu-i şi izvoadele cărţilor lui, ce au scris la hanul. Dacă le-au vădzut Betlean Gabor cuvintele sale de faţă, au dzis cătră soli: "Muri-va Gaşpar pentru acéle cărţi". Şi îndată, de toate îmbletele lui Gaşpar-vodă au dat ştire la împărăţiie.
Zac. 7. Curundú au simţitú Gaşpar-vodă că ş-au pierdutú la turci credinţa, deci s-au aşădzatú cu gîndul şi mai tare cu léşii, îndemnîndu-i asupra turcilor. Şi în cetatea Hotinului îndată au băgatú oşteni leşăşti, dîndu-să aievea suptú apărarea lor cu ţara. Nu putea de tot slobod să hie în gîndul său de boieri, carii socotindú cea de apoi, să nu vie vreo perire ţărîi, nu-i pristăniia boierii, din carii era mai capú atunce Bucioc vornicul mare de Ţara de Gios; Vasilie-vodă era vistiernic mare la aceea domniie. Ce, în multe chipuri să ispitiia să omoară o samă de boieri, să fie el slobod în faptele sale, ce aşea aievea nu să cutedza să-i omoară pentru ţară, că era Bucioc la ţară ales de toţi. Iară pre Vasilie-vodă, dîndu-i pricină că nu dă samă de o sumă de bani a visteriei, măcarú că-i era hinú de cununie, l-au pus în temniţă si l-au pus şi la muncă. Iară pre Bucioc pusesă gîndú să-l otrăvască şi într-o dzi oprindu-l la masă şi-au scornitú voie bună, închinîndú la Bucioc cu veselie şi au pus de i-au datú otrava. În loc s-au simţitú Bucioc otrăvit şi s-au şi sculat de la masă şi s-au dus la gazdă, avîndu ierbi împrotiva otravei, date de la un doftor priiatin, că aştepta elú una ca acéia de la Gaşpar-vodă. îndată au luatú ierbi şi au început a vărsa otrava, cu mare cumpănă de viaţă. A doa dzi s-au făcutú războlit şi Gaşpar-vodă, dîndú vina stolnicilor că au fostú bucatele cotlite.
Zac. 8. Văzîndú grije de viiaţa Bucioc vornic, numai ce i-au căutat a prestăni cătră sfatul lui Gaşpar-vodă, ce avea amu aşedzatú cu léşii. Şi era aievea şi la împărăţiie îmbletele lui, deci trimisăsă la Schinder-paşea poruncă împărăţiia să nevoiască doară îl va prinde. Ce oblicise Gaşparú-vodă şi de toate da ştire la léşi. Deci vădzîndú împărăţiia că nu-l pot prinde cu meşterşug, au trimis unú agă pre obiceai, Schimni-ceauş, să cuprindză scaunul şi să-l mazilească pe Gaşpar-vodă. Iară cît au prinsú de veste Gaşpar-vodă că vine Schimni-aga, au scornitú că-i vin léşii asupră-i şi au ieşit den Iaşi şi au pus tabăra la Capul Stîncii, împrotiva Ţuţorîi.
Zac. 9. Cum au sositú Schimni-ceauş după obiceai, amu era gătit lucrul; îndată au pus slujitorii de au abătut în turci şi cîţi au fostú cu aga şi pre singur Schimni-aga i-au omorîtú. Şi îndată au răpedzit şi în tîrgú, de au turburatú şi tîrgul şi cu slujitori amestecaţi, pre unde, pe care au apucat vremea, acolea i-au omorît. Mulţi den turci să închidea pen pivniţe cu arme, de să apăra. Gaşpar-vodă, după aceasta faptă, îndată au purces în tîmpinarea lui Jolcovschii hatmanul leşescú, carele era amu aproape, la margine, cu oşti.
Zac. 10. Era gata Schinderú-paşa şi mai înainte de aceste fapte a lui Gaşpar-vodă, să margă cu oşti asupra léşilor den porunca împărăţiei şi era orîn-duitú şi hanul şi Cantimirú-beiú, vestitú războinic pe acéle vrémi şi oştile munteneşti şi o samă de oşti Ungurésti de la Betlean Gabor, de toată oastea aproape de 60.000 şi 1.000 de iniceri, din odăile ini-ceréşti orînduite şi cu aceste oşti au întratú în ţară Schinder-paşea.
Zac. 11. Léşii încă să nu lase înşélatú pre Gaşpar-vodă cu priietinşugul lor şi să-şi tocmească Jolcovschii smentélele céle dinţii, au purces şi el cu oastea şi au trecut Nistrul la Hotin în 22 de dzile a lui av-gustú.
Zac. 12. Oaste Jolcovschii hatmanul avé 1.600 de husari tot înheraţi, 4.000 de călări deosebi de husari, ce le dzic steaguri îndzăoate, 200 de raitari némţi călări, 400 de cazaci lisovţi, 2.000 de pedestri némţi. Această oaste era lefecii; era şi a domnilor deosebi vro 2.000 de oameni şi de acéia cîţva carii mărgú de bunăvoie, în dobîndă, carii apoi au mîn-catú capul lui Jolcovschii. Venisă şi un copil den casa craiului, de la crai, numai să între Jolcovschii cu oşti în Moldova într-agiutoriú lui Gaşpar-vodă. Al doilea hatman, cum dzicú la dînşii, de cîmpú, era pre acéia vréme Coneţpolschii.
Zac. 13. Dac-au trecut Jolcovschii hatmanul cu oştile leşăşti Nistrul la Hotinú, au făcutú léşii sfatú şi sfătuiia Coneţpolschii să aştepte oştile acolea la Hotin pre Schinder-paşea, să nu să depărtédză aşea în cîmpi, împrotiva mulţimei de oşti tătărăşti şi turceşti şi el să meargă pe Nistru de pe céia parte, să strîngă cazaci de pen pălănci, să lovască în urma oştilor pe la Tighinea. Ce acesta sfat n-au priimitú Jolcovschii hatmanul, ce să hie dzis, mai bine să vadză veştile cum sintú, decît să le audze de la alţii.
Zac. 14. În 23 dzile a lui avgustú au venit şi Gaşpar-vodă în tabăra leşască, sprintin, numai cu 600 de oameni, la adunarea cu Jolcovschii şi după sfatú ce au avut cu capetele leşăşti, au purces cu toată oastea leşască pe Prut în gios, de la Hotin la Ţuţora şi acolo la Ţuţora au pus tabăra léşii. Scrie Léto-pisăţul leşăscú că au avut şi Gaşpar-vodă 12.000 de oaste de ţară. Sosit-au Jolcovschii la Ţuţora, septemvrie 2.
Zac. 15. Nu ştié Jolcovschii de Schinder-paşea, la ce loc este şi cu cîtă samă de oaste, lăsîndu-se de toate în nedejdea lui Gaşpar-vodă. Ce, Gaşpar-vodă, deşi Ştiia din iscoadele sale de mulţimea oştilor turceşti, iară nu spunea toate léşilor, să nu le strice inimile.
Zac. 16. La 7 dzile a lui septemvrie, în 5 dzile după sosirea léşilor la Ţuţora, au sosit şi străjile tătărăşti, deodată cu 300 oameni, cu carii hărăţindu-să cazacii, ce le dzice lisovţii pre acéle vrémi, i-au înfrîntú lisovţii pre tătari, iară vii n-au putut prinde nice pre unul. Numai capete cîteva de tătari au adus la Jolcovschii, ce n-au putut şti nice atunce léşii de puterea lui Schinder-paşea. Iară tătarîi prindea în toate dzile de la léşi limbă, din holota lor ce îmbla pentru hrana, şi Ştiia Schinder-paşea de toate de la léşi şi cum este oastea leşască puţină.
Zac. 17. în 8 dzile a lui septemvrie, întîiú Can-temir-beiú, apoi şi singur Schinder-paşea, au sosit la Ţuţora şi ş-au întinsú corturile Schinder-paşea direptú deasupra taberii leşăşti, mai din gios. Léşii era în şanţuri, céle încă de Zamoyschii făcute. N-au vrut să scoată oastea Jolcovschii într-acéia dzi, mai multú de nişte steaguri sprintene cu lisovţii amestecate, mai multú doară ari putea prinde vreo limbă, să ştie de oaste, atîta este cît sosisă, au mai este pre urmă. Ce toată dzua hărăţindu-să cu turcii şi cu tătarîi, ieşindú şi de ai noştri muldoveni la harţú şi nice atuncea au putut lua limbă, că mai multú de un stegarú turcú n-au prinsú şi pănă a-l aduce la Jolcovschii, au muritú de rane.
Zac. 18. Atîta oaste de toată, cîtă sosisă descălecată, socotindú Jolcovschii şi neştiindú că în ceiaş noapte au sositú şi oardele a hanului, cu galga-sol-tanú, fratele hanului, că hanul sîngur rămăsesă în Bugeagú, iară ostile toate le pornisă cu galga-sol-tanú, a doa dzi dez-dimeneaţă, au scos Jolcovschii toată oastea leşască, pre pilda lui Zamoyschii, cîndú cu Cazi Cherei-soltan, şi-au tocmit oastea, cît agiungea glonţul puşcei, făcîndú şi doao băşti de pămîntú, una la un cornú de oaste, alta la altú cornú, cîte cu patru pusei şi cîte 300 de pedestraşi cu focú. Iară Schinder-paşea tocmisă oastea sa turcească şi pre unguri şi pre munteni la aripa din gios, iar aripa din sus au dat-o lui Cantemir cu oardele lui, iară celelalte oarde ce era cu galga-soltanú nu s-au ară-tatú de după dealú, pănă nu s-au început războiul. Zac. 19. Dacă s-au apropiiat oştile de sine, au datú léşii întîi şi cu muldovenii războiú şi în loc împengîndú pre ordele lui Cantemir şi turcii înce-pusă a să da înapoi. Ieşiţi léşii la cîmpú mai multú decît le era porunca cu şireagul cél din frunte, au izbucnitú şi ordele cu galga-soltanú şi au dat cu toate oştile năvală la rîndul cel din frunte leşăscú şi l-au înfrîntú. Ai noştri, moldovenii, pre obiceai, îndată au plecatú fuga şi holota léşilor, ce era în goană, aşijderč. Iară tătarîi, neîncăpîndú toţi în frunte, au lovitú si din dos pe léşi. Şi aşea cu mare vărsare de sînge, au înfrîntú rîndul cel dentîi, păn au agiunsú la al doilea rîndú, ce era tocmai iară frunte, unde era şi hatmanii singuri. Şi era toate şi acéle rînduri mai încungiurate de tătari, de cătră tabăra lor. Ce au mărsú tot buluc léşii, apărîndu-să de tătari, pănă supt şanţuri.
Zac. 20. Schinder-paşea tot cu acéia năvală au lovit başta cea din gios şi fără zăbavă au întratú ienicerii în baştă. Sărit-au léşii, amu de lîngă şanţuri, şi au apucatú de au scos o samă de pedestraşi ce era în baştă, iară mai mulţi au perit şi patru pusei au luat turcii. După acéia au stătut oastea în tocmală neclătită, numai cît să apară léşii de năvala tătarîlor şi başta cea din sus au rămas întreagă.
Zac. 21. Aproape de apusul soarelui, Schinderú-paşea au descălecatú oastea toată la odihnă, iară léşii au cădzutú la mare spaimă şi turburare, şi lăsindú şi ei străji, iară oastea céialaltă au intratú în şanţuri, pe la otace. Şi îndată au mărsú toate capetele la cortul lui Jolcovschii, la sfat, mîhniţi toţi, vădzin-du-să închişi de atîtea mulţime de oşti, depărtaţi de ţară şi cetăţile sale, fără nice o nedejde de agiutoriú. Ţinea hatmanii amîndoi inime tari, răspun-dzîndú tuturora, cum a doa dzi vor să-şi tocmească lucrul cu războiú şi apoi, dacă n-or putea a înfrînge puterea nepriiatinilor, să lége tabăra şi să margă cu tabără legată spre ţara lor, spre Nistru. Au pătrunsú tuturora inimile acestú sfatú, dacă au au-dzitú cu tabăra legată marşul, fiindú amu den loc închişi de păşunea de cai şi de hrană de oameni. Şi după acéia s-au răşchirat sfatul îndată. Unú domnú anume Strus şi Calinovschii staroste de Cameniţă şi Samoil Coreţchi s-au gătitú de fugă noaptea cu oamenii săi şi au purces năzuindú îndată să treacă Prutul noaptea şi acolea, la trecătoarea Prutului, dîndú în Prut ca oile spăimaţi, s-au înecatú Calinovschii starostele de Cameniţă şi mulţi din léşi. Unii, rătăcindú noaptea, au cădzutú a doa dzi în mînule tătarîlor, pe alţii i-au dus cursul apei, de i-au abătutú iar înapoi la mal, de li-au căutatú a întră iară în tabără. Iară Hmeleţchii şi Cazanovschii, capetele cazacilor, au lovitú întîi alăturea cu Prutul, apoi au luat cîmpii şi au mersú, fără nici o dodeială, întregi. Ceielaltă oaste de lefecii să turbu-rasă cu toţii şi ei de fugă, scornindu-să cuvîntú pen tabără c-au fugit hatmanii, cît şi céia ce era la straje, părăsise străjile. Ce înţelegîndú Jolcovschii spaimă ca acéia oştii, au îmbiat pe la otace cu făclii de vîntú, arătîndu-se oştenilor, cum este de faţă şi are grije de oaste şi au mai întăritú şi străjile. Şi aşea de-biia au aşedzat oastea de spaimă. Şi în céiaşi noapte au scris şi cărţi, dîndú ştire la craiul, cu pîră pe acéia ce au fugit din tabără.
Zac. 22. Gaşparú-vodă vădzîndú mare turburare şi fugă în oastea leşască, părăsit şi de oştenii săi, au purcesú şi elú noaptea şi au trecutú Prutul bine. Numai, amu la branişte fiindú cu puţinei de ai săi şi den boieri, Şepteliciú hatmanul şi Goia postelnicul, pe lîngă dînsul, l-au omorît ceia ce era cu dînsul. Scîrnavă şi groadznică fapta şi neaudzită în toate ţări creştine. Domnul, ori bun, ori rău, la toate primejdiile feritú trebuieşte, că oricum este, de la Dumnedzău este. Precum dzice svinta Scriptura: "Нъ ест ин едина класт тькомошт бога" adecă: "Nu-i nice o putere, fără de la Dumnedzău dată".
Zac. 23. Plătit-au apoi cu capetele sale această faptă şi Şépteliciú si Goia, de la Alexandru-vodă, pe lége direaptă de le-au taietú capetele şi trupurile le-au aruncatú în ieşitoare. Şi cu cale le-au făcut, că după scîrnave fapte, scîrnave morţi vinú. Iară bietul Bucioc vornicul, în branişte amu, au năzuitú la un hin al său, anume Toader brăniştériul, unde-ş lăcuia acel Toader, singur nemerit din răssipă, fără slugi pe lîngă sine, precum vremea acéia în răssipă oştii aşea aduce. Şi cu multă rugămente şi giu-ruită cătră hinul său, s-au oploşit în vicleană făgăduinţa lui. Apoi, a doa dzi, l-au legatú hinul şi legat l-au dus la Schinder-paşea. (O, să nu-l ierte Dumnedzău hin ca acela!) Şi dacă l-au dus la Schinder-paşea au pus îndată de l-au înţăpatú pre Bucioc, săracul, acela carile pururea sfătuič pre Gaşpar-vodă spre bine şi de mare nevoie i-au căutatú a pristăni la sfatul lui Gaşpar-vodă. Acestú domnú, Gaşpar-vodă, niceodată post n-au avut, ce pre ascunsă în tote posturile mîncă carne.
Zac. 24. Iară hatmanii leşeşti, vădzîndu-se închişi şi părăsiţi şi de tovărăşiia moldovenilor şi în ţară streină, încungiuraţi de atîtea oşti, au scos, a doa dzi, toată oastea, cîtă le rămăsesă, stoluri, însă aproape de şanţuri, cît să să apere de năvala turcilor şi a tătarîlor. Şi toată dzua acéia au stătutú călări în tocmală; nice Schinder-paşea şi tătarîi aşč nu li-au stătut asupra, alegîndú cu sfatul să-i ţie aşea închişi pănă ce i-ari strînge foamea şi hrana de cai, să să închine de bunăvoie. Léşii încă să facă războiú nu era putere, că şi oastea li să împuţinasă cu domnii cei fugiţi şi răniţi mulţi din războiul cél dintîiu, între carii era răniţi feciorul lui Jolcovschii şi nepotul lui de frate. Ce şi a triia dzi după războiul cel dinţii, iară aşea au scosú oastea cu tocmală aproape de şanţuri. Şi într-acéle dzi s-au apro-piiet şi galga-soltan cu puţinei tătari pe lîngă sine şi au poftit pre singur Jolcovschii la voroava. Scoasesă Schinder-paşea într-acéie dzi toate oştile sale şi pusesă rîndú înainte ochilor léşilor, să vadză mulţimea şi aşea au făcutú în trei dzile, pentru spaima léşilor, să să închine, vădzîndú oastea mulţime. Iară la voroava cu galga-soltanú Jolcovschii n-au vrut să iasă, ce au trimis pre cneadzul Coreţchii, fratele celui Coreţchii ce fugise. Deci şi galga încă au trimis pre Veli Şah-mîrza şi au cerşut o sumă mare de ban să le dea léşii şi să margă cu pace. Iară Coreţchii arătîndú alte legături de pace, s-au apucat mîrzaculú de sabiie şi au dzis să aştepte léşii toţi sabiie.
Zac. 25. Vădzîndu-să léşii că cu altú mijloc de acolea n-au cum să iasă, de unde erau cădzuţi, au ales sfat să iasă cu tabăra legată pre mijlocul oştilor şi aşé au făcut, 19 dzile a lui septemvrie îndesară. Amu era de trei dzile tocmită tabăra la rînduri şi au făcut porţi în şanţuri, cineşi la rîndú şi au purces din loc cu tabăra legată de cară, şi orînduite oşti pi den toate părţile şi pedestraşi şi călări. Gîndiia turcii şi tătarîi dintîi că vin să dea războiú, apoi au vădzutú purcesul. Şi în céia dzi, pănă în sară şi toată noaptea au mărsú léşii cu puţină dodiială, numai de tătari.
Zac. 26. A doa dzi, septemvrie 20, au sosit şi Schinder-paşea cu toate oştile asupra taberii leşăşti, ce léşii, cît s-au făcut dzuă, stătusă, unde i-au apucat dzua. Şi într-acéia dzi au fostú războiú foarte tare şi mare, pănă la vremea de chindiie şi descălecîndú turcii cu corturi de mas, léşii mai îndesară iară au purces cu tabăra şi iară toată noaptea au mărsú, numai cu dodiială de tătari.
Zac. 27. A triia dzi, septemvrie 21, iară au stătut tabăra leşască la un pîrîu, care nu-l pomeneşte Letopiseţul leşescú anume ce vale a hi fostú, iară adevărat pe la Scumpiia au lovit, ce ori la o vale ce să dzice Răchita, ori la vreun ciuluc. încă nu trecusă toată tabăra leşască valea, cîndú au sositú Schinder-paşea şi acolea au ruptú turcii o bucată mare de tabără şi au luatú şi cîteva steaguri de la leşi şi pusei. Şi s-au închis léşii iară acolea, la céia vale, de s-au apărat toată dzua acéia.
Zac. 28. A patra dzi, septemvrie 22, au socotit Schinder-paşea să le ţie din frunte calea şi au purces înainte şi aproape de Răutú, desupra Răutului, au tocmit toată oastea frunte. Léşii încă ce-au avut oaste mai aleasă, o au tras de pen arepi în frunte şi la o vréme ca acéie la care şi de nevoie numai caută a hi toţi viteji, că nu era altă cale de viiaţa, au mărsú cu toată tabăra direptú asupra temeiului oştii turceşti şi stîndú tare şi cu focul, au căutat turcilor a le da cale. Şi într-acéia războiú au luat léşii de la turci doă steaguri şi tătari prinşi vii cîţva. Şi după ce s-au aşădzat tabăra la Răutú, au mai ieşit steagurile leşăşti de au mai lovit pe o drîmbă de tătari, carii trecusă Răutul.
Zac. 29. După acéia petrecanie, să îmbărbătasă léşii şi pierduse toată grijea. Iară ce ieste să nu treacă şi orînduiala lui Dumnedzău nu poate să să amistuiască. Amu, fără nice o grije, tare şi sămeţi léşii şi cădzusă la valea Coboltei, unde era de o parte pîrîul, de altă parte oastea, loc deschis, fără trecători. Şi pierduse şi Schinder-paşea nedejde de a-i dobîndire şi trimisesă la Jolcovschii Schinderú-paşea, poftindú să-i trimaţă un om, să ştie turceşte. Au trimis Jolcovschii, ce apoi nu l-au mai slobodzitú Schinderú-paşea pre tălmaciul acela. Cîndú au fostú amu aproape de Nistru, ca o milă de loc de la Movilău, la un satu anume Slobodziea Saucăi, la ţinutul Sorocii, acolo descălecasă oastea leşască, conacul cel de apoi. Holota ce era strînsură, temîndu-să de hatmani pentru dobîndă, că jecuise multe case în ţară, să apuce ei trecătoarea la Nistru noaptea, au dat spaima şi toată oastea aşea greu s-au turburat, cît care cum au putut, au apucat cal, sluga stăpînu-său şi pedestraşi şi călăreţi toţi amestecaţi, unii de lalţi fugindú, s-au şpărcuit toată tabăra, hatmanii rămaşi singuri, unul într-o parte, altul într-altă.
Zac. 30. Dzicú unii să să hie făcut acéie spaimă din slugile oştenilor, carii mersesă la o arie cu fîn, departe de tabără şi să-i hie lovitú tătarîi. Ce, oricum au fostú, spaima ca acéia au fostú, în care nu s-au mai putut îndrepta oastea, să să aşedza. Poate hi si de grijea trecătoarei Nistrului, care de care să apuce mai curundú să treacă.
Zac. 31. Au priceputú tătarîi încă de cu noapte răssipă oştii leşăşti şi încălecase toţi. A doa dzi dez-dimeneaţă, au cădzut mai toate capetele leşăşti, părăsiţi unii şi de slugile sale, alţii rătăciţi, pre mînă tătarîlor. Pre feciorul lui Jolcovschii si un nepot a lui i-au găsit între cară, răniţi încă de la Ţuţora, pre Coneţpolschii cu puţinei oameni buluc, aşteptîndú dzua, doară ari putea aduna ceva oaste şi să ştie şi de Jolcovschii, ce s-au făcut, l-au încungiurat tătarîi şi au cădzutú viu pre mîna tătarîlor. Iară pre Jolcovschii, numai cu o slugă a lui rătă-citú, pedestru, l-au găsitú o drîmbă de tătari şi pănă a înţelege cine este, vădzîndu-l om bătrîn, l-au tăiatú. Şi apoi din sluga lui înţălegîndú că este Jolcovschii, i-au dus capul la Schinder-paşea şi au stătut toată dzua într-o suliţă înainte corturilor lui Schinder-paşea capul lui Jolcovschii. Şi într-acela loc stă stîlp de piatră, făcut apoi de oamenii lui Jolcovschii şi pănă astădzi, în ţinutul Sorocii, în céia parte de satu, anume Slobodzia Saucăi, locú ca de giumătate de milă de la Movilău.
Zac. 32. Schinder-paşea după aceasta izbîndă, capetele leşăşti ce au fostu şi pre Coneţpolschii, i-au trimis la împărăţiie, iară singur s-au întorsú la Cetatea Albă şi acolea peste puţine dzile ş-au fîrşitú viiaţa. Dzicú să fie murit otrăvit de veziriul ce era atuncea la împărăţiie, temîndu-şi veziriia de dîn-sulú. Iară tătarîi au lovitú toată Podoliia şi Rusiia1 fără nice o sminteală de nimé, cu plianú multú s-au întorsú în părţile sale. Fost-au acéia răssipă a oştilor leşăşti şi perirea lui Gaşpar-vodă, v leato 7129 <l621>.
Capulú alú noaălea
Încep. 1. După domniia lui Gaşpar-vodă, au venit la domniie Alexandru-vodă, feciorul lui Iliiaşú-vodă, iară acélú Iliiaş-vodă au fostú ficiorul lui Pătru-vodă Rareş şi după moartea tătîne-său, lui Pătru-vodă, cădzuse la domniie, ce de bunăvoia sa au lăsat domniia, precum scrie Ureche vornicul şi au mărsú la soltan Suliman şi s-au turcitú, la care întunecarea menţii au venitú din desfrînate fapte a curviei.
Zac. 2. Apoi Iliiaş-vodă au cădzutú la Rodos, la opreală şi acolea, la Rodos, au născutú acestú Alexandru-vodă. Spun de dînsul că la moartea sa au mărturisitú legea creştinească.
Zac. 3. La începutul domniei sale, oblicindú de moartea lui Gaşpar-vodă că au fostú pricina Şep-telici hatmanul şi Goia postelnicul, i-au omorîtú şi trupurile lor le-au aruncat în ieşitoare, precum s-au pomenit mai sus. Şi cu lége direaptă le-au făcut acéie pedeapsă, numai munca ce au făcut făméilor lor şi îmmei a lui Şeptelici pentru avuţiie, au fostú peste pravilă, că pre legea direaptă nice fecior pentru fapta tătîne-său, nice părintele pentru fapta fecioru-i de vîrstă nu-i platnicú.
Zac. 4. Domniia era aceasta foarte slabă şi cu purtatul trébilor peste obiceiurile ţărîi. Şi în dzilele lui au venit şi împărăţiia Turcului, singur cu sine sultan Osman la Hotin, asupra léşilor. Că înţelegîndú împărăţiia de perirea oştii leşăşti de Schinderú-paşea, avea nădejdea că pre lesne va putea să cuprindze den Crăiia Leşască o parte, soco-tindú că ce au fostú fruntea oştilor leşăşti şi slujitori vechi au perit în Moldova, nu or avea léşii nice o putere să stea împrotiva. Şi măcar că Venisă veşti că perşii să gătiadză asupra Vavilonului, să-l ia de la turci, tot au lăsatú grijea Vavilonului şi au stătut după gătirea asupra léşilor peste toată iarna, trimiţîndú şi ceauşi la craiul leşescú, dîndu-i ştire să ştie că-i vine asupra Crăiei lui, cu toată puterea.
Zac. 5. Au acestú obicei împăraţii, de dau ştire unul altuia, cîndú vorú să facă războaie unul asupra altuia. De care lucru s-au cutremurat léşii, de vrémile acéle, vadzîndu-şi răssipă oştilor cu amîndoi hatmanii şi a vederea venire asupra sa puterii ca aceia. Ce au trimis şi craiul un sol de la sine la turci, mai multú să vadză şi cu ochii, este adevă-ratú gătirea turcilor să vie, au numai sintú cuvente. Ce, pe solul la împărăţiie nice cu veziriul nu l-au adunat, ce numai i-au răspunsú cu scîrbă şi l-au pornitú înapoi.
Zac. 6. Iară şi craiul leşăscú n-au şădzutú fără gătire, ce, îndată, iarna, au strînsú săimú şi den ceputulú săimului au trimis soli pe la toate ţări creştine, dîndu-le ştire de vinirea asupra sa împăratului turcescú, cu toată puterea împărăţiei lor. Şi au stătut la sfat să facă oşti de a stare împrotiva putérei turceşti şi au ales la săimú să facă 30.000 lefecii, în carii să fie 14.000 de husari şi 8.000 de pedestrime, altă oaste mai sprintenă şi la 15.000 de cazaci să trimaţă lefe şi singur craiul cu toată pospolita să încalece şi au stătut şi ei toată iarna de gătire. Iară de la Crăiei streine n-au avut de la nime nice unú agiutoriú, mai multú de la holendezi cîteva corăbii cu platoşe si cu săneţe şi alte măiestrii de oaste. Iară de la celelalte craii creştineşti fără nice o nedejde de agiutoriú s-au întorsú solii lor şi încă de la némţi oprise şi marginile ţărîi sale, nice pre banii săi léşii să nu facă lefecii, avîndu împărăţiia Neamţului pre acéle vrémi mare zarve şi amestecături cu Crăiia Bohemului, care crăie, cu altú nume, să dzice Cehul. Aşé lăsasă toţi pre leşi, numai singuri să raspundze împărăţiei Turceşti. Husari încă atîtea n-au putut a face léşii, că acél fél de oaste să face cu greu şi cu mare cheltuială.
Zac. 7. Cîtú s-au dezvărat, sultan Osmanú au purces cu mare gătire cu oşti strînsă de pen toate unghiurile ţărîlorú sale. Aşé scrie Hronograful leşăscú, că şi din limbi, apoi şi din iscoade ce avea léşii la turci, cum au avut sultan Osmanú 300.000 de călări, 12.000 de iniceri, 80.000 de tătari cu Zaimbu Chierei-sultan, hanul Crîmului, fără de oştile munteneşti ce era cu Radul-vodă, domnul muntenescú. Amu aproape de Dunăre fiindú sultanú Osmanú, au venitú' veste, cum au luat perşii Vavilonul, ce totú au păzitú calea asupra leşilorú.
Zac. 8. La leşi lipsiia hatmanii amîndoi, că Jolcovschii hatmanul cel mare perise, iară Coneţpolschii al doilea hatman era la închisoare la Ţarigrad şi era zarva între leşi pentru hătmăniie. Ce craiul Jigmontú, ferindu-să să nu cadze la mai mare împărăchiere între capete lucrul, au răspunsú că aşteaptă pre Coneţpolschii să iasă din robie şi este pravila lor aşea, ales la capetele oştilor, să margă pre rîndú din stăpâni mai mică la mai mare. Deci oştile toate au datú pre mîna lui Hotchevici hatmanului de Litfa, om vestitú din tineréţăle sale la războaie şi atunce de vîrstă sa, ca de 80 de ani.
Zac. 9. Cu 14.000 de oaste au purces deodată Hotchevici hatmanul şi înainte sa au trimis cu 4.000 de oameni pre Liubomirschii, să treacă îndată Nistrul la Hotin, fiindú cetatea Hotinului din dzilele lui Gaşpar-vodă pre sama léşilor. Deci întrîndú Liubomirschii în ţară, păn a să apropiia oştile turceşti, au prădatú ţara pănă în Iaşi, ieşindú şi lăsindú şi Alexandru-vodă léşii cu fuga la Romanú. Şi au arsú léşii şi léşii şi din prada ţării au strînsú hrană, care apoi au ţinut pre leşi toată vremea, cît au fostú la Hotin, în urma lui Liubomirschii au sositú şi Hotchevici hatmanul la Hotinú şi apoi, după Hotchevici, şi feciorul craiului leşăscú, Vladis-lav, cu 16.000 de oaste. Nu ştiu ce vină or hi dat bieţilor tîrgoveţi de Hotin, a o samă ce au fostú mai fruntea, de i-au înpensú din cetate de pe zid, făr de nici o milă léşii.
Zac. 10. Amu era împărăţiia la Ţuţora, iară cazacii tot nu sosisă la Hotin, cu mare mîhniciune léşilor şi amu agiungea tătarîi pănă în tabăra leşască, cît pierduse léşii de cazaci nedejde.
Zac. 11. în 20 dzile a lui avgust au lovitú un soltan cu oştile sale şi cu mulţi şi din oastea turcească, la tabăra leşască supt Hotin, cît s-au gînditú Hotchevici hatmanulú şi alte capete leşăşti că amu şi împărăţiia singură este sosită şi scoasesă şi léşii toată oastea la cîmpú. Ce, tătarîi, după puţină năvală, s-au dat îndărăptú. Şi atunceşi, în céiaşi dzi, au sositú şi 1.000 de cazaci înaintea hatmanului lor, anume Sahaidacinii, dîndu-i ştire că soseşte şi oastea căzăcească cu tabăra legată, de trei dzile tot cu războiú prin tătari, că trecusă cazacii pe la Soroca şi zăbăvindu-să cu prada, pe hirea lor, îi apucase tătarîi pe cale. A doa dzi, 21 a lui avgust, au sosit si Sahaidacinii cu 20.000 de cazaci şi într-acéiaşi dzi, orînduindú Hotchevici şanţurile pe lîngă tabără şi făcîndú căutare cazacilor, au dat ştire străjile, cum soseşte şi împărăţiia cu toate oşti în tocmală, cum dzic la turci, alai. Ce, au lăsatú si Hotchevici căutarea cazacilor şi au scos şi el toată oastea la cîmpú, cu tocmală puindú oaste şi pen văi şi pin ceretei supuse. Singur au stătut cu partea mai aleasă a oştii frunte, gîndindú că vor da turcii îndată războiú. Ce, oastea turcească n-au stătut de războiú, ce, cum au sosit, au început a descăleca şi a întinde corturile. Cantemir-paşea numai cu oştile sale au făcut năvală o dată la aripa léşilor, ce vădzindú oaste leşască supusă pin toate văile, au purces si el spre descălecatul oştii sale. Iară turcii scoasesă o samă de pusei şi da în oastea leşască şi au fostú harţuri între oşti pănă sară.
Zac. 12. Avgust 22, dez-dimeniaţă, au cuprinsú turcii tot locul acela cu corturi, unde stătusă léşii în dzua dintîiu. Léşii încă au scos oastea împregiurul taberei aproape si într-acéia dzi toată năvala turcilor au fostú asupra cazacilor, vădzîndu-i încă fără şanţuri şi osebiţi de tabăra leşască.
Zac. 13. Avgustú 23 dzile, dez-dimeneaţă, gătiţi turcii de războiú, cazacii era descălecaţi cu tabăra lor, mai gios pe Nistru, deosebi de tabăra léşilor, încă fără şanţuri, numai încheiată cu căruţele. Acolč, la cazaci, au făcut mare năvală cu toate oştile turcii cu tătarii, cît să vedea luată amu tabăra căzăcească. Ce, au stătut cazacii foarte tare şi cu nevoinţa a hatmanului lor, care era om, oştean direptú, si le-au datú şi Hotchevici hatmanul agiu-toriú cu trei roate de némţi şi cu o mie de haiduci cu bardişe (ieste un feli de arme, topoară cu coade lungi). Deci, cum au vădzut cazacii agiutoriul, au sărit dreptú asupra inicérilor, bătîndu-se de la o vréme de ţiişú cu sîneţăle, cît le-au căutatú a să da înapoi inicérilor. Şi aşea gonindú cazacii şi haiducii pre iniceri, s-au întărîtatú şi oştile călă-reţă şi s-au făcut o glogozală mare între oşti, adao-gîndu-să şi din oşti turceşti cu tătarîi şi den bulucuri a léşilor la acéia aripă, unde era sfada, cu mare vărsare de singe. Şi într-acéia dată, la acela războiú, au peritú capete cîteva den iniceri şi paşea de Silistra, vestitú războinic. Din partea léşilor, din capete au peritú Zavisa şi Endriiovschii, amîndoi rohmistri. Şi din capetele tătarîlor de Litfa au perit Bogdan-mîrza şi Ţarovici, iară mîrzac. Lucru mare, cumu-i laudă Hronica leşască, cum au stătutú de bine atuncea împrotiva turcilor, macara că sintú şi ei turci de lége. în céia dzi, spunú să hie chematú soltanú Osmanú pre iniceri şi le-au dzis că nu va mîncă, pănă nu or lua tabăra căzăcească.
Zac. 14. 24 a lui avgust, léşii la cîmpú n-au ieşit, ce au stătut toată oastea la întăritura şanţurilor, ca pănă atuncea pe mai multe locuri era tabăra leşască numai cu cară îngrădită. Iară turcii într-acéiaşi dzi, vădzîndú că léşii nu stau la războiú, ce de lucrul şanţurilor, şi călării de-a valoma cu inicerii pedestri întîi au datú năvală unde era fruntea şanţurilor şi acolea dîndu-le tare némţii răspunsú, s-au mutat mai sus, cercîndú locú mai slabú, ce şi acolo, la năvală au cădzutú mulţi din turci. Apoi şi la al tréilč loc, au luatú mai despre Zvancea, ce şi acolea s-au apărat léşii tare si pănă amiadzedzi au dodeit pe leşi. Iară de la amiadzedzi, iară cu toată năvala au lovitú la tabăra căzăcească, care amu era grijite peste noapte, cu doă rînduri de şanţuri, un şanţú tocma pe lîngă cară, iară altú rîndú de şanţuri mai departe de tabără şi amu lipiţi de şanţurile léşilor. Multă oaste turcească au peritú de cazaci într-acéia năvală şi au gonitú léşii pre turci înfrînţi de focul cazacilor, pănă în corturi.
Zac. 15. Avgust în 25, nimica n-au gînditú turcii de paguba oştii sale, ce au avutú, ce, a doa dzi, au scos puşcile céle mari si s-au apropiiatú de şanţurile cazacilor şi au dat nepărăsitú în cazaci cîteva ceasuri. În loc de minune scrie Hronograful leşescú că dîndú aşea desú şi mai multú de un cazacú, anume Vasilie sotnicul, n-au perit, iară cai au omorît mulţi în tabără. După patru ceasuri ce începuse a bate puşcile în cazaci, au ieşit cazacii ş-au făcutú năvală la pusei, de unde bătea. Şi din aripa despre léşi au lovit un stol de leşi, iară într-acolea si au împensú pre toată oastea acéia de pe lîngă pusei şi au apucat toate puşcile céle apropiiate. Şi au mărsú într-acéia dzi pănă în corturi turceşti cazacii, cu mare spaimă în toată oastea turcească şi amestecătură. Ce, cum şi-i hirea cazacilor, la dobîndă lacomi, au dat îndată de jacuri şi cu acéia zăbavă, avîndu vréme turcii, au împensú iară pre cazaci şi de la corturi şi de la pusei. Puşcilor apucase cazacii de le stricase roatele şi straturile.
Zac. 16. Dintr-acéia dzi amu au mai răsuflaţii cazacii şi s-au acolesitú turcii despre parte léşilor cu năvala, că să deprinsesă léşii, de sta gata, bulucuri călări şi cît îi împengea cazacii den foc pre turci, iară léşii loviia din aripa. Deci, den 26 a lui avgust au cădzut greul asupra léşilor, că în 27 a lui avgust mare năvală au făcut turcii la oastea leşască, care era scoasă dinafară de şanţuri şi au în-frîntú pe léşi şi doaă bulucuri de némţi a doi polcovnici au peritú cu totulú. Mare bucuriie în turci şi semeţiie de atîtč capete de némţi, de carii sta o grămadă înainte corturilor împărăteşti. Şi să nu hie întorsú pre turci îndărăptú nişte steaguri de husari, la grije era şi toată tabăra leşască, aşea să ameste-casă de rău léşii. Au luatú într-acéia dzi turcii steagul lui Hotchevici, rumpîndu-şi zăbala calul stegariului, care purta steagul de husari la Hotchevici, l-au băgatú pe stegariul fără voie lui în desimea turcilor. La acéia grije scrie Hronograful, că singur moşneagul Hotchevici au ieşit din şanţuri afară şi pin toate celelalte porţi ieşiia orînduită oastea şi aşea s-au dezbăratú de oarbă năvală turcilor, într-acéia dzi. Iară oaste au peritú multă într-acéia dzi din leşi şi steagul lui Hotchevici cu stegariul.
Zac. 17. În 28 a lui avgust şi 29 şi 30, turcii au şedzut pre odihnă, iară Hotchevici hatmanul mîh-nitú pentru steagul său, care lucru la oştenii acestor părţi şi în locú de necinste şi în locú de piedzi răi să socoteşte.
Zac. 18. În dzi l a lui septevrie au pus gîndú léşii să lovască cu toată oastea sa noaptea pre turci, numai să lasă pedestrimea la şanţuri şi aşea au făcut. Toată oastea scosesă denafară, ce au împiedecatú lucrul şi gîndul lor ploaia. A doa dzi au oblicit turcii gîndul léşilor den haiduci unguri, care fugiia totdeauna de la leşi la turci şi de la turci rusii totdeauna. Iară cazacii tot nu s-au răbdatú şi pe ploaie, la o aripă de corturi au îndrăznit de i-au lovit, tot într-acéia noapte.
Zac. 19. A treia dzi a lui septevrie au venit în tabăra leşască de la Radul-vodă, domnul muntenéscú, Batiste Veveli, om de neamul sau criteanú, dzicú să hie fostú cu ştirea veziriului, îndemnîndú pre léşi să trimaţă sol de pace la turci. Şi nu s-au apăratú léşii, ce au trimis foarte om cu ispravă de la sine, anume Zelenschii, să întrebe, putea-vor să să priimască soliile la împărăţiie, au ba. Şi de atuncea îmbla şi soliile, iară şi singele bieţilor oşteni mai multú să vărsa din îmbe părţile între dînşii, în toate dzile şi în tot ceasul.
Zac. 20. În 5 dzile a lui septevrie, au obîrşitú turcii şi podul peste Nistru şi au trecut şi în céia parte de Nistru oastea. Avea hrană pănă atuncea slobodă de cai léşii peste Nistru, iară den céiaşi dzi i-au închisú şi den céia parte. Şi tot într-acéia dzi au venit şi Caracaş-paşea de Buda, carele temîndu-se de împărăţiie, scîrbită de dînsul pentru zăbava, trimisesă răspunsú veziriului că nu va merge la adunare, pănă nu va hi întîi în tabăra leşască.
Zac. 21. Toată oastea turcească iară să pornise după Cărăcaşú-paşea şi din toate părţile au stătut năvală asupra léşilor, iară mai mare cu multú unde era singur Caracaş-paşea. Era acél loc despre Zvancea, unde era mai slabă tabăra leşască. Îl dusésă pre Caracaş-paşea anume la acel loc nişte unguri ce fugise de la leşi la turci şi acéia năvală au făcuţii la şanţurile leşăşti, cît să nu hie apucat a ieşi un bulucú de némţi cu un căpitan anume Veier, neamţú si s-au prilejitú vro 2.000 de cazaci, carii păştea caii, ţiindu-i amînă prin ceretei, luasă Caracaş-paşea şanţul léşilor. Ce némţii ca din dos să prilejise a oştii cei turceşti şi alţii di pe şanţuri au vărsatú focul în turci, cum dau némţii, odată. Şi dintr-acela focú au nemerit glonţul den sineţú pe Caracaş-paşea direptú pren capú. Deci, cît au vădzut turcii c-au cădzutú Caracaş-paşea, s-au dat îndărăptú. Ieşit-au şi léşii călări din şanţuri, iară n-au gonit pre turci, stîndú după sprejeneală de alte locuri, pe unde mai năvăliia turcii.
Zac. 22. Slăbise léşii de hrană si de desimea mare de trupuri să scornise mare putoare în tabăra lor, că nu mai biruia a căra trupurile în Nistru. Deci să scornise boale între osteni şi mai vîrtos muriia caii de o boală ce era în cai. Feciorul craiului, Vladislav, dzăcea bolnav şi Hotchevici hatmanul iară aşea, din care boală au şi murit acolea la Hotin Hotchevici, septevrie 14, omú între léşi vestitú de lucrurile războaielor. Spunú de dînsul, păn au fostú viu, cîndú au venitú pomenire de pace de la Radul-vodă, să hie dzis: "Lasă, lasă, să vie Simedriul, să va căi soltanú Osmanú c-au venit asupra léşilor".
Zac. 23. Trei dzile după perirea lui Caracaş-paşea, turcii au şădzutú fără războiú, iară tătarîi ardea şi prăda Tara Leşască pre lîngă Cameniţă şi mai sus de Cameniţă şi să fuma Ţara Leşască la vederea ochilor a léşilor şi ei închişi de toată hrana. Mai multú ce răzbiia cazacii pen păduri, pe la cetăţi de pe aproape şi aducea cîte oarece hrană, ce iară nu de agiunsú. Şi au ales şi léşii într-un rîndú, noaptea, cu vreo mie de haiduci, nişte cară, de au adus den Cameniţă puţină hrană şi iarbă de sinéţă, că împuţinasă léşii şi iarba şi plumbul. Şi boale să scornise multe în némţi şi în leşi şi mai ales boală de ventre, învăţaţi cu berea, cu horilcă şi acolo numai apa Nistrului era băutura, care este foarte grea la băutú.
Zac. 24. Svătuia unii din leşi să lase pedestrimea să apere şanţurile, iară ei să iasă călări, alţii sfătuia să pornească pre feciorul craiului, să margă el să sirguiască pe craiul, pe tată-său, să vie mai curundú cu agiutoriú şi să burzuluisă şi oastea Litfei, numai să o plece din tabără. Ce, apoi toate acestea sfaturi le-au aşădzat Liubomirschii, pre carele l-au şi ales oastea şi în locul lui Hotchevici şi l-au pus feciorul craiului hatman.
Zac. 25. În 15 a lui septevrie să întorsesă şi solul lor Zelenschii, trimis la veziriul şi tot într-a-acéiaşi dzi au lovit turcii iară tabăra leşască la poarta Litfei. Ce făcusă léşii în céle trei dzile o tabie,adecă o baştă denafară de şanţuri, de care nu luasă turcii aminte, ce şi de la şanţuri şi den tabie dîndú tare léşii foc, au căutatú turcilor a să da înapoiú.A doa dzi, septemvrii 16, au trecut puşcele turcii în céia parte de Nistru şi au bătut toată dzua în tabăra leşască. Şi toată dzua acéia numai unú neamţú au ucis, la corturile feciorului craiului. Si tot într-acea dzi au trecut Nistrul şi sultanú Osmanú singurú şi au mărsú de au vădzutú Cameniţă. Pusesă să bată o cetăţuie anume Panăvţii, lîngă Cameniţă, ce era nişte haiduci, puşi acolea de pază. Ce au perit cîţva turci de haiduci şi au lăsatu-o cetăţuia acéia nedobîndită. Iară pre lîngă Zvancea, numai căci au trecut pe lîngă cetate. Scrie Letopiseţul leşăscú să hie dzis soltanú Osmanú pentru Cameniţă: "Dumnedzău au făcut-o această cetate şi Dumnedzău va lua-oă". Iară în dzilele noastre au luatu-o sultanú Mahmetú, împăratul turcescú, în 9 dzile în anul 7180 <1672>, în 16 dzile a lui avgust, pentru păcatele léşilor şi netocmala între dînşii.
Zac. 26. Făgăduită era plata tătarîlor la Hotin de soltan Osmanú, care va aduce cap de cazac, să ia cîte 50 ughi de aurú, deci alerga tătarîi, lovindú pin Ţara Leşască ţărănimea şi le aducea capetele şi lua bani. Ce, cărasă nişte grămădză de capete de ţărani înaintea corturilor împărăteşti, cu numele de cazaci. Iară oastea turcească neputîndú strica léşilor den frunte, au trecut Nistrul puşcile céle mare şi bătea foarte tare den céia parte pre cazaci şi o parte de tabăra leşască. Numai ce au căutatú a să muta de la mal şi cazacilor si léşilor, de pe unde agiungea puşcile. Şi în 16 a lui septevrie acela războiú şi năvală să făcusă, cît amu didésă tătarîi înot să treacă apa, să între în tabăra. Care grije vădzindú Liubomirschii, carele era în locul lui Hotchevici celui mortú, au coborît némţi pedestri cu foc şi s-au îmbărhătatú şi cazacii si au începutú a da foarte désú focul, cîtú au căutatú turcilor a părăsi deodată puşcile şi a să mai depărta de la malú.
Zac. 27. Acéstea lucrîndu-să la Hotin, craiul léşăscú Jigmontú veniia încet, cum să dzice, leşeşte, într-agiutor fecioru-său. Şi amu împuţinase de tot tabăra leşască iarba de sineţú şi de hrană era foarte strînşi, care nevoie nice de la turci nu lipsiia, că flămîndzisă foarte rău si turcii şi în toate dzile veniia veşti de mare prădzi ce făcea cazacii pre Marea Neagră. Deci vinisă iară Batiste Veveli de la Radul-vodă, domnul muntenéscú, cu făgăduinţă tare, că or hi priimite soliile, numai de zăloage poftise léşii de la turci, au adus răspunsú că ieste cu ruşine împărăţiei să dea zăloage. Deci şi léşii au ales pre Iacob Sobeţchii, tatăl craiului de acmu şi pe Joravinschii caştelanul de Bîlza şi au mărsú solii leşăşti în tabăra turcească.
Zac. 28. Schimbasă împărăţiia pre veziriul în scîrbă că n-au fostú harnic de a lua tabăra căzăcească şi pusesă altú veziriú, carele să-şi arate lucrurile mai tare, au dzis solilor leşăşti să lége birú pre an la împărăţiie. Care lucrul nici într-un chip nepriimindú solii leşăşti, pre dînşii i-au opritú, iară oastea toată cu mare gătire si cu toate puşcile şi măistriile au pornit cu sine asupra taberii leşeşti şi o parte au pus dencoace de Nistru să bată, iară altă samă cu sine au trecut Nistrul şi au bătut în céia dzi, toată dzua, septevrie 24 şi septevrie 25. Ce, făcuse pre malú şi léşii şanţuri dincoace, iară tot îi strica din pusei turcii şi mai rău din céialaltă parte de Nistru. Şi aşea să lupta în toate dzilele acéstea pănă în 27 a lui septevrie.
Zac. 29. Au acestú obicéiú cazacii, daca li să dodiieşte răul şi pierú de pusei, iesú de dau năvală, tocma acolč, de unde batú puşcile, care hirea lor, hie cine va hi vădzut la Suceavă, cîndú închisésă Ştefan-vodă Ghiorghie pre feciorul lui Hmilú. Aşea au făcut şi la Hotin, cîndú părea turcilor că sintú pătrunşi de morţi ce făcea puşcile într-înşii, că-i bătea atuncea în cele 5-6 dzile 60 de pusei, cum scrie Hronograful leşăscú, tot de céle mari, ce le dzicú balemézuri, şi-i socotiia spăimaţi, atuncea, în 27 a lui septevrie, au făcutú cu hatmanul său, cu Sahaidacinii, sfat şi s-au orînduit în doao bulucuri, o parte în céia parte de Nistru şi altă parte din ceasta parte. Şi aşea au făcut, noaptea au purcesú şi au trecut Nistrul pe pod la Zvancea, că avea şi léşii pod peste Nistru, mai sus, împrotiva Zvancei si au lovitú tocma şanţurile veziriului din céia parte, cît i-au căutatú şi veziriului în céia noapte a nu mînea supt cortú. Iară dincoace, acéia spaimă şi glogozală făcuse în oastea turcească, cît în giumătate de oaste fugisă de supt corturi la altă parte de tabără, părăsisă şi puşcile şi să făcuse o amestecătură mare. S-au împlut cazacii de boarfe, de săbii, de rafturi, de corturi, iară mai multe au tăiat şi le-au răsturnat şi cu mare dobîndă s-au întorsú în tabăra sa.
Zac. 30. De miratú era la împărăţiie şi la toate capetele împărăţiiei neînfrîntă şi neînspăimată hirea căzăcească, la ce strînsoare amu era.
Zac. 31. Amu aducea tătarîi şi limbi, carii spunea de singur craiul léşăscú sositú la Liov. Ce, a doa dzi după acéia petrecanie din cea noapte, au chemat împărăţiia pre vezirul la sine, iară puşcile den céia parte totuşi au bătut păn îndesară, iară singur veziriul au stătut cu solii leşăşti la legături de pace, avîndu veste şi de sosirea craiului la Liov.
Zac. 32. Multú au stătut turcii să priimască léşii cevaşi birú, ce léşii nice să pomenească acestú lucru n-au priimit. Deci, după multă frămîntătură, au stătut şi s-au ales pace, septevrie 29 dzile, pre calendariul nostru, iar pre a papistaşilor octovrie 91. Zac. 33. Legăturile despre împărăţiie au fostú acéstea: Pace vécinică de la turci să aibă Crăiia Leşască, niceodată asupra ei oşti să facă (iară, ia, cum ţin)2, pre tătari să-i oprească să nu îmbie, stricîndú în Ţărîle Leşeşti, la Moldova paşi sa nu puie (iară şi de céia, măcar de n-ar hi aproape) şi alte mănînţuşuri, pentru semnele hotarălor la cîmpii Oziei şi despre Tighinea.
Zac. 34. Iară de la leşi era aceste legături: în Moldova cu oşti să nu mai îmbie, pre cazaci de la mare să-i oprească, cetatea Hotinului să dea pre mîna domnului de Moldova, solú mare cu daruri şi cu întăritura legăturilor de pace să trimaţă la împărăţiia. Şi numai ce le-au căutatú léşilor mai apoi, mai în silă, a priimi şi a lega şi 30.000 de cojoace, din anú în an să dea tătarălor. Şi aşea acestea istovindu-să, în loc într-îmbe taberile, şi turcească şi acea leşască, au strigatú strigătorii pace şi în loc au părăsitú şi armele de îmbe părţile.
Zac. 35. In 30 dzile a lui septevrie s-au făcut tîrgú între leşi şi între turci; au cumpăratú léşii mulţi cai turceşti ieftini, corturi şi turcii de la leşi postav, pistoale. Şi iarăşi în dzi întîiú a lui octovrie şi a doa dzi, iară au făcut tîrgú oştile între sine.
Zac. 36. A treia dzi după pacea legată, au pur-cesú împărăţiia în giosú de la Hotin. Ieşisă toată oastea leşască în tocmală la cîmpú şi petrecîndú bulucurile turceşti, îşi lua dzua bună cu clătirea şi capului de la leşi. Apoi, a patra dzi, şi léşii, după purcesul împărăţii, octovrie 6, au ieşitú şi ei din şanţurile sale cu cazacii, lăsîndú cetatea Hotinului pre sama Radului-vodă, domnului muntenescú, că domnul ţărîi noastre, Alexandru-vodă, precum s-au pomenit mai sus, viindú la Hotin împărăţiia, n-au aflaţii nemică grijit, nice poduri, nice conace şi ţara aflîndu-se fugită şi stricată de leşi, s-au scîrbitú pre Alexandru-vodă aşea de rău, cît numai era să-l omoară. Ce, l-au scos de la moarte veziriul, iară de urgie n-au hălăduit, că pănă la Hotin, tot au fostú legatú la pusei în obedzi şi toată vremea acéia, cît au fostú împărăţiia la Hotin, tot au fostú la închisoare, pănă la întorsul împărăţiei spre Ţarigrad.
Zac. 37. Pre cale mergîndú împărăţiia, mare scădere au avutú în oameni, hămnesită oastea şi caii, că lovisă nişte răceale şi ploi cu ninsori. Şi de atuncea sintú luate Renii cu cîteva sate de soltan Osmanú, sat de ţară pe Dunăre, ascultătoriú cătră ocolul Galaţilor şi sintú date de împărăţiie cătră Smil, de atuncea, căruia olatú venitul ieste închinatú la mormîntul lui Mahmet, ce ieste în Ţara Arăpască, aproape de Marea Roşie.
Zac. 38. Iară craiul leşescú Jigmontú, înţelegîndú de pacea făcută între turci cu ficioru-său, s-au făcut mînios deodată, ce era zugrăvită acéia mîniie, că pospolita veniia foarte încetú, velcopoleanii atunce trecea Visla, iară Litvei veniia asupra craiul şvedzăscú Gustav, la Riga, care cetate vestită foarte între cetăţile lumii, atunceaşi au luat-o Şfedul.
Zac. 39. Şi aşea au fostú lucrurile împărăţiei cei dintăi, cu vinirea lui sultan Osmanú la Hotin, în anul de la zidirea lumii 7130 < 1621 >.
Capulú alú dzécilea
Încep. 1. După grea de scîrbă împărătească mazilie a lui Alexandru-vodă, feciorul lui Iliiaş-vodă, încă de pe drum mergîndú împărăţiia la Hotin, au trimis iară la Ştefan-vodă Tomşea şi iară i-au datú domniia ţărîi.
Zac. 2. Amu mai blîndú Ştefan-vodă, la a doa domniia sa, precum au pututú întâi, îmblîndú singur pre la bejenii, strîngîndú conace împărăţiei şi aflîndu-se la slujbă. Şi cît s-au mîntuitú de împărăţiie, s-au apucat cu toată osirdiia de obîrşirea mănăstirei Soleai, care urdzise la domniia dintăi, ce nu o fîrşise. Este mănăstirea Solea obîrşită de dînsul şi sfîrşită în anul 7131<1622>, după'împărăţiie.
Zac. 3. în locú, peste voia léşilor era domniia lui, că era în mare vrajbă cu dînşii şi pre Radul-vodă avé iară mare nepriietin. însă siliia Ştefan-vodă să nu dea ceva pricină léşilor, fiindú atuncea de curundú legaţi cu priietenşugú nou împărăţiei. Şi după împărăţiie, într-acelaş anú, vara, a solului care veniia de la léşi la împărăţiie, cu întăritura păcii ce făcuse la Hotinú, mare cinste şi vîlhvă au silitú să-i facă, iară tot pre leşi priietini a face n-au pututú.
Zac. 4. Era solul de la craiul leşescú un om mare, anume cneadzul de Zbaraj, din Vişnoveceşti, cu mulţime de oameni şi cu desfrînate de tot podoabe, cît de-biia de să află în vro istoriie pre aceste vacuri soliie ca acéia la vreo împărăţiie prilejită, cu 300 de oameni călări, fără pedestraşi pe lîngă carate ce avea şi păn în vezetei îmbrăcaţi cu ursinice. Ciubărîle cu carile adapă caii, de argintú, şi cofe, barilce, la hamuri ţintele şi la haiduci cepragi de argintú. întrîndú în Ţarigrad, au pus potcoave de argintú, numai cîte un cu.iú bătute la cai, anume să cadă pre uliţe.
Zac. 5. Ieşindu-i Ştefan-vodă o milă de loc înainte cu cîteva gloate, în carată cu sine solul nu l-au poftit, nice au primit să hie la masa lui Ştefan-vodă, la ospăţú. Iară Ştefan-vodă şi la purcesul lui din Iaşi spre Ţarigrad, iară l-au petrecut cu cinste, pănă la locul unde au făcutú apoi Barnovschii-vodă un hălăşteu, ce să chiamă Iazul lui Barnovschii pănă astădzi.
Zac. 6. Acolea l-au tîmpinatú călăraşii de la Ţarigrad, cu veste că s-au schimbat veziriia şi au stătut veziriú unul ce-i era lui Ştefan-vodă priietin. Cum au înţăles din călăraşi de veziriia aceluia vezirú veste, îndată au dzis gloatelor să să întoarcă şi tnloc s-au întorsú şi singur, poftorindú cu glasul: "Lase, cîine lese, că te voi purta eu". Şi neluîndu-şi nice dzua bună de la sol, s-au întorsú la scaun şi au trimis şi înaintea solului, pen ţară, pe la toate conacele, de i-au tăiatú obroacele.
Zac. 7. Sosindú solul acéia la Ţarigrad, au aflatú împărăţiia lui soltan Osman la mare turburare şi închis Ţarigradul din rădicatul inicérilor asupra împărăţiei. Şi au ţinutú acea turburare 9 dzile, închişi toţi, cineşi la casele sale, cu mare grije şi spaimă. Şi oamenilorú celor streini şi solilor ieşise poruncă de la caimacamul, cine era suptú acéia vréme, nimé denafară de casa lui să nu iasă. Deci şi solului leşăscú au ieşit răspunsú să stea denafară de Ţarigrad şi au şedzut solul toate dzilele acéle la un sătcel denafară, anume Halcali, păn la aşă-dzarea împărăţiei lui soltan Mustafa, în locul lui soltan Osman.
Zac. 8. Iară pricina rădicării a inicérilor asupra lui sultan Osman au fostú aceasta: întorcîndu-se sultan Osman fără izbîndă de la Hotin, da toată vina inicérilor, că n-au vrut să stea la războiú, cum s-ari cădea slujitorilor celor buni, mustrîndu-i pururea că sintú buni numai de beţiie, să hie Cjăl-cători legii lui Mahmet. Ce, aşedzase gîndul pe toţi să-i stingă şi să facă slujitori arapi, carii stătuse la Hotin mai tare la războaie şi aşa în toate nopţi îi sugruma pre iniceri. Iară neputîndú aşč plini pre voie gîndul în Ţarigrad, ş-au ales cale la Anadol, spre mormîntul prorocului său, la închinăciune şi pusesă amu de au strigat pre obicei şi strigătorii, dîndú ştire de gătirea purcesului împărătesei!.
Zac. 9. Vădzîndú inicerii gîndul împăratului aşedzat spre stîngerea lor, întîi la veziriul şi la muftiu], în gloată strînşi, au mărsú şi au strigat să grăiască împărăţiei să să lasă împăratul de acéia cale, fiindú de curundú descălecaţi den oaste, lipsiţi de toate. Ce, dacă n-au putut face nimica cu graiul veziriului şi a muftiului, să întoarcă pre împăratul din cale, a doa dzi s-au strînsú cu toţii, plecîndú spre sine şi pre spahii şi au mărsú la curtea împărătească şi au strigat să să lasă împăratul de cale, însă Venisă în céia dzi fără arme. Ce răspundzindu-le sultan Osmanú că aşea va să facă, aşea va face, a triia dzi au venit cu arme la curte cu mulţime din toate unghiurile Ţarigradului, mulţi carii nici iniceri nu era şi au lovit casele împărăteşti şi îndată hadîmbii, ce era fruntea pe lîngă sultan Osmanú, i-au făcut fărîme. Singur sultan Osmanú scăpase deodată la grajdiuri, ce l-au găsitú inicerii.
Zac. 10. Era între casele céle din grădini sultan Mustafa, un unchiu a lui sultan Osman, ascunsú, care fusesă întîi împăratú, puţină vréme, ce fiindú la hire foarte prostatecú, îl scosesă den împărăţiie şi-i ţinea ascunsú între grădini. Acolea oblicindu-l inicerii, au năvălitú şi l-au apucatú de acolea în-spăimat de moarte şi l-au pus în scaun, străgîndú cu toţii: ,,Acesta ni-i împăratú".
Zac. 11. Dacă stătu sultan Mustafa la împărăţiie, cu învăţătura lui au luat inicerii pre sultan Osman şi l-au pus pre un cal prostú, acoperit pre capú, să nu-l cunoască nimea şi întîi la Edi Cula1 îl duce, apoi, temîndu-se sultan Mustafa să nu iasă cumva iară la împărăţiie, au trimis poruncă să-l omoară şi omorîndu-l inicerii pre cale la Edi Cula, l-au în-gropatú la un mecetú împărătescú, iară fără nice o cinste.
Zac. 12. Deci solul leşăscú ş-au datú soliia la soltan Mustafa, întrîndú în Tarigradú cu acéia podoabă şi vîlhvă, cît este în voroava ţarigrădénilor soliia acéia pănă astădzi. Potcoave de argintú pusesă la o samă de cai, numai cîte cu un cuiú prinse, anume să cadză pre uliţe, şi alte zburdate cheltuiale, care toate acéle apoi l-au adus şi pre solul acéia la mare nevoie şi cheltuială şi pre léşi la mare căinţă, cît este legatú cu săimú, oameni mare ca acéia de atunci să nu mai trimaţă la turci. Şi să nu hie fostú nevoinţa Radului-vodă, domnului muntenéscú şi după ce slobodzisă turcii pre sol, s-au prilejit de au lovit nişte cazaci pre Marea Neagră, deci răpedzise împărăţiia de olacú ceauş, să-l întoarcă pre solul, ce Radul-vodă, mainte oblicindú povestea, i-au datú de sîrgú cale pren Ţara Ungurească.
Zac. 13. Spunú de solul acéia, dacă l-au dus la împărăţiie, după adunare, n-au vrut nimica, căutîndú pe după sine vreun scaun să şadză şi şedzîndú, să-şi dea soliia. Şi aşteptîndú cîţva, vădzind că nu-i dau scaun, cabaniţa ce era pe dînsul, învălin-du-oă, au pus şi au şedzut în locú de scaun. Şi după soliie n-au vrut să mai priimască haina, răs-pundzîndú să hie preţul ei la visteriia împărătească de un scaun, să hie de solii leşăşti. Şi aceasta poveste au rămas de acéia soliie şi alte cheltuiale desfrînate peste măsură.
Zac. 14. Nemică aşea însemnatú în ceilalţi ani ai domniei aceştiia a lui Ştefan-vodă Tomşăi nu s-au prilejitú, ce era ţara în pace şi în tot bivşugul, cît părea hiecui că nu ieste domniia acelui domnú dentîi, tot în zarve. Şi pănă jla domniia lui aceasta, la toate biruri să ţinea în samă la visteriia împărătească cîte 5.000 ughi, léfele darabanilor.
Zac. 15. Numai, nice într-un chip nu-l lăsa în pace Radul-vodă, domnul muntenéscú, ce săpîndu-l totdeauna şi astădzi şi mine, i-au venitú lui Ştefan-vodă maziliea iară, în care i s-au prilejitú şi moartea în Ţarigrad. Şi avuţiia ce au avut, toată au luatu-oă împărăţiia.
Zac. 16. Domnú Ştefanú-vodă Tomşea, mare vărsătoriú de singe, gros la hire şi prostatec, cîtú îi părea că ieste aşea bine, cum domniia întîi. Iară la a doa domniia, cu multú schimbatú într-altú chipú, după patime ce-i venise şi lui la capú. Şi el au făcut şi biserica domnească pe poarta curţii1 şi cu domniie fericită ţărîi. In locul lui au stătut domnú în ţară Radul-vodă cel Mare cu a doa domniie.
Capulú alú unsprădzécilea
Încep. 1. Domniia Radului-vodă celui Mare împărăţiei, nu domniei sămănătoare şi pentru lucrurile şi tocmelele casei lui i-au dzis Radul-vodă cel Mare.
Zac. 2. Scrie Pliutarhú, vestitú istoricú, la Viiaţa lui Alexandru Machidon care au scris Alexandriia cea adevărată, nu basne, cum scrie o Alexandrie den grecie ori dintr-altă limbă scoasă pre limba ţărîi noastre, plină de basne şi scornituri, el dzice că hărniciia împăraţilor şi domnilor mai multú să înţelege din cuventele lor şi sfaturi grăite de dînşii, care cum şi păn încît au fostú, decît den războaie făcute de dînşii, că războaiele, avuţiia şi prilejul vremii face mai de multe ori. Iară cuvîntul şi sfat înţeleptú den singură hirea izvoréşte, pănă în cît ieste, precum dzice şi înţelepciunea lui Solomon: "Иеъ оусть пракедиагш исходить разум". "Den rostul direptului izbucneşte înţelepciunea."
Zac. 3. Fost-au acestú domnú, Radul-vodă, deplin la toate si întreg la hire. Cuvîntul ce-i grăiia ca o pravilă era tuturora, giudeţele cu mare dreptate şi socoteală, fără făţărie, cu cinste, iară nemăruia cu voie veghiată. Avea acestú cuvîntú: "Domnul hiecare, cîndú giudecă pre un boierinú cu un curtean, ochii domnului să fie pre boierin, iară giudeţul pre calea sa să margă. Şi aşea, cîndú să pîrăşte un curteanú c-un ţăran, mai de cinste să fie curteanul şi la cuvîntú şi la căutătura domnului, iară nu abătîndu-să giudeţul din calea sa cea direaptă." Şi la multe divanuri, cătră vornicii cei de gloată dzicea: "Vornice, dzi celui om mîine să mai iasă la divan", ferindú să nu hie greşit cumva giudeţul. Şi de să prilejiia cumva negăcitú giudeţul la un divanú, să îndrepta la altul. Dzicea de multe ori: "Nemică nu ocăreşte pre domnulú aşea ca cuvîntul nestătător". Pentru boieri dzice: "De mare folos şi cinste este domniei şi ţărîi boierinul înţeleptú şi avut, că dacă are domnulú cinci-şase boieri avuţi, nici de o nevoie a ţărîi nu să teme". Cu boieriul ca c-un boieriú, cu slujitoriul ca c-un slujitorú, cu ţăranul ca c-un ţăran făcea voroave şi tot cu blîndéţe şi cu mare înţelepciune, că deşi era răpit la vremea sa, iară nu îndelungú.
Zac. 4. Boierii la mare cinste avé şi dzicea: "Pre un om, dacă-l boiereşte domnul, nu încape să-l suduiască. De nu se poartă cumsăcade unui boierin, să-l scoată şi să puie altul în locú, iară a-l sudui, sau să nu i se treacă cuvîntul grăit cu cale, nu să cade."
Zac. 5. Avea o slugă Radul-vodă, încă din copi-lăriia sa, căruia socotindú că nu este hirea de boierie, îl socotiia de amînă, iară boierie nu-i da. Ce, văzîndu-se denafară din rîndul altora, pre hirea omenească, ce ieste pururea silitoare în viaţă să fie între cei de frunte, s-au rugat mitropolitului şi boierilor să-i grăiască Radului-vodă pentru dînsul, să nu fie uitatú, fiindú slugă de atîta vréme, şi aşteptîndú în nărocul stăpînu-său, să hie şi el între oameni. I-au grăit boierii cu toţii pentru dînsul, să nu hie uitat, ca o slugă veche ce ieste şi slugile cu nedejdea cinstei stăpînilor, să agiungă şi ei a hi între oameni, mai multú slujescú. Au răspunsú Radul-vodă boierilor: "Mie, sa nu vi să treacă cuvîntul vostru, nu mi să cade, iară eu ştiu hirea omului, că de boierie nu este, iară, ia, că l-oi boieri pentru voia dumilor-voastre". Şi a doa dzi l-au chematú şi i-au dat vătăjiia de aprodzi, care era la cinste îa Radul-vodă, si aprodzii cei de divanú nici la o domnie mai de cinste n-au fostú, cu urşinice mulţi şi cu cabaniţă cu jder şi cu hulpi îmbrăcaţi aprodzii. Şi ori la cine şi la ce boieriú mergea cu carte, în picioare sta boieriul, pănă să citiia cartea.
Zac. 6. N-au trecut săptămîna şi veni jalobă din tîrgú la divanú de nişte făméi pre acel vătav nou, de sila ce le făcuse şi le bătuse în tîrgú. Au căutaţii Radul-vodă la boieri şi li-au dzis: "Nu v-am spus că acesta om de boierie nu este ?" Iară cătră dînsul : "Eu, măre, încă pe boierie nu am apucat să-ţi dzicú". Şi au dzis armaşului de i-au luat gîrbaciul şi au pus de i-au dat 300 de toiege.
Zac. 7. Numai, cum nimé în lume fără vină, aşea şi Radul-vodă cu mare pustiietate ţărîi, care nu să va uita den pomenirea oamenilor în véci. Şi de mirat este, cum au încăputú într-o înţelepciune ca acéia o vină ca aceasta. Aşea era de greu ţărîi, cît să pustiisă curtea şi ţara. Ce pricină ar hi fostú, nu ştiu, fără de tot zburdată podoaba curţii. Nimé den boieri, pănă în cei a treia, cu haine cevaşi proaste să nu hie, că era de scîrbă. Postelnicii, copii den case cu mari podoabe şi cu fotaze la cai. Mare întunecare aicea înţelepciunii acestui domnú, că este domnul să să poarte cumú biruieşte venitul ţărîi.
Zac. 8. Birul ţărîi era legatú la Tighinea pre acéle vrémi şi la Cetatea Alba, ce veniia inicerii la birú şi păn cu hamgiare săriia la boieri. Acéia vădzîndú Radul-vodă, au mutat birul, să să ducă la Ţarigrad, la împărăţiie, că credinţa acéia avea Radul-vodă la împărăţiie, care n-au avutú nice mainte de dînsul, nici mai pre urmă, nici un domnú, cîţi au fostú în ţară. Şi crăiile creştineşti, ales léşii, ungurii şi alte ţări creştine, mare folos avea de dînsul, că-i feriia de multe primejdii, ca un creştin. Păzindu-şi slujba direaptă cătră împărăţiie şi datoriia creştinească o păziia, precum s-au arătaţii şi la Hotin, cu mijloacele lui la pacea ce s-au făcut între turci si între leşi şi apoi cu solul cél leşăscú, cneadzul de Zbaraj, căruia i-au dat cale prin Ţara Ungurească, gătit acéia sol de opreală la împărăţiie. Deci, şi la turci credinţă si la creştini laudă avea, că toate era cu înţelepciune legate.
Zac. 9. Radul-vodă domniia aicea în ţară la noi, iară feciorul său Alexandru-vodă în Ţara Muntenească şi la aceasta domniie au făcut si nunta la Tecuci fecioru-său cu fata lui Seărîet, vestit om între ţarigrădéni, la care veselie era adunate doă ţări, ţara noastră şi Ţara Muntenească. Scaunele boierilor, din-a-cliriapta domnilor boierii de Muldova, iară den-a-stînga boierii munteneşti ţinea dvorba şi aşea şi căpeteniile de slujitori. Divanuri, case, cerdacuri, anume de această treabă făcute, cu lucrători de îmbe părţile a ţărîlor, la satu la Moviléni, în malul Sirétiului, dincoace. Unde şi soli streini cu daruri era veniţi de la unguri şi de la cîţva domni den Ţara Leşască. Şi au trăgănatú acéia nuntă pănă a doa săptămînă cu mare petrecanii şi bivşuguri.
Zac. 10. Pacea era întemeiată pre acéle vrémi den toate părţile, fără numai dodiia tătarîi Cânte-miréştilor cu trecătorile sale în Ţara Leşască, că să dezbătuse Cantemiréştii de suptú ascultarea banelor şi şedea cu ordele sale dencoace de Nistru, în cîmpii Cetăţii Albe şi a Chilii, ce să dzice Bu-geacul şi-i dedésă împărăţiia paşii lui Cantemir, de să scriia paşă. Şi în toţi ani loviia Ţara Leşască, precum şi atunce, în dzilele Radului-vodă. Nu aşea cu multú după pacea legată între împărăţiia Turcului şi între Crăiia Leşască, au lovitú ordele lui pe la Sneatin, toată Pocutiia, fără veste şi au făcut mare robiie şi plean. Şi după acéia pradă a léşilor, curundú au lovit si in Ţara Muntenească, pănă în Buzău, de au făcut cîtăva pradă la munteni. Ce, au săritú fălciienii si covurluienii şi tecucénii, cu porunca lui Radul-vodă, de au lovit pre tătari la întorsú şi le-au loatú toată dobîndă şi robii. Şi au făcut Radul-vodă şi jalobă mare la împărăţiie, den care să apropiiasă scîrbă de la împărăţiie mare lui Cantemir şi n-au scăpatú mai pre urmă de dînsa, pentru aceste fapte.
Zac. 11. Curîndú după acéia au arsú curţile la Iaşi, céle domneşti şi s-au mutatú Radul-vodă la Hîrlău cu şederea. Şi aşea îndrăgise locul la Hîrlău, cît în toate veri, la Hîrlău şedea cu toată curtea, că tocmise şi curţile céle domneşti şi beserici cîteva făcute acolo în Hîrlău de dînsul.
Zac. 12. Omú boleac fiindú Radul-vodă şi de mîni şi de picioare, care boală podagra şi hirarga să dzice, n-au trăgănatú multú viiaţa şi acolea la Hîrlău s-au sfîrşit viaţa, în anul 7134 în dzile...
Zac. 13. De mare primejdii s-au prilejit de au scutit ţara atuncea moartea Radului-vodă, că să suisă tătarîi, cu singur galga-soltan den Crîmú şi cu Cantemir-paşea de aicea, den Bugeagú, cu 40.000 de tătari, cu prada în Ţara Leşască, pentru oprite cojoacele lor de leşi, legate la Hotin. Şi le-au ţinut calea ostile leşăşti cu Coneţpolschii hatmanul leşăscú, de curundú ieşit den Edi Cula, den chisoare, din Ţarigrad, iarăşi cu nevoinţa lui Radul-vodă. Şi aşea de rău i-au bătut pre tătari, cît şi soltanul şi Cantemir cu fuga au hălăduit. Ce vrea să-şi astupe ruşinea, veri, neveri, să prade ţara, dîndú vina Radului-vodă, cum să hie datú el ştire léşilor, să să găteadză asupra lor. Ce, dac-au înţăles de moartea lui Radul-vodă şi de domniia lui Barnovschii-vodă în locul Radului-vodă, n-au stricat în ţară nimica, fără ce au fostú de hrana cailor, că era Cantemir fîrtatú lui Barnovschii hatmanul şi satele lui, la boierie, niceodată nu fugiia den calea lor, cîndú trecea pe la Cernăuţi ordele în Ţara Leşască, ce petrecea Cantemirú la Toporăuţi cu dzilele în casele lui Barnovschii hatmanul.
Zac. 14. Oasele Radului-vodă cu cinste mare s-au pornitú de la Hîrlău în Ţara Muntenească, la mănăstirea făcută de dînsul în Bucureşti, cu Hrizea visternicul şi cu Trufanda postelnicul şi cu Costin postelnicul al doilč pe acéle vrémi. Iară în scaunul ţărîi domnú au stătut Barnovschii hatmanul.
Capulú alú doisprădzécč
Încep. 1. După moartea Radului-vodă celui Mare, boierii şi ţara vădzîndú pre Barnovschii hatmanul, omú de ţară şi fără cuconi şi cunoscut împărăţiei cu slujbele ce făcusă la Hotin, la sultan Osman şi ştiut şi căpeteniilor tătărăşti, ales lui Cantemir, cu carile legasă priietenşug încă den mîrzeciia lui, la Toporăuţi, la o trecătoare a lui în Ţara Leşască, au ales cu glasurile tuturora pre Barnovschii hatmanul de domniie şi au mărsú o samă de boieri la împărăţiie, de i-au adus steag de domniie.
Zac. 2. îndată ce au stătut Barnovschii-vodă la domniie, întîiú au stătut după grijea ţărîi ce-i vinisă asupra de tătari şi au trimis la galga-soltan daruri şi la Cantemir-paşea şi au întorsú vrăjmăşiia tătarîlor, ce gătisă ei asupra ţărîi şi apoi au stătut şi după aşedzarea ţărîi, care să stricasă foarte rău la Radul-vodă.
Zac. 3. Iară războiul atuncea a tătarîlor cu léşii au fostú aşea: neţiindu-sa léşii de cuvîntú ce-i legasă la Hotin, să dea Crîmului den anú în an 30.000 de cojoace, s-au sculat singur galga-soltanú, fratele hanului, şi Cantemir-paşea cu 40.000 de tătari şi au lovit Ţara Leşască în trei părţi. Pe o parte sîngur galga-sultan, pe altă parte Salmaşâ-mîrza, pe a triia parte Cantemir-paşea şi au prădat pănă la Socal şi pănă mai sus de Liov. Ce, i-au lovitú léşii şi întîiú pre singur galga-soltanú Coneţpolschii hatmanul şi cu Hmileţchii şi au pieritú acolea mulţime de tătari şi feciorul lui Cantemir şi au cădzut la robiie şi un frate a hanului, mai mieu de galga-soltanú, robú la leşi, carile apoi au ieşitú şi cădzusă han la Crîmú, de îmbla cu Hmil în Ţara Leşască. Iară partea lui Salmaşâ-mîrza şi a lui Cantemirú-paşea nu era de tot răsipite, că măcar că lovisă şi pe Cantemir-paşea iară léşii cu Liubomirschii, iară de tot răsipă acestor orde a face n-au putut. Ce, strmgîndu-se iară ordele la Nistru, la carii scăpasă şi galga-soltan, numai ce era să prade ţara, dîndú vina Radului-vodă, că au datú ştire léşilor de dînşii. Şi să nu să hie prilejitú moartea Radului-vodă şi nevoinţa lui Barnovschii-vodă, n-ar hi hălăduit ţara atuncea de mare primejdiie.
Zac. 4. Ce, cum floarea şi pomeţii şi toată verdeaţa pămîntului stau ovilite de brumă cădzută peste vréme şi apoi, după lină căldura soarelui, vinú iară la hirea şi la frîmseţele sale céle împiedecate de răceala brumei, aşea şi ţara, după greutăţile ce era la Radul-vodă (care vacurilor de miratú au rămas, cum au putut încăpea întru înţelepciunea acelui domnú acéia nemilă de ţară), au venitú fără zăbavă ţara la hirea sa şi pănă la anul s-au împlutú de tot bivşugul şi s-au împlut de oameni.
Zac. 5. Milele domnilor pot aşedza ţărîle, nemila şi lăcomia fac răsipă ţărălor. Făcusă Barnovschii-vodă mare volniciie curţii să dea numai la birú, o dată într-un an. Şi oricine den curteni de nevoie au răsăritú de la ocina sa, ori la satu boierescú, ori la sat domnescú, pre toţi i-au adus la breslele sale şi la locul său. Şi siliştilor, pe unde să pustiisă, au dat slobodzii, chemîndú oameni din Ţara Leşască şi aşea s-au împlutú ţara, în puţină vréme, de oameni.
Zac. 6. La al doilea anú domniei sale, i-au venit porunca de la împărăţiie să margă cu oştile ţărîi la Daseu, pentru întăritura Daşevului, că măcarú că legasă pacea aceasta la Hotin între turci şi între leşi, să nu îmbie tătarîi la leşi stricîndú şi cazacii pre mare la turci, iară nu-i putea opri îmbe părţile pe aceste neamuri, nice pre tătari turcii, nice pre cazaci léşii. Ce, loviia totdeauna şi cazacii pre Marea Neagră locurile turceşti şi mai multú Daşovul păţiia nevoie în toată vremea de dînşii. Deci, au mărsú şi Barnovschii-vodă într-acela anú, toată vara, de au lucratú penpregiurul cetăţii, tocmindú zidiurile şi şanţurile şi cu muntenii şi cu nişte paşi orînduiţi de la împărăţiie pe acéia treabă.
Zac. 7. După slujba ce au făcut Barnovschii-vodă împărăţiei la Daşău, domniia cu mare fericiie ţărîi, stîndú tot după grijile ţărîi şi după lucruri dumne-dzăiereşti. Şi au fîrşitú mănăstirea mare în dricul oraşului léşilor întîi, ce să dzice Sfînta Mariia şi apoi mănăstirea anume Hangul, în munţi, den pajişte şi Dragomirna au fîrşit iară el, urdzită de Crimca mitropolitul, aproape de oraşul Sucevei, aşijderč şi Bîrnova, lîngă Iaşi, care apoi au fîrşit-oă Dabijč-vodă, fără beséreci în multe locuri şi beserică lui Sfetii loanú, iară aicea în orasú, de îmrnă-sa făcută. El au lăsat moşiia sa, Toporăuţii, sat la Cernăuţi şi Şipotele, la Hîrlău, cu afurisănie a patru patriarşi mănăstirii sale Sfintei Măriei den tîrgú den Ieşi, întîi cu ţara să nu hie la alte dări, fără numai la birú. Ce, binele pururea este gingaş şi pentru păcatele oamenilor, nu în multă vréme stătătoriú. Pentru 40 de pungi ce-i cerea veziriul de la Barnovschii-vodă, ferindú ţara de obicei, i-au venitú mazilie, neîmplîndú bine patru ani la domniie. Şi mulţi, cari-i era priietini, îl sfătuia să nu să puie împrotiva veziriului, să-i dea acei bani, să nu-i vie vreo primejdie. N-au vrutú nice într-un chip să priimască, pentru obiceiú să nu să facă asupra ţărîi, urmîndú pe Pătru-vodă, carele au făcut Galata de Sus, care avîndu dodeiale totdeauna de la turci cu dările, au strînsú boierii şi ţara, şi le-au dzis că nu mai poate să sature pîntecele turcilor fără fundú. Şi luîndu-şi dzua bună de la toţi, au lăsatú domniia şi s-au dus pen Ţara Leşască la Veneţiea, unde-şi s-au săvîrşit şi viaţa sa, cu vécinică pomenire în ţară. Să cunoaşte că aceşti domni matce direpte au fostú aceştii ţări, nu maştihă, cîndú, pentru obiceiú să nu să facă în dzilele lor cu greul ţărîi, domniile s-au lăsatú şi asuprelele ţărîi n-au priimit să hie de la dînşii.
Zac. 8. Aşea au făcut şi Barnovschii-vodă, macara că cu foarte prostú sfat, căce după maziliia n-au mărsú la împărăţiie, ce-şi cumpărasă un tîrgú în Ţara Leşască, anume Ustiia, cu cîteva ocine, nu departe de Nistru, şi după mazilie ce i-au venitú, au mărsú cu casa lui în Ţara Leşască, la Ustiia. Iară domnú în locul lui au venit Alexandru-vodă, feciorul Radului-vodă celui Mare.
Capulú alú treisprădzecč
Încep. 1. Aceste trei domnii, a lui Alexandru-vodă, feciorul Radului-vodă, şi a lui Moysei-vodă, domniia întîiú, şi a lui Alexandru-vodă Iliiaşú, suptú un cap închidem, căci că toate aceste domnii şi scurte, cîte giumătate de an unile, altele peste un an oarece cu puţin, trăitoare au fostú şi nice lucruri aşea însămnate în anii lor prilejite nu s-au tîmplatú.
Zac. 2. Mai cu greu mi-au fostú, iubite cititoriule, a scrie de aceste domnii, decît de cele mai de multú trecute, că de aceste domnii, ce mai sus scriem, necăiuri, nice într-un létopiseţú streinú, pomenit nu să află, ori căce au fostú scurte, ori căci nemică aşea ales nu s-au prilejitú în dzilele lor. Ce, cît am putută a înţelege den boieri bătrîni den dzilele lor, pre rîndul său mergîndú cursul anilor, îţi însăm-nămú.
Zac. 3. Deci, după ieşitul lui Barnovschii-vodă în Ţara Leşască, au venit domnú în ţară Alexandru-vodă, feciorul Radului-vodă celui Mare. în vestea tătîne-său, ce avea la împărăţiie, i să dideasă domniia, ce, cu cît ceriul de la pămîntú, cu atîta de hirea tătîne-său departe, om şi de trup şi de hire slabú şi boliacú. Care lucru înţelegîndú şi împărăţiia că nu este de domniia ţărîi de margine ca aceasta, neîmplîndú bine giumătate de anú, i-au venit maziliia.
Zac. 4. Să ispitisă Barnovschii-vodă oarece la margine cu trimisul lui Necoriţă hatmanul la Toporăuţi, în dzilele ceştii domnii a lui Alexandru-vodă, ce i-au ieşit cu oşti Vasilie Lupul vornicul şi Grama stolnicul şi l-au împensú pre Nicoriţă de la marginile ţărîi.
Zac. 5. După maziliia lui Alexandru-vodă, feciorul Radului-vodă, au venit cu domniia Moysei Moghila-vodă, feciorul lui Simion-vodă, om blîndú, un mielú la hire, nelacom, nemăruia rău. Multe case de gios, lipsite, au scos în fruntea lăcuitorilor ţărîi, ales pre Ciogoléşti. Pace din toate părţile, numai de datornicii turci mare strînsori şi sile şi aşea să împinsă ţara şi de oameni răi, cît, a vedere cu bulucuri îmbla, de prăda şi jecuiia oamenii FÎ pre lingă oraşú.
Zac. 6. Iară cum toate domniile nu sintú fără nepriietini şi mai ales domnii mai mulţi nepriietini au, cum copacii cei mai înalţi mai multe vivoară şi mai mare vînturi sprejenescú, aşea şi Moysei-vodă, avîndu nepriietini la împărăţiie, îi scornisă cum va să fugă în Ţara Leşască pre urma lui Barnovscliii-vodă. Care lucru înţelegîndú împărăţiia, în taină au trimis poruncă la Cantemir-paşea, să margă să-l pornească den scaun spre împărăţiie, să vie, iară ari vrea spre altă parte, să-l prindză şi să-l trimaţă la Poartă.
Zac. 7. Şi aşea, neştiindú nemică Moysei-vodă, stătu Cantemir-paşea la Ţuţora, sprinten cu o samă de oşteni ai săi şi au trimis lui Moysei-vodă pren ceauş cărţi de maziliie. Deci numai ce i-au căutatú a purcede spre Ţarigrad şi în locul lui s-au datú domniia lui Alexandru-vodă Iliiaş, a doa domniie.
Zac. 8. Cum au venit ştire de domniia lui Alexandru-vodă la boieri, mare mîhniciune şi voie rea în toată curtea, mai ales în boieri, ştiindú cu toţii hirea acelui domnú. Ce, au făcut sfat cu toţii şi îndată au purces fruntea toată de boieri la Ţarigrad, cu jalobă la împărăţiie pentru greul ce petrecea ţara de domnii neştiutori rîndul ei. Lupul Vasilie vornicul, ce au cădzutú apoi domnú, Cehan vornicul, Savin hatmanul, Costin postelnicu, Ureche spătariul, Buhuş visternicul, Furtuna comisul, Başotă logofătul şi alţi boieri cu numărul pănă la 50 de capete numai de boieri, fără alte capete de ţară şi au purces cu toţii la Ţarigrad. Ghenghea logofătul şi cu Enachie postelnicul rămăsesă caimacami la scaun.
Zac. 9. Nepurcesú den Ţarigrad au apucatú boierii pre Alexandru-vodă cu domniia, că oblicise el de boieri că vinú cu pîră, cum nice într-un chip nu-l priimeşte ţara. Şi au trimis înainte boierilor Alexandru-vodă pre Batiste Veveli şi cu ceauşi, Batiste să le grăiască cu bine şi ceauşii să tragă pre boieri ca să să sparie. Carii fără ştirea veziriului fiindú si vădzindú atîtea capete, nu s-au cutedzatú ceauşii a le face silă şi încă pe Batiste l-au suduit foarte tare, ales Cehan vornicul.
Zac. 10. Iară la curţile împăraţilor multe răutăţi pot să să facă peste ştirea celor mai mari. Aşea s-au prilejit şi boierilor celora ce mersesă, tuturora. Pănă agiunge ei la veziriul, au venit într-o noapte, poate hi cu voia chihaiei veziriului, carii multe pot fără ştire, şi au legatú pre cîţva boieri, cîţi au fostú mai capete şi i-au ţinut pen ieşitori închişi, peste ştirea veziriului. Ce, le-au căutatú boierilor numai a face tocmală cu Alexandru-vodă şi legături. Să mai ispitisă boierii, după ce au ieşit din opreală, să margă la veziriul şi era gata lucrul acéia. Ce, s-au prilejit perirea veziriului, pe uliţe mărgîndú de la curţile împărăteşti la săraiul său, de iniceri, l-au ucis cu pietri inicerii. Deci, numai ce au căutatú boierilor a priimi pre Alexandru-vodă şi au mărsú la patrierşie şi au făcut giurămînturi boierii lui Alexandru-vodă şi el boierilor iarăşi. Şi aşea au purces din Ţarigrad spre ţară.
Zac. 11. Dacă s-au aşedzat Alexandru-vodă la scaun (lupul părul schimbă, iară nu hirea), tot pre acéia cale, ca şi la domniia dentîiú au purces lucrurile. Ce, cîrpiia boierii cum putea trébile ţărîi, iară domniia mai multú îşi petrecea cu Batiste Veveli.
Zac. 12. În Ţara Muntenească pre atuncea să rădicasă muntenii pre domnul lor, Lion-vodă pentru mare desfrînăciuni şi nespuse ce era într-acela domnú. Şi dentre toate căpeteniile Ţărîi Munteneşti era Matei-aga şi de atunceşi au cădzut domnú fericit Ţărîi Munteneşti. Supt vremea acelor amestecături scosesă Alexandru-vodă de la împărăţiie domniia fecioru-său, Radului-vodă, a Ţărîi Munteneşti şi tot în anul dintîiu domnii sale. După ce au venit steagul de la împărăţiie fecioru-său de domniie, l-au pornitú şi cu cîtăva gloată de aicea den ţară. Ce, le-au ieşit Mătei-vodă domnul mun-tenescú înainte şi de-abiia au scăpat şi singur Radul-vodă cu sprejeneală unora ce s-au ales pe lîngă dînsul den moldoveni.
Zac. 13. Nici într-un chip nu putea să amistuiască Alexandru-vodă fapta boierilor, ce făcusă cu venirea împrotiva lui la Ţarigrad şi nice boierilor nici într-un chip lucrurile ce era foarte proaste la toate trébile a lui Alexandru-vodă nu le plăcea. Şi dentr-acestea adăogîndu-să necredinţa şi prepusul den dzi în dzi, aşedzasă gîndul său Alexandru-vodă numai să omoară pre o samă de boieri, ales pre Vasilie Lupul vornicul şi pre Cehan vornicul şi pre Savin hatmanul, pre Buhuş visternicul, pre Ureche spătarul. Costin postelnicul era mazil la ţară, ce, ori să-l tragă în partea sa Alexandru-vodă, ori altú gîndú avîndu, îl chemasă la curte şi-i da hătmaniia. Ce, vădzindú Costin lucrurile amu îngroşate între domniie şi între sfatú, gînduri spurcate şi rele, s-au luat dzua bună pre cîteva dzile şi au şedzut la ţară.
Zac. 14. Iară celoralalţi boieri toate gîndurile a lui Alexandru-vodă au descoperită Costantin Aseni, om de casa lui Alexandru-vodă, cum în dzua de Paşti era să-i omoară, cu sfatul lui Batiste. Deci şi boierii îmbla toţi cu paza vieţii.
Zac. 15. Şi vădzîndú de adevărat urclzită perirea sa de Alexandru-vodă, ca céia ce să îneacă să apucă de sabie cu mîna goală, s-au vorovitú cu toţii şi au datú ştire ţărîi, care hierbîndú în greutăţi şi în netocmele, pre lesne s-au pornitú şi nu numai curtea, ce şi ţărănimea. Şi atîta mulţime s-au strînsú den toate părţile, cît nu încăpea în tîrgú, ce împlusă locul pe supt Miroslava, petutinderea, străgîndú pen toate uliţele pre greci.
Zac. 16. Vasilie Lupul vornicul era cap tuturor lucrurilor acestora. Dacă au năbuşit ţara, au mărsú de au spus domniei aieve, cum s-au rădicat ţara şi strigă pre greci. Au raspunsú Alexandru-vodă: "Dacă să rădică pre greci, pre mine să rădică". Şi vădzîndú atîta mulţime, nu s-au apucatú de nemică, numai de grijea să hălăduiască cu casa sa de gloate.
Zac. 17. Au mărsú boierii cu toţii la curte şi la purcesul domnii, să nu hie pus cu toţii să oprească desfrînată prostimea, pozna mare şi de-abiia prilejită în vro tară s-ar hi tîmplatú. Ce, tot pe lîngă domniie au rnărsú boierii, oprindú şi domolindú ţărănimea. Iară mai nu era în puterea boierilor a-i opri, pornită grosimea. Ce şi pre Vasilie vornicul, anume că ieste şi el den greci, au zvîrlit unul cu un os şi l-au lovit în cap, den care lovitură au fostú Vasilie vornicul multă vreme rănitú.
Zac. 18. O! nestătătoare şi niceodată încredinţate lucrurile a lumii, cum vîrsteadză toate şi turbură şi face lucruri împrotiva! Cîndú cu cale să fie frică celorú mai mici de cei mai mari, iară cursul lumii aduce de este de multe ori celui mai mare de cei mici grije.
Zac. 19. Fericiţi sîntú împăraţii, craii, domnii, carii domnescú aşea, să nu le hie de cei mai mici niciodată siială.
Zac. 20. Un craiú de Englitera, de cîte ori să îmbrăca dimeneţile, de atîtea ori dzicea singur sie: "Adu-ţi aminte că a multe gloate de oameni eşti stăpînú". Domnii cei buni şi direpţi fără grije şi desfătaţi stăpînescú, iară cei răi tot cu siială.
Zac. 21. Dacă au agiunsú în şesul Bahluiului domniia, aproape de mănăstirea Balicăi locul era tot plin de oameni, nu să vedea şesul deşertú ne-căiuri. Striga: "Dă-ne, doamne, pre greci". Unii hăicăia, alţii suduia şi jecuiia. Şi acolo au strigată pre Batiste, să le dea, carele era tot aproape de Alexandru-vodă, vădzîndú strigarea pre sine. Ce, nu sta domniia de grijea lui, ce de grijea sa şi numai ce i-au dzis să să depărtédză de la dînsul. Şi aşea l-au apucat şi l-au dat pre mîna ţăranilor. Nespusă vrăjmăşiia a prostimei! Şi aşea, fără de nice o milă, de viu, cu topoară l-au făcut fărîme. Şi pănă într-atîta s-au amestecat unii, anume Bosie Lăpuşneanul, cît nici ermulucul den spinarea lui Alexandru-vodă, că bura a ploaie, atunce n-au hălăduitú.
Zac. 22. De grijea ţărănimei ce era pen tot locul, să nu între Alexandru-vodă îndată la pădure şi boierii încă aşea socotisă, să să mai depărtédză de gloate, la loc deschis, fără pădure, l-au pornitú pe drumul braniştei, pe dencoace de Bahluiú, por-nindú şi săimeni cu sineţele gata pe lîngă dînsul. Apoi, dacă s-au întorsú boierii, au stătut la grije, să nu ia Alexandru-vodă calea den branişte spre Cantemir-paşea la Bugeagú. Ce, îndată au ales o samă de boieri, cu Buhuş visternicul şi l-au trimis la branişte, după Alexandru-vodă, să-i îndiréptedză calea pe la Huşi, pre Bîrlad în gios.
Zac. 23. Era mai mare spaimă decît dentîiú, dacă vădzu Alexandru-vodă gloate iară după sine şi la branişte şi-i lăsasă şi siimenii toţi şi copiei den casă. Şi dacă s-au apropiiatú boierii, le-au dzis Alexandru-vodă cu lacrămi: "Mă rog pentru fiiul mieu, Radul-vodă, să-l lăsaţi viu!" Au dzis Buhuş visternicul să n-aibă nice o grije, nice să să gîndească măriia-sa c-au vinitú cu vreun rău, numai pofteşte ţara pre măriia-sa să margă pre Bîrladú spre Galaţi, să nu aducă vreun rău asupra ţărîi cu tătari şi i-au giurat să n-aibă nici o grije. Şi aşea au priimit şi Alexandru-vodă, pe unde va hi voia ţărîi, pe acolo să margă. Şi au purcesú spre drumul Bîrladului şi au aşedzat boierii iară pre siimeni pe lîngă dînsul şi copii cei den casă, carii îl părăsisă dîndu-i şi den boieri petrecători pănă în Galaţi.
Zac. 24. La Tecuci au ieşit şi Costin postelnicul înainte, de la Putna, şi l-au petrecut cu cinste şi cu conace, pănă la Galaţi, plecîndu-l să vie la împăcăciune cu boierii şi să-şi hie iară în scaun, luîndú Costin postelnicul asupra sa acéia grije. Ce, n-au vrut să priimască nice într-un chip. Deci, au trecut Dunărea la Galaţi, spre împărăţiie.
Capul alú patrusprădzéeč
Încep. 1. Şi aşea m intuiţi boierii şi ţara de domniia lui Alexandru-vodă Iliiaş, au stătut cu toţii după alesul domnului nou. Striga cu toţii să fie Lupul vornicul, însă îi da şi legături, ce va lua den ţară, ce s-ari lega pentru dări, atuncea la acel ales, mai multú să nu ia din ţară. Ce, acéle legături vădzîndú Lupul vornicul, ori că vedea pre cîţva den capete că trag spre Barnovschii-vodă, n-au priimitú într-acéia dată domniia, ce au stătutú şi el la sfatul acela, să să trimaţă în Ţara Leşască la Barnovschii-vodă să vie iară la scaunul ţărîi.
Zac. 2. Ce nu era să treacă pre Barnovschii-vodă şi fîrşitulú dzilelor trage cu de-a sila pre om. Cît au sosit boierii la Ustiia, unde şedea în Ţara Leşască, cu veste că ţara iară-l pofteşte să vie la domniie, cu mare bucuriie au priimitú aceia veste. Neştiutor gîndul omenescú, singur de sine la ce merge şi la ce tîmplări apoi soseşte, îndată ştire au dat şi craiului şi domnilor în Ţara Leşască, poftindú voie să margă la scaunul ţărîi cei de moşie. Şi îndată s-au gătit den Ustič şi au purcesú spre ţâră şi la margine amu îl aştepta boierii şi slujitorii cu mare bucurie.
Zac. 3. Mainte de purcesul lui Barnovschii-vodă den Ustiia, un leah megiiaş de a lui, totdeauna îl sfătuiia să nu margă, să nu-şi dea viaţa fără grije pe viaţă cu grije şi cu cumpănă, arătîndu-i lunicoasă lucrurile domniei de Moldova supt împărăţie păgînă. Şi ce i-ari lipsi, fiindú ca şi un domnú în ţara lor, fără grije, cu tîrguri, cu sate? Iar Barnovschii-vodă să hie răspunsú leahului la acéle cuvente a lui: "Dulce este domnia de Muldova !" Iară leahul cătră dînsul: "Iară şi obedzăle turceşti încă sintu grele!" Şi apoi aşea au ieşitú cuventele leahului, cum au dzis.
Zac. 4. Cum au sosit Barnovschii-vodă în Iaşi den Ţara Leşască cu bucuriia tuturora, au stătut după'gătire de calea Ţarigradului, că nu era alţii mijloc, numai să margă la împărăţie, să ia de acolč domniia după sărutatul poalei împărăteşti. Svătuia mulţi în multe chipuri şi s-au cercatú şi la Abăza-paşea, care era paşă la Silistriia pe atuncea, ce nu era altú mijloc, numai de mărsú la împărăţiie. Şi atuncea s-au prilejitú de chiemasă împărăţiia şi pre Mătei-vodă den Ţara Muntenească la sărutatul poalei împărăţiei şi după cîteva fapte şi a lui Matei-vodă împrotiva împărăţiei, cu scosul lui Lion-vodă şi apoi a lui Radului-vodă, feciorul lui Alexandru-vodă. Iară tot era mai iuşoare lucrurile lui Matei-vodă, că n-au ieşitú într-altă ţară, cum ieşisă Barnovschii-vodă, suptú ascultarea altui stăpîn, craiului leşescú.
Zac. 5. Deci să aducă turcii mai pre lesne pre Barnovschii-vodă la mîna sa, pre Matei-vodă l-au pornitú fără zăbavă cu steag de domniie în Ţara Muntenească, iară Barnovschii-vodă n-au pututú hălădui de perire, precum vei afla la rîndul său.
Zac. 6. Purcesésă cu Barnovschii-vodă mulţime de boieri şi fruntea curţii, preoţi, călugări, cu un gîndú şi glasuri cu toţii, să să roage împărăţiei să li se dea domnú Barnovschii-vodă, între carii era şi Lupul vornicul. Ce, vădzîndú că mulţi sfătuia pre Barnovschii-vodă să omoară pre Lupul, ştiindú amestecăturile lui şi mergîndú Barnovschii-vodă pe la Matei-vodă, pen Bucureşti, au stătutú Lupul Vasilie vornicul, vădzindú că-i a merge pe la Matei-vodă, carele ştiia den Ţarigrad toate îmbletele lui, au névoitú cu toate mijloacele să să întoarcă îna-poiú în ţară, dzicîndú cătră Barnovschii-vodă că l-or gîlcevi grecii pentru scosul lui Alexandru-vodă şi pentru morţii ce să făcuse în greci la scosul lui Alexandru-vodă. Deci, ca un creştin Barnovschii-vodă ce era la hire, l-au slobodzitú. Iară dacă s-au adunat cu Matei-vodă şi au oblicit Matei-vodă că s-au întorsú Lupul vornicul, îndată au răpedzit după dînsul, să-l întoarcă. Ce, să păzisă bine Lupul Vasilie vornicul cu marşul şi nu l-au apucat în cale. Nice era în puterea lui Barnovschii-vodă să trimaţă aice în ţară, să-i facă vreunú rău Lupului vornicului, nefiindú încă cu domniia dată şi stîndú după grijea lucrurilor sale.
Zac. 7. De la Matei-vodă au mărsú Barnovschii-vodă pe la Abăza-paşea, pen Silistria. Cit au putut Matei-vodă, au luptatú pentru dînsul şi la Abăza-paşea, şi la Poartă şi să arăta Abăza-paşea foarte blîndú şi cu cuvente mîngăioasă. Ce turcii cu săgeţi de bumbacú ucig pre oameni şi lor pot să slujască acéle cuvente a sfintei Scripturi: "Оумакижше слокеса паче их паче и тасж стрълыы" <"Muiatu-s-au cuventele lor mai mult decît untú-de-lemn si acele sint săgeţi" >.
Zac. 8. Dacă au sosit la Ţarigrad, vădzindú veziriul atîtč gloate de ţară cu Barnovschii-vodă, i-au învăţatú să nu strige pentru Barnovschii-vodă, ce să tacă, să să lasă pre mila împărăţiei, că i-or face perire. Ce, gîndindu-să boierii că este agiunsú veziriul de la cineva cu daruri, totdeauna striga şi da răvaşe la veziriul, cum nu priimăscú pre altul şi să punea cu gloatele la locuri ca acéle, să să vadză şi de singur împăratul. Şi acéia apoi au mîncatú capul lui Barnovschii-vodă, că pîră de la nepriietini nu lipsiia, mai ales de la Lupul Vasilie vornicul, pe la priietinii lui den ţară, cu cărţi, cum, de l-or slobodzi viu pre Barnovschii-vodă, Ţara Moldovei va hi cu léşii totuna şi este ca o iscoadă a léşilor. O, îndrăcite a voitoriului de rău veninuri, ce nu scorneşte limba amară a nepriietinului!
Zac. 9. Acelea adoogîndu-se la împărăţiie asupra lui Barnovschii-vodă, după fapta ce i să prilejise, de ieşisă den ţară, den domniia dentîi în Ţara Leşască şi Abăza-paşea încă-i era pîrîş şi mai ales dzilele lui cele fîrşite, loviră supt acéia vréme cazacii pre Marea Neagră, numai ce s-au ales cu sfatulú împărăţiei să piiaie Barnovschii-vodă.
Zac. 10. Stătusă voia împărăţiei, pe toţi cîţi Venisă cu dînsul, ori să-i puie supt sabie, ori să-i dea pe la cătărgi. Ce cine era muftiul, capul legii turceşti, n-au pozvolită, ce au dzis: "Ce-i vinovată gloata? Capul să să piiardză, să vor potoli gloatele."
Zac. 11. Au priceputú Barnovschii-vodă cu cîteva dzile perirea sa şi amu din chisoare (că-i închisésă cu cîteva dzile mainte veziriul cu porunca împărăţiei), Scrisesă o carte aicea în ţară la îmma-sa, care carte pre cuventele lui s-au cunoscută că era asupra morţii acéia scrisoare. Şi aşea, într-o dzi l-au luatú de la împărăţiie şi, la vederea divanului, prăvindú şi singur împăratul pe fereastră perirea lui, i-au tăiat capul. Iară boierii, o samă den capete, era închişi şi aştepta şi ei din ceas în ceas perirea, iară céialalţi boieri mai de gios şi gloatele, ce era toţi spăimaţi de grijea morţii, pen toate unghiurile ascunşi, au petrecut cîteva dzile cu mare grije.
Zac. 12. Nu putem să trecem cu pomenirea nişte tîmplări ce s-au prilejitú în Ţarigrad, după perirea cestui domnú, care, nu numai în ţară aicea, ce plin este Ţarigradul pănă astădzi. De un cal a lui Barnovschii-vodă, ducîndu-l la grajdiuri împărăteşti, după perirea lui, în céieş dzi s-au trîntitú calul gios şi au muritú în locú. Şi a doa dzi noaptea au arsú şi Ţarigradul pănă <cîteva> mii de case. Acéstea că s-au tîmplatú, ori că s-au tîmplatú atuncea ce se poate prileji şi altă dată, ori s-au mai prilejit, ori că au arătat Dumnedzău singe nevinovat, că era Barnovschii om dumnădzăierescú şi mare rugătoriú spre Dumnedzău. De care măr-turisiia Toma vornicul, fiindú postelnic al doilea la dînsul, că în multe nopţi l-au zărită pe la miiadză-noapte îngenunchiatú înaintea icoanei la rugă, cu mare osîrdiie.
Zac. 13. Era la hirea sa Barnovschii-vodă foarte trufaş şi la portul hainelor mîndru, iară la inimă foarte direptú şi nelacom şi blîndú. Mănăstiri şi beserici cîte au făcutú, aşea în scurtă vréme, nice unu domnú n-au făcutú. Făcut-au alţi domni şi mai multe, iară cu mai îndelungate vrémi, în 40 de ai unii, alţii în 20 de ani, iară elú în trei ani. Mănăstirea în oraş aicea, ce să dzice Svinta Mariia, şi Hangul la munte, şi Dragormirna lîngă Suceavă au fîrşit şi au urdzit şi Bîrnova pre numele său, supt dealul <Pietrăria> lîngă Iaşi şi au istovită şi beserică acea mare în Liov în tîrgă, unde este şi chipul lui scris. Cu toate bunătăţi era spre ţară, iară de sine, cu purtatul trébilor împărăţiei, pre mărturia a mulţi boieri bătrîni, foarte slabă. Să pomeneşte den dzilele lui şi o iarnă ce cădzuse în luna lui martă, care iarnă dzic iarna lui Barnovschii-vodă, pănă astădzi. Fost-au perirea lui în anul 7141 <1633>, iuni 16 dzile.
Zac. 14. Trupul după perire au stătutú înaintea curţii împărăteşti pănă îndesară. Apoi, au învăţat veziriul să sloboadză un boier in, care va hi fostú chihaia lui, care slujbă să prinde la turci, cum este postelniciia cea mare la noi în ţară. Deci, au slo-bodzit pre Costin postelnicul, care era postelnic mare la Barnovschii-vodă. Au mărsú şi au luat oasele dinaintea curţii şi le-au dus la patrierşie1 şi acolea pre scurtú, pre cît au lăsat vremea de atuncea, l-au astrucat în patrierşie, în céiaşi noapte. Şi de acolo apoi Vasilie-vodă spunú să hie adus oasele aicea în ţară.
Zac. 15. La slobodzitul lui Costin postelnicul din chisoare, au întrebatú ceauşii, cu pază l-or slobodzi, au fără pază? Au dzis chihaia veziriului: "Unde să fugă, săracul?" Ce, de atuncea ceialalţi boieri, ce mai era închişi şi cei ascunşi au apucatú mai la sufletú cu nădejde de viaţă, dacă au vădzut pre Costin că l-au lăsatú fără pază, să astruce oasele. Apoi, a doa dzi, dacă au vădzutú chihaia veziriului pre Costin postelnicul că au venitú dez-dimeneaţă iară înaintea lui, au dzis: "Săracul, el au venit ca o oaie singur iară la închisoare. Pasă la céielalţi, vei ieşi şi tu şi ei în puţină vréme." închişi den boieri era Ghenghea logofătul, Başotă hatmanul, Cehan vornicul, Roşea visternicul, Costin postelnicul.
Zac. 16. A treia dzi după astrucarea lui Barnovschii-vodă într-o noapte trecuse împăratul pre acéle vremi soltan Murat, în céia parte, la Scuder. peste Bohazú, la primblare şi au întrebat pre veziriul: "Aşedzat-au domnú la Muldova, în locul ghiaurului ce au perit?" Au răspunsú viziriul că nu s-au pus încă domnú, ce pre cine ar hi voia împărăţiei să să puie, să nu stea acéia ţară fără domnú. I-au răspunsú împăratul: "Chiamă pre ghiaurii, ce-s boieri acei ţări si pre cine ori vrea ei să-şi aleagă domnú, să le hie datú". Deci, îndată, tot într-aceiaş noapte, au trimis veziriul cu caicul la boieri, unde era închişi şi au luat iară pre Costin postelnicul, înspăimatú că-i ducú noaptea să-l înece, ori să-l muncească pentru avuţiia lui Barnovschii-vodă. Dacă l-au dus înaintea viziriului, i-au dzis: "Iată că împăratulú vă iartă capetele şi sunteţi de acmu slobodzi şi să mergeţi să vă alegeţi domnú, pre cine veţi pofti".
Zac. 17. Întorsú Costin postelnicul den spaimă cu bucurie de la viziriul la ceialalţi boieri ce era închişi, le-au spus vestea. Şi au slobodzit şi pre céielalţi boieri, de ş-au mărsú cu toţii la un locú şi îndată au stătut la sfatú cu toţii şi au ales pre Moysei-vodă în locul lui Barnovschii-vodă, cu a doa domniie.
Capul alú cinsprădzécč
Încep. 1. Au mărsú a doa dzi toţi boierii şi gloatele la gazda lui Moyseiú-vodă şi de acolo la curţile viziriului, de au luatú căftanú de domniie şi fără zăbavă au purces spre ţară, iară cu câteva datorii, făcute de cheltuiele ce s-au făcut den asupreală turcilorú.
Zac. 2. Nu ieşiia suspinul dentre toţi pentru moartea lui Barnovschii-vodă, ce toţi jăluia pre Lupul vornicul, căruia toate pîrăle să oblicise. Deci, încă den cale au ales Moysei-vodă pre Cehan vornicul, şi pre Roşea visternicul, şi pre Banul, să vie înainte, să prindze pre Lupul vornicul. Ce, precum era paza cestora ce mergea să-lú prindze, cu multú mai mare pază avea Lupul şi mai meşter, şi mai cu pază. Avîndu ştire de toate, cîte i să gătisă, au fugitú den Iaşi şi în cîteva dzile au fostú tupilat aicea în ţară pen păduri. Apoi pen Ţara Muntenească au trecut în chipul neguţitorescú la Ţarigrad. Iară casei lui şi îmmei sale şi surori ce au avut, dacă au venitú Moyseiú-vodă în scaun, nice o asupreală n-au făcut, ce încă socotinţă avea giupîneasa lui şi cuconii de Moysăi-vodă, pre care lucru să poate cunoaşte hirea creştină a lui Moysei-vodă, măcar că Ştiia că îndată ce au mărsú Lupul vornicul în Ţarigrad, îmbla după domniie.
Zac. 3. În cale fiindú Moysei-vodă, iară lui Abăza-paşea amu venisă porunca de la împărăţiie să să gateadză asupra léşilor, carii aşea supusesă pre moscali, cît craiul leşăscú Vladislav nu mai ieşiia den Ţărîle Moscului cu oşti. Şi amu pierduse toată puterea a stare împrotiva léşilor moscalii şi pănă în stoliţa Moscului ţinea cetăţile léşii şi mulţi din capetele Moscului priimič să fie craiul leşăscú şi la dînşii împăratú.
Zac. 4. Deci trimisesă moscalii sol la turci, giuruindu-le Cazanul şi Azderhanul, doă ţări tătărăşti care ţinu şi acum supt mîna sa moscalii, numai să le dea agiutoriú împrotiva léşilor. Şi le-au dat agiutoriú atunceşi, orînduindú pre Abăza-paşea de pe Volga să fi fost oferite turcilor, care n-aveau cum să ajungă acolo cu graniţele lor. cu toate oştile turceşti, cîte sîntii de la Buda pănă la Nistru şi ţărîle amîndoaă, Ţara Muntenească şi ţara noastră şi pre tătari. Şi au lovit întîiú ordele lui Cantemir cu trecătoarea Nistrului la Hrinciuc, mai gios de Hotin, Ţara Leşască şi robise Podoliia şi cu cîţva plean întorcîndu-să, i-au gonitú Coneţpolschii hatmanul, carele era lăsat aicea la margine de crai, pentru paza despre aceste părţi. Şi i-au agiunsú pre tătari aicea în ţară, pe Prutú, în preajma Cornul lui Sasú şi i-au lovit, de au scos toţi robii, cîţi luasă şi au perit cîţva den tătari.
Zac. 5. În luna lui avgust, v leato 7141 <1633>, au sositú Moysei-vodă în scaun şi bine încă nea-şedzatú, au intrat şi Abăza-paşea cu oşti în ţară, la octovrie 7, v leato 7142 <1634> (şi dentr-acesta anú sintú începute şi dzilele vieţii mele), cu care depreună şi Moysăi-vodă cu ostile ţărîi au purces spre Ţara Leşască şi au pus tabăra Abăza-paşea pre Nistru, unde cade apa Smotriciului, care apă vine pre la Cameniţă, în Nistru.
Zac. 6. Puterea toată a léşilor era cu craiul asupra Moscului, ce, cît au pututú a strînge Coneţpolschii hatmanul oaste şi leşască, şi căzăcească, ca pre 12.000 de oameni, au pus tabăra sa şi el supt Cameniţă, despre capiştea armenească. Iară Abăza-paşea, lăsindú tabăra pe Nistru dincoace, precum s-au pomenitú, singur cu toate oştile de războiú, au trecut Nistrul şi au mersă direptú asupra taberii leşeşti, avîndu cu sine de toate oşti, cu tătari, cu îmbe ţărîle, Ţara Muntenească, cu domnul lor, Matei-vodă şi ţara noastră, ca 30.000 de oameni de războiú.
Zac. 7. Léşii grijise şanţurile bine cu pusei şi cu pedestrime şi au ieşit şi ei cu călărimea denafară de şanţuri. Au dat năvală turcii cu mijlocul oştii foarte tare şi aripa den-a-direapta a tătarilor, pănă s-au amestecat cu călărimea léşilor. Iară aripa den-a-stînga, a domnilor, ori nedeprinse hirea ţărîlor acestora la foc, ori nu-i trăgea inima pre munteni şi pre ai noştri să margă creştin asupra creştinului, au stătut mai slabú. Iară şi turcii cu tătarîi n-au zăbăvitú multú, apropiaţi de şanţurile léşilor, pentru focul care da foarte desú, cu moarte în turci şi în tătari, ce s-au datú şi ei înapoi. Şi s-au mutatú Abaza-paşea cu toată oastea despre o vale, care este aproape de Cameniţă, anume Mucşa şi iară au tocmitú oastea. Şi amu cu săbiile zmulte asupra moldovenilor şi a muntenilor turcii, să margă de frica lor la năvală. Şi au dat Abaza-paşea al doilea rîndú cu toate oştile năvală asupra léşilor şi înfrînsésă o roată de leşi, ce le-au ieşitú alte roate în sprejeneală şi n-au făcutú nemică, nice cu a doa năvală, să poată răzbi tabăra leşască.
Zac. 8. Stătut-au războiul peste vréme de chindie şi se mira domnii, cu ce mijloc ari spăriia pre Abaza-paşea de la Cameniţă, că să ia tabăra leşască, pusă la un locú ca acéia şi supt o cetate ca acéia, nu era putinţă. Ce, au făcut veste pen nişte călăraşi, cum au datú călăraşii de nişte oşti Căzăceşti cu tabăra legată despre Nădăboru, vinitoare într-agiu-toriú léşilor. Şi den cuvîntú în cuvîntú, au sositú pănă la Abaza-paşea vestea acéia, care vrîndú să ştie Abaza-paşea de adevăratú şi întrebîndú pe Moysăi-vodă, au adus călăraşii înaintea lui, învăţaţi să adeverească lucrul, cum aşea este şi cum au vădzutú cu ochii lor peste pădurea Nădăborului oastea. Au stătut în gînduri îndată Abaza-paşa, de purces spre tabăra sa, spre Nistru, vădzîndú că n-are ce face şi oştii leşeşti şi socotindú şi răceala acestor doă ţări la bătaie şi au purces într-acéiaşi dzi cu noaptea îndărăptú.
Zac. 9. Léşii încă bucuroşi că s-au mîntuitú de nepriieteni, n-au gonitú ce au stătut pre loc, păzîn-du-şi tabăra lor. Iară Abaza-paşea, să nu să întoarcă de tot fără veste, înţelegîndú de unu oraşú leşescú pe Nistru, în gios de Cameniţă, anume Studeniţa, au purces asupra celui tîrgşorú la care puţinei haiduci era de paza cetăţii. Ceielaltă gloată, tot ţărănime, strînşi de pen pregiurú, au fostú bejenari. S-au apărat doă dzile tîrgul, iară spre a triia dzi haiducii au fugitú cu noaptea spre Cameniţă. Iar ţărănimea toată, cîtă era strînsă acolea, au cădzut'în robiie la turci şi la tătari. Acolea, la năvală, au căutatú şi alor noştri a merge, iară totuş s-au datú ştire haiducilorú să fugă, să nu piaie.
Zac. 10. Mare veste siliia Abaza-paşea să scoată Studeniţii si ce-au fostú fruntea de oameni au ales şi i-au trimis la împărăţiie, scornindu-le nume de oameni mari în Ţara Leşască. Şi o fată ce să prilejise între roabe, foarte iscusită de trup, au trimisu-oă la împărăţiie, puindu-i nume că este fata hatmanului leşăscú.
Zac. 11. S-au întorsú după acéia izbîndă Abaza-paşea spre Dunăre, cu gîndú foarte rău şi pre domni, şi pre boieri, pentru însălătura care s-au aflatú apoi, c-acéia cu cazacii la Nădăbor, ce s-au fostú scornitú, n-au fostú nemică. Şi dacă au sositú aicea la Iaşi, au stătut cu corturi în şes despre mănăstirea Balicăi şi a doa dzi era aşedzatú gîndul lui să prindze pre toţi boierii, să-i puie în obedzi, să-i ia cu sine, să să plătească la împărăţie de ponoslú, că i-au fostú ţărîle acéstea de sminteală. Ce, un turcú orbú de un ochiú, priietin lui Costin hatmanul, au descoperitú gîndul lui Abăza-paşea şi au fugitú boierii, în céiaşi noapte den Iaşi, de-au âgiunsú pănă în dzuoă la Pobrata mănăstirea.
Zac. 12. A dooa dzi, strîngîndú pre Moysei-vodă pentru boieri Abaza-paşea, au datú seamă că s-au dus pentru graba birului întîrdziiat fiindă birul. Iară alţii şoptiia lui Abăza-paşea că s-au dus boierii la leşi, să-i pornească pe leşi pe urma lui. Şi aşea s-au fîrşită venirea lui Abăza-paşea asupra léşilor. In anul 7142 <1633> toamna la noievrie, au trecută Dunărea înapoi, spre scaunul său.
Zac. 13. Şi cît s-au aşedzată, nepărăsit pîrîia pre domni, ales pre Moysei-vodă. Iară Matei-vodă fiindu-i cirac, ş-au tocmită prea lesne lucrurile la dînsul. Iară Moysei-vodă n-au putută trăi multă în domniie de pîrîle lui, ales fiindă acolea şi Lupul vornicul, cunoscută mai deinte lui Abăza-paşea. Ce au domnită Moysei-vodă, după Abaza-paşea, numai peste iarnă. Deci, la primăvară i-au venită maziliia şi s-au dat domniia lui Lupu Vasilie vornicul de sultan Murat.
Zac. 14. Iară Moysăi-vodă, după maziliia sa den domniie, sătul de binele turcilor, au mărsă în Ţara Leşască, petrecut de boieri cîţva pănă la margine, undeşi apoi, după cîţva ani petrecuţi în odihnă, cu ocine în Ţara Leşască şi cinste de la leşi, ş-au fîrşit şi viaţa pre vremea domniei lui Dabijč-vodă.
Capulú alú şésesprădzécč
Încep. Fericită domniia lui Vasilie-vodă, în care, de au fostă cîndva această ţară în tot binele, şi bivşug, şi plină de avuţiie, cu mare fericiie şi trăgănată pănă la 19 ani, în dzilele aceştii domnii au fostă, în anii dentîiú cu prepusuri de nepace iară între leşi şi între turci, iară apoi, după trei-patru ai, deşchidzîndu-şi calea împărăţiia Turcului asupra Persului cu soltan Murat pentru Vavilonul, aicea aceste părţi la mare păci şi linişti şi mare fericii era.
Zac. 2. Domniia cum s-au prilejit, de-au luat Vasilie-vodă, s-au pomenit la domniia lui Moysei-vodă, în capul al cincisprădzecilč, cum fugise Vasilie-vodă de frica lui Moyseiă-vodă, de aicea den ţară în Ţarigrad. Şi acolea, cunoscut la cîţva den capete şi mai vîrtos lui Abaza-paşea, care era pîrîş lui Moysei-vodă şi mai multă cu nevoinţa lui, i-au dat soltan Murată domniia, vădzîndu-l omú harnicú de acéia treabă.
Zac. 3. Dacă au luat domniia, nevrîndú să hie nemulţemitoriă lui Moysei-vodă, pentru binele lui, ce făcuse casei lui, neamestecîndu-se nice cu un rău asupra casei lui, au scris carte la Moyseiă-vodă, cu mare mulţemită pentru oamenii săi, căci n-au avut nice o nevoie şi lăsindu-i în voie, unde ari vrea să margă, ori spre ce parte volnic, fără nici o grije să fie, şi sfătuindu-l sa nu vie la Ţarigrad, pentru multe datorii ce avea Moysei-vodă în Ţarigrad. Şi să nu bănuiască că ce s-au prilejit aşea, fiindă aceste lucruri, ales a domnielor, supt orînduiala lui Dumnedzău, fără care nu iesă domnii.
Zac. 4. După aceasta ţărămonie, au purces Vasilie-vodă de la Ţarigrad cu domniia în ţară, în anul 7142 <1634>. Iară Moysei-vodă, strînsú cu casa lui şi cu Costin hatmanulă den boieri, au trecut în Ţara Leşască.
Zac. 5. Abaza-paşea iară să gătiia cu mare putere asupra léşilor, să-şi mai tocmască lucrurile a războiului celui dentîi care făcusă asupra lui Coneţpolschii la Cameniţă, pănă n-ari oblici împărăţiia că cu rîndul dentîi n-au lucrată atîta, cit da samă înaintea împărăţiei. Deci îndemna pre împărăţiia iară asupra léşilor şi sta de faţă şi solii moschiceşti la Ţarigrad, nevoitori, cu mare făgăduinţă împărăţiei de Cazanul şi de Azderhanul, să fie a turcilor. Şi numai, ce aştepta şi Vasilie-vodă, neaşedzat bine la domnie, să-i vie porunca de gătire de oaste, iară ca şi lui Moysei-vodă.
Zac. 6. Era şi solul leşască, den Ţara Moschicească pornit de craiul la împărăţiie, anume Tră-binschii, pre carele (dîndă ştire craiului Coneţpolschii hatmanul, cîndă veniia asupra lui Abaza-paşea cu oşti turceşti) îi trimisesă la împărăţiie craiul, între-bîndă de turci, ce pricină ar hi stricăciunei de pace cei legate la Hotin cu sultan Osmană. Şi au trecut solul acéia pen ţară, curundă în urma lui Abaza-paşea, în dzilele lui Moysei-vodă. Ce, oblicindu-l Abaza-paşea, au trimis de l-au oprită la Pravadiia, silindu-l să-şi dea soliia la dînsul, temîndu-se să nu se obliceasca prin soliia lui, acéia cale a lui, cum au fostă. Ce, nevrîndă solul să-i dea soliia şi răspundzindă că este trimis la singură împărăţiia, nu la unul den paşi, l-au oprit cîtăva vréme. Ce Leahul au silită cu mijloace de au dată ştire de sine la Poartă că este oprită şi au venită poruneă la Abaza-paşea să-l sloboadză. Şi numai ce i-au căutată a-l slobodzi. Iară aşe-i stricasă solului lucrurile la împărăţiie, cît nici o cinste n-au avut, care să cade solilor şi l-au pornitú cu răspunsú de scîrbă înapoi, fără zăbavă şi anume să hie gata Crăiia Leşască iară de sfadă.
Zac. 7. Acela răspunsú a turcilor dacă au agiunsă la craiul în Ţara Moschicească; că era tot în Ţara Moscului cu oşti şi dîndă-i ştire şi de la margine iară de gătirea turcilor, deci numai ce i-au căutată a sta la tocmală cu Moscul. Şi îndată, lăsindă toate într-o parte, au legată cu moscalii pace, cu cîteva oraşe luate de la Moscă în partea léşilor. S-au întorsă la Varşav craiul şi îndată au stătutú la săimă de gătire împrotiva turcilor.
Zac. 8. Înţelegîndú turcii că léşii au făcut pace cu Moscul şi mai adevărat den solii moschiceşti, şi era şi solul turcilor la Moscú, întărindu-i împrotiva léşilor, şi de aicea den ţară, de la Vasilie-vodă, avîndă ştire, au pornită pre solii moschiceşti cu scîrbă pentru nestătoriia lor la cuvîntă şi au trimis şi la craiul leşască solú de înnoitura păcii, anume pre Şahin-aga, unul den agii divanului, avîndú amu şi cu cazilbaşă amestecătură începute pentru Băgdatul, adecă Vavilonul, împărăţiia Turcului.
Zac. 9. Pornite oşti leşăşti amu au aflată Şahin-aga spre Cameniţă şi pre singur craiul aproape de Varşeav în tabără, răspundzindă lui Şahin-aga, solului turcescă, craiul cu scîrbă, pentru stricarea şi căl-cătura păcii, care cu atîtea giurămînturi s-au făcut la Hotin cu soltană Osmană şi între dînsul. Cîteva conace au mărsă cu oşti spre Cameniţă şi cu acesta răspunsă au pornită pre turcul, carile da toată vina pre Abaza-paşea şi cum este gata de perire pentru acéia faptă.
Zac. 10. Fost-au aceasta clătire a léşilor în anul 7143 <1634>, care oşti mai mare si mai bine grijite nu să pomenescú în toată Hronica leşască. Ţin minte oamenii bătrîni, carii spun că agiungea tabăra de supt tîrgul Cameniţii pănă la un copaci la cîmpu, mai multă de o milă de loc, că oşti avea gata céle ce era asupra Moscului şi plină Ţara Leşască de mulţime de oameni pre acéle vrémi.
Zac. 11. Iară pănă a sosi craiul leşăscu la Cameniţă, Coneţpolschii hatmanul amu era cu o samă de oşti supt Cameniţă şi viniia şi cărţi pren Vasilie-vodă de la veziriul Murtaza-paşea pentru pace, adeverindú lui Coneţpolschii că acéia călcătură a păcii, carea au făcut Abaza-paşea fără ştirea împărăţiei, va plăti cu capul, ca un călcătoriú de pace.
Zac. 12. Şi aşea omorîndú împărăţiia pre Abaza-paşea sugrumatú, s-au răşchirat şi gătirea léşilor în vîntú, fiindú supăraţi şi slujitorii lor de atîta vreme cu oşteniia la Moscú. Au stătut pace iară între leşi şi între turci cu înnoitura legăturilor de la soltan Osmanii, adăogîndú şi aceasta legătură între sine pentru tătari, să nu lăcuiască în Bugeagú. Omú Abaza-paşea vestitú cu războaiele asupra Persului şi oştean direptú.
Zac. 13. La anul după aceasta au purces soltanú Murat cu mare gătire asupra Persului şi într-acelaş an au luat de la perşi cetatea anume Răvanul, care apoi, cît s-au întorsú soltan Murat înapoi la Ţarigrad, iară au luat-oă cazilbaşii pre sama sa. Iară Vasilie-vodă domniia cu mare linişte şi pace, fără grije ţara, din toate părţile sta toţi de neguţi-torii şi de agonesită. însă lăcomiia nice pre atunce nu lipsiia, cu dări grele, ce avîndu lăcuitorii ţărîi vrémi de agonesită, biruia toate acéle greutăţi a domniei.
Zac. 14. În Ţara Ungurească era mari amestecături între Racoţi şi între Betlean Isteoan, feciorul lui Betlean Gabor, pentru domniia Ardealului. Ce, au căutatú a da locul domniei acéiia Betlean Isteoan lui Racoţi, neputîndú avea agiutoriú de la împărăţiia Turcului, pentru gătirea lui soltan Murat iară asupra Persului.
Zac. 15. În anul 7145 <1637>, să rădicasă cazacii cu Pavliuc hatmanul asupra léşilor, pentru opreală sa pre Marea Neagră, pre carii Potoţchii hatmanul leşăscú polnii l-au lovitú şi, închidzîndu-le tabăra, au datú cazacii viu pre hatmanul său, pre Pavliuc. Şi în cesta anú au făcut léşii şi o cetate anume Godacul pre Nipru, la pragul cel dentîiú a Niprului, oprindú pre cazaci să nu îmbie pre Marea Neagră, stricîndú pacea cu turcii, care opreală lor au răsuflatú spre mare pustiitate Crăiei Leşeşti, cu Hmil hatmanul căzăcescú.
Zac. 16. Tot într-acéiaşi anú, Cantemir-paşea cu ordele sale, peste voia hanului, au ieşitú den Crîm şi s-au aşedzat iară în Bugeag, care lucru nesuferindú hanul şi mărgîndú dodeială şi de la leşi, carii legasă cu a doa legătură pren Coneţpolschii cu Murtaza-paşea veziriul, sa nu hie slobodzi tătarîi a lăcui în Bugeagú, făcîndú dodeială Crăiei lor, au ieşit porunca la hanul şi lui Vasilie-vodă, domnului ţărîi noastre şi lui Matei-vodă, domnului muntenescú, să margă cu hanul asupra lui Cantemirú. Deci au venitú hanul cu oşti şi au purces şi domnii cu îmbe ţărîle asupra lui Cantemir, care temîndu-să de hanul, au fugit în Ţarigrad, iară ordele lui le-au luatú hanul cu sine la Crîm. Si de pîră hanului la împărăţiie, au perit şi Cantemir zugrumat în Ţarigrad.
Zac. 17. După ce au pornitú pre tătari, hanul, den Bugeag, au lăsatú pre doi soltani, fraţii săi, să vie cu dînşii, iară el singurú au purcesú spre Crîm înainte. Deci cîndú au fostú la trecătoarea Niprului, s-au burzuluitú nohaii şi au lovit fără nădejde pre soltani şi i-au omorîtú pre amîndoi. Şi după această faptă, au purces cu coşurile sale spre Tara Leşască, poftindú de la leşi loc, să să aşedze supt ascultarea lor. îmbla pe la tîrguri, pen sate, tot cîte cu o cruce de lemnú făcută la pieptú, semnú de închinăciune. Ce, léşii loc aşea deşertú, fără oameni, mai înluntru ţărîi sale neavîndú, le-au datú cîmpii pe Nipru, între Crilov şi între Godac, şi era aproape do 20.000 de nohai orda acéia.
Zac. 18. Care lucru vădzindú împărăţiia Turcului, iară, cu a doa orînduiala au pornitú cîţva paşi în prejma lor, la anul după scosul lui Cantemir din Bugeag. Şi iară au venit porunca şi la Vasilie-vodă şi la Matei-vodă, să margă să să împreune cu paşii asupra tătarîlor. Deci, de iznoavă au purces Vasilie-vodă cu oşti, al doilea rîndú, la Cetatea Albă, la adunarea paşilor. Iară Matei-vodă au venit pănă la marginea ţărîi sale şi de acolea au pornitú un serdar cu oşti de la sine, iară el singur s-au făcut bolnav şi s-au întorsú înapoi. Iară şi Vasilie-vodă şi paşii fără zăbavă s-au întorsú de la Cetatea Albă înapoi, că pre tătari îi trăsesă amu hanul cu blîndeţă şi cu făgăduinţă de iertare pentru moartea soltanilor şi-i trecusă Niprul, pre unii în Crîmú, iară pre alţii i-au aşedzatú pre cîmpii Donului. Iară moartea soltanilor mai pre urmă tot n-au lăsatú hanul nerăscumpărată.
Zac. 19. Ce, cîţi era din singele lui Cantemirú mai capete, într-una de dzile, cu meşterşug i-au împărţitú, pre unii la o samă de agii curţii sale, la ospăţú, văz, doamne, pe alţii la alţi agi şi la masa sa oprindú pre unii. Şi la acéia ospăţú i-au omorîtú pre toţi, cîţi era Canteniireşti mai aproape. Şi de atunce s-au stinsú acéia răgulă la dînşii, care era mai frunte decît toate ordele, precum pre aceste vrémi sintú Şirăneştii. Unul den Canteniireşti atuncea, anume Azametú-mîrza, pre carile l-am apucat şi ieu, dvorean la craiul leşăscú Vladislav, neprilejindu-se la acéia ospăţú ce le făcusă hanul, au scăpat den Crîm în Ţara Leşască şi slujiia la craiul leşescú între dvoreani şi avea de la craiul leafă.
Zac. 20. într-acesta anú, au luatú cazacii Donului Azacul, cetate turcească pre apa Donului, care apoi au dat-o de bunăvoie Moscul turcilor înapoi. Isarú au îmblatú la acesta mijlocii pentru acéia cetate la Moscú, omú aicea în ţară pe acéle vrémi yestitú cu neguţitoriia în Ţara Moschicească.
Zac. 21. Iară întorsul lui Matei-vodă de la margine, mergîndú al doilea rîndú la Cetatea Albă, n-au fostú fără pricină, ce avîndu mare neprieten-şug Matei-vodă cu Vasilie-vodă, dendată ce au stătut Vasilie-vodă la domniie, făcuse multe amestecături la paşea pe acéia vréme de Silistria. Deci, s-au temutú a merge Matei-vodă, de acéle amestecături, ce-i amestecasă Vasilie-vodă la paşa şi la Poartă, ce, precum s-au pomenit mai sus, au trimis oaste, iar el singur s-au întorsú la scaunul său.
Zac. 22. Era la împărăţiia lui soltan Murat pre acéle vrémi toate trébile şi lucrurile împărăţiei pre doi oameni, carii era musaipi la sultan Murat, unul silihtar, ce era înluntru, care slujbă este de împărăţiie foarte aproape, adecă spătar, ce poartă spata or buzduganul după împăratul, al doilea, cîzlarú-aga, care este pre toată casa împărătească şi pre fete mai mare. Aceşti doi purta toată împărăţiia, veziriia înaintea lor era foarte slabă. Cîndú să aduna veziriul cu unul de acéia, spun că le săruta poala hainelor.
Zac. 23. Deci, pre unul de acéle capete la împărăţiie, pe silihtar-paşea, îl cuprinsesă Matei-vodă cu dările, iară pre cîzlar-aga Vasilie-vodă şi ieşiia isprăvi si lui Vasilie-vodă de la împărăţiie şi lui Matei-vodă, pren chipuri mai sus pomenite. Covîr-şiia cu atîta Matei-vodă pre Vasilie-vodă, că avea Matei-vodă şi cu megieşii mare priietinşug, ales cu ungurii. Iar Vasilie-vodă nici cu un megiieş, precum am apucatú şi noi acéia domnie, viaţa bună n-au avut, den nebăgare samă pre nime den megiieşi.
Zac. 24. O, nesăţioasă hirea domnilor spre lăţire şi avuţie oarbă! Pre cît să mai adaoge, pre atîta rîhnéşte. Poftile a domnilor şi a împăraţilor n-au hotar! Avîndu multú, cum n-ari avea nemică le pare. Pre cîtú îi dă Dumnedzău, nu să satură. Avîndu domnie, cinste şi mai mari, şi mai late ţări poftescú. Avîndu ţară, şi ţara altuia a cuprinde cască şi aşea lăcomindú la altuia, sosescú de pierdu şi al său. Multe împărăţii în lume, vrîndú să ia alte ţări, s-au stînsú pre sine. Aşea s-au stînsú împărăţiia lui Darie-împăratú de Alexandru Machidon, vrîndú să supuie Ţărîle Greceşti şi toată Machido-niia, Darie au stînsú împărăţiia sa, de au cădzutú pre mînule lui Alexandru Machidon. Aşea împărăţiia Cartaghinii vrîndú să supuie Rîmul, au cădzutú la robiia rîmlénilor. Aşea Pirú-împăratú vrîndú să ia Italiia, au pierdut ţărîle sale. Aşea şi Mihai-vodă, vrîndú să hie crai la unguri, au pierdutú şi domniia Ţărîi Munteneşti.
Zac. 25. Aşea şi Vasilie-vodă, avîndu fericite vrémi de domniie în pace den toate părţile, că şi ţara nu era nici cu o datorie îngreuiată, fără nice o dodeială despre turci, carii avea începută sfadă cu perşii şi într-acéle părţi sta cu valuri, au înce-putú svadă cu Matei-vodă, domnul muntenéscú pentru domniia acei ţări, ori că nu-l încăpea Muldova, ca pre un omú cu hire înaltă şi împărătească, mai multú decît domnească, ori că siliia să vadză pre fecioru-său, Ionú-vodă, la domnie, care hire au părinţii spre feciorii săi, să-i vadză în viaţa lor ieşiţi la cinste. Domnii la domnii pre feciorii săi poftescú să-i vadză ieşiţi, boierii la boierii, sluji-toriul să bucură să-şi vadză de slujitorie pre feciorul său harnic, pementeanul de hrana pămîntului pre feciorul său destoinicii pofteşte să-l vadză. Ori că l-au îndemnatú pre Vasilie-vodă mare netocmala şi nepriietenşug ce avea mai de demultú, încă den boieriia sa, scoasesă domniia Ţărîi Munteneşti de la împărăţiie, pre mijlocul lui cîzlar-aga şi paşii de Silistria, feciorului său, lui Ion-vodă.
Zac. 26. Prostatec îl ţinea Vasilie-vodă pre Matei-vodă. Deci, avîndu şi pre veziriul în partea sa, au făcut oşti de ţară1 şi au purces în Ţara Muntenească asupra lui Matei-vodă, lăsindú în scaun pre fecioru-său, pre Ion-vodă. Iară singur au intrat cu oşti în Ţara Muntenească, cu ştirea veziriului şi a paşii de Silistria. Oşti avea cîteva, iară tot de ţară şi lefecii şi céialaltă oaste, fără puţinei sîrbi, ce avea în leafă, călări.
Zac. 27. îară şi Matei-vodă, domnul Ţărîi Munteneşti, nu dormiia, ce apărîndú al său, avea oşti şi streine, şi de ţara sa, ales pedestrime, hie cîndú avea pănă la o mie în leafă, fără dărăbanţii de ţară şi călări de ai noştri moldoveni, acolo mersi în leafă, cărora numele era livinţii, şi leşi călări ţinea pururea cîte 200 şi deosebi unguri călări. Şi dideasă ştire şi la arcalele sale, ce avea la împărăţiie, de silă ce-i făcea Vasilie-vodă. Deci, cu mijlocele lui silihtar-paşea, bine n-au intrat Vasilie-vodă în ŢaraMuntenească, la o vale care să chiamă Rîbna, l-au tîmpinatú un ceauşú de la împărăţie cu poruncă numai să să întoarcă Vasilie-vodă îndărăptú. Şi în urma ceauşului au sositú şi o samă de oşti a lui Matei-vodă. Zac. 28. Numai ce au căutat lui Vasilie-vodă a să întoarce înapoi, vădzîndú cartea împărătească şi cine era soltanú Murat-împaratul, nu era de-a şuguire cu dînsul. Deci purcegîndú îndărăptú Vasilie-vodă, să simeţlsă muntenii şi în chipul goanei, să gonească pre oştile lui Vasilie-vodă, lovisă la coada oştii. Ce, s-au întorsú apoi oştile de ţară şi singur Vasilie-vodă şi au înfrîntú pe munteni si au prinsú cîţva vii şi au şi peritú den munteni cîţva. Vasilie-vodă apoi, după acéia au ieşitú îndată den Ţara Muntenească, plinindú porunca împărăţiei şi şedzindú cîteva dzile la Ploscuţéni, la Putna, de acolo au porriitú pre ceauşul cel împărătescú, iară singur s-au întorsú şi au venit în scaunú.
Zac. 29. Era pre acéle vremi veziriul Tabani Buiuc, carile ţinea cu Vasilie-vodă şi paşea de Silistria, iară aşea şi numai să scoată pre Matei-vodă să pusesă cu toată voia. Şi fără ştirea împărătească ieşiia de la veziriul isprăvi de domnia Ţărîi Munteneşti lui lonú-vodă, feciorului lui Vasilie-vodă. Cum şi atuncea, dacă au vădzut veziriul împiedecate isprăvile dentîi de silihtariul, au făcut altele, la singur paşa de Silistria, să ducă el singur pre feciorul lui Vasilie-vodă în scaunul Ţărîi Munteneşti, care lucruri apoi au mîncatú capul veziriului, obli-cindú împărăţiia pen silihtariul războaiele şi vărsările de singe între domni, de unde să pogoară. Nice te mira, cum de au pututú domnii a îmbla în zarve, fără ştirea împărăţiei şi ales la un împărat leu ca acéia.' Deci, să ştii că ţărîle pre atunce acéstea nu era aşea supuse, ce într-altă voie veghiată şi să temea turcii să nu se dea Ţara Moldovei în partea léşilor, carii era pre acéle vrémi foarte tare, cît să siia împărăţiia de sfada léşilor şi ales avîndu amu începute războaie cu perşii, precum ţi s-au pomenit. Ce era bucuroşi că să sfădescú aceste ţări între sine şi poţi pricepe şi pre domniile acéstea aşea de îndelungate, 19 ani Vasilie-vodă domnú, iară Matei-vodă pănă la moarte, aproape de 30 de ai la domniie. Alte vacuri să socoteşti ţărîlorú acestora pre atunci.
Zac. 30. Cu al doilea isprăvi de domniia Ţărîi Munteneşti au socotitú Vasilie-vodă cu altă cale. Avîndu acéia şi de la veziriul ştire, au pornit pre Ion-vodă la paşea de Silistria cu cîţva boieri, să-l ducă paşea în scaun. Şi trimisesă înainte la paşea pre Enachie Catargiul vel-postelnic, să mai întărească -lucrurile, păn a veni Ion-vodă. Ce, şedzîndú acolea la paşea Catargiul, aşteptîndú sosirea lui Ion-vodă, au simţit lucrurile într-altú chip, că-i agiunsésă pre paşea iară alte porunci împărăteşti pren silihtariul şi-i unsesă osiia şi paşii Matei-vodă. Deci, vădzindú Catargiul lucrurile într-altú chip şi amirosindú că, cît ari sosi lonú-vodă la paşea, va să-l oprească şi să-l trimită la împărăţiie, au dat Catargiul ştire la boieri, ce era pe lîngă Ion-vodă, amu aproape de Dristor, la un satu şi îndată s-au întorsú Ion-vodă can cu fuga de grijea paşii şi au ieşit şi a doa ispită pentru domniia Ţărîi Munteneşti.
Zac. 31. Iară nici cu atîta nu s-au lăsat Vasilie-vodă, ce îndemnatú şi de veziriul şi ca o nemică socotindú a călca pre Matei-vodă, iară au strînsú oşti şi cu mai bună gătire, cu pedestrime, cu pusei şi iară au purces în Ţara Muntenească asupra lui Matei-vodă şi cu acéia nebăgare în samă de Matei-vodă, cît aicea în locul său pusesă domnú pre fecioru-său, Ion-vodă, în scaunul ţărîi, cu boieri, cu ispravnici, cu domniie deplină, tiindú ca-n palmă domniia Ţărîi Munteneşti. Iară lunecoasă sintú lucrurile războaielor şi în puterea lui Dumnedzău mai multă stau. Nice unu nepriietin, cît de slabú hie, cum să nu-l ţiie nimea, nece-l ţinu oştenii cei direpţi. Şi bine au dzis unul: "Bella momentis constant", adecă "Războaiele în clipala ochiului stau". Că atîta era numai să ie acéia războiú Vasilie-vodă si să să aşedze în domniia Ţărîi Munteneşti. Iară roata lumii nu aşea cum gîndeşte omul, ce în cursul său să întoarce.
Zac. 32. De care silă n-au pututú nice silihtariul a-i trimite alte isprăvi lui Matei-vodă, să nu să de tot descopere cu îmbletele împrotiva veziriului, să-i răsaie ceva împărăţiei cu scîrbă în partea sa, că, ales la turci, foarte cu siială sintú toate şi cu mare meşterşug şi taină strică unul altuia, cîndú va unul pre altul să-l surupe. Că să pîrască a vedere, sie strică, cine începe pîră. De multe ori cu laudă pre nepriietinul său mai curundú coboară şi ales supt împărăţiia lui soltan Murat cu mare siială era toţi. Iară totdeauna trimite silihtariul pre taină la Matei-vodă, îmbărbătîndu-l să stea împrotiva lui Vasilie-vodă, să-l bată, iară despre scîrbă împărătească să nu poarte grije, că ieste grija lui. Deci, şi Matei-vodă ş-au strînsú oastea toată şi vădzindú că Vasilie-vodă trage cu ostile sale spre Bucureşti, nu spre Tîrgovişte, au coborîtú şi elú spre Bucureşti cu oşti.
Zac. 33. Vasilie-vodă, daca au sositú la Praova, la sat anume Ojogenii, ştiindú din limbi de gătirea lui Matei-vodă împrotiva sa şi cu oşti cîteva şi streine şi de ţară, au făcută sfat acolea la Ojogeni, socotindú şi trecătorile apelor şi locuri închise de păduri de pen toate părţile şi de bîhnişuri, înţelegîndú pre Matei-vodă că anume locuri ca acelea pofteşte să dea războiú, fiindú oştile mai tare hiecare la locul său şi la strîmtori, împrotiva oştilor celor streine hie cîndú cei de loc sintú mai tari, au ales cu sfatul să nu treacă Praova, ce să stea acolea la cîmpú, să tragă pre Matei-vodă, să iasă cu oştile sale la cîmpú. Şi aleglndu-se sfatul, au purces toate ostile lui Vasilie-vodă în jacuri în podgorii, pe supt munţi, încotro să bejenise toată Ţara Muntenească, de pen toate acéle olate, pănă în Praova.
Zac. 34. Şi aşea cu acela sfat - ce svétnici or hi fostú aşea de buni de războaie pre atunci - răşchirată oastea pe la jacuri, în loc au priceput Matei-vodă lucrul şi îndată au purces spre Praova. Şi di-reptú în prejma Ojogénilor, unde era Vasilie-vodă cu corturi, au stătut la trecătoare, dîndú ştire den cîteva pusei ce avea cu sine şi îndată au început a trece oastea în vad. Tot călăreţul au trecut cîte un pedestraş după sine şi au stătut în tocmală cu oştile, dencoace de Praova, tocmindú oastea pedeastră cu focul şi cu puşcile între oastea că]ăreţă şi au purces cu toată oastea stolită asupra taberii lui Vasilie-vodă.
Zac. 35. Nu avea de ce să apuca Vasilie-vodă cu oastea răşchirată în toate părţile si aşea venire asupra degrabă a lui Matei-vodă şi întemeiată. Că oştenii lui Vasilie-vodă, unii veniia cu plean îngreuiaţi, neştiindú lucrul ce este, alţii spăimaţi de sosirea oştilor aşea degrabă, mai multú de gătire la fuga îndată au stătut, nu de război. Şi aşea şpîrcuită oastea şi fără nice o tocmală, au plecat şi Vasilie-vodă fuga şi toată oastea, cîtă nu era dusă în pradă lăsîndú şi corturile, şi puşcile, şi pedestrimea toată pre mîna lui Matei-vodă. Şi de grijea gonaşilor, Vasilie-vodă au lăsat drumul pe care Venisă, ce de-a direptul au năzuit la Brăila.
Zac. 36. La Brăila zăbăvindú Vasilie-vodă cîteva dzile şi Matei-vodă dedésă ştire de olac la paşea îndată de izbîndă sa asupra lui Vasilie-vodă. Aşea de sîrgú lucrul, ori cu ştirea paşii, ori dentru sine agii de Brăila şi de Mecinú sfătuiia să prindze pre Vasilie-vodă, să-l trimită la paşea. Şi să nu hie dat ştire Stamatie, ce au cădzutú apoi stolnic la Vasilie-vodă şi la alte domnii pre urmă şi postelnic mare, ar hi încăput Vasilie-vodă la prinsoare. Ce şedzîndú sară la masă, i-au dat ştire şi de la bucate s-au sculatú, pentr-o grădină, peste un gardú, suindú de pe spinarea unuia din slujitori şi acolo i-au scos calul şi au ieşitú cu fuga din Brăila, la Galaţi, lăsindú toate în Brăila, cîte nu rămăsesă la Ojogeni.
Zac. 37. Inţelegîndú Ion-vodă, feciorul lui Vasilie-vodă, poticala tătîne-său în Ţara Muntenească, au strînsú boierii ce era puşi la boierii pe lîngă sine şi le-au dzis, cum el, nefiindú de domnie, pentru slabă sănătate ce avea (că era Ion-vodă omú slabú şi deznodată şi de mîni şi de picioare, cum n-ar hi fostú feciorul lui Vasilie-vodă, care era ca un leu şi la hire, şi la trup), iară tătîne-său lasă scaunul domniei. Şi au venit Vasilie-vodă iară în scaun.
Zac. 38. Iară Matei-vodă jeluindu-se şi la împărăţiie de pradă ce făcuse oştile lui Vasilie-vodă şi la megieşi, să-şi întoarcă călcătura ce făcuse Vasilie-vodă Ţărîi Munteneşti, legasă cu Racoţii cneadzul Ardealului, tatăl lui Gheorghie Racoţi, lucrul, fiindú şi Racoţii rănit cu nebăgarea în samă megieşii lui de Vasilie-vodă, au pornit neşte oşti asupra lui Vasilie-vodă, cu lonú-vodă Moghila, feciorul lui Simion-vodă, carele era la Ardeal aşedzat, după războiul de la Ştefăneşti, care era între feciorii lui Simion-vodă şi între feciorii lui Ieremie-vodă pentru domniia ţărîi. Şi amu pănă în Trotuş coborîţi ungurii şi oştile munteneşti păn la Milcov sosiţi, au schimbatú Racoţi sfatul cu Matei-vodă. Ori temîndu-să de împărăţiie, înţelegîndú patima veziriului, ori alta socoteală le-au venit, au întorsú şi pre Ion-vodă cu oştile îndărăptú şi s-au întorsú şi muntenii. Ieşisă casa lui Vasilie-vodă spre Huşi de spaima acéia. Şi pre vremea cobo-rîtului acestor oşti asupra lui Vasilie-vodă, au pe-ritú şi Gorgan, şi Sămăchişă căpitanul şi Cîrste visternicul, den prepus de la domnie pentru vicleşug.
Zac. 39. Deci după aceste zarve, numai ce i-au căutat a sta lui Vasilie-vodă la pace, vădzîndú şi primejdia veziriului, curundú după acéia, să nu să mai aţiţe lucrurile asupra sa. Cum n-ar hi fostú fără primejdiie Vasilie-vodă atunceşi, de n-ar hi stătut împărăţiia după lucrurile împrotiva perşilor, care curundú după acéia au purces cu toată puterea asupra Vavilonului. Ori de la cei doi megiieşi n-ar hi fostú fără răscoală, de nu s-ar hi spăimat Racoţi şi Matei-vodă cu moartea veziriului. Şi sta în cumpănă soltan Murat, asupra Azacului va merge, că încă nu-l didésă moscalii, au asupra Vavilonului. Ce, viindú cu acéia veste Isarú. că or da Azacul moscalii, au purces asupra Vavilonului. Iară pănă a să înţelege purcesul, aceste ţări era supt grije că va veni împărăţiia spre aceste părţi cu oşti. Fost-au aceste zarve între Vasilie-vodă şi între Matei-vodă în anul 7144 şi în anul 7145 <1636-1637 >.
Zac, 40. Iară primejdia veziriului Tabani Buiuc, anume cum au venit, de au perit de soltan Murat, aşea au fostú: după răszipa de la Ojogeni oştilor lui Vasilie-vodă, face Matei-vodă ardzehal, adecă răvaş de jalobă, la singur împăratul şi aflîndú omú de acéia treabă, să dea acéia jalobă la singur împăratul, au purces omul acéia cu cărţile şi, ştiindú rîndul, au păzit cîndú au ieşit împăratul la primblare cu vînătoare la cîmpú. S-au făcut omul a merge de olac pe denaintea împăratului, anume să-l vadze. Şi aşea vădzîndu-l împăratul mărgîndú tare, au trimis de l-au oprit şi au pus de l-au întrebatú de unde vine. El au răspunsú că vine den Ţara Muntenească cu cărţi la împărăţiie, să ştie împărăţiia de mare vărsare de singe si pradă ce s-au făcut în Ţara Muntenească de Vasilie;vodă, care au venitú cu oşti asupra lui Matei-vodă. înloc au trimis împăratul de i-au luat cărţile şi au cetit ardzahalul cel cu jalobă asupra lui Vasilie-vodă, pomenindú că să laudă Vasilie-vodă că are isprăvi de la veziriul, să hie domnú şi în Ţara Muntenească, şi în Ţara Moldovei. Atunci au avut vréme silihtariul asupra veziriului, căindú ţărîle, cum să strică ele în desine şi să pradă. De care jalobă focú s-au făcutú împăratul, soltan Murat pre viziriul, înţelegîndú că de la veziriul să coboară acéle amestecături. Ce, dentăi au trimis pre omul cu toate acéle scrisori, să vadză şi veziriul. Ce, au dzis silihtariul cătră împăratul ca omul îndată va peri de veziriul. Deci, i-au dat hasăchii şi i-au învăţat singur împăratul: "Pre acestú omú iară să-l aduceţi la mine". Şi aşea au fostú: l-au dus hasăchi la veziriul şi dacă au înţeles veziriul, au vădzutú că este rău de dînsul. Au vrut să oprească pre om, ce hasăchii i-au spus porunca care au de la singur împăratul, să-l ducă pre omul iară la împăratul.
Zac. 41. Scosesă veziriul daruri hasechiilor, să lasă pre omul la dînsul, ce nu s-au cutedzat hasechii de silihtariul a face peste poruncă. Iară să nu hie fostú omul de faţe, putea să tocmască veziriul lucrurile sale, dzicîndú că au fostú un marghiol de cei de Ţarigrad şi au spus menciuni, că de aieste să fac multe la turci sau s-ar hi uitatú la împărăţie, care de lucrurile a toata lumea gînclindú, céle mai mănunte le trece cu gîndul. Ce, păziia acestú lucru silihtariul, să nu scape vréme ca acéia asupra veziriului. Şi înnoindú scîrbă împărăţiei silihtariul, au chemat pre veziriul împăratul şi după mustrare că strica ţărîle fără ştirea lui, l-au omorît. Şi aşea au ieşit veziriului aceluia zarvele între domni. Aceste am înţăles de la boieri bătrîni de sfatú pre acéle vrémi.
Zac. 42. Curundú după aceste svade cu Matei-vodă, să potoale Vasilie-vodă sunate zarvele, pre fecioru-său, pre Ion-vodă, l-au tremis la Ţarigrad, undeşi s-au săvîrşit şi viaţa nu pestiţi ani. Şi s-au săvîrşit într-aceşti ai dzilele şi doamna dentîi a lui Vasilie-vodă, fata lui Bucioc. Şi după moartea doamnei, au trimis Vasilie-vodă pre Catargiul în Ţara Cerchijască şi de acolea i-au adus doamnă, fata unui mîrzac de ai lor, cu care au trăit apoi pănă la săvîrşitul său.
Zac. 43. în anul 7143 < 1635 >, au luat sultan Murat Vavilonul cu mare vărsare de singe de la perşi, după patru luni den ce dzi începuse a bate oraşul. Spune istoriia să hie fostú 30.000 de oşteni în Vavilon. Ce, acéie gătire făcusă şi sultan Murat asupra perşilor, cît singur Vavilonul. Iară tot Mi-siriul1 şi paşii ce sintú peste arapi i-au pornit despre Marea Roşie, de au lovitú şi dintr-acolea Ţara Persului şi le-au luat turcii şi dentr-altă parte o scală foarte mare. Şi aşea îndoitú Persul, n-au putut da nici un agiutor Vavilonului.
Zac. 44. Sultan Murat într-acolea zăbăvindu-se cu oştile, iară aicea, în ceste părţi, sta fericite vacuri şi linişte şi pace întemeiată den toate părţile, fiindú în pace amu Vasilie-vodă şi cu megiiaşii. Şi în-tr-aceşti ani au zidit Vasilie-vodă şi lăudate mănăstiri, şi aice în oraşul léşilor, întîi supt numele a trei sfinţi învăţători a besericii, ce să dzice Trieh Svetitelei, mai pe urmă mănăstirea, a doa mănăstire, a Golăi, cu făptură, cum să vede, peste toate mănăstirile aici în tară mai iscusită. Golăé îi dzic pre numele unui boier iu, anume Golăi, carele într-acela loc au avutú făcută o besericuce de piatră. Şi în ceşti ai au adus Vasilie-vodă şi moaştiile a sfintei prepodobnei Paras-chevei, în anul 7148 <1640>, căriia svinte viaţa şi de pe ce locuri au fostú, să citeşte viaţa ei petrecută cu mare dumnedzăire în Minei, în luna lui octovrie, în 14 dzile.
Zac. 45. Aceştii domnii au făcut ca de iznoavă şi curţile céle domneşti în Iaşi, casele céle cu cinii, grădini, grajdiuri de piatră, tot de dînsul sintú făcute. Şi multe locuri au aşădzat, care au stătutú multe vrémi stătătoare. Că de a fostú cîndva vrémi fericite acestor părţi de lume, atuncea au fostú. Plină Ţara Leşască, oi dzice, de aur, la care pre acéle vrémi curea Moldova cu boi de negoţ, cu cai, cu miiere şi aducea dintr-acéia ţară aurú şi argintú. Oi putea dzice că săracú nu să afla pre acéle vrémi, doară care nu-şi vrea să aibă. Ţara Leşască la acéia scară de fericire să suisă, precum şi singuri léşii dzic şi scrisorile lor, care nici o crăie pre acéle vremi nu era deopotrivă; în bine şi în dezmierdaciune pre atuncea léşii, şi aşea şi ţara noastră.
Zac. 46. Iară di pe acéle vrémi să cunoaşte paharul lui Dumnedzău aproape de schimbare şi curundú spre alte mai cumplite vrémi. Că era la mare zbur-dăciune ţărîle aceste. Si care ţări să suie pre la mare bivşuguri, zburdeadză hirea omenească peste măsură, şi zburdăciunea naşte păcatul şi pre păcatul urmadză mînia lui Dumnedzău. Aşea Tara Léşască era la mare zburdăciune, aşea şi aicea ţara şi singur dom-nulú Vasilie-vodă, cu silă a cîteva case de boieri, luîndu-le fetele peste voia părinţilor la ţietorie. Iară oamenii de casa lui, nepoţii lui Vasilie-vodă, ca mai mare sile făcea, luîndú băieţii oamenilor în silă la curvie, care toate fapte mai pe urmă s-au arătat cu mare osindă asupra casei lui Vasilie-vodă.
Zac. 47. În ceşti ani, după ce au aşădzat sultan Murat Vavilonul spre împărăţiia Turcească, s-au întorsu în Ţarigrad şi să gata tare asupra léşilor, să răscumpere ruşinea lui soltan Osmană, deşchi-dzîndu-şi calea pen Ardeal, să lovască peste munţi de-adiréptul spre Liov. Ce, i-au tăiatú atuncea curund puternica mîna lui Dumnedzău dzilele. Şi după moartea lui sultan Murat, au stătut în locul lui sultan Ibraim, frate-său, omú dat cu toată hirea spre zburdăciuni. Şi cu împărăţiia lui, iară au hălăduit ţărîle acéstea de răscoale.
Zac. 48. Începuse în ceşti ani Racoţi cel bătrîn svadă cu némţii, căruia era orînduită oaste şi de aice, de la noi den ţară şi den Ţara Muntenească. Ce, n-au ţinut multú aceia sfada, curundú au venit la tocmală cu împăratul nemţăscú. Iară prădasă cîţva loc cu ai noştri în Ungurimea de Sus. Apostol de Orheiú au fostú serdarú într-acéia oaste cu Racoţii.
Zac. 49. În anul 7153<1645> au făcutú şi nunta fiicăi sale Vasilie-vodă, cei mai mari, doamnei Măriei, după cneadzul Ragivil, om de casă mare, den cnédzii Litfei. Numai, cu ce inimă şi sfatú au făcut acéia casă după omú de lége calvinească, care este scornită de un mitropolit de Fiandra1, de supt ascultarea papei de Rîmú, peste legăturile săboarelor cu multe dumnedzăireşti minuni legate. Iară calvinul numai pre singure pohtele sale trupeşti, osebite de sfînta săbornică besérecă au scornitú acéia lége, la care, ca la o lége slobodă, în puţină vréme au cursú toată Fiandra şi Englitera. De mirat au rămas vacurilor această casă, cum au putut suferi inima lui Vasilie-vodă să să facă. Şi multă vréme s-au frămîn-tatú acestú lucru în sfat şi cîţva boieri pre atunci apăra acest lucru, să nu hie, ales Toma vornicul şi lordachie visternicul, care capete de-abea de au avut cindva această ţară, sau de va mai avea. Ei dzice lui Vasilie-vodă şi pentru legea rătăcită şi un lucru nu fără grije despre împărăţiia Turcului. Iară Tode-raşco logofătul şi Ureche vornicul sta asupra aceştii minte să să facă.
Zac. 50. Avea Vasilie-vodă pozvolenie de la turci, ce era acéia voie din bani, nu din inima turcilor. Şi aşea s-au făcut nunta aicea în Iaşi, la care cîţva domni den Ţara Leşască, singuri cu chipurile sale au fostú, cu curţile lor şi Pătraşco Moghila, feciorul lui Simionú-vodă, mitropolitul de Chievú. Iară soli trimişi era de la Racoţi cneadzul Ardealului, Chimini lanăş, cu daruri şi de la Matei-vodă domnul muntenéscu, singur Ştefan mitropolitul Ţărîi Munteneşti şi Radul logofătul şi Diicul spătariul că să împăcase amu domnii între sine.
Zac. 51. N-au lipsită nemică den toate podoabe, cîte trebuia la veselie ca acéia, cu atîţč domni şi oameni mari den ţări streine. Meşteri de bucate, aduşi dintr-alte ţări, dzicături, giocuri şi de ţară, şi streine. Curtea podobită toată şi strînşi boierii şi căpeteniile ţărîi, feciori de boieri, oameni tineri la alaiuri, pe cai turceşti cu podoabe şi cu peţiene la şlice. Şi aşea cu petrecanii trăgînîndu-se veseliia cîteva săptămîni, au purces cneadzul Ragivil cu doamna sa în Ţara Leşască, cu dzestre foarte bogate.
Zac. 52. La anul, simţindu-se Crăiia Leşască în virtute, îndemnat de papa de Rimă şi de veneţiiani, carii avea dodiială de la turci la ostrovul Critului, au făcut sfat cu senatorii craiul Vladislav, numai să înceapă sfadă cu turcii, adecă cu împărăţiia lor, de care gătirea lui şi la ce au ieşit apoi acéia sfat, ceti-vei povestea mai gios la rîndul său. Iară soli trimiţindú la toţi craii creştineşti craiul leşescú, aice la Vasilie vodă, pre cneadzul Ragivil au lăsat soliia cu această treabă, fiindú viitor Ragivil, la anul după nuntă, la socru-său, aicea în ţară. Care soliia au credzut Vasilie-vodă îndată şi au priimit să fie una cu léşii, cît şi birul amu oprise a anului celuia şi pornisă pre aga birului fără bir, răspundzindu-i că nu s-au pututú strînge birul pentru sărăcia oamenilor. Ce, dacă au stătut la voroava cu boierii pentru opritul birului şi într-un rînclú şi într-altul, spun să hie dzis Petri-ceico vornicul de Ţara de Sus pre carele îl ţinea ei mai prostatec dentr-alţii în sfatú: "Eu aşi dzice să nu oprim noi birul, păn nu om vedea că trec léşii Dunărea". Şi acéia cuvîntú au intrat îndată în gîndul lui Vasilie-vodă şi au răpedzitú după aga şi l-au oprit la Galaţi, pănă au gătitú birul şi l-au încărcat şi l-au pornitú. Aşea ferescú pre domni şi ţărîle voroava cu svatul de primejdii. Că pentru acéia au dat Dumnedzău sa aibă împăraţii, craii, domnii, cîrmui-torii ţărilor, să aibă svétnici pre lîngă sine, cu carii vorovindú o treabă, să frămînte cu voroava lucrul unul una, altul alta răspundzindú, să lămureşte lucrul care este mai spre îndemînă. Iară ce fac domnii singuri den gîndurile sale sau den şoapte, rar lucru iesă la folos, că încă în lume omú n-au născutú pănă acmu ca acéia, să nu-i trebuiască voroava cu svat, că deşi gîceste cîrmuitorul cîte o treabă, încă tot să nu să încreadză c-au gîcitú, pănă nu să întăreşte părerea lui cu voroava si altor păreri. Deci, ce ai gînditú că este bine, dacă să mai tocmescú cu gîndul tău, ce ai gînditú că este cu cale, încă a doi sau a trei socoteala, fără greş pre acéia lucru să stai, că nu te va înşela. Iară ce-ţi pare numai a singur că este bine şi alţii toţi dzic că este într-altú chip, să nu crédzi acéia socoteală, că te amăgeşte. Multe lucruri ne păru că sintú gîcite, iară apoi, dacă mai laşi vremea socotelii, afli departe, mai pre urmă, într-altú chip. La mulţi domni mare smentele am vădzutú den şoapte sau nesfătuit, amu în vacul nostru. Fără sfatú au făcut Vasilie-vodă lovitul tătarîlor la Brătuleni pe Prut şi apoi prada a toată ţara, nespuse de agiunsú cu cîtă robie şi plean, dentr-acéia faptă au venit asupra|ţărîi. Şi aşea şi Duca-vodă sfătuindú numai cu unul pentru cartea la hanul şi-au stricat domniia, den care maziliie mare răsipă şi greutăţi asupra ţărîi au venit, care era foarte în stat bun pre atunce şi gata lucrurile să rădice numai cu o orînduiala datoriile ţărîi toate. Iară den céia maziliia a domniei dentîi a Ducăi-vodă, s-au prilejit trii înnoituri de domnie; una la Belgrad, a Dabijei-vodă, după care, neplinind anul, a murit Dabijea-vodă, altă domnie tot într-acéiaşi anú, domniia dentîi a Ducăi-vodă, a treia a lui Iliiaş-vodă, cu mare răssipă. Deci trei domnii cate 500-600 de pungi de bani la înnoituri, tot într-un anú, cum au putut hi bine? Aşea cu şoaptele, numai cu unii nu cu sfat, au făcutú şi Petreceico-vodă1, de au lepădatú, fără de nice o nevoie domniia ţărîi şi s-au dus în Ţara Leşască, den care faptă să stinge Ţara Moldovei astădzi.
Zac. 53. Cneadzul Ragivil, după zăbava sa peste cîteva săptamîni în Suceavă, la socru-său, la Vasilie-vodă, pre doamnă sa au pornitú pe la Sneatin spre ţara sa, iară el singur au lovitú pen Ardeal, pe la Racoţii, cneadzul de Ardeal, tot cu acéle trebi, pentru rădicarea lor asupra împărăţiei Turcului.
Zac. 54. Înţeles-am din boieri bătrîni, cum să hie vrîndú Vasilie-vodă la Suceavă să-şi despartă fata de domnu-său, Ragivil, ce n-au priimit ea, doamna Mărie, fata sa, dzicîndú tătîne-său să fie socotit întîi lucrul, nu mai pre urmă.
Zac. 55. Şi cu vrémile pănă aice istovim o parte de domnie a lui Vasilie-vodă, că pănă aice, pre cît au fostú fericită domniia aceasta, cu atîta mai cumplite vrémi s-au început de atunce, den care au purces den scădere în scădere această ţară pănă astădzi.
Capulú alú şéptesprădzécč
Încep. 1. De vréme ce scriitorii cei streini pe lîngă poveştile sale n-au trecut cu pomenirea şi de lucrurile ţărîi noastre Moldovei şi cît ştim de lucruri trecute în ţara noastră, mai multú dintru dînşii ştimú, cu cale este şi noaă a pomeni de vrémile lor, ales povestea lui Hmil, hatmanului căzăcescú, de la care vrémi (ahú) s-au început si râul nostru, în care pănă astădzi ne aflăm cu acestú pămîntú la cumplite vrémi şi Dumnedzău ştie de nu şi peste vacul nostru trăitoare.
Zac. 2. Izvorul a tuturor răutăţilor şi pustiităţii acestor părţi, începutul căderii şi împuţinării Crăiei Leşeşti, răssipă şi pustiitatea şi cazacilor, stîngerea şi ţărîi noastre.
Zac. 3. Iară mainte de ce om începe a scrie rădicarea cazacilor cu Hmil hatmanul lor asupra léşilor, stăpînilor săi, a pomeni de cazaci, ce neam sintú şi de cînd sintú supt acestú nume cozac, cu cale că va hi am socotitú, audzînd pre mulţi întrebîndú de acestú nume a lor, de unde şi de cîndú ar hi. Deci mulţi au dzis că numele lor cozac ar hi de la unu neam ce este peste apa Volghăi, anume cassac, ce acéle deşerte poveşti sintú.
Zac. 4. Sint cazacii de neamul său ruşi, rămăşiţele de oşteni a cnédzilor ruseşti, pre carii cu îndelungate vrémi, supuind craii leşeşti şi cădzînd şi Chio-vul, scaunul Rusii, pre sama leşilorú, ei pe Nipru în gios şi pe de céia şi pe de iasta parte, trăiia supt ascultarea crailor leşeşti, slobodzî de vecinătate, în chipul oştenilor, cu hrana sloboadă pe Nipru, ori cu vînătoriia la cîmpi, ori cu pascăriia pănă la pragurile Niprului, unde are Niprul în trei locuri praguri, aşea den hirea locului făcute, de cade apa de pe stinci, ce sîntú în fundul apei, la loc mai gios. Care locuri nici un fél de vasú a trece nu poate, iară vasele lor şi acéle a lor încă cu mare grije trecu şi de multe ori pe uscatú trag vasele, pănă trecu acéle locuri. Şi aşé trăiia pănă în dzilele lui Avgustú-crai.
Zac. 5. Acela craiú leşăscú vădzîndu-i oameni cu viaţă direaptă de oşteni, i-au tras şi la lefe şi le-au făcut şi căpetenii cu tocmală şi în rîndul său să fie volnici a să buluci şi a să oşti împrotiva tătarilor, ca o pază să fie Crăiei Leşăşti, că dodiia tătarîi marginile ţărîi lor şi pre atunce. Şi de pe sprinteniia lor, fiindú oameni sprinteni şi sălbateci, li-au dzis cozacú, adecă capră sălbatecă, sau că îmblîndú ei la cîmpi după capre sălbatece si în luncile Niprului, le-au venit acestú nume de atuncea, de le-au dzis cozacú, adecă căpraş. Care nume şi la leşi, la o samă de oaste, ales steagurilor ce sintú mai sprintene, le dzic steagurile Căzăceşti şi pănă astădzi.
Zac. 6. Apoi Ştefan Bator craiul leşăscú şi mai mare aşedzare le-au făcut cazacilor, dîndu-le şi hatman să aibă, cu steag, cu doabe, cu trîmbiţă şi după voia lor să-şi aleagă hatmani. Şi le-au pozvolit şi i-au întărit să facă şi vase de Marea Neagră şi să facă cazaci răiestrovi, adică de catastiv, pănă 40.000 de oameni şi loc să aibă scaunul său, un ostrov la Nipru, în care este o mănăstire mare, cu cîteva alte mai mănunte bescrici, anume Trăhtămirov. Şi aceasta este începătura oştilor lor, după ce cădzuse cnedziile ruseşti, de o sută şi 50 de ai încoace.
Zac. 7. De pre acéle vrémi, multă nevoie făcea cazacii Crîmului şi Ţărîlor Turceşti, pănă şi Anadolul nu hălăduiia. Sinopul, Tropezonul, cetăţi mare le-au luat în cîteva rînduri şi alte oraşe mai mici şi den-colo de Marea Neagră şi dencoace, Varna, Misăvriia, Ahilo, pănă la Aitos si la Pravadiia pururea prada. Şi au lovit şi pănă aproape de Ţarigrad, la Eni-Chioi, pre Boazú, pre scursura céia, cu care să scură Marea Neagră în Marea Albă, supt cetatea Ţarigradului. Şi aşea dodiind împărăţiei Turceşti, veniia de la turci ponoslu pentru prădzi ce făcea cazacii în părţile lor. Acéle socotindú de la o vréme léşii, pentru să nu strice pacea cu împărăţiia Turcului, face cazacilor mare strînsoare, oprindu-ide pre mare, care hrană o deprinsesă ei, cu mare dobînde şi avuţii ce scotea de acolea. Şi cu acéle avuţii zidiia beserici de piatră, mănăstiri, cît o mănăstire la Chiev, căriia dzicú Arhanghelii, stă şi pănă astădzi cu o boltă, cea den mijloc, foarte mare şi toată bolta acoperită cu scînduri de aramă galbănă şi poleite scîndurile cu aur. Şi pentru să-i oprească de tot, să nu îmbie pre mare, au făcut léşii o cetate, anume Godacul, la pragul cel dentîiú a Niprului, şi ţinea acolea cîte 2.000 de némţi, pedestrime cu pusei, pentru opreală lor, care era foarte cu mare sită cazacilor, ca unor oameni carii altă hrană nu ştié, fără oştenia. Şi den céia opreală s-au rădicat în cîteva rînduri împrotiva léşilor, cu Nalivaico hatmanul, apoi cu Sulima, mai pre urmă cu Căzima, hatmanii lor, ce tot îi răzsipea hatmanii leşăşti. Pănă vădzîndú neticneală cu dînşii, le rădicase şi hătmăniile, să nu hie şi le trimite cîte doi domni comisari mai mari şi aceia comisari le făcea giudeţă şi-i cîrmuia. Şi cu vremea şi alte volnicii le-au stricat toate, cît nu era cazacul cu nemică volnic.
Zac. 8. Aşea s-au tras asuprelele lor pănă la Vladislavú-crai, în anul... Acela Vladislav, craiul leşescú, precum s-au pomenit şi mai sus în capul alú 16, vădzîndu-se crăiia în virtute, după atîtč izbînde şi asu-pra Moscului, cumu-şi era aşea că mai fericită Crăiia Leşască şi în tărie şi în tot binile şi bivşuguri nici la unu craiú n-au fostú, cum au fostú pe atunce. Pentru acéia bine dzice un dascăl: "Si qui sunt in superiore valetudinis gradu, dum in eodem permanere non possunt, cadunt in deterius", adecă "Céia ce sintú în scara virtuţii acea mai de sus, neputîndú a sta tot într-acéle stepene, cad foarte la mare slăbiciune". Aşea toate împărăţiile, cîndú prea să suie la mare tărie, neavîndú loc să să mai sus suie, cad şi purced îndărăptú, cum vedem şi Crăiia Leşască.
Zac, 9. Avîndu acéia crai Vladislav şi praxis, adecă ştiinţă, ce sîntú turcii, cu războiul de la Hotin cu sultan Osmanú, la care războia fusese singur el cu sine, trimis de tată-său, Jigmontú, craiul leşăscú, îndemnatú de papa de Rîmú şi de veneţiieni, cu mare făgăduinţă şi cu bani gata de la papa, de anú în anú, pre 12.000 de oaste leafa de la sine şi veneţiienii avîndu cu turcii începute războaie la Critu, au pus gîndul craiul leşăscú numai să înceapă sfada cu turcii. Pentru care treabă şi singur împăratul nemţăscú au mărsú, de s-au adunatú la Vratislav, în ţara Silezii, care ţară împăratului nemţăscu să hotărăşte cu léşii, şi acolea, după aşedzată voroava cu împăratul, i-a orînduit Neamţul 12.000 de oaste némţască, făcîndú ştire şi papa, şi împăratul pe la toţi crai creştineşti, cum este craiul leşăscú ales să hie la toată creştinătatea gheneral, adecă purtătoriu de oaste împrotiva Turcului.
Zac. 10. Deci întîi Hişpanul o sumă de bani i-au orînduit la crăiia lui de la Neapoli, că să rudiia Vladislav cu împăratul nemţăscú şi cu craiul Hişpanii, fiindú feciori dentr-o nepoata împăratului némţască. Şfedul iarăş făgăduise 6.000 de oaste şi împăratul moschicescú 20.000. Acéle toate vădzînd gata Vladislav, au trimis şi la cazaci şi au chemat la sine pre unu căzacú bătrîn, anume Barabaş, şi pre Umil, care era pre atunce diiac ostiilor, cum dzicú ei, pisar. Dacă au venit Barabaş şi cu Hmil la craiul, cu dînşii au tăinuită cu multe voroave craiul, pentru gătirea lor, pentru Marea Neagră, pentru locuri pe lîngă mare. Si au aşedzat cu acei amîndoi şi dintr-acolč toată gătirea, dîndú cu uricú lui Barabaş hăt-măniia pre cazaci, cu steag pre obicei bătrîn şi lui Hmil pisariia de oaste, dîndu-le şi cîtăva samă de bani gata, să facă vase şi ce ari trebui de aceia cale. Şi aşea gătindú toate craiul, înşălat de domni, carii toţi îi făgăduia că or priimi acela sfatú şi oastea némţască amu sosisă păn spre Liov, iară ascunsă giudéţul lui Dumnedzău toate gîndurile omeneşti le strămută, lipsiia numai săimul, pre obiceaiul cra-iei, să fie cu sfatul tuturora şi pentru cheltuiele şi pentru încălecatul léşilor. Deci, la săimú au stătut léşii împrotiva craiului, întrebîndú pre crai ce pricini ari avea începăturii de sfadă cu turcii, aducîndu-i amente primejdiia strămoşului său la Varna1 banuin-dú pre crai că li-au băgatú oşti streine în ţară, fără ştirea lor şi cum acéle ţări streine numai deodată or da agiutor, apoi ari cade sfada numai pre dînşii. Şi să prilejise de murise şi hatmanul lor cel vestit, Coneţpolschii. Şi aşč împiedecat craiul, cu lucru gata, s-au poftit la leşi să-i pozvolească, cu cheltuiala lui, cu oaste streină, să margă asupra turcilor. Au strigat cu toţii, în gura mare, că cît va trece hotarul, or rădica altúcrai. Deci, numai ce i-au căutat a să surupă toate nevoinţele a craiului şi a merge în vîntú.
Zac. 11. S-au tras cuvîntul în Ţara Leşască păn astădzi, cumú craiul, dacă au vădzutii că-i stau împrotiva léşii la acel gîndú a lui, în pizma lor au îndemnată pre cazaci să se rădice asupra léşilor, cum s-ari putea a-şi cerca lucrul. De faţă am fostă la Bar, îmblăni la şcoală, la carte, cîndă au trecut pe la Bar canţelieriul cél mare, anume Osolinschii, om foarte de la inima craiului şi mare cap, întorcîndu-se de la Chievă, unde s-au făcut a merge la moaştile sfinţilor ce sîntă la Chievă pentru boala lui la picioare. Şi de la Chiev au îmbiat pe la cîteva oraşe Căzăceşti şi la întorsă au venit pe la Bar, unde era scaunul hatmanii. Era hatman mare, pre urma lui Coneţpolschii, Nicolai Potoţchii. Au şedzut vro trei dzile acolo la ospăta, la hatmanul, canţeleariul şi sa mira oamenii ce era mai căpetenii, cum nu ţin minte să vie una canţelar, să îmbie pen Ucraina. De ieste aşea, c-au îmbiat cu acéia treabă, nu ştiu, iară la ce am fostă de faţă, scriu.
Zac. 12. Cazacii, macara că alte oşti streine, după ce s-au răsipită lucrul si gătirea craiului, cineşi în ţărîle sale să întorsesă, iară ei tot păziia treaba lor şi lucra la vase bărbateşte cu banii craiului şi să gătiia pre mare. Pănă oblicindu hatmanul Potoţchii că tot să gătescă cazacii, şi supt mînă hatmanilor sintu toate părţile acéle, au scris la Barabaşă, să părăsască acesta lucru, să-şi aducă amente patimile lui Pavliucú şi lui Suliina. Deci Barabaşă, ca un omă bătrînă, vădzîndă cartea hatmanului, au lăsat lucrul mai în slabă, socotindu cea de apoi. Iară Hmil tot îndemna bărbateşte şi pre Barabaşă, şi pe alţi polcovnici, pănă au trimis hatmanii leşeşti Potoţchii şi Calinovschii, de le-au arsú toate vasele, multe amu gătite de apă. Şi au începutú a veni de la starostii cei leşăşti de la margine pîră la hatmani pre Hmil pisariul.
Zac. 13. Avea Hmil danie de la crai, lîngă Cea-hrin, unu locú de odaie. Acolea făcîndu-şi şi besérecă lîngă odaie şi adăugîndu-să oameni den dzi în dzi, s-au făcut slobodziie, anume Subotov, loc de o milă de la Ceahrin, în cîmpi, pe apa Tiasmănului. Şi starostiia Ceahrinului fiindú pre sama lui Coneţpolschii Horunjii, feciorului lui Coneţpolschii hatmanul, ispravnicul lui, anume Ceaplinschii, totdeauna pîrîia pre Hmil pisariul la stăpînu-său pentru Slobodzia acéia Subotov, dzicîndú: "Pentru ce să ţie un mujicú tîrguri?" Şi aşea prilejindu-să lui Horunjii, stapînul Ceahrinului, a trece cu oşti asupra Orului, unde multú plean au luatú de la tătari şi au prădatú atunce ce era pe lîngă Ori pre nohai şi la întorsul său, au venit la starostiia sa în Ceahrin. Şi acolea şedzîndú peste cîteva dzile, pre gura ispravnicului său, lui Ceaplinschii, au închis pre Hmil şi i-au luat şi tîrgşorul lui, carile mai sus pomenim, Subotov, şi l-au dat pre sama lui Ceaplinschii. Şi de nu l-ar hi scos un leah den slugile lui Coneţpolschii, o slugă bătrînă, anume Zaţvilinovschii, amu îl pusesă în proaşcă, să-l omoară. Ce, hălăduindú Hmilú, pentru rugămentea lui Zaţvilihovschii, de moarte, dacă au purces Horunjii, feciorul lui Coneţpolschii hatmanul, de Ceahrin în sus, n-au răbdatú Hmil, ce au dzis: "Luatu-mi-au Ceaplinschii Subotovul şi tot ce am avut, iară sabia den mînă nu mi-au luat". Şi peste puţine dzile au lăsat Ceahrinul şi s-au dus peste Nipru, în olatul Periiaslavului. Acolo oblicindu-l hatmanii leşeşti, au scris la polcovnicul de Periiaslav, să-l prindză. Ce, fiindu-i polcovnicul de Periiaslav priietin, i-au dat cale. Şi aşea neavîndú loc nici peste Nipru, au scăpat la cazacii de la praguri şi de acolea, fără nice o zăbavă, s-au dus în Crîmú, la...1 hanul Crîmului şi, la adunarea sa, i-au dzis hanului aceste cuventé:
Zac. 14 "Crăiia Leşască cît şi ce slujbe are despre noi, nime ca Crîmul nu este martor. Cu noi léşii ş-au lăţit crăiia, cu noi nu bagă în samă nice o împărăţiie, în nedejdea noastră mai multú să rădică asupra împărăţiei Turceşti şi Crîmul să-l ia de la turci cătră crăiia lor amu este gata. Iar ce bine au cazacii şi ce volnicii de la dînşii? Robii în Crîm au mai bună viaţă! Ce-ţi adu aminte, luminate hane, slujba noastră, care o am făcut moşului tău, lui Şaan Ghieri-sultan. Nu lepăda de la tine mare izbînde şi vestite în toată lumea, nu te lăsa de mare avuţie şi dobînde, care în puţină vréme pren noi ţ-or veni la mînă. Nu lăsa să să mai întărească nepriietini! tău şi călcătoriul de volm'ciile noastre, Leahul. Au nu vedeţi că v-au început a vă călca şi pre voi léşii? Cîmpii, cît ţin între Nipru şi între Nistru, ei stăpînescú cu cetele lor. Bugeacul, cu oamenii săi, în toate dzile îl pradă. Coneţpolschii Horonjii v-au prădat pănă în Or, în ceste dzile. Aceste toate începături sîntú. Iată cărţile craiului! Citiţi-le, ce ne scriu, să lovim Crîmul, să cuprindem marea. Iară de te vei, îndoi, hane, şi n-pi avea la tine credinţă, feciorul mieu la curtea ta zălog oi pune".
Zac. 15. Muîtu au statut hanul îndoit după aceste cuvinte a lui Hmilú şi căuta la ce ari ieşi soliie ca aceia. La Hmil era cărţile crăieşti, céle ce didésă cazacilor pre Barabaş şi pre dînsul la Varşeay, supt vremea gătirei asupra turcilor, precum s-au scris mai sus şi le furase de la Barabaş Hmil. Iară tot nu priimiia hanul, ce Togai-beiú, care era pre atuncea beiú la Or, au luat asupra sa lucrul, dzi-cîndú hanului: "Dzi că fără ştirea ta au fugit nişte nohai". Şi aşea aşedzîndú cu hanul Hmil toate legăturile, au purces depreună cu Togai-bei, deodată cu oaste ca 7.000 de tătari, însă tot într-ales oşteni. Zac. 16. Potoţchii hatmanul leşéscú înţelegîndú de scăparea lui Hmil la praguri şi de turburări care au început a face între cazaci, pănă nu s-ari îngloti cazacii, să să lăţască în amestecături, au purces din Barú spre Cercaz pre Nipru şi cu al doilea hatman Calinovschii, dzicîndú aceştii cuvîntú: "Şérpele, pănă nu ridică capul din iarbă, să-l loveşti". Ce aceia iarnă l-au apucat acolea, cît n-au putut trage oştile nici într-o parte, ce i-au căutatú a ierna pre Nipru, pren olatele Cercazului şi a Caniovului pănă în primăvară. Şi cît s-au dezvăratú, îndată den 8.000 de oaste ce avea hatmanii leşăşti, într-ales au orînduit 3.000, cu fecioru-său, Ştefan Potoţchii, pe us-catú şi 1.000 de némţi şi 3.000 de cazaci de pen oraşele Niprului cu Barabaş, pre apa Niprului în vase asupra pragurilor, să-i strîngă pre cazaci de la praguri, să dea pre Hmil, care amu era bulucit cu 8.000 de cazaci de pen ostroave şi 7.000 de tătari cu Togai-bei.
Zac. 17. Vadzîndú Hmil cu Togai-bei că vine Ştefan Potoţchii în puţină oaste asupra lor, au sfătuit întîi pre acei de pe uscat să-i lovească şi aşea au făcut. La unu loc ce să chiamă Julta Vodă au dat războia léşilor, carii fiindú în număr cu multú mai puţini' şi în locuri depărtate, în cîmpi, de la temeiul'său şi tătarîi cu călăriia, iară cazacii cu pe-destriia den'sinéţe împresurîndu-i, au slăbit în loc léşii şi să să apere de năvala Iar, s-au pedestrit toată oastea. Iară puţin loc au ţinut, de mulţimea care era cu cinci părţi mai mulţi decît dînşii. Toată acéia oaste leşască şi singur Ştefan Potoţchii, Sa-piha, Balabanj ce era capete, s-au topită acolea pre cîmpi. Ştefan Potoţchii, rănitú, au murit în războiú, Sapiha 'şi Balaban au cădzuţi! la robia tătarîlor.
Zac. 18. Hatmanii leşăşti, audzindú de nevoia celor 3.000 de oaste ale sale, ales Potoţchii avîndu de fecior grije, au purcesú într-agiutor cu céle 5.000 de oameni ce le mai rămăsesă. Ce a doua dzi după ce au ieşit la cîmpi, i-au tîmpinat veste de oameni den războiú scăpaţi de răssipă oştii sale şi de perirea în război lui ' Ştefan Potoţchii. Şi înţelegîndú şi de puterea lui Hmil, la carele curea de pe la toate ostroavele cazacii, ca la Mesiia jidovii şi să adăogea şi tătarîi, au sfătuit să să întoarcă înapoi. Ce Hmil ştiindú şi de puterea hatmanilor slabă şi îndrăzneţii după izbîndă dentîiú, în loc au purces în urma oştii leşăşti şi la Unu oraşú, anume Corsun, agiun-gîndú şi pre hatmani, au sărit toate oraşele Căzăceşti, unii adăogîndu-se la Hmil, alţii ţiindú trecătorile şi sapîndú drumurile pe la strîmtori, au venit şi acéia oaste a hatmanilor la primejdiie, den care puţini leşi au scăpatú. Hatmanii amîndoi au cădzut la robiie, Sinavschii şi alte toate capete1. Gloata, cîtă n-au cădzut pre mîna tătarilor, au perit de ţărănime.
Zac. 19. Iară oastea ce era trimasa pre apa Niprului, dacă au înţeles de perirea oştii de pe uscat cu Ştefan Potoţchii, s-au burzuluitú pe biietul Barabaş, capul lor, vrîndú să ţie credinţa sa, că era căzacú bătrîn şi vestit Barabaşú. Şi de mirat, şi némţii cu cazacii au viclenitú, însă era némţii acéia numai cu nume de némţi, iară toţi den cazaci era făcuţi. Au legat o piatră la grumadzii lui Barabaş şi l-au aruncat în Nipru si cîte capete mai era nemţeşti cu dînsul. Şi după acéia faptă, s-au dus toţi şi s-au închinat la Hmil.
Zac. 20. Să scrie de acmu léşii ce pojar au purces dentr-aceasta scîntéie în multe părţi de lume, ce vărsare de singe, ce pustiitate ţărîlor, ce surupare şi slăbiciune puterii Crăiei Leşeşti, ce răsipă a mare şi nedobîndite cetăţi, ce robii şi plean de creştini în mînule păgîneşti. Noi să ne întoarcem la ale noastre. Şi de aş avea la cineva pentru acesta lucru vreo hulă, că letopiseţul acesta mai multú de lucruri streine pomeneşte, decît de loc de ţară, făcut-am acestú cursú, pentru să să dezlege mai bine lucrurile ţărîi, care la ce vréme s-au prilejit. Şi acéia să să ştie că această ţară fiindú mai mică, nice un lucru singură den sine, fără adunare şi amestec cu alte ţări, n-au făcut.
Zac. 21. S-au cutremurată toate ţărîle acéstea prinpregiur de năprasnica turburarea Crăiei Leşeşti. Insă ţara cu nărocul, cu cîrma şi vîlfa vestitei domniei Ini Vasilie-vodă, cîţva ani si după ce să rădicase Hmil, au stătutú neclătită de nimea, pănă la anul... într-acestú an începătorul spre mare scădere ţărîi, întorcîndu-să tătarîi den Ţara Leşască cu plean, bugegenii şi o samă de crîrneni au lovit la întorsul său pren ţară şi ca o oaste ce trecea, nu poate hi să nu şi strice ceva. Au venit pruténii şi de pe alte văi pe lîngă Prut cu jalobă la Vasilie-vodă, jeluindú că-i pradă tătarîi şi le strică pîinile. Şi într-una de dzile, prilejindu-se Vasilie-vodă vesel la masă şi viindú jalobă iară pre tătari că strică ţara, cum au fostú la masă vesel, au chemat îndată căpitanii, dîndu-le poruncă să purceadă într-acea dată cu toţi slujitorii şi din slugi boiereşti şi din tîrgú, cineşi ari vrea în dobîndă, să lovască pre tătari. Au făcutú îndată porunca căpitanii şi neamul den hirea sa a muldovenilor lacomi la dobîndă, care cumú au putut şi den oraş a dobîndi cal, fiindú oraşul plin de toată sama de oameni pre atunce şi den slugi boiereşti mulţime şi au mărsú depreună cu slujitorii, de au lovit pre tătari fără veste, negîn-dindú tătarîi de una ca acéia.
Zac. 22. Era descălecată orda cu temeiul la un satu anume Brătulénii la Răzina, încărcaţi tătarîi de robi şi de plean den Ţara Leşască. Nefiindú gata, au întratú ai noştri îndată într-înşii cu săbiile. Perit-au mulţi tătari şi le-au luat ai noştri şi pleanul şi robii, carii numai cu fuga au putut a hălădui dentr-acela feredeu spre Bugeag, ce şi pe cale, în multe locuri, le-au ţinutú calea ai noştri pe la Lăpuşna.
Zac. 23. Multú au stătut boierii, carii să prilejise la acéia masă, mai vîrtos Catargiul, să nu se facă graba acel lucru şi din socoteala de la masă. Iară ce este să nu treacă, au anevoie să mută cu sfatul. Tătarîi, dacă au scapatú la Bugeag, îndată pren câteva capete au făcut ştire la hanul cu mare jalobă, cum i-au lovitú moldovenii fără veste, tre-cîndú ei spre locurile lor, fără nice o stricăciune ţărîi şi le-au luat atîta plean şi atîtea rohi. S-au împlut îndată şi hanul, şi toate capetele a Crîmului de vrăjmăşiie, fiindú şi simeţi pre acéle vrémi, din izbîndile asupra léşilor, îndată au trimis ştire la împărăţiie pre Vasilie-vodă şi pre toată ţara cu pîră că este haină. Şi turcilorú la mare socoteală, şi prepus era domniile cestor ţări, aşea de tare şi de temeinice; ce îndată au pozvolitú hanului, să hie volnicú a prăda Ţara Moldovei, pentru fapta acéia.
Zac. 24. Vasilie-vodă, după acéia faptă, să păziia foarte cu grije şi la împărăţiie şi la curtea hanului. Ce, de îmbe curţile i-au venitú înşălăciune, ales de la Sefer Cazi-aga, veziriulú hanului. Aşea îl aşedzase pre Vasilie-vodă pren cărţi cu cuvente blinde, cît să părea că nici în gîndú n-are hanul, nici alte capetele a lor pentru aceia patimă a tătarîlor ce petrecusă aicea în ţară. Iară vrăjmăşiia acoperită mai rnultú rău aduce.
Zac. 25. în anul 7158<1650>, sfătuindú Crimul să răscumpere paguba făcută de Vasilie-vodă ordelor lorú la Brătuléni şi să curmédze şi simeţiia pănă în cîtă era în Vasilie-vodă, au pornitú pre galga-soltan cu oşti, cu acela glas că merge să lovască Ţara Moschicească. Şi hanul didésă ştire şi lui Hmil singur, să fie gata, să purceadă asupra lui Vasilie-vodă. Şi cît au sosit soltanul, amu mainte Hmil cu oştile gata era anume spre părţile Moscului. Au purces îmbe oştile cu mare taină spre Nistru. Sosinclú, îndată au împărţitú oastea, o samă de la Soroca, cliréptú spre părţile Sucevei, altă samă spre Orheiú şi Lăpuşna, păn în Prut, oastea tătărască cu cazaci amestecată. Nespusă pradă aceasta este ţărîi şi de prada de la Ion-vodă cu puţin mai mică (alegîndú de aceste cumplite vrémi de acmu, cu care toate primejdiile acestui pămîntú covîrşite sintú).
Zac. 26. Nu ştiia nemică Vasilie-vodă şădzîndú la divan, una după alta veste viindú, cum pradă tătarîi ţara. Au vădzut la ce au ieşitú sfatul de la masă şi în deşertú procitindú cărţile lui Sefer Cazi-aga, în nedejdea cărora cărţi să lăsasă Vasilie-vodă.
Zac. 27. Drîmbă acéia de oşti, care era orînduită spre Suceavă, au cuprinsú cît ţine Soroca şi ţinutul léşilor, pănă în tîrgú, în Iaşi, Hotinul, Dorohoiul, Hîrlăul, Cernăuţii, pănă în cetatea Sucevei temeiul, iară aripile pănă în munte agiungîndú. Cetatea Sucevei apucase Gavrilaş logofătul şi cîţva boieri de la ţară, de să închisésă acolo; au dat cazacilor şi tătarîlor o sumă de bani. Iară denafară, la ţară, au aflatú ţara toată pre acasă, cu dobitocú, cu herghelii, de care era pre atunci plină ţara. Plean, robi au luat fără număr multe şi case de boieri au robitú. Atunce au luat pre giupîneasa lui Miron Ciogolii stolnicul cu o cucoană a lui, care n-au mai ieşit den robie în véci şi au peritú şi Murguleţú Ştefan la Cernăuţi, pementean vestit între curte. Satele, oraşele, toate ardzîndú şi prădîndú, cu acéia vrăjmăşiie era tătarîi asupra ţărîi.
Zac. 28. Iară céialaltă drîmbă de oşti au lovit Orheiul şi Lăpuşna şi Fălciul păn în Prut. Atuncea au robit casa Sturdzii jicnicériului, carele apoi au cădzut şi vistiernic mare şi multe case întemeiate le-au dus în robie. Iară codrului Chighéciului la Fălciiu foarte puţină pagubă au făcut tătarîi atuncea, că îndată au năzuitú la codrişorul lor, ce au ei acolea, anume Chighéciul, pădure nu aşea înaltă în copaci, că copacii foarte puţini sintú, cum este deasă şi rîpoasă şi de spini mai multú decît de altú lemnú crescută. Şi s-au apărat chighecenii, de nu le-au putut strica nemică tătarîi.
Zac. 29. Galga-soltan singur cu coşurile şi Hmil hatmanul cu tabăra, de la Soroca direptú au tras la Ţuţora, unde soltanul cu coşurile tătăreşti au descălecat, iară Hmilú cu tabăra căzăcească au stătut pre Vladnie.
Zac. 30. Vasilie-vodă vădzîndu-se la grije ca acéia şi spaimă, că luasă tătarîi păn supt tîrgú hergheliile şi a slujitorilor cai le-au apucatú, au pornitú pre doamna depreună cu casele boierilor pen frîn-turile codrilor, pe la Căpotésti, spre Cetatea Neamţului. Iar şi singur n-au ţinut multe dzile scaunul, ce s-au mutatú din Iaşi în neşte poieni a codrului, ce-i dzică codrii Căpotéştilor şi s-au aşădzat acolea în codru cu curtea, lăsindú puţinei darabani de apărarea curţii, carii, dacă au vădzut mulţimea de tătari, den ceas în ceas adăogîndu-se şi cu cazaci amestecaţi, au lăsatú cu noaptea curtea pustie. Şi au arsú atuncea tot oraşul. Unde şi unde au rămas cîte o dugheniţă. Curtea cea domnească, casele boierilor şi tot oraşul într-o mică de ceas cenuşe au stă-tutú, iară mănăstirile au hălăduit, că n-au vrut cazacii să dodiească, den porunca lui Hmil hatmanul, şi tătarîi n-au pututú, că era şi oameni cu sinéţe închişi pren mănăstiri. Numai la mănăstirea a Trei Sfetiteji, oamenii ce-au fostú închişi acolo au avut primejdie, că ardzîndú tîrgul, din para focului s-au aprinsú şi mănăstirea. Deci, au căutatú o samă de oameni, de arşiţă şi de groaza focului a ieşi pre o portiţă ce este în zid, spre hăleşteulú oraşului şi acolo au luat pre mulţi oameni în robie tătarîi şi mulţi oameni s-au şi înecatú în hălăsteu de groaza robiei.
Zac. 31. Au oblicit sultanul şi Hmil hatmanul de fuga lui Vasilie-vodă şi au trimis soltanul un mîr-zacú la Vasilie-vodă, mtrebîndu-l că ce au fugit din scaun? (De şagă lucru este întrebare ca aceasta pre o vréme ca acéia?) Deci, Vasilie-vodă, dăruindú bine pre tătarul, au trimis de la sine boieri la soltanul, pre Ghica vornicul de Ţara de Gios, iară la Hmilú pre Ciogolea spătariul cel mare şi au tocmitú lucrul cu soltanul, cu daruri şi nu cu puţină cheltuială. Şi de atuncea au legat Vasilie-vodă banii ce să dau soltanilor den anú în anú şi cabaniţă şi cîte... pungi de bani. Iară lui Hmil hatmanul mainte încă de aceasta vréme intrase în gîndú cuscrie cu Vasilie-vodă şi pomenindú şi mainte pren Ciogoleşti cu soliile pentru fata lui Vasilie-vodă, Roxanda, numai ce au căutatú lui Vasilie-vodă a aşedza şi logodna fetii sale, Roxandei, după Timuşú, feciorul hatmanului Hmil, şi cu cîteva daruri şi lui.
Zac. 32. În... dzile, au purces şi soltanul şi Hmil de la Ţuţora spre locurile sale, iară ţara au rămas prădată şi pen multe locuri pustie, schimbată den fericiia acea dentîiú. Au ieşitú şi Vasilie-vodă den codru în scaun. S-au prilejit atunce în bejeniile acéle şi moartea lui Toderaşco logofătul. Făcut-au Vasilie-vodă cîtăva jalobă la împărăţiie pre tătari, pentru stricăciunea ţărîi, ce nice un folos n-au făcut. Darabanii la acéia fugă a lui Vasilie-vodă den scaun era gata să jecuiască carăle cele domneşti, ce, după ce s-au aşedzat Vasilie-vodă în scaun, s-au făcut a le face căutare încinsú cu sabie şi némţii ce avea, den poruncă, gata cu sinéţele pline, întîi le-au luat darabanilor armele, apoi pre toţi, cu capetele lor depreună, i-au închis, pre unii pen temniţă, pre aîţii i-au trimis la ocnă şi cu alte pedepse i-au certatú. Şi de atunce ţara au purcesú tot spre rău, den anú în anú, pănă astădzi.
Zac. 33. Nu cu o certare numai ceartă direaptă mîniia lui Dumnedzău, dacă să porneşte spre vreo ţară, ce după ieşitul tătarîlor au lovit mare omorú în oameni şi aice în oraş şi pen tara toată.
Zac. 34. La anul, Hmil hatmanul cu mare mulţime de oşti Căzăceşti şi singur hanul, pănă cu 70.000 de tătari, strînse oaste şi de pe la cerchieji şi de la toată Dobrogea, au purces asupra craiului leşescú, cărora oşti craiul leşască Cazimir le-au ieşit înainte la un tîrgşor anume Berestecico, cale de a treia dzi de la Cameniţă în sus, cu 40.000 de oaste leşască, în care oaste m-am prilejitú şi eu.
Zac. 35. Nu era toate voievodziile sosite, nice Litfa, că Litva avea de cazacii de peste Nipru mare dodeială. Şi au ieşit craiul leşăscú cu acela războiú birui-toriú şi asupra tătarîlor, şi asupra cazacilor, cit au căutat hanului a lua fuga şi lui Hmil hatmanul a-şi lăsa tabăra cu toată oastea. De care izbîndă a léşilor, dacă au înţeles Vasilie-vodă den lonăşcuţă pîrcălabul de Hotinú, l-au îmbrăcatú cu haină cu soboli, avîndu nedejdea că cu acéia izbîndă a léşilor va hălădui de cuscriia lui Hmil.
Zac. 36. Iară nu s-au tăiatú cu atîta răutăţile Ţărîi Leşeşti, că apoi, la anul după izbîndă de la Berestecico, aşea au perit de rău oastea leşască de cazaci şi de tătari, lăsaţi léşii în nedejdea păcii ce să făcusă la Bela Ţercov, cît nici hatman, nici un cap, nici un sufletú oi dzice, de 8.000 de oaste pedeastră ce era, n-au hălăduit. Şi den oastea călăreaţă, ce era pănă la 12.000 de oameni foarte puţini de cei de gios, încă de or hi scăpat cineva, încungiuraţi de toate părţile de tătari. Iară ce era frunte, tot supt sabie au mărsú, că aşea aşedzase Hmil cu soltanii, cum la cela războiú un rob să nu ia tătarîi, ce tot supt sabie să puie, să să mai împuţinédze oamenii de oaste den Ţara Leşască. Şi acolo au perit şi singur hatmanul Calinovschii şi cu feciorul lui, carele îl avea numai acéia.
Zac. 37. Şi într-acesta anú au căutatú a face lui Vasilie-vodă şi veseliia fiei sale, Roxandei, după Timus, feciorul lui Hmil hatmanul căzăcescú, tn anul,.'. <1652>.
Zac. 38. Mare netocmala în depotriva caselor şi a hirelor! Aceasta parte era o domnie de 18 ai şi împărăţiei cu bivşug şi cu cinste sămănătoare, iară céelaltă parte de doi ani ieşită den ţărănie. Ruşcile7 cu "lado, lado2, pen toate unghiurile, ginirile singur faţa numai de om, iară toată hirea de hiara.
Zac. 39. însă cîte trebuia la o nuntă domnească, nemică n-au lipsit. Şi după cîteva săptăminţ^ce au şedzut Timus aicea în Iaşi cu assaulii, polcovnicii şi atamanii săi şi nepoţii lui Vasilie-vodă, feciorii lui Gavril hatmanul şi lui Gheorghie hatmanul şi den feciori de boieri de ţară, Nicolai Buhuş şi Ion Prăjes-cul, acolo în Ceahrin pentru Timus zelog, au purces cu doamna-şi la Ceahrinú. Iară Vasilie-vodă au rămas îndată la prepusuri la turci, pentru urît numele cazacilor la dînşii si la megiiasi îndată la zarve, ales la Matei-vodă, neprietimil vechiú, care siindu-se de unirea lui Vasilie-vodă cu cazacii şi la turci amesteca domniia lui Vasilie-vodă şi cu Racoţii îndată au stătut în sfaturi. Că amîndurora era învrăjbită Vasilie-vodă şi amîndoi să siia de acéia unire, ales cîndú audziia solii ca acéle Racoţii de la Vasilie-vodă, cum i-au trimis pre Ştefan Gheorghie logofătul într-un rîndú, poruncindu-i să şadză mîlcom Racoţii, că-i va face de va vărsa nişti galbeni tătarîlor şi la ce va sosi, el va vede. Şi să prilejisă şi solul, unul ca céia care, neavîndú cuconi, de atunceşi luasă gîndú spre domniie şi mai multe adăogea spre vrajbă şi în locul trébilor stăpînu-său, în solii au asedzatú treaba sa spre domnie şi la Racoţii, şi la Matei-vodă.
Zac. 40. Precum munţii cei înalţi şi malurile céle înalte, cîndú să năruiescú de vreo parte, pre cît sintu mai înalţi, pre atîta şi durît făcu mai mare, cîndú să pornescú şi copacii cei înalţi mai mare sunetú fac, cîndú să oboară, aşea şi casele céle înalte şi întemeiate cu îndelungate vrémi, cu mare răzsipă purcegú la cădere, cîndú cad. într-acéia chip şi casa lui Vasilie-vodă, de atîtea ai întemeiată, cu mare cădere şi răzsipă şi apoi şi la deplină stingere au purces de atuncea.
Zac. 41. Ştefan Gheorghie logofătul, care era logofăt mare la Vasilie-vodă, după moartea lui Tode-raşco logofătul, ştiindú Vasilie-vodă pre tată-său, Dumitraşco logofătul, la atîtč domnii boieriú ves-titú cu ocine întemeiate, care nici o casă aicea în ţară moşii ca acéle, ocine, sate, curţi n-au avut. După ce ş-au gătit lucrurile spre domniie, precum s-au pomenit mai sus, la Racoţii şi la Matei-vodă, au legatú voroava şi cu o samă de boieri în ţară, cu Ciogoléştii anume şi cu Ştefan sărdariul, cuprin-dzîndu-i cu giurămîntú să ţie taina. Au ales cu sfatul lor, numai să aducă oşti Ungurésti şi munteneşti asupra lui Vasilie-vodă.
Zac. 42. Sunase amu den la cîţva la urechile lui Vasilie-vodă acéstea şi întîiú de la un turcú la Focşeani şi de la munteni încă au scris, ce n-au credzut Vasilie-vodă.
Zac. 43. Spunú istoriile de Pirú, împăratul epi-roţilor, că fiindú într-un războiú la Tara Italii împrotiva rîmlénilor, îmblîndú Pyru-împăratul în fruntea oştilor sale, tocmindu-şi oastea şi mutîndu-se şi într-o aripă şi într-altă, unul den copiei lui ce-i păziia s-au apropiiat şi i-au dzis: "Să iei aminte, împărate, cel rîmlean pre un cal negru. Den toţi alţi oşteni, alta nemică nu păzeşte, numai ş-au pus pre împărăţiia ta ochii, ori încătro te întorci, elú tot acéia păzeşte şi cearc, cîndú şi cîndú să vie asupră-ţi cu suliţa gata." Au răspunsú Pirú copilului: "Cu anevoie este hiecăruia a să feri de ce ieste să hie". Aşea să poate dzice şi de Vasilie-vodă, domnú cu paza în toate părţile şi pe la toate porţi, nu s-au putut feri, ce-i era să-i vie asupra şi mai ales de pri-rnejdiia den casă foarte cu anevoie a să feri hiecăruia. Zac. 44. Macara că intrase la un sfat cu acéia şi Ciogoléştii, şi Ştefan sărdariul, iară şagă le părea a sfătui nişti lucruri ca acéle, ce şidea uitaţi, gîn-dindú că nu va naşte nemică dentr-acélea sfaturi. Iară Ştefan Gheorghie logofătul vădzîndú ce soţii au dobînditú la acéia sfat, aştepta den dzi în dzi să să vădească sfatul lor despre Ciogolea spătariul la beţie, că la cîteva mese, bătu, mai vadiia lucrul. Ce, nime nu lua aminte un lucru care în gîndú nu încape. Deci, au păzit singur Ştefan Gheorghie logofătul treaba care o luase şi însemnase dzua oştilor ungureşti şi munteneşti, să iasă în ţară, tocma în serbătorile Paştilor.
Zac. 45. Îşi trimisese Ştefan Gheorghie logofătul giupîneasa la ţară, în pilda că o trimite pentru trébile casei. Iară sîngur, tocma în dzua cîndú cîntă beserică canonul sfîntului Andrei de la Critú, la 8 ceasuri de noapte, gătindu-se Vasilie-vodă de beserică, încă nime nu venise den boieri la curte, au mînecat să-şi ia dzua bună, dîndu-i ştire de acasă că-i ieste giupîneasa spre moarte, cu hîrtiie scornită. Şi întrebîndú Vasilie-vodă pe postelnici cine din boieri este afară, au spus postelnicii că ieste logofătul cél mare, dvoréşte să-şi ia dzua bună, că i-au venit veste de boală foarte grea giupînesăi. Să hie dzis Vasilie-vodă: "Ce omú fără cale, logofătul! Ştiindu-şi giupîneasa boleacă şi nu o ţine aicea eu sine." Şi i-au dzis să între, să-şi ia dzua bună. Au intrat Ştefan Gheorghie logofătul cu faţa scornită de mare mîhniciune şi ş-au luat voie să margă spre case-şi. Spun să hie dzis Vasilie-vodă: "Să afle lucrul pre voia sa." Neştiutoriú gîndul omului spre ce meneşte! îndată, fără nemică zăbavă, ca cela cu grije, si nu cu hie ce grije, au purces îndată de olac şi într-acéiaşi dzi au sosit la Bogdana, la satul său supt munţi. Şi amu era şi oastea ungurească toată, cu Chimini lanîş pe potici si oastea muntenească la Rîbna cu Diicul spătar iul.
Zac. 46. Spun de Vasilie-vodă că den beserică l-au lovit gînduri de purcesul logofătului, aşea fără nădejde. Şi aşeaşi de a doa dzi după purcesul lui, au început a vedere a suna glas de unguri şi de munteni. La care sunet vădzîndu-să Ciogoléştii cuprinşi şi lăsaţi de logofătul, cu care îşi Ştiia voroava, au stătut la grije ca acéia, cît pri păşitul lor şi pre căutătură, cine le-ar hi luat sama le-ar hi cunoscut îndată vina. Ce, mirîndu-se, cum or face, să fugă, să-şi lase casele, carii era cu totul aicea în Iaşi, greu şi a doa moarte este si dzilele lor fîrşite, poate hi? cum să dzice, s-au apucat de altă îndireptătura, scriindú un răvaş Ciogolea spătariul la Vasilie-vodă într-acesta chip:
Zac. 47. "Milostive doamne. Eu, unul den slujitorii cei streini, mîncîndú pînea şi sarea măriei-tale dentr-atîţea ai, ferinclu-mă de osîndă, să nu-mi vie asupra, pentru pîinea şi sarea măriei-tale, îţi făcu ştire pentru Ştefan logofătul cel mare, că-ţi este adevărat hiclean şi s-au agiunsú cu Racoţii şi cu domnul muntenescú şi sintú gata oştile, şi a lui Racoţii, şi a lui Matei-vodă, să vie asupra mării-tale. De care lucru adevărat, adevărat să credzi măria-ta, că nu este într-altú chip."
Zac. 48. Şi dacă au scris răvaşul într-acesta chip Ciogolea spătariul, au chemat la sine pre egumenul de Aron-vodă1 anume loasafu, care era pre acéle vrémi pe la toţi boierii duhovnic şi cu ispovedanie giurîndú pre egumenul, să nu-l vădească cine este şi întîi să arate răvaşul la lordachie visternicul, apoi la domnie, l-au legat cu mare giurămîntú, aşč să facă. Mirîndu-se călugărul de unu lucru ca acéia, au mărsú cu răvaşul la lordachie visternicul, care, dacă l-au înţeles şi ştiindú că s-au sunat acéstea şi dintr-alte părţi, îndată au stătut la mare voie rea, ca un omú întreg ce era la toată hirea. S-au lepădat îndată de răvaş şi au dzis egumenului numai să margă, să dea el răvaşul la domniie. Au mărsú călugărul cu acéia răvaş şi l-au dat la Vasilie-vodă şi îndată ce l-au înţăles, s-au simţitú cuprinsú de primejdii şi au stătut cu mare strînsoare asupra călugărului, să spuie de la cine au ieşit acela răvaş. Au stătut călugărul dentîiú foarte tare, priimindú şi moartea, iară a vădi nu poate, că era dat cu taină de ispovedanie răvaşul. Şi dacă s-au strînsú boierii la sfat şi arătîndú călugărului şi munca Vasilie-vodă, ca pentru un lucru ca acéia, ce să atingea de domniie şi de atîtea case, deci luîndu-şi egumenul şi de la vlădica Varlaam, care era mitropolit pe atunce, dezlegare, au spus călugărul, anume cine i-au dat răvaşul. Şi îndată chemîndú Vasilie-vodă pre Ciogolea spătariul, i-au spus toate de-amănuntul şi cum ieste şi Ştefan sărdariul tot într-acéia sfat.
Zac. 49. Cu puţine cuvinte i-au mustrat Vasilie-vodă pre amîndoi Giogoléştii, ce ei amîndoi să apăra tare, că i-au fostú tot cu credinţă şi n-au priimit acéstea şi de i-ari trimite unul macara dentru dînşii, să aducă de grumadzi pre Ştefan Gheorghie logofătul. Şi hie dzis Vasilie-vodă: "în zedarú această slujbă acum: să-mi hie spus acéstea, pănă era în Iaşi logofătul". Deci, pre Giogoleşti i-au pus la închisoare, iară în urma logofătului Ştefan au răpedzit întîi pre Sculi, apoi pre lacomi, ce era vătav de aprodzi şi pre Alexandru Costin, cu carte la dînsul, să vie cum mai de sirgú la curte, pentru mare trébi ce au nemerit de la împărăţie, însă la mai mare grije au stătut Vasilie-vodă de serdariul, fiindú atîtea oşti pre acéia vréme şi marginea toată pre sama lui. Ce îndată au scris cărţi si la serdariul Ştefan, să vie cum mai de sirgú la curte.
Zac. 50. Să prilejise mainte de aceste începături o treabă de care învăţase Vasilie-vodă pre serda-riul, să gătédze nişti steaguri de slujitori1, să hie gata şi cîndú i-ari da ştire, să purceadă cu o samă de oameni la cîmpi, peste Nistru, că-şi deschisese cale neguţitorii grecii carii îmbla la Moscú pentru soboli, pre la Tighinea, pentru greul vămii şi face scădere vămii aice în ţară. Ce pusesă gîndú Vasilie-vodă să-i sparie de pe acela drurn, peste cîmpi. Cu prilejul acei trébi, scriindú Vasilie-vodă la serdariul să vie cum mai de sirgú la curte şi pornindú cărţile, déderă ştire ca, iată şi serdariul au sosit la curte. Spun că după ce s-au apropiiat de oraşú Ştefan serdariul şi l-au tumpinat o slugă a lui, i-au spus de toate ce să sună în tîrg şi la curte şi cum au purces logofătul cel mare den Iaşi şi multe amestecături sintú şi cuvinte de unguri. Să hie stătut multú în gînduri serdariul, intra-va în tîrgú, au întoarce-să-va înapoi. Şi-i dzicea o slugă a lui:"întoarce-te,giupîine, că nice la unu bine nu mergi". Iară osîndă trage la plată, au biruitú gîndul să între în tîrgú şi îndată cum au sosit la gazdă, nemică nu zăbovindú, au mărsú la curte.
Zac. 51. Vasilie-vodă, cum au înţeles de serdariul c-au venit la curte, nu s-au încredzut deodată, ce în dooă-trei rînduri au trimis să vadză, adevărat au sosit? Ce, clacă au ştiut că este în divan adevărat, îndată au ieşit în spătărie si l-au chematú la sine, la adunare. Şi i-au fostú spus Vasilie-vodă cum au fostú scris şi cărţi, să vie pentru treaba acéia, care s-au pomenit mai sus, ce mai bine este c-au venit sîngur.
Zac. 52. L-au întrebatú după aceste şi de lucrurile ce să vădescú despre unguri, cu amestecăturile lui Ştefan Gheorghie logofătul, ştie ceva, au ba? Tare s-au apucat serdariul că nu ştie nemică, cu mare giurămînturi. Şi cum să hie el amestecú la unile ca acelea, spre răul stăpînului său, dzicîndú cu glas: "Cine au fostú, doamne, mai credzut la mări-ia-ta şi cinstit ca mine ? Şi m-ai scos den obiele şi den sărac m-ai îmbogăţit". I-au dzis Vasilie-vodă: "Aşea ştiu şi eu". Şi i-au dzis să margă, să grăiască cu Ciogolea, să audze ce spune Ciogolea spătariul.
Zac. 53. Cum au intrat serdariul în visterie ş-au văzdut pază de siimeni, s-au spăirnîntat, ştiutoare de vina sa hirea şi îndată au început a-i spune toate de faţă Giogolea spătariul. Să apăra sărdariul de toate acelea, ce ca un vinovat într-acéle sfaturi, să apăra slabú. Deci, au cunoscut Vasilie-vodă tot lucrul, iară n-au vrut să-i omoară îndată, aşteptîndú ce s-ar mai înnoi despre Totruşú, unde au rnărsú logofătul. Ce, nepestită vréme, sosi den fugă şi Alexandru Costin dîndú ştire de perirea lui lacomi vătavul de aprodzi, de străjile Ungurésti şi de oşti ungureşti trecute în ţară. Atuncea au vădzut Vasilie-vodă asupra sa toată cumpăna, care îi veniia asupra, nefiindú gata de nemică, la o primejdiie de sîrgú ca acéia.
Zac. 54. lacomii vătavul de aprodzi, dacă au sosit la Roman, n-au mărsú pre caii sei, care avea şi buni si de agiunsú, ce ş-au lăsatú caii săi la Roman, la hrană ş-au luat cai de olacú1 ca un om deşteptatú tot în bine şi ce poate primejdiia neştiutorul. Şi i-au dzis Alexandru Costin să nu-şi lase caii de lîngă sine., ce n-au vrut să asculte priietenescú sfat, ce au purces pre cai proşti. Şi la Bacău îndată s-au tumpinat cu străjile Ungurésti, care străji, cît i-au zerit, i-au luat în goană şi îndată l-au agiunsú şi aşčşi în goană l-au omorît den pistoale. Iară Alexandru Costin şi cine au fostú pre cai mai buni au scăpatú de perire.
Zac. 55. Amu ajungea fruntea oştilor ungureşti la Romanú şi de la Focşeani au dat ştire de Diicu spătariul, cum au trecut şi el cu oştile munteneşti Focşeanii. Şi atuncea au dat pre amîndoi Ciogoléştii şi pre Ştefan serdariul pre sama siimenilor, de i-au omorît, noaptea înaintea jitniţii ce ieste în curtea înluntru1. Adusese şi pre Mogîldea, fiindu-i unchiu lui Ştefan Gheorghie logofătul, ce nu l-au omorît, ce l-au luatú la pusei pănă la Hotin cu siny.
Zac. 56. Multú au stătut boierii, mai vîrtos lor-dachie vistiernicul cél mare pre acéle vrémi, să nu piaie Ciogoléştii şi Ştefan serdariul, ce temîndu-să Vasilie-vodă, după apropiiatul oştilor Ungurésti, să nu facă şi ei vreo zarvă în curte, i-au omorît. Eram pururea în casă eu la lordachie visternicul- şi ador-misă foarte cu greu lordachie visternicul do mare scîrbă ce avea, cîndú, pre amiadzănoapte, au dat ştire de la curte de perirea Ciogoléştilor şi a serdariului. Şi dacă l-am deşteptat, îndată au dzis: "Au, peri-t-au cei boieri?" Şi dacă i-am spus că au peritú, au suspinat greu, dzicîndú: "Ah! Ce s-au făcut!"
Zac. 57. Să mira Vasilie-vodă, încotro va năzui? La turci să temea de pîră ţărîi şi de lunicoase hirea turcilor şi cu grije. La cazaci iarăşi să feriia, să nu-şi mai strice numele de la turci. Iară a sta împotriva oştilor ce-i veniia asupra, nu era cum, nea-vîndú nici oaste gata şi ţara toată cu. ură şi gata la lucru noou, că Orheiul, ce era capete, era tot de-a lui Ştefan logofătul. Ce-au alesú cu sfatul să năztiiască la cetatea Hotinului, răpedzîndú îndată la cuscru-său, la H mii hatmanul, dîndu-i ştire de toate aceste începături, pre Stamatie Hadîmbul postelnicul cel mare.
Zac. 58. La Cetatea Neamţului era toată inima avuţiei lui Vasilie-vodă, deci acolea au răpedzit Vasilie-vodă pre Ştefăniţă paharnicul, nepotul său, să apuce avuţiia, şi, ori că n-au ştiut Ştefan Gheorghie logofătul de avuţiia acéia în Cetatea Neamţului, ori au stătut după lucruri care începuse şi n-au socotit acéia bani, iară era mai aproape de dînsul decît de Vasilie-vodă acéia avuţiie.
Zac. 59. Amu. era oştile ungureşti cu Chirnini lanăş, hatmanul lui Racoţii şi cu Ştefan Gheorghie logofătul la Roman, cîndú şi Vasilie-vodă sculîndu-se cu toată casa şi curtea şi cu boierii de curte, au purces den Iaşi spre Hotin. Atuncea, ce slujbă am făcut lui lordachie vistiernicul, pren multe cuvinte nu lungescú. Iară inima agonesitei lui am trecut la Cameniţă şi-o am dat la un priietin a tătîne-niieu, anume Mihai stegariul şi deplin acéle toate au venit apoi la mîna lui lordachie vistiernicului.
Zac. 60. Solul pre carele trimisese Vasilie-vodă la Hmil hatmanul, precum s-au pomenit, pre Hadîmbul postelnicul, ori că l-au împiedecat logofătul Ştefan pîrcălabul de Soroca pre acéle vremi, ori den blăstămată şi lipsită hirea hadîmbului, s-au întorsú înapoi. Şi aflîndú pre Vasilie-vodă amu în calea Hotinului, au pîrît la Vasilie-vodă pre pîrcălabul Ştefan de viclean. Deci i-au căutat a trimite de iznoavă pre alţii de la Hotin, iară la hatmanul Hmil. Şi au trimis cu al doilea rîndú pe Grigorie comisul şi pre nepotu-său, Ştefăniţă paharnicul şi pre Nicolai Buhuş jitnicériul şi lor au dat şi pentru Ştefan pîrcălabul de Soroca învăţătură, să-l prindză şi să-l trimaţă legat de la Soroca la Hotin şi aşea au făcut. Ei singuri au trecut Nistrul la Hmil hatmanul, iară pre pîrcălabul Ştefan l-au dată pre sama a unora den Hînţeşti, carii să ţinea lîngă Ştefăniţă paharnicul, să-l ducă la Vasilie-vodă. Ce, pentru lăcomia sa, aducătorii, să hie a lor ce luasă şi ce mai era pe lîngă dînsul, l-au omorît pre cale.
Zac. 61. Omú de miratú la întregiia lui de sfaturi şi de înţelepciune, cît pre acéle vremi de-abiia de era pementean de potriva lui, cu carile şi Vasilie-vodă sîngur, deosebi de boieri, făcea sfaturi şi cu multe ceasuri voroava, aşea era de deplin la hire. Iară la statul trupului său era gîrbov, ghiebosú şi la cap cucuiatú, cît puteai dzice că este adevăratu Essopú la chipú.
Zac. 62. Dacă sosi Vasilie-vodă la Hotin, s-au aşădzat cu tabăra sa aproape de cetate, deasupra. Iară Ştefan Gheorghie logofătul cu Chimini lanăşú şi cu Diicul spătariul lui Matei-vodă, cuprindzindú scaunul ţărîi la Iaşi, îndată au alergat mulţi den toate părţile, de la ţară la Iaşi. Şi înglotindu-să, au marsú la Chimini lanăş, strigîndú: "Să ne hie domnú Ştefan Gheorghie logofătul". Le-au răspunsú Chimini lanăş: "Pre voie să le hie, precum poftescú". Spun de Diicul spătariul muntenescú că să ispitiia şi cu acéia nedejde era, să hie el la domnie.
Zac. 63. Deci, după obiceiú, au mărsú Ştefan Gheorghie logofătul cu cîteva gloate de ţară la beséreca lui Svetii Nicolai şi i-au cetit molitva de domnie Ghedeon episcopul de Huşi, fiindú mitropolitul Varlaam ieşit la munte, la mănăstirea Sacul. Au stătutú domnú Gheorghie Ştefan-vodă în anul 7161 <1653>
Capulú alú optusprădzécč
Încep. 1. Den cinci simţiri ce are omul, anume vederea, audzul, mirosul, gustul şi pipăitul, mai adevărată de toate simţiri ieste vederea. Că pren audzu, cîte aude omul, nu să poate aşedza deplin gîndul, este aşea ce să aude, au nu este, căci nu toate sintu adevărate, cate vin pren audzul nostru. Aşea şi mirosul de multe ori înşală, fiindú multe mirodenii dentîiú grele, iară apoi mare şi iscusit miros făcu. Gustul încă este aşea, că multe ne păru că sintú dulci, apoi simţimú amărăciune şi împotrivă, multe amare că sintú ne păru si sintú dulci. Pipăitul, iară şi multe pipăim în chip de une şi sîntú altele şi nu le putem a le cunoaşte cu singur pipăitul, fără vedere. Iară vederea singură den toate aşadză în adevăr gîndul nostru şi ce să vede cu ochii, nu încape să hie îndoială în cunoştinţă.
Zac. 2. Aşea şi noao, iubite cetitoriule, cu multú mai pre lesne a ne scrie de aceste vrémi, în care mai la toate ne-am prilejit singuri şi pentru lungimea capetelor ce s-au scris den îndelungată domniia lui Vasilie-vodă mai sus, den ieşitul cel dentîi den scaunul ţărîi a lui Vasilie-vodă, începem a scrie de domniia lui Gheorghie Ştefan-vodă, care ori cu direaptă cale, ori cu nedirépte mijloace (rădictn-du-se asupra domnului său, au luatú domniia), tot unile ca acéstea din orînduiala lui Dumnedzău că sintú, să credú.
Zac. 3. îndată ce au şedzut Gheorghie Ştefan-vodă în scaunul domniei, cu sfatul lui Ghimini lanăş hatmanul lui Racoţii s-a Diicului spătariul lui Matei-vodă, domnului muntenescú, au ales şi den oastea ungurească, şi den munteni şi au ales o samă de oameni şi den ţară cu Pătraşco Moreanul hatmanul şi au trimis spre Hotin, în urma lui Vasilie-vodă.
Zac. 4. Ştiia şi Vasilie-vodă de toate ce să lucra în Iaşi pre urma lui şi trimisă şi al doilea rîndú de la Hotin sol la cuscru-său, Hmil hatmanul căză-cescú şi la ginire-său, Timus, cerîndú agiutoriú cum mai de sirgú.
Zac. 5. La léşi încă m-au trimis pre mine, la starostele de Cameniţă, la Patru Potoţchii, feciorul hatmanului Potoţchii, la ieşitul căruia den robie Crîmului mare agiutoriú îi didésă Vasilie-vodă cu banii săi. Acéstea aducîndu-i aminte, îl poftiia să să afle la primejdiia lui. Şi cu acéia solie aflîndu-l pre starostele, cale de trei dzile mai sus de Cameniţă, la nişte ocine a lui, îndată au lăsat toate trébile sale şi au purces spre Cameniţă.
Zac. 6. Iară pănă a sosi starostele la Cameniţă, la Hotin, într-o dzi, dau ştire lui Vasilie-vodă că iată că sosescú oştile lui Ştefan-vodă asupră-i. Au stătut în gînduri dentîi, să dea războiú cu cîţi oameni avea cu sine, că încă era toţi boierii de scaun cu gloatele sale cu Vasilie-vodă si Boji căpitanul cu lefecii şi darabanii cu Căra căpitanul lor şi avea şi siiméni vro 60 şi némţi foarte buni, 100. Iară dacă au vădzut răceala tuturora şi slujitorilor, şi căpitanilor, pre carii avea mare nedejde, pentru mila ce le făcuse cu multe vrémi înainte, s-au apucat de trecătoarea Nistrului, suspimndú pre Boji căpitanul şi pre Cară căpitanul de darabani.
Zac. 7. Aicea s-au cădzut a pomeni mai sus pentru avuţiia cea ce era la Cetatea Neamţului, la care trimisesă pre nepotu-său, Ştefăniţă paharnicul, Vasilie-vodă. Acolea pănă a clăti de la Hotin, au so-sitú toate deplin la Vasilie-vodă. De care, dacă au dat ştire că soseşte şi Ştefăniţă paharnicul, cu toate deplin, s-au bucurat Vasilie-vodă, dzicîndú: "De acmu înainte, pănă în căméşe mi-oi da şi n-or ride nepriietenii".
Zac. 8. Şi aşea, Vasilie-vodă, trecîndú Nistrul cu o samă de boieri, anume Toma Cantacuzino vornicul, , Gheorghie hatmanul, lordachie visternicul ji cu f cîţi boieri mai era strînşi de casa lui, boierii céielalţi toţi şi slujitorii cu puşcile s-au întorsú spre Iaşi, la 'domnú tînar. Şi tîmpinîndu-se cu oştile lui Ştefan-vodă în dumbrăvi, aproape de Hotin, pănă a să încrede unii cu alalti, au trecut cîteva ceasuri, supt care zăbavă au trecut Vasilie-vodă Nistrul cu toate casele boierilor, însă nu fără mare pagubă în carăle boierilor la trecătoare şi mai multú de tîrgoveţi! de Hotin, carii, vădzîndú spaima şi graba la trecătoare, precum face vréme ca acéia, au dat jacú în rămăşiţa carălor şi multe haine scumpe, argmturi au apiicatú, cîtú de atuncea ştiu îmbogăţiţi pre cîţva hotincéni.
Zac. 9. Apucase oştile lui Ştefan-vodă pre o samă de némţi netrecuţi încă şi dîndú şi den cetate Mo-gîldea paharnicul (de care s-au pomenit c-au fostu pănă la Hotin legatú la pusei) den săcaluşe si năva-lindú şi slujitorii de a lui Ştefan-vodă, au perit putinei némţi la trecătoarea cu podul. Iară da şi siimenii lui Vasilie-vodă de peste Nistru den sméţe, cît nu să putea coborî nime la vad.
Zac 10. N-am fostú într-acea dată acolč, la trecătoarea acéie, că trecusăm Nistrul mainte, precum am pomenit, iară am înţeles de ceia ce au fostú acolea de faţă, cum singur Vasilie-vodă şidea de céia parte de Nistru preunscăuieş. Au slobodzit tîrgoveţii (şi spun că cu învăţătura Mogîldei paharnicul) un săcaluş, den care sacaluş glonţul foarte pre aproape au lovit de Vasilie-vodă. Scîrnavă şi nebuneasca faptă şi nu fără osîndă cît de tîrdziu.
Zac. 11. Nu pociú tăcea aice pentru cetatea Hotinului, ce nesocoteala a o lăsa îndată pre mîna altuia, de nu de altă nedejde pentru trecătoarea, în care să hie fără grije, s-au cuvinit să să puie oameni sineţaşi. Şi ce oameni? 30 de némţi să hie pus, să o ţie despre oastea Muldovei şi despre unguri cu aii. Au n-au fostú hrană? Pîinea a unui satu de la Hotin ar hi putut a ţinea un anú, sau cîtă era numai în tirgú. Şi acéia cetate, oricine va vrea să socotească, va afla că au fostú a răssipei casei lui Vasilie-vodă pricina. Şi de mi-i întreba, îţi răspundzú, că de ar hi fostú doamna lui Vasilie-vodă în cetatea Hotinului, nu la Suceavă, n-au fostú în puterea lui Ştefan-vodă a bate cetatea Hotinului, cum au bătut fără grije cetatea Sucevei, că şi aşea venise Vasilie-vodă cu soltanii pănă în Prut, cu oşti tătărăşti, ce i-au întorsú hanul, că sosiia craiul leşăscú. S-au cum ar hi bătut Ştefan-vodă cetatea Hotinului şi Hmil era la Husiatin, cale de o dzi de Hotin? Ce multe ar hi pututú a lucra Vasilie-vodă şi domniia tot neclătită la Poartă îi sta, pănă tîrdziu, după luatul cetăţii Sucevei.
Zac. 12. Nime dară să nu vinuiască sfaturile de acmu. Vedzi ce greşele s-au făcut la cei vestiţi svét-nici. Şi acela lucru era în putere a face, iară vrémile de acmu nu sîntú în putere şi nici un sfat nu încape la greu ca acesta, fără de mărturiia că este sosită perirea. Dzicem că de ar hi cutare şi cutare, acum ar hi într-altú chip. Iară nu sintú vrémile supt cîrina omului, ce bietul om supt vrémi. Multe şi mari smintéle am apucat şi în dzilele celor mai bătrîni, iară îţi agiurigă aceasta una, cu lăsarea fără oşteni cetăţii Hotinului, den care lăsare ieste răssipă toată avuţiei lui Vasilie-vodă cu casa.
Zac. 13. Pentru cetate, tumpinîndu-mă în cale cu Cotnarschii, credincios pisariul lui Vasilie-vodă (că el veniia de la crai trimis pănă la răscoale de Vasilie-vodă şi eu mergeam în sus, la starostele de Cameniţă), m-au întrebat, ca un om deplin ce era: "Grijit-âu bine cetatea Hotinului Vasilie-vodă? Pus-au oamenii săi şi puşcile, au ba?" Am răspunsú că nice un seninú, la purcesul mieu, să să grijască cetatea, n-am vădzut. Au suspinat Cotnarschii, cum ar hi ştiut că să va lăsa nesocotită cetatea acéia. Iară poate hi că giudéţul lui Dumnedzău spre ce trage, cu anevoie să mută cu sfatul omenescú.
Zac. 14. întră Vasilie-vodă în Cameniţă, cîndú am sosit şi eu cu veste, că iată soseşte şi starostele de Cameniţă, cu mare făgăduinţă şi cu căldură, să să afle la acéia vréme, precumuşi au fostú aşea.
Zac. 15. N-au împlut Vasilie-vodă cu pribegiia sa o lună în Cameniţă şi veni ştire, cum Timus, feciorul hatmanului Hmil, cu 8.000 de oaste în-tr-ales căzăcească, trece la Soroca Nistrul. Acmu caută hirea de priietinú leşască. Macara că cazacii pănă la inemă léşilor intrase cu sabia şi Vasilie-vodă o casă cu capul lor şi în nedejdea lor de a-şi răscumpăra domniia, nice o opreală sau vreun bănat despre cineva n-au avut, ce, cum au venit fără grije aşea, cîndú i-au fostú voia, au ieşit. Fără numai de un polcovnic anume Condraţchii, ce era cu o mie de léşi de paza marginii, avea siială Vasilie-vodă. Ce p'repunea ca nişte oameni streini, de siială, ai noştri. Iară nici acéia nici un gîndú rău, nice puterea acéia, să strice lui Vasilie-vodă ceva, n-au avut.
Zac. 16. Timus cu oastea cum au trecut Nistrul, n-au mai aşteptat să să adune cu socru-său, Vasilie-vodă, ce, de la Soroca, întinsú la Coicéni au tras oastea şi acolea au trecut Prutul.
Zac. 17. Luîndú veste Ştefan-vodă de Timus că vine întinsú asupra léşilor, Diicul spătariul domnului muntenescú pre porunca domnu-său, să nu se sune de tot lucrul, că au întratú cu oştile lui în raiava împăratului, să întorsesă cu cîteva dzile înainte şi Chimini lanăş, ori temîndu-se de vreo sminteală oştilor şi den vreun hiclenşug de ţară, ori stiindú soliile s'tapînúlui său, lui Racoţii, la Hmil pentru Crăiia Leşască, că să agiungea Racoţii cu Hmil pentru crăiia la léşi de atuncea, şi-au por-nitú şi el toată pedestrimea ce avea, némţi şi cu puşcile pe la codrul Câpotéştilor, pre Cobîle, direptú la potica Difuzului, numai el singur cu călărimea rămăsese, pren rugămintea lui Ştefan-vodă, în Iaşi, şi-au strînsú şi Ştefan-vodă oastea de tară cîtăva, ca la 12.000 de oameni şi au ieşit deasupra Popricanilor împrotiva cazacilor.
Zac. 18. Timus, dacă au trecut Prutul, au purces spre Popricani cu tabăra legată. Ieşise o samă de oşteni a lui Ştefan-vodă înainte, peste Jijiia, în chip de harţii şi au coborît Ştefan-vodă şi darabanii la Jijiia, la vad. Iară puţin lucru au ţinut harţul oştenii lui Ştefan-vodă, i-au împinsú îndată călăreţii lui Timus. Şi era şi ai noştri, carii ţinea cu Vasilie-vodă, pe lîngă Ştefăniţă paharnicul, den Hănceşti şi den Hînţeşti o samă şi cîţi cercheji de-a lui Vasilie-vodă, carii toţi aceste mărsése cu boierii cei trimişi de Vasilie-vodă la Hmil hatmanul.
Zac. 19. Cazacii, cum au împinsú pe călăreţii ce le ieşisă den oastea a lui Ştefan-vodă înainte, au purces orbi la vad cu toată tabăra şi unii pre pod mai mulţi pe lîngă pod, că era Jijiia mică, au dat cu tabăra. Care năvală vădzîndú darabanii, au plecat fuga de la vad la deal, spre rediu şi oastea (céialaltă ce sta deasupra, pre culme, nedîndu-le nice un agiutoriú, i-au agiunsú pre coasta Popricanilor călăreţii lui Timus şi el singur şi au cădzut acolea multe trupuri den bieţii darabani. Alţii, carii au hălăduit pănă în rediu, ş-au scutit viaţa cu pădurea.
Zac. 20. Vădzîndú acéia primejdiie a darabanilor, Ştefan-vodă şi Chimini lanăş au tras oastea mai spre Iaşi şi au tocmit de îmbe părţile de drum călărimea. Şi era acéia oaste şi de ţară şi la Ghimini lanăş, cît să putea, la 24.000 fără greş să socotească. De ar hi fostă la un gîndú, ce era? Nedîndú război cazacilor, să le închidză hrana şi drumurile den toate părţile, ce ar hi făcut cu tabăra Timus?
Zac. 21. La suitul taberii Căzăceşti pre coastă, la deal, sărisă o samă de oşteni de ţară şi înfrînsésă pre călăreţii lui Timus, de i-au băgat pănă în tabără. Şi acolea în deal, dacă s-au suitú toată tabăra, că era îndesară, s-au aşedzat pre mas şi acolea au mas preste noapte. Iară den oastea lui Ştefan-vodă, într-acea noapte, mulţi lăsîndú oşteniia, au mărsú spre casele lor.
Zac. 22. A doa dzi, Timus cu tabăra legată au purces direptú asupra oştilor lui Ştefan-vodă, spre oraş, fără nici o siială, dodeindu-i moldovenii cîte oarece de pe de laturi. Ce vădzîndú Ştefan-vodă şi Chimini lanăş că scade oastea şi într-acea noapte s-au scursú în giumătate, pănă între vii au ţinut drumul oraşului, iară dentre vii au luat Bahluiul în sus şi cîţiva boieri de casa lui Ştefan-vodă cu totul.
Zac. 23. Timus într-acéiaşi dzi, după ce au îm-pinsú oştile lui Ştefan-vodă, au intrat în tîrg ş-au descălecat în curţile cele domneşti şi tabăra iezise toată înaintea curţii şi penpregiur. Şi au şedzut aşea, cu tabăra iezită, pănă la [venirea socru-său, lui Vasilie-vodă, în Iaşi de la Cameniţă. Iară pănă a sosi Vasilie-vodă, au prădat cazacii codrii laşilor de la drumul Căpotéştilor, pănă aproape de Huşi, şi scosesă fără număr vită, care apoi, dacă au sosit Vasilie-vodă, pre cîtă au aflatú nemîncată, tot cîte un zlotú au dat cazacilor pre vită şi au dat ştire la oameni de ş-au luat vita, care o au cunoscutú.
Zac. 24. Mulţi au perit atuncea de cazaci, oameni neştiutori ce sîntú cazacii oploşiţi în tîrg. Alţii merge să să închine la Ştefăniţă paharnicul, carele era cu Timus, ce nu agiungea pănă la Ştefăniţă, că-i tum-pina cazacii şi-i omorîia, între carii şi Tăutul armaşul şi alţii mulţi ş-au pus capetele de cazaci.
Zac. 25. Pre Vasilie-vodă vestea de izbîndă lui Timus l-au tumpinatú la Zvancea cu care veste Grigorie comisul singur mersesă şi l-au îmbrăcat cu haină cu soboli. Şi îndată au trecut Nistrul la Zvancea, că cetatea Hotinului nice într-un chip n-au vrut să o dea tîrgoveţi! cu pîrcălabul lor, cu Hîjdău, ori că au vrut aşea de credincioşi să hie lui Ştefan-vodă, care lucru n-aş da să hie într-ai noştri pănă într-atîta nevoinţa pentru singură credinţa, ori că s-au siit pentru jacuri ce făcusă tîr-goveţii în carăle boierilor, pecum s-au pomenit, şi slobodzise cîteva săcaluşe în sîngur Vasilie-vodă. Şi aceasta ieste pricina, nu alta. Şi în cîteva rînduri au trimis Vasilie-vodă la Hîjdeu, carele era pîrcălab pus de Ştefan-vodă, şi la tîrgoveţi, cu mare giură-mînturi, ce nici într-un chip n-au vrutú să dea cetatea şi au ţinut vro doao luni, pănă la a doa venire a lui Ştefan-vodă den Ţara Muntenească, îi încun-giurase Vasilie-vodă şi cu nişte némţi ai săi, de-i bătea şi tot au ţinut cetatea toata vara închisă. Aşea cu anevoie să agoneséşte ce să pierde odată.
Zac. 26. Vasilie-vodă dacă au sosit la Iaşi, după sfat ce au făcut cu ginere-său, cu Timus, s-au mutat Timus cu tabăra la Gălata, iară Vasilie-vodă au rămas în curte, gătindu-să asupra lui Matei-vodă, cu mare gătire, dîndú ştire ţărîi să încalece tot omul, iertînd pre toţi de toate vinile, de ari hi şi greşit cineva, împrotiva domniei.
Zac. 27. Aicea caută cum nu să poată trece ce ieste să hie, că după izbîndă acéia, Vasilie-vodă să hie întorsú pre ginere-său înapoi, şi să se hie aşădzat iară cu paza trébilor la împărăţiie, întărin-du-să cu slujitorii streini, cum avea avuţiie, nime n-ar hi mai venit asupră-i. Şi aşea-i sfătuia pre Vasilie-vodă şi o samă de boieri. Ce, în nedejdea neîndoită pre oşti Căzăceşti, ce avea Vasilie-vodă, să-şi răscumpere strîmbătatea despre Matei-vodă în-tîiú şi mai pre urmă şi despre Racoţii, cumu-şi dzi-cea Timus că den Ţara Muntenească pen Ardealú să va întoarce, au biruit sfatul, numai să margă asupra lui Matei-vodă. Iară nu omul, ce Dumnedzău sfarîmă războaiele, precum dzice Scriptura:
Zac. 28. Nu să cade să trecem poticala nemţilor de şaugăii ţărîi noastre, la munţi pre Oituzú, de care némţi s-au pomenit că-i pornise Chimini lanăş den Iaşi înainte pen strîmtori de-a diréptul. Şi apoi, amu în munţi, s-au îndemnat şavgăii de la Ocnă şi au ţinut calea pedestrimei aceiia a lui Racoţii şi cu sfatul a unuia den şavgăi, dacă să vor apropiia de némţi, să cadză toţi la pămîntú, pănă va trece focul sinéţilor, cum dau némţii odată toţi. Aşea au făcut, cădzindú toţi la pămîntú. După ce s-au stîmpărat sîneţăle, pănă a găti al doilea diresú némţii, au intrat şavgăii într-înşii cu coase şi cu topoară, ce au ei lungi în coade şi-au perit cîţva némţi acolea de dînşii, cît le-au căutat aceii pedestrime a lăsa şi puşcile în munţi şi de-abiia s-au dezbărat de şaugăi bulucurile acélealalte de némţi. Pentru care fapte a şavgăilor, apoi Alexandru Costin, fiindú po-vaţă dată den Iaşi acelor némţi, au şedzutú un anú încheiat în temniţă la Făgăraş, în obedzi.
Zac. 29. Ştefan-vodă pănă în Trotuş au mărsú cu Chimini lanăş, iară den Trotuş, avîndu nedejde pre Matei-vodă de agiutor mai de sîrg şi trăgea şi boierii în Ţara Muntenească şi poate să hie că şi patima nemţilor de şavgăi făcea oarece sială, s-au despărţit de Chimini lanăş şi au luat Totruşul în gios pren Focşeani, în Ţara Muntenească.
Zac. 30. Aicea în Iaşi, pănă la purcesul lui Vasilie-vodă în Ţara Muntenească, au perit Cotnarschii pisariul leşescú de credinţă a lui Vasilie-vodă, omú deplin la toate trébile, de Timus ginerile lui Vasilie-vodă, den hirea lui acea de tiran ce era şi de om sălbatecă şi fără nice o frică de Dumnedzău, scornindú pricină că ieste leah şi el opriia pre Vasilie-vodă să nu-şi dea fata după Timus. Deci, într-o dzi au trimis, poftindu-l de la Vasilie-vodă, să-l trimaţă, că-i ieste de treabă. Negîndindú Vasilie-vodă de una ca acéia, l-au trimis la dînsul, la Gălata mănăstirea şi acolea dacă au mărsú, au învăţat pre cazaci de ai săi cu săbiile gata. După voroava ce-au avut scornită cu dînsul, la ieşitul de la voroava lui, au dat cazacii, ce era gata de acéia faptă, cu săbiile într-insul şi l-au omorît cu mare tiranie, fără nice o milă. De care faptă a lui Timus, deaca au audzit Vasilie-vodă, numai nu să otrăviia de voie rea. Şi îmbla Timus cu acéia gîndú şi pre Toma vornicul si pre lordachie visternicul, tot dentr-acéia pricină, dzicîndú că aceşti doi cu Cotnarschii opriia pre Vasilie-vodă să nu dea pre doamna Roxandra după dînsul. Deci îmbla si ei cu dzilele amînă si s-au cerşut de la Vasilie-vodă să-i lase să margă la ţară. Ce Vasilie-vodă nu-i lăsa şi au poroncit la ginere-său că mai bine mortú să hie, decît să hie boierii, carii are la inimă sa cu toată credinţa, la grije ca acéia. Sau cu ce inimă or veni céialalţi boieri de la ţară la dînsul? Deci l-au mal mutat de la gîndul lui. însă boierii aceşti doi tot cu fereală îmbla şi tot pre ascunsú noaptea pe la poarta despre casăle despre doamna veniia la Vasilie-vodă. De care toate suspina greu Vasilie-vodă şi-şi frîngea mînule de ginere ca acéia.
Zac. 31. Au purces Vasilie-vodă den Iaşi în Ţara Muntenească cu al treilea rîndú asupra lui Matei-vodă domnul muntenéscú. Şi întîi Timus cu tabăra căzăcească şi al doilea conac au stătut la Podul înaltú pre Bîrlad şi acolea au făcut Timus oştilor Căzăceşti căutare şi le-au împărţit de la Vasilie-vodă lefe şi căpeteniilor şi oştenilor tuturora. Era de capete Căzăceşti cu acéia oaste polcovnici Bohun anume şi altul Nosaci, vestiţi şi vechi cazaci. Şi tot acolea, fără nice o vină, Timus, pentru un cu-vîntú ce au dzis în sfat Bohun, au scos sabia Timus şi au lovit pre Bohun într-un umăr, de caTe rană în toată calea acéia Bohun au îmbiat cu mîna legată. Acéia om cu hirea de hiară sălbatecă era Timus! Nu cutedza nime un cuvîntú, den polcovnici, să dzică, să îndireptédze lucrurile oştilor. Ce, dendată, pre purtatul trébilor, ce era den Timus, omú tînar şi fără nice o socoteală, să cunoştea că nice la un folos nu vor ieşi lucrurile.
Zac. 32. De acolea au purces ostile în gios şi amu Vasilie-vodă în frunte cu oastea de ţară şi să adaoge den dzi în dzi oastea de ţară de pretutindere şi pănă la marginile ţărîi s-au strînsú de toată oastea de ţară, ca 8.000 de oameni.
Zac. 33. Matei-vodă, domnul muntenescú, luîndú veste de scosul lui Ştefan-vodă den Muldova de oşti Căzăceşti, trimisesă pre Diicul spătariul său, să strîngă toată oastea de la marginile ţărîi sale, să hie la hotar între ţări de straje şi cu dînsul şi Ştefan Gheorghie-vodă, ciracul lui. Avea şi Ştefan-vodă ca 300 de oameni într-ales călăreţi şi cîţva feciori de boieri tineri cu sine. Şi întîi strajea lor, pentru limbă ce trimisese, s-au ivitú în gura Berhé-ciului, mai sus de Tecuci, pre care o au gonit oamenii lui Vasilie-vodă cîţva loc. Ce, sărindú tîrdzîu, le-au pierdut urma.
Zac. 34. Venise apele Sirétiului mare, pentru care au căutatú oştilor cîteva dzile a face zăbavă, pănă a să face pod peste vase. Şi aşea trecîndú oastea, a doa dzi de la Şiret, au intrat pre la Focşeani în Ţara Muntenească şi îndată, fără nici o milă, au dat foc oraşului şi ori pre undeşi agiungea cazacii, fuma a bieţălor lăcuitori nevinovaţi lăcaşurile, odăile şi hrana.
Zac. 35. Sta în tocmală cu oştile sale şi Diicul spătariul a lui Matei-vodă, nu departe de oraş, de Focşeani, la o vale căriia-i dzicú Milcovul cel Mare, cu altú nume Cucata. Acelui pîrîu rîpile pusesă despre oştile lui Vasilie-vodă şi oastea sa tocmisă de Ceielaltă parte, stol toată oastea într-un şireag tocmită, ca 9.000 de oameni, că şi de lefecii a lui Matei-vodă o samă era cu dînsul şi oastea de ţară, cîtă are Ţara Muntenească de la Bucureşti, dincoace, pănă în margine, toată era acolea adunată şi acolea şi Gheorghie Ştefan-vodă cu vro 300 de muldoveni. Şi aşea în rîndú tocmită oastea muntenească aştepta pre Vasilie-vodă şi pre Timus.
Zac. 36. Întîi li s-au arătat Vasilie-vodă cu oştile sale şi au stătut frunte şi muldovenii, iară cazacii îşi tocmiia tabăra pe urmă. Şi atîta au stătut muntenii la război, cît au făcut oarece harţuri cu muldovenii peste pîrîu, trecîndú muldovenii şi apoi trecîndu-i muntenii iar dencoace, aşea în dquă-trei rînduri, pănă au trimis Vasilie-vodă némţi ce avea şi s-au supus pre supt maluri. Deci au luat călărimea muldovénilor si malul dencolea. Iară cît au vădzut muntenii apropiiată tabăra cazacilor de pîrîu, au purces în răzsipă, cine încotro i-au părutú. Gonit-an muldovenii şi o samă de călăreţi şi den cazaci, pănă la Rîbnicú, iară n-au perit oşteni aşea mulţi den munteni, c-au luat devreme fuga.
Zac. 37. După acéia răzsipă a oştilor munteneşti, care s-au făcut mai multú den prostiia Diicului spătariului au fostú, că nicişi trebuiia să aştepte el pănă într-atîta pe oastea ce era cu foc şi el numai cu călărimea, au purces Vasilie-vodă cu Timus spre Tîrgovişte, stricîndú şi ardzîndú ce le-şi sta înainte. Iară Matei-vodă, domnul muntenéscu, lu-îndú veste şi de răzsipă oştilor sale la margine şi că vine asupra lui întinsú Vasilie-vodă cu Timus, nemică cu acéia sminteală a oştilor dentîi nu s-au spăimîntat, ce, strîngîndu-şi oastea de ţară şi lefecii ce avea, au purces şi el den Tîrgovişte şi ş-au ales Ion foarte bun de dînsul, la o poiană între Ialomiţa apă curatoare şi între un pîrîu foarte tinos şi de trecătoare rău, la un sat anume Hinta. Şi acolea au stătut cu mare inimă, nu aşč oştilor sale, cum elú singur, aşteptîndú pre Vasilie-vodă. Trimisesă Matei-vodă şi altă samă de oameni, siiméni şi lefecii o samă, Diicului spătariului la margine într-agiutor. Ce, dacă s-au tîmpinat cu veste că s-au răssipit oastea acéia cu Diicul spătariul, au purces oastea acéia înapoi şi i-au agiunsú la Teleajina fruntea oştii lui Vasilie-vodă. Au stătut muntenii călări la vadú, pentru să să mai depărtédze pedestrimea.
Zac. 38. Părut-au şi lui Vasilie-vodă şi lui Timus că va hi acolea Matei-vodă sîngur cu toată oastea', la Teleajina. Apoi dacă s-au vădzut că ieste oaste puţină, au dat oştenii lui Vasilie-vodă pre trei locuri préste apă şi n-au stătut muntenii, ce s-au dat înapoi. Iară gonaşii îndată au agiunsú şi pe siiméni şi acéia dîndu-să înapoi, s-au apărat pen nişte dumbrăvi, ce sîntú acolea. Şi dîndú ştire lui Vasilie-vodă de săiménii acéia, au purces şi sîngur Timus cu o samă de oaste călare căzăcească, lăsîndú tabăra pre urmă cu Vasilie-vodă. Şi dacă au agiunsú Timus au descălecat pre cazaci gios, la năvală, asupra săimenilor. Ce, tot au mărsú, apărîndu-să foarte tare den focú siiménii, pănă au intrat într-altă pădure, ce era lunca Praovii şi nu le-au stricat nemică cazacii păn în noapte, bătîndu-se den foc, fără ce au picat şi den săiméni şi den cazaci. Din cazaci au perit şi doi sotnici atuncea.
Zac. 39. Vesel Matei-vodă că i-au hălăduit siiménii şi c-au putut răspunde focului cazacilor, lúîndú mare inema şi nedejde dentr-acéia tîmpinare siimé-nilor cu cazacii. Iară Timus, după acéia goană, n-au vrut să să întoarcă la oaste, pre care au apucatu-o noaptea, cît au trecut apa Teleajinii, ce au rămas cu masul la unu satu, anume Cocoréştii la nişte case boiereşti. Aflîndú casele pline de toate bucatele, singur au pus de au dat focú caselor, dacă s-au sculat de la masă ameţit de vin.
Zac. 40. A dooa dzi, oastea trudită den cale şi obosită tabăra, necercîndú ce locú este înainte, unde şi cum stă şi în ce loc nepriietini şi cum departe, de-abiia de'au îngăduit vro două, trei ceasuri, au şi dzis trîmbiţile de purcesul oştilor. Multú au stătut Vasilie-vodă, sfătuindu-l să rămîie acéia dzi, să răsufle oastea, să să strîngă bine toată şi să să cerce locurile şi pe altú loc, nu pe acolea, pre.unde anume alesesă' Matei-vodă, să-i hie îndemînă a sta împrotiva. Ce, cui să dzicea aceste, sau cu cine să sfătuiia? Cu unu omú în hirea hierălor. Polcovnicii carii era, unul un cuvîntú nu cutedza să dzică, că numai pentru un cuvîntú, cu sabiia zmultă da ca-n-tr-un dulău într-însul. Şi Bohun polcovnicul cu mîna legată de rană cu sabie, făcută de dînsul, îmbla ca fără sine.
Zac. 41. Aicea caotă aceasta izbîndă den ce şi cum s-au prilejitú lui Matei-vodă şi ca acéia izbîndă, care nu să va hi prilejit alta ca acéia în toată viaţa lui, cîte au avut den războaie în dzilele sale. Că cine ari putea să creadză în socoteală, să să înfrîngă oastea căzăcească cu tabără, de oaste cum ieste oastea muntenească? Nu să defăima, ce, ori pedestraşul, ori călăreţul vei socoti, nu vei afla să hie de potrivă sinetaşului căzăcescú. Ce vei dzice: "Fost-au acolea sirbi, unguri, léşi, nu numai munteni". Aşea ieste, léşi au fostú putini. Ce ari hi făcut ei numai, de ar fi fostú tocmală în oastea căzăcească pre obiceiul lor ? Iară pre unguri şi pre sirbi nu-i aleg den munteni, nici sîntu siiménii, sîrbii sau ungurii atocrna cu focul cazacilor, cum nice darabantul muntenéscú. Eu, ce ieste partea mea, toată izbîndă aceasta a lui Matei-vodă de la Hinta (alegîndú deosebi voia şi orînduiala lui Dumnedzău, numai pre socoteala omenească grăindú) ieste den nebuniia lui Timus întîiú şi den bărbăţiia şi a lui Matei-vodă al doilea, însă den nebuniia 'lui Timus cu cîţva mai multú, că socotindú vitejiia lui Matei-vodă de atuncea, cum îmbla pe denaintea oştilor sale, îmbărbătîndú în frunte, să să hie apropiiat toată oastea căzăcească cu tabăra legată, nu rumtă, cum au rumtu-o Timus în trei părţi să să hie lipit, să înceapă a da la ténchiu, nice ar hi scăpat Matei-vodă fără primejdi-ia sau morţii, sau ranei mai grelei, de cum i s-au prilejit tot atuncea, nice săiménii ar hi ţinut multú împotriva focului lor. Ce toată pricina au fostú izbîndii aceia nebuniia lui Timus, care nice voroviia cu nime, nici întreba de polcovnicii săi sau de cineva. Oastea obosită cu atîta cale tot într-acéia dzi, cu tabăra rumtă în trei părţi, precum ieste marşul şi tocmala în războiú, socoteşte.
Zac. 42. Ce, dacă au vădzut Vasilie-vodă că cu sfatul nu foloseşte nemică, au suspinat şi lăsinclú în voia lui Timuşú toate, au purces cu oastea sa iară în frunte şi pre urmă Timus cu tabăra, scîrş-cîndú în dinţi, cum că să laudă moldovenii că ei au făcut izbîndă de la Focşeani şi de la Telejina. Mergea oastea, ales tabăra cazacilor, cu greu pen locuri strimte şi tinoase şi pre pîrîul Hintei numai un podeţ. Şi întîiú, deaca au trecut oastea lui Vasilie-vodă podeţul în poiană, au luat aripa în-a-stînga şi s-au pus şirag în rîndú împrotiva aripii a lui Matei-vodă cei direpte. Iară în direaptă şi singur mijlocul au lăsat Vasilie-vodă taberei Căzăceşti, împrotiva mijlocului şi aripii ceii den-a-stînga a lui Matei-vodă. însă tabăra căzăcească, dacă au venit pănă la un loc, au stătut şi n-au vrut Timus să o aducă în rîndú, alăturea cu oastea moldovenească, dzicîndú: "Lasă, vitejii, moldovenii or bate ei pre munteni şi singuri, fără de noi!" (Aicea caută că agiungea aceasta una nebunie la întreagă sminteală.)
Zac. 43. Iară Matei-vodă în tocmală sta într-acesta chip: aruncasă un şanţú penpregiurul taberii sale, den apa lalomiţii den sus, pănă în apa den gios şi au scos oastea denafară de acel şanţú. Den-a-di-reapta au pus curtea, ce să dzice la dînşii roşii1, şi altă oaste de ţară şi au pus o samă de pedestrime, siiméni. Şi acéia aripă era împotriva muldovénilor. Iară el singur au stătut în mijloc cu livinţii şi cu dărăbanţii şi cu o samă de săiméni, cu pusei tocmite pentre pedestrime. Iară în-na-stînga, ce să prinde împotriva cazacilor, au pus léşii lefecii şi unguri. Şi aşea, cu oastea scoasă den şanţuri, nu departe, au stătut şi au aşteptată pre cazaci şi oastea Moldovei.
Zac. 44. Cîteva ceasuri au stătut oştile rnuldove-neşti, aşteptîndú să să apropie tabăra căzăcească şi trimiţîndú rîridú după rîndú Vasilie-vodă la Timus, să să apropie tabăra, n-au vrut, ce au răspunsú: "Să înceapă dumialor războiul, că oi veni şi eu". N-au avut ce face Vasilie-vodă, au mai clătit cu toată oastea şi au început muldovenii harţul cu muntenii. Da săiménii lui Matei-vodă în muldoveni cu foc, ce şi Vasilie-vodă o sută de némţi foarte buni ce avea au trimis să sprijenească călărimea Moldovei. Au stătutú némţii împotriva focului săiménilor şi pre obiceaiul său, cum slobodú o dată focul, s-au îndemnat mai multú de giumătate oastea Muldovei şi au făcut acéia năvală cu steaguri asupra muntenilor, cît toată curtea, ce să chiamă la dînşii roşii, au dat dos şi amu unii şi peste lalomiţe didése, nesocotindú vadul. Pănă în corturile muntenilor au mărsú moldovenii cu acéia năvală şi nime nu poate să dzică că nu era acéia năvală a mare viteji. Şi să hie fostú şi tabăra cazacilor odată, alăturea, cu focul asupra mijlocului şi aripii cei den-a-stînga a lui Matei-vodă, s-ar hi ales lucrul. Ce, neavîndú Matei-vodă la mijloc, unde era el, nici o treabă şi aripa lui Ceielaltă, s-au mutat singur cu capul său în aripa den-a-direapta, unde era înfrîntă de moldoveni oastea lui şi au dat îndărăptú călărimea Muldovei, întorcîndú toate puşcile în muldoveni şi toată pedestrimea. Şi amu viindú mai des focul, s-au dat moldovenii încet iară înapoi şi într-acéia desime a focului picîndú cîţva den muldoveni, au perit şi căpitanul de némţi a lui Vasilie-vodă, om oştean diréptú, de neamul său leah. Puşcile nepăfă-site da în muldoveni.
Zac. 45. Şi aşea puindú Matei-vodă războiul iară la loc la aripa sa den-a-diriapta, Timus, cu nebuniia sa, au rupt numai o samă de pedestrime căzăcească cu o samă de pusei, fără tabără, fără altă tărie şi i-au apropiiat de mijlocul oştii munteneşti, unde venise iară la loc Matei-vodă şi sta îndemnîndú oastea sa asupra cazacilor, însă era atîta loc încă, cît de-abiia să agiungea cu glonţurile unii pre alalţi şi lucra puşcile de îmbe părţile. Cazacii pre-ncét tot să apropiia de oastea muntenească pre furiş, că este locul foarte spinosú acela şi cîndú da puşcile lui Matei-vodă într-înşii, toţi cădea la pămîntú. Iară aripa den-a-stînga a lui Matei-vodă, unde era şi léşii, sta plecată pre cai neclătiţi, deprinşi léşii şi ştiutori hirii Căzăceşti. Vădzîndu-i fără tabără, pedestrime goală, singură în cîmpú, aştepta cu inimă să să mai apropiie cazacii. Timus sta cu tabăra înapoi, des-părţidu-o în duă părţi, fără nici o socoteală, pănă s-au scornit chiotul între cazacii cei den frunte si şi-au slobodzit focul. Den care foc au nemerit şi pre Matei-vodă un glonţú de sineţú aproape de închietura genunchiului şi l-au priceput îndată un paicú şi au năvălit la scara lui Matei-vodă, să nu cumva cadză. L-au gonit pre paicul de la sine cu sudalmă Matei-vodă şi nearătîndu-să nemică de rană, au îndemnat oastea sa, ca un deplin oştean. Şi atuncea au sărit léşii diraptú asupra pedestrimei Căzăceşti şi îndată au înliat cu săbiile într-înşii şi într-un ceasú statură cîteva trupuri de cazaci şi răniţi foarte mulţi, că i-au călcatú călăreţii păn aproape de tabără. Şi după aceasta a doa îndereptătură a oştilor a lui Vasilie-vodă, ales a cazacilor, în carii era toată nedejdea şi ochii & tuturor, au cădzut tuturora inimile gios, cît nime n-avea nedejde de izbîndă, ce mîhniţi toţi şi înspăimaţi. Nebunul Timus ce să facă nu Ştiia, făr de nici o tocmală şi nice o rînduială. Striga cazacii: "Dziceţi-ne, în vro parte ori să mergem, ori să ne aruncămú şanţuri pre obiceiul nostru". Nu era amu nici sfat, nici orînduiala. Şi totodată cu aceste să scornisă un vivor den sus cu ploaie direptú în faţa oştii lui Vasilie-vodă şi ca acéč furtună, cu sunetul copacilor şi cu ploaie răpede, cît să părea că este anume urgiia lui Dumnedzău orînduită asupra céştiia oşti, cîtă era despre Vasilie-vodă. Şi Matei-vodă cu tunuri adăogea groaza oştii şi sămeţi amu oştenii lui. Deci întîi aripa oştii noastre, Moldovei, au purces în răzsipă. Vasilie-vodă, vădzindú a vedere răzsipă oştii sale, s-au mutatú cătră tabăra căzăcească, la Timus, carele încă căzniia cu tabăra, întîiú ce o rumpsése. să o împreune la loc. Pe o ploaie şi furtună ca acéia nici de un sporiú nu era, ce, cîţi au putut a să încălăra cazaci, s-au încălărat şi au plecat şi Timus cu Vasilie-vodă fuga, lăsîndú toată tabăra şi bieţii pedestraşi la perire.
Zac. 46. Perit-au în céstú războiú oameni însemnaţi den boierii Muldovei, Bucium stolnicul den tun lovit şi Hristodul cămănariul şi den slujitori puţini, den pedestrimea căzăcească cîţva den céia ce au fostú în frunte, precum s-au scris, den némţii a lui Vasilie-vodă în giumătate. Vii mulţi şi den oşteni de ţară şi den cazaci au cădzut pre mîna lui Matei-vodă. Iară şi den munteni nu fără scădere în oameni au fostú si mai vîrtos primejdiia lui Matei-vodă, cu rana ce i s-au prilejit, den care, cu adevărat şi bătrîn au fostú, iarn cît ar hi mai putut trăi, rana acéia i-au scurtatú rămăşiţa dzilelor, că pănă la anul, netămăduit de acéia rană, au murit. Că să nu hie fostú rănit, de-abiia cineva de ar hi putut scăpa, den muldoveni şi cazaci, unde întrasă şi cu ce tocmală.
Zac. 47. Aşea fîrşindú şi acesta război Vasilie-vodă cu Matei-vodă, pe urma si nărocul celoralalte războaie ce au avut mainte, au luat cu Timus cîmpii pre la Grădişte, trecîndú Sirétiul la Vădéni, au venit la Iaşi, la scaunul său, cu mare mîhniciune tuturor lucrurilor sale.
Zac. 48. Nime nu s-au gîndit pentru pedestrimea căzăcească să iasă cineva viu den cîţi rămăsese după fuga oştii ceii călări. De mirat hirea cazacilor la nevoie. După ce li-au fugit toate capetele şi hatmanul lor, ei în de sine în loc au rădicat capú şi au legat tabăra şi s-au apărat pănă în noapte şi apoi noaptea în tabără au făcut focuri de carăle lor şi de spini, iară singuri au purces cu tocmală, fără tabără, numai pedestri şi au ieşit toţi păn într-unul, fără nici o dodeială, aicea în ţară.
Capulú alú noosprădzécelč
Încep. 1. Aicea în Iaşi, Timus odihnindú după ospăţul de la Matei-vodă dzéce dzile, au purces spre ţara sa, iară Vasilie-vodă iară s-au aşedzat în scaun, că la Poartă îi sta domniia nestricată, însă, nu înde-lungú în pace,'că cerîndú Ştefan-vodă de la Matei-vodă agiutoriú, să margă în ţâră, i-au dat 400 de săi-méni şi den dărăbanţii săi cine au vrut de bunăvoie în leafa lui Ştefan-vodă şi din livinţi o samă. 'Şi au în-tratú iară Ştefan-vodă în ţara cu acel agiutoriú de la Matei-vodă pre la Focşeani şi s-au aşădzatú la Răcă-ciuni, la un sat al său, deodată, aşteptîndú şi altú agiutoriú şi de la Racoţii cneadzul Ardealului.
Zac. 2. Cu anevoie să tocmăscú doi domni într-o ţară! Aşea Vasilie-vodă, pănă a nu să mai îngloti şi a să întări partea lui Ştefan-vodă, au ales 800 de oşteni într-ales, orheieni şi lăpuşnéni şi i-au trimis asupra lui Ştefan-vodă, cu nepotu-său, Ştefan paharnicul, şi den sate boiereşti cîtăva samă de oameni, carii ţinusă calea lui Ştefan-vodă la fuga de la Popricani şi omorîsă ţăranii acéia şi pre Morea-nul hatmanul lui Ştefan-vodă.
Zac. 3. Strajea lui Ştefan-vodă era la Bacău, 400 de oameni călări şi vro... săiméni şi amu era cîţva den boieri şi feciori de boieri adunaţi la Ştefan-vodă: Andronic sărdariul, Darie spătariul, Antiphie-aga si alţi boieri de mainte cu dînsul. Şi cu strajea lui Ştefan-vodă din boieri au fostú Mogllde paharnicul şi Sturdzea visternicul. Dacă au simţit venirea lui Ştefăniţă paharnicul asupra sa cu oştile lui Vasilie-vodă, s-au dat la o rîpă ce ieste aproape de sat de Faraoni anume Valea Saca, şi s-au tocmit acolea stol pre un piscú, alăturîndú lîngă sine şi dărăbanţii ce era munteni. Şi cum veniia întinsú' orheienii îa dînşii împiedecaţi cu trecătoarea rîpii aceiia ce s-au pomenit, nu trecuţi bine toţi, au sărit călăreţii lui Ştefan-vodă şi înloc i-au înfrîntú pre orheieni. Au plecatú fuga si Ştefăniţă paharnicul şi Hînceştii şi i-au gonit strajea acéia a lui Ştefan-vodă, pănă i-au trecut fără vad apa Bistriţii. Pre alţii, carii au luat drumul spre (Roma.n, i-au gonit pănă în Roman. Şi i-au cuprinsú şi ţărănimea acéia pre care Ştefan-vodă i-au omorît, iară altora le-au tăiat urechile.
Zac. 4. După acéia izbîndă, strajea lui Ştefan-vodă s-au mutat la Săboani, mai sus de Roman, iară Ştefan-vodă de la Răcăciuni s-au mutat la Bacău, adăogîndu-i den dzi în dzi oameni de Ţară de Sus toată şi den gioséni mulţi. Şi acolea i-au venit şi agiutoriul şi de la Racoţii cneadzul Ardealului, 1.000 de oameni cu Boroş lanoş.
Zac. 5. Vasilie-vodă vădzindu-să iară la cumpănă grea şi ţara îndoită cu urîciune spre dînsul şi doamna sa la Suceavă cu toată inema ce avea, cetatea Hotinului era ieşită de suptú ascultarea lui, că era închisă cetatea şi tot să ţinea pre numele lui Ştefan-vodă, unde era să mai năzuiască nu avea, cazacii amu înfruntaţi şi ruşinaţi cu Timus în Ţara Muntenească şi doi nepriietini tari pre acéle vrémi, şi Racoţii şi Matei-vodă, să mira ce va face. Iară tot nelăsîn-du-să, scrie slujitori şi au tras şi orheienii şi lăpuşnéDii la sine şi au răpedzit şi la cazaci, şi-i lăsase Timus 200 de cazaci cu Hluh polcovnicul. Au făcut şi el de toată oastea vro 4.000 de oameni şi au ieşitú dentîiú la Movile pre Bahluiú. Apoi, dacă au lovit şi al doilea rîndú strajea lui, ce era cu Grigorie paharnicul, iară strajea lui Ştefan-vodă au purces spre Tîrgul Frumos şi acolea, dencoace de Tîrgul Frumos, la Sirca, s-au tumpinat cu Ştefan-vodă.
Zac. 6. Acest războiú cum au fostú şi cum s-au prilejit, nici unii părţi nefăţărindú, că nemică nu strică credinţa aşč celora ce scriu letopiseţele ca făţăriia, cîndú veghe voia unuič şi coboară lucrul cu hula altuia, noi, macara că am hi datori cu pomenire lăudată mai multú lui Ştefan-vodă, de la carele multă milă am avut, decît lui Vasilie-vodă, de la carele multă urgiie părinţii noştri au petrecut, iară dreptatea socotindú, nu poci scrie într-altú chip.
Zac. 7. Deci, den hărnicia domnilor, departe mai în frunte a lui Vasilie-vodă, că s-au aflata pururea în fruntea oştii sale, singur învăţîndú, mutîndú steagurile şi îndemnîndú, iară Ştefan-vodă în oastea sa de faţă n-au fostú, ce au stătut departe de la oaste înapoi. Iară numărul oştii şi hirea şi acelea tot era mai tare Vasilie-vodă şi mai mulţi oşteni la Vasilie-vodă şi mai buni călăreţi, însă toţi îndoiţi şi hirea neamului lacomă la înnoituri. La Ştefan-vodă era 1.000 de unguri călări, pre atîtea era si moldoveni şi era 500 de pedestraşi munteni şi altă strînsoare. Iară la Vasilie-vodă 3.000 de călări, 400 de cazaci, 200 de săiméni cu darabani. Ce, a vedere au fostú voia lui Dumnedzău spre stîngerea casii lui.
Zac. 8. Tocmise oastea sa Vasilie-vodă cuprin-dzindú drumul carele vine de la Tîrgul Frumos preste Sirca. însă Borăş lanoş, oblicindú că pe la pod este loc rîpos, au lăsat drumul şi au purces în sus pre costişe, alăture cu pîrîul. Vasilie-vodă încă au purces în sus pre culme împotriva lor şi au stătut aşteptîndú războiul. Den oastea a lui Vasilie-vodă au ieşit harţul, iară Borăş lanoş den oastea sa n-au lăsat, ce s-au arătat mai îndrăzneţú cu oastea lui Ştefan-vodă, decît Vasilie-vodă, că au trecut pîrîul. Şi lui Vasilie-vodă s-au cădzut, nu harţul, ce cu toată oastea să margă asupra, încet, cu tocmală, alăturea cu pedestrimea. Ce, aşteptînd Vasilie-vodă den loc neclătit, céialalţi încă stătuse şi deprinşi cu izbînde amu în cîteva rînduri ei, au sărit întîi muldovenii în frunte şi ungurii după dînşii. De acéia săritură a oştenilor a lui Ştefan-vodă, cum s-au dat harţul lui Vasilie-vodă înapoi, cum ieste dédina harţului, cum au plecat şi steagurile lui Vasilie-vodă fuga, fără nici o nevoie, care încotro, au stătut cu ochii, oilor, nu oştenilor sămănătoare oaste. Bieţii pedestraşi n-au apucat nici focul să-l sloboadze deplin, ce îndată, într-o clipală, cum s-ari dzice, ochiului, s-au înşirat steagurile a lui Vasilie-vodă pre Bahlui în gios cu fuga. Iară pedestrimea au luat pre Bahluieţú la Cîrlegătură. Şi cazacii, cu puţină scăderea sa, iară au hălăduit pe la branişte şi s-au năzuit la Nistru. Singur Vasilie-vodă, va-dzîndú răzsipă oştii sale, au purces şi el deodată foarte cu puţini lîngă sine. Apoi s-au strînsú pe lîngă dînsul den capete slujitorilor şi den Hîncéşti unii şi l-au luat între sine, apărîndu-l cu mare lauda sa şi veste şi pomenire cinsteşă. La vréme ca acéia să stai la nevoia domnului, cu cinste vécinică hie-căruia ieste.
Zac. 9. Gonit-au gonaşii pre Vasilie-vodă pănă aproape de Prut şi l-au tot apărat carii era pe lîngă dînsul, precum s-a pomenit. Şi trupuri aşea multe n-au cădzut; den oameni mai însemnaţi: Nechita vamăşul şi Isar clucériul. Şi l-au prinsú viu şi pre Gheorghie hatmanul, fratele lui Vasilie-vodă, cădzut cu calul la coborîş.
Zac. 10. Vasilie-vodă, după acesta războiú, au trecut Nistrul la Raşcov şi acolea petrecînd cîteva dzile s-au mutatú la Volodijin, un oraş căzăcescú si de acolea au trimis pre Tordachie visternicul sol la Hmilú hatmanul, la cuscru-său. Iară Ştefan-vodă, lăsindú Iaşii, numai ce au venit pănă la pod şi de acolea orînduindú la scaunul laşilor caimacami, singur au purces cu oştile sale la Suceavă, unde era casa lui Vasilie-vodă şi inema toată închisă în cetatea Sucevei, cu Toma vornicul den boieri, avîndu 80 de săimeni şi puşcari de loc şi némţi 60 lefecii în cetate.
Zac. 11. Ştefan-vodă clacă au sosit la Suceavă au descălecat la un satu aproape, anume Şchéia, în casele lui Toderaşco logofătul. Iară înpregiurul cetăţii s-au îngropat săiménii săi şi o samă de unguri ş-au adus puşcile şi de la Hotin şi de la Iaşi şi au început a bate cetatea, ce nu-i strica nemică.
Zac. 12. Să adăogéa ţara de pretutindirea Ia domnú de iznoavă nou, iar şi Vasilie-vodă, unde era, nu dormiia. Ce, orice nevoinţa pune omul, sorocul lui Dumnedzău, amu orînduit aşea, a-l clăti nu poate nime.
Zac. 13. Preste scurte dzile sosi veste cum Timus iară cu 9.000 de oameni întră pre la Soroca în iară şi amu lovisă oamenii lui Vasilie-vodă şi pre Gru-madzč căpitanul, carele era în cîmpii Sorocii cu straje. Şi ştiia Ştefan-vodă că nu s-a lăsa cu atîta Vasilie-A^odă asupra lui, ce agiunsése şi el la Racoţii, cneadzul Ardealului şi la Cazimir, craiul leşescú, cărora amîndurora era urît Vasilie-vodă pentru legătura cu cazacii. Deci, de la Racoţii îndată i-au orînduit cu Petchi Iştioan, cu toţi săcuii, ca pe 4.000 de oameni, iară craiul leşescú cu polcovnicú ce avea la Cameniţă, anume Condraţchii cu 1.000 de léşi călări, i-au trimis porunca aceasta, de ari veni vro oaste asupra Moldovei căzăcească, să nevoiască CLI toată osirdiia, adunmdu-sa cu moldovenii, să-i smintească, care lucru apoi aşea au fostú.
Zac. 14. Dacă au simţit Ştefan-vodă oastea căzăcească apropiiată amu cătră Prut şi au oblicit că tătari nu sîntú, nu spre Roman, ce spre Cotnari au purces, ştiindú că soseşte şi Petchi Iştioan cu oastea ungurească. Vrea să ţiie calea cazacilor la loc largú, undeva pre Jijie. Şi la Cotnariú s-au împreunat cu ungurii şi au purces spre Ştefăneşti, aşteptîndú şi pre léşi. Ce, mai zăbovindú léşii, n-au îndreznit ungurii a să tîmpina cu cazacii. 'Şi aşea cazacii au trecut codrul pre la Cucoréni, la Suceavă. Iară Ştefan-vodă au rămas pre şleahul lor despre Prut şi a triia dzi au sosit şi Condraţchii cu 1.000 de leşi.
Zac. 15. Timus, cum au sosit la cetate, de a doa dzi s-au desfrînat la jacurile mănăstirilor şi întîi asupra Dragomirnei mănăstirii cu pusei au 'mărsú şi au bătut mănăstirea. Şi dacă i s-au închinat, toate odoarăle, veşmintele în jacú au dat şi cîţi bieţi neguţitori era închişi acolea şi mulţi den boieri, ruşinîndú cazacii fămei şi fete şi nu 'ca creştinii, ce mai multú decît paginii s-au purtat cu 'acéia mănăstire. Şi să hie mai avut vréme cevaşi Timus, nici o mănăstire n-ar hi hălăduit neprădată odoacă.
Zac. 16. Oştile într-agiutoriú venite lui Ştefan-vodă, şi leşăşti şi Ungurésti, după ce s-au adunatú la un loc, au mărsú îndată léşii în frunte. Şi dacă au trecut toate oştile codru, au stătut pre 'Sirétiú şi acolea, la unu sat anume Grigoreştii au făcut sfat împreună, Ştefan-vodă cu Petchii Iştioan ser-dariul lui Racoţii şi cu Condraţchii polcovnicul craiului lesăscú.
Zac. 17. Sfatul alege den loc cîtă osebire este între omú şi omú. Intîiú Ştefan-vodă au poftit pre Condraţchii să priimască această cinste de cătră dînşii, cum i-ar părea.cu ce tocmală si cu ce socoteală şi cu ce rindú s-ari cădea să margă cu toţii asupra acelui nepriietin, să fie toate pre sfatul lui şi pre socoteala, ca uúui vestitú slujitoriú şi ştiutoriú obiciaiul şi hirei acelui féliú de oaste a cazacilor. Au mulţemit Condraţchii de acéia cinste, carele îl tîmpină'de la Ştefan-vodă şi întîi aceste cuvente au dzis cătră Ştefan-vodă şi cătră Petchi Iştioan: Eu, carile scriu acéstea, m-am prilejitú la acestú tălmă-citú şi la alte, mai pre urmă.
Zac. 18. "împăraţii între împăraţi, craii între crai, domnii între domni, boierii între boieri, slugile între slugi au osebire unii decît alţii cu scaune mai sus şi slugile între sine unii decît alţii cu cinstea să osebăscú. Graiul, stăpînul mieu, cu scaunul său, macara că ieste mai sus decît luminatul cneadzul de Ardealú, iară dumnealui Petchii Iştioan este la mai mare cinste la stăpînul său. Eu la stăpînul mieu sîntú mai de gios; dumisale să va cădea să ia cîrma asupra dumisale si noi, după porunca dumisale, omú face."
Zac. 19. Acéstea dacă am spus cătră Ştefan-vodă şi cătră Petchii Iştioan, au răspunsă Petchii Iştioan, cum, macara că 'este la stăpînul său serdar, va şi pofteşte să hie toate pre sfatul lui Gondraţchii, ca unuia' carele amu atîtea războaie au avut cu cazacii şi ştie rîndul şi hirea lor. Dacă au înţelesú răspunsul (cum ar hi ştiut că nu or face ei aşea amîndoi, cum va sfătui el), au dzis: "De vreme ce mă aleg măriile-sale să să facă pre sfatul şi pre socoteala mea, pof-tescú dară pre dumnealor să înţeleagă hirea aceştii fčliú de oşti, cum ieste şi ce sîntú cazacii şi în ce loc sintú, unde sintú acmu".
Zac. 20. "Oastea căzăcească dacă apucă să să îngroape, să arunce şanţuri pregiur sine, nu la ce loc, supt cetate ca aceasta, ce hie la ce pîrîu, nedobîndită este. Acmu vedem că încă şanţuri n-au, nici bine cred de numele nostru, că sintú şi léşi aice. Pănă mîine, de or şi oblici, tot nu or crede. Gap cine le ieste, este şi tînar şi nebun. Trebuieşte, de voim să ne mîntuim într-un ceas de acestú nepriietin, pre lîngă voia lui Dumnedzău, însă să facem aşea:
Zac. 21. Oastea den loc de aicea, cît va trece pîrîul, îndată să să tocmască stoluri, să-şi ţie cineşi, bulucul, rîndul, care după care va merge şi-şi va ţine locul. Noi, léşii, om ţine fruntea, după noi oştile mării-sale cneadzului de Ardeal, după oştile ungureşti, măriia-sa Ştefan-vodă cu oastea sa, că hie cîndú capetele şi mai pre urmă să hie să cade. Ieste, cum înţăleg, de aicea o dumbravă de ţine cîţva. Deci, pănă om trece dumbrava, va merge încet oastea, iară cum om trece şi or ieşi la vedere oştile, nemică neoprindu-se, să purceadă rîndú după rîndú în treapădul calului cel mare. Că să hie grije de vreo oaste în cîmpú, să ne stea înainte, acéia grije nu ieste. Ce, cum ne vor vedea, de altă nu s-or apuca, ce îndată de şanţuri să facă. Să facem dară cu toţii năvală, pănă n-au şanţuri şi la grabă aşea de sirgú, nici sinéţele nu să slobod toate. Iară cetatea că ce va da cu pusei ori cu sacaluşe, acelea puţină pagubă fac în oaste, ales care mişcă şi la un loc nu stă. Nu toate cîte să slobod glonţurile nemerescú, mai largú ieste pe de laturi decît omul. La noi este o poveste, că cine piere de glontú de tun, tot era de fulger să moară. Mică ţintă este omul cu sabie zmultă şi mai lesne streleţului a nemeri o vrabie, decît pe un om călare cu arme. Graba pierde, adevărat, de multe ori, iară de multe ori izbîndéşte. Aicea anume graba trebuieşte, cu dînsa să ne mîntuim de acestú fél de nepriietin, că intr-altú chip, de nu om nevoi să-i spargernú pînă nu să întărescú cu şanţuri, nice noi, cîţi sintemú, nice de ar veni singur craiul, stăpînul mieu şi înăriia-sa cneadzul de Ardeal, nemică nu le vom face. La ce zăbavă va veni apoi lucrul, să să socotească şi noi aicea fără cară, fără hrană, ţărîi aceştiia va aduce zăbava noastră cu acestú nepriietin mare scădere."
Zac. 22. Acéstea sfătuia Condraţchii, care toate priimindú şi Ştefan-vodă şi Petchii Istiuan, s-au slobodzit sfatul şi a dooa dzi dez-de-noapte, cum au trecut Sirétiul în vad oastea, au purces deodată, pe cum să alesésă la sfatul de cu sară. Iară numai deodată s-au ţinut ungurii de acéia socoteală, pănă au trecut dumbrava. Iară cît au trecut dumbrava, léşii îndată au purces în bici spre cetate pre la luc-şéni, iară ungurii, cît au ieşit din dumbravă la vedere şi au zărit hărăţii! cazacilor tîmpinat cu fruntea léşilor, că avea Timus cu sine şi 200 de tătari, în loc au stătut Petchii Iştuan şi Ştefan-vodă. Léşii cum s-au tîmpinat cu tătarîi şi cu cazacii călări, îndată i-au împinsú şi au statut în tocmală pre culme asupra taberii Căzăceşti, aşteptîndú pre oastea ungurească şi pre Ştefan-vodă cu oastea de ţară, totdeauna trimiţîndú rînd după rînd, să vie mai curundú, ce n-avea cui dzice. Au aşteptatú Condraţchii de doaî ceasuri aproape, să vie ungurii, ce, dacă au vădzut că nu foloseşte, au suduit în gura mare pe Petchii Iştuan serdariul lui Racoţii şi pre Ştefan-vodă şi au dzis să dzică trîmbiţa de războiú. Să rupsese den catane, den oastea lui Petchii Iştuan, vro 200 de catane, foarte de treabă oameni şi den moldoveni pre acéia samă şi au purces asupra cazacilor, direptú supt cetate.
Zac. 23. Cazacii, cum au simţit de léşi că sîntú, cum au început a săpa şanţuri împregiurul taberii sale. Unii să apăra de léşi, alţii săpa barbatéşte, de arunca pămîntú pre căruţe şi într-o mica de ceas au rădicat şanţú, deodată mic, cît era amu piedică cailor.
Zac. 24. Léşii cu năvala dentîi au mărsú pănă în tabără, ce daca au vădzut că nu vin celelalte oşti, s-au dat înapoi cu steagurile, pe după casele Tătăraşilor şi după beséreca de acolea şi în nişte pomeţi ce era si au stătut păn îndesară. Şi de acolea apoi s-au mutat în prejma cetăţii despre Ipotéşti aproape de cetate, numai preste un dîmbú, cît covîr-şiia glonţurile den cetate. Au venit îndesară şi Petchi Iştuan cu oştile sale şi au descălecat pre dîmbú despre lucşéni, iară Ştefan-vodă au venit şi au descălecat aproape de léşi. Şi aceste toate nu-ţi scriu, lăudîndú vreo parte, ce tocma cum au fostú, nu să fac laudă oştii leşăşti, am prea mulţi de ţară martori.
Zac. 25. Preste noapte au făcut cazacii şanţuri şi ş-au întărit tabăra, cît nu era a gîndi să-i mai dobîndească. Şi aşea s-au plinit toate cuvintele a lui Condraţchii grăite mainte. Nice mai năvălea nime la tabăra lor, ce îmbla numai cu harţuri şi din tătari şi den slugile lui Timus ieşiia denafară. Iară tătarîi au stătut pănă a triia dzi şi fiindú preste hirea lor a hi închişi, s-au cerşut mîrzacul carele era cu dînşii, să fie cu voia lui Timus, să-i sloboadze, pănă nu-şi pierdu caii. Ce trăgîndu-să mîrzacul să margă, Timus den mîniie dobitocească i-au tăiatú capul mîrzacului. Iară tătarîi totuşi într-acéia noapte au plecat den tabără şi au luat dentîi în sus pe la Cernăuţi, apoi pre la Hotin spre Movileu. Acolo, la ţinutul Hotinului, le-au ieşit pîrcălabul de Hotin, Jora, să le ţiie calea cu o samă de oameni. Ce, s-au supus tătarîi într-o vale şi s-au întorsú asupra pîrcălabului cu toţii şi îndată au plecat fuga pîrcălabul cu oamenii săi. Şi la goană, că i-au gonit tătarîi cîţva loc, au perit cîţva de ai noştri la acél războiaş, fără ispravă. S-au pomenit la sosirea lui Timus la Suceavă, cum au sosit el singur şi au mărsú la Dragomirna mănăstirea. Iară alte cete pre la toate mănăstirile au purces în j acu. Ce Timus au apucatú cu o dzi înainte, de au întratú in tabără, iară celelalte cete de sirgu le-au plătit Dumnedzău plata pentru jacul caselor sale, că au mărsú oastea lui Ştefan-vodă de le-au ieşit înainte, de le-au ţinut calea şi s-au topit cîteva cete cu totul.
Zac. 26. Ştefan-vodă, după ce s-au aşedzat ostile împregiurul cetăţii şi taberii Căzăceşti, au pus puşcile cîte avea şi bătea în tabăra căzăcească, cu puţină stricăciune cazacilor, că-şi făcuse ei găuri în pămîntú. Apoi, pentru spaima şi cetăţii, au mutat puşcile în tîrg şi den tîrgú au bătutú şi alăturea cu cetatea şi în tabără. Ieşiia dentîiú cazacii şi călări cu harţuri, însă puţine dzile. Şi după obiceaiul său, au dat într-o dzi năvală la pusei în tîrg şi venise aproape de pusei, cît una ce era mai aproape amu o apucase. Ce, şi atuncea îndereptîndu-i léşii, s-au întorsú cazacii în tabăra lor şi de atuncea numai ce ţinea şanţurile sale şi fura hrană de cai şi apă despre apa Sucevei den vale, pănă au mutat Con-draţchii şi dentr-acolea 4 steaguri de léşi şi i-au închis şi dentr-acolea cu acéia straje. Şi apoi au mutat şi ungurii o samă de oameni şi aşea au rămas cazacii închişi şi strînşi de toate părţile.
Zac. 27. Cîndú să lucra acéstea la Suceavă, craiul lişăscú Cazimir cu 40.000 de oameni coborîia asupra cazacilor, de care coborîtul craiului ştiindú Ştefan-vodă, au trimis la craiul, cerîndú agiutoriú den oastea sa, să-i poată sparge pre cazaci de supt cetate şi tot într-acéia dată şi la Racoţii cneadzul Ardealului. De la amîndoi fără zăbavă au venit agiutoriu, ca pre craiul leşăscú, timpinîndú soliia la Halici pre Nistru, îndată au pornit pre Dinofú polcovnicul cu 600 de némţi, cu 4 pusei şi o pivă. Iară de la Racoţii, singur hatmanul lui, Chimini lanăş, au coborît ca vro 6.000 de oameni. Iară întîi de la craiul leşăscú sosindú némţii, s-au pus în deal, direptú asupra cetăţii, peste drumul carele vine den tîrgú pre supt cetate. Şi au tocmit puşcile şi pioa direptú deasupra taberii şi-i bătea foarte tare, cît şi pen găuri îi nemeriia puşcile şi pioa. Şi acéle pusei apoi curundú au scurtatú dzilele şi a lui Timus, cu direptú giudeţul a lui Dumnedzău, pentru prada care făcuse beséricilor.
Zac. 28. După acéia Chimini lanăş, dacă au sosit cu oastea cneadzului de Ardeal, au trecut spre locul unde stătusă şi Petchii Iştuan, aşedzîndú şi toată tabăra ungurească încă mai aproape de şanţurile Căzăceşti.
Zac. 29. Cazacii amu fiindú la mare strînsoare de hrană, închişi den toate părţile, amu pieile de pre cai morţi lua şi le herbea, şi opincile, rădăcini mîncă, obosiţi de străji totdeauna şi străbătuţi de pusei. Timus perit de glonţú de tun, cum dormiia supt cortul său, macara că era în pămîntú întins, l-au nemerit în picior glonţul, după care lovitură pănă a triia dzi au stătut mortú. Rădicase pre unul anume Theodorovici hatman, după moartea lui Timus, ce n-avea nici o putere amu cazacii, numai ce era de perire spăimîntaţi. Şi într-o noapte, făcîridu-să spaimă în tabără a lor, au dat toţi ca oile de la şanţuri la podul cetăţii şi acolea împingîndú cei de pre urmă pre cei dinainte, au cădzut de pre pod în şanţú, fărămîndu-se, alţii pe-ntunérec sărindú de bunăvoie în şanţú, şi au perit mulţi den cazaci într-acea noapte den spaima acéia. Şi să să hie ştiuţii de cei denafară spaima ce să făcuse la cazaci, luată era tabăra atuncea.
Zac. 30. Făcusă o năvală némţii craiului leşască asupra şanţului căzăcescú cu trei dzile mainte de ce să rănise Timus. Pre amiadzădzi era, cîndú Di-nov polcovnicul de némţi, socotindú fără grije pe cazaci, au dat ştire şi la léşi şi la unguri, la vremea ce vor audzi doba lui, să dea de toate părţile năvală, făcîndú el cu oamenii săi năvala la şanţuri. Si aşea au fostú, că au mărsú némţii şi cu năvala dentîiú luasă de la cazaci o bucată bună de şantú. Ce, ne-sărindú ungurii şi ai noştri de pe alte locuri, să facă cazacilor spaimă, s-au pornit toată căzăcimea cu singur Timus la locul unde cuprinsésă némţii şi nu din sinéţe, ce apucîndú drugi, hloabe, sinéţe de a ţiiş, au împinsú pre némţi de la şanţuri şi sărindú după dînşii asupra unii rîpi, cum să suie drumul de la tîrgu pe supt cetate, au perit némţi la acéia rîpă cîţva, cît dzăcea tecsite trupurile de némţi dentr-a-céa năvală la rîpă.
Zac. 31. Graiul leşescú sosise la Cameniţă, împrotiva căruia si Hmil hatmanul, adunat cu hanul, purcesesă. Insă neştiindú încă de sosirea craiului la Cameniţă, au pohtitú Hmil pre hanul să aleagă o samă de oaste tătărască, să răpadză cu Vasilie-vodă, să-i scoată pre doamna lui şi averea şi pre fecioru-său den chisoare. Au dat hanul pre sama lui Şirim-bei pre Vasilie-vodă şi I-au pornit pre Ia Soroca.
Zac. 32. Ce, într-aceleaşi dzile, amu neputîndú a mai trăi cazacii de supt cetate, flămîndziţi şi străbătuţi, au legat tocmală cu Ştefan-vodă şi Chimini lanăş (că Condratchii purcesesă bolnav la Cameniţă, den care boală i s-au prilejit şi moartea) ş-au dat cetatea cazacii pre sama lui Ştefan-vodă, cu doamna şi cu toată averea a lui Vasilie-vodă. Şi ei, pre cîţi rămăsese, au purces cu tabăra putină. Cineşi cum-părasă cai de la unguri, de la ai noştri şi de la léşi, de supt cetate dendată s-au tras pen tîrgu, apoi pe Suceavă în gios, spre Şiret, cu oameni de zălog de la Ştefan-vodă, să margă cu pace. Şi aşea s-au fîrşit războiul cazacilor de supt cetatea Sucevei.
Capulú alú doodzécilč
Încep. 1. În mică cumpănă stau lucrurile oame-neşti şi răssipele a mare case şi domnii şi bine au dzis un dascăl că lucrurile războaielor în clipala ochiului stau. Amu era Vasilie-vodă sosît cu ordele tătărăşti la Prut, la Ştefăneşti, cîndú l-au tumpi-nat vestea, cum amu cetatea au cădzut pre sama lui Ştefan-vodă şi cum au perit şi Timus şi cazacii, cîţi au rămas, puţini şi în giumătate morţi şi liămne-siţi şi oblicise şi Şirăm-bei, ce era cu Vasilie-vodă. Au stătut o dzi pre sfat, ce ari face cu un lucru ca acesta, ştiindú că acolea supt Suceavă era oşti cîteva şi ungureşti şi leşeşti. Au ales cu sfatul mîrzacilor o samă de tătari, să lovască de-a diréptul la Roman, iară altă drîmbă să lovască direptú supt cetate, că îmbla Vasilie-vodă cu lacrămi, cădzîndú la picioarele lui Şirăm-bei şi cu multe daruri. Ce, cîndú sta lucrul gata şi sfatul, numai să purceagă în ceambururi tătarîi, sosescú de la hanul olocari la Şirăm-beiú, oriunde I-ari agiunge, într-acéia loc să lase toate, macara că ar hi şi asupra vreunii trébi si îndată să purceagă îndărăptú, dîndu-i ştire că iată a treia dzi are război cu craiul leşescú.
Zac. 2. Dacă au înţăles Şirăm-bei porunca hanului de întorsú şi cum era de aproape hanul de craiul leşăscú, au lăsat treaba lui Vasilie-vodă şi s-au întorsú într-acéiaş dată cu oştile spre hanul. Iară Ştefan-vodă, luîndú pre doamna lui Vasilie-vodă cu toată averea şi cu ficiorul lui Vasilie-vodă, Şte-făniţă-vodă, au purces de la Suceavă spre Roman şi cu al doilea conac au stătut în Roman, în mare grije de tătari, de carii amu Ştiia den străjile sale că au agiunsú Şirăm-bei cu Vasilie-vodă la Prut. Iară luîndú veste de întorsul oardelor tătărăşti, singur s-au aşedzat la Roman, în episcopie, iară doamna lui Vasilie-vodă şi cu feciorul lui o au trimis la un sat al său cu pază, anume la Buciuléşti pre Bistriţe. Ghimini lanăş den conacul dentîi de la Suceavă pe Muldova, de la Răciuléni, au ales 800 de catane şi Ştefan-vodă 300 de moldoveni şi au trimis craiului leşescú într-agiutoriú la Cameniţă. Şi după ce au pornit acéstú agiutoriú Chimini lanăş cu Ştefan-vodă, în loc de mulţămită craiului pentru agiutoriul lui, carele îl trimisese şi el asupra cazacilor, iară cu celelalte oşti Chimini lanăş au trecut în ţara sa, la Ardeal, cu izbîndă la stăpînu-său, la Racoţii. Iară Ştefan-vodă s-au aşedzat, precum s-au pomenit, la Roman.
Zac. 3. Aicea pre scurtú ni să cade a pomeni de Condraţchii leahul, polcovnicul craiului leşăscú, carele s-au pomenit că au fostú venit într-agiutoriú lui Ştefan-vodă asupra lui Timus, că, macara c-au fostú om strein, cade-să să nu să tacă hărniciia lui şi hirea deplin ce avea. Omú ales la lucrurile războaielor, că cine să va îndemna la bunătăţi, de nu să vor lăuda oameni harnici în lume, den carii unul era ales acest omú? Tăcut, îţi părea că nu Ştiia nemică, iară unde trebuia să sfătuiască, izvor şi toate cu mare inemă şi pre cale; treaz, neînspăimat la războaie,, cap oştenilor deplin, singur, unde tre-buiia, în frunte, cu deplină tocmală învăţătoriú. De multe ori, cu 1.000 de oameni, care avea supt mîna lui, pre trei mii de tătari au bătut şi pre cazaci cu miile, oriundeşi să tîmpina, îi înfrîngea.
Zac. 4. Nu s-au pomenit de semnele ceriului, carile s-au prilejit mainte de acéstea toate răutăţi şi Crăiei Leşeşti şi ţărîi noastre şi stîngerea casei aceştii domnii a lui Vasilie-vodă, la rîndul său. Că era să să pomenească la domnia lui Vasilie-vodă, pentru cometa, adecă steaoa cu coadă, care s-au prilejit cu cîţva ani mainte de aceasta aşea de grea premeneală aceştii domniei şi întunecarea soarelui, în anul cela, în care an s-au rădicat Umil hatmanul cu cazacii asupra léşilor, foarte groadznică întunecare în postul mare, înaintea Paştilor, în anul 7156 <1648>, într-o vineri şi tot într-acela an lăcuste neaudzite vacurilor, care toate semnele în loc bă-trînii şi astronomii în Ţara Leşască a mare răutăţi că sintú acestor ţări meniia. Mă vei ierta, iubite cititoriule, căci nu ţ-am scris aceste semne la locul său. Crede neputinţii oameneşti, crede valurilor şi cumplitelor vrémi, întreabă pe ce vrémi am scris şi cît amu scris. Aş hi lipit aceste semne la rîndul său, ce arnu era trecut rîndul la izvodul cel curat si scriitori carii izvodescú, puţini să află, iară tipar nu-i. Deci aicea de aceste semne îţi dau ştire şi ales povestea lăcustelor, care cu ochii cumú veniia am prăvit.
Zac. 5. Cu unu anú mainte de ce s-au rădicat Hmil hatmanul căzăcescú asupra léşilor, aproape de secere, eram pre atuncea la şcoală la Barú, în Podoliia, pre cale fiindú de la sat spre oraş. Numai ce vădzum despre amiadzădzi unu nuor, cum să rădică deoparte de ceriu un nour sau o negură. Ne-am gîndit că vine o furtună cu ploaie, deodată, pănă ne-am timpinat cu nuorul cel de lăcuste, cum vine o oaste stol. în loc ni s-au luat soarele de desimea muştelor. Céle ce zbura mai sus, ca de trei sau patru suliţe nu era mai sus, iară carile era mai gios, de un stat de om şi mai gios zbura de la pămîntú. Urlet, întunecare, asupra omului sosindú, să rădica oarece mai sus, iară multe zbura alăturea cu omul, fără sială de sunet, de ceva. Să rădica în sus de la om o bucată mare de ceia poiadă şi aşea mergea pe deasupra pămîntului, ca de doi coţi, pănă în trei suliţe în sus, tot într-o desime şi într-un chip. Un stol ţinea un ceas bun şi dacă trecea acéia stol, la un ceas şi giumătate sosiia altul şi aşea, stol după stol, cît ţinea de la aprîndzú, pănă îndesară. Unde cădea la mas, ca albinele de gros dzăcea; nice cădea stol preste stol, ce trecea stol de stol şi nu să porniia, pănă nu să încăldziia bine soarele spre aprîndzú şi călătoriia pănă îndesară şi pănă la căderea de rnas. Cădea şi la popasuri, însă unde mînea, rămînea pămîntul negru, împuţit. Nice frundze, nice pai, ori de iarbă, ori de sămănătură, nu rămînea. Şi să cunoaşte şi unde poposiia, că era locul nu aşea negru la popas, ca la masul aceii mîniei a lui Dumnedzău. Cîteva dzile au fostú acéia urgie; den părţile de gios, în sus mergea. Şi tot atuncea au fostú şi aicea în ţară lăcuste şi după acela anú şi la al doilea, însă mai puţine. Şi apoi şi în dzilile a lui Ştefan-vodă, au fostú lăcuste, însă pre une locuri şi nu ca acéia desime ca în céia anú, de care s-au scris. Iarna să găsiia în pămîntú îngropate pre multe locuri.
Zac. 6. Ne întoarcem acmu iară la povestea de unde am părăsit. Şi fiindú acéstea toate tot pe o vréme cu lucruri streine, ales cu lucrurile Crăiei Leşeşti si împreunate, cumú ai înţăles la războaiele Sucevei, nu ni să cade să trecem ce s-au lucrat între craiul leşăscú Cazimir şi între hanul Crîmului şi hatmanul căzăcescú Hmil, atingîndu-să toate aceste şi de ţară. Sta craiul leşescú cu oştile sale supt Cameniţă şi dacă i-au venit şi de la unguri acel agiu-tor, de care s-au scris, luase sfat să purceadă de la Cameniţă împotriva hanului şi lui Hmil, undeşi să va timpina, să le dea război. Ce, luîndú veste den limbi că au tras toate ordele hanului cătră sine, şi pre Şirîm-bei, carele îl despărţise şi-i trimisesă în Moldova, să nu flămîndzească undeva în gios oastea, au socotit să să lipască de Moldova, pentru hrana oştii, la Nistru, şi acolea să aştepte pre tătari şi pre cazaci. Şi aşea au făcut: s-au mutat de supt Cameniţă şi ş-au pus tabăra la Zvancea. Şi îndată au făcut pod mereu pre coşuri peste Nistru, preste carile îmbla oştenii leşăşti, pănă preste Prut, la pîine, la fînuri, strica şi prisecile oamenilor. Şi era la Hotin pîine în stoguri, cu mare bivşiug într-acela anú. Iară mulţi den léşi au plătit şi cu capetele hrana acéia de oameni de ţară, durîndu-i inema pentru munca sa.
Zac. 7. Hanul cu Hmil, dacă au vădzut că-i trag léşii la loc tare, să le hie a da războiú numai den frunte, s-au siitú a merge asupra léşilor, aducîndu-şi aminte războiul de la Berestecica. Ce, Hmil s-au suit în sus şi au stătut cu tabăra la Husiatin, iară hanul au cuprinsú cîmpii Cameniţii den sus cu ordele sale. însă n-avč cum să-i ilărnindzască pre léşi, că-i hrăniia Moldova. A merge iarăşi asupra lor, la strîrntoare, nu vrea, nice léşii la largú de tot vrea să iasă. Ce iară hanul au trimis pre Sefer Cazi-aga, veziriul său şi craiulú pre canţeliarul său supt cetatea Cameniţii şi acolea s-au legat pace şi s-au întorsú oştile, cineşi la locurile sale. Şi de atunceşi Umil au început a strica legătura sa cu tătarii şi să cerca la Moscú.
Zac. 8. Vasilie-vodă vădzindu-se în Ţara Căzăcească cădzut den domniie, despărţit şi de doamna sa şi de cuconi şi de avere (caută la ce aduce roata lumii mare case, că ce poate fi mai greu decît acéstea; dzicú ca nice moartea) şi nici o nedejde nu i-au mai rămas în prietenşugul cazacilor, singur s-au tras cu hanul, la Crîm să margă. Şi acolea şedzîndú pre obrocul de la hanul în cetatea Ghiuzlăului, cîteva luni, apoi de acolea l-au trimis hanul la Ţarigrad, la împărăţiie, pre porunca împărătească.
Zac. 9. Iară Ştefan-vodă cu aşedzată domniie la Roman, totú la Roman au şedzut, pănă i-au venit şi steagul de domniie de la împărăţie, cu care treabă trimisese boieri şi pre Stamatie postelnicul, încă de la Suceavă. Au venit şi unu agă mare cu caftan de domniie şi cu steagul în Roman de la împărăţie. (Caută aicea la ce voie au fostú domniile ţărîi, pănă nu de multú şi la ce sintú acmu.)
Zac. 10. La Roman petrecindú Ştefan-vodă, cerca în toate părţile şi acmu unile, apoi altele de a lui Vasilie-vodă tupilate, ori odoară, ori bani. Den dzi în dzi să vădiia unile la un loc, altele la altú loc. S-au oblicit şi la sluga lui credzută încă den boieriia lui, anume Gătoaie, un surguci de a lui Vasilie-vodă tupilat la dînsul de cîţva preţ, trimiţîiidu-l pe dînsul la toate ce să lua den casa lui Vasilie-vodă, pentru credinţa şi pre sama lui era odoarăle, cîte să lua. Multú au stătut în gîndú Ştefan-vodă, cu ce gîndú l-au făcut acel furtuşag acea slugă a lui. Nu ştiu ce i-au părut pre dînsul şi den-tr-alte semne mai denainte şi den fapta aceasta cu surguciul, i-au tăiat capul în Roman, dzicîndú că: "De ar hi oprit unu lucru ce i s-au cuvinit lui, l-aşi hi iertat eu. El au furat un lucru ce să cuvine unui domnú".
Zac. 11. A prăvi era aievea şi pedeapsa şi stîngerea casei lui Vasilie-vodă şi cîndai osînda-i osîn-diia şi pre oamenii de casa lui, ales nepoţii lui Vasilie-vodă, pentru multe doară cît au făcut şi ei în vrémile sale, sile şi scîrnăvii. Şi întîi pre Stefăniţă paharnicul, feciorul lui Gheorghie hatmanul, încă la Suceavă i-au tăiat capul, apoi pre Alexandru paharnicul şi pre Enachie comisul, feciorii lui Gavril hatmanul, nepoţii lui Vasilie-vodă, cu mare munci i-au omorît în Buciuleşti.
Zac. 12. După ce au luat steag şi caftan de domniie Ştefan-vodă în Roman şi cu acelaşi agă, carele i-au adus steag, au pornitú birul şi pocloanele împărăteşti, au venit în Iaşi în scaun şi s-au aşedzat cu întemeiată de atuncea domnie, fără grije, că împărăţiia era tînără, copil încă. Vezirii era bucuroşi să hie lucruri cu pace den toate părţile. Ce domniia Ştefan-vodă fără grije, numai o samă de lăpuşnéni, ales Hînceştii, nu era deodată aşedzaţi şi fugisă Mihalcea Hîncul la turci. Ce, agiungîndú Ştefan-vodă cu bani la paşea de Silistra, l-au prinsú paşea şi l-au trimis în obédzi la Ştefan-vodă. Şi l-au iertat şi l-au pus armaş al doilea.
Zac. 13. Preste scurte vrémi după aşedzarea domniei lui Ştefan-vodă ş-au fîrşit dzilele sale şi Matei-vodă domnul muntenescú, omú fericit preste toate domniile aceii ţări, nemîndru, blîndú, direptú om de ţară, harnic la războaie, aşea neînfrîntú şi nespăimat, cît poţi să-l asameni cu mari oşteni a lumii.
Zac. 14. După moartea lui, au ales Ţara Muntenească pre Costantin-vodă, feciorul lui Şărban-vodă. Şi macara că era ficior de domnú, ştiut şi lui Matei-vodă şi altorú domni mai înainte, tot au fostú feritú, numai la nasú puţin lucru era însemnat, încă nu ieşise sufletul den Matei-vodă deplin, cîndú săiménii şi dărăbanţii, carii la acéia simeţie să suise den izbînde cu Matei-vodă, cît nici domniia, nici pre boieri întru nemică nu băga în samă, precum s-au arătat apoi şi aievea fapta lor, au rădicat pre Gonstantin-vodă domnú şi au dat cu puşcile şi cu sinéţele de veselie. Şi acéia domnie a lui Gonstantin-vodă au dat dzile Tomei vornicului şi lui lordachie vistiernicului. Toma vornicul cădzuse pre mîna lui Ştefan-vodă de la cetatea Sucevei, iară lordachie visternicul au venit singur de bună-voie, ca un miel spre giunghiere, den Ţara Căzăcească, că fusese cu Vasilie-vodă scăpat acolea. Era numai de perire amîndoi fraţii în Buciuleşti, închişi amîndoi şi porunca mergea una după alta, să-i omoară. Iară cum au audzit Ştefan-vodă c-au stătut Costantin-vodă la domniia Ţărîi Munteneşti, în loc au răpedzit, să nu-i omoară, că era fratele lor Costantin postelnic în Ţara Muntenească, cumnat cu Costantin-vodă. Şi aşea au hălăduit Toma vornicul şi frate-său, lordachie visternicul, atuncea de primejdiia morţii. Singur Dumnedzău, preste nedejdea omenească fereşte pe cei direpţi de primejdii, că ce oameni au fostú aceşti doi aicea în ţara aceasta, ales lordachie visternicul, fără scrisoarea mea credzú că va trăi numele lor în véci într-această ţară de pomenirea oamenilorú, den omú în omú.
Zac. 15. Constantin-vodă, domnul muntenéscú, cu Ştefan-vodă, amu nu era în viaţa acéia, cum era cu Matei-vodă, însă era bucuroşi amîndoi de aşedzarea sa, ca nişte domnii noaoă. Aicea în ţară la noi s-au aşedzat pace, numai îmbla pre la margine oşti Căzăceşti şi tătărăşti, dodeindu-se cu léşii, însă amu mai slabe războaie decît cele dentîi. Şi curundú după acéia, s-au lăsat cazacii de tătari şi s-au legat cu împărăţiia Moscului. Şi era la noi în ţară amu mai greu de dări, pentru mulţimea lefeciilor ce ţinea Ştefan-vodă pre pilda lui Matei-vodă, den carii nu fu mult şi făcură zarvă aicea în Iaşi mare între sine slujitorii.
Zac. 16. Era săiméni de toţi. cu cei den Ţara Muntenească şi cu cei de loc, de aicea, carii fusese în slujbă şi la Vasilie-vodă, 1.000 şi némţi cu Lon-ceţchii polcovnicul, 400 călăreţi, léşi 200 cu Voice-covţchii, căpitanul de lefecii, moldoveni cu léşi amestecaţi cu Ruşcit căpitanul 300, lefecii de ţară cu Grumadzea căpitanul, 400. Atîta samă de slujitori ţiindú Ştefan-vodă, nici de la unii zarva nu s-au început, numai de la munteni săiméni şi capetele lor şi luase în voroava cu sine şi pre săiménii ceşti de loc asupra nemţilor. Némţii era pre giumătate aicea în Iaşi, iară 200 de némţi cu polcovnicul lor îi ţinea Ştefan-vodă la Suceavă, în postul mare era, cîndú săiménii, den nebuniia căpitanilor săi şi den semeţiia de care să împlusă încă den Ţara Muntenească, ş-au datú cuvînt în de sine şi au purces bulucuri pen tîrgú şi pre cîţi némţi au aflat pre la uliţe i-au omorît. S-au făcut îndată o spaimă, o zarvă în tîrg. Némţii, unii scăpaţi răniţi la curte, căpitanul lor de-abiia scăpat de la gazdă, cîţi au putut a strînge de oamenii săi şi cu acéia ce era la paza curţii într-acéia dzi, au apucat cerdacul în curte, cél de piatră, şi s-au orînduit de apărare acolea. Au stătut în mare zarve şi spaimă toată curtea şi singurú Ştefan-vodă la mare spaimă, altor slujitori <au luat> caii a mai mulţi pre la odăi. Un năroc au fostú că bulucbaşii şi căpitanul săiménilor celor munteneşti s-au înşelat şi au venit la Ştefan-vodă, chemîndu-i cu blîndéţe. Ce, cum au vinit înaintea lui Ştefan-vodă, şi săiménii să buluciia atuncea toţi la un loc în preajma curţii, înloc au învăţat de le-au tăiat capetele şi căpitanului s-a trei buliucbaşi. Şi acéia au fostú potolitul aceii zarve a săiménilor, că cum au înţeles că le-au perit capetele, înloc au purces spre fugă. Acoperise iazul desimea şi apoi au luat spre Socola. în şes la ceiriú, la pîrîul ce vine pe acolea, stătuse. Şi ieşise şi oastea asupra lor, toată curtea şi slujitorii şi némţii, peste porunca lui Ştefan-vodă, amu cu steaguri, cu dobe, cît ce putea, veniia să-i agiungă, să-şi răscumpere den singele ce le făcuse săiménii lor. Ce au trimis poruncă tare Ştefan-vodă pre la căpitani, cine ari cutedza să facă vreun războiú, cu capul va plăti, numai să să raspundze săiménilor celor munteneşti, să-şi margă la ţara lor, iară cei de loc să rărnîie pre iertare de acéia faptă. Deci au purces muntenii spre codru, can cu fuga şi ceşti de loc o samă, iar o samă ce au rămas, i-au iertat Ştefan-vodă.
Zac. 17. Nu era ca o nemică aceasta zarvă de aicea împotriva faptei care s-au făcut, curundú apoi după aceasta de aicea, în Ţara Muntenească, săiménii cu dărăbanţii, fapta care de-abiia de sa va afla în vreo ţară, ca acéia. S-au rădicat săiménii cu dărăbanţii şi toţi, preste toată ţara lor şi au abătut la casele boiereşti cu arme fărămîndu-i înaintea ochilor giupînéselor lor şi cuconilor, fă-cîndú rîs pre multe locuri de fămeile lor, jecuindú casele şi averea. Şi nu numai în Bucureşti, ce şi la ţara, la multe case, perit-au mulţi boieri şi negu-ţitori jecuiţi de dînşii. Iară n-au răbdatú Dumnedzău acéia faptă îndelungă, ce, la ce certare au sositú şi ei, citi-vei la rîndul său.
Zac. 18. De simeţiia acéia acelor slujitori şi faptă aşea Scîrnavă şi de-abiia audzită într-alte ţări, supt mare grije şi ca-ntr-o robiie fiindú Constantin-vodă la slujitorii săi, nu ce porunciia el, ce ce vrea ei să facă face, au agiunsú pre taină la Racotii craiul de Ardeal şi aicea la Ştefan-vodă domnul de Moldova, cerîndú agiutoriú la mare nevoia sa de slujitori. Racotii, om tînar, în bine şi mare avuţie, zbura cu gîndul în toate părţile a-şi face ceva veste, bucuros acestui prilej, îndată s-au gătit cu oşti în Ţara Muntenească, dîndú ştire şi la Ştefan-vodă aicea, numai să purceadă, să să adune cu dînsul la apa Teleajinului. Numai ce i-au căutat şi lui Ştefan-vodă a purcede de aicea cu oştile sale. Ş-au întrat Ştefan-vodă în Ţara Muntenească pe den sus de Focşeani şi Racotii s-au pogorît den ţara lui pre apa Teleajinului.
Zac. 19. Dacă s-au oblicit aievč la curtea lui Constantin-vodă ca coboară şi craiul şi Ştefan-vodă cu oşti, au strînsú căpeteniile slujitorilor şi le-au dat ştire de nepriietinsugul lui Racotii, cum vine asupra scaunului lui. "Ce să hiţi gata şi nespăimaţi, precum aţi fostú la atîtea războaie, tot cu izbînde, ales aceia slujitori fiindú, cari vestite oşti în lume, Căzăceşti, au înfrîntú". Acelea audzindú, striga toţi păn într-unul: "La ei, la ei, numai să ni-i arăţi". Şi aşea gătindu-se Constantin-vodă, au purces den Bucureşti şi de la al doilea conac au fugit de la dînşii spre Dîrstor spre paşea de Silistra, că să agiunsésă şi cu paşea, dîndu-i ştire de toate aceste.
Zac. 20. Vădzîndu-se săirnénii şi dărăbanţii înşelaţi de Costantin-vodă, nemică den nebuniia sa n-au scăzut, ce în loc au rădicat domnú pe Hrizica-vodă anume şi i-au pus surguciú în capú. îndată acel Hrizica-vodă au răpedzit cărţi în toată Ţara Muntenească, dîndú ştire că den mila lui Dumnedzău au stătut domnú Ţărîi Româneşti; de sîrg să să strîngă ţara la dînsul, la Telejin. Un aprod de-a acelui domnişor cu cărţi cădzindú şi pre mîna lui Ştefan-vodă, că neştiindú nemică de oşti, mergea la slujitorii de giudeţul (cum dzic la dînşii) Buzeu-lui, să încalece cu toţii, au dat în străjile noastre. Şi dentr-acélea cărţi şi din rostul aprodului au înţeles Ştefan-vodă toată povestea şi de fuga lui Constantin-vodă şi de rădicarea la domniie lui Hrizică-vodă.
Zac. 21. Ştefan-vodă cu oştile sale amu era la Sărata, iară Racoţii den munţi nu coborîse. Ce, nu era fără grije la noi, să nu vie acél domnişor întîi, să ne lovască pre noi, pănă a coborî Racoţii cu oştile sale. Deci, neştiindú nemică de Racoţii, în ce loc este, nu s-au suitú mai sus Ştefan-vodă, ce au stătut pre cîmpii Buzeului preste trei dzile şi într-aceleaşi dzile s-au coborît oştile sale Racoţii în şes pre Teleajin. Şi nedescălecat bine încă cu toata tabăra, i-au dat ştire străjile lui, cum sosescú săiménii la vad, pedestrimea şi puşcile. La mare turburare şi spaimă cădzuse Racoţii, aşea degrabă oaste simaţa apropiiată şi cu Ştefan-vodă încă neîmpreunat, că acolea era să să împreune oştile. Să nu fie fostú Gaudi căpitanul de némţi a lui Racoţii la cumpănă, era să hie făcut săiménii o poznă oştilor Ungurésti.
Zac. 22. Că cum au auclzit de la Gherghiţe, unde rădicasă pre acel domnişor, capetele săiménilor si dărăbanţilor de Racoţii, că ieste mai aproape cu oştile lui şi cum cu moldovenii încă nu este împreunat, au sfătuit să margă, să lovască întîi pre Racoţii. Cum le-au spus capetele sfatul, cum au început a striga toţi în toate părţile: "Haida, haida, la ei, la ei". Neaşteptîndú nice porunca, nice vremea, nici tocmală, nici pre lîngă sine vreo tabără, cum să cade unii pedestrime să margă, ce, care cum putea mai înainte, cum ar hi la lucru gata, mîna bivolii carii trăgea puşcile1, tot în biciú, nice la un loc încă strînsă oastea, ce care cum putea, buluc după buluc mai tare. Şi cum au sosit la vadul Teleajinului, cum au început a da cu sinéţele şi deodată sa stoliia, pănă ari agiunge şi celelalte bulucuri. Iară ce tocmală să hie la o oaste care era ca un roi fără matcă. Puşcile cum au sosit la apă, bivolii pre hirea sa, năduşiţi şi de căldură, că era vara şi de osteneala călii pripiţi, cum au vădzut apa, cum au năvăliţii într-apă preste oameni şi au băgat puşcile într-apă după sine.
Zac. 23. Toate acéstea socotindú neamţul Gavdi, căpitanul lui Racoţii, au îmbărbătat pre Racoţii să-şi tocmască oastea, iară el singur, cu pedestrimea toată némţască si cu puşcile, au purces şi au stătut împotriva lor la vad şi au tocmit puşcile spre săiméni şi au început a da den tunuri în săimeni. Da şi săiménii din sinéţe şi din pusei, cîte mai rămăsese nentrate într-apă. Iară nu fu zăbavă, ce, cît s-au apropiiat oastea lui Racoţii şi Gavdi le-au datú foc, odată, cum dau némţii, au şi început a să mesteca săiménii şi dărăbanţii cu domnişorul lor. Şi vădzindú Racoţii turburarea lor şi lucruri fără temei, au şi început şi pe den sus şi pe din gios a trece oastea pen vaduri. Şi îndată au purces toată pedestrimea muntenească şi domnişorul lor cu călărimea, de cîtă avea cu sine, în răssipă. La fugă, ce sporiú să hie pedestraşului înaintea călăreţului? îndată i-au agiunsú ungurii, călărimea. Nu era altă, fără direaptă osîndă pentru faptele lor şi nu războia sau vreo apărare, ce direaptă mesér-niţă. Trupurile dzăcea polog pre şleah şi spinii de la laturi plini de trupuri omeneşti. Şi multe bulucuri încă nesosite, pre carii, cum şi undeşi i-au tîmpinat, aşea dzăcea, pănă în Ploeşti. Avut-au în ceasta zarvă Racoţii oaste cu sine ca 12.000 de oameni.
Zac. 24. Lui Ştefan-vodă Racoţii, îndată cît au sosit la Telejin, didésă-i ştire să vie cum mai de sîrg. Şi au mărsú într-acéia noapte cu oastea cîteva ceasuri, iară tot războiul nu l-au apucat, ce dizdimi-neaţă ne-au tîmpinat vestea de spartul săiménilor. Ce tot au mai mărsú în urma lui Racoţii, carele cu toată tabăra purcesése îndată după munteni. Aproape de Ploeşti au stătut Racoţii cu oastea tocmită în două părţi şi Ştefan-vodă cu oastea sa pre mijloc trecîndú, au mărsú de s-au adunat cu Racoţii. La adunarea lor au slobodzit toată pedestrimea lui focul şi tunurile şi apoi au purces oştile pre otace. Ştefan-vodă au avut cu sine pănă la 5.000 de oameni şi foarte într-alesú oaste.
Zac. 25. Tot într-acéiaşi dzi, după descălecatul lui Racoţii, au poftit Racoţii îndată pre Ştefan-vodă la masă, vesel şi voios de izbîndă ce au făcut. Cium-poiaşul cu cimpoi de urşinic la dvorbă cu dzicături. Şi apoi, dacă s-au mai veselit, au poftit pre Ştefan-vodă pentru surlari să dzică şi au dzis şi surlarii. Era lîngă Ştefan-vodă un mîrzac, anume Rusten-mîrza, pre acéia au poftit Racoţii să-l vadză şi dacă l-au vădzut om sprinten, cu dzea îmbrăcat şi cu cojoc îmbrăcat cu soboli peste dzea, că-i purta Ştefan-vodă bine, cum şi pre alţi slujitori - de-abiia de au avut la vreo domnie în ţară milă, cum au avut la acéia domnú - l-au pus pre mîrzacul Racoţii la masă. Şi au petrecut acéia dzi cu masa, pănă aproape de sară. A doa dzi au purces oştile pre Praova în gios. Şi aproape de Gherghiţă, a triia dzi, luîndú veste Constantin-vodă de răssipă săiménilor, au ieşit înaintea lui Racoţii cu 300 de oameni. Şi după adunarea şi cu Constantin-vodă, Racoţii au trecutú Praova pre pod şi s-au aşedzat cu tabăra şi a sa şi cu amîndoi domnii la Gherghiţă.
Zac. 26. A doa dzi după descălecatul oştilor, au făcut Racoţii masă mare şi au cinstit pre amîndoi domnii. El singur în capul mésăi, den-a-direapta Ştefan-vodă, den-a-stînga Constantin-vodă. Boierii lui cu boierii amînduror ţărîlor vîrstaţi; în fruntea tuturora Chimini lanăş hatmanul lui. Vrei vedea cum înghite Racoţii, mari şi înalte gînduri, cum s-ari vedea crai preste crai şi domnú preste domni. Orbú nărocul la suiş şi lunecos a stare la un loc, grabnicú şi de sîrg pornitoriú la coborîş. Toate acéstea turcii prăviia cu coada ochiului, aceste tovărăşii ţărîlor acestora.
Zac. 27. După aceasta petrecanie, Racoţii orîn-duindú pre Borăş lanăş cu 2.000 de oameni şi Ştefan-vodă lefecii săi şi léşi şi muldovenii, să margă în urmă, unde ari înţelege vreo strînsoare de săiméni ori de dărăbanţi, să-i cerce. Iară Racoţii s-au în-torsú la Ardeal şi Ştefan-vodă în ţară, iară Con-stantin-vodă la Bucureşti. Şi atuncea să vedzi de sîrg şi plata săiménilor s-a dărăbanţilor în toată Ţara Muntenească de Constantin-vodă.
Zac. 28. Cîţi săiméni au rămas de la războiul cu Racoţii la Telejina şi capetele lor n-au răbdat mulţi în Ţara Muntenească să rămîie, ce unii au trecut Dunărea, iară alţii, cîţi au rămas, n-au hălăduit de moarte, nice unul. Şi nu pănă la o vréme i-au cercat Gonstantin-vodă, ce vro doi ani. Undeşi să obliciia săiman sau dărăbanţú, îndată îl înţepa. Plin cîmpul şi pre lîngă Bucureşti şi pe lîngă alte oraşe de trupurile lor înţăpate. Şi cum aducea cineva la divan ori fără divanú si striga: "Doamne, ia, şi iesta au fostú săiman!" în locú-l înţepa şi cine-l aducea lua plaşcă, cum dzic muntenii. Pănă într-atîta să suise certarea lor, cît den pizmă unul pre altul giura c-au fostú dărăbanţú şi înloc pieriia. Să făcea unora şi năpăşti den pizmă, care den oameni nu lipseşte în lume nici dănăoară. Ce giura pentru dînsul alţi oameni şi hălăduiia sau de striga: "N-am fostú, n-am fostú dărăbanţú", giura céia ce-i prindea, c-au fost şi înloc îl înţepa.
Zac. 29. Făcut-au bogată dobîndă Ţărîi Munteneşti Borăş lanăş şi ai noştri, pănă şi la olatele céle turceşti n-au hălăduit. Fost-au în ceambuluri şi mîrzacul céia, de care s-au scris, Rusten-mîrza, ce, acolea au rămas în Ţara Muntenească, aproape de Dunăre tîmpinîndu-se cu nişte slujitori călări munteneşti. Lovisă şi pre unguri muntenii la sat la Călugăreni, pre sîngur Borăş lanăş, ce apoi pre urmă i-au purtat rău slujitorii lui Ştefan-vodă. Fost-au acéstea în anul 7163 <1655>.
Zac. 30. După acéstea toate ce s-au lucrat în Ţara Muntenească, aicea domniia lui Ştefan-vodă au fostú în pace, de să poate dzice că are casa acé'a pace, lîngă cărei alta lipită de părete arde. Aşea şi ţara noastră nu să poate dzice că au fostú cu pace temeinică, cîndú răutăţile din Ţara Leşască şt den cazaci nu ieşiia.
Zac. 31. Să rădicase pre acéle vrémi un tîlhariú anume Ditinca, carele a vederea, fără siială, îmbla în ţinutul Hotinului şi a Cernăuţilor şi porunciia satelor. Ce, au trimis Ştefan-vodă pre Bucioc stolnicul cu o samă de slujitori şi l-au spartú şi toţi oamenii lui i-au răsipit. Şi tot într-acéiaşi anú au purces hatmanii leşeşti asupra cazacilor iarna şi au poftit şi de la Ştefan-vodă agiutoriú. Şi le-au dat 700 de oameni într-ales slujitori cu Voicehovschii căpitanul. Ş-au mărsú léşii asupra lui Hmil hatmanul, carele pierdzîndú nedejdea în tătari să-şi scoate lucrurile la cap asupra léşilor, să lepădase de tătari şi să legasă cu Moscul. Şi au făcut léşii într-acea iarnă mare răutăţi, împreunaţi cu tătarîi şi cu ai noştri în Ţara Căzăcească şi închisese pre Hmil hatmanul cu moscalii la un loc, foarte fără veste şi cu puţin lucru n-au luat toată tabăra moschicească şi a cazacilor. Iară o samă de cară cu 24 tunuri au rupt. Ce, acéia gerî şi viscol au lovit, cît multă oaste de îmbe părţile au perit de frig. Şi să pomeneşte acéia război, de-i dzicú Driji Pole, pănă astădzi.
Zac. 32. La anul după acéstea, împlut Racoţii Gheorghii, cneadzul de Ardeal de duhuri spre mare lucruri, îndemnat şi de şvedzi, carii rădicase şi ei cu Carol Gustavú, craiul lor, asupra léşilor oaste, au început a să agiunge cu Hmil hatmanul căzăcescú, să hie în Ţara Léşască crai Racoţii. Şi de atuncea îmbla solii şi a lui Racoţii la Hmil hatmanul şi a lui Hmil la Racoţii.
Zac. 33. S-au întunecat soarele într-acel anú, la luna lui iunie, cu mare groaze, cît perise soarele cu puţin nu toată lumina, tocma amiadzădzi şi mulţi oameni, neştiindú a să feri de o întunecare ca acéia şi privindú la soare multú, au pierdut vederea în toată viaţa lor.
Zac. 34. La anul după aceasta, împreunat craiul şvedzăscú cu cneadzul de Prusi, domnul de Bran-deburgú, cuprinsésă toată Crăiia Leşască, scaunele amîndoao, şi Varşavul, şi Cracăul, înfrîngîndú cu războiul de faţă pre craiul leşescú cu toată oastea lui. După care izbîndă Şvedul, cum s-au dzis, cuprinsésă mai toată Ţara Leşască şi i să închinase şi hatmanii leşăşti, neavîndú încătro lua, că din-tr-acolea Şvedul, dencoace Hmil hatmanul cu oştile Căzăceşti şi cu cîţva voievodzi moschiceşti, craiul leşăscú singur, Cazimir, ieşit den ţara sa în Ţara .Némţască. N-ari hi gîndit nimé să iasă Crăiia Leşască de supt cumpăna ca acéia! Iară aceste lucruri mai de-amănuntul să să cerce, cine va vrea, la hroni-grafii lor. Noi ne întoarcemú la ale noastre.
Zac. 35. Dacă au vădzut craiul şvedzăscú că el să stăpînească o crăiie preste mare, cum este Şve-dzască şi alta dencoace de mare cum ieste Crăiia Leşască, nu ieste în putinţă, şi neamurile osebite şi din lége şi din obiceaiuri şi hatmanii leşeşti încă îndată l-au părăsit şi s-au dat spre nemţi, au îndemnat pre Racoţii, cneadzul Ardealului, numai să vie asupra Crăiei Leşăşti şi cu acéia soliie au trimis şi la Umil hatmanul Şvedul. Deci au stătut Racoţii pre gătire cu oşti, trimiţîndú şi la domni, în Ţara Muntenească şi aicea la noi. Deci Hmil hatmanul i-au pornit 20.000 de cazaci cu Anton polcovnicul într-agiutoriú şi Constantin-vodă, domnul munténescú pre Odivoianul căpitanul său, cu 2.000 de oameni, iară Ştefan-vodă, domnul nostru pre Grigorie Hăbăşescul, sărdariul său şi cu Frătiţa, căpitanul de Fălciiu, iară 2.000 de oameni. Şi s-au adunat toate aceste oşti, şi ale noastre şi céle munteneşti cu cazacii la Cernăuţi, ş-au întrat în Ţara Leşască pe la Sneatin.
Zac. 36. Racoţii trăgîndú oastea preste munţi, au coborît în Ţara Leşască pe la un oraş anume Strîi si acolea şi céstelalte oşti Căzăceşti, muldove-neşti, munteneşti i-au ieşit înainte. Şi au luat pre supt munţi îndată la Cracau, la scaunul Crăiei Leşeşti, care oraş era amu cuprinsú de şvedzi. Şi luîndú Cracăul oraşul Racoţii pre sama sa, au purces spre Varşeav şi acolea s-au împreunat cu craiul şvedzăscú. Spun de craiul şvedzăscu să hie dzis, după ce au vădzut oastea ungurească: "Nu vei stăpîni tu pre léşi cu aceasta oaste!"
Zac. 37. împăratul nemţescú, vădzindú nevoia léşilor de şvedzi şi craiul de Daniia aşijdere temîndu-să de puterea şvedzilor, să nu crească pănă într-atîta, au stătut la un sfat amîndoi, să nu lase Crăiia Leşască să cuprindză Şvedul. Şi îndată, craiul de Daniia au întrat cu oştile sale în Ţara Şvedului şi împăratul nemţescú au dat craiului lesescú agiu-toriú. Deci, numai ce i-au căutat craiului şvedzăscú a lăsa pre Racoţii şi a merge <în> apărarea ţărîi sale. Apoi şi Racoţii ce au păţit în Ţara Leşască, că nu om lungi mai multú, numai scrie scriitoriul lor anume Toppeltin. El dzice pre scurtú aşea: "Ce au petrecut léşii de Racoţii, să scrie léşii. Iară la ce au sosit Ardealul den ceste îmblete a lui, noi 0 mie de ani să plîngem cu lacrămi".
Zac. 38. Léşii, cum au lipsit craiul şvedzăscú de lîngă Racoţii, îndată s-au îmbărbătat şi hatmanii lor şi Cearneţchii-voievodul şi încă puţină oaste avînd la un loc au lepădat carele şi numai cu călărimea, sprinteni s-au făcut a fugi de Racoţii, pănă l-au tras cu oştile lui aproape de Litva. Deci au răsărit şi i-au luat dosul şi aşea Racoţii, Vădzîndu-să înşelat, au lăsat pre Gavdi căpitanul său cu o samă de pedestrime la un oraş anume Briscea Litovsca, sîngur s-au întorsú înapoi cu léşii în spinare la toate conacele. Didése léşii ştire şi la hanul şi amu purcesése şi hanul cu oastea lui, cu toată, asupra lui Racoţii. Au pierdut sărita Racoţii curundú, însă nedejduia cazacilor, carii dacă l-au adus pănă la Meji Boje, la un tîrgú în Podoliia, au stricat toate podurile pre urma sa. Şi de acolea au plecat fuga şi ai noştri la Nistru şi muntenii. Şi aşea au cădzut Racoţii în mîna léşilor, cerîndu-şi de la dînşii viaţă cu răscumpărare de doao milioane, să le dea léşilor bani, pentru care bani zălog luîndú léşii pre Apafi, fratele cneadzului de acmu Ardealului.
Zac. 39. Amu apropiindu-se cu oştile hanul, au făcut creştineşte cu Racoţii léşii, l-au luat şi l-au slobodzitú în ţara lui. Iară oastea lui cu Chimini lanăş lăsată, toată au mărsú în robiia Crîmului. Spun de nişte steaguri de catane, că cu năvală pen tătari ş-au făcut cale şi au hălăduit. Iară mainte decît aceste tîmplări, némişii de Ardeal să rupsese de la Racoţii, fără voia lui, năzuindú la ţara lor pe aicea, pen ţară, pe la Cîmpul-Lungú. De carii dîndú ştire Racoţii la Ştefan-vodă, au trimis Ştefan-vodă la Cîmpul-Lungú, de le-au ţinut calea. Mare osîndă pre oameni, cîţi s-au topit atuncea unguri în ţara la noi, în munţi! Zălogul, care s-au pomenit mai sus dat léşilor de la Racoţii, au şedzut pănă au murit la Liov şi banii n-au mai luat léşii.
Zac. 40. Nu s-au pomenit de prada léşilor în Ţara Ungurească, cîndú Racoţii îmbla pen Ţara Leşască spre Litva, iară Liubomirschii cu 4.000 de oameni au intrat în ţara lui Racoţii şi multe sate şi tîrguri au arsú.
Zac. 41. într-acestú an ş-au sfîrşit şi Hmil hatmanul căzăcescú dzilele sale, începătura şi izvor a toate răutăţi acestor părţi de lume, a multe ţări, cetăţi, stingere şi răzsipă. Purcesésă cu oastea sa îri tîmpinarea lui 'Racoţi, înţelegîndú de Racoţii la ce slăbiciune au sosit de léşi şi de hanul cum au mărsú asupra lui. Ce, nu să ştie cu ce gîndú mergea si el, că spun că scîrşca în dinţi, amu în tabără bolnav si dzicea: "Ah! De mi l-ar da Dumnedzău pre mîna mea pre acél dulău scurtul" Aşea sintú cazacii la tovărăşiie de nedejde! Ce, curundú într-acesteş dzile, au murit Hmil hatmanul în tabără, precum s-au pomenit.
Zac. 42. Preste voie era turcilor aceasta înălţare a lui Racoţii, cît amu poftiia să iasă la Crăiia Leşască şi împreunarea lui cu aceste două domnii, de Muldova şi de Ţara Muntenească. Şi era la turci lucruri slabe, împăratul încă tînar. Au sfătuit capetele o samă şi au alesú pre Chiupruliul, omú cu hirea tare şi vrăjmaş, ş-au grăitú împărătésăi, îmmei împăratului: "De nu s-a pune un om ca acesta ispravnic împărăţiei, Ardealul, Muldova şi Ţara Muntenească sintú ieşite den mîna împărăţiei". Deci cum au stătut Chiupruliul la vezirie, cum au luat asupra sa toate şi întîi au stătut după lucruri de casă a aşedza, a lămuri léfele, cine cît ia fără ispravă de la împărăţiie, pre mulţi omorîndú den capete. Apoi aşedzîndú acéstea toate, au pus gîndú rău pre Racoţii şi pre aceste doao domnii.
Zac. 43, Ştefan-vodă vădzînd patimile şi răzsipă lui Racoţii şi temîndu-să de hanul, că era în sus, au purces den Iaşi la Suceavă. Şi de atuncea, den vréme în vréme aştepta şi asupra sa primejdie. Şi hanul, după ce au luat toată oastea lui Racoţii în robie şi toate capetele Ardealului şi pre Chimini lanăş, hatmanul lui Racoţii, între carii den boierii Ardealului au fostú rob şi Apafi Mihai, carele ieste acmu cneadzú de Ardeal, trimisese hanul doi agi mari ai săi, unul la împărăţiie, să ştie împărăţiia de izbîndă lui şi altul la Ştefan-vodă, cu poruncă să iasă hanului la Ţuţora înainte. Şi au luat cu acéia spaimă de la Ştefan-vodă cîteva pungi şi au trecută spre Crîmú pre la Orhei şi pe la Lăpuşna. Ştefan-vodă, după trecutul hanului, au venit în Iaşi.
Zac. 44. Toată povestea să Ştiia la împărăţiie de Ştefan-vodă şi de Costantin-vodă, cum sintú la sfat cu Racoţii una şi cum i-au dat asupra léşilor oaste, iară şi léşii cu laudă mare asupra ţărîi, cazacii aşijderea, pentru moartea lui Timus. Veziriul sîngur amu să gătiia asupra lui Racoţii şi la domnii amîndoi trimisese porunca pre un agă mare de la împărăţiie, anume Uzun Ali-bei (spun de aceştii turcú c-au fostú cap mare la turci şi cu sfatul lui s-au ales la vezirie Chiupruliul şi apoi de Chiupruliul au perit), întrebîndú pre domni, apuca-se-vor ei să margă amîndoi asupra lui Racoţii cu oşti, să facă această slujbă împărăţiei, să să curăţască şi de faptele sale cu amestecăturile ce avuse cu Racoţii? Şi atuncea spun că pusese gîndú Chiupruliul să aducă pre Vasilie-vodă den Edi Cula, de undo era închis, să-l puie crai la Ardeal în locul lui Racoţie, care lucru nu ştiu cum ar hi putut fi pentru lége, iară puterea ce nu lucreadză?
Zac. 45. Care poruncă dacă au venit la Ştefan-vodă aicea şi pre atuncea purcesése Ştefan-vodă la munte, să aleagă loc de mănăstire care să cheamă acmu Caşinul, de la Răcăciuni m-au trimis pre mine în Ţara Muntenească, sfătuindu-se cu Constantin-vodă, ce răspunsú vor da, viindu-le ammdurora o poruncă şi la un prepus fiindú amîndoi la împărăţie şi amîndooă domnii atocma într-un chip de primejdie aproape. Iară nestătătoare şi lunecoase hirile omeneşti! La greu şi la nevoie cineşi de sine să stea şi apoi şi cela şi celalaltú mai lesne pierú! Şi nice era putere alta, siliia care de care să iasă inai bunú, cu primejdiia altuia la împărăţie.
Zac. 46. Nu s-au apucat de acela sfat Constantin-vodă cu Ştefan-vodă, ce încă să temea să nu iasă ceva de la dînsul, să vădească la împărăţiie Ştefan-vodă, ce-au răspunsú: "Cum ari socoti dumnealui, fratele nostru, mai bine, aşea să raspundze lui Uzun Ali-bei şi să ne facă ştire, pre acéia cale să răspundem şi noi". Au priceput Ştefan-vodă îndată îndoită inema lui Constantin-vodă şi meşterşugul şi au scris la Uzun Ali-bei, cum el este gata pre toată porunca împărătească, unde va hi voia măriei-sale veziriului, acolo va merge cu toată oastea sa. însă nu era acestú răspunsú den toată inemă.
Zac. 47. Constantin-vodă s-au apucat îndată de pungi, să-şi tocmască domniia cu banii, că era avuţia lui Matei-vodă neclătită încă, cu multe pricine la împărăţie, dzicîndú că el n-au luat domniia cu sabiia sau cu nescai oşti streine, ce l-au ales ţara după moartea lui Matei-vodă şi el, de mare sile a lui Racoţie şi a lui Ştefan-vodă, temîndu-se de dînşii, au dat puţină oaste, carii nicişi era munteni, ce mărgineni de Muldova, cît să hălăduiască de la scîrbă lor. Şi cu de acéstea siliia să-şi tocmască domniia.
Zac, 48. Vizirul deac-au vădzut că nu să apucă ei să să sfădească cu Racoţii şi nu va face nemică cu aceasta, au stătut asupra domnilor, numai să vie să sărute poala împărăţiei de domnie şi să-şi margă iar la domnii. Atuncea s-au apucat Ştefan-vodă la Uzun Ali-beiú deodată că va merge, pe de altă parte giuruia toată avuţiia sa, numai să-l ierte vezirul de venit la Ţarigrad. Şi acéia au mîncat capul apoi a lui Uzun Ali-bei, că domnilor aşea au răspunsú vezirul, că de ari împle unul cîte o casă de galbeni de aur, nu poate acestú lucru să nu vie aicea. "Şi de vor veni, iară domni vor fi. Iară de nu va veni Ştefan-vodă, într-un ceas oi pune pre acesta", arătîndú pre Ghica vornicul carele era capichihaia lui Ştefan-vodă la Poartă. Spun de Ghica vornicul, cum au dzis acestú cuvîntú veziriul, el au şi alergatú de au sărutată poala veziriului.
Zac. 49. Iară cît putem a înţelege den mulţi şi den multe lucruri pre urmă, adevărat de ar hi mărsú Ştefan-vodă la Poartă, domnú ar hi ieşit iară, că era Ghiupruliului cu mai mare veste să aducă pre domni la poala împărăţiei, pre carii îi ţine împărăţiia la prepus de hainie. Şi spun de Vasilie-vodă că mare grije avea că va veni Ştefan-vodă la Poartă şi să hie dzis în taină: "Să nu-l aducă dracul aicea!"
Zac. 50. Iară cu anevoie este a merge de bunăvoie la grije şi cumpăna vieţii, ştiindu-se ]a atîtea meste-cături şi avîndu acolea la Poartă atîţč pîrîşi greci, cărora să luase tot ce avea la începutul domniei lui şi mulţi au şi perit, că au fostú la începutul domniei aceştiia mare jacuri a oameni streini, ales a greci, de oamenii lui.
Zac. 51. începuse Ştefan-vodă şi să lucra tare mănăstirea Gaşinul, iară la anul după urdzitul ei, i-au venit maziliia, viindú domnú în scaunul ţărîi Ghica-vodă, însă întîi lui Constantin-vodă, cu cîteva luni, cu Mihnea-vodă.
Zac. 52. Domniia lui Ştefan-vodă au fostú cu mare bivşug ţărîi la toţi anii domniei sale, care s-au trăgănat tocmai 5 ani, în pîine, în vin, în stupi, mare roadă în toate. Om deplin, capú întregú, hire adîncă, cît poţi dzice că născu şi în Moldova oameni. La învăţături solielor, cărţilor la răspunsuri, am audzit pre mulţi mărturisindú să hie fostú covîrşindú pre Vasilie-vodă. Mesele şi petrecaniile ceştii domnii de-abiia la o vreo domniie să să hie prilejit, nu fără mare desfrînăciune la lucruri peste măsura curviei. Slujitorii mila şi cinstea care au avut la această domnie n-au avut nice la o domnie, de cîndú odoacă ţara. Iară cum i-au plătit slujitorii lui la maziliie, citi-vei mai gios, la intratul Ghicăi-vodă în ţară si la ieşitul lui den ţară, în Ţara Ungurească. Ieşirea lui Ştefan-vodă den ţară au fostú în anul 7165 <1657>1 tocma pre acéia vréme i-au venit maziliia, pe ce vréme au scos şi elú pre Vasilie-vodă din scaunú.
Capul doaodzecî si unulú
Încep. 1. Iară domniia Ghicăi-vodă, cum s-au prilejit, s-au pomenit la domnii trecute, cum fiind capichehaia la Poartă, au ieşit la domnie. Era aicea în ţară den dzilele altor domni, neguţitoriia ţiindú, pănă la domniia lui Vasilie-vodă. Fiindú de un neam cu dînsul, arbănaş, l-au trasu-l Vasilie-vodă la curte şi deodată la boierii mai mănunte, apoi la vorniciia cea mare de Ţara de Giosú au agiunsú. Şi ţiindu-i Vasilie-vodă de credinţă, l-au trimis la Poartă capichihaia, vădzîndu-l şi om cuntenit la ţ toate şi scumpú, cum să cade hie cîndú capichi-hăiei să hie. Şi aşea au stătut de tare cu Vasilie-vodă, cît, pănă în vremea ce s-au luat amu cetatea Sucevei cu doamna lui Vasilie-vodă, la toate răscoale, la pribegii, cîte să prilejise lui Vasilie-vodă, de au ieşit în doao rînduri den scaun şi după sminteala sa şi în Ţara Muntenească cu cazacii, tot au ţinut domniia lui Vasilie-vodă nestricată la împărăţie, pănă ce au sosit Ştefan-vodă la Roman, după izbîndă de cetatea Sucevei. Atuncea trimiţindú Ştefan-vodă pre Stamatie postelnicul cu cîţva boieri de ţară, să-i isprăvască steag de domniie şi aicea pre fecioru-său, pre Gligoraşco, care apoi a fostú domnú în Ţara Muntenească, îl trimisese în Ţara Ungurească, la închisoare. Deci n-au avut ce mai face şi împotriva unii ţari şi audzindú de fecior la închisoare, au stătut şi el cu boierii lui Ştefan-vodă alăturea pre trébile lui Ştefan-vodă şi au venit şi singur cu aga, carile au venit cu steagul1 şi cu alţi boieri în ţară.
Zac. 2. Ştefan-vodă socotindú iară acéia care socotise şi Vasilie-vodă în Ghica vornicul, că este om de capichihăie, neavîndú gîndú să poată să iasă unul ca dînsul la domnie, l-au făcut de casa sa, cu nepoată-sa, fata Sturdzii visternicului, după feciorul lui, Gligoraşco postelnicul. Şi după ce l-au făcut cuscru de casa sa, pre feciorul său boie-rindu-l cu agia, pre Ghica bătrînul l-au trimis iară la capichihăie, la Poartă şi au fostú pe trébile lui Ştefan-vodă, pănă ce i-au venit maziliia. Chemin-du-l veziriul Chiupruliul la sărutarea poalei împărăteşti şi necutedzîndú a merge Ştefan-vodă la Poartă, au datú Ghicăi vornicului domniia ţărîi.
Zac. 3. Purces-au Ghica-vodă spre ţară cu doi agi, den carii era unul musaip la împărăţie şi întîi pre Izmail-aga (carele apoi au cădzut agă spahiilor), Schimni-ceauş. Ştefan-vodă îmbla legănîn-du-să, încotro va lua, că era unii de-i sfătuia să margă la cazaci, ce era acéia sfat fără teméiú, cîndú vedea că de acolo Vasilie-vodă, cuscru fiindú lui Hmil, nu s-au putut pune în picioare, pănă au stătut cu gîndul numai să purceagă spre Racoţii, de la care avea cărţi cu giurămîntú, să nu se lase unul pe altul, pănă or avea o pîine, să o împarte.
Zac. 4. Aicea caută ce mulţemită au avut Ştefan-vodă de slujitorii săi cei miluiţi: La Podul Leloaie, cîndú era Ştefan-vodă, s-au rădicat slujitorii toţi, să jecuiască carăle. Şi să nu hie fostú Gligoraşco-vodă, ficiorul Ghicăi-vodă, arătîndu-le mare certare, n-ar hi fostú fără acéia. Striga: "Lefe, lefe să ne dea!" Acéia mulţemită au făcut atuncea lui Ştefan-vodă slujitorii pentru mila, care n-au avut slujitorii nici la o domnie.
Zac. 5. De la Tîrgul Frumos Ştefan-vodă, dăruindú cu un surguciú pe Gligoraşco-vodă, domnescú, l-au întorsú cu slujitorii la Iaşi, iară el, lovindú pre la Buciuleşti, la Cumăneşti, au intrat în munţi în Ţara Ungurească. Ghica-vodă peste puţine dzile au întratú în Iaşi, tot într-acela anú 7165<1657> mainte de Paşti cu o săptămîriă.
Zac. 6. Şi într-acéiaşi an veziriul împărăţiei, Chiupruliul, purcegîndú asupra Ardealului, mersese poruncă şi la hanul să încalece şi amu era în Bugeag hanul. Şi încă bine neaşedzat Ghica-vodă, stîndú îndată după gătire la oaste, că-i venise şi lui poruncă să încalece cu toată ţara, veni veste cum Ştefan-vodă trece munţii cu oaste în ţară. Şi viindú întinsă, au stătut cu tabăra dencoace de Roman, la Săboani, iar pre Tălmaci paharnicul îl trimisese cu străji spre Tîrgul Frumos. Cu puţine dzile mainte de aceasta veste de Ştefan-vodă, au perit Grumadzea căpitanul de Ghica-vodă.
Zac. 7. Precum era Ghica-vodă plecat spre sînge, cu mare cuntenire l-am cunoscut aicea, că era cîteva cărţi a o samă de boieri prinse la mîna lui, cu care chema pre Ştefan-vodă să vie, că avîndu Ştefan-vodă mare priietinşug cu Săfer Cazi, veziriul hanului, carele îi scrie de multe ori: "Ce porţi grije de mazilie? Au aşea de neputérnici ţii tu pre hanii de Crîm, că de ari vrea să ţie un domnú de Muldova supt aripa sa, nu I-ari putea să-l ţie şi préste voia altora?" Şi aşea atunci pre Stamatie postelnicul au poruncit la Ştefan-vodă, cum va trece hanul spre Ţara Muntenească, el să vie în scaun. Iară ce le ieste lor a batgiocuri pre creştini? Şi aşea viindú Ştefan-vodă în nedejdea lui Sefer Cazi-aga şi Ra-coţii vădzîndú asupra sa greul ce-i veniia, era bucuros să să tulbure ţărăle aceste în vrun chip.
Zac. 8. Ghica-vodă îndată au răpedzit pre Stamatie postelnicul la hanul, macara că era cartea lui la Ştefan-vodă scrise, prinsă de Ghica-vodă, că venise de curundú Stamatie de la Crîm. I-au giurat că n-are nici un bănat, ce iară pre dînsul nedejdea lase, să tocmească acestú lucru. Au mărsú postelnicul Stamatie şi au stătut la Sefer Cazi-aga, veziriul hanului şi au scos pre singur Şărîm-bei aicea împotriva lui Ştefan-vodă. Nu vrea Sefer Cazi-aga, ce i-au arătat Stamatie postelnicul mare stricăciune ţărîi, de să va face într-altú chip. Ce şi agiutoriul era foarte ciudat, că venise Şirîm-bei cu vro 300 de tătari şi nici la puţin războiú ce au fostú la Strungă, n-au fostú, nice s-au apropiiatú.
Zac. 9. Ghica-vodă după ce au răpedzit pre Stamatie postelnicul la hanul în Bugeag şi vădzindú apropiiérea lui Ştefan-vodă, au purces spre Ţuţora şi la Ţuţora préste puţine dzile s-au împreunat cu Şirăm-bei, făgăduindú şi hanului şi lui, pentru osteneala lui, daruri. Au purces în frunte Şirăm-bei şi feciorul Ghicăi-vodă, Gligoraşco-vodă. Şi măr-gîndú toată noaptea acéia şi pre amiadzădzi, a doa dzi au sosit spre Tîrgul Frumos. De la Podul Leloaie străjile care trimisese înainte Gligoraşco-vodă au dat de strajea lui Ştefan-vodă în Criveşti, cu care era Tîlmaci paharnicul.
Zac. 10. Au simţit Tîlmaci oastea că vine, au silit să nu sa arate cu oastea sa, ce de după nişte piscuri au purcesú spre Strungă. Mai sprinteni oameni numai ce au fostú, au venit la podeţú pre drumul carele merge de la Tîrgul Frumos spre Roman şi acolea, pănă a sosi şi ai noştri cu oastea, dentîiú voroava, apoi au început ai noştri şi sfada. Iară dentr-acéia voroava dentîi sosise la urechile lui Şirăm-bei că ieste hitlénşugú. Pentru acéia, nice s-au apropiiat de oaste. Săjîngrcşise amu şagă, cîndú au sosit steagurile oştii noastre şi pre vo sută de tătari, că pre mai mulţi nu-i lăsa Şirăm-bei. Şi la harţul acela de ai noştri au cădzut cu calul Gavriliţă-aga pre atuncea de darabani şi-i apucase harţul lui Ştefan-vodă. Ce au săritú nişte tătari şi de ai noştri o samă şi l-au scos, iară rănit în cap foarte cu grea rană şi la o mînă cu scădere la dégite. De ai lor încă s-au rănit cîţva, den care rane au şi râurit unit. Ce, dacă s-au apropiiat steagurile den partea Ghicăi-vodă şi cu tătarîi, n-au mai stătut nici harţul lor, nice Tălmaci paharnicul cu steagurile, ce au plecat fuga spre Şchei. Şi acolea, aproape de Şchéi, s-au întorsú o samă de oşteni a lui Ştefan-vodă şi nişte unguri ce fusese cu Tîlmaciú paharnicul şi la cela întorsú a lor au perit vro 30 de oameni, ai noştri gonaşi, ce era mai în frunte şi au apucat şi vii i-au dus la Ştefan-vodă, unde era cu tabăra, la Săboani.
Zac. 11. Cum au oblicit Ştefan-vodă den limbi că este adevărat Şirarn-bei cu capul său, n-au stătut, ce nişte némţi ce avea, vro 80 pedestri, i-au trimis la vad la Şiret, să apere vadul, iară el singur cu oastea călare au plecat fuga. Şi de atuncea n-au mai vădzut Muldova în toată viaţa sa Ştefan-vodă.
Zac. 12. A sosit la Sirétiú şi Gligoraşco-vodă cu toată oastea, ce n-avea cumú să treacă Sirétiul îndată, că era mare şi să vedea în céia parte şi pedestrimea, care dacă au audzit c-au fugit Ştefan-vodă, ei s-au apropiiat de Siret şi s-au închinat la Gligoraşco-vodă, pre carii apoi Ghica-vodă bă-trînul pre toţi i-au dat în robia tătarălor a lui Şirăm-bei, care faptă necreştinească nimé nu o laudă. Şi mult au stătut fecioru-său, Gligoraşco-vodă, să nu să facă un lucru ca acéla, nişte oameni închinaţi fără război, creştini, ce n-au avut ce face. Şi dacă au venit în Iaşi Ghica-vodă, au mai omorît pre nişte vornicei a lui Ştefan-vodă, fără nice o vină, numai căci au fostú slugi.
Zac. 13. Şi cu aceste fapte au ieşit Ghica-vodă vărsătoriú de sînge la vîrstă bătrînéţelor ce era. Şi aşea, mîntuit de Ştefan-vodă, au stătut după gătirea la oaste şi de împreunare cu hanul. Au purces cu oastea, ca cu 7.000 de oameni în Ţara Muntenească şi den Ţara Muntenească, amu împreunat cu hanul şi avea hanul 2.000 de cazaci cu Hanenco polcovnicul de Omani, au întratú în Ţara Braşéului. Acolea, ieşindú den Braşéu o straje, i-au lovit tătarîi fără veste, cît pănă la Braşéu de-abiia de au scăpat cineva dentr-acéia straje.
Zac. 14. Pre unde am întrat în Ţara Ardealului, în mijlocul munţilor era o palanca de zid şi tras zidiul den rîpă a unui munte, pănă în rîpă altui munte. Acolč să hie pus nescare pedestrime ungurii, fără vărsare de sînge n-ar fi fostú intratul nostru. Ce, cîndú am sositú noi, am aflat palanca şi locul acéia pustiiu de oameni. Au dzis Hanenco polcovnicul căzăcescú: "O! doamne, cum n-ai dat toate unor neamuri? La noi la cazaci, de ai hi dat aceste locuri, cine ari putea să între în ţara noastră?"
Zac. 15. Dencolea, despre Timişvarú1, amu în-trase Chiupruliul vezirul şi dencoace hanul cu domnul nostru de Muldova şi cu Mihnea-vodă, domnul muntenescú. Cine poate deplin să scrie prada, stricăciunea, robiia Ardealului de pre acéle vremi şi părţilor aproape de Ardeal? Oastea Ghicăi-vodă au luat atunceşi în Ţara Braşéului, care să chiamă cu altú nume Bîrsa, trei pălănci, den care pălănci bieţii oameni închişi, toţi în robiie au mărsú tăta-rălor vécinică.
Zac. 16. într-una den céle pălănci, gîndindú Ghica-vodă că va hi multă avuţiie în cetăţuie, cînclú era arnu tecsită oastea, plină palanca de tătari, au intrat si el cu mare nevoinţa înlontru, unde nu era locul unui domnú să între. Puţin au lipsit de nu s-au năduşit de desime acolea şi cu puţin suflet de-abiia au ieşit şi lovit de un tătar în cap. Nimé să nu bănuiască, căci să pomenescú acéstea, că létopiseţile nu sintú numai să le citească omul, să ştie ce au fostú în vrémi trecute, ce mai multú să hie de învăţătură, ce ieste bine şi ce ieste rău şi de ce-i să să ferească şi ce va urma hie cine: domnul den faptele domnilor, care cum au fostú si cu ce veste şi pomană, să ia urmă de viiaţa, boierii urmîndú pre boierii cei cinsteşi şi înţălepţi, slujitoriul a slujitoriú, că cineşi după breasla sa, cine urmadză pre cel cinsteş, cinstit, cine urmadză pre cél rău, rău ieste şi rău să va săvîrşi.
Zac. 17. Den Ţara Bersii au purces oştile pe mijlocul Ardealului, spre scaunul acei ţări, unde era de pază a curţii crăieşti, cum dzic ei, nişte haiduci, deci şi curtea şi oraşul Belgradul într-o mică de ceas au stătut cenuşe. De acolea s-au despărţit Şirîm-bei de la hanul, cu carele s-au poftit şi Gligo-rasco-vodă şi au agiunsú cu prada pănă în olatele de Ungurimea de Sus. Şi la Sibii, iară adunîndu-se oştile, au lovit pre la Oradia şi au trecut la Inău, care oraş veziriul amu luase. Şi vădzîndú că nici o oaste nu este nicăiuri, au lăsat pre paşea de Buda, Sinan-paşea, să tocmască cetatea şi să o aşedze cu oaste şi i-au orînduit şi pre domnul nostru, pre Ghica-vodă şi pre Mihnea-vodă depreună. Iară veziriul singur, Chiupruliul, înţălegînd şi de nişte amestecături la împărăţiie, precum era tînar încă împăratul, s-au întorsú cu mare sîrguială la Ţarigrad, iară noi cu acél pase am şedzut pănă la Simedriu, de am tocmit Inăul. Şi au mai luat paşea de Buda nişte pălănci pe aproape şi cu Şirăm-bei despărţit Gligoraşco-vodă au luat o cetăţuie anume Almaşul. Şi de la cél paşea au luat Borcea lanoş domniia de Ardeal.
Zac. 18. De la iulie, în care lună purcesesă Ghica-vodă, la dechevrie, pre la svetii Nicolai, au sosit în Suceavă ş-au iernat într-acč iarnă Ghica-vodă în Suceavă, pentru mare omor ce era aicea în Iaşi. Hanul dentr-acea cale, dacă au sosit în Crîm, au omorît pre veziriul său, pre Seferi Gazi-aga, pre porunca Chiupruliului, că oblicise veziriul îmbletele lui într-aceste ţări şi dzicea el totdeauna hanului: "Nu te lăsa de toate să îmbli în voia turcilor. Nu de toate să-i asculţi, că ei, pre cît le vei îmbla în voie, pre atîta să suie în cap!"
Zac. 19. Borcea lanoş, unul den slugile lui Ra-coţii, au luat domniia, cît să să potoale turcii. Şi pentru să vadză turcii că este adevărat împotriva lui Racoţii, cît au purces oştile, îndată s-au făcut a cere de la turci agiutorú şi îndată au venit porunca şi la Mihnea-vodă în Ţara Muntenească şi la Ghica-vodă aicea, să-i dea lui Borcea lanoş agiu-toriú. Deci, îndată i-au trimis şi Ghica-vodă cu Nicolai Cîrnul agiutoriú ca 1.000 de oameni, ce n-au făcut zăbavă multă acolo.
Zac. 20. La anul 7166< 1658>, Racoţii, ca acela ce să îneacă, de sabie goală să apucă, iară au coborît cu oşti în Ardeal, încă fiindú cetăţile Făgăraşul, Oradiia, Sibiiul cu oamenii lui. Iară Borci lanoş cu turcii s-au închis în Gliujvarú spre partea turcească. Şi avînd şi Costantin-vodă prilej bun, ca 4.000 de oameni, lefecii şi Ştefan-vodă amu mai slab ti cu 500 de oameni, au pus gîndul iară să facă amestecături în îmbe ţărîle. Şi aşea au orînduit pre Constantin-vodă iară în Ţara Muntenească şi pre Ştefan-vodă aicea în ţară. Şi stîndú aşea sfatul, trimisese Ştefan-vodă cu bani pre Tîlmaci paharnicul m părţi Căzăceşti, să facă oaste, pohtindú pre hatmanii leşăşti să nu apere acestú lucru. Şi amu strîngea oameni Tîlmaci în Mo-vileu, iară acolea, la Racoţii, s-au schimbat sfatul într-altú chip.
Zac. 21. Mihnea-vodă domnul muntenescú, om fără de nice o frică spre Dumnedzău, fără nice un teméiú, tiran direptú fantastic, adecă buiguitoriú în gînduri, au pus gîndú să să hăinească pre turci. Şi mirîndu-se, cum va face să n-aibă siială de boieri ce era capete Ţărîi Munteneşti, cu mare şi nespuse tiranie, 30 de boieri, tot fruntea aceii ţări, au omorît ş-au pus pre voia sa boieri. Şi după această faptă, au răpedzit la Racoţii, dîndu-i ştire că, ori la ce-i va scoate norocul şi vremea, este tovarăş împotriva turcilor cu dînsul. Care lucru înţălegîndú Racoţii, dentîi n-au credzut pre Mihnea-vodă, apoi, dacă i-au trimis giurămînturi şi au vădzut adevărată voia lui, că este împotriva turcilor, au schimbat sfatul şi au lăsat Ţara Muntenească să cîrmuiască Mihnea-vodă despre acéia aripă, fiindú pre loc cu domniia şi cu prilej de oaste, iară pre Constantin-vodă l-au orînduit asupra Moldovei, avîndu iarăşi şi Constantin-vodă oaste mai gloată şi prilej a ţinere oaste. Pre Ştefan-vodă l-au oprit, făgăduindu-i că, de va da Dumnedzău lucrurile spre folosul lui, iarăşi elú va hi la domnie şi aşea au rămas Ştefan-vodă înapoi. Nicolai Cîrnul încă vădzindú coborîrea lui Racoţii şi amestecate lucruri, au venit cu oastea ce să trimisese.
Zac. 22. Acéstea audzindú Ghica-vodă că să lucreadză la Ardeal, cum iară să găteadză amestecături asupra ţărîi, au trimis la hatmanii leşăşti pre Gligorie paharnicul, să nu priimască lucruri carile sintú împrotiva împărăţiei, de face Ştefan-vodă lefecii în ţara lor asupra ţărîi. Ce hatmanii leşăşti prea lesne s-au apărat, dzicînd că în partea cazacilor să fac acelea, nu la dînşii. Şi era Ghica-vodă cu tabăra într-acea vară la Cîrnicéni, ce dacă au vădzut de sfatul într-altú chip schimbat la Racoţii şi au oblicit că şi Mihnea-vodă adevărat împrotiva împărăţiei hain şi Constantin-vodă gata să vie asupra ţărîi, direptú peste munţi să coboară, s-au mutat cu tabăra la Capul Stîncii, despre Ţuţora, în preajma Bugeacului.
Zac. 23. împărăţiia înţelegîndú de aceste turburări la Ardeal, stîndú veziriul după paza mării despre oşti cu galionuri Veneţiei, trimiţîndú la hanul, numai ori singur, ori pre un soltan cu oştile Crîmului să trimaţă în ceste ţări împotriva Ardealului. Ce, încă nu sosise în Bugeag soltanul, cîndú dencoace Constantin-vodă au intrat cu oşti în ţară pre Oituz şi în Ţara Muntenească Mihnea-vodă au intrat în turci. Pre unii i-au omorît, pre alîii mulţi au şi bote-dzat, cîţişi s-au aflat turci în ţara lui, ori slujitori de ai lui, ori agi, ori neguţitori. Şi aşea s-au început ca de iznoavă amestecăturile în ceste ţări. Mihnea-vodă după această faptă, singurii, sprinten, au mărsú de s-au adunat cu Racoţii de faţă, în munţi la strajea ungurească, unde venise şi Racoţii şi ş-au dat credinţa unul altuia. Şi s-au întorsú Mihnea-vodă în Tîrgovişte, unde era toate oştile lui strînse şi Racoţii i-au dat o samă de némţi ai săi şi catane. Şi au purces Mihnea-vodă în olatele turceşti asupra Giurgiuvului singur, iară o samă de oaste asupra Brăilei, iară pre Cornia despre Mehediia şi preste Dunăre, ardzîndú şi prădîndú. El singur au luat Giurgiuul şi l-au arsú şi Brăila iară au arsú oştenii lui şi au arsú şi Galaţii atunci tot acéi căpitani ai lui şi la Dobrogea, asupra Hîrsovei au trecut oastea. Ce acéia den locú n-au îmbiat bine, ce de-abiia au scăpat de turci.
Zac. 24. Acéstea s-au început în Ţara Muntenească, iară aice Constantin-vodă cu 5.000 de oameni au venit asupra Ghicăi-vodă. Avea limbi Ghica-vodă şi de la Roman apucate de ai noştri şi amu de la Podul Leloaie şi vădzindú apropiiate oastea, au scos şi Ghica-vodă toată călărimea împrotiva lui cu Hăbăşescul hatmanul şi Grigorie paharnicul. Iară singur Ghica-vodă cu toată pedestrimea şi cu puşcile au trecut la Ţuţora în céia parte Prutul. Feciorul său, Grigoraşco-vodă, era amu purces la Ţarigrad la dvorbă.
Zac. 25. Oastea Ghicăi-vodă, de care s-au spus, călărimea, dacă au trecut Iaşii noaptea, au mas în rîpile Tăuteştilor şi acolea au făcut sfat capetele, cum să să dea război cu singuri călăreţii, fără focii, fără pedestrime. Şi cu Constantin-vodă amu să ştia den limbi că era şi némţi călări cu foc şi săiméni pedestri şi oastea ungurească, nu este cu cale şi fără sminteală, ce au ales cu sfatul numai să să întoarcă toată oastea la céialaltă oaste şi numai 200 de oameni, ca-n chip de straje, să să arate oştii lui Constantin-vodă. Şi aşea au purcesú oastea îndărăptú, iară 200 de oameni cu Voicihovschii căpitanul au purces pre Bahlui în sus şi mai sus de Movile, îndată s-au tumpinat cu oastea lui Constantin-vodă, viindú în tocmală.
Zac. 26. Oastea noastră, care să întorsese cu Hăbăşescul hatmanul, n-au păzit calea spre Ţuţora, ce hatmanul sîngur descălecat la mănăstirea lui Aron-vodă şi cu alţi boieri, iară oastea de pe supt steaguri au împlut tîrgul, pen pivniţe slobode cu vinuri, pen case, pen poduri, morţi beţi pre uliţe, pren toate pivniţele, îi bătea căpitanii, să-şi margă la steaguri, ce, care bătu ascultă, la grabă ca acéia? Căpitanul Voicihovschii, dacă au vădzut în tîrgú mai toată oastea bată, s-au oprit de laturea tîrgului cu oamenii ce era cu dînsul. Iară Constantin-vodă, dacă au spsit amu la văiuga Copoului, au stătut, gîndindú că este oaste în tîrgú supusă. Iară dacă au vădzut că nu ieste oaste, ce ieste o glogozală deşartă, au luat cu oastea pe deasupra Copoului şi pentre vii şi acolea, la capul viilor, ş-au tocmit în tocmală oastea şi au stătut.
Zac. 27. Era léşii a lui Ştefan-vodă, carii fusésă la dînsul lefecii, cu Constantin-vodă în frunte şi o samă de catane. Cu acéia ai noştri beţi fără porunca nemerui, fără nici o tocmală, au început harţul întrîndú beţi cu săbiile zmulte păn în şiragurile Ungurésti. Au căutat şi noao a sta cu Voice-hovschii căpitanul, să nu pieie atîtea oameni şi au stătut harţul acéia mai bine de un ceas, neputîndú a-i dezbăra nice într-un chip pre oamenii beţi den-tr-acéla loc. Şi amu perise de cei 4 oameni şi să apropiia încet toată oastea. Am purces pen tir g direptú, gonaşii au dat după noi, însă numai pănă la marginea tîrgului şi au stătut Constantin-vodă pre loc, pănă au cercat bine tîrgul şi curtea. Şi oblicindú de Ghica-vodă la Ţuţora, n-au băgat oastea pen tîrgú, cum au făcut ai noştri, ce alăturea cu tîrgul, peste valea ce să dzice la noi Cucata, trecîndú cu oastea, au purces întinsú în urma noastră cu oastea tocmită, apucîndú pre mulţi de ai noştri în tîrg, carii au plătit scurnpú acéia vin ce-i gătise, îndată cu capetele sale.
Zac. 28. Oastea noastră, cum era răzsipită den purtatul prostú, aşea şi cu mai mare proastă au venit poruncă, numai să li să dea războiú. Amu aproape de Capul Stencii, direptú pre culme, au stătut toate steagurile a noastre în tocmală şi au aşteptatú pre oastea lui Constantin-vodă.
Zac, 29. Amu nu léşii, ce draganiia némţască era în frunte tocmită la Constantin-vodă cu foc şi un stol toată céialaltă oaste, căriia nu era a noastră depotriva, că şi mai puţină cu mult şi fără foc, oaste călăreaţă numai. Iară preste poruncă nea-vîndú cum hi într-altú chip, au săritú steagurile noastre întîi la dînşii şi mai ales căpitanul Voice-hovschii ca un mare viteaz şi acmu, aicea şi la toate trébile, hie cîndú slujitoriú deplin, înloc au luat pre catane ce era în frunte la harţú în sabie şi pănă la némţi au cădzut acéia mai toţi, fiindú la aceşti ai noştri şi cai mai proaspeţi. Şi au dat steagurile lui Voicehovschii dirept în focul nemţilor, den care foc înlocú au picat cîţva slujitori de ai noştri şi un stegar de a lui Voicehovschii. Iară nemică nespăimîndu-se ai noştri de acéia cădere a celor slujitori, intrase amu cu săbiile în némţi, cît n-ar hi putut a mai da foc al doilea rîndú, aşea să amestecase, îndată au năvălit toată oastea şi si aripile oştii lui Constantin-vodă, deci numai ce au căutat să să dea îndărăpt steagurilor noastre. S-au prilejit la întorsul oştii noastre peste trupuri de unguri, carii cădzuse la tîmpinarea dentîi, un ungur cădzut de rană, lăsat în loc de mortú, au apucat o suliţă care cădzuse lîngă dînsul şi vădzîndú că fug ai noştri, au apucat suliţa şi au tîmpinat pre un slujitorii de ai noştri direptú pen vintre şi înloc au cădzut bietul slujitoriú de pre cal gios.
Zac. 30. Încătro era a năzui oştii noastre, era loc foarte rău şi îndată coborîşul Jijii, singură Jijia de trecut rea şi tinoasă, nice de vad, nici de-notatú. La pod nu încăpea şi buldzîndu-se, cădea de îmbe părţile pe lîngă pod acei de pe de laturi într-apă, cît de îmbe părţile pe lîngă pod cuprinsă era Jijiia de cai şi de oameni. Şi acolea multă oaste de a noastră au perit şi mai mulţi de apă. Au cădzut şi vii cîţva pre mîna lui Constantin-vodă şi mai aleşi den boieri: Bucioc, Buhuş sulgériul cél mare pre atuncea şi Gavriliţă Costachie jitnicér mare pre atuncea. Pre boieri, dacă i-au dus la Constantin-včdă, îndată i-au pus iară la boierii şi slobodzi, fără nici o pază. Peste podul Jijii n-au mai gonit oastea lui Constantin-vodă, ce au stătut pre deal la mas cu toată oastea. Iară Ghica-vodă cu oastea amu spăimată s-au sfătuit şi cu noaptea au purces spre Lăpuşna cu pedestrimea şi cu pusei, răpedzindú îndată de olac la el-agasi de Bugeag dîndu-i ştire de aceste toate.
Zac. 31. Mărs-au darabanii bine păn în Lăpuşna, acolea pre loc răsuflîndú o dzi oastea, a doua dzi agiunşi darabanii de Constantin-vodă cu giuruită de milă şi de lefe, dimineaţa s-au sculat ş-au apu-catú puşcile cîte era, depreună şi cu săiménii au purces înapoi, făcîndú gîlceavă mare căpeteniilor si cine ari rămînea, cu moartea lăudîndu-i-să. Care gîlceavă a lor vădzîndú boierii pre cîţi era, să nu-i apuce cu de-a sila, s-au dat în laturi. Iară singur Ghica-vodă au ieşit la dînşii cu şlicul amînă, rugîn-du-să să hie îngăduitori, nu mai mult de cinci-şase dzile, spuindu-le adevărat venirea sultanului. Ce n-au avut cui dzice, nebunite gîndurile prostimei şi turburate şi s-au aflatú ca aceia, carii nu s-au ruşinat de chip de domnú, ce l-au împinsú de la pusei pre Ghica-vodă si au purces cu puşcile spre Iaşi. Iară curundú au luat plată deplin pentru faptele sale, precum vei cîţi mai gios.
Zac. 32. Rămîindú Ghica-voclă numai cu boierii, n-au cutedzat să mai zăbăvascja la Lapuşna, ce au purcesú spre Tighinea, pre Bîcú pănă la Luţcni şi acolea au aşteptat pre el-agasi. Iară darabanii şi cu săiménii au venit aicea în Iaşi şi s-au închinat la Constantin-vodă cu toţii şi de la Movileu într-acés-teşi dzile au venit şi Tîlmaci paharnicul cu cîţva de' a lui Ştefan-vodă. S-au mirat Constantin-vodă de săirnéni şi de dărăbanţi, carii cu toţii era pănă la 700 de oameni cu foc şi cu tunuri.
Zac. 33. Şi aşea Constantin-vodă aşedzîndu-se în scaunul ţărîi, au trimis şi la Ţarigrad, cercîndú cu făgăduinţă să-şi tocmască domniia, ce n-au apucat să-i vie răspunsul, nici era cum, ce om era Chiupruliul vezir pre atuncea, că într-acéleşi dzile au sosit pre Botna şi el-agasi cu o samă de oşti. Şi s-au mutat şi Ghica-vodă de pre Bîc la Botna şi amu împreunat cu el-agasi au stătut la Căuşéni, pănă au sosit şi sultanul.
Zac. 34. Turburarea a lui Racoţii amu era la ştirea împărăţiei şi hainiia a Mihnii-vodă. Deci asupra lui Racoţii era orînduit Ali-paşea, veziriul de Buda, iară asupra Mihnii-vodă, galga-sultan den Crîm. Şi atunceşi veni veste şi de schimbarea Ghicăi-vodă den 'domniia Muldovei în Tara Muntenească cu domniia aceii ţări, în locul Mihnei-vodă. Iară aicea în ţară, în locul Ghicăi-vodă, au dat domnia lui Ştefăniţă-vodă, feciorul lui Vasilie-vodă, care lucru, pentru să nu să răşchire boierii de pe lîngă Ghica-vodă asupra vremii acéie, s-au tăinuit multe dzile acestú lucru, apucîndu-să Ghica-vodă că va primeni acestea într-alt chip. Şi tot cum ar hi pentru trébile sale, au stătut împotriva lui Constantin-vodă cu sultanul.
Zac. 35. Galga-soltan, macara că-i venisă amu de la împărăţie porunca să rădice pre Ghica-vodă de la Muldova şi să-l ducă, să-l puie domnú în Ţara Muntenească, aflîndú lucrurile în Moldova iară aşea amestecate, să nu lase pre Constantin-vodă, hainul împărăţiei, în scaunul ţărîi, au purces în sus pre Prut şi au stătut cu coşuriule la Bolota, mai gios de Ţuţora. Şi acolea făcîndú sfat, singur au rămas cu coşurile ş-au oprit pre Ghica-vodă lîngă sine, iară oastea toată sprintenă de război tătărască şi pre toţi boierii cu cîtă gloată avea, au dat supt mîna lui Ahmet-aga el-agasi de Bugeag şi au purces el serdariú asupra lui Constantin-vodă la Iaşi.
Zac. 36. Luîndú veste Constantin-vodă de sol-tanul că este amu aşea aproape, ş-au rădicat oastea den tîrgú şi s-au mutat la Gălata de Sus, şi acolea au pus darabanii noştri şi pe săiméni şi cîţi pedestraşi au avut şi elú, de au săpat un şanţú pe deasupra pîrîului, carele să desparte den pîrîul Bîrno-vei şi vine pre supt Gălata de Sus şi acolea după şanţú au descălecat toată pedestrimea, iară călărimea în deal şi au stătutú acolea cu tabăra toată.
Zac. 37. Oastea tătărască, cum au purces stoluri după stoluri şi dacă s-au strînsú toată la Ciric, au început a dodei întîi cu harţuri, mărgîndú tătarîi pănă la pîrîu. Vărsa focul darabanii fără ispravă în harţú, cum ari vedea mare năvală, aşea strica iarba fără de nici o treabă şi pre nime nu răniia, care lucru era îndată semnú de mare frica lor. Toate acéstea socotiia el-agasi, om de-abiia în toate ordele Crîmului altul al doilea la sprinteniie şi la lucrurile războaielor. Iară îndesară o samă de săiméni de ciia ai noştri, ce să închinase la Constantin-vodă, s-au îndemnată şi au ieşit den şanţuri, viindú pre iazú, pre lîngă pîrîu, au venit pănă în podul Bahluiului şi trecîndú podul preste Bahlui, ce era pre atuncea mai gios de iazú şi aşea să sime-ţise cîtă pedestrime era si-n şes dencoace de pod ieşise cîte 5-6 la un loc şi apucase şi case cîteva în'Broşteni şi da în tătari cu sinéţele. Iară şi atuncea era de mirat, că pre nime nu răniia, fără doi cai, ci au rănit supt tătari la acél ieşit a lorú.
Zac. 38. Acéia semeţie a lor vădzîndú el-agasi, au încălecat sîngur ş-au coborît în şes pre Bahluiú şi fiindú şi doao steaguri de unguri, iară elú singur au îndemnat pre nişte tătari sprinteni asupra săi-ménilor, ce era în şes. Ş-au sărit tătarîi dirept asupra săiménilor, cu sinéţele la obraz săiménii fiindú. Şi cum n-ari crede nime să margă tătarul la foc, aşea îndrăzneţú, au mărsú, alesú cum am vădzut pre unu tătar bugegean dirept asupra a doi săiméni cu sinéţele în pravilă, au mărsú şi de aproape amu au slobodzit amîndoi sinéţele în tătari, iar nici pre unul nu l-au nemerit. Cu sabiia zmultă tătarul, pre unul l-au rănit, iară pre al doilea săi-man l-au dus viu la el-agasi. Aşea să cunoştea de atuncea pedeapsa oştii lui Constantin-vodă! Iară în céia parte de Bahluiú, în ceiriú, fugiia céle două steaguri de catane de la o vréme numai de un tătar, cu mare ocară şi rîs între toţi că fugiia atîtea oameni de unul si fugindú da înapoi cu pistoalele în sus, nevădzîndú unde dă!
Zac. 39. Amu îndesară era acest harţú; preste noapte au ieşit den tîrg tătarîi la mas preste ceiriú, iară darabanii şi săiménii un ceas n-au stătut, toată noaptea au dat cu sinéţele şi nu cîte unul, ce totodată ca-n chip nemţăscú, strica iarba fără ispravă în vînt. Ne-am gîndit întîi că or hi dodeindú tătarîi, ce n-ave dodeială de nime, numai să cunoaşte bine lucrurile blăstămate şi-nspăimate,
Zac. 40. A doa dzi, vineri să prilejisă, deci tătarîi război să facă n-au vrut, ferindú vinerea, care dzi la dînşii să ţine, cum ţinem noi dumineca din dzilele săptămînii, ce au şedzut gata, cu caii amînă pănă spre amiadzădzi. Au chemat el-agasi pre boieri la sine şi le-au spus cum într-acéia dzi nu-i sloboade legea lor să margă asupra nemăruia, iară ei de ar veni, atuncea război om face. Şi au întrebat de boieri, ce le-ari părea şi lor, în ce chip, a dooa dzi ari merge asupra lor şi den ce parte s-ari lovi şi ce loc ieste, unde stă oastea lor. Acéstea voro-vindú cu boierii, că era om în faptele sale denafară de hirea tătărască, aşea de blîndú, lin şi la treaba oştii deplin, acéstea vorovindú, numai ce să audziră dobele şi trîmbiţele în oastea lui Gonstantin-vodă şi s-au vădzut fără zăbavă şi clătirea oştilor la vale, spre Bahluiú. Şi aşea au ieşit toată oastea la şes, cu pedestrimea, cu puşcile, cuprindzindú oastea lor de la pîrîul ce vine alăturea cu iazul, pănă la Galata de Gios şi aşea, cu acéia tocmală, au purces spre pod cu oastea Constantin-vodă.
Zac. 41. Au încălecat şi tătarîi, era de toţi ca 3.000 de oameni şi de ai noştri, moldoveni, vro 300 de oameni şi i-au tocmit el-agasi pre tătari şi pre ai noştri dencoace de Ciricú, pre podişú asupra Tătăraşilor, aşteptîndú pre Constantin-vod'ă în tocmală.
Zac. 42. La Constantin-vodă de toată oastea va hi fost la 8.000 de oameni, în şes, la ieşitul harţului tătărăscú înainte, peste Bahluiú, n-au ieşitú de la dînşii la harţú nimé. Slobodziia puşcile cîteodată şi era puşcile bune şi mari, de acéle pusei ce făcuse Ştefan-vodă Gheorghie la Liov, dară 'aşea da de bine dentr-înse]e, cît nu să lovască pre cineva, ce sunetul glonţului nu să audziia pre nicăiurea. Acéia tocmală era. Şi să gîndiia că ori înspăima pre tătari numai cu sunet, ce nu să sparie nepriietinul cu sunet în darn, fără moarte.
Zac. 43. Dacă au sosit oastea lui Constantin-vodă la Bahlui, s-au apucat de trecătoarea Bahluiului şi dacă au vădzut el-agasi că are gîndú să treacă oastea Bahluiul, au pus un tătar bătrîn la o movila, care este de acolea, de unde sta oastea tătărască mai spre Aron-vodă, asupra Ciricului, învăţîndu-l cît va vedea de acolo, că va începe a să sui oastea lui Constantin-vodă spre malú, pre la marginile Tătăraşilor la deal, să să învîrtească pre movilă de trei ori. Si aşea au făcut tătarul. Deci, cum au vădzut semnul de la movilă, de unde era tătaru), el-agasi întîi singur, ca un leu şi după dînsul ţoală oastea, cu glas: "Halla, halla, halla", au purces. Au slobodzit darabanii şi săiménii toţi focul şi puşcile, de care durît a sinéţelor să oprisă tătarîi cîţva, iară dacă vădzură că nu cade nime den sinéţele lor, au răbdat, păn-au început a să mai rări focul. O samă de darabani, cum au vădzut că să stîmpără focul şi tătarîi tot stau, de la coadă unii au plecat fuga înapoi, pre carii, cum i-au zărit tătarîi că fug, cum orbi au năvălit şi au întrat în pedestrime cu săbiile zmulte. Să prăveşti moarte, să vedzi osîndă şi aşea de sîrg vărsare de sînge de oameni! Era trei iazuri de trupuri, cum sta trei rînduri de pedestrime, unul preste altul de pe supt mal, pănă în pîrîul Bahluiului. Constantin-vodă au luat drumul cel mare spre Scîntéia, călăreţii care încotro au putut, unii pre Bahluiú, alţii pen Cîrlegătură şi s-au topit mulţi unguri şi den călărime şi mulţi au dat şi de pe iazú în hălăşteu, mulţi ş-au pus capetele si pen codri. Iară carăle a lui Constantin-vodă toate au rămas la mănăstirea lui Pătru-vodă, la Galata de Sus. Şi aşea mult tătarîi n-au gonit, ferindu-se de păduri. Atuncea au cădzut la robie şi Băleanul banul de la Craiova de Ţara Muntenească. Aicea în oraş era mănăstirile pline de bieţii oameni tîrgoveţi şi sărăcimea au dat toată bani, de s-au răscumpărat ca den robie.
Zac. 44. Soltanul după această izbîndă, luîndú pre Ghica-vodă cu sine, după porunca împărăţiei, au purces pre la Huşi în Ţara Muntenească şi acolea, fără nici unu război cu Mihnea-vodă, l-au aşedzat la scaunú, fugindú den Tîrgovişte Mihnea-vodă şi simţindu-se în faptele sale céle mai multú dec? t păgînéşti, cu furiş la Racoţii, în Ardeal, unde-si s-au borît curînd şi sufletul în prăpăştile iadului. Şi cum scrie sfînta Scriptura: "H norme IUMAT friv civ ujgMOAi" <"Perit-au pomenirea lui cu sunet" >. Aşea spun că l-au otrăvit Racoţii. Făcuse el o zarvă pe la Dîrstor, pe la Giurgiuv cu turcii, pănă a-i veni vestea de răzsipă lui Constantin-vodă de aicea, care, de au făcut vreo vitejiie acolea, să scrie muntenii. Iară aicea au venit Ştefan-vodă, feciorul lui Vasilie-vodă, în scaunú.
Capulú alú doodzăci şi doi
Zac. 1. Ştefăniţă-vodă, feciorul lui Vasilie-vodă, toată domniia a lui Gheorghie Ştefan-vodă fiindú aicea cu îmma-sa în opreală, de carele siindu-să boierii să nu iasă la domnie în viaţa lor, ales boierii carii era de casa lui Ştefan-vodă, îndemna pre Ştefan-vodă să-l semnédze la nas. Ce n-au priimit Ştefan-vodă, dzicindú: "Om muri noi pănă atuncea, pănă va hi unulú ca acesta domnú", că era copilaş mic încă pre atuncea Ştefăniţă-vodă. Iară dacă au ieşit Ştefan-vodă Gheorghie den domniie ş-au venit Ghica-vodă în scaun, aducîndu-şi aminte binele, mila şi cinstea care au avut de la Vasilie-vodă, pre doamna sa şi cu feciorul au trimis în Ţarigrad cu cinste. Era încă Vasilie-vodă viu, închis la Edi Cula şi dacă au mărsú în Ţarigrad doamna lui Vasilie-vodă, era slobodă a merge la domnu său. Iară pre Ştefăniţă-vodă l-au dat Vasilie-vodă la priietini, la carte şi agiungîndú amu la ai..., mergea cîte cu un răvaş si la veziriul Chiupruliul cel bătrîn, la nevoile sale. Spun, dacă l-au vădzut veziriul amu voinic, au dzis: "Voinic fecior are Vasilie-bei!" Şi aşea, fără zăbavă, au ieşitú la domnie Ştefăniţă-vodă, mutîndú veziriul pre Ghica-vodă în Ţara Muntenească, ca pre un om bătrîn, pentru aşedzarea aceii ţări, după mare răscoale ce făcuse Mihnea-vodă în Ţara Muntenească.
Zac. 2. Bine nu s-au aşedzat aicea în scaun Ştefăniţă-vodă şi acolea Ghica-vodă în Ţara Muntenească, în anul dentliú a domniilor lor, Constantin-vodă au şi lovit iară fără veste pre Ghica-vodă şi aşea degrabă, cît cu noaptea au plecat fuga din scaun Ghica-vodă din Bucureşti şi au apucat Con-stantin-vodă scaunul Ţărîi Munteneşti iară.
Zac. 3. Soltanul era în Bugeag; îndată i-au marş porunca de la împărăţie să margă asupra lui Con-stantin-vodă şi îndată au purces sultanul. Iară Constantin-vodă au strînsú oaste foarte bună, că şi ţara venise la dînsul toată şi s-au tăbărît în munţi la loc aşea de tare, cîtú soltanul, dacă au înţeles ce oaste are şi în ce loc ieste, nu să gîndiia că aşea lesne îl va lua, că avea şi léşi, şi némţi, şi unguri, şi sirbi lefecii, că încă nu fîrşisă banii a lui Matei-vodă. Ce, într-o dzi au ales soltanul 300 de tătari într-ales şi le-au dat poruncă, oricum, numai să străbată la locul acéia unde era tabăra lui Constantin-vodă. Şi au purces tătarîi şi s-au tîmpinat cu o straje a lui Constantin-vodă, care straje vădzîndú că vin tătarîi, s-au dat înapoi şi luîndu-i tătarîi în goană, tabăra céialaltă, nu să să apuce de război, în ce loc era, ce acéia spaimă le-au cădzut asupra, cum, care încotro au putut, au plecat fuga şi au lăsat toată tabăra pustie. Numai Constantin-vodă, vădzîndú spaimă ca acéia, ş-au strînsú lefecii ce avea ş-au purces preste munţi în Ardeal. Hiclenşug au fostú a muntenilor, că n-au vrut să să puie împotriva împărăţiei, au ce urgiia lui Dumnedzău au fostú la acéia spaimă, că spun că numai şépte tătari au fostú acéia ce au gonit şi au răzbit pănă la tabără, cît s-au mirat şi singur sultanul. Deci, după această izbîndă, au şedzat soltanul iară pre Ghica-vodă, carele era fugit la paşea de Dîrstor.
Zac. 4. Constantin-vodă, după fuga sa den Ţara Muntenească, n-au mărsú la Racoţii, ce în număr ca la 800 de oameni, tot într-ales lefecii, s-au suit cu munţii alăturea în sus şi aproape de Maramorăş, pe la Bistriţă, au luat potica preste munţi, pre la Dorna şi au ieşit pre la Cîmpulungú a ţărîi noastre şi trecîndú mai pe den sus de Suceavă, au lovit pre la Hotin şi au trecut Nistrul la cazaci pre la Movileu, ispitindu-să şi despre acéia aripă.
Zac. 5. Ştefăniţă-vodă aicea, ca un om tînar, nevrîndú soru-sa, doamna Roxanda, să vie pre scrisorile tătîne-său s-a lui în ţară, den Raşcov, care tîrgú îi didésă H mii, după moartea feciorului său, lui Timus, au trimis oaste asupra Raşco-vului, să-l bată şi să o ia cu de-a sila. Ce n-au pututú face nemică ai noştri Raşcovului, numai ce au făcut zarvă cu cazacii. Cîndú şi cîndú aştepta prilej ca acela cazacii să lovască aicea în ţară şi prilejindu-se a nemeri lui Constantin-vodă la dînşii înloc i-au făgăduit oaste.
Zac. 6. în Ţara Muntenească, după fuga acéia ce făcuse Ghica-vodă de Constantin-vodă, veziriul scîrbit pre dînsul, nu preste multă vréme au trimis pe paşea de Dîrstor de l-au luat den scaun şi au dat domniia în locul lui, feciorului său lui Grigorie-vodă.
Zac. 7. Şi aşea, tot într-acéiaşi an, anul dentîi a domniei lui Ştefăniţă-vodă, toamna, au venit Constantin-vodă cu oastea căzăcească şi asupra lui Ştefăniţă-vodă ispitindú în divuri, în chipuri, să încapă la domnie, nu fără agiutoriul şi îndemnarea a lui Racoţii, că şi Racoţii, încă aşedzat nu era şi-n Ardeal o cetate anume Oradiia cu oamenii lui Racoţii aşedzată, pre atuncea o bătea Ali-paşea, care au şi luatu-o, ieşindú o făméie den cetate şi arătîndú turcilor apa de unde veniia, de-ncungiura cetatea. Acéia apă abătîndu~o turcii de la cetate în laturi, au luatu-o, vestită între cetăţile Ardealului.
Zac. 8. Înţelegîndú Ştefăniţă-vodă că trece Constantin-vodă Nistrul la Soroca, au ieşit la Coicéni cu oastea sa ş-au pus tabăra acolea, însă oastea era pre puţină, că ţara într-acéia foamete era într-acéia anú, cît mîncă oamenii papură uscată în loc de pîine, măcinîndu-o uscată. Şi de pe acéia foamete porecliia şi pre Ştefăniţă-vodă, de-i dzicea Papura-vodă. Ce vrémile şi voia lui Dumnedzău nu sint în voia domnilor.
Zac. 9. Iară şi pre cîtă oaste era, o trimisesă Ştefăniţă-vodă toată în frunte înainte pre Răut cu Catargiul şi cu Grigorie paharnicul şi cu Mihalcea Hîncul sărdariul şi călăraşii de ţară şi toţi mazilii cei mai sprintini, aproape de 2.000 de oameni. Şi aşea oastea acéia foarte cu proastă tocmală, cu orînduiala serdarilor ce era fără crieri, au lovit Chiaşca cazacul noaptea, numai cu 300 de oameni şi au răszipit toată oastea acéia, cu mare ocară, oaste numai den sunet răzsipită, nice gonită de cineva. Iară tot adunîndu-să la loc, amu pre giumătate decît era întîiú, au stătut de straje, pănă au sosit şi Constantin-vodă cu tabăra la dînşii, carele, dacă au luat veste den limbi că este la Coicéni Ştefăniţă-vodă, au luat în gios, trăgîndú oastea la Prut, la Zagarancea. Şi să nu hie dat această veste un căpitan leah, anume Voicehovschii, că Constantin-vodă este amu mai gios de noi cu oastea, de străjerii noştri l-am hi ştiut atuncea cîndú ar hi trecut Prutul. Deci au purces şi Ştefăniţă-vodă în gios pre la Posadnici şi trecîndú tîrgul pre deasupra mănăstirii lui Aron-vodă, au trecut la Tomeşti, pre Bahlui şi acolea au stătut cu oastea. Iară Constantin-vodă într-acea noapte au mas la Prut de céia parte.
Zac. 10. A doa dzi Constantin-vodă s-au apucat cu cazacii de trecătoare, iară Ştefăniţă-vodă au luat Prutul în gios, în preajma Bugeagului, că îndată au răpezit la el-agasi de Bugeag. Şi era cu Ştefăniţă-vodă şi balgi-başea hanului cu vro 100 de tătari, den care tătari şi de ai noştri au ales Ştefăniţă-vodă şi au mărsú supt tabăra căzăcească, amu Prutul trecută, de au luat den oastea lui Constantin-vodă limbă,
Zac. 11. Au spus limba, cum sint cu Constantin-vodă 5. 000 de cazaci den toate polcurile aleşi şi 1.000 de lefecii a lui şi cumú mergea Constantin-vodă dirept la Iaşi. Acelea înţelegînd Ştefăniţă-vodă, cu sfatul lui balgi-başea, au luatú cu tot de-a dinsul pre Prut în gios, în tîmpinarea lui el-agasi şi s-au tîmpinat cu el-agasi de Bugeag la codrul Chighéciului.
Zac. 12. Trimisese Constantin-vodă în urma lui Ştefăniţa-vodă 500 de oameni cu Durac, cărora şi Ştefăniţă-vodă, trimiţîndú înainte să cerce pre Hăbăşescul şi pre Voicehovschii căpitanul, înainte numai cu o sută de oameni. De la Obileni s-au supus oamenii lui Constantin-vodă şi s-au făcut a fugi céia ce să arătasă, pre carii gonindu-i ai noştri, au ieşit toată strajea lor. Deci, numai ce au căutat a pleca cestora ai noştri fuga. Era cu ai noştri şi tătari puţintei, în carii era şi un comis a soltanului, ce venise pentru poclonul lui la Ştefăniţă-vodă. Au perit acolea acéia om a soltanului şi alţi doi tătari cu dînsul, năvălindú preste Jijiia după cei dentîi ce să arătasă. Apoi la trecutul Jijii înapoi, li s-au înglodat caii. îl apucase alt tătar pre comisul acéia a sultanului după sine pre cal, ce apoi au pus capul şi el şi comisul acéia.
Zac. 13. Dacă s-au tîmpinat Ştefăniţă-vodă cu Şah Bulat-aga, el-agasi de Bugeag, ca 2.000 de oameni cu dînsul şi cu Ştefăniţă-vodă pre 1.000 de oameni, au purces dirept asupra lui Constantin-vodă la Iaşi. Amu adunase la sine Constantin-vodă pre vlădici şi cîţva boieri suseni1. El-agasi îndată au ales o samă de tătari sprinteni şi i-au trimis să lovască Iaşii fără veste. Şi aşea degrabă au lovit, cît au luat oraşul în lungii, de au apucat mulţi oameni în robie den tîrgú. Constantin-vodă vădzîndú că-i vin tătarii asupra, au ieşit cu tabăra şi au stătut cu oastea de laturea tîrgului, pre pîrîul Căcăinii, mai gios de podul lui Ştefan-vodă. Iară Ştefăniţă-vodă cu el-agasi au cuprinsă Tătăraşii.
Zac. 14. Mergea ai noştri o samă mai bine, departe asupra taberii, decît tătarîi şi săiménii îi bătea den sinéţe de după case. într-acéiaşi dzi au ieşit o samă de capete Căzăceşti la el-agasi la voroava şi cerea de la dînşii el-agasi să dea pre Constantin-vodă şi să margă ei slobodzi. Pre un păr au stătut atuncea viata lui Constantin-vodă, că solii amu pozvoliia, ales Stamatenco, carele era mai mare pre cazaci. Numai cazacii singuri den sine, den făgăduinţa lui Constantin-vodă că pe tot omul va da la Movileu cîte 20 de lei şi dîndú o samă de bani la sotnici şi mai mult lui Chiaşco sotnicul, au strigat cazacii pănă într-unul, chiuindú "HfX<iH CMB.A Haunť Ht rXHEHfr" adecă: "Să nu piară cinstea noastră", or sta şi acest lucru nu or face. Spun să hie luat bani de la Constantin-vodă şi el-agasi.
Zac. 15. A dooa dzi pre amiadzădzi, au purces tabăra legată den loc şi la suitul malului pre de laturea Tătăraşilor, să hie fost o tocmală şi nevoinţa lui el-agasi, era de-a să rumpere tabăra la acela loc de ai noştri. A doa năvală au făcut ai noştri amu pre deal spre Aron-vodă şi mfrînsése pe pedestrimea căzăcească pănă în cară şi au picat acolea cazaci, iară şi supt ai noştri cai s-au aflat răniţi cîţva şi morţi.
Zac. 16. Şi aşea au hălăduit Constantin-vodă şi dentr-acéia dată de supt cumpăna mare a vieţii, n-au mai cercat zarve de atuncea, ce s-au aşedzat în Crăiia Leşască. Mărs-au Ştefăniţă-vodă cu el-agasi în urma cazacilor pănă preste Prut, iară petrecătorilor, nu oştenilor şi gonaşilor sămănători. Şi s-au întorsú el-agasi la Bugeag, iară Ştefăniţă-vodă în Iaşi. Cazacii cu Constantin-vodă au trecut la Movileu Nistrul şi acolea mare nevoie au avut de cazaci pentru lefe.
Zac. 17. Bine nu s-au mîntuit Ştefăniţă-vodă de el-agasi de Bugeag, au sosit şi paşea de Silistra, Mustafa-paşea şi cum au sosit, au descălecat dirept la curtea cea domnească şi au strînsú toţi boierii la sine şi întrebîndu-i de aceste oşti Căzăceşti, cum de au venit asupra ţărîi împăratului, faeindú pre boieri haini, i-au luat pre toţi, cîţişi au fost boieri, de i-au închis, ţiindú rău şi pre Ştefăniţă-vodă şi făcîndu-i omú de nemică. Au şedzut aicea trei dzile, cu mare cheltuială şi sile în oraşú de oştenii lui şi la purces au ales den toţi boierii pre Toma vornicul şi pre Şeptelici hatmanu si pre Prăjescul vornicul în pază şi pănă n-au dat 60 pungi de bani, nu i-au slobodzit pre boieri, carii mai sus să pome-nescú, amu de la marginea ţărîi.
Zac. 18. Ştefăniţă-vodă toate faptele acéstea a paşii dîndú ştire la Chiupruliul veziriul şi amu şi Vasilie-vodă ieşisă den Edi Cula slobod, înloc au răpedzit la paşea de l-au dus la Ţarigrad şi cu puţin de n-au perit sîngur paşea; iară chehaia lui au plătit acéle fapte cu capul.
Zac. 19. într-acest anú ş-au fîrşit dzilele vieţii sale şi Vasilie-vodă, domnú vestit între domnii ţărîi şi cu fericită domniie. Ştefăniţă-vodă, cît s-au dezvărat, îndată i-au venit poruncă să trimită oastea în Ţara Ungurească şi de la munteni iară aşea, asupra lui Racotii şi au trimis Ştefăniţă-vodă pre Voicehovschii căpitanul de lefecii cu 1.000 de oameni şi pre Mihalcea H incul serdariul.
Zac. 20. Sărascher de la împărăţie era asupra lui Racotii un pase, anume Săidi-paşea. Nu-l pot uita turcii pănă astădzi pre acél pase şi acéia orn era de războinic şi tare, cît (precum spunea şi ai noştri de dînsul) eu hatmanii cei vestiţi în lume poate să să puie hirea lui. Cu acela adunîndu-se şi oastea muntenească şi a noastră, au purces asupra lui Racotii şi la Cliujvar, la oraş, le-au ieşit Racotii înainte cu oştile sale.
Zac. 21. Paşea n-avea mai mult de 6.000 de oameni, fără oastea cestor doă ţări, însă, cum spun, neînfrînt om la războaie. Iară Racotii avea 8.000 de oameni, de mare scumpete ce avea acél om, că de ar hi avut oaste mai multă, cum era oastea turcească puţină atuncea asupra lui, la dînsul era acéia dată izbîndă. Şi cum au fost acela război, n-am vrut să-l trecem cu pomenirea.
Zac. 22. Tocmise Racotii toată pedestrimea sa şi puşcile den-a-direapta, împotriva muldovénilor s-a muntenilor, ştiindú că aceste neamuri împotriva focului nu stau. Iară singur cu capul său, cu toată călărimea (că avea aleasă călărime), au stătut împrotiva oştii turceşti.
Zac. 23. Iară Săidi-paşea tocmise pre 2.000 de munteni şi pre 1.000 de muldoveni den-a-stînga sa, iară călărimea turcească o samă în frunte înaintea sa, iară o samă de călăreţi şi o dată cu pedestrimea, cîtă avea şi cu puşcile, au stătut pe după călărimea ceii dentîi. Şi dacă au tocmit aşea oastea, au chemat toate capetele, şi-a noastre şi munteneşti, şi le-au dat poruncă aşea: ,,Cîinilor! Iacă eu oi purcede dirept asupra ghiaurului .şi nu cu altă armă, numai cu sabia. Den voi carele să va apuca, ori de arcú, ori de altă armă, aceluia capul îi voi tăia şi întîi voao, capetenilor. Deci, eu cum oi purcede şi oi începe războiul, voi să treceţi preste pedestrime şi să loviţi oastea nepriietinului den dosú. Daca oi înfrînge, că ştiu eu că oi înfrînge, unul den voi să nu cumva să să apuce de jacú, să descalice cineva la vreo boarfă sau să alerge după cai slobodzi cineva, să prindză, ce să goniţi strînşi pre nepriietinul, ca de goană sinteţi voi mai buni decît oastea a mea ceastălaltă. Şi aceasta învăţătură să ţineţi, cum vă dau poruncă. Iară că nu oi bate pre nepriietinul, nime den voi să nu gîndească, că eu ştiu că oi bate."
Zac. 24. Şi după aceasta poruncă, cum au sosit capetele oştii noastre la bulucurile sale, au şi purces paşea întîi cu oastea, aşea tocmită cum s-au dzis şi ai noştri alăturea. Dacă s-au apropiiat turcii de oastea lui Racoţii, au sărit Racoţii cu toată oastea o dată, sîngur fruntea cu aleşi catane ce avea şi îndată au înfrînt toată călărimea turcească, cîtă era în frunte şi aşea au buldzitu-o, cît începusă a da preste paşea, carele venea cu temeiul pre urmă. Ce, au stătut paşea singur cu sabiia zmultă, oprindú oastea care o înfrînsésă den frunte ungurii. Şi păşind singur cu sine şi cu bulucul său înainte, s-au amestecat oştile turceşti în săbii cu ungurii. Ce turcii pre carii îi buldziia sîngur cu chipul său paşea, au lovit şi aripa cea de muldoveni şi de munteni asupra pedestrimei lui Racoţii, amu den dosul lui Racoţii, că trecuse Racoţii înainte şi rămăsesă şi muntenii şi muldovenii amu can înapoia lui. Au slobodzît focul némţii lui Racoţii şi puşcile în ai noştri, care focú nesuferindú ai noştri, s-au datú în loc înapoi, ca-n chip de fugă. Acolea mare greşeală au făcut Racoţii, de n-au pus lîngă pedestrime şi ceva călăreţi. Să hie încălecat pe munteni şi pre muldoveni, atuncea cîndú i-au înfrînt focul, n-ari hi mai îndireptat în véci ai noştri. Ce, dacă au vădzut ai noştri că altă grije n-au, fără numai focul, cum s-au deşertat sinéţele, cum s-au întorsú o samă de căpetenii, ales Voicehovschii căpitanul şi Cantimir, pre atuncea ceauş la munteni, care apoi ani fost şi serdar aicea în ţară şi alţii şi îndată după dînşii toată oastea. Şi pănă a împle némţii sinéţele, deşertate fiindú, au intrat ceştea-lalti cu săbiile zmulte în pedestrime şi îndată au amestecat toată pedestrimea şi au pornit-o în răzsipă, rărnîindú şi puşcile şi armele pedestrimei în deşertú. Şi aşea vădzîndú ungurii perirea pedestrimei sale şi amu în dosul său, i-au început a slăbi şi mai vîrtos luptîndú Racoţii sîngur în războiú l-au rănit un turcú dirept în capú cu rană foarte grea, den care rană i s-au prilejit şi moartea.
Zac. 25. Vădzîndú ungurii pre Racoţii domnul său aşea cu grea rană, l-au şi apucat catanele între sine şi s-au abătutú în lături, cum au purces toată oastea ungurească în răzsipă. Goană aşea grea n-au fost, că turcii pre obiceaiul său n-au gonit, ai noştri încă, fiindú aproape îndată de păduri, nu s-au lăţit cu goana. Şi aşea au fostú fîrşitul şi lui Racoţii, domnú în mare fericie născut, între cei fericiţi cnédzi, mare fericit. Dară la ce nu aduce nesăţioasă hirea oamenească la măriri. După această izbîndă asupra lui Racoţii, Săidi-pasea au aşedzat tot Ardealul în partea împărăţiei şi oştile noastre le-au slobodzit pre acasă.
Zac. 26. Aicea în ţară în cest an domniia cu pace Ştefăniţă-vodă preste toată vara, iară bine n-au sosit oastea céia ce era trimasă la Ardeal, au şi venit poruncă şi alta de la împărăţie, să purceadă singur Ştefăniţă-vodă la Nepru, să fie de agiutor acolea paşii de Silistra şi hanului la lucrul unor cetăţi, care au făcut împărăţiia din pajişte pre Nipru, pentru apărarea cazacilor, să nu poată îmbla pre mare. Numai ce au căutat a purcede Ştefăniţă-vodă şi-n cale mergîndú, amu de Tighinea aproape, pe Bîcú, la un sat anume Luţénii, au cădzut în boală foarte grea, lungoare, care boală au priceput îndată doftorul că trebuie să ia sînge, ce n-au ascultat şi adăogîndu-să boala şi ales toamna amu, aşea de greu l-au cuprinsú herbinţeala, cît pănă la Tighinea au stătut frănitic, adică buiuguit de hire. Cu chipul ciumii era boala, că i-au ieşit şi bolfa la o mînă, însă nu era ciuma, ci direaptă lungoare carii boale îi dzic doftorii maligna. Şi cît au trecut la Tighinea Nistrul, au stătut a treia dzi mortú. De acéia boală au murit acolo şi Dumitrasco Dră-guţăscul de la Suceavă, om cunoscut şi ales la toată curtea. Hirea aceştii domnii a giudeca nu putem, că nu era încă coptú în vîrstă sa. Multe să cunoaş-tea într-însul den hirea tătîne-său, iară la mînie răpitorul.
Zac. 27. Turcii agalarii de Tighinea, cum au audzit de moartea lui Ştefăniţă-vodă, încă nu era ieşit sufletul, s-au înglotit şi au venit să ia ce or găsi domnescú tot pre sama împărăţiei. Puţin lucru au lipsit de nu s-au făcut mare zarvă între noi şi între turci, că intrase ca-n chip de jac în tabără o samă de dînşii. Ce, daca au statut cu boierii la socoteală, nu le-au oprit boierii, ce le-au răspunsú: "Luaţi! Ce, apoi să nu daţi de mai mult samă!" Şi luîndu-şi sama agii, să nu dea apoi mai multú de precum or lua, s-au lăsatú.
Zac. 28. Boierii după fîrşitul lui Ştefăniţă-vodă, îndată au ales pre Chiriţa Dracon' Ruset', carele apoi au cădzut şi domnú şi cu dînsul şi pre Alexandru Costin postelnicul şi i-au răpedzit îndată la împărăţie, dîndú ştire de moartea lui Ştefăniţă-vodă şi să arate mare rugămintea ţărîi pentru domnú de ţară şi să pomenească îndată de Dabijea vornicul, însă nu era cu ştirea tuturor pentru Da-bijea-vodă, alţii trăgea cu alte chipuri, pre carii să-i treacă condeiul nostru pentru urîtă pomenire. Iară oasele lui Ştefăniţă-vodă luînd boierii cu sine, au purces deodată pre Nistru în sus, pe de céia parte şi trecîndú la Bilacău Nistrul. Şi au venit în Iaşi şi l-au astrucat în mănăstirea tătîine-său, care să pomeneşte pre numele Trei Svetitelei.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: http://ro.wikisource.org |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
