XIV,25. [Nu este vorba de] misii care locuiesc în Pergamul lui Telephos, ci mă gândesc la aceia din Pont, din partea de miazăzi, care îşi au aşezările lângă pământul scitic, resping atacurile sciţilor şi apăra pentru Roma toată regiunea pomenită mai sus, adică de lângă Heracleia şi de lângă apele [râului] Axios [din vecinatatea cetăţii Tomis]. Localnicii povestesc în cântările lor ca Medeea, fiica lui Aietes, a savârşit, cu mâini nelegiuite, acea crimă împotriva fratelui ei Apsirt. Într-adevăr, misii cântă şi această faimă nefericită a vrajitoarei din Colhida, pe lângă alte isprăvi ale grecilor. Ei pescuiesc astfel. Un istrian, pescar de meserie, mână lângă malul Istrului o pereche de boi, dar nu pentru ca are cumva de arat, căci - precum se zice - nu are nici în clin nici în mânecă boul cu delfinul. Astfel cum ar putea să lege prietenie mâinile pescarilor şi plugul? Dacă omului îi stă la îndemână o pereche de cai, foloseşte caii. El duce pe umeri jugul, merge acolo unde socoteşte că e bine să se aşeze şi crede că e loc prielnic de pescuit. Leagă de mijlocul jugului [animalelor] capătul unei funii trainice şi foarte potrivită pentru tras, punând nutreţ din belşug boilor sau cailor. Iar aceştia mănâncă pe săturate. În partea cealaltă, leagă de funie o undiţă puternică şi grozav de ascuţită. Înfige în ea un plămân de laur şi o aruncă somnului din Istru, [monindu-l cu] o mâncare foarte plăcută. De sfoara care leagă undiţa atârnă atât plumb, cât să ajungă, ca să fie o greutate pentru tras [în jos]. Când simte carnea de laur peştele porneşte îndată s-o prindă. Apoi întâlneşte din abundenţă şi fără nici o piedică ceea ce doreşte: deschide gura mare, ca să apuce hrana la care nu se aştepta şi care l-a momit şi trage la el nenorocita hrană. Lacomul se întoarce mulţumit şi fără să simtă, e străpuns de undiţa pe care am amintit-o. Dorind să scape de nenorocirea ce l-a copleşit, smuceşte în jos şi scutură funia cât poate de, tare. Pescarul bagă de seamă acest lucru şi se bucură nespus. Apoi sare din locul unde aştepta şi lasă îndeletnicirea pescăriei pentru a deveni plugar - precum face un actor de tragedie care îşi schimbă masca. El mână boii sau caii, iar între animale şi puternicul cetaceu se încinge o luptă. Animalul din Istru trage în jos cu toată puterea ce o are, iar perechea de animale trage funia în partea opusă. Dar împotriva aceluia sunt mai mulţi, nu unul. Peştele e biruit de opintelile celor două animale şi răpus, este tras pe ţărm...
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: Izvoare privind istoria Romîniei, Editura Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964, p.642 |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
