Scrisoarea a XI-a (381 e.n.)
Celor mai milostivi împăraţi şi prinţi creştini, celor mai glorioşi şi celor mai binecuvântaţi, Graţian, Valentinian şi Teodosius, şi Consiliului întrunit la Aquileia.
1. Decretele Voastre, milostivi prinţi, într-adevăr au hotărât deja, că perfidia Arianilor nu mai poate fi nici ascunsă şi nici răspândită: pentru că noi nu concepem ca decretele Consiliului să nu fie puse în practică; cât despre ceea ce priveşte Vestul, doar doi indivizi au fost descoperiţi a fi îndrăznit să se opună Consiliului prin cuvinte profanatoare şi lipsite de respect, oameni care au mai răscolit şi înainte un mic colţ al Daciei Ripensis.
2. Mai există un subiect care ne tulbură şi mai mult, pe care odată ce ne-am adunat, era de datoria noastră să îl discutăm pe îndelete, ca nu cumva să se răspândească în cadrul întregului corp bisericesc, difuzat lumii întregi şi să tulbure lucrurile. Deoarece, în ciuda faptului că am convenit că Ursinus nu poate să vă întreacă în pietate (chiar dacă nu lasă nimic în pace şi chiar în toiul atâtor urgenţe ale războiului, insistă să vă deranjeze), ca nu cumva să vă afecteze sfânta linişte sufletească, care încântă toate persoanele pe care le atinge şi să nu vă influenţeze prin falsa adulaţie a acelei persoane absurde, credem că este bine, dacă sunteţi binevoitori să ne permiteţi să vă oferim rugăciunile şi rugăminţile noastre, nu doar să vă protejeze de ceea ce va fi dar şi înfiorându-ne când ne gândim la lucrurile din trecut, aduse de nesocotinţa sa. Căci, dacă ar fi aflat o oricât de mică acceptare a îndrăznelii sale, unde nu ar fi răspândit confuzie?
3. Dar dacă mila pentru o singură persoană vă poate influenţa, cu atât mai mult, lăsaţi rugăciunile tuturor episcopilor să vă mişte. Care dintre noi am fost uniţi în faţa lui în camaraderie şi comuniune când a încercat să uzurpe un loc care nu i se cuvenea şi în care nu putea ajunge de drept şi pe care a încercat să-l câştige în cea mai iraţională manieră şi când avea cele mai iraţionale planuri? Adesea fiind găsit vinovat de deranjarea liniştii, cu toate acestea el continua ca şi cum faptele lui trecute nu ar trebui să inspire oroare. El adesea, aşa cum am constatat şi văzut în prezentul Consiliu, în uniune şi combinaţie cu Arianii, în momentul în care s-a aventurat în compania lui Valens să deranjeze Biserica din Milano cu adunarea lor detestabilă: ţinând adunări private, uneori în faţa porţilor sinagogii iar alteori în casele arianilor şi aducându-şi prietenii laolaltă cu ei, el neputând să participe deschis la congregaţiile lor pentru a-i învăţa şi informa în ce fel liniştea Bisericii poate fi deranjată. Nebunia lor îi dădea forţe proaspete şi de asemenea îi câştiga favorurile şi suportul aliaţilor.
4. Când, aşa cum este scris, un om care este un eretic şi după refuzul unei admonestări şi când alt om care vorbeşte despre Sfântul Duh a spus acelor bestii că aceste lucruri nu ar trebui tratate cu dispreţ, nu ar trebui primite cu bunăvoinţă, cum este posibil atunci ca noi să nu putem judeca persoana care am văzut că a avut legături cu societatea lor ca fiind continuator al perfidiilor lor? Şi chiar dacă nu ar fi aici? Noi tot am fi căutat să intrăm în graţiile voastre, ca să nu numiţi Biserica Romană, Conducătorul întregii lumi Romane şi astfel sfânta credinţă a Apostolilor să nu fie deranjată; aceasta fiind sursa din care vor decurge toate drepturile venerabilelor Comuniuni ale tuturor persoanelor. De aceea, noi vă rugăm şi vă implorăm să binevoiţi să-i luaţi mijloacele de a vă fura avantajele.
5. Noi ştim sfânta Voastră modestie: dar nu-l lăsaţi să insiste prin cuvinte urâte sau discurs zgomotos despre ceea ce este străin de oficiul şi numele episcopului sau să spună lucruri indecente. Când trebuie să aibă un raport bun chiar şi de la aceia care nu i-l pot da, aplecaţi-vă asupra faptului şi amintiţi-vă care a fost declaraţia oamenilor din propriul său oraş. Deoarece este păcat şi lipsit de modestie să repet cât de dezonorant este zvonul despre reproşul care îl atinge. Această ruşine trebuie să îl reducă la tăcere şi dacă împărtăşeşte cât de puţin sentimentele şi conştiinţa unui episcop, va prefera pacea cu Biserica şi potrivirea cu propria ambiţie şi înclinaţie. Dar din păcate, el trimite scrisori lui Paschasius, o persoană excomunicată, purtătorul stindardului nebuniei sale şi astfel împrăştiind confuzie şi încercând să atragă atenţia chiar şi firilor plăpânde şi abandonate.
6. De aceea vă implorăm, să restauraţi siguranţa pierdută din cauza acelei persoane atât de tulburătoare, care ne-a fost întreruptă atât nouă episcopilor cât şi poporului roman, întreruptă încă de la pomenirea Prefectului oraşului. Obţinerea acestui lucru ne-ar permite să continuăm netulburaţi preamărirea Tatălui şi Fiului, Dumnezeul Nostru.
Scrisoarea a XII-a (381 e.n.)
Celor mai milostivi şi creştini împăraţi, glorioşilor şi celor mai binecuvântaţi prinţi, Graţian, Valentinian şi Theodosius, sfântului Consiliu întrunit la Aquileia.
1. Vouă milostivi Împăraţi şi cei mai binecuvântaţi şi cei mai glorioşi prinţi, Graţian, Valentinian şi Teodosius, iubiţi de Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său, Domnul Nostru Isus Hristos, nu vă putem mulţumi îndeajuns pentru beneficiile, pe care cu bunăvoinţă ni le-aţi oferit, nici măcar cu revărsări de mulţumiri. Acum, după atâtea procese şi diverse persecuţii, pe care Arianii, în special Lucius, care şi-a marcat calea prin crime profane, prin uciderea de călugări şi virgine şi de asemenea Demophilus, o diabolică sursă de perfidie, adusă asupra Catolicilor şi a tuturor Bisericilor lui Dumnezeu, în special în est, au fost redate catolicilor; în timp ce în vest, abia doi eretici au fost descoperiţi opunându-se decretelor Sfântului Consiliu, cine s-ar putea imagina capabil să fie cu adevărat conştient de bunătatea Voastră?
2. Cu toate că nu putem exprima în cuvinte favorurile Voastre, totuşi am vrea să le recompensăm cu rugăciunile Consiliului; şi cu toate că în mai multe biserici oficiem zilnic în faţa Domnului privegheri pentru Imperiul Vostru, când ne unim într-un singur corp, al cărui serviciu nu-i poate fi depăşită gloria, oferim mulţumiri Atotputernicului atât în numele Imperiului cât şi a păcii şi siguranţei Voastre, deoarece pacea şi armonia s-a revărsat asupra noastră prin Voi.
3. În vest, într-adevăr, în două colţuri, la graniţele cu Dacia Ripensis şi Moesia au apărut voci care s-au ridicat împotriva credinţei: şi aceste locuri, după sentinţa Consiliului, ar trebui, după părerea noastră, să aibă parte de îndată de absolvirea Bunăvoinţelor Voastre. Dar peste toate ţinuturile, ţările şi oraşele până la Ocean, comuniunea cu credincioşii rămâne una singură şi neprihănită. Şi în est am avut parte de cea mai mare bucurie şi încântare când am aflat că Arianii, care au invadat violent Bisericile, au fost respinşi şi că templele sacre închinate lui Dumnezeu sunt frecventate numai de catolici.
4. Dar din cauza faptului că invidia Diavolului niciodată nu îşi va găsi linişte, am auzit că există chiar printre catolici frecvente disensiuni şi dezacorduri implacabile; şi sentimentele noastre au fost deranjate când am constatat că multe lucruri au fost inventate şi că unele persoane sunt molestate pe când ar trebui să fie eliberate, oameni care au fost într-o continuă comuniune cu noi. Pe scurt, Episcopul Timotheus din Biserica din Alexandria şi Episcopul Paulinus din Biserica din Antioh, care întotdeauna au fost în comuniune inviolabilă cu noi, se spune că ar fi deranjate de alte persoane, a căror credinţă, în ultima vreme, cu greu poate fi numită credinţă. Aceste persoane, dacă ar fi posibil şi credinţa lor este o recomandare suficientă, pe care am dori să o adăugăm pe lista prietenilor noştri: dar fără a prejudicia drepturile acelora care împărtăşesc cu noi vechile Comuniuni. Şi grija noastră pentru ei a fost de prisos, în primul rând, din cauză că apartenenţa la Comuniune ar trebui scuzată de orice acuză şi în al doilea rând, deoarece de mult primim scrisori din partea ambelor tabere şi în special de la aceia care s-au despărţit de Biserica din Antioh.
5. Într-adevăr, dacă iruperea de duşmani nu s-ar fi oprit, am făcut aranjamente astfel încât să trimitem într-acolo câţiva dintre ai noştri, pentru a prelua oficiul de arbitru pentru a răspândi pacea din nou, dacă va fi posibil. Dar de vreme ce dorinţele noastre nu au putut fi împlinite în acel moment, din cauza problemelor de stat, credem că este drept să aducem rugăminţi Bunătăţii Voastre, cerându-vă, pentru împăcarea părţilor, ca la moartea unuia, drepturile bisericeşti să se transmită supravieţuitorului şi să nu se încerce forţarea vreunei alte sfinţiri. De aceea vă rugăm, milostivi Prinţi Creştini, să găzduiţi la Alexandria, un Consiliu al tuturor Episcopilor Catolici, pentru ca ei să poată discuta mai pe îndelete şi să se înţeleagă între ei, cui i se va împărtăşi Comuniunea şi cine va fi menţinut.
6. Deoarece am susţinut întotdeauna dispoziţiile şi ordinele Bisericii din Alexandria şi în conformitate cu manierele şi obiceiurile predecesorilor noştri în reţinerea Comuniunii în indisolubilă frăţie în aceste vremuri, şi totuşi să nu se gândească cineva că acele persoane au fost neglijate în căutare Comuniunii conform înţelegerii, care sperăm să rămână în vigoare, sau că cea mai scurtă cale către pacea şi frăţia credincioşilor nu a fost răpită, vă rugăm ca atunci când vor discuta aceste lucruri între ei în cadrul întâlnirii plenare, decretele Episcopilor să poată fi promovate de asistenţa aflată sub auspiciile Bunătăţii Voastre. Şi daţi-ne voie să vă aducem la cunoştinţă faptul că gândurile noastre nu vor şovăi în incertitudine ci plini de bucurie şi eliberaţi de griji, putem întoarce mulţumiri bunăvoinţei Voastre în faţa Atotputernicului Dumnezeu, nu doar pentru că erezia a fost eradicată ci şi pentru că armonia şi credinţa au fost redate catolicilor. Rugămintea pe care Bisericile Africană şi Galică v-o aduc prin reprezentanţii lor este să faceţi din episcopii din întreaga lume debitorii voştri, chiar dacă datoria faţă de excelenţele voastre nu este mică.
7. Pentru a aduce rugăminţile noastre în faţa bunăvoinţei voastre şi a obţine ceea ce ne dorim, am trimis delegaţi, fraţi şi confraţi-preoţi ai noştri pe care vă rugăm graţios să binevoiţi a-i asculta şi să se poată întoarce degrabă.
BIBLIOGRAFIE:
Bibliografie: Parker James, The letters of S.Ambrose, bishop of Milan, translated with notes and indices, Oxford, 1881
Sursa: http://www.tertullian.org , 2013
Traducere: Marius Marcu |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
