Se începe precuvântarea despre faptele Ungurilor.
 Numitul magistru, notarul celui mai glorios rege al Ungariei Bela de bună memorie, amicului seu prea iubit, şi onoratului bărbat versat în sciinţele literare N. salutare, şi împlinirea dorinţei sale. Odinioară, când eram deodată la sciinţele şcolare, şi din istoria Troiei, pe carea eu am îmbrăţişat-o cu prea multă iubire, am compus în stilul meu un volum, din cărţile lui Dares Frigius şi ale altor autori, precum auḑisem dela învĕţătorii mei, şi o cetirăm amândoi cu asemenea voinţă, m'ai rugat, ca, precum am descris istoria troiana şi rĕsboaiele Grecilor, să-ţi descriu şi genealogia regilor Ungariei şi a nobililor sei, cum au descălecat din pămêntul Scythiei cele şepte persoane fruntaşe, cari se numesc Hetumoger, sau cum este pămêntul scythic, cum s'a născut Almus sau pentru ce l-a numit Almus pe primul duce al Ungariei, dela care îşi trag originea regii Ungurilor, sau câte ţĕri şi câţi regi au subjugat ei, sau pentru ce se numesce în limba străinilor poporul ieşit de pe pămêntul scythic Unguri, iar în limba lor proprie Mogeri. Ţi-am şi promis că voiu face, dar împedecat prin alte afaceri, eram să uit atât cererea ta, cât şi promisiunea mea, dacă nu me făceai tu atent, iubitul meu, prin epistola ta, să-mi fac datorinţa. Aducêndu-mi deci aminte de tine iubitul meu, deşi sunt împedecat prin multe şi diferite afaceri ale acestui secol muncitor, totuşi m'am apucat de lucrul, ce mi l-ai încredinţat şi cu ajutorul graţiei dumneḑeesci, am aflat de bine după tradiţiunile diferiţilor scriitori istorici: a nu lăsa să fie dată uitării la următori, pănă la cea din urmă generaţiune. Am aflat deci de bine, să-ţi scriu simplu şi adevĕrat, ca cetitorii să poată cunoasce cum s'au întêmplat lucrurile. Şi dacă cel mai nobil neam al Ungariei ar auḑí, ca prin vis, de începutul generaţiunei sale şi faptele sale curagioase din poveştile false ale ţeranilor, ori din cântarea limbută a glumeţilor (lăutarilor), ar fi un lucru necuviincios şi destul de ruşinos. Să cunoască deci adevărul mai bine din expunerea sigură a scrierilor şi din explicarea limpede a faptelor istorice. Deci: fericită este Ungaria, căreia i s'au dat diferite daruri, să se bucure în toate ḑilele de dăruirea literatului seu. Căci posede începutul genealogiei regilor şi al nobililor. Pentru cari regi să dăm laudă vecinicului rege şi Sântei Marie, maicei sale, din a cărui graţie regii Ungariei posed ţara cu sfîrşit fericit acum şi totdeauna. Amin.
CAP I. Despre Scythia.
Scythia, aşa dar e cea mai mare ţară, care se numesce Dentumoger, şi se întinde dela partea nordică cătră resărit, pănă la marea neagră, avênd în dosul ei un fluviu, numit Thanais, cu o mulţime de bălţi, în cari se află zoboli peste mĕsură de mulţi, cu ale căror pei se îmbracă nu numai nobilii şi nenobilii, ci şi văcarii, porcarii şi păstorii îşi înfrumseţează cu ele vestmintele lor. Căci acel pămênt are aur şi argint în abundanţă, şi în fluviile acelui pămênt se află petrii scumpe şi mărgăritare. În partea vecină cu Scythia au locuit popoarele Gog şi Magog, pe cari le-a încunjurat Alexandru cel mare. Dar pămêntul scythic este prea întins în lungime şi în lăţime. Iar oamenii, cari locuesc acolo, se numesc de comun pănă în ḑiua de aḑi Dentumoger şi nici când n'au fost supuşi puterii vr'unui împĕrat. Anume Scythii sunt un popor mai vechiu şi puterea Scythiei este, precum am ḑis mai sus, spre orient. Primul rege al Scythiei a fost Magog, fiul lui Japhet, şi acel popor s'a numit Moger după regele Magog. Din a cărui viţă se trage regele cel mai renumit şi cel mai puternic Athila, care la anul 451 dela întruparea domnului, descălecând de pe pămêntul scythic, a venit cu mână puternică pe pămêntul Panoniei, şi după alungarea Romanilor a ocupat ţara şi şi-a făcut locuinţă regească lângă Dunăre deasupra apelor calde şi a lăsat a se reînoi toate zidirile vechi, ce le-a aflat acolo şi zidise jur-împrejur muri foarte tari, cari adi în limba ungurească se numesc Buduvar, iar Theutonii îi ḑic Ecilburg. Dar las' să urmăm mersul istoriei. După un timp îndelungat apoi, tot din viţa acestui rege Magog, s'a născut Ugek, tata lui Almus, dela care îşi trag originea toţi regii şi ducii Ungariei, precum se va arăta mai la vale. Scythii adecă — precum am ḑis — sunt un popor vechiu, despre care scriitorii istorici, cari au descris faptele Romanilor, aşa ḑic: că poporul scythic a fost foarte înţelept şi foarte blând, care a lucrat pămêntul, şi mai nici că nu păcătuiau între sine. Nici n'au avut case făcute în mod artificial, ci numai corturi făcute din pânză. Au mâncat carne, pesci, lapte şi miere şi au ţinut multe vite. Şi s'au îmbrăcat cu pele de zobol şi de alte animale sĕlbatice. Aveau aur, argint şi mărgăritare, căci se aflau în fluviile aceluiaş pămênt chiar ca petrile. N'au poftit averea altora, căci toţi erau avuţi, avênd multe animale şi destule victualii. N'au fost berbanţi, ci tot insul avea numai o muiere. Mai apoi poporul pomenit, obosit în resboaie a ajuns la atâta cruḑime, că — precum ḑic unii istorici — condus de mânie, a mâncat carne de om şi a beut sânge de om. Şi eu cred că şi aḑi veţi cunoasce din faptele sale, ce popor sălbatic a fost acesta, pentru că neamul scythic n'a fost subjugat prin nici un rege. Pe Dariu, regele Perşilor l-a făcut să fugă cu mare ruşine şi Dariu şi-a perdut acolo optḑeci de mii de oameni şi aşa a fugit în Persia cu mare frică. Tot asemenea au omorît Scythii pe Cirus, regele Perşilor, cu trei sute treiḑeci de mii de oameni. Tot Scythii au pefugat urît chiar şi pe Alexandru cel Mare, pe fiul regelui Filip şi al reginei Olimpiada, care a subjugat prin resboaie multe ţĕri. Iar neamul scythic era vêrtos pre a suferí ori-ce osteneală. Scythii erau de statură înaltă şi aprigi în resboaie. Ei n'au avut nimic în lume, ce se temeau că vor perde, pentru ocară suferită. Când însă Scythii au secerat victorie, nu voiau să aibă nimic din pradă, ca şi remăşiţele lor de aḑi, ci au căutat numai să fie lăudaţi. Şi afară de Darius, Cirus şi Alexandru, nimenea în lume n'a cutezat să între în pămêntul lor. Menţionatul popor scythic însă a fost aspru în luptă, iute la călărit, şi pe cap a purtat coif, era mai dibaciu, ca ori-ce naţiune din lume, în manuarea arcului şi săgeţilor, şi astfel îi puteţi cunoasce şi după urmaşii lor. Cu cât pămêntul Scythiei este mai îndepărtat de zona tropică, cu atât mai priincios este pentru sporirea neamului omenesc. Deşí a fost foarte spaţioasă, totuşi n'a fost îndestulitoare nici a nutrí, nici a cuprinde mulţimea popoarĕlor, ce s'au sporit acolo. Drept aceea cele şepte persoane fruntaşe, cari se numesc Hetumoger, nesuferind locul îngust, mult s'au cugetat să-l părăsască. Atunci aceste şepte persoane fruntaşe sfătuindu-se au hotărît să-şi părăsască pămêntul natal şi să ocupe astfel de pămênt, unde vor puté locuí, cum se va spune în următoarele.
CAP II. Pentru ce se numesc Unguri.
Mai remâne a spune pentru ce se numesce Unguri poporul eşit de pe pămêntul scythic. Unguri se numesc dela fortăreaţa Hungu, pentru că după subjugarea Sclavilor, cele şepte persoane fruntaşe, întrând pe pămêntul Panoniei, s'au oprit acolo timp mai îndelungat. De unde toate naţiunile din vecinătate au numit pe Almus, fiul lui Ugek, duce de unguar, şi pe ostaşii sei unguari. Ce să mai ḑic? Lăsând aceste la o parte, să trecem la lucrul, ce ni l-am propus, să urmăm calea istoriei şi după cum ne va dicta spiritul sânt să sfârşim lucrul început.
CAP III. Despre Almus, primul duce.
În anul 819 dela întruparea Domnului, Ugek, precum ḑiserăm mai sus, după timp îndelungat, din neamul regelui Magog, era un duce prea nobil al Scythiei, care s'a căsătorit în Dentumoger cu fiica ducelui de Eunedubel, cu numele Emesu. Dela carea s'a născut fiul, care fu numit Almus. După vestirea dumneḑeească a fost numit Almus, pentrucă mamei sale îi s'a arătat în vis o visiune dumneḑeească, în chip de vulture, care parcă s'a apropiat şi a îngrecat-o, şi îi s'a părut că din pântecele ei ar eşi un torent, şi din rărunchii ei s'ar nasce regi glorioşi, şi s'ar înmulţi dar nu pe pămêntul sĕu. Şi fiind-că somnul în unguresce se ḑice „Almu” (álom), şi nascerea lui a fost prevestită în somn, pentru aceea l-a chiemat Almus, ori pentru aceea l-a numit Almus, adecă sânt, pentru-că din semînţa lui erau să se nască regi şi duci, sfinţi. Ce e mai departe?
CAP IV. Despre ducele Almus.
După-ce Almus s'a născut pe lume, multă bucurie s'a făcut ducelui Ugek şi neamurilor sale şi mai tuturor fruntaşilor din Scythia, pentru-că tata lui a fost Ugek din semînţia regelui Magog. Almus însă era în faţă frumos, dar negru, avea ochi negri, dar mari, statură înaltă şi graţioasă, avea însă mâni groase şi degete lungi, însuşi Almus era blând, dăruitor, înţelept, bun soldat şi bucuros dătător, celor ce pe timpul acela erau soldaţi în împĕrăţia Scythiei. Iar când Almus a ajuns la etatea matură, atuncea darul spiritului sfânt era întrînsul, deşí păgân, totuşi a fost mai puternic şi mai înţelept, decât toţi ducii Scythiei. Şi toate afacerile ţerii se săvîrşau cu sfatul şi ajutorul dînsului. Iar când Almus a ajuns la etatea matură a juneţei, s'a însurat tot pe acel pămênt, cu fiica unui duce foarte nobil, dela carea s'a născut fiul cu numele Arpad, pe care l-a adus cu sine în Panonia, precum se va spune în următoarele.
CAP V. Despre alegerea ducelui Almus.
Astfel poporul unguresc, prea tare şi în afacerile resboinice prea puternic, precum am ḑis mai sus, îşi trage originea din gintea scythică, carea în limba sa proprie se numesce Dentumoger. Şi pămêntul acela era prea plin de mulţimea popoarelor sporite acolo şi nu le mai putea nutrí, nici cuprinde precum ḑiserăm mai sus. Pentru aceasta deci, cele şepte persoane fruntaşe, cari pănă în ḑiua ele aḑi se numesc Hetumoger neputênd suferí ângustimea locurilor, după-ce s'au sfătuit între sine să plece de pe pămêntul natal, n'au întârḑiat a căuta şi a ocupa cu arme şi cu resboiu pămênturi unde să locuiască. Atunci şi-au ales de a căuta pămêntul Panoniei, care, după faima respândită, au înţeles că ar fi fost pămêntul regelui Athila, din a cărui seminţie se trage ducele Almus, tata lui Arpad. Atunci cele şepte persoane fruntaşe s'au convins în înţelegere comună şi adevĕrată, că nu pot face călătoria începută, dacă nu vor avé peste ei un duce şi poruncitor. Deci din voie liberă şi din învoirea comună a celor şepte persoane au ales duce şi poruncitor pentru sine şi pentru fii lor, pănă la cea din urmă generaţiune, pe Almus, fiul lui Ugek, şi cei ce se nasc din seminţia lui sunt de un gen mai strălucit şi mai puternic în resboiu. Aceste şepte persoane fruntaşe erau bărbaţi de neam nobil, puternici în resboiu şi statornici în credinţă. Atunci au ḑis ducelui Almus, cu consimţire egală, astfel: „De aḑi încolo pe tine te alegem noue duce şi poruncitor, şi unde te va duce soartea ta, acolo te vom urma”. Atunci sus pomeniţii bărbaţi, după datina păgână, slobozind sângele lor propriu într'un vas, şi deşí au fost păgâni, totuşi şi-au întărit jurămêntul, ce l-au făcut atuncea între sine, şi astfel l-au ţinut pănă la moartea lor.
CAP VI. Despre jurământul lor.
Cuprinsul jurămêntului a fost următorul: Pănă când ei trăesc: ducele lor şi al urmaşilor lor să fie totdeuna din seminţia lui Almus. Al doilea cuprins al jurământului a fost: Ori-ce bine ar puté câştiga prin munca lor, nimenea să nu fie eschis din acela. Al treilea cuprins al jurămêntului a fost: Acele persoane fruntaşe, cari din voie liberă au ales pe Almus de domnul lor, nici ei, nici fii lor să nu fie eschişi nici odată din sfătuirile ducelui şi onorurile ţĕrii. Al patrulea cuprins al jurămêntului a fost: Dacă cineva dintre următori ar fi necredincios cătră persoana ducelui şi ar produce neînţelegere între duce şi între rudeniile lui, să i se verse sângele, precum s'a vĕrsat sângele lor la jurămêntul, ce l-au făcut ducelui Almus. Al cincilea cuprins al jurămêntului a fost: Dacă cineva dintre următorii ducelui Almus şi ai celorlalte persoane fruntaşe ar frânge jurămêntul, ori statutele lor, să fie afurisit în veci. Numele celor şepte bărbaţi a fost: Almus, tata lui Arpad, Eleud, tata lui Zobulsu, dela care se trage familia Saac, Cundu, tata lui Curzan, Ound, tata lui Ete, dela care se trage familia lui Calan şi Colsoy, Tosu, tata lui Lelu, Huba, dela care se trage familia lui Zemera, al şeptelea Tuhutum, tata lui Horca, ai cărui fii au fost Gyyla şi Zombor, dela cari se trage familia Moglout, precum se spune mai la vale. Ce să mai ḑic? Să urmăm cursul istoriei.
CAP VII. Despre plecarea lor.
În anul 884 al întrupării Domnului, precum se vede din analele cronicale, şepte persoane fruntaşe, cari se chiamă Hetumoger, au plecat din pămêntul Scythiei spre apus. Între cari ducele Almus, fiul lui Ugek din neamul regelui Magog, bărbat de bună memorie, domnul şi sfătuitorul lor, împreună cu muierea sa şi cu fiul sĕu Arpad şi cu doi fii ai unchiului sĕu Hulec, adecă Zuard şi Cadusa, şi cu o mare mulţime a popoarelor confederate, au plecat din acest ţînut. Venind mai multe ḑile prin locurile deşerte, au înotat peste fluviul Etyl, şeḑênd pe plute, după datină păgână, şi nicăiri pe cale n'au dat de oraş, ori sat, nici fertură de om n'au mâncat, precum era datina lor, ci au trăit cu carne şi pesce, pănă când au ajuns la Ruscia, carea se numesce Susudal. Şi tinerii lor erau mai în toate ḑilelela vênătoare, de unde, din timpul acela pănă aḑi, Ungurii sunt mai buni vênători, decât celelalte popoare. Astfel ducele Almus, venind cu toţi ai sĕi a întrat pe pămêntul Rusciei, ce se numesce Susudal.
CAP VIII. Despre Buthenia.
După ce au sosit la părţile Rutheniei, fără nici o împedecare pănă la oraşul Kyeu, şi când au trecut peste oraşul Kyeu, plutind peste fluviul Denep, au voit a-şi subjuga împĕrăţia Ruthenilor. Auḑind aceasta ducii Ruthenilor, au avut mare teamă, căci au auḑit că ducele Almus, fiul lui Ugek, ar fi de seminţia regelui Athila, căruia strămoşii lor i-au plătit în tot anul tribut. Cu toate aceste, ducele de Kyeu, conchiemând pe toţi bărbaţii sĕi de frunte, după avuta sfătuire între sine, s'a ales, ca să poarte resboi contra ducelui Almus, şi au vrut să moară mai bine în resboiu, decât să-şi peardă împĕrăţia, şi să fie subjugaţi fără voie ducelui Almus. Ducele de Kyeu după ce a trimis soli, a chemat în ajutor şepte duci ai Cumanilor, pe cei mai credincioşi amici ai sĕi. Atunci aceşti şepte duci, ale căror nume au fost: Ed, Edum, Etu, Bunger, Ousad, tata lui Ursuur, Boyta, Ketel, tata lui Oluptulma, după ce au întrunit nu puţină mulţime de călăreţi, din amiciţie faţă de ducele de Kyeu, în fuga cea mai mare au venit în contra ducelui Almus. Şi ducele de Kyeu a plecat înaintea lor cu oastea sa, şi cu ajutorul Cumanilor, cu o mulţime de armată au început a merge contra ducelui Almus. Ducele Almus însă, al cărui ajutor a fost spiritul sfânt, îmbrăcat în arme, după ce şi-a aşezat oastea în linie de resboiu, suindu-se pe calul său, a călărit ici şi colo, animând pe militarii sĕi, şi făcênd o isbire, s'a oprit înaintea tuturor şi le-a ḑis: „O Scyti şi tovarăşii mei de arme, bărbaţi prea resboinici, aduceţi-ve aminte de începutul călătoriei noastre, când aţi ḑis: că pămêntul, pe care veţi puté locuí, îl veţi cucerí cu arme şi resboiu. Să nu ve turburaţi deci de mulţimea Ruthenilor şi a Cumanilor, cari samănă cu cânii noştri. Pentru-că cânele îndată ce aude cuvintele domnilor sĕi, este, că să înfricoşază? Pentru-că virtutea n'ajunge nimic în mulţimea poporului, ci în tăria inimei. Au nu sciţi, că un leu alungă mulţi cerbi, precum ḑice cutare filosof. Dar punênd la o parte aceste, ve ḑic voue: Cine a putut sta contra militarilor Scythiei? Ori n'au luat Scythii la fugă pe Dariu, regele Perşilor, şi aşa cu frică şi cu cea mai mare ruşine a fugit pănă în Persia şi a perdut acolo optḑeci de mii de oameni? Au nu Scythii au omorît pe Cyrus, regele Perşilor cu trei sute trei ḑeci de mii de soldaţi? Ori nu Scythii au luat la fugă pe Alexandru cel Mare, fiul regelui Filip şi al reginei Olimpiada, care a cucerit mari ţeri prin luptă? Pentru aceasta să ne luptăm contra lor, tare şi puternic, cari samănă cu cânii nostrii, şi numai aşa să ne temem de mulţimea lor, ca de mulţimea muscelor”. Auḑind aceasta militarii ducelui Almus s'au îmbărbătat mult, şi de loc au sunat cornurile de resboiu din toate părţile, şi s'au amestecat ambele linii de resboiu ale duşmanilor şi au început a se lupta straşnic între sine. Şi foarte mulţi dintre Rutheni şi Cumani fură omorîţi. Numiţii duci ai Ruthenilor şi Cumanilor însă, vĕḑând pe ai sĕi, că-şi perd puterea, au luat-o la fugă, şi ca să-şi scape viaţa au întrat în oraşul Kyeu. Ducele Almus şi soldaţii sei persecutând pe Rutheni şi Cumani, pănă la oraşul Kyeu, soldaţii ducelui Almus au dimicat ca pe nisce cucurbete crude, capetele tunse ale Cumanilor. Iară ducii Ruthenilor şi Cumanilor intraţi în oraş, vĕḑênd cutezanţa Scythilor, au rĕmas ca muţi.
CAP IX. Despre pacea între duce şi Rutheni.
Ducele Almus însă şi militarii sĕi, câştigând învingere, şi-au subjugat pămêntul Ruthenilor, şi luându-le averile, au început a ataca în a doua septĕmână oraşul Kyeu. Şi când au început a pune scări la zidul de peatră, vĕḑênd ducii Ruthenilor şi ai Cumanilor cutezanţa Scythilor, s'au temut tare. Şi când au înţeles că nu sunt în stare a se împotriví, atunci trimiţênd soli ducele de Kyeu şi alţi duci ai Ruthenilor, precum şi ai Cumanilor, cari erau acolo, l-au rugat pe Almus şi pe fruntaşii sĕi, să facă pace cu ei. Iar când solii veniră la ducele Almus, şi când l-au rugat să nu alunge din reşedinţă pe domnul lor, atunci ducele Almus după sfătuirea avută cu ai sĕi, astfel a retrimis pe solii Ruthenilor, ca să-i dee în chizeşie pe fiii lor, şi să plătească la an un tribut de ḑece mii de marce, şi peste aceasta mâncare, vestminte şi altele de lipsă. Dar ducii Ruthenilor, deşí nu de bunăvoie, totuşi le-au conces aceste toate ducelui Almus. Dar l-au rugat pe ducele Almus, că părăsind pămêntul Galiciei, să descalece dincolo de pădurea Houos, spre apus, în pămêntul Panoniei, care mai înainte a fost pămêntul regelui Athila. Şi lăudau pămêntul Panoniei, că e bun peste mĕsură, ḑiceau adecă, că aici se întrunesc isvoarele renumite ale apelor Danubius (Dunărea) şi Tyscia (Tisa) şi alte isvoare foarte însemnate pline de pesci buni. Pe care pămênt locuesc Sclavi, Bulgari şi Blachi şi păstorii Romanilor, pentru-că după moartea regelui Athila, Romanii ḑiceau, că acest pămênt al Panoniei este păşune, pentru că turmele lor păsceau pe pămêntul Panoniei. Şi se ḑicea cu drept, că pămêntul Panoniei este păşunea Romanilor, pentru că şi aḑi Romanii pasc în bunurile Ungariei. Ce să mai ḑic?
CAP X. Despre şepte duci ai Cumanilor.
Iar ducele Almus şi fruntaşii sĕi, sfătuindu-se între sine şi încuviinţând rugarea ducilor Rutheni, au încheiat pace cu ei. Atunci ducii Ruthenilor, adecă cei din Kyeu şi Sudal, ca să nu fie alungaţi din reşedinţa lor, şi-au dat fiii în chizeşie ducelui Almus, şi au trimis cu ei ḑece mii de marce, o mie de cai înfrumseţaţi cu şele şi cu frâne, după datina rutheană, şi o sută de prunci cumani, şi patruḑeci de cămile, spre a purta povara, pei de ermelin şi de vezure fără număr, şi alte daruri nenumerate. Atunci numiţii duci ai Cumanilor, adecă: Ed, Edumen, Etu, Bunger tata lui Borsu, Ousad tata lui Ursuuru, Boyta, dela care se trage viţa lui Brucsa, Ketel tata lui Oluptulma, vĕḑênd bunătatea ducelui Almus arătată cătră Rutheni, aruncându-se la picioarele lui s'au supus ducelui Almus din bună voie ḑicênd: De aḑi încolo te alegem pe tine domn şi povăţuitor al nostru până la generaţiunea din urmă, şi ori unde te va duce soartea, acolo te urmăm. Ceea-ce au ḑis ei ducelui Almus cu cuvântul, au întărit cu jurămêntul, după datina păgânilor; tot asemenea şi ducele Almus şi fruntaşii săi s'au legătuit lor cu credinţă şi cu jurământ. Atunci aceşti şepte duci ai Cumanilor au început a vení cu muierile şi pruncii lor, şi cu o mare mulţime în Panonia. Tot asemenea mulţi dintre Rutheni, alăturaţi la ducele Almus, au venit cu el în Panonia, ai căror urmaşi locuesc pănă aḑi în diferite locuri în Ungaria.
CAP XI. Despre oraşele Lodomeria şi Galicia.
Atunci ducele Almus şi celelalte persoane fruntaşe, cari se numesc Hetumoger, precum şi ducii Cumanilor, cu rudeniile, servitorii şi servitoarele lor, au plecat din Kyeu, şi prin conducerea Ruthenilor veniră din Kyeu la oraşul Lodomer. Iar ducele din Lodomer şi fruntaşii sei eşiră înaintea Iui Almus până la marginile împĕrăţiei şi i-au deschis de bună voie oraşul Lodomer, şi ducele Almus a remas în acel loc cu toţi ai sei, iar în a treia septĕmână ducele Lodomeriei a dat ducelui Almus de chizeşi doi fii ai sei împreună, cu toţi fiii iobagilor sei. Şi peste aceasta a dăruit, atât ducelui, cât şi fruntaşilor sei, doue mii de marce de argint şi o sută de mii de marce de aur topit, ca piei şi cu animale nenumerate, trei sute de cai, cu şele şi cu frâne, doueḑeci şi cinci de cămile şi o mie de boi, spre a purta povara, şi alte daruri nenumĕrate. Şi în a patra septĕmână ducele Almus a venit cu ai sei în Galicia şi acolo a ales loc de odichnă pentru sine şi pentru ai sei. Când a auḑit aceasta ducele Galiciei, a venit cu toţi ai sei înaintea ducelui Almus, pe picioare, desculţi, şi a presentat spre folosire ducelui Almus diferite daruri, şi deschiḑând poarta oraşului Galiciei, l-a primit de oaspe, ca pe domnul seu, şi a dat în chizeşie pe unicul fiu al seu, dimpreună cu ceialalţi fii ai fruntaşilor ţerii sale, şi peste aceasta a dăruit ducelui cât şi tuturor ostaşilor sei ḑece cai de călărit dintre cei mai buni, şi trei sute de cai cu şele şi cu frâne, trei mii de marce de argint, doue sute de marce de aur şi cele mai frumoase vestminte. Când însă ducele Almus s'a odichnit o lună întreagă în Galicia, atunci ducele Galiciei şi ceilalţi consoţi ai sei, ai căror fii erau daţi în chizeşie, au început a ruga pe ducele Almus şi pe nobilii sei astfel, să descalece peste Houos, spre apus în pămêntul Panoniei. Şi li-au ḑis adecă, că pămêntul acela ar fi foarte bun şi acolo curg la olaltă cele mai însemnate isvoare, a căror nume e precum ḑiserăm mai sus: Dunărea, Tisa, Wag, Morisius (Mureş), Crisius (Criş), Temus (Timiş) şi altele, care şi mai înainte a fost pămêntul regelui Athila, şi după moartea lui principii Romani au ocupat pămêntul Panoniei, până la Dunăre, unde şi-au aşezat păstorii lor. Iar pămêntul, care zace între Tisa şi Dunăre, l-a ocupat sieşi Keanus, marele duce al Bulgariei, strămoşul ducelui Salanus, pănă la marginile Ruthenilor şi Polonilor, şi acolo a colonisat pe Slavi şi Bulgari. Iar pămêntul, care este între Tisa şi pădurea Igfon, care zace spre Erdeuel (Ardeal), dela fluviul Morus, pănă la fluviul Zomus (Someş), l-a ocupat pentru sine ducele Morout, al cărui nepot s'a numit prin Unguri Menumorout, pentru că avea mai multe drăguţe, şi pe pămêntul acela locuiau ginte, cari se numiau Cozar. Însă pămêntul, care este dela fluviul Morus pănă la fortăreaţa Urscia (Orşova), l-a ocupat cutare duce, cu numele Glad, care cu ajutorul Cumanilor a eşit din fortăreaţa Bundyn (Vidin), şi din al cărui neam s'a născut Ohtum, pe care mai târḑiu pe timpul regelui Ştefan, l-a omorît în cetatea de lângă Morisius, Sunad fiul lui Dobuca, nepotul regelui, fiindcă s'a împotrivit întru toate regelui. Şi căruia menţionatul rege i-a dăruit pentru bunele sale servicii muiere şi fortăreaţa Ohtum, cu toate câte se ţin de ea. Căci aşa este datina domnitorilor buni, să remunereze pe credincioşii sei. Care fortăreaţă se numesce aḑi Sunad (Cenad). Ce să mai ḑic?
CAP XII. Cum au intrat în Pannonia.
Dar ducele Almus şi fruntaşii sĕi, primind sfatul Ruthenilor, au făcut cu ei cea mai statornică pace. Iar ducii Ruthenilor, ca să nu fie alungaţi din reşedinţa lor, şi-au dat fii în chizeşie cu daruri nenumărate. Atunci ducele Galiciei a demandat, să meargă înainte douĕ mii de săgetari, cu trei mii de ţĕrani, cari să le gătească drumul peste pădurea Houos până la marginea Hungului. Şi trăgătoarele lor le-au încărcat cu victualii şi altele de lipsă, şi le-a dăruit vite fără număr spre vieţuire. Atunci cele şepte persoane fruntaşe, cari se numesc Hetumoger, şi cei şepte duci ai Cumanilor, ale căror nume le spuserăm mai sus, au plecat cu rudeniile, servitorii şi servitoarele, cu sfatul şi ajutorul Ruthenilor din Galicia, spre pămêntul Panoniei. Şi aşa venind peste pădurea Houos, au descălecat în părţile Hungului, şi când an ajuns aici, locul ce l-au ocupat prima-oară, l-au numit Muncas (Munkács), pentru-că au ajuns cu cea mai mare osteneală la pămêntul ce şi l-au dorit. Atunci au rĕmas acolo, spre a se reculege, patruḑeci de ḑile, şi au preţuit pămêntul nespus de mult. Iar Sclavii, locuitorii pămêntului, auḑind de venirea lor, s'au temut tare şi s'au supus ducelui Almus de bună voie, fiindcă au audit, că regele Almus se trage din seminţia lui Athila. Deşí ei erau oamenii Iui Salanus, totuşi serviau ducelui Almus cu mare onoare şi temere, şi îi oferiau tot ce este de lipsă traiului, precum se cuvine domnului său. Şi astfel de temere şi tremurare a întrat în locuitorii pămêntului, şi aşa se linguşau ducelui şi fruntaşilor sĕi, precum servitorii stăpânilor lor proprii, şi le lăudau rodnicia acelui pămênt şi povestiau cum a ocupat acest pămênt, după moartea regelui Athila — eşind din Bulgaria — marele duce Keanus, strămoşul ducelui Salanus, cu ajutorul şi sfâtuirea împĕratului Grecilor. Cum au fost conduşi chiar şi Sclavii de pe pămêntul Bulgariei la graniţele Ruthenilor, şi cum îi ţine în frâu pe ei şi pe ai sĕi Salanus, ducele lor, şi ce putere mare ar avé asupra vecinilor sĕi.
CAP XIII. Despre fortăreaţa Hung.
Atunci ducele Almus şi fruntaşii săi, audind aceste s'au bucurat peste mĕsură şi au călărit la fortăreaţa Hung, să o cucerească. Şi când şi-au aşeḑat tabera lângă ziduri, atunci comitele acelei fortăreţe, cu numele Loborcy, ce în limba lor înseamnă duce, luând-o la fugă, s'a apropiat de fortăreaţa Zemlum (Zemplén), pe care militarii ducelui persecutându-l, l-au prins lângă un fluviu, şi în acel loc l-au spânzurat. Şi din ḑiua aceasta l-au numit acel fluviu cu numele lui Loborcy. Atunci ducele Almus şi ai sĕi, intrând în fortăreaţa Hung, au adus jertfă mare ḑeilor nemuritori şi s'au ospĕtat patru ḑile. A patra ḑi însă, sfătuindu-se şi luând jurămênt dela toţi ai sĕi, ducele Almus, fiind âncă în viaţă, l-a pus pe Arpad, fiiul sĕu, duce şi povăţuitor. Şi Arpad s'a numit duce al Ungariei, şi toţi soldaţii săi fură numiţi dela Hungu, după limba strămoşească Hungari, şi numirea aceasta există în toată lumea, până aḑi.
CAP XIV. Despre ducele Arpad.
La anul 903 dela întruparea Domnului, ducele Arpad a ocupat cu oastea sa trimisă tot pămêntul între Tisa şi Budrug (Bodrog), până la Ugosa (Ugocsa), împreună cu toţi locuitorii sĕi. Şi s'a aşeḑat în fortăreaţa Borsoa (Borşod), şi a treia ḑi a cucerit-o luptând, a dărîmat zidurile ei, şi a demandat ca pe soldaţii lui Salanus, ce-i vor afla acolo, să-i lege în lanţuri şi să-i ducă la fortăreaţa Hung. Şi când au locuit acolo mai multe ḑile, vĕḑênd ducele şi ai sĕi rodnicia pămêntului şi îmbelşugarea a tot felul de animale sălbatice şi mulţimea pescilor în fluviile Tisa şi Budrug, ducele Arpad şi ai sĕi au preţuit nespus de mult pămêntul. Dar în urmă când toate cele-ce s'au petrecut, le-a auḑit ducele Salanus dela ai sĕi, scăpaţi prin fugă, n'a cutezat a-şi ridica mâna, ci trimiţênd soli după datina Bulgarilor, a început, precum e datina lor, a ameninţa pe ducele Ungariei Arpad şi l-a salutat ca în rîs, şi pe ai sĕi i-a numit ca din batjocură Hungari, şi a început a se mira în tot chipul: cine sunt şi de unde vin ei, cari au cutezat să facă de aceste. Şi le-a demandat să-şi îndrepte faptele cele rele şi nici cum să nu cuteze să treacă peste fluviul Budrug, ca nu cumva venind el cu ajutorul Grecilor şi al Bulgarilor, să le plătească împrumutul pentru fapta lor cea rea, şi abia să le lase pe cineva, care mergênd acasă, să ducă veste îmbucurătoare despre scăparea sa. Venind solii ducelui Salanus la fortăreaţa Zemlin, şi trecând peste fluviul Budrug, au sosit a doua ḑi la ducele Arpad, iar a treia ḑi l-au salutat pe Arpad în numele domnului lor, şi au referat ducelui Arpad despre ordinul sĕu. Ducele Arpad însă ascultând mandatul îngâmfatului duce Salanus i-a rĕspuns nu îngâmfat, ci umilit ḑicênd: „Deşí strămoşul meu, cel mai puternic rege, Athila, a ţinut pămêntul ce zace între Dunăre şi Tisa, până la marginile Bulgariei, ce îl ţine, eu totuşi nu de frica Grecilor şi a Bulgarilor, ca şi când nu le-aş puté resista, ci pentru amiciţia ducelui vostru Salanus, cer din dreptul meu numai o părticică pentru vitele mele, adecă: pămêntul până la fluviul Soujou, şi peste aceasta cer tot dela ducele vostru, să-mi trimită din bună voie douĕ plosce de apă din Dunăre şi o sarcină de iarbă de pe câmpia năsipoasă Olpar, ca să pot face asemĕnare dacă este mai dulce iarba câmpiei Olpar, decât iarba din Scythia şi Dentumoger, şi dacă apa Dunării este mai bună decât apa din Thanais”. Şi dându-le lor însărcinarea i-a înavuţit eu diverse daruri, şi câştigându-le bunăvoinţa, le-a ordinat să se întoarcă în ţara lor. Atunci ducele Arpad, după ce s'a sfătuit, a trimis asemenea pe solii sĕi la ducele Salanus şi i-a trimis 12 cai albi, 12 cămile şi 12 prunci cumani şi soţiei ducelui 12 fete rutene, foarte cuminte, 12 piei de ermelin, 12 piei de vezure şi 12 palii aurite. Şi fură trimişi în acea legaţiune (solie) dintre persoanele cele mai nobile: Oundu, tata lui Ethe, al doilea Ketel, tata lui Oluptulma şi âncă un militar sdravĕn, cu numele Turzol, spre cercetare, care să examineze calitatea pămêntului, şi reîntorcându-se repede, să aducă scire domnului sĕu, ducelui Arpad.
CAP XV. Despre fortăreaţa Camarum.
Trimişii ducelui Arpad însă, Oundu, tata lui Ethe, Ketel, tata lui Oluptulma şi Turzol, militar cuman, a cărui viţă s'a stîns prin el, venind au plutit peste fluviul Budrug, în acel loc, unde un fluviu mic isvorênd dela Saturholmu (Sátorhalom) se varsă în Budrug. Şi aşa plutind peste fluviul Budrug, când au trecut peste menţionatul fluviu mic, atunci prin inundarea apelor Ketel s'a cufundat în apă împedecându-i-se calul, şi abia a scăpat de moarte, cu ajutorul soţilor sĕi. Atunci acel fluviu s'a numit din glumă prin soţii lui Ketel, Ketelpotaca. După aceea ducele Arpad a dăruit din bunăvoinţa proprie tot pămêntul, dimpreună cu locuitorii sĕi acestui Ketel, dela Saturholmu până la fluviul Tulsuoa (Tolcsva) şi nu numai aceasta, ci i-a dăruit şi mai multe decât aceste, pentru-că ducele Arpad, după ce şi-a supus tot pămêntul Panoniei, a dat tot acestui Ketel pentru serviciile credincioase, mult pămênt lângă Dunăre, unde se varsă în ea fluviul Wag, unde apoi Oluptulma, fiiul lui Ketel, a zidit o fortăreaţă ce a numit-o Camarum. Spre serviciul castrului a donat douĕ părţi din poporul adus cu sine şi din cel câştigat prin duce. Unde apoi după mult timp fură înmormântaţi Ketel însuşi şi fiiul sĕu Tulma, după datina păgânilor. Iar acel pămênt, care acum se numesce Ketelpotaca, l-au ţinut următorii lui în proprietate până la timpul regelui Andreiu, fiiul lui Ladislau cel Pleşuv. Însă regele Andreiu a schimbat acel loc cu următorii lui Ketel din douĕ cause: Una, pentru-că a fost foarte de folos regilor pentru vânătoare; alta, pentru-că soţiei sale îi plăcea să locuiască în părţile acelea, ca să fie mai aproape de locul nascerii sale, fiindcă era fiica ducelui Ruthenilor şi se temea de venirea împĕratului Theutonilor (Germanilor), ca nu cumva Petru să între în Ungaria ca resbunător pentru sângele regelui precum se va spune în următoarele.
CAP XVI. Despre muntele Turzol.
Atunci Ound şi Ketel precum şi Turzol, trecênd călare prin pădure, pe lângă fluviul Budrug, voind a se întrece în bravură, alergând cu caii cei mai iuţi, s'au suit pe vêrful unui munte mai înalt. Turzol, militar foarte aprig, i-a întrecut şi a ajuns cel dintâiu la vârful muntelui, şi de atunci până aḑi, acest munte s'a numit muntele Turzol. Atunci aceşti trei domni privind de pe vêrful acelui munte peste pămênt până unde ajunge ochiul omenesc, l-au preţuit nespus de mult, şi omorînd în acel loc calul cel mai gras, au făcut aldamas mare. Turzol luându-şi rĕmas bun dele soţii sĕi, precum era bărbat cutezător şi încreḑut în arme, s'a reîntors împreună cu militarii sĕi la ducele Arpad, să-i vestească folosinţa acelui pămênt, precum s'a şi întêmplat. Ound însă şi Ketel călărind foarte iute au părăsit muntele Turzol şi au aflat pe ducele Salanus a treia ḑi în fortăreaţa Olpar lângă Tisa, pe care l-au salutat din partea lui Arpad, şi a doua ḑi după ce intrară în curia dînsului, i-au presentat darurile ce le-au adus cu sine şi i-au raportat vestea adusă dela ducele Arpad. Ducele Salanus vĕḑênd darurile şi ascultând legaţiunea, atât a oamenilor sĕi, cât şi a acestora, s'a bucurat mai tare ca de obiceiu şi a primit cu bunăvoinţă pe trimişii lui Arpad şi i-a înavuţit cu diferite daruri. Şi peste aceste a încuviinţat şi cererile lui Arpad. Iar a ḑecea ḑi Ound şi Ketel, luându-şi rĕmas bun dela ducele Salanus, au plecat spre casă, prin cari ducele Salanus a trimis ducelui Arpad, împreună cu diferite daruri, douĕ plosci pline de apă din Dunăre, o sarcină de iarbă mai bună de pe năsipul Olpar, ca din batjocură, şi i-a dăruit afară de acestea pămêntul până la fluviul Souyou împreună cu locuitorii sĕi. Atunci Ound şi Ketel, venind în grabă cu solii ducelui Salanus la ducele Arpad, i-au presentat darurile trimise şi i-au ḑis: că pămêntul împreună cu toţi locuitorii sĕi este donat lui Arpad. De unde în curtea ducelui Arpad s'a iscat cea mai mare bucurie şi s'au ospătat trei ḑile. Şi atunci după pacea întărită a lăsat pe solii lui Salanus să meargă acasă ca împăciuitori, cu diferite daruri.
CAP XVII. Despre Zerensze.
Ducele Arpad însă şi nobilii sĕi, eşind cu mare bucurie din fortăreaţa Hung, şi-a aşeḑat oastea dincolo de muntele Turzol, pe câmpul de lângă fluviul Tucota până la muntele Zerenche, şi examinând de pe acel munte calitatea acestui loc a numit acel loc „amabil” ce se tălmăcesce în limba lor zerelmes, fiindcă au preţuit mult acel loc, şi din ḑiua aceea până aḑi acel loc se numesce dela Zerelmu, Zerenche. Unde ducele Arpad şi fruntaşii sĕi şi toată familia sa, lăsând la o parte toate lucrurile şi-au ales loc de odihnă făcându-şi colibe, şi au rĕmas acolo nu puţin timp, până când şi-au subjugat toate locurile vecine, adecă până la fluviul Souyou şi până la fortăreaţa Sal (Sóvár). Şi acolo lângă Tocota şi la poalele pădurilor, ducele Arpad a dat mult pămênt în locuri diverse împreună cu locuitorii sĕi lui Edunec şi Edumernec. Următorii lor au meritat cu ajutorul graţiei dumneḑeesci a le posede până aḑi. Şi numitul Turzol însă din îndurarea ducelui Arpad a câştigat la piciorul acelui munte, unde Budrug se varsă în Tisa, mult pămênt, şi pe acel loc a zidit o fortăreaţă de pămênt, care în timpul de faţă se numesce Hymusuduor (Himesudvar).
CAP XVIII. Despre Borsod.
Şi când s'au înrădăcinat astfel, atunci după sfătuire comună şi cu informaţiunea tuturor locuitorilor, Borsu, fiiul lui Bunger, fu trimis cu armată puternică, cătră pămêntul Polonilor, ca să vadă marginile ţĕrii şi să le întărească cu pedeci până la muntele Turtur, şi la locul acomodat să zidească o fortăreaţă pentru apărarea ţĕrii. Iar Borsu după încuvinţarea primită a plecat cu noroc fericit, şi adunând o mulţime de ţĕrani lângă fluviul Buldua, a zidit o fortăreaţă, pe care poporul de acolo a numit-o Borsod, fiind-că a fost mică. Iar Borsu, primind pruncii locuitorilor în chizeşie, după ce a făcut hotarele peste munţii Tutur, s'a reîntors la ducele Arpad, şi reîntoarcerea lui Borsu a causat o mare bucurie în curtea ducelui. Iar ducele pentru facerea de bine, a numit pe Borsu de comite în acea fortăreaţă şi i-a încredinţat dînsului toată îngrijirea peste această parte.
CAP XIX. Despre ducele bihorean.
Iar ducele Arpad petrecând câteva ḑile, primind sfaturile nobililor sĕi, a trimis soli în fortăreaţa Bihorului la ducele Menumorout, cerând dela dînsul, ca pe basa dreptului strămoşului său, a regelui Athila, să-i dee pămêntul dela fluviul Zomus (Szamos) până la marginile Nyrului şi până la poarta Mezeşului, şi i-a trimis darurile sale, precum a trimis mai înainte ducelui din Tytul, lui Salanus. În legaţiunea aceasta fură trimişi doi militari foarte voinici Usubuu, tata lui Zoloucu şi Velec, din a cărui viţă se trage episcopul Turda. Căci aceştia erau din neam foarte nobil, precum şi alţii veniţi de pe pămêntul Scythiei, cari veniră după ducele Almus, cu mare mulţime de popor.
CAP XX. Cum au plecat contra Bihorului.
Iar trimişii ducelui Arpad, Usubuu şi Veluc, plutind peste fluviul Tisa în portul Lucy şi plecând de aicia au venit la fortăreaţa Bihor, au salutat pe ducele Menumorout şi i-au predat darurile trimise de ducele lor. Şi aducêndu-i la cunoscinţă însărcinarea lor dela ducele Arpad, au cerut pămêntul, care l-am fost numit mai sus. Iar ducele Menumorout i-a primit afabil şi înavuţindu-i cu daruri diverse, le-a demandat a treia ḑi să meargă acasă. Cărora însă astfel le-a răspuns: Spuneţi lui Arpad, ducelui Ungariei, domnului vostru: că îi suntem datori lui ca amic amicului, întru toate ce îi lipsesc, căci este oaspe şi are trebuinţă de multe, dar pămêntul ce l-a ţinut din graţia noastră nu-l dăm niciodată până când trăim, ne-am supĕrat şi pentru aceea, pentru-că ducele Salanus i-a dat foarte mult pămênt, ori din iubire precum se ḑice, ori din temere, ce se trage la îndoială. Noi însă nici din iubire, nici din temere nu-l dăm, ba nici chiar cât e o palmă de pămênt, cu toate că ḑice că ar avé drept la el. Şi cuvintele lui nu conturbă inima noastră prin aceea că ne ḑice, că se trage din viţa regelui Athila, care se numia sbiciul lui Dumneḑeu, care tot asemenea cu mână violentă a răpit acest pămênt dela strămoşul meu, dar acum din graţia domnului meu, a împĕratului din Constantinopole, nimenea nu-l poate răpí din mânile mele. Şi ḑicând aceste le-a dat voie să se îndepărteze. Atunci Usubuu şi Veluc, solii ducelui Arpad, au alergat grabnic la domnitorul lor şi sosind au referat domnului lor, ducelui Arpad, însărcinarea primită dela Menumorout. Iar ducele Arpad şi nobilii săi auḑind aceasta s'au înfuriat şi au ordinat a trimite îndată oaste în contra lui. Atunci au decis, ca Tosu, tata lui Lelu, şi Zobolsu, fiiul lui Eleud, dela care se trage seminţia lui Saac, asemenea şi Tuhtum, tata lui Horca, moşul lui Geula şi Zumbor, dela cari se trage seminţia lui Moglout, să plece. Cari, după ce au primit învoirea lui Arpad, au plecat cu o armată nu mică, şi au înotat peste Tisa, pe la portul Lad fără nici o contraḑicere. A doua ḑi însă au început a călărí pe lângă Tisa cătră fluviul Zomus, şi şi-au aşeḑat oastea acolo, unde aḑi este Zobolsu (Szabolcs). Şi în acel loc s'au supus lor de bună voie mai toţi locuitorii pămêntului, şi aruncându-se la picioarele lor şi-au dat fiii în chizeşie, ca să nu li-se întêmple ceva rău. Căci mai toate neamurile au avut temere de ei, şi unii fugind abia au scăpat din faţa lor, cari venind la Menumorout, i-au adus de scire faptele lor. Auḑind aceasta Menumorout, l-a cuprins o astfel de spaimă, încât n'a cutezat nici să-şi ridice mâna, pentru-că toţi locuitorii s'au temut de ei peste mĕsură, căci au auḑit, că ducele Almus, tata lui Arpad, se trage din seminţia regelui Athila, şi de unde nu credea nimenea să poată trăi altcum, fără numai din graţia lui Arpad, fiiul ducelui Almus şi a nobililor sĕi, de aceea cei mai mulţi s'au supus lor de bună voie. Bine s'a împlinit în ducele Almus şi în fiiul sĕu Arpad prorocirea, pe carea prorocul Moisi a cântat-o despre fiii lui Israil ḑicênd: Şi locul ce-l va călca piciorul vostru, al vostru va fi. Pentru-că dela ḑiua aceea până aḑi au avut şi au în mână locurile, ce le-a călcat ducele Almus şi fiiul sĕu Arpad.
CAP XXI. Despre Zobolsu.
Atunci Zobolsu, bărbat foarte înţelept, privind la un loc lângă Tisa, când a vĕḑut calitatea locului, a priceput că va fi foarte tare pentru ridicarea unei fortăreţe. Deci cu sfatul comun al soţilor sĕi, după ce a mijlocit convenirea cetăţenilor, a făcut şanţ mare şi a zidit din pămênt o fortăreaţă foarte tare, care acum se numesce fortăreaţa Zobolsu. Atunci Zobolsu şi soţii sĕi au ordinat mulţi servitori la această fortăreaţă, dintre locuitorii ţĕrii, cari acum se numesc cetăţeni. Şi lăsând acolo militari, sub un militar foarte nobil, cu numele Eculsu, s'au pregătit să meargă mai departe. Atunci Zobolsu şi soţii sĕi au împărţit oştirea întreagă în două părţi, ca o parte să meargă lângă fluviul Zomus şi altă parte prin părţile Nirului. Zobolsu şi Thosu, tata lui Lelu, au plecat cu jumĕtatea oştirii sale pe lângă ţĕrmurii Tisei, subjugându-şi popoarele şi au ajuns lângă fluviul Zomus, la acel loc, care aḑi se numesce Saruuar şi pe acel loc mai în jos de baltă, Thosu tata lui Lelu, conchemând mulţimea poporului, a făcut şanţ mare şi a zidit o fortăreaţă de pămênt foarte întărită, care la început s'a numit fortăreaţa lui Thosu, acum însă se chiamă Saruuar. Şi primind în chizeşie pe fiii locuitorilor, au părăsit fortăreaţa plină de militari. Atunci Thosu, la rugarea poporului supus ducelui Arpad, domnului sĕu, a făcut să fie têrg între Nir şi Tisa, cărui têrg i-a dat numele sĕu, şi care până aḑi se numesce têrgul lui Thosu. După aceasta însă plecând Zobolsu şi Thosu de aicea, au ajuns la fortăreaţa Zotmar (Szatmár), şi luptându-se trei ḑile, au împresurat fortăreaţa, au câştigat învingere, şi a patra ḑi intrând în fortăreaţă, pe militarii ducelui Menumorout, pe cari i-au putut prinde acolo, i-au legat în lanţuri de fer, i-au aruncat în afunḑimea cea mai puturoasă a temniţei, şi pe fiii locuitorilor i-au luat în chizeşie, şi au părăsit fortăreaţa plină de militari. Iar dînsul a plecat spre porţile Mezeşului.
CAP XXII. Despre Nyr.
Tuhutum însă şi fiul sĕu Horca, călărind prin părţile Nyrului, au subjugat mult popor, dela pădurile Nyrului până la Umusouer şi aşa urcându-se au ajuns până la Zyloc (Zilah), şi nimenea n'a ridicat mâna contra lor, fiindcă ducele Menumorout şi ai sĕi, n'au cutezat a se lupta contra lor, ci au început a păzi fluviul Criş. Atunci Tuhutum şi fiul sĕu Horca, plecând din Ziloc, au venit în părţile Mezeşului la Zobolsu şi Thosu, şi când s'au vĕḑut unul pe altul, s'au bucurat mult, şi făcênd ospĕţ fiecare se lăuda cu învingerea sa. Dar fâcându-se ḑiuă, Zobolsu, Thosu şi Tuhutum sfătuindu-se au decis, ca hotarul împărăţiei ducelui Arpad să fie la poarta Mezeşului. Atunci locuitorii pămêntului au zidit, la porunca lor, porţi de peatră şi au făcut îngrădire din arbori la marginile împĕrăţiei. Atunci aceşti trei bărbaţi pomeniţi, au vestit ducelui Arpad şi fruntaşilor sĕi, toate faptele lor prin soli credincioşi. Când aceasta s'a adus la cunoscinţa ducelui Arpad şi iobagilor săi, s'au bucurat foarte tare, şi după datina păgânilor au făcut aldumas, şi vestitorilor bucuriei le-au dat diferite daruri. Iar ducele Arpad şi fruntaşii sei s'au ospetat sĕrbătoresce, pentru aceasta bucurie, o septĕmânâ întreagă şi s'au îmbătat mai în toate ḑilele, pentru întêmplarea de atâta veselie. Şi ducele Arpad şi ai sĕi, auḑind aceasta, au plecat dela Zerem.su şi şi-au aşezat oştirea lângă fluviul Souiou, dela Tisa pănă la fluviul Honrat (Hernád).
CAP XXIII. Despre învingerea lui Thosu, Zobolsu şi Tuhutum.
Thosu şi Zobulsu, precum şi Tuhutum, când au vedut, că D-ḑeu le-a dat mare învingere, şi au subjugat pentru domnul lor mai toate popoarele acelui pămênt; atunci mult s'au înălţat preste locuitorii acelui pămênt, şi când n'au aflat pe nimenea acolo, au remas mai multe ḑile, pănă când au întărit hotarele ţerii cu îngrădirile cele mai tari.
CAP XXIV. Despre pămêntul dincolo de pădure.
Şi când au petrecut acolo mai mult timp, atunci Tuhutum, tata lui Horca; precum era bărbat viclean, când a auḑit dela locuitori despre bunătatea pămêntului dincolo de pădure, unde stăpânia Gelou, cutare Blac, a început a dori aceasta, că dacă s'ar putè din graţia domnului seu, să câştige pentru sine şi pentru următorii sei pămêntul dincolo de pădure, precum s'a şi întâmplat după aceasta mai târḑiu, pentrucă pămêntul dincolo de pădure l-au stăpânit următorii lui Tuhutum pănă la timpul regelui Ştefan cel sfânt, şi l-ar fi stăpânit şi mai departe, dacă tinerul Gyla, cu doi fii ai sei, cu Bivia şi Bucna, ar fi voit să fie credincioşi, şi dacă n'ar fi lucrat totdeauna contra sfântului rege, precum se va spune în următoarele.
CAP XXV. Despre înţelepciunea lui Tuhutum.
Mai sus pomenitul Tuhutum, bărbat foarte înţelept, a trimis un bărbat viclean, pe tata lui Opaforcos, Ogmand, ca umblând pe ascuns să ispitească calitatea pămêntului dincolo de pădure, şi cum sunt locuitorii sei, şi dacă ar fi cu putinţă să poarte resboiu cu ei, căci Tuhutum voia să-şi câştige prin sine nume şi pămênt, precum ḑic lăutarii noştrii: toţi şi-au câştigat pămênt şi au primit nume bun. Ce să mai ḑic? Când tata Ogmand, ispititorul lui Tuhutum, ocolind după datina vulpei, a ispitit rodnicia şi bunătatea pămêntului şi locuitorii sei pănă unde poate ajunge vederea omului, i-a plăcut peste măsură, şi s'a întors la domnul seu cu cea mai mare iuţime. Şi când a sosit, a vorbit mult domnului seu despre bunătatea acelui pămênt, că acel pămênt este udat cu ape de cele mai bune, a căror nume şi folosinţă le-a spus pe rând, şi că din năsipul acelora se culege aur, şi aurul acelui pămênt ar fi. cel mai bun, şi că acolo s'ar scoate sare şi materii sărate, şi locuitorii acelui pămênt ar fi cei mai ticăloşi oameni în toată lumea, căci sunt Blachi şi Slavi, pentrucă n'au altă armă, decât arc şi săgeată, şi ducele lor Geleu ar fi puţin statornic, şi n'are la sine militari buni, şi ar cuteza a se opune cutezanţei Ungurilor, fiindcă sufer multă nedreptate dela Cumani şi Picenaţi.
CAP XXVI. Cum a mers contra lui Gelu.
Atunci Tuhutum, auḑind de bunătatea acelui pămênt, a trimis pe solii sei la ducele Arpad, să îi dee voie de-a merge dincolo de păduri, spre a se lupta contra lui Gelou. Iar ducele Arpad, după o consfătuire avută, a lăudat propunerea lui Tuhutum, şi s'a învoit ca el să meargă dincolo de păduri, spre a se lupta contra lui Gelou. Când a înţeles aceasta Tuhutum dela solul seu, s'a pregătit cu militarii sei, şi lăsând acolo pe soţii sei a plecat spre orient, dincolo de păduri, contra lui Gelou, ducelui Blachilor; iară Gelou, ducele de dincolo de păduri, auḑind de venirea lui şi-a adunat oastea şi a început a călări cu mersul cel mai grabnic înaintea lui, ca să-l oprească la porţile Mezeşului, dar Tuhutum, trecênd într'o ḑi prin pădure, a ajuns la fluviul Almaş; atunci ambele oştiri au ajuns faţă în faţă, fiind între ele numai fluviul. Iar ducele Gelou a voit să-i reţină acolo prin săgetaşii sei.
CAP XXVII. Despre moartea lui Gelu.
Dar făcêndu-se dimineaţă, Tuhutum şi-a împărţit oastea, înainte de ḑori de ḑi, în douĕ părţi, o parte a trimis-o ceva mai sus ca trecênd fără scirea militarilor lui Gelou peste fluviu, să înceapă lupta precum s'a şi întêmplat. Şi fiindcă a avut trecere uşoară, ambele linii au ajuns deodată la luptă şi s'a încins între ei o luptă straşnică, dar militarii lui Gelou fură învinşi, şi mulţi dintre ei fură omorîţi, iar şi mai mulţi luaţi în prinsoare. Când a vĕḑut aceasta Gelou, ducele lor, atunci, spre apărarea ţerii sale, a luat-o la fugă cu puţini ai sei. Apropiindu-se în fugă de fortăreaţa sa aşezată lângă fluviul Zomus, militarii lui Tuhutum persecutându-i cu alergare îndrăzneaţă, au omorît pe ducele Gelou, lângă fluviul Copus (Kapos). Atunci locuitorii pămêntului, vĕḑênd moartea domnului lor, dând mâna dreaptă, au ales din voia lor proprie de domn al lor pe Tuhutum, tata lui Horca, şi au întărit credinţa cu jurămênt în locul ce se numesce Esculeu (Esküllö), şi de atunci au numit locul acela Esculeu, fiind-că acolo au jurat. Iară Tuhutum a stăpânit, din ḑiua aceasta, acel pămênt în pace şi în fericire, iară urmaşii lui l-au stăpânit până pe timpul regelui Ştefan cel sfânt. Iar Tuhutum l-a născut pe Horca, Horca a născut pe Geula şi Zubor. Geula a avut douĕ fete, dintre cari pe una a chemat-o Caroldu iar pe cealaltă Saroltu, şi Saroltu a fost mama regelui Ştefan cel sfânt. Iar Zumbor a născut pe Geula mai mic, tata lui Bue şi Bucne, pe timpul căruia regele Ştefan cel sfânt a subjugat pămêntul dincolo de pădure, şi pe Geula însuşi l-a adus legat în Ungaria, şi l-a ţinut în temniţă peste toată viaţa sa, pentru-că era nestatornic în credinţă şi n'a voit să fie creştin, şi multe le făcea împotriva regelui Ştefan cel sfânt, deşi i-a fost rudenie după mamă.
CAP XXVIII. Despre Ducele Menumorout.
Iar Thosu şi Zobolsu, după-ce au învins, s'au reîntors la ducele Arpad, subjugându-şi întregul popor dela fluviul Zomus, până la Criş şi nimenea n'a cutezat să ridice mâna contra lor. Şi însuşi Menumorout s'a pregătit mai mult de a-şi lua calea spre Grecia, decât a veni contra lor. Şi plecând de acolo au descălecat lângă atare fluviu, cu numele Humusouer şi au venit pană la noroiul Zerep, şi plecând apoi au ajuns la Zeguholmu (Szeghalom) şi acolo au vrut să treacă peste Criş, ca să se lupte contra lui Menumorout, dar sosind militarii lui Menumorout, le-au împedecat trecerea. Plecând apoi de aicea, au mers călări o ḑi, şi şi-au aşezat oastea lângă munţii cei mici, şi de aici călărind pe lângă fluviul Turu, au ajuns la Tisa, şi au plutit prin portul Drugma peste Tisa, unde din graţia ducelui Arpad au câştigat mult pămênt cutărui militar cuman, cu numele Huhot, ai cărui urmaşi îl stăpânesc pănă aḑi.
CAP XXIX. Despre reîntoarcerea lor.
Când au plutit peste fluviul Tisa, au trimis pe solii lor înainte la ducele Arpad, ca să-i ducă veste de bucurie. Cari când au venit la ducele Arpad i-au vestit bucuria, că Zobolsu şi Thosu, împreună cu oştirea lor, s'au reîntors sănătoşi şi nevătămaţi, şi că au plutit peste portul Drugma împreună cu întreaga oştire. Gând a audit ducele Arpad, că Thosu şi Zobolsu, împreună cu întreaga oştire, s'au reîntors sănătoşi şi nevătămaţi şi că au plutit peste fluviul Tisa, a făcut mare ospeţ, şi vestitorilor de bucurie le-a dat diverse daruri. Când au voit Thosu şi Zobolsu să între în curia ducelui, ducele a trimis înaintea lor pe toţi militarii sei, şi aşa i-a primit cu mare bucurie. Şi precum e datina domnilor buni de a iubi pe credincioşii lor, i-a chemat mai în toate ḑilele la masă, ca să se ospeteze şi le-a dat multe daruri, asemenea şi ei au dat ducelui Arpad diverse daruri, şi au presentat pe fii locuitorilor luaţi în chizeşie.
CAP XXX. Despre ducele Salanus.
Iar ducele Arpad, precum şi fruntaşii sei, după ce au trecut câteva ḑile, ţinând consfătuire, a trimis ca de bucurie pe vestitorii sei la ducele Salanus, ca să-l încunoşciinţeze despre învingerea lui Thosu şi Bulsuu, precum şi a lui Tuhutum, şi să ceară dela el pămêntul, până la fluviul Zogea (Zagyva), precum s'a şi întêmplat. Au fost trimişi adecă Etu şi Voyta, cari întâlnind pe ducele Salanus pe năsipul Olpar, i-au vestit bucuria, cu care fură însărcinaţi, şi au pretins dela dînsul pămêntul, pănă la fluviul Zogea. Ducele Salanus auḑind acestea, l-a cuprins o temere foarte mare, şi lovit de spaimă, a dat ducelui Arpad pămêntul cerut până la fluviul Zogea, şi a presentat trimişilor diferite daruri. Iar a şeptea ḑi Etu şi Voyta luând remas bun, s'au reîntors la domnul lor. Pe cari Arpad i-a primit cu onoare şi auḑind însărcinarea lor, a fost mare bucurie în curia ducelui, şi ducele a început a dona credincioşilor sei locuri şi moşii mari.
CAP XXXI. Despre plecarea din Zeremsu.
După aceste ducele şi principii sei au plecat din Zeremsu, au plutit peste fluviul Souyou, pe acel loc, unde se varsă isvorul Honrad (Hernad), şi şi-au aşezat oastea lângă fluviul Heuyou (Hejó) până la Tisa şi Emeud, (Emöd) şi au remas acolo o lună de ḑile. Şi acolo a dat ducele lui Bungernec, tata lui Borsu, pămênt mult, dela fluviul Topulucea (Tapolcza), până la fluviul Souyou, care acum se chiamă Miscoucy (Miskolcz), şi i-a dat o fortăreaţă, carea se numesce Geuru (Györ), şi fiul seu Borsu a făcut acea fortăreaţă dimpreună cu fortăreaţa sa, ce se numesce Borsod, un comitat.
CAP XXXII. Despre fortăreaţa Ursuur şi fluviul Egur.
După aceea Arpad şi nobilii sei, plecând de aicea, au venit pănă la fluviul Naragy, şi aşeḑându-şi oastea lângă părăele apelor dela acel loc, care acum se numesce Casu, unde a dat lui Ousadunec, tata lui Ursuur, mult pămênt, şi acolo a zidit Ursuur, fiul lui, o fortăreaţă la capetul acelui fluviu, care acum se numesce fortăreaţa lui Ursuur. Plecând apoi ducele Arpad şi ai sei de aicea, au venit pană la fluviul Egur (Eger) şi după ce şi-au făcut colibe, au remas acolo mai multe ḑile, şi acel munte, deasupra căruia au făcut ducelui o colibă acoperită cu frunză, l-au numit Zenuholmu (Szihalom) şi fortăreaţa lor s'a întins dela fluviul Ustoros, până la fortăreaţa Purozlou (Poroszló). Plecând de aicea au venit până la fluviul Zogea şi şi-au aşezat oastea pe marginile acelui fluviu, dela Tisa până la pădurea Matra, şi şi-au subjugat toţi locuitorii pămêntului, dela Grisius, până la fluviul Zogeua şi până la pădurea Zepus. Atunci ducele Arpad a dat mult pămênt lui Edunec şi Edumenec, în pădurea Matra, unde apoi nepotul lor Pota a zidit o fortăreaţă, din a căror seminţie, după mult timp, şi-a tras originea regele Samuil, care pentru cucernicia sa se numia Oba (Aba, apa).
CAP XXXIII. Despre fortăreaţa Nougrad şi Nitra.
În timpul acela ducele Arpad, veḑându-se astfel de înălţat şi asigurat prin militarii sei, atunci după avuta consfătuire între sine, a trimis mulţi militari cu espediţiunea de resboi, cari să îi subjuge poporul din fortăreaţa Gumur (Gömör) şi Nougrad, şi dacă le va favora norocul, atunci să se urce cătră graniţa Boemilor, până la fortăreaţa Nitra. Militarilor plecaţi de a pregăti resboiul, li-a pus de principi şi conducători pe doi fii ai unchiului seu după mamă, ai lui Hulec, pe Zuardus şi pe Cadusa, asemenea şi pe Huba, unul dintre persoanele fruntaşe. Atunci aceşti trei domni luându-şi remas bun dela ducele Arpad au plecat din locul acela, care se numesce Paztuh (Pasztó), călărind pe lângă fluviul Hongu, şi au trecut pe lângă apa aceasta, lângă fluviul Souyou. De aicea au plecat peste părţile fortăreţei Gumur, şi au ajuns până la muntele Bulhadu, şi venind de aicea cătră părţile Nougrad, au ajuns la fluviul Caliga (Galga), iar plecând de aicea au mers pe ţermurii Dunării, şi trecând fluviulWereuecca (Veröcze), şi-au aşezat oastea lângă fluviul Ypul (Ipoly), şi fiindcă graţia dumnezeească era în trînşii, tot insul se temea de ei, şi mai vêrtos pentru aceea s'au temut de ei fiindcă au înţeles, că ducele Arpad, fiul lui Almus, se trage din seminţia regelui Athila. Atunci toţi Sclauii, locuitorii pămêntului, cari mai nainte erau ai ducelui Salanus, s'au supus, de frica lor, de bună voie, neridicându-şi nimenea mâna, şi le-au servit lor cu aşa mare temere şi frică, ca şi când ar fi fost vreodată domnii lor. Atunci Zuardu şi Cadusa, precum şi Huba, dela care se trage înţeleptul Zemera, când au vĕḑut, că şi-au subjugat mult popor fără resboi, au făcut ospeţ mare, şi locuitorilor mai de frunte ai pămêntului, cari şi-au fost dat fii în chizeşie, le-au dat diferite daruri şi i-au supus stăpânirei ducelui Arpad cu vorbe blânde şi fără resboi, şi i-au dus cu sine în expediţiunea de resboi, iar pe fii lor primindu-i în chizeşie, i-au trimis îndărăt la ducele Arpad cu diverse daruri. Prin ceea-ce ducele şi fruntaşii sei s'au înveselit mai mult, ca de obiceiu, iar celor ce au vestit bucuria, le-au dat multe daruri.
CAP XXXIV. Despre fluviul Gron şi fortăreaţa Borsu.
Într'aceasta Zuard şi Cadusa, fii lui Hulec, precum şi Huba şi toată oastea lor, au trecut peste fluvial Ipul, lângă Dunăre. Şi a doua ḑi trecând peste fluviul Gron, şi-au aşezat oastea pe câmp, lângă atare cetate de pămênt, ce se numesce Varod. Şi cuprinḑênd cetatea au remas acolo trei ḑile, aşteptând venirea lui Borsu, a fiului lui Bunger, pe care ducele Arpad l-a trimis cu oaste mare în ajutorul lor. A patra ḑi, când a sosit la ei Borsu, cu armată puternică s'au înfricoşat toţi locuitorii acelui pămênt, şi n'a cutezat nimenea să-şi ridice mâna contra lor. Atunci aceşti patru domni consfâtuindu-se între sine, la rugarea locuitorilor credincioşi au decis, ca a treia parte din oaste să meargă, împreună cu locuitorii pămêntului, în pădurea Zouolon, ca să facă la graniţa ţării fortificare solidă, atât din peatră, cât şi din lemn, ca să nu poată întra vr'odată Boemii ori Polonii în ţara lor ca să fure ori să răpească. Atunci după un sfat comun, fu trimis în causa aceasta, Borsu, fiul lui Bunger, cu militarii sei şi când călăriau pe lângă fluviul Gron, un cerb scăpând cu fuga dinaintea lor, s'a urcat pe vârful muntelui, pe care Borsu l-a gonit în fuga cea mai mare, şi l-a omorît pe culmea muntelui, prin rănirea cu săgeata. Şi atunci Borsu, când a privit munţii jur împrejur, şi-a propus, ca să zidească o fortăreaţă acolo. Şi îndată coadunând mulţimea poporului, a zidit pe culmea unui munte mai înalt o fortăreaţă foarte puternică, căreia i-a dat numele seu propriu, precum se şi numesce fortăreaţa Borsu, şi de aceia a mers cu oastea sa până la pădurea Zouolun, şi a lăsat să se zidească o întăritură foarte mare din peatră, carea acum se numesce fortăreaţa Borsod-Zouolun.
CAP XXXV. Despre oraşul Nitria.
Zuardu şi Cadusa precum şi Huba, după plecarea lui Borsu, s'au îndepărtat cu oastea lor din fortăreaţa, ce se numesce Warod, şi şi-au aşezat oastea dincolo de pădurea Tursoc, lângă fluviul Sytua, iar a doua ḑi au trimis câţi-va bărbaţi ca spioni, pe cari îi sciau că sunt îndrăsneţi, să treacă peste fluviul Nitra şi să vadă dacă ar puté străbate fără luptă pănă la oraşul Nitra. Cari venind în fugă foarte repede până la rîul Turmas (Tormos), unde se varsă în rîul Nitra, au vĕḑut, că locuitorii acelei provincii, Slavii şi Boemii, li se împrotivesc, cu ajutorul ducelui Boemilor. Pentru că după moartea regelui Athila, ducele Boemilor a ocupat pămêntul, care zace între Wag şi Gron, dela Dunăre până la fluviul Morova, şi a făcut un ducat, şi pe timpul acela Zubor s'a făcut ducele Nitriei, din graţia ducelui Boemilor.
CAP XXXVI. Despre spionii trimişi de cătră duci.
Iar când spionii, cari fură trimişi prin Zuard şi Cadusa, vĕḑură, că Slavii şi Boemii nu sunt în stare a li se împotrivi, au slobozit de trei ori săgeţi asupra lor, şi au omorît pe câţi-va dintre ei prin lovirea săgeţilor. Când au vĕḑut aceasta Slavii şi Boemii, pe cari Zubor i-a pus de pază, că aceştia, cari se numesc Hetumoger, întrebuinţează arme de aceste, s'au înfricoşat tare, pentru-că nici când n'au vĕḑut arme ca acestea. îndată au încunosciinţat pe Zubor, domnul lor, şi pe ceilalţi principi ai acestei provincii.
CAP XXXVII. Despre lupta ducilor lui Arpad.
Atunci Zubor auḑind aceasta, a venit cu ajutorul Boemilor, cu o mulţime de armată înaintea lor, ca să se lupte, şi când ambele oştiri ajunseră la fluviul Nitra, Zuardu, Cadusa şi Huba voiau să treacă fluviul, dar Zubor, ducele Nitrei şi militarii sei s'a luptat contra lor timp foarte îndelungat, pentru-că nici decum nu voiau să le conceadă trecerea, şi când se certară între siue mult timp, Ungurii au omorît mulţi Boemi şi Slavi prin lovirea săgeţilor, dar Ungurii, din causa inundării apelor, n'au putut trece nici decum în decurs de trei ḑile, în sfîrşit a patra ḑi Boemii şi toţi Slavii din Nitra, vĕḑênd îndrăsneala Ungurilor, şi neputênd suferi loviturile săgeţilor, au luat-o la fugă şi în fuga cea mai grabnică s'au închis cu mare frică, spre a-şi apera viaţa, în oraşul Nitria. Pe cari Zuard, Cadusa şi Huba, precum şi ceilalţi militari, gonindu-i până la cetate, pe câţi-va dintre ei i-au omorît, pe câţi-va i-au rănit, iar pe câţiva i-au prins. Iar Zubur, ducele lor, când a voit a se lupta fugênd contra lor, a căzut în suliţa lui Cadusa, şi fiind prins, fu predat în pază, iar ceilalţi au remas închişi în cetate, ca şi muţi. De aceea a doua ḑi, Zuard, Cadusa şi Huba cu mulţimea înarmată a ostaşilor, au început a atăca cu puterea în multe moduri oraşul Nitria, şi le-a dat lor Dumneḑeu mare învingere, şi luptându-se au întrat acolo, şi prin ei s'a vĕrsat acolo sângele multor duşmani. Atunci conduşi de mânie, s'au dus la un munte înalt, au spânzurat în furci pe Zubur, ducele acelei provincie, pe care l-au prins înainte cu trei ḑile. De unde acel munte de atunci până aḑi se numesce muntele Zubur. Şi pentru această faptă toţi oamenii din acea patrie s'au temut de ei, le-au dat pe fiii lor în chizeşie şi au subjugat toate naţiunile acelui pămênt până la fluviul Wag, şi fiind-că graţia lui Dumneḑeu le-a premers, nu i-au subjugat numai pe ei, ci au cuprins toate fortăreţele lor, a căror nume este pănă aḑi: Stumtey (Sempte), Golgoucy (Galgócz), Trusun (Trencsén), Blundus şi Bana (Ban) şi punênd păzitori în fortăreţe, au mers până la fluviul Moroa. Şi întărindu-l prin îngrădituri au stabilit graniţele ţĕrii Ungariei, până la Borona şi Saruuar. Şi după ce au dobândit învingerea s'au reîntors la ducele Arpad, şi au dus cu sine legaţi în lanţuri de fer pe toţi credincioşii acelui pămênt. Şi când Zuard, Cadusa şi Huba au venit la ducele Arpad sănătoşi şi nevătămaţi, împreună cu toţi prinsonerii lor, s'a făcut veselie mare în curia ducelui. Ducele Arpad, la rugarea şi sfătuirea nobililor sei, luând jurămênt dela necredincioşii aduşi din părţile Nitriei, le-a dat pămênturi în locmi diferite, ca nu cumva să devină vre-odată şi mai necredincioşi, şi re'ntorcêndu-se în patrie, să nu strice credincioşilor sei, cari locuesc la graniţa Nitriei, şi ducele Arpad a numit în această veselie pe Huba de comite al Nitriei şi al altor fortăreţe şi i-a dat pămênt în proprietate lângă fluviul Sytuua (Szitva) până la pădurea Tursa.
CAP XXXVIII. Despre oastea Grecilor şi a Bulgarilor.
Într'aceste ducele Salanus, când a înţeles despre puterea şi faptele Ungurilor, s'a temut ca nu cumva, conduşi de mânie, să-l alunge din ţara sa. Atunci consfătuindu-se cu ai sei, a trimis soli la împĕratul Grecilor şi la ducele Bulgarilor, să îi dee ajutor, spre a lupta contra lui Arpad, ducele Ungurilor. împĕratul Grecilor şi ducele Bulgarilor, au trimis oaste mare ducelui Salanus, cari sosind la ducele Salanus, au făcut mare veselie în curia ducelui, în locul care se numesce Tetei (Titel). În ḑiua următoare, ducele Salanus şi nobilii sei, consfătuindu-se, au trimis soli la ducele Arpad, ḑicându-i ca să părăsască pămêntul lor, şi să se reîntoarcă la pămêntul seu natal. Când au venit aceştia la ducele Arpad, şi i-au spus însărcinarea primită dela Salanus, ducele Arpad şi nobilii sei au trimis supăraţi tot prin aceşti soli astfel de respuns ducelui Salanus: Pămêntul, care zace între Dunăre şi Tisa, şi apa Dunării, carea se vărsa la Ratispona (Regensburg) în Grecia, le-am cumpĕrat cu banii nostri, pe timpul acela, când eram oameni noi şi ca contravaloare i-am trimis lui 12 cai albi şi altele precum s'a ḑis mai sus. Chiar şi el, lăudând bunătatea pămêntului seu, a trimis o sarcină de iarbă de pe năsipul Olpar şi doue plosce de apă din Dunăre. Poruncim deci lui Salanus, domnului vostru, ca părăsind pămêntul nostru să meargă în fuga cea mai grabnică pe pămêntul Bulgarilor, unde a descălecat strămoşul seu, după moartea lui Athila, a strămoşului nostru. Şi dacă nu va face aceasta, să scie, că noi ne vom lupta cu el, în timpul cel mai de aproape. Iar solii audind aceasta şi luându-şi remas bun, s'au grăbit la ducele Salanus cu faţa întristată. Iar ducele Arpad şi nobilii sei, plecând dela fluviul Zogea cu întreaga oştire, şi-au aşezat-o lângă muntele Teteutlen (Tetetlen), până la Tisa, apoi venind pe ţermurii Tisei au ajuns la năsipul Olpar.
CAP XXXIX. Despre plecarea ducelui Salanus contra ducelui Arpad.
Iar ducele Salanus, plecând dela Tetel cu ajutorul Grecilor şi al Bulgarilor, a început, la îndemnul oamenilor sei, a călări înfuriat contra lui Arpad. Şi când ambele oştiri au petrecut noaptea aproape de olaltă, nici una dintre ele n'a cutezat să doarmă toată noaptea, ci ţinênd în mână cai înşeuaţi, au veghiat toată noaptea. Dimineaţa însă înainte de zori de ḑiuă, ambele părţi s'au pregătit de rĕsboiu. Iar ducele Arpad, al cărui ajutor era Dumneḑeul tuturora, îmbrăcat în arme, şi-a pus oastea în ordine, s'a rugat la Dumneḑeu, vĕrsând lacrămi şi a însufleţit pe ostaşii sei ḑicând: O Scythi! cari prin trufia Bulgarilor sunteţi numiţi Unguri, dela fortăreaţa Hungu, să nu uitaţi săbiile voastre de frica Grecilor, şi să nu ve perdeţi numele cel bun. De aceea să luptăm vitejeşte şi puternic contra Grecilor şi Bulgarilor, cari samănă cu femeile noastre şi atâta frică să avem de mulţimea Grecilor şi a Bulgarilor, ca de mulţimea femeilor. Soldaţii sei auḑind aceasta s'au însufleţit mult şi Lelu, fiul lui Tosu a suflat îndată în trimbiţă, şi Bulsuu, fiul lui Bogar, ridicând steagul, a început a veni în frontul dintâi, spre a lupta contra Grecilor, şi amestecându-se în luptă ambele linii ale vrăşmaşilor au început a se lupta între sine cu toată puterea. Şi când toată armata ducelui Arpad a ajuns, în linie, la lovire contra Grecilor, cei mai mulţi dintre Greci şi Bulgari fură ucişi. Iar numitul duce Salanus, când a vĕḑut că ai sei slăbesc în luptă, a luat-o la fugă, şi spre a-şi scăpa viaţa, s'a grăbit la Alba-Bulgariei (Belgrad). Iar Grecii şi Bulgarii, loviţi de frica Ungurilor, au dat uitării drumul, pe care au venit, şi spre a-şi scăpa viaţa au luat-o la fugă, dar creḑênd că Tisa e un fluviu mic, au voit să înoate peste ea. Dar fiindcă o astfel de temere şi frică s'a încuibat întrînşii, încât de frica Ungurilor mai toţi s'au înecat în fluviul Tisa, aşa că abia au mai rĕmas câţiva, cari să vestească împĕratului lor nenorocirea. De unde locul acela, unde au murit Grecii, de atunci încoace se numesce vadul Grecilor.
CAP XL. Despre învingerea ducelui Arpad.
Iar ducele Arpad şi militarii sei, după ce au câştigat învingere plecând de aicea, au venit până la balta, ce se numesce Curtueltou (Körtvélytó) şi au remas acolo, lângă pădurea Gemelsen, 34 ḑile, şi în locul acela a întocmit ducele şi nobilii sei toate legile îndatinate ale ţĕrii, şi toate drepturile ei, cum să se folosască de ele ducele şi fruntaşii sei, sau cum să se judece ori ce crimă săvîrşită. Ducele a donat şi acolo nobililor sei, veniţi cu el, diferite locuri împreună cu toţi locuitorii lor. Şi locul acela, unde fură întocmite toate acestea, Ungurii l-au numit în limba lor Scerii, fiindcă acolo s'au întocmit toate afacerile ţării, şi ducele a dat acel loc lui Oundunec tata lui Ete, dela Tisa până la balta Botua, şi dela Curtueltou până la năsipul Olpar. După aceea, peste câtva timp Ete, fiul lui Oundu, coadunând mulţimea Sclavilor, a lăsat a se zidi din pămênt, între fortăreaţa Olpar şi portul Beuldu, o fortăreaţă foarte mare, carea fu numită prin Sclavi, în limba lor, Surungrad (Csongrád), adecă fortăreaţa neagră.
CAP XLI. Despre plecarea lui Arpad.
Iar după aceea, ducele Arpad şi nobilii sei, plecând de aicea, au mers până la Titulum subjugându-şi poporul. Plecând apoi de aicea, au sosit la portul Zoloncaman (Szlavkamen) şi au supus sub jugul seu poporul întreg dintre Tisa şi Dunăre. Plecând de aicea au ajuns la părţile Budrug, şi şi-au aşezat oastea lângă fluviul Voyos, şi ducele a dat în părţile acelea mult pămênt, împreună cu toţi locuitorii sei, lui Tosunec tata lui Lelu, şi moşului seu după mamă, Culpun, tata lui Botond. Atunci ducele Arpad şi fruntaşii sei, după o consfătuire au hotărît, ca din pricina ducelui Salanus să trimită oştire dincolo de Dunăre, contra Alba-Bulgariei. De fruntaşi şi conducĕtori ai oastei fură numiţi Lelu, fiul lui Tosu, Bolsuu, fiul lui Bogat, Botond fiul lui Culpun, cari primind învoire dela ducele Arpad, au notat călărind peste Dunăre fără nici o contraḑicere în acel loc, unde fluviul Zoua se varsă în Dunăre. Şi plecând de acolo au început a călărí contra oraşului Alba Bulgariei; atunci ducele Bulgarilor, rudenia ducelui Salanus a venit cu mare oştire spre a se lupta contra lor cu ajutorul Grecilor. Iar a doua ḑi s'au pus oştirile în linie, pe câmpul de lângă ţermurii Dunării. Lelu, fiul lui Tosu, ridicând steagul provĕḑut cu semnul seu, şi Bulsuu fiul lui Bogat, sunând trompetele de resboi, s'au apropiat spre a se lupta şi s'au încăerat în parte oştirile ambilor vrăşmaşi, şi au început a se lupta între sine straşnic, şi foarte mulţi dintre Greci şi Bulgari fură ucişi, iar alţii dintre ei duşi în robie. Vĕḑênd deci ducele Bulgariei, că oamenii sei slăbesc în rĕsboi, a luat-o la fugă, spre a-şi scăpa viaţa, şi a întrat în oraşul Alba. Atunci Lelu, Bulsuu, precum şi Botond câştigând învingere, şi-au aşezat oştirea lângă Dunăre, ceva mai jos pe câmp, şi au lăsat a se aduce înaintea lor toţi prinsonerii Bulgarilor şi Grecilor, pe cari i-au trimis ducelui Arpad în Ungaria, legaţi în fer.
CAP XLII. Despre solii ducelui Bulgariei.
A doua ḑi însă ducele Bulgariei a trimis pe solii sei cu diverse daruri la Lelu, Bulsuu şi Botond, şi rugându-i cu stăruinţă să facă pace le-a dat de ştire, că nu reţine partea ducelui Salanus, a unchiului seu, ci va servi credincios ca subjugat, lui Arpad, ducelui Ungariei şi îi va plăti tribut anual. Iar ei făcênd pace, primind în zălog pe fiul propriu al ducelui, s'au îndepărtat cu multă avere a Bulgariei, şi pe ducele lor l-au lăsat să se îndepărteze nevătămat. Apoi plecând au mers până la poarta Wazil, şi eşind de aicea au subjugat pămêntul Raciei şi pe ducele ei prins, l-au ţinut mult timp legat în fer. Plecând de aicea, an sosit la mare, şi au supus cu putere şi pacinic toate popoarele acelei patrie, domniei lui Arpad, ducelui Ungurilor, şi au cuprins oraşul Spaleto, şi au subjugat toată Croaţia, şi plecând de aicea, au luat în chizeşie pe fii nobililor, şi s'au reîntors în Ungaria la ducele Arpad. Şi dacă bătăile şi faptele lor bravuroase nu le credeţi din scrierea aceasta, credeţi atunci cântărilor limbute ale glumeţilor (lăutarilor) şi poveştilor false ale ţeranilor, cari nici până aḑi nu au dat uitării faptele sdravene şi luptele Ungurilor. Unii ḑic chiar că ar fi mers până la Constantinopole, şi că Botond ar fi tăiat cu barda (securea) sa poarta de aur a Constantinopolei. Eu însă fiindcă aceasta n'am aflat-o nici într'un codice al istoricilor, ci am auḑit-o numai din poveştile false ale ţĕranilor, pentru aceea mi-am propus a nu o descrie în această lucrare.
CAP XLIII. Despre fortăreţele Zabrag (Zágráb) Posaga şi Ulcou (Vukovár).
Plecând de aicea Lelu, Bulsuu şi Botond, coborîndu-se prin pădurea, ce se numesce Peturgoz şi-au aşezat oastea lângă fluviul Culpa şi trecênd peste acel fluviu, au ajuns până la fluviul Zoua, şi trecênd peste Zoua, au cuprins fortăreaţa Zabrag, şi călărind de aicea, au cuprins fortăreaţa Posaga (Pozsoga) şi fortăreaţa Ulcou. Şi plecând de aicea au plutit peste Dunăre în portul grecesc, şi au ajuns la curia ducelui Arpad. Şi când au sosit în al doilea an Lelu, Bulsuu şi Botond şi ceilalţi militari la ducele Arpad sănătoşi şi nevătămaţi, cu mare învingere, a fost mare bucurie în toată curia ducelui, şi s'a făcut mare ospeţ, şi Ungurii se ospătau în mod strălucit împreună cu naţiunile diverse. Şi auḑind naţiunile vecine nelegiuirile făcute, se îmbulziau la ducele Arpad, şi supunându-se cu credinţă curată, i-au servit lui cu mare îngrijire, şi cei mai mulţi oaspeţi s'au făcut casnici.
CAP XLIV. Despre insula Dunărei.
Iar după acestea, ducele Arpad a plecat din părţile acele, unde aḑi se află fortăreaţa Budrug, şi s'a coborît lângă Dunăre, până la insula cea mare, şi şi-a aşezat oastea lângă insulă, şi ducele Arpad intrând împreună cu nobilii sei pe insulă, după-ce au vĕḑut rodnicia şi bogăţia acelui loc, şi întărirea lui prin apa Dunării, le-a plăcut nespus de mult. Şi au hotărît ca insula să fie a ducelui şi fiecare din persoanele nobile să aibă acolo curia şi vila sa proprie. Ducele Arpad aducênd îndată măestrii, a lăsat să se facă case ducale distinse, şi adunând toţi caii sei obosiţi în timpul îndelungat, a demandat să pască aicea, şi în fruntea servitorilor de grajd a pus pe un Cuman, bărbat foarte isteţ, cu numele Sepel. Şi dela Sepel, mai marele servitorilor de grajd, care a remas acolo, s'a numit insula aceea Sepel (Csepel) până în ḑiua de aḑi. Iar ducele Arpad şi nobilii sei, au remas acolo cu servitorii şi servitoarele sale, în pace şi în putere, dela luna lui Aprilie până la luna lui Octobre, şi lăsând îndărăt femeile lor, au hotărît prin sfătuire comună, să părăsască insula, să treacă peste Dunăre, şi să subjuge pămêntul Panoniei, şi să înceapă resboi contra Carinthilor, şi să se pregătească a merge la graniţa Lombardiei. Şi înainte de a se întêmpla aceasta să trimită oştire contra ducelui Glad, care stăpânea dela fluviul Morus până la fortăreaţa Horom, din a cărui sĕminţie s'a născut mai târḑiu Ohtum, pe care l-a omorît Sunad. Spre scopul acesta însă fură trimişi Zuardu, Cadusa şi Boyta, cari luându-şi remas bun, au plutit peste Tisa la Kenesna (Kanizsa), şi s'au coborît lângă fluviul Seztureg, şi nu li s'a arătat nici un duşman, care ar fi ridicat mâna contra lor, pentru-că pe toţi oamenii acestui pămênt i-a cuprins spaima. Şi pornind de aicea au ajuns la părţile Beguei, şi acolo au rĕmas doue septĕmâni, pănă când pe toţi locuitorii acelui pămênt, dela Mureş până la fluviul Timiş, i-au subjugat şi pe fiii lor i-au luat în chizeşie, de aicea ridicându-şi oastea au mers cătră fluviul Timiş, şi şi-au aşezat oastea lângă vadul năsipos, şi când voiau să treacă apa Timişului, a eşit înaintea lor Glad, din a cărui seminţie s'a născut Ohtum, ducele acelei patrie, cu mare oaste călăraşă şi pedeastră cu ajutorul Cumanilor, Bulgarilor şi a Blacilor (blach, vlach, valach, român). A doua ḑi însă, când ambele linii n'au putut trece nici de cum, fiind între ele fluviul Timiş, Zuardu a poruncit fratelui seu Cadusa, să meargă cu jumĕtate din oastea sa mai jos, şi ori cum ar puté trece, să se lupte contra vrăşmaşilor. Cadusa, ascultând îndată poruncile fratelui seu, a mers în grabă cu jumĕtate din oaste mai jos, şi precum graţia dumneḑeească le arăta drumul, au avut trecere uşoară şi pe când o parte a oastei Ungurilor era dincolo cu Cadusa şi jumătate dincoace cu Zuardu, atunci Ungurii sunară trîmbiţele de rĕsboi, şi notând peste apă, au început a se lupta straşnic, şi fiind-că Dumneḑeu a mers cu graţia sa înaintea Ungurilor, le-a dat lor mare învingere şi vrăşmaşii cădeau înaintea lor ca snopii după secerători, şi în acel rĕsboi au murit doi duci ai Cumanilor şi trei Knezy ai Bulgarilor, chiar şi Glad, ducele lor a scăpat prin fugă, şi oastea întreagă s'a risipit în tăişul săbiei, topiţi ca ceara în faţa focului. Atunci Zuard şi Cadusa, precum şi Boyta, după câştigarea învingerei, plecând de aicea, au venit cătră graniţele Bulgariei şi şi-au aşezat oastea lângă fluviul Ponoucea, iar ducele Glad, luând-o la fugă, precum ḑiserăm mai sus, a întrat de frica Ungurilor în fortăreaţa Keuee (Keve), şi a treia ḑi Zuardu şi Cadusa precum şi Boyta, dela care se trage neamul Brucsa, după ce şi-au pus oastea în ordine, au început a se lupta contra fortăreţei Keuee. Când a vĕḑut aceasta Glad, ducele lor, trimiţênd soli, a început a cere pace dela ei, şi le-a donat fortăreaţa de bună voie, împreună cu diverse daruri. Mergênd de aicea, au luat fortăreaţa Ursoua (Orşova), şi au locuit acolo o lună, şi au trimis îndărăt la ducele Arpad pe Boyta cu a treia parte a oastei, împreună cu fii locuitorilor daţi în chizeşie, afară de aceasta trimiseră şi pe solii lor, să li se dee voie de a merge în Grecia, ca să subjuge toată Macedonia, dela Dunăre, pană la Marea neagră. Căci mintea Ungurilor nu doria alta, pe timpul acela, decât să ocupe pămênturi, să subjuge naţiuni şi să se folosească de afaceri de rĕsboi. Căci pe timpul acela aşa se bucurau Ungurii de vărsarea sângelui omenesc, ca şi lipitoarea, şi dacă nu făceau astfel n'ar fi lăsat îndărăt urmaşilor lor atâtea pămênturi bune. Ce să mai ḑic? Boyta şi solii lor au venit la ducele Arpad şi i-au povestit faptele sâvîrşite, iar ducele le-a lăudat lucrarea, şi a dat voie liberă lui Zuard şi Cadusa, de a merge în Grecia şi de a-şi ocupa pămênt. Şi a dat lui Boyta, pentru serviciile sale foarte credincioase mult pămḑnt lângă Tisa, cu numele Torhus. Atunci solii Iui Zuard şi ai fratelui seu Cadusa, căpătând învoire, s'au întors voioşi la domnii lor.
CAP XLV. Despre cetăţenii Bulgarilor şi ai Macedonilor.
După ce au trecut câteva ḑile, Zuard şi Cadusa, cu oastea întreagă ridicând steagurile, cari purtau însemnele lui, au notat peste apa Dunării şi au luat fortăreaţa Borons, de unde au plecat Ia fortăreaţa Scereducy (aḑi Sofia). Auḑind aceasta cetăţenii Bulgarilor şi Macedonilor, s'au temut tare de aparinţa lor. Atunci toţi locuitorii acelui pămênt au trimis pe solii lor cu multe daruri ca să le subjuge pămêntul şi şi-au dat fii în chizeşie. Zuard şi Cadusa, doritori de pace, primind darurile şi chizeşiile lor, i-au lăsat în pace, ca pe poporul propriu. Iar ei au început a călări dincolo de poarta Wacil, şi au cuprins fortăreaţa regelui Filip (Filippopol), apoi au subjugat întregul pămênt, până la oraşul Cleopatra, şi au luat sub stăpânirea sa pămêntul întreg dela oraşul Durasu pănă la pămêntul Rachy. Şi Zuard s'a însurat pe acel pămênt, şi poporul acela, care aḑi se numesce Sobamogera, a remas, după moartea ducelui Zuard, în Grecia, pentru aceea s'a numit grecesce Soba, adecă popor prost, pentru că după moartea domnului seu n'a dorit să se întoarcă în patria sa.
CAP XLVI. Despre portul Moger.
După ce au trecut câteva ḑile, ducele Arpad şi toţi fruntaşii sei, din sfătuire comună şi eu asemenea cuget şi din buna voie, plecând de pe insulă şi-au aşezat oastea dincolo de Surcusar (Soroksár), până la fluviul Racus (Rákos), şi când au vĕḑut, că sunt asiguraţi din toate părţile, şi că nici nu li se poate împotrivi cineva, au trecut peste Dunăre şi portul, pe unde au trecut, l-au numit portul Moger, pentru că cele şepte persoane fruntaşe, pe cari i-au numit Hetumoger, tot acolo au plutit peste Dunăre. După ce au trecut Dunărea, şi-au aşezat oastea lângă Dunăre, până la apele calde, cele deasupra, şi auḑind aceasta toţi Romanii, locuitori pe pămêntul Panoniei şi-au scăpat viaţa prin fugă. A doua ḑi însă ducele Arpad şi toţi fruntaşii sei, au întrat cu toţi militarii Ungariei în oraşul regelui Athila, şi au visitat toate palatele regale, unele dărîmate până la pămênt, altele nu, şi admirară peste mĕsură toate aceste zidiri de peatră, şi s'au veselit nespus de mult, pentru că au câştigat fără resboi cetatea regelui Athila, din a cărui semînţie se trage ducele Arpad. Şi s'au ospetat cu mare bucurie în toate ḑilele, în palatul regelui Athila, şeḑând alăturea. Şi aveau înaintea lor toate simfoniile şi sunetele dulci ale citerelor şi ale fluerilor, cu toate cântările lăutarilor. Ducelui şi nobililor sei li se aduceau mâncări şi beuturi în vase de aur, servitorilor şi ţeranilor în vase de argint, pentru-că toate bunurile celorlalte ţĕri de prin prejur le-a dat Dumneḑeu în mâna lor. Şi ducele Arpad a dat oaspeţilor, cari s'au oprit la dînsul, pămênturi şi posesiuni mari, şi auḑind aceasta, mulţi oaspeţi se adunau (buiau) la dînsul şi îşi petreceau cu el bucuros. Atunci ducele Arpad şi ai sei au rĕmas de bucurie XX de ḑile în oraşul regelui Athila, şi toţi soldaţii Ungariei făceau, cu scutul şi cu suliţile, sărind pe cai, în faţa ducelui, cele mai mari deprinderi militare. Şi alţi tineri, după datina păgână, se jucau cu arcuri şi săgeţi, de aceea ducele Arpad a devenit foarte încântat şi a donat tuturor militarilor sei diverse daruri, atât în aur, cât şi în argint, împreună cu alte averi, şi tot în acel loc a dat lui Cundunec, tata lui Curzan, pămêntul dela oraşul regelui Athila pănâ la cei o sută de munţi (Százhalom), şi până la Gyoyg, şi fiului seu i-a dat o fortăreaţă spre paza poporului seu. Atunci Curzan a poruncit, ca aceea fortăreaţă să se numească după numele seu, care nume nici până în ḑiua de aḑi nu s'a dat uitării.
Cap XLVII. Despre pămêntul Panoniei.
Iar ducele Arpad în ḑiua a 21, consfătuindu-se, a plecat din Ecilburgu, ca să-şi subjuge pămêntul Panoniei, până la fluviul Droua şi în ḑiua dintâiu şi-a aşezat oastea lângă Dunăre, cătră cei o sută de munţi. Atunci s'au hotărît, ca ducele să trimită o parte din oastea sa lângă Dunăre, cătră fortăreaţă Borona, (Baranya) şi a numit de principi şi de conducĕtori pe doue persoane fruntaşe, adecă pe Ete, tata lui Eudu, şi pe Boyta, dela care se trage semînţia Brugsa, şi cărora ducele Arpad le-a dat pentru ascultarea foarte credincioasă daruri nu prea mici, şi lui Edunec, fiul lui Ete, i-a dat pămêntul lângă Dunăre, împreună cu popor nenumĕrat, şi în locul acela, Eudu, subjugând poporul din acele părţi, a zidit o fortăreaţă, care a numit-o în limba poporului Zecuseu, pentru-că acolo şi-a aşezat reşedinţa stabilă. Tot asemenea a dat şi lui Boyta pămênt împreună cu popor nenumĕrat, care până în ḑiua de aḑi se numesce Boyta (Vajta)
Cap XLVIII. Despre oraşul Bezprem (Veszprém).
Cu a doua parte a oastei fu trimis Usubu, tata lui Zolocu, şi Eusee, cari să meargă spre oraşul Bezprem, şi să subjuge pe toţi locuitorii pămêntului, până la fortăreaţa de fer (Vasvár, poarta de fer în comitatul Vas). Atunci principele şi conducĕtorul acestei oştiri Usubu, luându-şi remas bun dela duce, a plecat cu steagul înălţat (ridicat), şi şi-a aşezat oastea lângă muntele Pacoztu (Pakozd). Călărind apoi de aicea spre câmp, şi-au aşezat oastea şi au rămas acolo trei ḑile, a patra ḑi însă au ajuns până la cetatea Bezprem. Atunci Usubu şi Eusee, punând oastea în rând, contra militarilor romani, cari păzeau cetatea Bezprem, au început a se lupta straşnic, şi s'au luptat între ei o septĕmână, iar a patra ḑi din septămâna a doua, când ambele părţi ale oştirei erau foarte obosite prin purtarea de resboi, atunci Usubu şi Eusee au aruncat pe mai mulţi militari de ai Romanilor în tăişul săbiei, şi pe unii i-au omorît prin isbirea săgeţilor, iar ceialalţi Romani vĕḑênd îndrăsneala Ungurilor, părăsind fortăreaţa Bezprem, au luat-o la fugă şi spre a-şi scăpa viaţa s'au grăbit spre pămêntul Theotonilor, pe cari Usubu şi Eusee i-au alungat până la graniţele Theotonilor, dar într'o ḑi, când Ungurii şi Romanii au fost la graniţă, Romanii fugind, au notat pe ascuns peste fluviul ce este la graniţa Panoniei şi Theotonilor, de unde acel fluviu fu numit de Unguri Loponsu, pentru-că Romanii au notat peste el pe ascuns de frica Ungurilor.
Cap XLIX. Despre fortăreaţa de fer (poarta de fer).
Reîntorcêndu-se de aicea Usubuu, tata lui Zoloucu, şi Eusee, tata lui Urcun, au cuprins fortăreaţa de fer, şi pe fii locuitorilor i-au luat în chizeşie. Iar de aicea călărind pe lângă fluviul Bolotun (Balaton) au ajuns la Thyon (Tihany). Şi subjugându-şi popoarele, au întrat a patruspreḑecea ḑi în fortăreaţa Bezprem. Atunci Usubuu şi Eusee, după-ce s'au sfătuit, au trimis pe solii lor la ducele Arpad, cu diverse daruri şi cu fii locuitorilor daţi în chizeşie, şi cum le-a dat lor D-ḑeu învingere, şi cum Romanii, părăsind fortăreaţa Bezprem, luând-o la fugă dinaintea lor, au notat pe ascuns peste fluviul Loponsu. Trimişii lor însă, l-au aflat pe ducele Arpad în Turobag, preumblându-se arpadicesce, şi Usubuu şi Eusee l-au salutat cu daruri diverse, şi au presentat ducelui pe fii locuitorilor daţi în chizeşie. Iar ducele Arpad, auḑind acestea s'a bucurat mai mult decât îi era datina, şi reîntorcêndu-se iarăşi în Ecilburgu, a făcut mare ospĕţ, şi a dat daruri mari solilor, cari i-au vestit bucuria.
CAP L. Despre devastarea Panoniei.
Atunci ducele Arpad şi nobilii sĕi, plecând din Ecilburgu cu a treia parte a oştirei sale, şi-a aşezat oastea lângă câmpul fântânei sărate (Sóskút), de aicea călărind au sosit la muntele Bodoctu (Bodajk). Iar ducele Arpad a dat, spre rĕsărit, pădure mare lui Eleudunec, tata lui Zolsu, care pădure acum se numesce Vertus (Vértes) dela scuturile, ce le-au lăsat acolo Theotonii. La poalele acelei păduri, lângă balta Ferteu (Fertö), a zidit după un timp îndelungat Sac, nepotul lui Zobolsu, o fortăreaţă. Ce să mai ḑic? Iar ducele Arpad şi militarii sei mergênd pe lângă muntele Sant-Martin şi-au aşezat oastea, şi au beut atât ei, cât şi animalele lor din isvorul Sabaria (Szombathely). Şi urcându-se pe munte, şi vĕḑênd frumseţa pămêntului Panoniei, s'au bucurat mult, şi plecând de aicea, au ajuns până la Raba şi Rabucea (Rábcza). Au devastat ginţile şi ţerile Sclavilor şi Romanilor, şi au ocupat provinciile lor. Dar au năvălit cu atacuri numeroase şi asupra marginilor Carinthienilor moravieni, cărora le-au ucis multe mii de oameni prin tăişul săbiei şi le-au dărîmat cetăţuile, şi le-au luat provinciile în posesiune, şi cu ajutorul Domnului, le ţin urmaşii lor, până în ḑiua de aḑi în posesiune, cu putere şi în pace. Atunci Usubuu şi Eusee, tata lui Urcun, s'au reîntors sănătoşi şi în pace la ducele Arpad, cu mare învingere, împreună cu întreaga oştire. Pentru-că Dumneḑeu, a cărui îndurare le premergea, a dat pe mâna ducelui Arpad şi a militarilor sei pe duşmanii lor, şi prin manile sale şi-a câştigat munca popoarelor. Când fură înrădăcinaţi acolo şi şi-au subjugat mai toate provinciile învecinate, s'au re'ntors lângă Dunăre, cătră pădure, ca să vêneze, şi lăsând pe militarii sei să meargă la ale sale, ducele şi nobilii sei au remas ḑece ḑile tot în acea pădure, şi de acolo au venit în oraşul regelui Athila, şi au descălecat la insula Sepel (Csepel), unde era soţia ducelui şi alte muieri de ale nobililor. Şi în acel an i s'a născut ducelui Arpad un fiu, cu numele Zulta (Zoltán) şi s'a făcut mare bucurie între Unguri, şi ducele şi nobilii sei făcură ospeţuri mari în mai multe ḑile, şi tinerii lor s'au plecat înaintea ducelui şi a nobililor sei, ca şi mieii oilor înaintea berbecilor. Trecênd însă câte-va ḑile, ducele Arpad şi nobilii sei, după sfătuire comună, au trimes oştire contra lui Menumorout, ducele Bihorului, la care oştire s'au numit de principi şi conducători Usubuu şi Velec, cari plecând de pe insulă, călărind peste năsip, au notat peste fluviul Tisa în portul Beuldu. Şi de aicea călărind pelângă fluviul Couroug, şi-au aşezat oastea, şi toţi Secuii, cari la început erau popoarele regelui Athila, auḑind de vestea lui Usubuu, au venit pacinici înaintea lor, şi le-au dat de bună voie în chizeşie pe pruncii lor, cu diverse daruri, şi au început a se lupta în frunte înaintea oastei lui Usubuu contra lui Menumorout, şi îndată au trimis ducelui Arpad pe fii Secuilor, şi ei, mergênd Secuii înainte, au început a călări contra lui Menumorout, au notat peste fluviul Cris la muntele Cerbilor (Szarvas), şi de aici călărind pe lângă fluviul Tekereu (Tekerö), şi-au aşezat oastea.
Cap LI. Despre ducele Menumorout.
Când a auḑit aceasta Menumorout, că Usubuu şi Velec, cei mai nobili militari ai ducelui Arpad, au venit contra lui cu mână puternică, mergênd înainte Secuii, s'a temut mai mult, de cât trebuia, şi n'a cutezat să vină contra lor, pentru-că a auḑit că ducele Arpad şi militarii sei sunt mai puternici în resboi, şi că pe Romani i-au alungat din Panonia, şi că au devastat graniţele Carinthienilor Moraviei, şi că au omorît multe mii de oameni, prin tăişul săbiei lor, că au ocupat ţara Panoniei şi că duşmanii au luat-o la fugă dinaintea feţei lor. Atunci ducele Menumorout, lăsând mulţimea militarilor îndărăt, în fortăreaţa Byhor, fugind el însuşi împreună cu soţia şi cu fiica sa, dinaintea lor, a început a locui în dumbrava Ygfon. Usubuu şi Veluc, împreună cu întreaga lor oştire, au început a călări voioşi contra fortăreţei Byhor şi şi-au aşezat oastea lângă, fluviul Iouzos (Gószás). Iar a treia ḑi punênd în ordine oştirea, au plecat spre fortăreaţa Belland, şi de cealaltă parte, militarii coadunaţi din diferite naţiuni, au început a se lupta contra lui Usubuu şi a militarilor sei. Secuii şi Ungurii au omorît mulţi oameni prin lovirile cu săgeţi. Usubuu şi Velec au ucis cu balista (un fel de maşină de resboi, cu ajutorul căreia se aruncau săgeţi, petrii şi proiectile asupra vrăşmaşului) cxxv de militari, şi s'a purtat lupta între ei xii ḑile şi dintre militarii lui Usubuu fură omorîţi xx de Unguri şi xv Secui. Iar în a treispredecea ḑi, când Ungurii şi Secuii au umplut şanţurile fortăreţei, şi au voit să pună scări la părete, militarii ducelui Menumorout, veḑând îndrăsneala Ungurilor, au început a se ruga de aceşti doi principi ai oştirei, şi deschiḑênd fortăreaţa, au venit desculţi, ca rugători, înaintea feţei lui Usubuu şi Velec. Pe cari Usubuu şi Velec i-a pus sub pază, iar ei au întrat în fortăreaţa Byhor şi au aflat acolo multă bogăţie de a militarilor lor. Când a auḑit aceasta Menumorout, dela solii sei scăpaţi prin fugă, l-a cuprins o temere foarte mare, şi şi-a trimis solii la Usubuu şi Velec cu diverse daruri, şi i-a rugat să fie sprijinitori ai păcii şi să lase pe solii sei să meargă la ducele Arpad, cari să îi aducă de ştire: Că Menumorout, care la început cu inimă bulgarică, a trimis cu trufie, prin solii sei vorbă ducelui Arpad, că deneagă a-i da şi un pumn de pămênt, acum însă prin aceşti soli, fiind învins şi resturnat, nu se îndoeşte a da toată ţara, şi şi pe fiica sa lui Zulta, fiului lui Arpad. Atunci Usubuu şi Velec au lăudat planul lui, şi împreună cu solii sei au trimis şi ei soli, ca să roage pe ducele Arpad, domnul lor pentru pace. Cari când au întrat pe insula Sepel, şi au salutat pe ducele Arpad, a doua ḑi au spus solii însărcinarea primită dela Menumorout. Iar ducele Arpad, după consfătuirea nobililor sei, plăcêndu-i a lăudat însărcinarea lui Menumorout, şi când a auḑit că fiica lui Menumorout ar fi de o etate cu fiul seu Zulta, n'a voit să amâne rugarea lui Menumorout, şi a primit fiica de soţie lui Zultu, dimpreună cu toate ce îi s'au promis. Şi trimiţând soli la Usubuu şi Velec, ca serbându-se nunta, să primească pe fiica lui Menumorout de soţie lui Zulta, fiului seu, şi să aducă cu sine pe fii locuitorilor daţi chizeşie şi fortăreaţa Byhor să o dee lui Menumorout.
CAP LII. Despre Usubuu şi Veluc.
Usubuu şi Veluc, precum şi întreaga oştire sprijinind poruncile domnului lor, după ce s'a serbat nunta, au primit pe fiica lui Menumorout, şi au dus cu sine pe fiii locuitorilor daţi în chizeşie, şi pe Menumorout l-au lăsat îndărăt în fortăreaţa Byhor. Atunci Usubuu şi Veluc s'au re'ntors la ducele Arpad, cu mare onoare şi bucurie. Iar ducele şi iobagii sei au mers înaintea lor, şi au adus cu onoare pe fiica lui Menumorout, — precum se cuvine miresei unui duce atât de mare, la casa ducelui. Iar ducele Arpad şi toţi fruntaşii sei, serbând cununia, au făcut ospĕţ mare, şi se ospĕtau ca la nuntă mai în toate ḑilele, împreună cu tot felul de militari din ţĕrile de prin împrejur. Şi tinerii se produceau cu jocuri în faţa ducelui şi a nobililor sĕi. Iar ducele Arpad, primind jurămêntul fruntaşilor şi al militarilor Ungariei, a ridicat pe fiul seu Zulta cu mare onoare la rangul de duce. Atunci ducele a dat lui Usubunec, tata lui Zoloucu, fortăreaţa Bezprem, cu toate ce se ţin de ea, şi lui Velucu i-a dat comitatul Zarand, şi tot aşa a dăruit şi celorlalţi nobili onoruri şi posesiuni. La al doilea an după această întêmplare a murit Menumorout fără fiu, şi a lăsat în pace ţara întreagă lui Zulta, ginerelui seu. După aceasta în anul 907 al întrupării Domnului, ducele Arpad a trecut din lumea aceasta, care fu înmormântat cu onoare deasupra isvorului unui fluviu mic, care curge prin albie de peatră în oraşul regelui Athila, unde după încreştinarea Ungurilor s'a zidit, în onoarea Preacuratei Măria, o biserică, ce se numesce Alba.
Cap LIII. Despre moştenirea ducelui Zulta.
Şi a moştenit după el fiul seu Zulta, fiind în moravuri asemenea tatălui sĕu, dar de o natură diferită. Pentru-că ducele Zulta a fost puţin gângav şi alb, cu pĕr moale şi galben, de statură mijlocie, duce resboinic, tare de inimă, dar blând cătră cetăţeni, cu graiu plăcut, dar lacom la domnire, pe care toţi fruntaşii şi militarii Ungariei l-au iubit de minune. Trecênd câtva timp, când ducele Zulta fu de 13 ani, toţi fruntaşii ţĕrii cu sfat comun, şi cu asemenea voinţă, au făcut pe câţiva de cârmuitori (administratori) ai ţĕrii supuşi ducelui, cari prin cumpetatea dreptului obicinuit, să domolească procesele şi certele celor învrăjbiţi; iar pe alţii i-au pus de conducĕtori ai oastei, cu cari să devasteze diferite ţări, a căror nume a fost: Lelu, fiul lui Tosu, Bulsuu, bărbat sangvinic, fiul lui Bogat, Bonton, fiul lui Culpun. Aceştia erau bărbaţi resboinici şi tari de inimă, cari n'aveau altă grijă decât a subjuga popoare pentru domnul lor, şi a devasta ţerile altora. Cari luându-şi remas bun dela ducele Zulta, au declarat resboi oastei carintine, şi au venit prin forul Iuliei la marchia Lombardiei, unde au devastat cu cruḑime cetatea Padua prin foc şi sabie, şi jafuri mari. De aicea intrând în Lombardia, au început să facă multe rele şi când locuitorii pămêntului, îngrămădiţi la un loc, s'au încercat a se împotrivi cruḑimei şi furiei lor bestiale, atunci au perit prin loviturile săgeţilor Ungurilor, o mulţime nenumărată de Lombarḑi, şi au sugrumat mai mulţi episcopi şi comiţi. Atunci Lutuard, episcopul bisericei Uercella, bărbat de mare nume, amicul cel mai intim şi cel mai credincios consilier în cele secrete al fostului împĕrat Carol cel Mic, auḑind aceste au luat cu sine bogăţiile şi comorile neasămănânde de mari, cu cari se îmbelşugau mai mult, de cât s'ar puté preţui, când se silea să încunjure prin ori-ce promisiune sălbăticia lor crudelă, atunci a dat pe neştiute peste Unguri, şi fiind prins fu omorît prin ei, şi au răpit comorile aduse cu sine, cari trec peste preţuirea omenească. Tot în acel timp Ştefan, fratele comitelui Waldo, când şedea pe un loc singuratic, deasupra murilor fortăreţei, şi voia să-şi curăţe pântecele noaptea, atunci fu greu rănit prin lovirea săgeţii unui Ungur, peste fereasta camerei sale, de care rană a murit în acea noapte.
Cap LIV. Despre devastarea Lotoringiei, Alemarmiei şi Franciei.
După aceea au devastat Lotoringia şi Alemannia, şi pe Francii dela rĕsărit i-au luat urît la fugă la graniţa Franconiei şi Bavariei, omorînd multe mii din ei prin loviturile săgeţilor, şi primind toate averile lor, s'au reîntors în Ungaria la ducele Zulta.
Cap LV. Despre moartea lui Lelu şi Bulsuu.
Iar după aceea în al cincilea an, stăpânind împeratul Cunrad, Lelu, Bulsu şi Botond, odinioară cei mai renumiţi şi glorioşi militari ai lui Zulta, ducele Ungariei, fiind trimişi de cătră domnul lor, au năvălit în părţile Alemarmiei şi au luat multă avere dela ei. Dar în urmă Lelu şi Bulsu fură prinşi prin amăgirile scârboase ale Bavarilor şi Alemannilor, şi fură omorîţi lângă fluviul Hin (In) spânzurându-i de furci. Botond şi alţi militari ai Ungurilor, cari au remas dintre ei, veḑêndu-se strimtoraţi prin mânia rĕutăcioasă a duşmanilor, au stat în loc îndrăsneţi şi bărbătesce, şi nu s'au despărţit unii de alţii, ci au apucat a ajuta o parte pe alta, mai cu samă pe cei remaşi în pericol, şi după obiceiul leilor răniţi, aruncându-se cu sgomot în mijlocul armelor, au culcat la pămênt pe duşmanii lor, cu omor groaznic. Şi deşi erau învinşi, totuşi au învins mai tare şi mai biruitor pe învingĕtorii lor, şi i-au culcat la pămênt cu cel mai groaznic omor. Norocoasă este deci scena (embola) aceasta a Ungurilor, care prin esperinţa multor primejdii, este acum mai sigură şi mai deprinsă, prin esersarea (deprinderea) neîntreruptă în resboaie, în putere şi forţă mai excelentă, au nimicit prin foc şi sabie toată Bavaria, Saxonia şi ţara lui Lothar şi au tăiat capul lui Erchargenus şi Bertoldus, al ducilor lor. Iar plecând de aicea au năvălit asupra Franciei şi Galliei, şi când s'au reîntors ca învingători de aicea, au perit prin măcelul cel mare provenit din cursa Saxonilor, iar aceia, cari au scăpat dintre ei, s'au reîntors la ale lor. Dar ducele Zulta şi fruntaşii sĕi s'au turburat mult prin moartea lui Lelu şi Bulsuu şi a altor militari ai lor, şi au devenit duşmani ai Theotonilor. Atunci ducele Zulta şi militarii sei, pentru insulta suferită dela duşmani au început a se conspira contra lor, şi n'au tăinuit cum le-ar puté da îndărăpt împrumutul. Dar cu ajutorul graţiei dumnezeesci, ducelui Zulta i s'a născut un fiu în anul 931 al întrupării Domnului, pe care l-a numit Tocsun. cu ochi frumoşi şi mari, pĕr negru şi moale, avea coamă ca leul, precum veţi auḑi în următoarele.
Cap LVI. Despre duşmanii regelui Atho.
Tot în anul acela duşmanii lui Atho, al regelui Theotonilor, au atentat la viaţa lui cu rĕutate scârboasă, cari neputêndu-i face nici o reutate, au început a cere ajutorul Ungurilor, pentrucă ştiau, că Ungurii sunt nebiruiţi în afacerile obicinuite ale rĕsboaielor şi că D-ḑeu a trimis prin ei asupra mai multor ţări biciul furiei sale. Atunci acei duşmani ai lui Atho, regele Theotonilor, au trimis pe solii lor la ducele Zulta, bărbat resboinic, şi dându-i mult aur, l-a rugat, ca cu ajutor unguresc să năvălească asupra numitului rege Atho. Iar ducele Zulta, condus de mânie, atât pentru împăciuirea şi rugămintea lor, cât şi pentru moartea lui Lelu şi Bulsuu, a trimis, cu inimă sfâşiată, mare oaste contra lui Atho, regele Theotonilor, căreia a numit de principe şi conducĕtor pe Botund, fiul lui Culpun, şi pe Zobolsu, fiul lui Eleud, precum şi pe Ircund, fiul lui Eusee. Cari când au plecat dela ducele Zulta, au isbit din nou cu sabie în Bavaria, Alemannia, Saxonia şi Turingia şi plecând de aicea la Păresimi, au trecut peste fluviul Renu, şi au stins ţara Lotharingiei, cu arc şi săgeţi, şi năvălind cu crudime peste toată Gallia, au jefuit cu crudime bisericile lui D-ḑeu, în cari au întrat. De aici şi-au deschis cale cu fer şi cu sabie peste rîpele Senonilor, spre popoarele Alemanniei. După-ce au învins deci pe acele popoare, foarte resboinice şi foarte asigurate prin posiţia naturală, s'au suit peste munţii Senonilor şi au cuprins cetatea Segusa (Susa). Plecând de aicea, au luat cu asalt Taurina (Turin), oraşul cel mai bogat, şi după-ce au privit şesul Lombardiei, au jefuit în fugă grabnică mai toată Italia îmbelşugată şi abundantă în toate bunurile. Iar după aceea Botond, fiul lui Culpun, şi Urcun fiul lui Eusee, după-ce au învins toate popoarele menţionate, s'au întors cu învingere fericită în ţara proprie. Atunci Hoto regele Theotonilor a pus cursă lângă fluviul Renu, şi năvălind asupra lor cu toată puterea ţĕrii, au omorît pe mulţi dintre ei, Botond şi Urcun şi ceilalţi din oaste au voit să moară mai bine în resboi, decât să peardă învingerea apropiată. Atunci au gonit cu statornicie pe duşmani, şi au omorît în acel resboi pe un duce mare, pe un bărbat foarte însemnat, şi pe alţii greu răniţi i-au luat la fugă, a căror jafuri le-au răpit, şi după aceea s'au reîntors cu mare învingere în ţara proprie. Şi când Botond şi Urcun s'au reîntors voioşi pe pămêntul Panoniei, atunci Botond, obosit de afacerea cea lungă a resboiului, a început a scădé în puteri în mod admirabil, şi s'a mutat din lume, şi fu înmormântat lângă fluviul Uereucea (Veröcze). Dar să ştie toţi, cari voesc a şti, că militarii Ungariei au purtat acestea şi alte resboaie de acest fel, până la timpul lui Tucsun.
Cap LVII. Despre constituţiunea ţĕrii.
Iar ducele Zulta, după reîntoarcerea militarilor sĕi, a fixat marginile ţĕrii Ungariei. De cătră partea Grecilor, până la poarta Wacil, şi până la pămêntul Raciei. Cătră apus, până la mare, unde zace oraşul Spalato; şi de cătră Theotoni, până la podul Guncil, şi tot în acele părţi a dat Ruthenilor, cari veniră în Panonia cu ducele Almus, moşul sĕu, să zidească o fortăreaţă, şi tot în acea graniţă, dincolo de noroiul Musun (Mosony) a aşezat să locuiască acolo mulţi Bisseni, spre apărarea ţĕrii sale, ca nu cândva mai târḑiu Theotonii, înfuriaţi pentru nedreptatea ce li s'a întâmplat, să poată devasta marginile Ungariei. Iar de cătră Boemi a fixat marginile până la fluviul Moroa, sub aceea condiţiune, ca ducele lor să plătească în tot anul tribut (dare) ducelui Ungariei. Şi tot în chipul acesta, de cătră Poloni, până la muntele Turtur, precum făcuse mai înainte marginile ţĕrii Borsu, fiul lui Bunger. Şi când ducele Zulta şi militarii sei fură astfel înrădăcinaţi pretutindenea, întocmai ca Ungurii, atunci ducele Zulta a adus soţie fiului seu Tocsun de pe pămêntul Cumanilor, şi a primit jurămêntul nobililor sei âncă în viaţa sa şi pe fiul seu Tocsun l-a numit de duce şi de domnitor peste toată ţara Ungariei. Şi însuşi ducele Zulta, în al treilea an al domnirei fiului seu, a trecut din temniţa vieţii la cele vecinice. Iar ducele Tocsun, împreună cu toţi fruntaşii Ungariei, a stăpânit în viaţa sa, cu putere şi în pace, toate drepturile ţării sale. Şi audindu-se de cucernicia sa, au alergat la el oaspeţi mulţi, dela diferite naţiuni. Căci de pe pămêntul Bular au venit atari domni, foarte nobili, cu o mare mulţime de Hismaeliţi, a căror nume a fost: Billa şi Bocsu, cărora ducele le-a dăruit pămênturi în diferite locuri ale Ungariei, şi peste aceasta le-a dat pe vecie fortăreaţa, ce se numesce Pest, iar Billa şi Bocsu, fratele lui, dela care se trage viţa lui Ethey, după avuta consfătuire, a dat doue părţi din poporul adus cu sine spre serviciul sus numitei fortăreţe. Iar a treia parte a lăsat-o următorilor sei. Şi tot pe timpul acela a venit din acel ţinut cutare militar foarte nobil, cu numele Heten, căruia ducele asemenea i-a dat pămênturi şi alte multe posesiuni. Iar ducelui Tocsun i s'a născut un fiu, cu numele Geysa, al cincilea duce al Ungariei. Şi în acel timp a venit de pe pămêntul Byssenilor atare militar, din neam de duce, al cărui nume a fost Thonuzoba, tata lui Urcund, dela care se trage familia Thomoy; căruia ducele Tocsun i-a dat pămênt spre locuire în părţile Kemey, până la Tisa, unde se află acum portul Obad. Dar acest Thonuzoba a trăit până la timpul regelui Stefan cel Sfânt, nepotul ducelui Tocsun. Şi când fericitul rege Stefan predica cuvintele vieţii şi boteza pe Unguri, atunci Thonuzoba, nestatornic în credinţă, n'a voit să fie creştin, ci trăind cu soţia sa, fu înmormântat în portul Obad, ca nu cumva el şi soţia sa, fiind botezat să trăiască în veci cu Christos, dar Urcun, fiul seu s'a făcut creştin şi veţueşte cu Christos în veci.
BIBLIOGRAFIE:
Anonymous - Cronica Notariului anonim al regelui Bela. Faptele ungurilor
Tradusă, din limba latină de Mihail Besân, notar publ. reg. în Lugoş.
TRANSILVANIA ORGANUL ASOCIAŢIUNII PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ŞI CULTURA POPORULUI ROMÂN, Nr.I—II, Sibiiu, Ianuarie—Februarie 1899, Anul XXX; Nr.III, Sibiiu, Martie 1899, Anul XXX; Nr.IV—V, Sibiiu, Aprile—Maiu 1899, Anul XXX.
Sursa: http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/transilvania/1899.html |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
