LI,22,6. Deci aceste [animale] au fost aduse [la jocuri], iar dacii şi suebii - în grupuri - au luptat între dînşii. Aceştia din urmă sînt celţi, iar ceilalţi sciţi, într-o oarecare măsură. Aceşti suebi, ca să vorbim mai precis, locuiesc dincolo de Rin, (căci şi mulţi alţii îşi atribuie numele de suebi). 7. Ceilalţi [adică dacii] locuiesc pe ambele maluri ale Istrului. Dar cei care sînt dincoace de fluviu - lîngă ţara tribalilor - ţin cu plata birurilor de Moesia şi se numesc moesi, afară de cei aşezaţi foarte aproape de tribali. Cei de dincolo poartă numele de daci, fie că sînt geţi, fie că sînt traci din neamul dacilor, care locuiau odinioară în Rodope. 8. Dacii aceştia trimiseseră mai înainte vreme soli la Cezar, dar nu căpătară nimic din cîte ceruseră şi trecură de partea lui Antoniu, fără a-i fi însă de mult folos, căci erau dezbinaţi, în această împrejurare, unii au ajuns prizonieri şi au fost puşi apoi să se lupte cu suebii.
LI,23,2. Chiar în vremea în care aveau loc aceste evenimente, Marcus Crassus fu trimis în Macedonia şi Grecia şi porni un război împotriva dacilor şi bastarnilor. Am arătat mai sus cine sînt primii şi din ce pricină s-au războit cu ei romanii. 3. Cît despre bastarni, pe bună dreptate sînt socotiţi sciţi. Trecînd atunci Istrul, ei au supus Moesia, care se află în faţa lor; apoi i-au supus pe tribali, vecinii Moesiei, şi pe dardani, care locuiesc în regiunea triba-lilor, în vreme ce săvîrşeau ei acestea, nu s-au lovit de romani. 4. Dar, după ce trecură munţii Haemus şi năvăliră în Tracia denteleţilor, aliaţi ai Romei, Crassus porni împotriva lor, întrucîtva pentru a-i veni în ajutor lui Sitas, regele denteleţilor, care era orb, dar, mai ales, fiindcă se temea pentru Macedonia, îngrozindu-i doar cu sosirea sa, el îi alungă din ţară, fără luptă. 5. După aceasta, pe cînd se retrăgeau în ţara lor, i-a urmărit. Şi astfel aduse sub stăpînirea romanilor ţinutul numit Segetica. El se năpusti şi asupra Moesiei, pe care o devasta. La atacul unei poziţii întărite, avangarda lui a suferit o înfrîngere. Moesii crezură că oamenii aceia sînt singurii şi porniră la atac. Dar Crassus veni în ajutorul avangărzii cu restul armatei şi-l zdrobi pe vrăşmaş; iar [cetatea] o împresură şi o cuceri.
LI,24,1. În vreme ce săvîrşea acestea, bastarzii s-au oprit din fugă şi au rămas pe malurile rîului Cedros, aşteptînd să vadă ce se va petrece. Şi fiindcă biruindu-i pe moesi, Crassus mergea şi împotriva lor, bastarnii îi trimiseră soli şi-i cerură să nu-i urmărească, deoarece ei nu făcuseră niciun râu romanilor. 2. Crassus îi ţinu pe loc sub cuvînt că le va da răspunsul a doua zi. De altfel i-a primit şi i-a îmbătat, încît le-a aflat toate planurile, într-adevăr, tot neamul sciţilor se lasă dus fără măsură de vin, dar repede se şi satură. 3. Între timp, Crassus merse în timpul nopţii lîngă o pădure şi aşeză în faţa ei iscoade. Lăsase armata lui să se odihnească, Apoi bastarnii crezură ca iscoadele sînt singure şi se năpustiră asupra lor. I-au urmărit pe aceia în retragerea lor pînă în desişul pădurii. Pe mulţi Crassus i-a ucis acolo, iar pe mulţi i-a omorît pe cînd fugeau. 4. Căci ei se împiedicaseră de propriile lor căruţe din spate, în afară de asta, vrînd să-şi scape copiii şi femeile, au fost zdrobiţi, Crassus însuşi ucise pe lor Deldon. El ar fi aşezat prada luată de la acesta în templul lui Iuppiter Feretrius ca spolia opima, dacă ar fi fost comandant cu depline puteri. 5. Aceste întîmplări s-au petrecut în chipul arătat. Dintre ceilalţi barbari, unii fugiră într-o pădurice sacră şi fură învăluiţi de focul pus de jur-împrejur, iar alţii se adăpostiră într-un anume loc întărit şi fură luaţi prizonieri. Unii se aruncară în Istru, iar alţii se împrăştiară prin ţară şi pieriră. 6. O parte din ei au rămas în viaţă, luînd în stapînire un loc întărit. Crassus îi împresură fără succes, cîteva zile. Apoi, ajutat de Rholes, regele unor geţi, îi nimici. 7. Rholes a mers la împărat şi pentru această faptă a fost numit prieten şi aliat al acestuia, iar prizonierii au fost împărţiţi între soldaţi.
LI,26,1. Pe cînd înfăptuia acestea, îl chemă în ajutor Rholes, care se afla în luptă cu Dapyx, regele unor geţi. Crassus porni să-l ajute. El aruncă cavaleria vrăjmaşilor peste pedestrimea lor. Înspăimîntîndu-i şi pe călăreţi în felul acesta, nu mai dădu nici o luptă, ci făcu un mare măcel în rîndurile unora şi ale altora, care fugeau. 2. Apoi îl împresura şi pe Dapyx - refugiat într-o fortăreaţă. Unul din cei aflaţi în fortăreaţă îl salută de pe zid în limba greacă, intră în vorbă cu el şi hotărî să-i predea fortăreaţa. Prinşi în felul acesta, barbarii porniră unii împotriva altora. Dapyx şi mulţi alţii îşi găsiră moartea, Crassus prinse de viu pe fratele acestuia, însă nu numai că nu i-a făcut nici un rău, ba chiar i-a dat drumul. 3. După ce a săvîrşit acestea, Crassus s-a îndreptat apoi spre peştera numită Ceiris. Aceasta era atît de încăpătoare şi totodată atît de trainică încît se povesteşte că titanii, cînd au fost biruiţi de zei, s-au refugiat acolo. În locul acesta, băştinaşii - veniţi în mare număr - aduseseră cu ei printre altele lucrurile cele mai de preţ şi toate turmele lor. 4. Crassus căută şi astupă toate intrările întortochiate şi greu de aflat [ale peşterii]; de aceea îi înfrînse pe aceştia prin foame. Biruitor, el nu cruţă nici pe ceilalţi: geţi, deşi între Dapyx şi ei nu era nici o legătură. 5. [Crassus] a pornit apoi împotriva Genuclei, cea mai puternică întăritură a statului lui Zyraxes, căci auzise că se află acolo steagurile luate de bastarni de la Caius Antonius, lîngă cetatea istrienilor. Asediind Genucla - în acelaşi timp de pe uscat şi de pe Istru, deoarece era durată lîngă apă - în scurtă vreme o cuceri, dar cu multă osteneală, deşi Zyraxes nu era de faţă. 6. Căci el, îndată ce aflase de atacul lui Crassus, s-a îmbarcat şi a pornit la sciţi cu mulţi bani, pentru a le cere ajutor, dar nu a mai apucat să se întoarcă. Iată cele savîrşite de Crassus la geţi. Prin locotenenţii săi, supuse din nou o parte a moesilor, care, biruiţi înainte vreme, se răsculaseră.
LI,27,1. Împotriva artacilor şi împotriva altor neamuri, care nu mai fuseseră cucerite şi nu voiau să i se supună şi - pe deasupra mai erau şi foarte mîndre - stîrneau la răzvrătire şi pe alţii, o porni el însuşi, îi învinse pe de o parte prin forţă, după ce îi dăduseră mult de furcă, pe de altă parte prin frică, [temîndu-se] să nu fie luaţi prizonieri. 2. Dar acestea s-au petrecut mai tîrziu. Eu însem aci atît întîmplările, cît şi numele, aşa cum ni s-au transmis. Mai înainte vreme, moesii şi geţii locuiau întreg ţinutul dintre Haernus şi Istru, dar - cu trecerea vremii - unii îşi schimbară numele. 3. Apoi denumirea de Moesia a fost dată întregii regiuni, despărţită de Panonia prin rîul Sava, care se varsă în Istru, regiune aşezată deasupra Dalmaţiei, Macedoniei şi Traciei. Printre multe alte popoare, există acolo cei numiţi odinioară tribali şi dardanii, care şi-au păstrat si astăzi numele.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: Izvoare privind istoria Romîniei, Editura Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964 |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
