LXVII,6,1. Cel mai însemnat război de atunci al romanilor a fost cel împotriva dacilor, asupra cărora, în vremea aceea, domnea Decebal [Duras, care domnise mai înainte, lăsase lui Decebal de bună voie domnia pentru că era... Exc. Val.] foarte priceput la planurile de război şi iscusit în înfăptuirea lor, ştiind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Dibaci în a întinde curse, era un bun luptător şi se pricepea să folosească izbînda, dar şi să iasă cu bine dintr-o înfrîngere. Din această pricină, multă vreme a fost un duşman de temut pentru romani. 2l Eu îi numesc daci pe oamenii pomeniţi mai sus, cum îşi spun ei înşişi şi cum le zic şi romanii, măcar că ştiu prea bine că unii dintre greci îi numesc geţi, fie pe drept, fie pe nedrept. Căci eu îmi dau bine seama că geţii locuiesc dincolo de Haemus. de-a lungul Istrului. 3. Domiţian a pornit cu oaste împotriva lor, dar puţin îi păsa de război; el zăbovi într-un oraş din Moesia şi se dădu pradă desfrîului, cum îi era obiceiul, într-adevăr, nu numai că nu era în stare să îndure osteneli şi era fără curaj, dar se arăta cu totul lipsit de frîu şi de ruşine faţă de femei şi băieţii tineri. Trimetea la război în locul său pe alţi conducători de oşti şi de cele mai multe ori nu izbîndeai. Xiph. 219, 10-24 R. St. şi (§1) Exc. Val. 284 = Suidas sub cuvintele δεινοσ şi καιριοσ şi (v. 7-10) Exc. Val. 285, de asemenea (v. 8-10) Exc. Val, 280. 5. Decebal, regele dacilor, a trimis soli lui Domiţian şi-i făgăduia pacea. Drept care, Domiţian îl porni pe Fuscus cu armată multă. Cînd a aflat de aceasta Decebal, i-a trimis din nou solie, în bătaie de joc, spunînd că va încheia pace dacă Domiţian are să vrea ca fiecare roman să-i dea lui Decebal, anual, doi oboli. Iar dacă nu va primi aceasta propunere, Decebal spunea ca va duce mai departe războiul şi că romanii vor avea de îndurat mari nenorociri. Petr. Patr. Exc. de leg. 3 (Hoeschel, p. 15 = FHG, IV, p. 185, fr. 4).
LXVII,7,1. Domiţian vru să se răzbune pe cvazi şi marcomani, fiindcă nu-l ajutaseră împotriva dacilor. Veni în Panonia, ca să se lupte cu ei şi ucise solii de pace, pe care ei îi trimiseseră pentru a doua oară. Exc. UG 42 (p. 399) 2. Învins şi pus pe fugă de marcomani, Domiţian a pornit grabnic o solie la Decebal, regele dacilor, îndemnîndu-l să încheie un tratat, pe care el [Domiţian] îl refuzase mai înainte, deşi [regele] i-l ceruse adesea. Decebal primi propunerea de pace (căci era la mare strîmtoare) dar nu a vrut să vină el însuşi să stea de vorbă cu Domiţian, ci l-a trimis pe Diegis, împreună cu cîţiva bărbaţi, ca să-i predea armele şi cîţiva prizonieri, sub cuvînt că i-ar avea numai pe aceştia. 3. După sosirea acestuia, Domiţian puse lui Diegis o diademă pe cap - ca şi cum ar fi fost un adevărat învingător şi omul în stare să dea un rege dacilor -, iar soldaţilor lui le împărţi onoruri şi bani. Ca un biruitor, trimise la Roma, între altele, nişte aşa-zişi soli ai lui Decebal şi o pretinsă scrisoare de-a acestuia, despre care se spune că ar fi plăsmuit-o el. 4. Domiţian îşi împodobi triumful cu multe lucruri ce nu fuseseră luate ca pradă. (Dimpotrivă, el cheltuise foarte mulţi bani pentru încheierea păcii, căci fără întîrziere dădu lui Decebal nu numai însemnate sume de bani, dar şi meşteri pricepuţi la felurite lucrări folositoare în timp de pace şi de război şi făgădui să-i dea mereu multe). Aceste lucruri el le-a scos din mobilierul împărătesc. Căci el folosea totdeauna asemenea lucruri ca pradă de război, ca unul care aduse împărăţia însuşi în stare de robie. Exc. UR 14 (p. 400).
LXVII,10,1. În vremea războiului dacic s-au întîmplat următoarele evenimente vrednice de a fi pomenite. Iulianus, rînduit de împărat cu conducerea războiului, printre alte măsuri bune, luă şi pe aceea de a-i obliga pe soldaţi să scrie pe scuturi numele lor şi ale centurionilor, pentru a se deosebi mai lesne cei ce se vor arăta viteji de cei cu purtare mişelească. 2. Şi dînd lupta cu duşmanii la Tapae, măcelări pe cei mai mulţi dintre ei. Între duşmani se afla şi Vezinas, care venea, ca demnitate, îndată după Decebal; pentru că nu putea scăpa cu fuga, el se trînti la pamînt, ca şi cum ar fi murit; şi astfel rămase nebăgat în seamă, iar în timpul nopţii a fugit. 3. Decebal se temu ca romanii victorioşi să nu pornească spre capitala lui. De aceea tăie copacii din preajma lor [la o oarecare înălţime] şi puse arme pe trunchiuri, pentru ca duşmanii să creadă că sînt soldaţi şi să se retragă înspăimîntaţi. Ceea ce s-a şi întîmplat. Xiph. 219, 24-221, 20. R. St.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: Izvoare privind istoria Romîniei, Editura Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964 |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
