II,363. ...într-adevăr (romanilor) nu le-a ajuns să aibă ca hotar Eufratul în răsărit, Istrul la miazănoapte...
II,366-370. ...De ce trebuie să mai vorbesc de heniohi, colhi, de seminţia taurilor, de bosporani, de neamurile din jurul Pontului şi de neamurile din regiunea lacului Meotic, care odinioară nu-şi recunoşteau nici chiar propriul lor stăpân, iar acum sunt supuşi unui număr de trei mii de soldaţi greu înarmaţi, ale căror patruzeci de corăbii lungi fac să domnească pacea pe mare, cu toate că - înainte vreme - nu se putea pluti pe ea şi furtunile o bântuie. Câte nu au de spus Bitinia, Capadocia, poporul din Pamfilia, licienii şi cilicienii cu privire la independenţa lor şi totuşi plătesc bir, fără constrângerea armelor? Dar ce? Tracii, care stăpânesc un ţinut ce se întinde în lăţime cale de cinci zile de drum şi în lungime cale de şapte - având o fire mai aspră şi fiind, astfel, mult mai uşor de apărat decât pământul nostru, iar străşnicia gerurilor stăvilind oştile care-l atacă - nu ascultă, oare, tracii de două mii de oameni din garnizoanele 6 romane? ... Apoi, ilirii, care vin după ei şi locuiesc regiunea străbătută de Istru - până în Dalmaţia -, nu se supun autorităţii doar a două legiuni, alături de care ei resping atacurile dacilor? Iar dalmaţii, care adeseori îşi scutură jugul ca să ajungă slobozi şi măcar că biruiţi aproape de fiecare dată - şi-au adunat, pe vremuri, din nou puterile şi s-au răzvrătit, oare şi aceştia nu stau acum liniştiţi ascultând de o singură legiune a romanilor?
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: Izvoare privind istoria Romîniei, Editura Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964 |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
