"[...]
 Înainte de a ajunge la Istru [Darius] îi supune mai întâi pe geţii care se cred nemuritori, căci tracii care au în stăpânirea lor Salmydessos şi care locuiesc la miazănoapte de Apollonia şi de orasul Mesambria-numiti skyrmiazi şi nipsei - i s-au închinat lui Darius fără nici un fel de împotrivire. Geţii însă, care luaseră hotărârea nesăbuită [de a-l înfrunta], au fost robiţi pe dată, măcar că ei sunt cei mai viteji si cei mai drepţi dintre traci. Iată în ce chip se socot ei nemuritori: credinţa lor este că ei nu mor, ci că cel care piere se duce la Zamolxis -divinitatea lor- pe care unii îl cred acelaşi cu Gebeleizis. Tot în al cincelea an aruncă sorţii şi întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorţul îl trimit în solie la Zamolxis, încrediţându-i de fiecare dată toate nevoile lor.
Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor. Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi ca zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă. Când tună şi fulgeră, tracii despre care este vorba trag cu săgeţile în sus, spre cer, şi îşi ameninţă zeul, căci ei nu recunosc vreun altul afară de al lor.
După câte am aflat de la elenii care locuiesc în Hellespont şi în Pont, acest Zamolxis, fiind om [ca toţi oamenii], ar fi trăit în robie la Samos ca sclav al lui Pytagoras, fiul lui Mnesarhos. Apoi câştigându-şi libertatea, ar fi dobândit avuţie multă şi dobândind avere, s-a întors bogat printre ai lui. Cum tracii duceau o viaţă de sărăcie cruntă şi erau lipsiţi de învăţătură Zamolxis acesta care cunoscuse felul de viaţă ionian şi moravuri mai alese decât cele din Tracia, ca unul ce trăise printre eleni şi mai ales alături de omul cel mai înţelept a Elladei, lângă Pythagoras, a pus să i se clădească o sală de primire unde-i găzduia şi-i ospăta pe cetăţenii de frunte; în timpul ospeţelor, îi învăţă că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururea, vor avea parte de toate bunătăţile. În tot timpul cât îşi ospăta oaspeţii şi le cuvânta astfel, pusese să i se facă o locuinţă sub pământ. Când locuinţa îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încăperilor subpământene, unde stătu ascuns vreme de trei ani. Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi-l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însă iarăşi în faţa tracilor şi aşa îi făcu Zamolxis să creadă în toate spusele lui. Iată ce povestesc [elenii] c-ar fi făcut el.
Cât despre mine, nici nu pun la îndoială, nici nu cred pe deplin câte se spun despre el şi locuinţa lui de sub pământ; de altfel, socot că acest Zamolxis a trăit cu multă vreme mai înaintea lui Pythagoras. Fie că Zamolxis n-a fost decât un om, fie c-o fi fost vreun zeu de prin părţile Geţiei, îl las cu bine. Aşadar, geţii care duc astfel de viaţă, fiind supuşi de perşi, urmară şi ei grosul oştirii."
[...]"
BIBLIOGRAFIE:
Traducere: Ştef Felicia |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
