I,35,9. De tine se tem dacii cei aspri şi sciţii rătăcitori...
II,16,5. Linişte [cere] Tracia, cuprinsă de furia războiului.
II,20,7-19. Mă vor cunoaşte colhii şi dacii,
care vor să pară că nu se tem de cohortele marsilor,
ca şi gelonii de la capătul lumii.
III,6,13-16. Puţin a lipsit ca Roma, sfâşiată de lupte interne,
să fie nimicită de către daci şi etiopieni:
aceştia sunt de temut prin flota lor, iar aceia
se pricep mai bine decât toţi la aruncarea săgeţilor.
III,8,17-24. Lasă grijile obşteşti despre Cetatea noastră.
Armata dacului Cotiso a pierit;
mezii duşmănoşi se sfâşie între ei
cu arme care le pricinuiesc nenorociri lor înşişi;
cantabrii, vechii duşmani de pe ţărmul Spaniei,
au fost în sfârşit înlănţuiţi şi ne slujesc pe noi,
iar sciţii stau cu arcul destins şi se gândesc
să se retragă de pe câmpiile lor.
III,24,9-24. O viaţă mai bună duc sciţii din stepă,
care au obiceiul să transporte pe care casele lor rătăcitoare,
la fel şi geţii cei aspri,
cărora pământul nehotărnicit
le dă roade şi cereale libere.
Nu le place să cultive acelaşi ogor mai mult de un an,
iar după ce au îndeplinit toate muncile, alţii, care le urmează
în aceleaşi condiţii, le iau locul.
Acolo femeia nu se face vinovată faţă de
copiii vitregi, ci poartă de grijă celor lipsiţi de mamă,
iar soţia cu zestre nu ajunge stăpâna bărbatului
şi nici nu se încrede într-un amant chipeş.
Zestrea cea mai de seamă este cinstea părinţilor
şi virtutea femeii pentru care legământul căsătoriei rămâne trainic;
ea se teme de alt bărbat.
Păcatul este un sacrilegiu pe care îl plăteşte cu moartea.
IV,14,41-46. Pe tine te admiră cantabrii, până acum nesupuşi,
şi mezii şi inzii şi sciţii rătăcitori,
o, tu, pavăză neclintită
a Italiei şi a Romei, care-i stăpână peste tot!
De tine [ascultă] Nilul şi Istrul...
care îşi tăinuiesc locul de izvor.
IV,15,17-24. Cît timp Cezar [August] veghează asupra statului,
nici furia războaielor civile, nici samavolnicia nu ne vor tulbura liniştea
şi nici mânia care ascute săbiile
şi învrăjbeşte nenorocitele oraşe;
nu vor călca în picioare hotârârile iulice
nici cei care beau apă din Dunărea adâncă,
nici geţii, nici serii, nici perşii perfizi
şi nici cei născuţi lângă fluviul Tanais.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: Izvoare privind istoria Romîniei, Editura Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964 |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
