IV,3. Căci plecând impotriva carpilor, care ocupaseră atunci Dacia şi Moesia, a fost îndată înconjurat de către barbari şi nimicit împreună cu o mare parte a armatei sale; şi nu i s-a putut face nici măcar cinstea unei înmormântări, ci dezbrăcat şi gol, cum se şi cuvenea unui duşman al lui Dumnezeu, a zăcut pe pământ, servind drept hrană fiarelor şi păsărilor.
IX,1. Celălalt Maximianus, pe care Diocletian şi-l alesese ca ginere, era mai rău nu numai decât aceştia doi pe care i-au cunoscut vremurile noastre, dar chiar decât toţi câţi au fost vreodată. Această fiară avea o sălbăticie şi cruzime înnăscută, cu totul străină de sângele roman: aceasta nu este de mirare, deoarece mama sa, originară din regiunile de dincolo de Dunăre, cu prilejul invaziei carpilor a trecut fluviul şi s-a refugiat în noua Dacie.
XXIII,5. El a îndrăznit să procedeze cu romanii şi cu supuşii lor la fel cum au procedat strămoşii noştri cu cei învinşi, conform legilor războiului, deoarece părinţii lui au fost supuşi recensământului, pe care Traian, după ce i-a învins pe dacii care reluaseră luptele cu încăpăţânare, l-a introdus drept pedeapsă.
XXVII,9. Odinioară, când primise titlul de împărat, el a declarat că este duşmanul numelui de roman şi că vrea să schimbe titulatura imperiului roman cu aceea de imperiu dacic.
XXXVIII,7. Căci aproape toţi însoţitorii din suita sa proveneau din neamul acelora care, atunci când s-au sărbătorit douăzeci de ani de domnie, au fost alungaţi de pe pământurile lor de către goţi şi s-au predat lui Maximianus, spre nenorocirea tuturor; şi astfel, fugind de robia barbarilor, au ajuns stăpânii romanilor. Având în jurul lui astfel de însoţitori şi de apărători, el şi-a bătut joc de tot Orientul.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: Izvoare privind istoria Romîniei, Editura Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964 |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
