I,1,1-2. Naso, care nu mai este un nou venit pe pămîntul de la Tomis,
îţi trimite această operă de pe ţărmul getic.
I,2,15-28. Trăiesc în mijlocul duşmanilor şi al primejdiilor,
ca şi cum mi-ar fi fost răpită şi liniştea o dată cu patria.
Ca rana să fie mai groaznică, spre a princinui moartea pe două căi,
cei de aici ung vîrfurile cu venin de viperă.
Călare pe cal şi cu astfel de arme ei dau tîrcoale zidurilor, între care domneşte groaza,
ca lupii în jurul ocoalelor unde sînt închise oile.
Arcul lor întins cu o vînă de cal
nu trage numai o singură dată, ci este totdeauna încordat.
Săgeţile se înfig în acoperişurile caselor, formînd parcă o palisadă,
iar poarta solidă cu greu ne mai poate apăra de armele din depărtare.
Adaugă şi faptul că ţinutul de aici nu are nici arbori, nici frunze
şi că iarna grea ţine pînă la cealaltă iarnă.
Pe mine, în luptă cu frigul, cu săgeţile
şi cu soarta, mă chinuieşte acum aici a patra iarnă.
I,2,73-94. Căci împăratul nu ştie, deşi un zeu le ştie pe toate,
care este situaţia de aici, în acest loc de la capătul pămîntului.
Persoana lui divină se ocupă de lucruri mai mari,
iar aceasta este o grijă prea mică pentru sufletul lui ceresc.
El n-are răgaz să întrebe în ce ţinut se află tomitanii,
un loc abia cunoscut getului din vecinătate;
nici să ştie ce fac sarmaţii, ce fac cruzii iazigi
şi pămîntul tauric închinat zeiţei lui Oreste
şi celelalte neamuri care, îndată ce Istrul a încremenit de ger,
aleargă cu caii lor iuţi pe spinarea tare a apei.
Cei mai mulţi oameni de pe aici nu se sinchisesc de tine,
prea frumoasă Roma, şi nu se tem de armele soldatului ausonic.
Le dau inimă arcurile şi tolbele lor pline cu săgeţi
şi caii lor în stare să suporte curse oricît de lungi,
deprinderea de a îndura îndelung setea şi foamea
şi faptul că duşmanul care i-ar urmări nu va găsi apă.
Mînia blîndului bărbat nu m-ar fi trimis în acest loc,
dacă l-ar fi cunoscut îndeajuns.
Lui nu-i place să fie prins de duşman vreun roman
şi cu atît mai puţin eu, căruia el mi-a dăruit viaţa,
N-a vrut să mă distrugă cu un simplu semn făcut cu capul, şi putea s-o facă.
Deci n-are nevoie de geţi pentru împlinirea destinului meu.
I,2,103-114. Dar tu, faţă de lacrimile mele, deschide gura şi vorbeşte judecătorului
atît de blînd - aşa cum l-am simţit şi eu că este.
Nu-i cere un bine; ci, dacă-mi merge rău, să fiu în mai mare siguranţă şi,
în exil, să-mi fie la adăpost din partea duşmanului
viaţa pe care mi-a dăruit-o divinitatea lui prielnică, iar
nu să mi-o smulgă cu sabia getul cel hidos.
În sfîrşit, cere-i ca, dacă voi muri, oasele să-mi fie îngropate într-un loc mai liniştit,
să nu fie apăsate de ţărîna scitică,
iar cenuşa prost îngropată, cum de hună seamă se cade unui surghiunit,
să nu fie călcată de copitele calului bistonian
şi nici umbrele sarmaţilor să nu îngrozească aici manii mei,
dacă mai supravieţuieşte ceva după moarte.
I,3,47-60. Dar, poate, lipsit de locul în care am fost născut
mi-a fost totuşi dat să mă aflu într-un ţinut civilizat?
Nu! Zac părăsit la capătul lumii într-un loc
unde pămîntul rămîne mereu acoperit de zăpadă;
aci, pe ogor, nu cresc roade şi nici strugurii cei dulci;
pe rîpe nu înverzesc sălcii, nici stejarul pe munte.
Iar marea nu-i mai de laudă ca pămîntul;
apele mereu se umflă din pricina vînturilor turbate şi sînt lipsite de soare.
Orişiunde ţi-ai întoarce privirile, vezi cîmpii necultivate
şi ogoare întinse pe care nu le revendică nimeni.
Acolo e duşmanul de care trebuie să te temi şi din dreapta şi din stînga;
din amîndouă părţile ne îngrozeşte teama de vecini;
dintr-o parte poţi să simţi suliţile bistoniene,
din cealaltă lăncile sarmatice zvîrlite cu mîna.
I,5,12. Cînd chemi muza, ea nu vine la geţii cei sălbatici.
I,5,61-66. Pentru ce atîta grijă ca să iasă cît mai şlefuite poeziile mele?
Mă pot teme oare că nu le vor aproba geţii?
Poate sînt cam îndrăzneţ, însă mă mîndresc că Istrul
nu are un talent mai mare ca mine.
În acest loc, unde trebuie să-mi duc viaţa, este destul dacă nu urmăresc mai mult decît
să fiu poet între aceşti geţi lipsiţi de omenie.
I,5,71-76. Nu cred că scrisul meu poate străbate drumul de aici pînă acolo.
Chiar Boreas ajunge cu aripile frînte.
Întinsul cerului ne desparte; şi departe de cetatea lui Quirinus,
Carul Mare priveşte de aproape pe geţii pletoşi.
La aşa de mare dislanţă, peste atîtea ape, abia pot crede că
ajunge acolo vestea despre îndeletnicirea mea.
I,7,1-14. Această scrisoare, pe care o citeşti, Messalinus, în locul cuvintelor mele,
îţi aduce urări de sănătate tocmai de la geţii cei cruzi.
Locul ei nu-ţi arată şi autorul? S-au trebuie să citeşti numele
spre a afla că aceste cuvinte sînt scrise de Naso?
Cine dintre ai tăi se află părăsii la capătul pămîntului,
afară de mine, care, rogu-te, sînt dintre ai tăi?
Binevoiască zeii să ţină departe pe toţi care le adoră şi te iubesc,
ca să nu cunoască felul acesta de oameni.
Este dealul că trăiesc eu într-un loc îngheţat şi între săgeţile scitice,
dacă trebuie să socotesc viaţă un soi de moarte.
Să mă ucidă doar pe mine, fie pămîntul cu războiul, fie clima cu frigul;
să năpădească asupra mea geţii cei cruzi cu armele, iar furtunile cu grindina.
Doar eu să vieţuiesc într-o regiune ce nu-i bogată nici în roade, nici în struguri
şi care din nici o parte să nu aibă linişte de duşman.
1,8,5-20. Trăim lipsiţi de pace, în mijlocul armelor,
căci getul cel cu tolbă stîrneşte necontenit războaie grele.
Dintre atîţia surghiuniţi, eu singur sînt un soldat şi un exilat;
Mulţimea celorlalţi se află în siguranţă, totuşi nu-i invidiez.
Şi ca să fii mai îngăduitor faţa de cărţuliile mele,
află că poeziile pe care le citeşti le-am scris încins de luptă.
Aproape de ţărmul Istrului cu două nume stă o cetate bătrînă,
de care cu greu se poate apropia cineva, din cauza întăriturilor şi a aşezării locului.
Caspianul Aegisos - dacă credem ce spun locuitorii despre ei înşişi -
a întemeiat acea cetate şi a dat propriul său nume operei sale.
Sălbaticul get, după ce a nimicit pe odrisi într-un război la care aceştia nu se aşteptau,
a cucerit-o şi a ridicat armele împotriva regelui.
Amintindu-şi de măreaţa sa obîrşie, pe care o sporise prin vitejie,
acesta sosi pe dată înconjurat de nenumăraţi soldaţi,
nu s-a retras pînă ce n-a omorît pe vinovaţi
şi, răzbunîndu-se crunt, s-a făcut el însuşi vinovat.
I,8,49-62. Pentru aceste bunuri pierdute ce bine ar fi să pot
măcar aici cultiva pămîntul ca exilat!
Să-mi fie îngăduit să pasc eu însumi caprele, care se caţără pe stînci.
Aş dori să păzesc oile, sprijinit pe un toiag.
Spre a nu fi năpădit de grijile obişnuite,
aş mîna eu însumi boii de la plug sub jugurile lor încovoiate,
aş învăţa cuvintele cunoscute de boii getici
şi aş adăuga şi îndemnurile cu care sînt ei obişnuiţi.
Ţinînd cu mîna coarnele plugului apăsat pe brazde,
aş încerca să împrăştii eu însumi sămînţa în pămîntul răscolit.
N-aş sta la îndoială să curăţ ierburile cu sapele lungi
şi să dau de băut grădinii însetate.
Dar cum să pot cînd între mine şi duşman este
o distanţă atît de mică, un zid şi o poartă închisă?
I,9,45-46. Aceasta este tot ce-ţi pot trimite de pe ogoarele getice,
numai aceasta mi-e îngăduit să am aici.
I,10,31-32. Nu sînt îngreuiat de ospeţe; chiar dacă aş avea pasiunea lor,
n-aş găsi nicăieri în ţinuturile getice belşug de mîncare.
II,1,19-20. Datorită ţie, Faimă, eu, care trăiesc în mijlocul geţilor care mă înconjoară,
am putut vedea alaiul triumfului.
II,1,63-66. Voi slăvi în poeziile mele şi acest triumf,
dacă voi supravieţui nenorocirilor;
dacă nu voi înroşi mai întîi cu sîngele meu săgeţile scitice
şi un get sălbatic nu-mi va tăia capul cu sabia.
II,2,1-4. Cel care din primii săi ani a venerat familia voastră,
Naso cel izgonit pe ţărmul stîng al Pontului Euxin,
îţi trimite, o Messalinus, de la geţii cei nesupuşi, acest salut,
pe care obişnuia să ţi-l prezinte în persoană.
II,2,67-68. Roagă-l să nu îngăduie să fiu o pradă uşoară a geţilor
şi să-mi dea un pămînt mai blînd pentru exilul meu nenorocit.
II,7,1-2. Scrisoarea mea, o Atticus, trimisă de la geţii care n-au fost supuşi pe deplin,
vrea mai întîi să te salute.
II,7,31-32. Nu este în toată lumea un neam mai sălbatic decît geţii;
totuşi şi ei au plîns de suferinţele mele.
II,10,30. Din păcate cît de mult se deosebeşte locul acela de ţara geţilor.
II,10,49-50. Eşti aici fără ca s-o ştii şi de multe ori te afli aici, tu care esti absent,
Am impresia că tu vii din mijlocul oraşului la geţii de aici.
III,2,37-48. Aici vă cunosc acum sarmaţii şi geţii,
iar gloata lor barbară aprobă o astfel de atitudine.
Cînd, odată, le vorbeam despre cinstea voastră,
căci am învăţat să vorbesc limba getică şi sarmatică,
un bătrîn, care întîmplător se afla în acea adunare,
răspunse vorbelor mele astfel:
«Şi noi, bunule oaspe, cunoaştem numele prieteniei,
noi, care locuim departe de voi, la Pont şi la Istru.
Este un ţinut în Sciţia - strămoşii l-au numit Taurida -
care nu-i aşa departe de pămîntul getic.
În acea ţară m-am născut eu şi nu mi-e ruşine de patria mea.
Oamenii de acolo adoră ca zeiţă pe sora lui Febus».
III,2,97-102. După ce cunoscuta legendă (a zeiţei) a fost povestită de acel bătrîn,
toţi au lăudat faptele şi pioasa lor credinţă.
De bună seamă chiar pe acest ţărm, decît care altul mai sălbatic nu-i,
numele prieteniei mişcă inimile barbarilor.
Ce trebuie să faceţi voi, cei născuţi în cetatea ausonică,
dacă astfel de fapte îmblînzesc pe geţii sălbatici?
III,4,91-92. Tu nu citeşti cuvintele mele, eu care sînt surghiunit la Istru,
fluviu din care beau geţii cei nesupuşi pe deplin.
III,5,1-6. Întrebi de unde îţi trimit scrisoarea pe care o citeşti?
De aici de unde Istrul se uneşte cu apele albastre ale mării.
Îndată ce ţi s-a spus numele ţinutului, trebuie să-ţi vină în minte şi cel ce a scris-o:
e poetul Naso, care suferă din pricina talentului său;
salutarea, pe care ar fi preferat să ţi-o aducă el însuşi,
ţi-o trimite, o Maximus Cotta, de la zbîrliţii geţi.
III,5,27-28. Deoarece soarta a vrut să trăiesc departe de voi şi de patria mea,
printre geţii barbari ...
III,5,45. Iar eu să pier străpuns de un arc getic. ...
III,7,19. Am venit pe meleagurile getice. Să mor acolo!
III,9,31-32. Abia mi se pare că sînt întreg la minte, deoarece scriu poezii
şi am grijă să le corectez în mijlocul geţilor sălbatici.
IV,2,1-2. Ceea ce citeşti, o, cel mai mare poet dintre regii cei mari,
vine, o Severus, de la geţii cei netunşi.
IV,2,21-22. Dacă cineva l-ar fi aruncat în această ţară pe Homer însuşi,
crede-mă, şi el ar fi devenit get.
IV,2,37-38. Cui aş putea citi aici scrierile mele decît coralilor
blonzi şi celorlalte triburi pe care le are Istrul cel barbar?
IV,3,51-52. Dacă mi-ar fi spus cineva: «Vei merge pe ţărmul [Pontului] Euxin
şi te vei teme să nu fii lovit de arcul uni get» ...
IV,4,7-8. Iată-mă lipsit de casă, de patrie şi de privirile rudelor mele,
un naufragiat adus în apele ţărmului getic ...
IV,7,1-30. Fiindcă ai fost trimis, o Vestalis, către apele Euxinului,
ca să împarţi dreptate în locuri aşezate la pol,
iată tu însuţi vezi pe ce fel de pămînt trăiesc
şi îmi vei fi martor că eu nu am obiceiul să mă plîng degeaba.
Tinere născut din regi alpini, chezăşia ta
să se alăture cu folos vorbelor mele.
Tu însuţi vezi în mod neîndoios că marea s-a prefăcut în gheaţă;
tu însuţi vezi că vinurile stau nemişcate din pricina gerului care le-a îngheţat
Tu însuţi vezi cum sălbaticul căruţaş iazig mînă
carele încărcate prin mijlocul apelor Istrului.
Vezi otrava care este trimisă pe fierul încovoiat
şi că arma are două posibilităţi să te omoare.
O, dacă tu n-ai fi decît un simplu spectator în faţa acestora
şi nu le-ai fi cunoscut, luînd tu însuţi parte la luptă!
Doar după multe primejdii se ajunge la rangul întîi,
iar cinstea obţinută de tine acum de curînd este meritată.
Cu toate că acest mare titlu îţi aduce multe foloase,
valoarea ta întrece titlul.
Istrul nu tăgăduieşte că nu eşti viteaz şi că odinioară mîna ta dreaptă
nu a înroşit apa cu sîngele getic.
Nici cetatea Aegisos nu neagă aceasta; cucerită de îndată ce ai sosit tu,
a priceput că nu i-a fost de nici un folos aşezarea ei prielnică.
Căci nu ştia dacă e mai bine apărată de poziţia ei sau de ostaşi;
cetatea era pe vîrful unei culmi deopotrivă cu norii.
Un duşman sălbatic o cucerise de la regele sitonilor
şi, învingător, stăpînise bogăţiile cucerite,
pînă ce Vitellius, aducînd trupe pe apa fluviului,
după ce le-a debarcat, a purtat război contra geţilor.
Iar tu, urmaş viteaz al bătrînului Daunus,
ai pornit năvalnic la atac împotriva forţelor duşmane.
IV,7,47. Tu călcai învingător peste grămezile de cadavre făcute de sabia ta
şi erau mulţi geţi sub picioarele tale.
Centurionul de al doilea rang lupta ca şi cel dintîi,
iar soldatul primea şi pricinuia multe răni.
Dar vitejia ta îi întrecea pe toţi, aşa
precum pegasul întrecea caii cei iuţi.
Aegisos a fost înfrîntă, iar poezia mea este o mărturie pe veci,
o Vestalis, a faptelor tale.
IV,8,83-86. Ca să scap în sfîrşit de ţărmurile prea apropiate de coralii îmbrăcaţi în piei
şi de geţii cei cruzi;
iar dacă patria îmi este interzisă mie, nenorocitul, atunci
să fiu pus într-un loc mai apropiat de cetatea ausonică ...
IV,9,75-108, Graecinus, în aceste locuri a fost comandant de curînd Flaccus
şi sub conducerea lui sălbaticul ţărm al Istrului s-a aflat în siguranţă.
El a menţinut populaţiile din Misia într-o pace care a fost respectată.
Cu sabia a îngrozit pe geţii încrezători în arcul lor.
A recucerit iute prin vitejia lui cetatea Troesmis,
care fusese luată, şi a înroşit Dunărea cu sîngele oamenilor sălbatici.
Întreabă-l de înfăţişarea locului şi de neajunsurile climei scitice;
cere-i să-ţi spună cît sînt de îngrozit de vecinul duşman;
să-ţi spună el dacă săgeţile lor uşoare nu sînt unse cu otravă de şarpe
sau dacă aici nu se săvîrşesc crude jertfe omeneşti;
dacă mint eu şi nu-i adevărat că Pontul stă încremenit de frig
şi gheaţa se întinde în mare pe multe iugăre.
După ce va fi povestit despre acestea, întreabă care e renumele meu;
cere să-ţi spună în ce chip îmi petrec aici vremea apăsătoare.
Nu mă urăşte lumea de aici şi desigur nu ar avea pentru ce.
O dată cu soarta nu mi-am schimbat şi sufletul.
Am aceeaşi fire liniştită pe care tu obişnuiai să o lauzi;
pe faţa mea, ca de obicei, stăruie aceeaşi veche sfială.
[Astfel de multă vreme şi în acest loc, unde barbarul duşman
face să aibă mai multă putere armele decît legile],
eu trăiesc în aşa fel încît nimeni, nici bărbat, nici femeie, nici copil,
nu s-ar putea plînge în această vreme de mine în nici o privinţă, Graecinus.
Aceasta face ca tomitanii să fie binevoitori faţă de un nenorocit şi să-mi fie de ajutor,
fiindcă eu trebuie să dau mărturii despre acest ţinut.
Ei zic că ar fi mai bine să plec, fiindcă văd că eu vreau aceasta,
dar, pentru interesul lor, ei doresc să rămîn aici.
Poţi să nu mă crezi: există decrete în care
sînt lăudat şi e o tăbliţă de ceară care mă scuteşte de sarcini.
Pentru un nenorocit o astfel de glorie nu-i potrivită,
chiar dacă şi cetăţile vecine îmi acordă un privilegiu asemănător.
Pietatea mea este cunoscută; pămîntul care mă are ca oaspete vede
că în locuinţa mea există altarul lui August.
Stau alături chipurile piosului său fiu [Tiberiu] şi al soţiei sale [Livia], care este preoteasă,
divinităţi nu mai puţin puternice decît zeul care a fost de curînd creat.
IV,10,1-2. Iată a şasea iarnă care trece şi pe care trebuie s-o petrec pe ţărmul
cimmerian, între geţii îmbrăcaţi în piei de animale.
IV,10,29-46. Deşi barbarii rătăcesc mai liberi în ţinutul din dreapta,
nu lasă totuşi nici ţărmul acesta în siguranţă.
Aici ogoarele sînt fără arbori, aici săgeţile sînt unse cu otravă;
aici iarna face din mare drum pentru cel care merge pe jos,
încît drumeţul merge fără să se ude şi fără corabie,
pe acolo pe unde mai-nainte îşi croia vîsla drum, dînd apa la o parte.
Cei ce vin de aici ne spun că voi cu greu puteţi crede acestea;
ce nenorocit este deci cel ce suportă necazuri atît de aspre, încît sînt de necrezut!
Crede totuşi! Nu te voi lăsa să nu ştii cauzele pentru care îngrozitoarea iarnă învîrtoşează marea sarmatică
Este foarte aproape de noi o constelaţie în formă de car
şi care aduce un frig cumplit.
De acolo se iveşte crivăţul, iar pe ţărmul nostru e ca la el acasă;
ţinutul de aici îşi capătă deprinderile dintr-o regiune apropiată.
Dimpotrivă, Notus, ce suflă călduţ dinspre celălalt pol,
este departe şi vine la noi rar şi mai domol.
Adaugă faptul că aici în Pontul închis se varsă fluvii
şi că marea datorită rîurilor îşi pierde puterea.
IV,10,57-70. Şi multe alte ape se varsă în Pont, între care cea mai mare
este Dunărea, care nu se lasă mai prejos decît tine, Nilule.
Tot acest belşug de ape dulci sporeşte apa mării şi o schimbă;
nu-i îngăduie să-şi menţină puterea ei sărată;
mai mult, e asemenea unul lac şi unei bălţi liniştite
şi culoarea ei este spălăcită, fiind de-abia azurie.
Apa dulce pluteşte deasupra, căci e mai uşoară ca cea a mării;
aceasta din urmă are greutatea ei specifică, din pricina sării cu care e amestecată.
Dacă ar întreba cineva pentru ce am povestit toate acestea lui Pedo
şi la ce foloseşte că le spun în versuri,
voi răspunde: să treacă vremea şi să păcălesc necazurile;
acesta-i rodul pe care mi-l dă clipa de faţă;
cînd scriu acestea, am şi scăpat de durerea obişnuită
şi nu mai simt că mă aflu în mijlocul geţilor.
IV,13,17-23. Nu trebuie să te miri, dacă versurile mele sînt cumva rele:
eu care le scriu am devenit aproape un poet get.
Ah! Mi-e ruşine: am scris o cărţulie în limba getică,
în care cuvintele barbare au fost aşezate după ritmul versurilor noastre.
Le-au plăcut - felicită-mă - şi am început să am
faima de poet printre neomenoşii geţi barbari.
Mă întrebi de subiect? Am adus laude împăratului ...
IV,13,33-40. Cînd am terminat de citit aceste versuri inspirate de o muză străină,
cînd sfîrşitul hârtiei a trecut prin degetele mele,
toţi au dat din cap şi şi-au mişcat tolbele pline:
un murmur lung s-a auzit din gura geţilor.
Iar unul din ei spuse: «Deoarece scrii astfel de lucruri despre împărat,
ai fi trebuit să fii trimis înapoi sub stăpînirea împăratului».
El a grăit întocmai; dar iată, o Carus, pe mine acum
a şasea iarnă mă găseşte sub polul acoperit de zăpadă.
IV,14,7-16. N-am altă grijă decît să mă mut din această ţară,
fiindcă oricare alta îmi va fi mai plăcută decît cea pe care o văd.
Trimiteţi corabia cu mine în mijlocul Sirtelor, în mijlocul Caribdei,
numai să nu mai am parte de pămîntul din faţa ochilor.
Şi cu Stixul - dacă există - voi schimba bucuros Istrul;
sau cu altceva, dacă se află, mai în fundul pămîntului decît Stixul.
Ogorul cultivat urăşte mai puţin buruienile, şi rîndunica frigul,
decît urăşte Naso locurile acestea vecine cu războinicii geţi.
Din pricina unor astfel de vorbe, tomitanii
se vor mînia pe mine şi se va stîrni ura tuturor împotriva poeziilor mele.
IV,15,39-40. Toate cîte sînt sub cer vor auzi de el,
numai dacă muza mea va trece dincolo de cruzii geţi ...
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: Izvoare privind istoria Romîniei, Editura Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964 |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
