I,5,61-62. După ce am străbătut mări îndepărtate, pe sub atîtea stele,
am fost adus pe meleagurile îndepărtate ale geţilor de mînia cezarului.
I,10,13-14. Mă rog şi acum să treacă în siguranţă prin gurile Pontului celui întins
Şi să intre în apele geţilor, către care trebuie să se îndrepte.
I,11,31-42. Ţărmul stîng [al Pontului] este barbar şi deprins cu prădăciunile lacome:
omorul, măcelurile şi războaiele sînt veşnice aici.
Marea este agitată de valuri în timpul iernii,
dar inima-mi din piept este şi mai tulburată decît însăşi marea.
De aceea, cititorule nevinovat, trebuie să mă ierţi şi mai mult
că versurile acestea sînt
mai prejos de aşteptările tale, cum şi sînt de fapt.
Acestea nu le-am scris în grădinile mele, ca odinioară,
şi nici tu, pătuşorul meu drag, cu care eram obişnuit, nu-mi odihneşti trupul.
Sînt aruncat încoace şi încolo deasupra unei genuni sălbatice, cu neguri şi lumină puţină,
unde însăşi hîrtia este bătută de apele întunecate ale mării,
Furtuna neînduplecată se luptă cu mine şi este înfuriată că îndrăznesc
să scriu sub ameninţările ei năpraznice.
II,185-206. Dacă îmi dai un exil mai blînd şi mai aproape pentru mine, rugător,
o mare parte a pedepsei mele va fi uşurată.
Sufăr îngrozitor, aruncat fiind în mijlocul unor duşmani.
Nimeni nu este surghiunit mai departe de patrie decît mine.
Numai eu am fost trimis la gurile Istrului cu şapte braţe
şi mă chinuiesc în zona îngheţată a fecioarei din Parrhasia.
Iazigii, colhii, gloata meterilor şi geţii
cu greu pot fi opriţi de apele Dunării.
Au fost şi alţii surghiuniţi de către tine pentru vină mai grea,
dar nimănui nu i s-a dat un loc mai îndepărtat decît mie.
Dincolo de locul acesta nu-i altceva decît frig, duşmani
şi apa mării, care îngheaţă, înţepenită de ger.
Pînă aici se întinde stăpînirea romană pe ţărmul stîng al Pontului Euxin:
ţinuturile vecine le stăpînesc bastarnii şi sarmaţii.
Regiunea aceasta a intrat foarte de curînd sub jurisdicţia ausonică şi cu greu
se menţine la marginea împărăţiei tale.
De aceea, te rog, te implor, trimite-mă într-un loc mai sigur,
să nu-mi fie răpită şi liniştea o dată cu patria,
să nu mă tem de neamurile pe care abia le poate opri Istrul,
să nu fiu luat prizonier de către duşman, eu cetăţeanul tău.
Legile sfinte nu îngăduie ca cineva născut din sînge latin
să îndure lanţurile barbarilor, cît timp trăiesc împăraţii.
III,3,1-14. Dacă din întîmplare te miri de ce aceasta scrisoare a mea,
e scrisă de mîna altuia: sînt bolnav.
Sînt bolnav pe meleagurile îndepărtate ale unui ţinut necunoscut
şi nu sînt sigur dacă voi ajunge să mă fac sănătos,
Te gîndeşti care este starea mea sufletească, cînd zac într-un ţinut aspru,
printre sarmaţi şi geţi?
Nu suport nici clima, nu m-am putut obişnui nici cu apa
şi, nu ştiu de ce, nici pămîntul nu-mi place.
N-am o locuinţă potrivită şi nici hrană folositoare unui bolnav,
Nu există nimeni aici care să-mi uşureze suferinţa cu ajutorul artei lui Apollo,
N-am un prieten care să mă mîiigîie şi
să-mi povestească ceva, înşelînd timpul care trece atît de încet.
Zac istovit, la capătul pămîntului, între neamurile şi în locurile cele mai îndepărtate
Şi acum cînd sînt bolnav, îmi vine în minte tot ce-mi lipseşte.
III,9,1-10. Şi aici aşadar există oraşe greceşti - cine ar crede-o? -
între populaţii necivilizate, cu nume barbare.
Şi aici au venit coloni trimişi din Milet
şi au construit locuinţe greceşti printre geţi.
Însă se ştie că numele acestui loc, mai vechi decît aşezarea cetăţii,
a venit de la uciderea lui Absirt.
Căci pe o corabie făcută prin grija războinicei Minerva,
cea dintîi a străbătut ape neumblate
nelegiuita Medeea, fugind de tatăl ei părăsit
şi se zice că a vîslit pe aceste valuri.
III,10,1-78. Dacă cineva îşi mai aminteşte încă de Naso, care a fost smuls de acolo,
şi dacă numele meu mai este pomenit la Roma în lipsa mea,
să ştie acela că eu trăiesc în mijlocul unei lumi barbare,
aşezat sub nişte stele care nu ating niciodată marea.
Mă înconjoară sarmaţii, neam de oameni sălbatici, besii şi geţii,
nume atît de nedemne de a fi pomenite de talentul meu.
Cîtă vreme suflă un vînt mai cald, Istrul care ne desparte, ne apără de ei;
cînd curge, respinge cu apa lui năvala acelora.
Cînd însă trista iarnă îşi arată hîda ei faţă
şi pămîntul s-a făcut alb de gerul ca marmura,
cînd se dezlănţuie şi Boreas şi se aşterne zăpada sub Ursă,
populaţiile acestea par strivite de axa polului care tremură.
Peste tot e zăpadă; nici soarele, nici ploile nu o pot topi pe cea care a căzut;
Boreas o întăreşte şi o face să dăinuiască veşnic.
Încă nu s-a topit una, cade alta
şi de obicei, în multe locuri, zăpada rămîne de la an la an.
Şi puterea crivăţului, cînd e dezlănţuit, este atît de mare,
încît face una cu pămîntul turnurile şi duce departe acoperişurile pe care le smulge.
Oamenii se feresc de gerurile grele îmbrăcînd piei de animale şi pantaloni cusuţi;
numai faţa li se vede din tot trupul.
Deseori auzi sunînd firele de păr cînd sînt mişcate din pricina gheţii ce atîrnă de ele
şi barba cea albă le străluceşte din pricina gerului care a pătruns-o.
Vinul păstrează forma vasului şi rămîne solid atunci cînd îl scoţi din el;
aici nu este băut ca vin curat, ci în bucăţele pe care şi le trec unii altora.
Ce să mai spun? Cum se întăresc rîurile cînd frigul le uneşte ţărmurile, îngheţîndu-le apele,
şi cum din lac, cînd spargi gheaţa, iese deasupra apa în bucăţi?
Chiar Istrul, care nu-i mai îngust decît fluviul producător de papirus
şi care îşi amestecă apele cu marea cea întinsă prin mai multe guri,
deoarece vînturile fac să se întărească undele albastre ale mării,
îngheaţă şi el şi se scurge în mare cu apele acoperite.
Pe unde merseseră corăbiile, mergi acum cu piciorul,
şi copita calului izbeşte undele încremenite de ger;
pe aceste noi poduri de gheaţă, pe sub care se scurge apa,
boii sarmatici trag carele barbare,
Cu greu voi fi crezut! Dar, pentru că nu-i nici o răsplată pentru cel ce depune mărturie mincinoasă,
trebuie să accepţi că martorul este de bună credinţă.
Am văzut cum marea, cît este de mare, stă nemişcată din pricina îngheţului
şi cum un acoperiş lunecos îi apasă apele care nu se mai pot mişca.
Nu numai că am văzut, am călcat pe apă întărită
şi nu s-a udat piciorul de apa mării.
Dacă odinioară tu, Leandre, ai fi avut parte de o astfel de strîmtoare,
n-ar fi fost vinovată de moartea ta o apă atît de îngustă.
Atunci nici delfinii cu spinarea încovoiată nu mai pot face
sărituri în aer; aspra iarnă îi opreşte cînd încearcă;
şi, deşi crivăţul şuieră cu aripile lui întinse,
pe apele împresurate ale mării nu se mişcă nici un val;
corăbiile prinse de ger stau ca în marmură
şi vîsla nu mai poate spinteca apele încremenite.
Am văzut peşti stînd prinşi în gheaţă;
unii din ei mai erau încă în viaţă.
Ca urmare, cînd puterea sălbatică a lui Boreas
fixează pe loc apa mării sau pe cea care curge în fluvii,
pe dată - tocmai pentru că vînturile uscate au făcut Istrul la fel cu pămîntul -
duşmanii barbari năvălesc pe caii lor iuţi;
duşmanii sînt călăreţi destoinici, trag bine cu săgeata
şi pustiesc pînă departe tot ţinutul vecin.
Localnicii fug în toate părţile; nimeni nu mai păzeşte ogoarele
şi avutul lor nepăzit cade pradă jafului;
bogăţii mici, ca la ţară: vite şi care ce scîrţîie,
şi avutul ce-l are un locuitor sărman.
Unii sînt duşi ca prizonieri cu mîinile legate la spate
şi zadarnic mai privesc înapoi la ţarinele şi casele lor.
Alţii cad, nenorociţii, străpunşi de săgeţi cu cîrlig la vîrf,
căci şi fierul zburător e uns cu otravă.
Ceea ce [năvălitorii] nu pot lua şi duce cu ei, distrug;
şi flacăra duşmană mistuie nevinovatele colibe.
Chiar cînd e pace, lumea tremură de groaza războiului
şi nimeni nu mai brăzdează pămîntul, cu mîna pe plug.
Aici, fie că îl vezi, fie că nu-l vezi, tot te temi de duşman.
Ţarina părăsită şi nelucrată ajunge pîrloagă.
Aici nu stă ascuns la umbra viţei de vie strugurele dulce,
iar mustul ce fierbe nu se adună în căzi înalte.
Nu sînt fructe în acest ţinut. Acontius nu ar fi avut
pe ce să scrie cuvintele pe care să le citească stăpîna inimii lui.
Cît poţi vedea cu ochii, numai cîmpii goale fără frunziş, fără arbori;
locuri pe unde nu trebuie să vină un om fericit.
Deci din tot pămîntul, cît se întinde el de mult,
un astfel de Ioc a fost găsit ca pedeapsă pentru mine.
III,12,13-16. Mugurul odrăsleşle în locurile pe unde creşte viţa de vie,
căci ea se află departe de ţărmul getic.
Ramurile cresc pe arbori acolo unde sînt arbori,
căci ei se află departe de hotarele geţilor.
III,14,37-50. Aici nu-i belşug de cărţi care să mă atragă şi din care să-mi hrănesc
mintea; în locul cărţilor răsună arcul şi armele.
Nu-i nimeni ale cărui urechi ar putea să-mi înţeleagă poeziile,
dacă i le-aş citi.
Nici n-am un loc potrivit unde să mă retrag. Paznicii de la zid
şi poarta închisă depărtează pe duşmănoşii geţi.
Adesea întreb despre vreo vorbă de un nume sau loc,
dar nu-i nimeni care să mă poată lămuri.
Cînd încerc să spun ceva, deseori îmi lipsesc cuvintele;
mi-e ruşine s-o mărturisesc - m-am dezvăţat să vorbesc.
În jurul meu glăsuiesc aproape numai guri tracice şi scitice.
Îmi pare ca aş putea scrie în versuri getice.
Crede-mă, mi-e teamă că s-au strecurat printre cele latineşti
şi ca în scrierile mele vei citi cuvinte pontice.
IV,1,67-96. Cît e de nenorocit să trăiască între besi şi geţi
acela al cărui nume a fost mereu pe buzele poporului.
Cît de nenorocit lucru este ca viaţa să i-o apere poarta şi zidul cetăţii,
iar siguranţa să-i fie cu greu păzită de forţele locale.
în tinereţe am fugit de asprele lupte ostăşeşti;
şi doar pentru joc am pus mîna pe arme.
Acum, la bătrîneţe, ţin la şold sabia, în stînga scutul
şi-mi ascund sub cască părul cărunt,
căci îndată ce-a dat semnalul de alarmă paznicul din locul de strajă
repede punem mîna tremurătoare pe arme.
Duşmanul crunt, care are arcuri şi săgeţi unse cu otravă,
dă tîrcoale zidurilor pe calul în spume;
întocmai cum lupul hrăpăreţ ia şi tîrăşte
peste semănături şi prin păduri vreo oaie care nu s-a adăpostit în ţarc,
aşa face barbarul duşman, dacă prinde pe cineva pe cîmp,
care nu s-a refugiat încă în dosul porţilor;
aceluia i se aruncă laţul de gît şi e dus rob
sau piere de suliţă înveninată.
Aici stau eu, locuitor de curînd al acestui loc zbuciumat.
Vai! Soroc hotărît de soarta mea, de ce vii atît de domol?
Şi totuşi muza, musafira mea chiar în mijlocul unor necazuri atît de mari,
mă îndeamnă stăruitor să mă întorc la versuri şi la vechiul ei cult.
Nu e însă nimeni pe aici căruia să-i recit poeziile mele;
nimeni care să asculte cu urechile lui vorbe latineşti.
Scriu şi-mi citesc mie însumi; căci ce să fac?
Scrisul meu este deci asigurat că are cine să-l judece.
Adesea mi-am zis: de ce să mă chinuiesc cu această grijă?
Citi-vor oare poeziile mele sarmaţii sau geţii?
Deseori am vărsat lacrimi cînd am scris
şi am udat scrisul cu plînsul meu.
IV,4,55-66. Sînt ţinut pe loc de friguroasele ţărmuri ale Pontului Euxin,
numit de cei vechi Axenus,
căci apele sînt bătute de vînturi aspre
şi tu, corabie care vii în vizită, nu găseşti aici porturi liniştite.
Sînt împrejur populaţii care caută prada prin vărsare de sînge.
Deci uscatul nu este mai puţin de temut decît apa înşelătoare.
Acei de care auzi că le place sîngele de om
trăiesc aproape sub acelaşi cer cu mine.
Nu-i departe locul în care altarul tauric
al crudei zeiţe înarmate cu tolbă se hrăneşte cu sînge vărsat acolo.
Se spune că aceste locuri erau iubite de cei nelegiuiţi,
dar nu erau dorite de oamenii cumsecade; ele se aflau în stăpînirea lui Thoas.
IV,6,45-48. Îmi lipseşte chipul Romei, îmi lipsesc prietenii, grija mea,
şi ceea ce mi-e mai scump ca orice, îmi lipseşte soţia.
Este de faţă norodul scitic şi mulţimea geţilor îmbrăcaţi cu pantaloni.
Astfel mă tulbură şi ceea ce văd şi ceea ce nu văd.
IV,8,25-26. Ar fi timpul să nu îndur un climat străin mie
şi să nu-mi astîmpăr setea uscată dintr-un izvor getic.
IV,10,109-114. După lungi rătăciri am atins, în sfîrşit,
ţărmul care uneşte pe geţii şi sarmaţii purtători de tolbe.
Aici, deşi aud zăngănind în juru-mi armele,
pe cît pot îmi uşurez soarta tristă cu poezia.
Deşi nu am pe nimeni cui să i-o citesc,
totuşi astfel îmi petrec şi îmi înşel timpul.
V,1,1-2. Această carte, care vine şi ea de pe ţărmul getic, cititorule preocupat de mine,
adaug-o la cele patru pe care ţi le-am trimis mai-nainte.
V,1,45-46. Voi cînta tot ce va fi pe placul lui, numai să-mi uşureze o
parte din pedeapsă, să pot scăpa de barbarie şi de geţii sălbatici.
V,1,72-74. [Poeziile] nu sînt mai barbare ca locul [în care au fost scrise].
Roma nu trebuie să mă compare cu poeţii ei,
dar între sarmaţi sînt un poet de mare talent.
V,2,61-72. Surghiunindu-mă, mi-ai poruncit să văd regiunile Pontului
şi să despic cu nava marea scitică.
Supunîndu-mă poruncii am venit pe ţărmurile urîte ale Euxinului.
Ţinutul acesta se află sub polul cel îngheţat.
Nu mă chinuieşte atît clima mereu friguroasă
şi pămîntul veşnic ars din pricina gerului alb,
nici faptul că barbarii nu cunosc limba latină,
iar limba greacă a fost învinsă de limba getică,
dar mă îngrozeşte faptul că sînt ameninţat din toate părţile
de Marte, care se află foarte aproape de mine,
iar zidul mic cu greu ne poate apăra de duşman.
? totuşi şi linişte din cînd în cînd, dar niciodată nu există siguranţa ei.
Aşa sînt locurile acestea: sau îndură războiul sau se tem de el.
V,3,7-12. Sub stelele Carului Mic, mă ţine acum pe loc
ţărmul care uneşte pe geţi cu cruzii sarmaţi.
Eu, care mai-nainte am dus o viaţă uşoară şi lipsită de oboseală
în studii şi în corul Pieridelor,
acum mă aflu departe de patrie şi aud în jurul meu zăngănind armele getice,
după ce am îndurat multe, pe uscat şi pe mare.
V,3,21-22. Tu n-ai rămas în patrie, ci ai venit pînă la Strimonul plin de zăpadă
şi la getul care se închină lui Marte.
Eu, scrisoarea lui Naso, am venit de la ţărmul [Pontului] Euxin
obosită de drumul făcut pe uscat şi pe mare.
V,5,27-28. Nu există nimic sigur pentru om: cine s-ar fi putut gîndi
că într-o zi eu voi serba această aniversare în mijlocul geţilor?
V,7,9-20. Eşti curios să ştii ce populaţie se află în ţinutul tomitan
şi ce obiceiuri au oamenii printre care locuiesc?
Deşi în acest loc sînt amestecaţi greci şi geţi,
ţărmul ţine mai mult de geţii nedomoliţi.
Sarmaţii şi geţii sînt mai numeroşi.
Îi vezi călări, venind şi ducîndu-se prin mijlocul drumurilor.
Între ei nu-i nici unul care să nu poarte tolbă, arc
şi săgeţi îngălbenite de veninul viperei.
Au glas aspru, chip sălbatic şi sînt cea mai adevărată întruchipare a lui Marte.
Părul şi barba lor n-au fost tunse niciodată.
Mîna lor dreaptă e totdeauna gata să înfigă cuţitul,
pe care îl are legat la şold orice barbar.
V,7,41-60. Ce-aş putea face mai bun eu, care sînt părăsit aici pe ţărmuri singuratice?
Ce leac să încerc pentru a-mi uşura necazurile?
Dacă privesc acest loc, el îmi apare neprietenos şi nicăieri,
în toată lumea, nu poate fi altul mai trist.
Dacă privesc oamenii, căci abia sînt vrednici de acest nume,
văd la ei mult mai cumplită sălbăticie decît la lupi.
Nu se tem de legi, ci dreptatea cedează în faţa forţei
şi zace la pămînt învinsă de sabia cu care se duc luptele.
Se apără împotriva frigului năpraznic cu piei de animale şi cu pantaloni largi,
iar feţele lor aspre sînt acoperite cu păr lung.
La puţini dintre ei se mai păstrează urme ale limbii greceşti,
iar aceasta a devenit şi ea barbară din pricina accentului ei getic.
În această mulţime nu-i nimeni care întîmplător să ştie latineşte
şi care să poată rosti măcar cîteva cuvinte.
Chiar eu, poet roman - iertaţi-mă Muzelor! -
sînt silit să vorbesc de cele mai multe ori după obiceiul sarmatic.
Iată, mi-e ruşine, dar mărturisesc: din cauza dezobişnuinţei îndelungate,
chiar mie îmi vin cu greu în minte cuvintele latine.
Nu mă îndoiesc că în astă cărţulie s-au strecurat multe
din limba barbarilor: nu-i vina omului, ci a locului.
V,10,1-52. De cînd mă aflu în Pont, de trei ori îngheţul a ţintuit pe loc Istrul,
de trei ori valurile Mării Euxine au încremenit.
Dar mie mi se pare că sînt departe de patrie de atîţia ani
cîţi a stat Troia dardanică sub ameninţarea duşmanului grec.
Crezi că vremea stă pe loc, aşa de încet trece
şi anul îşi străbate calea cu paşi domoli.
Nici solstiţiul nu scurtează cu ceva nopţile,
nici iarna nu-mi face zilele mai scurte.
De bună seamă în mintea mea lucrurile se înfăţişează altfel
şi o dată cu grijile mele toate par lungi.
Oare vremea, aceeaşi pentru toţi, se mişcă ca de obicei
şi numai pentru viaţa mea este mai aspră,
pentru mine pe care mă ţine aici ţărmul, cu numele mincinos de Euxin
şi pămîntul mării scitice în adevăr sinistru?
În jur ne ameninţă cu războaie pline de cruzimi nenumărate neamuri,
care nu cred că-i ruşinos să trăiască din jaf.
În afara cetăţii, nimic nu-i sigur: colina însăşi e apărată
de întârituri slabe şi de aşezarea locului.
Cînd te aştepţi mai puţin, duşmanul în număr mare vine în zbor ca o pasăre
şi nici nu l-ai văzut bine, că a şi înhăţat prada.
Deseori, măcar că sînt porţile închise,
culegem de pe străzi, dinăuntrul cetăţii, săgeţi otrăvite, venite pe deasupra.
Aşadar rar vezi pe cineva care îndrăzneşte să cultive ţarina şi acesta,
nefericitul, cu o mînă ară, cu cealaltă ţine arma.
Păstorul cîntă din fluierele lui lipite cu smoală, ţinînd coiful pe cap,
iar fricoasele oi se tem (aici) de războaie, nu de lup.
De-abia sîntem apăraţi de întăritura făcută şi chiar înăuntrul cetăţii
gloata barbarilor, amestecată cu greci, provoacă teama;
căci ei locuiesc împreună cu noi, fără deosebire,
şi ocupă cea mai mare parte din case.
Chiar dacă nu ţi-ar fi frică de ei, i-ai putea urî, văzîndu-le
trupurile acoperite cu piei şi părul lung.
Şi acei pe care îi crezi că se trag din oraşe greceşti
se îmbracă cu pantaloni persani, în loc de portul străbun.
Ei vorbesc între ei o limbă pe care o înţeleg;
dar eu trebuie să mă înţeleg prin semne.
Eu sînt aici barbarul, căci nu sînt înţeles de nimeni:
cînd aud cuvinte latineşti, geţii rîd prosteşte;
cu siguranţă că deseori vorbesc rău despre mine pe faţă;
poate îmi reproşează că sînt un surghiunit;
şi dacă, aşa cum se întîmplă, eu fac vreun gest de dezaprobare sau de aprobare,
cînd vorbesc ei ceva, îl răstălmăcesc împotriva mea.
Mai află că ceea ce numeşte nedreptate devine dreptate pentru cel care biruie cu sabia
şi deseori se rănesc bătîndu-se în mijlocul pieţii.
O nemiloasă Lachesis, care nu mi-ai tăiat mai scurt firul vieţii,
ca unuia care sînt născut sub o grea zodie.
Mă plîng că sînt lipsit de chipul patriei şi de al vostru, prieteni,
şi că mă aflu aici, între neamurile scitice;
amîndouă pedepse sînt grele; am meritat să fiu alungat din Roma
dar poate n-am meritat să fiu [exilat] într-un astfel de loc.
Ah! ce vorbesc eu? Sînt nebun? Meritam să mi se ia chiar viaţa,
fiindcă am ofensat divinitatea cezarului.
V,12,10. Eu căruia i s-a poruncit să plec singur la îndepărtaţii geţi.
V,12,51-62. Fără îndoială însă, dacă aş încerca iarăşi, ca un nebun, îndeletnicirea care mi-a fost fatală,
ţinutul de aici va oferi arme poeziei mele.
Nu-i nici o carte pe aici, nu-i cine să-şi aplece urechea
şi să înţeleagă cuvintele mele.
Peste tot, numai barbari cu glasul lor sălbatic,
toate locurile sînt pline de teama glasului duşman.
Eu însumi am impresia că m-am dezvăţat de limba latină;
căci am învăţat să vorbesc limba getică şi sarmatică.
Totuşi, ca să-ţi mărturisesc adevărul,
muza mea nu se poate abţine de a nu mai compune versuri,
scriu şi ard în foc cărţile pe care le scriu:
rezultatul muncii mele este un pic de cenuşă.
V,13,1-2. Din ţara geţilor îţi trimite Naso al tău urări de sănătate,
dacă cineva poate să trimită ceva de care el însuşi duce lipsă.
V,13,5-6. De multe zile simt cum mă arde în coastă,
deoarece iarna crudă cu frigul ei nemăsurat m-a vătămat.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: Izvoare privind istoria Romîniei, Editura Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964 |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
