I,7,1. Pe Dion din Prusa nu ştiu cum să-l caracterizez, fiindcă el a fost înzestrat în toate privinţele... 2. Cît era de pregătit să scrie o istorie, o dovedesc Geticele, căci el a ajuns şi la geţi, în rătăcirile sale... 3. Fiind contemporan cu filozofii Apollonios din Tyana şi cu Euphrates din Tir, se afla în relaţii de prietenie cu amîndoi, deşi [aceştia] se combăteau într-un mod nepotrivit cu filozofia. Plecarea sa la neamurile getice nu cred că trebuie să o numesc surghiun, căci nu primise poruncă să se exilexe, dar nici călătorie în străinătate [nu o pot numi], fiindcă s-a retras şi a dispărut din ochii oamenilor, şi nimeni n-a mai auzit de el. Se îndeletnicea cu alte lucruri în ţări străine, de teama împăraţilor romani, prigonitori ai oricărei filozofii. El planta, săpa, scotea apă pentru bazine şi grădini şi făcea multe treburi de acest fel, ca să-şi cîştige hrana, nu nesocotea nici studiile, el avea cu sine două cărţi. Acestea erau: Fedon al lui Platon şi discursul lui Demostene împotriva Ambasadei. 4. Se ducea deseori în taberele soldaţilor, unde obişnuia să-şi petreacă vremea. Văzîndu-i pe oşteni porniţi să se răzvrătească în urma omorîrii lui Domiţian, nu s-a cruţat cînd a observat că răscoala izbucneşte, ci - urcîndu-se gol pe o tribună înaltă - prinse a grăi astfel:
«Dar înţeleptul Odiseu îşi arunca haina zdrenţuită».
Cu aceste cuvinte şi arătîndu-se că nu e nici cerşetor, nici ceea ce credeau ei, ci Dion filozoful, care dovedise multă rîvnă pentru acuzarea tiranului, a îndemnat pe soldaţi la cuminţenie şi la ascultare faţă de hotărîrile poporului roman. Căci puterea de convingere a omului aceasta avea darul să-i vrăjească şi pe cei care nu cunoşteau cultura greacă, împăratul Traian l-a luat la Roma în carul său de aur, în care împăraţii merg la triumf şi, întorcîndu-se adesea spre Dion, îi zicea: «Nu ştiu ce spui tu, dar eu te iubesc ca şi pe mine însumi».
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: Izvoare privind istoria Romîniei, Editura Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964 |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
