I(III,IIII),47. Cartea a IV-a cuprinde aşezarea geografică, neamurile...Daciei, Sarmaţiei, Sciţiei, a insulelor din Pont.
IV,11(18),41-45. ...Culmea muntelui Haemus urcă până la şase mii paşi. Partea opusă, înclinată spre Dunăre, este locuită de moesi, geţi, aezi, scaugdi şi clari, iar mai jos, de sarmaţii arei, numiţi areaţi, de sciţi şi lângă ţărmurile Pontului, de moriseni şi sitoni, din care se trage poetul Orfeu. Astfel [Tracia] are ca hotare: la miazănoapte Istrul, la răsărit Pontul şi Propontida, la miazăzi Marea Egee. Căci, din cealaltă parte, Tracia începe de la malul Pontului, unde se varsă fluviul Istru, şi are în acea parte cetăţile cele mai frumoase, ca Histropolis, colonie a milesienilor, Tomis, Callatis, numită înainte Cerbatis şi Heraclea. A avut şi cetatea Bizone, înghiţită de un cutremur de pământ; acum are cetatea Dionysopolis, numită mai-nainte Crunon; pe lângă ea curge râul Zyras. Tot ţinutul acela l-au stăpânit sciţii porecliţi "plugari". Oraşele lor sunt: Aphrodisias, Libistos, Zygere, Rhocobae, Eumenia, Parthenopolis şi Gerania, unde se spune că a fost neamul pigmeilor; barbarii îi numesc catizi şi cred că au fost alungaţi de cocori. Pe coastă, începând de la Dionysopolis se află Odessus, colonie a milesienilor... De la gura Dunării până la intrarea în Pont unii au socotit cinci sute de mii de paşi, iar Agrippa a adăugat şasezeci de mii de paşi.
IV,12,(24),76-88. ...Apoi o mare întinsă, Pontul Euxin, numită odinioară Axenus, îmbrăţişează pământuri care se pierd în depărtare. Ea intră adânc în maluri şi de ambele părţi, la capete, se încovoaie înapoi pe o întindere atât de mare, încât are întocmai forma unui arc scitic. La mijlocul îndoiturii se leagă cu intrarea în Lacul Meotic. Deschizătura aceasta se numeşte Bosporul cimerian şi are o lăţime de două mii cinci sute de paşi. Iar între cele două strâmtori, Bosporul tracic şi cel cimerian, sunt în linie dreaptă cinci sute de mii de paşi, cum afirmă Polibiu. Circumferinţa întregului Pont este de două milioane o sută cincizeci de mii paşi, după cum susţin Varro şi aproape toţi cei vechi. Cornelius Nepos adaugă trei sute cincizeci de mii; Artemidor o ridică la două milioane nouă sute nouăsprezece mii; Agrippa la două milioane cinci sute patruzeci de mii, iar Mucianus la două milioane patru sute douăzeci şi cinci de mii. Tot aşa şi în privinţa coastei europene, unii au calculat un milion patru sute şaptezeci şi nouă de mii, iar alţii un milion o sută de mii de paşi. M.Varro măsoară în felul următor: de la intrarea în port până la Apollonia, o sută optzeci şi şapte de mii cinci sute de paşi; tot atâta până la Callatis; până la gura Istrului o sută douăzeci şi cinci de mii; până la Boristene două sute cincizeci de mii; până la Chersones, oraşul heracleoţilor, treisute şaptezeci şi cinci de mii de paşi; până la Panticapaeum, pe care unii îl numesc Bospor, oraşul cel mai îndepărtat pe coasta Europei, două sute douăsprezece mii cinci sute; la un loc face un milion trei sute treizeci şi şapte de mii cinci sute. Agrippa socoteşte de la Bizanţ la fluviul Istru cinci sute şaizeci de mii, iar de aici la Panticapaeum şase sute treizeci şi opt de mii....
...Locuitorii acelui ţărm sinuos au fost pomeniţi în descrierea Traciei până la oraşul Histria. De acolo înainte sunt gurile Istrului. Fluviul acestea izvorăşte din lanţul munţilor Abnoua, în Germania, în faţa oraşului Rauricum din Galia şi curge multe mii de paşi dincolo de Alpi, printre nenumărate populaţii, sub numele de Dunăre. Apele sale sporesc imens. Din locul unde intră în Iliria se numeşte Istru, primeşte şaizeci de râuri, din care aproape jumătate navigabile şi se varsă în Pont prin şase braţe enorme.
Primul braţ este al Peucei, numit aşa din cauza insulei Peuce, de care e cel mai apropiat; el este absorbit de o mlaştină mare de nouăsprezece mii de paşi. Din albia sa, mai sus de Histropolis, se formează un lac cu o circumferinţă de şaizeci şi trei de mii de paşi, numit Halmyris. Braţul al doilea se numeşte Naracustoma; al treilea Calonstoma, lângă insula Sarmatică; al patrulea Pseudostomon, cu insula Conopon Diabasis, apoi Borion Stoma şi Psilon Stoma. Toate gurile sunt însă atât de mari încât se spune că marea este învinsă [de fluviu] pe o lungime de patruzeci de mii de paşi şi se simte că apa este dulce. De acolo înainte, în general, sunt în adevăr triburi de sciţi, totuşi regiunile apropiate de ţărm au fost ocupate de diferite populaţii, când de geţi, numiţi de romani daci, când de sarmaţi, numiţi de greci sauromaţi şi dintre ei de hamaxobi sau de aorşi, când de sciţi degeneraţi şi născuţi din sclavi sau de troglodiţi, apoi de alani şi de roxolani; iar în părţile mai de sus, între Dunăre şi Pădurea Hercinică, până la lagărele de iarnă de la Carnuntum din Panonia şi la hotarele de acolo cu germanii; câmpiile şi sesurile sunt stăpânite de sarmaţii iazigi, iar munţii şi pădurile de daci, împinşi de primii până la râul Pathissus. Pornind de la [râul] Marus sau de la Duria care îi despart de suebi şi de regatul lui Vannius, regiunile din spatele lor sunt stăpânite de bastarni şi apoi de alţi germani. Agrippa spune că tot ţinutul acela, de la Istru pînă la Ocean, are cam două milioane de paşi în lungime şi patru sute de mii fără patru mii în lăţime, de la pustiurile Sarmaţiei până la fluviul Vistula. Numele sciţilor a trecut pretutindeni la sarmaţi şi germani, dar vechea numire nu s-a păstrat decât la aceia care sunt la marginea acestor neamuri şi trăiesc aproape neştiuţi de ceilalţi muritori.
Iar de la Istru înainte se află oraşele Cremniscoe, Aepolium, munţii Macrocremni, vestitul fluviu Tyras, care dă numele şi oraşului, numit odinioară Ophiusa. Tot acolo este o insulă întinsă, locuită de tirageţi, la o depărtare de o sută treizeci de mii de paşi de braţul Pseudostomon al Istrului. Urmează apoi cei numiţi după râul Axiaces şi dincolo de aceştia, crobizii, râul Khode, golful Saggarius, portul Ordesos şi la o sută douăzeci de mii de paşi de Tyras, fluviul Boristene, lacul şi neamul cu acelaşi nume, şi un oraş la cincisprezece mii de paşi de mare, Olbiopolis şi Miletopolis, pe numele lor vechi. De la Taphrae, în interiorul uscatului, locuiesc auheţii, la care izvorăşte Hypanis, neurii, la care [izvorăşte] Boristene, gelonii, tisageţii, budinii, basilizii şi agatirşii cu părul albastru.
IV,14(28),99-100. ...Sunt cinci neamuri de germani. Ramura a cincea: peucini, bastarni, vecini cu dacii amintiţi mai sus...
V,32(41),145. ...Sunt autori [care afirmă] că din Europa au venit moesi, brigi şi tini, de la care şi-au luat numele misii, frigienii şi bitinii
VI,7(7),19. ...apoi râul Tanais cu două guri este locuit de sarmaţi, ... care sunt împărţiţi în mai multe neamuri ... apoi ... costobocii ... tisageţii... .
VII,11(10),50. Este lucru îndeobste cunoscut că din indivizi fără cusur se nasc uneori copii cu defecte, iar din indivizi cu defecte fizice, copii fără cusur; de asemenea se reproduc defectele, unele semne, petele si cicatricele; însemnarea de pe bratul dacilor se transmite până la a patra generatie.
VII,40(41),131. Apoi se mai adaugă faptul că nici un muritor nu este totdeauna întelept. Ce n-as da să mă însel în această privintă si cât mai multi să socotească cele spuse de mine ca fiind o prorocire neadevărată. Desertăciunea omenească, mesteră să se însele pe ea însăsi, socoteste în felul tracilor, care pun în urnă pietre de culori diferite, după cum o zi este bună sau rea, iar în ziua mortii le numără si astfel îl judecă pe fiecare.
XI,53(115),279. ...Sciţii îşi înmoaie săgeţile în venin de viperă şi în sânge de om; acest amestec blestemat n-are leac şi la cea mai uşoară atingere produce moartea instantanee.
XVIII,7,(12),63. Există mai multe specii de grâu, după locul în care sunt produse. ...Ca greutate grâul din Tracia ocupă locul al treilea. ...Grecia a apreciat şi grâul din Pont, care n-a ajuns însă până în Italia.
XVIII,7,(12),69. ...Grîul se deosebeşte şi în privinţa paiului, căci e de calitate mai bună cu cât acesta e mai greu. Grâul din Tracia este îmbrăcat în mai multe cămăşi din pricina frigurilor mari din acel ţinut. Din această cauză, şi fiindcă ogoarele sunt acoperite de zăpadă, a fost descoperit grâul de trei luni, numit astfel pentru faptul că, după aproape trei luni de la semănat, este cules o dată cu grâul din restul lumii...
XVIII,10(24),100. Meiul creşte mai ales în Campania şi din el se face o fiertură groasă, albă. Se mai face şi pâine foarte bună la gust. Şi triburile sarmatice se hrănesc în foarte mare măsură cu acest terci şi chiar cu făină crudă, pe care o amestecă cu lapte de iapă sau cu sânge din vinele de la picioarele cailor...
XVIII,10(24),101. Meiul este folosit în Galia şi mai ales în Aquitania. ...Triburile pontice nu pun nici un alt aliment mai presus de mei...
XXII,1(2),2. Într-adevăr, observ că unele neamuri străine folosesc anumite plante pentru înfrumuseţare, cât şi din pricina unor obiceiuri practicate din totdeauna. La populaţiile barbare femeile îşi ung una alteia faţa, la daci şi sarmaţi până şi bărbaţii îşi fac semne pe trup...
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: Izvoare privind istoria Romîniei, Editura Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964 |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
