8,1. ... adopţiunea a avut loc în templu... 2 ... din Panonia a sosit vestea victoriei.
11,4. ... decît un împărat, despre a cărei înfrîngere şi fugă nu exista altă dovadă mai sigură decît triumfurile pe care le serba. 5. Prin urmare au prins curaj, au scuturat jugul şi nu se mai luptau cu noi pentru libertatea lor, ci pentru supunerea noastră, şi nu mai încheiau nici măcar un armistiţiu decît pe picior de egalitate şi ca să primească ei condiţiile noastre, trebuia mai întîi ca noi să le primim pe ale lor.
12,1. Acum însă din nou îi cuprinde pe toţi groaza, teama şi dorinţa de a împlini poruncile noastre. Căci vad în fruntea romanilor pe unul dintre acei [barbaţi] de odinioară şi din vremurile vechi, care căpătau titlul de imperator de pe urma cîmpurilor acoperite de morţi şi a mărilor înroşite de sîngele celor învinşi. 2. Acum primim ostatici şi nu îi cumpărăm şi nici nu mai încheiem un tratat cu pierderi uriaşe şi plătind sume imense, numai ca să părem învingători. Ne roagă, ne imploră; noi le acordăm sau îi refuzăm, după cum o cere măreţia imperiului; cei care au obţinut ceva ne aduc mulţumiri, iar cei care au fost refuzaţi nu îndrăznesc să se plîngă. Mai pot oare avea îndrăzneală cei care ştiu că tu te-ai aşezat în mijlocul celor mai războinice populaţii în anotimpul cel mai prielnic pentru ele şi cel mai anevoios pentru noi, cînd Dunărea îşi uneşte ţărmurile prin îngheţ şi, după ce-şi întăreşte învelişul de gheaţă, duce pe spinarea ei armate imense, atunci cînd neamuri sălbatice se apără, nu atît cu armele cît cu clima, cu aşezarea lor sub stele? 4. Dar cînd te-ai ivit tu în apropiere, era ca şi cînd s-ar fi schimbat cursul vremii: duşmanii stăteau ascunşi în vizuinele lor, în timp ce trupele noastre ardeau de nerăbdare să alerge pe maluri şi - dacă le-ai fi dat voie - să folosească un avantaj care aparţinea de obicei duşmanului, şi să ducă barbarilor propria lor iarna.
16,2. Mare lucru este, mărite împărate, să rămîi pe malul acesta al Dunării, deşi eşti sigur de triumf, dacă ai trece pe celălalt mal; mare lucru este să nu dai o luptă cu cei care n-o doresc. Unul [dintre aceste lucruri măreţe] se datoreşte atitudinii tale moderate, iar celălalt vitejiei tale. 3. Căci atitudinea moderată te face pe tine să ocoleşti lupta, iar vitejia ta îi opreşte pe duşmanii tăi. Capitoliul va primi deci într-o zi nu carele de comedie şi simulacrele unei false victorii, ci pe un împărat care aduce cu el o glorie adevărată şi de neclintit, siguranţa şi o supunere atît de deplină din partea duşmanilor, încît nu va mai fi nimeni de supus. 4. Aceasta este un lucru mai frumos decît toate triumfurile. Căci nu s-a întîmplat să învingem pe alţii decît atunci cînd stăpînirea noastră a fost dispreţuită. 5. Deoarece, dacă un rege barbar a ajuns pînă într-acolo cu neruşinarea şi nebunia sa, încît să merite mînia şi indignarea ta, atunci, chiar dacă el ar fi apărat de tot întinsul mării, de fluvii mari sau de munţi prăpăstioşi, îşi va da seama că toate acestea ţi se supun şi sînt învinse atît de repede de însuşirile tale, încît va crede că munţii s-au micşorat, fluviile au secat, iar marea a fost înlăturată; şi că au năvălit nu flotele noastre, ci tot pămîntul nostru.
17,1. Am impresia că văd de pe acum un triumf plin nu de prăzi aduse din provincii sau de aur stors de la aliaţi, ci de arme duşmane şi de lanţuri ale regilor luaţi prizonieri; mă şi văd cum încerc să recunosc numele lungi ale acestor conducători şi trupurile lor care nu desmint deloc faima numelui lor. 2. Mi se pare că văd tablourile pline de isprăvile groaznice ale barbarilor, iar pe fiecare dintre ei, cu mîinile legate, urmînd tabloul cu isprăvile sale. Apoi [te văd] pe tine, în picioare, urmărind îndeaproape, din spate, neamurile învinse; iar înaintea carului sînt scuturile pe care tu însuţi le-ai străpuns. 3. Şi nu ţi-ar lipsi nici spolia opima, dacă ar îndrăzni să te înfrunte vreun rege şi dacă nu s-ar îngrozi nu numai de suliţele aruncate de tine, dar şi de căutătura ta, chiar atunci cînd vă desparte un cîmp întreg şi toată armata. 4. De curînd, moderaţia ta a făcut să se vadă, că atunci cînd onoarea imperiului te-a obligat, fie să începi un război fie să-l respingi, tu n-ai învins ca să poţi triumfa, ci ai triumfat fiindcă ai învins.
82, 4. Nici măcar fluviile nu erau scutite de această privelişte dezonorantă, însăşi Dunărea şi Rinul se bucurau că poartă această mare ruşine a noastră. Pentru imperiu, faptul nu era mai puţin ruşinos, deoarece se uitau la aceasta nu numai acvilele romane, steagurile romane, în sfîrşit însuşi malul roman, dar şi duşmanii; 5. duşmanii care obişnuiesc să străbată cu luntrele sau să treacă înot aceste fluvii, şi atunci cînd sînt pline de gheţuri sau revărsate peste cîmpii, şi atunci cînd curg liniştite şi se poate naviga pe ele.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: Izvoare privind istoria Romîniei, Editura Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964 |