Panegiricul în onoarea împăratului Anthemius, la al doilea consulat
[...] 266-275. Arcurile curbate şi săgeţile sunt preferatele lor [hunilor], sigure şi teribile sunt mâinile lor; ferme este încrederea lor că proiectilele lor vor aduce moartea şi frenezia lor este antrenată să facă fapte nedrepte cu lovituri ce nu greşesc niciodată. Aceşti oameni au izbucnit într-o invazie subită; ei au venit, traversând pe roţi Dunărea solidă, marcând cu şanţuri, apele fără umezeală. Direct împotriva lor ai plecat, când cutreierau câmpiile dacice; i-ai atacat şi i-ai biruit; şi odată ce Serdica te-a zărit pe tine şi pe tabăra ta instalată, i-ai asediat direct. [...] 360-362. El este gelos şi din cauză că în cele două regate, Ricimer deţine puterea regală, chiar dacă este sueb din partea tatălui şi get din partea mamei. [...]
Panegiricul în onoarea împăratului Maiorianus
[...] 197-207. Acestea sunt marafeturile de care vorbesc. Dar mai sunt şi altele: de câte ori mergi la război, este lângă tine, precum un învăţăcel, nu ca şi un soldat şi chiar dacă se declară studentul tău, el se uită la tine cu rivalitate. Urăşte gândul că ai cucerit atât şi îi iubeşte pe cei care i-ai cucerit. În comparaţie cu Alexandru cel Mare, pentru care, gloria tatălui era tortură, el este un leneş notoriu. Nefericitul de mine! Ce pot face? Ce ţinut pot cuceri pentru fiul meu, fiind deposedat de sceptru getic, dacă Roma mă ignoră şi pentru a-i încorona pe toţi, micul nostru Gaudentius este strivit de destinul propriei sale tinereţi? Galia şi întreaga Europă, deja îi cântă slava. [...] 470-483. Imediat ai încercat, ceea ce nici un alt împărat din timpurile noastre nu a oferit: ai mutat războiul la cele şapte guri îngheţate ale Dunării. Toată mulţimea pe care acest sfert de lume leneş îl produce în regiunea sitoniană sub Arcadia are frică de stindardele tale; bastarnii, suebii, panonii, neuranii, hunii, geţii, dacii, alanii, belonoţii, rugianii, burgunzii, sarmaţii, moschanii s-au rânduit în spatele acvilelor tale; în serviciul tău se află întregul Caucaz precum şi sciţii băutori ai apelor Donului. Ce va săvârşi un erou cu un astfel de destin? Fiecare ceată care acum ameninţă pe alţii, la un moment dat a făcut Roma să se cutremure; dar acum sub suveranitatea ta, o Romă fără frică pare un lucru mărunt, doar dacă se uită de asemenea la serviciul ei, de care se temea când alţii o conduceau. [...] 553-563. Şi ce echipaj ai avut şi ce maestru al forţelor! El a fost cel care a susţinut linia bărbaţilor în spatele tău - bărbaţi curajoşi, acesta este adevărul. Lui, dintre toţi bărbaţii, Sulla ar putea foarte bine, să-i fi oferit precedentul în luptă, Fabius în talent, Metellus în loialitate filială, Appius în elocvenţă, Fulvius în energie, Camillus în îndemânare. Şi dacă se pune întrebarea cât de măreţ este omul care conduce biroul prefectului, acolo unde Galia îşi întinde ţinuturile vaste - el este un om aproape egal în bunătate cu cel căruia, cu senatul martor, Traian i-a încredinţat o sabie scoasă pentru a o folosi împotriva sa. Sub judecata ta, cel ce acum dă legi geţilor - el, duşmanul nostru îmbrăcat în piele - păzeşte respectuos şi anunţă curtea cu vocea sa răguşită.
Panegiric adresat împăratului Avitus
[...] 71-76. Suliţele mele au înspăimântat clima Libiei şi chiar am pus jugul pentru a treia oară pe necredinciosul cartaginez. Gangele indianului, Phasisul colchianului, Araxisul armeanului, Gerul etiopianului, Tanaisul geţilor, toate s-au cutremurat înaintea Tibrului meu. [...] 83-85. Nu spun nimic despre sauromaţi sau despre moschani sau despre geţi, a căror obicei este a bea lapte însângerat şi a-şi păta pocalele cu venele tăiate; sau a persanilor care sunt ocoliţi când fug de duşmani. [...] 214-218. Şi acum, O Romă, m-aş bucura să am legătură cu bătăliile în care el a comandat şi a ajuns la o înţelegere cu regi. Pământului Galiei, pălmuit de mai multe vijelii războinice, i s-a poruncit să dea regilor geţi asigurări de pace şi printre ei, un ostatic nobil, Theodorus. [...] 241-250. Chiar dacă mai devreme, acest erou a fost glorificat, fiind răsplătit cu titlul de Ilustru. Purtând armura sa cu solzi, faţa sa purtând încă, urma coifului lustruit, rar şi-a adus acasă, armele pătate pe câmp, când au venit noi războaie şi o bătălie, de această dată, chiar sub zidurile propriului său oraş, agitat de un inamic necredincios. Litorius, entuziasmat de cucerirea aremoricanilor, şi-a grăbit călăreţii sciţi împotriva gazdei getice prin pământurile arvernianilor, iar ei cu incursiuni şi foc şi sabie şi barbarism şi jaf au distrus toate lucrurile din jurul lor, trădând şi călcând în picioare ideea de pace. [...] 295-303. După aceste fapte curajoase (şi te chem martor, chiar şi pe tine, întunecatule Styx), el a devenit prefectul meu, administrând legile fără corupţie. Galia, atunci când l-a primit, fiind familiară cu devastările şi palidă de frică din cauza urgiei getice. Aetius a fost frânt; nu putea face nimic, nici cu rugăciuni, nici cu mită şi nici cu soldaţii săi; şi când Litorius a fost capturat, sărăcia ţinutului a fost revelată. Theodoric a rezolvat să-şi împingă hotarele pe Ron şi astfel, goţii nu au mai trebuit să lupte ci doar să migreze. [...] 329-335. Aetius a plecat temător din Alpi, conducând o armată subţire, cu auxiliari insuficienţi şi fără legionari, cu o încredere nefondată şi sub rele auspicii, aşteptându-se ca gazda getică să se alăture taberei sale. Dar au fost aduse veşti care au îngrozit liderul; pe propriile lor pământuri, geţii aşteptau hunii, un inamic pe care acum, aproape îl desconsiderau. [...] 341-351. Toate acele mii, pe care tu le-ai ţinut sub ascultare în graniţele lor; chiar şi numai influenţa ta este un zid pentru popoarele getice; întotdeauna ostile nouă, ele îţi garantează pacea. Afişează-ţi acvilele victorioase; vino, o nobile erou şi fă-mi serviciul ca hunii, al căror zbor de odinioară ne-a zguduit, să fie înfrânţi pentru a doua oară. Astfel a vorbit, iar Avitus a consimţit să-i schimbe rugămintea în speranţă. Şi a plecat de îndată de acolo, ridicând furia getică care era sclavul său binevoitor. [...] 360-363. Abia a fost aşezată diadema pe creştetul lui Petronius, când dintr-o dată, s-a revărsat potopul barbar, iar goţii au avut viziuni cu o Romă capturată de către ei şi cu un întreg pământ gata să se supună freneziei lor. [...] 388-402. Imediat ce a preluat corvoada funcţiei care i-a fost impusă, alamanii au trimis solie pentru a implora iertare pentru frenezia lor, raidurile saxonilor s-au liniştit iar apele mlăştinoase ale Albisului i-au îngrădit pe chattiani; şi abia a văzut luna aceste lucruri de-a lungul a trei luni, când s-a pornit împotriva oamenilor şi pământurilor aflate în posesia îndrăzneţilor geţi, unde oceanul condus în larg de curent, împrăştie Garonnele care se retrage peste câmpuri – pentru ca marea să invadeze râul, apa sărată să urce peste cursul dulce iar şuvoiul sărat condus de-a lungul malurilor râului, ajunge la adâncimi străine lui. Aici, căpeteniile vizigoţilor au pornit războiul pe care l-au plănuit, când deodată, furia lor a fost înconjurată de ştiri că Avitus, înarmat cu mandat imperial, intra deja pe tărâmul geţilor şi lăsând deoparte pentru moment, strălucirea funcţiei sale, a luat asupra lui autoritatea de ambasador. [...] 411-430. Ca urmare a întâmplărilor, unul dintre geţi, care şi-a modificat falxul şi şi-a făurit o sabie pe nicovală, ascuţind-o pe o piatră, un om gata să se înfurie la auzul trompetelor, care doreşte cu ură nemărginită să îngroape pământul sub inamici neîngropaţi, a urlat, imediat ce s-a auzit cu claritate numele lui Avitus care se apropia: "Războiul s-a sfârşit! Daţi-mi plugul din nou! Dacă îmi amintesc familiarele zile de pace din vechime, avea timp şi iarăşi mi-a luat sabia. Ce ruşine! O zeilor! Cine se gândea că prietenia sinceră ar putea avea atâta putere? De ce trebuie să mă ameninţi cu tratate plictisitoare, purtându-te cu mine loial în detrimentul meu? Chiar dacă ne-ai poruncit amândurora să-ţi dăm şi să-ţi datorăm avantajele păcii. Cine ar fi putut crede? Regii geţi sunt bucuroşi să arate ascultare şi să-şi considere puterea lor regală mai mică decât este ea în realitate. Şi nici măcar nu pot spune că tu ai fugit de luptă pentru a arăta un spirit fricos; tu eşti brav, chiar dacă iubeşti pacea. Avitus deja pune punct vrajbei dintre părţi iar Messianus de asemenea, trimis mai devreme, struneşte mânia geţilor. Tu nu ţi-ai trimis încă poruncile iar noi punem jos armele. Câtă putere ţi-ai mai putea dori? Eu numesc un lucru mărunt, faptul că nu-ţi suntem inamici; dimpotrivă, dacă este corect ce am aflat despre tine, voi fi auxiliarul tău; şi astfel voi mai putea lupta." [...] 450-457. La urechile geţilor au ajuns veşti despre exilul senatului, despre bolile populaţiei, asasinarea împăratului şi captivitatea imperiului. În zorii zilei, bătrânii geţilor s-au întâlnit în maniera obişnuită; ei stau acolo, bătrâni dar mari la sfat; hainele lor sunt neîngrijite, veştmintele care atârnă pe spatele lor uscăţive sunt terne şi unsuroase; hainele lor de piele sunt ridicate şi nu pot ajunge până la gambă; genunchii lor sunt goi iar ghetele lor din piele de cal sunt ţinute ridicate de un nod simplu. [...] 471-473. În zilele de mai demult, aveam obiceiul să îndrum faptele geţilor; tu ştii că, adesea, sfatul meu era urmat, înainte ca tu să ştii de el. [...] 494-495. Singura piedică în calea geţilor este că nu au învăţat ceea ce tu ai fi învăţat. [...] 519-521. Dar tu, Avitus, nu te-ai pierdut în tristeţe, ştiind că nu poate fi ascuns galilor, faptul că geţii le-ar putea fi de ajutor, dacă tu nu ai mai fi împărat. [...] 547-551. Nu este nici un secret, care dintre noi a fost acela, care a agitat tărâmurile belgiene, ţărmurile aremoricane şi furia getică.
BIBLIOGRAFIE:
Bilbiografie: Sidonius, Poems and Letters with an English translation, introduction and notes by W.B.Anderson, London, 1963. Sursa: http://www.archive.org , 2013 Traducere: Marius Marcu |