10,1. Acum e locul să ne îndreptăm spre Tracia şi să întoarcem pînzele [corăbiei] spre cele mai destoinice neamuri ale Europei. Cei care doresc să-i cerceteze cu grijă vor afla cu uşurinţă că barbarii traci au un dispreţ pentru viaţă dintr-un fel de exerciţiu natural al înţelepciunii. 2. Toţi sînt gata pentru moartea de bună voie, deoarece unii dintre ei socotesc că sufletele morţilor se întorc, iar alţii că ele nu mor, ci devin mai fericite. La cei mai mulţi naşterile sînt însoţite de plînsete şi chiar părintele primeşte plîngînd pe copilul nou-născut; 3. dimpotrivă, înmormîntările sînt atît de vesele încît pe răposaţi îi însoţesc cu manifestări de bucurie. Bărbaţii se fălesc cu numărul femeilor şi socotesc lucru de cinste să aibă multe soţii. Femeile, care ţin mult la cinstea lor, se urcă pe rugurile soţilor morţi şi, ceea ce socotesc drept cel mai mare semn al curăţeniei, se aruncă în flăcări. 4. Femeile de măritat se duc la bărbaţi nu după hotărîrea părinţilor, ci acelea care se disting prin frumuseţe cer să fie vîndute la mezat şi, după ce li se îngăduie să se stabilească valoarea lor, se căsătoresc nu după obiceiuri, ci după preţurile [oferite]; iar cele năpăsŹtuite din pricina urîţeniei lor îşi cumpără cu zestrea lor soţii cu care se mărită. 5. În timpul prînzului soţii înconjură vetrele, aruncă în foc sămînţă din buruienile pe care le au şi, după ce sînt loviţi de mirosul acestora, cu simţuŹrile amorţite, simt o veselie asemănătoare cu beţia. 6. Acestea sînt cele în legătură cu obiceiurile, iar despre locuri şi populaţii cele ce urmează. Pe Strimon locuiesc, în partea dreaptă, denteleţii şi multe alte neamuri de besi pînă la rîul Mestus, care înconjură cu apele sale poalele [muntelui] Pangeu. 7. Hebrul izvorăşte din pămîntul odrisilor şi fluviul acesta curge printre prianţi, dolongi, tini, corpili şi alţi barbari, atingînd şi pe ciconi. Apoi [urmează] Haemus, înalt de şase mii de paşi; regiunile din spatele acestuia sînt locuite de geţi, sarmaţi, sciţi şi multe alte neamuri. 8. Pe ţărmul pontic locuieşte neamul sitonilor, care este socotit în rîndul celor mai de seamă neamuri, deoarece acolo s-a născut cîntăreţul Orfeu. ... 11. În partea stăpînită de sciţii plugari a fost celebru pe timpuri oraşul Gerania (barbarii îl numesc Cathizon), de unde se spune că au fost izgoniţi pigmeii de către cocori. 12. Se ştie în mod lămurit că în ţinutul de la miazănoapte zboară foarte mulţi cocori iarna. ... 23. Hotarele Traciei sînt dinspre miazănoapte Istrul, dinspre răsărit Pontul şi Propontida, iar dinspre miazăzi Marea Egee.
12,3. Aceste adîncimi [ale Pontului Euxin] au foarte mulţi delfini, care pricinuiesc în fel şi chip uimirea noastră, înainte de toate, nu există animale de mare mai iute, aşa că de multe ori, în salturile lor, ei sar peste pînzele corăbiilor. ...
12,13. În Pont sînt foarte mulţi toni, căci ei aproape că nu se înmulţesc în alte părţi şi nicăieri nu cresc mai repede ca aici, şi anume din pricină că apele sînt mai dulci. Pătrund aici primăvara, intră pe lîngă ţărmul drept şi ies pe lîngă cel stîng: se crede că ei fac astfel, deoarece văd mai bine cu ochiul drept decît cu cel stîng.
13,1. Istrul izvorăşte din munţii Germaniei, pornind dintr-un munte care se află în faţa rauracilor din Galia. Primeşte şaizeci de afluenţi aproape toţi navigabili; se varsă în Pont prin şapte braţe, dintre care primul este Peuce, al doilea Naracustoma, al treilea Calonstoma, al patrulea Pseudostoma, căci Borionstoma şi apoi Spilonstoma sînt mai domoale decît celelalte, iar al şaptelea este leneş şi ca o mlaştină, aşa că n-are cum să fie comparat cu un fluviu. Primele patru sînt atît de mari, încît pe o lungime de patruzeci de mii de paşi nu se amestecă cu apa mării şi-şi păstrează neschimbat gustul de apă dulce. 2. În tot Pontul sînt foarte mulţi brebi, pe care cu un alt cuvînt îi numim castori. Lutrul este asemănător cu ei, fiind un animal cu muşcătură foarte puternică, în aşa fel că atunci cînd atacă omul, nu-şi desface dinţii decît înainte de a simţi că pîrîie oasele rupte. Testiculele lui sînt căutate spre a servi ca medicament; de aceea, atunci cînd el ştie că este urmărit, spre a nu fi prins cu folos, îşi mănîncă singur testiculele. 3. Pontul trimite şi mărgăritare, pe care, după locul lor de origine, le numim pontice, de diferite specii: unele au stele aurii, altele au stele de culoarea sîngelui; acestea sînt considerate sacre; căci cele preţuite mai mult ca podoabă decît pentru folosul lor n-au pe ele picături, ci linii colorate.
21,3. ... apoi [pămînturile] Moesiei, pe care strămoşii noştri le numeau pe drept hambarul [zeiţei] Ceres.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: Izvoare privind istoria Romîniei, Editura Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964 |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
