I,2,1. Încep o operă bogată în dezastre, plină de bătălii cumplite, de discordii şi de răscoale şi înspăimântătoare chiar în timp de pace: ... Iliricul tulburat ... neamurile sarmaţilor şi ale suebilor ridicate împotriva noastră, dacii ajunşi vestiţi prin înfrângerile noastre şi ale lor, chiar şi parţii fiind aproape împinşi să ia armele prin impostura unui fals Nero.
III,46,2-3. S-au mişcat şi dacii, un neam care nu era niciodată de bună credinţă, iar atunci şi fără frica, deoarece fusese luată armata din Moesia. Ei au observat liniştiţi primele evenimente; dar când au aflat că Italia arde în focul războiului şi că toţi se duşmănesc între ei, au luat cu asalt taberele de iarnă ale cohortelor şi cavaleriei auxiliare şi s-au făcut stăpâni pe ambele maluri ale Dunării. Tocmai se pregăteau să distrugă tabăra legiunilor, cînd Mucianus le-a opus legiunea a VI-a; el aflase de victoria de la Cremona şi se temea ca mulţimea barbarilor din afară să nu apese din două părţi, dacă dacii şi germanii ar fi năvălit din laturi deosebite. A venit în ajutor, ca în atâtea rânduri, norocul poporului roman, care a adus într-acolo pe Mucianus cu forţele sale din Orient şi faptul că între timp noi terminasem lupta la Cremona. Fonteius Agrippa din Asia (condusese această provincie un an ca proconsul) a fost pus în fruntea Moesiei, dându-i-se trupe din armata lui Vitellius: căci împrăştierea acestor trupe prin provincii şi atragerea lor într-un război extern era o măsură de înţelepciune şi pace.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: Izvoare privind istoria Romîniei, Editura Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964 |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
