II,6,12. Pe bună dreptate neamul tracic a pretins pentru sine faima de înţelepciune, prăznuind cu plânsete zilele de naştere ale oamenilor şi cu veselie înmormântările: fără poveţile învăţaţilor, el a văzut bine adevărata stare a condiţiei noastre (umane).1
III,II,12. Acest soldat simplu, blestemat cu durere, dăruit cu atât de mult suflet, atât de mult caracter, general despre care trebuie să vorbesc. P.Crassus, ocupat cu războiul împotriva lui Aristonicus, în Asia, este luat prizonier între Elaea şi Smirna de către traci, din care, prinţul avea mulţi în armată; temându-se să nu cadă în mâinile sale, îşi imaginează un mod de a se sustrage, prin moarte, acestui oprobiu. El înfige în ochii unuia dintre barbari bastonul pe care îl folosea să-şi strunească calul. Iritat de durere, tracul îi înfige sica sa în piept şi satisfăcându-şi dorinţa de răzbunare, îl scuteşte pe generalul roman de a-şi vedea onoarea decăzută. Crassus nu a avut destul noroc, el meritând, mai puţin dispreţ şi mai puţină violenţă şi a ştiut să rupă cu mult curaj legăturile deplorabile care-i puteau încătuşa libertatea şi şi-a recuperat onoarea în momentul în care persoana sa trebuia să-i fie livrată lui Aristonicus.2
BIBLIOGRAFIE:
Sursa:
1 Izvoare privind istoria Romîniei, Editura Republicii Populare Romîne, Bucureşti, 1964
2 Valère Maxime, Faits et paroles mémorables, traduction nouvelle par C.A.F.Frémion, Paris, 1834, p.291
Sursa: http://www.tertullian.org , 2013
Traducere: Marius Marcu |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
