I,XXVIII. Aceste maxime şi instrucţiuni militare, invincibile împărat, ca dovadă a devoţiunii mele şi a zelului faţă de serviciul tău, le-am cules cu atenţie din operele referitoare la subiect ale tuturor autorilor antici. Prin acest proiect doresc să arăt acele metode care pot forma armate puternice şi pragmatice, lucru care poate fi împlinit numai prin imitarea fidelă a grijii pe care cei dinaintea noastră o purtau în alegerea şi disciplinarea recruţilor. Oamenii nu duc lipsă de curaj şi nici ţările care au dat lacedemonienii, atenienii, marsienii, samniţii, pelignii şi chiar romanii înşişi, chiar dacă acum sunt vlăguiţi. Nu epiroţii şi-au format, acum câtăva vreme, a deosebită reputaţie în război? Nu macedonienii şi thesalienii, după cucerirea persanilor, au ajuns chiar şi în India? Şi este binecunoscut faptul că predispoziţia pentru război a dacilor, moesienilor şi tracilor a dat naştere legendei că Marte s-a născut printre ei. Să enumeri diversele naţiuni formidabile din trecut, acum supuse romanilor, ar fi inutil. Dar securitatea stabilită prin lunga pace, le-a alterat predispoziţia, le-a mutat interesul de la militar la civil şi le-a indus dragostea pentru linişte şi pace. Odată ce relaxarea disciplinei militare s-a instalat imperceptibil, urmată de neglijarea ei, a avut ca rezultat într-un final, adâncirea în uitare de-a dreptul. Şi nu este surprinzător faptul că această alterare ar fi trebuit să se întâmple în vremurile mai recente, dacă luăm în calcul pacea, care a durat vreo douăzeci de ani sau puţin după războiul punic, pe romani, înainte victorioşi pretutindeni, i-a adormit delăsarea şi neglijarea disciplinei militare în aşa măsură, încât, în al doilea război punic nu au fost în stare să-i ţină piept lui Hannibal. În cele din urmă, după înfrângerea multor consuli şi pierderea multor ofiţeri şi soldaţi, s-au convins că redeşteptarea disciplinei era singura cale spre victorie şi prin urmare şi-au recăpătat superioritatea. Prin urmare, necesitatea disciplinei nu poate fi declarată destul, ca, dealtfel nici stricta atenţie acordată alegerii şi antrenării noilor recruţi. Mai este cert faptul că este mult mai puţin costisitor pentru un stat să îşi antreneze proprii subiecţi, decât să angajeze străini.
BIBLIOGRAFIE:
Bibliografie:
1. Flavius Vegetius Renatus, The military institutions of the Romans. Translated from the Latin by Lieutenant John Clark, Harrisburg, 1944
2. Végèce, Traité de l'art militaire. Traduction nouvelle par Victor Develay, Paris, 1859
Sursa:
1. http://www.hathitrust.org , 2013
2. http://www.remacle.org , 2013
Traducere: Marius Marcu |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
