Valeriu Sîrbu, Diana Dăvîncă
1. Introducere
 Înhumările de câini sunt atestate încă din neolitic, atât în aşezări, cât şi în necropole1. În spaţiul nord-dunărean, din sec. III î.Hr. – I d.Hr., se cunosc 16 aşezări în care au fost identificate, cel puţin, 32 de schelete de câini2.
Asemenea practici continuă şi în aria „dacilor liberi” de epocă romană (sec. II–III d.Hr.), adică la dacii din afara Provinciei Dacia3.
Din perioada sec. II–III d.Hr. avem date din 10 aşezări, în care au fost înhumaţi 22 de câini. Toate aceste înhumări provin din gropi din aşezări şi au caracteristici similare cu cele din perioada Daciei preromane4.
Scheletele erau întregi, în ordine anatomică, culcate pe o parte sau alta, cu orientări diverse. Restul umpluturii gropii avea aspect menajer, cu oase de la alte specii de animale şi fragmente de vase, plus alte materiale (cenuşă, cărbune etc.).
Aria de răspândire a acestor descoperiri cuprinde aproape întreg teritoriul locuit de dacii liberi, cu menţiunea că există zone cu descoperiri mai numeroase.
Astfel, cele mai multe exemplare provin din Moldova (trei situri cu nouă exemplare), apoi din Muntenia (patru situri cu şapte exemplare), la care se adaugă Stolniceni (trei exemplare), în Oltenia, Timişoara-Freidorf (un exemplar) şi Pericei (un exemplar), în Transilvania. Nu se poate, însă, spune dacă această situaţie reflectă o realitate istorică sau doar un stadiu de cercetare.
Fig.1. Harta generală a descoperirilor de câini înhumaţi în aşezările datate în sec. II–III d.Hr..
Legenda: 1. Brăeşti, jud.Botoşani; 2. Bucureşti-Militari Câmpul Boja, mun.Bucureşti; 3. Bucureşti-Tei, mun.Bucureşti; 4. Lieşti-Tecuci, jud.Galaţi; 5. Mătăsaru, jud.Dâmboviţa; 6. Pericei, jud.Sălaj; 7. Poiana Dulceşti-Varniţă, jud.Bacău; 8. Stolniceni - Râmnicu Vâlcea, jud.Vâlcea; 9. Timişoara-Freidorf, jud.Timiş; 10. Udeni-Lutărie, jud.Teleorman. |
2. Catalogul descoperirilor
1. Brăeşti (jud.Botoşani): aşezare; groapă tronconică; schelet întreg de câine, în ordine anatomică, aşezat pe un pat de cărbune. Lângă schelet erau oase de la un alt animal, iar peste schelet era un strat de pământ galben. În umplutură s-au găsit fragmente ceramice.
Datare: sec. III d.Hr..
Bibliografie: Sîrbu, 1993b, p.107.
2. Bucureşti - Militari Câmpul Boja. În 5 gropi din aşezare s-au descoperit 5 câini, adulţi, toţi aşezaţi pe stânga, patru cu capul spre nord, iar altul spre est; unuia îi lipsea capul. În umplutura gropilor s-au găsit fragmente de vase, modelate cu mâna sau cu roata. De evidenţiat că la fundul unei gropi era o vatră in situ, iar în umplutura alteia s-au găsit, pe lângă fragmente de vase ceramice, un cuţit din fier şi un fragment de tipar de oglindă „sarmatică5”.
Datare: sec. II–III d.Hr..
Bibliografie: Negru, Schuster, 2017, p.191-204; Sîrbu, 1993, p.107; Udrescu, Rebreanu, 1986, p.198-203.
| Fig.2. Bucureşti-Militari Câmpul Boja; a. Gr.6/1997; b. Gropile M şi N /19616. |
3. Bucureşti-Tei: într-o groapă descoperită în aşezare s-a găsit scheletul unui câine.
Datare: sec. II–III d.Hr..
Bibliografie: Rosetti, 1935, p.61, fig.1a, 2a-c; Morintz, Rosetti, 1959, p.2930, pl.27/1; Sîrbu, 1993b, p.107.
4. Lieşti–Tecuci (jud.Galaţi): într-o groapă, descoperită întâmplător, s-a găsit scheletul complet al unui câine, împreună cu două vase ceramice şi o monedă de la Antoninus Pius.
Datare: sec. II d.Hr..
Bibliografie: Bichir, 1973, 141, nota 374; Sîrbu, 1993b, p.107.
5. Mătăsaru, Gr.B: groapă de formă ovală, adâncimea 1,05m. Pe fundul gropii era scheletul unui câine (3–4 ani), întreg, culcat pe partea stângă, cu capul spre est, picioarele din faţă întinse şi cele din spate înapoi. În spatele scheletului erau trei vase locale sparte pe loc, plus numeroase oase de oaie şi capră.
Datare: sec. III d.Hr..
Bibliografie: Bichir 1984, p.83.
| Fig.3. Mătăsaru, jud.Dâmboviţa. Gr.B. Schelet de câine7. |
6. Pericei, jud.Sălaj
Tip de sit: aşezare dacică
În partea superioară a unei gropi a fost descoperit scheletul aproape complet al unui câine. Era în ordine anatomică, culcat pe partea dreaptă, cu capul înspre vest şi membrele spre est. Alături de câine s-au găsit resturi osteologice de bovine, ovicaprine şi suine.
Datare: sec. II d.Hr..
Bibliografie: Bindea, 2010, p.727-731.
| Fig. 4. Pericei, jud. Sălaj. Groapa cu scheletul de câine, fotografie in situ8. |
7. Poiana Dulceşti-Varniţă: s-au descoperit şase gropi cu şapte schelete, depuse pe fundul sau aproape de baza gropilor, care aveau pereţii arşi, între straturi de cenuşă, câteodată însoţiţi de vase întregi sau întregibile. Scheletele erau întregi şi în poziţie anatomică, aşezate pe stânga sau pe dreapta, cu diferite orientări. Uneori animalele au fost acoperite cu fragmente de vase, iar împrejur s-au descoperit pietre şi oase de ovine şi bovine.
Datare: sec. III d.Hr..
Bibliografie: Bichir, 1973, p.137-139; Sîrbu, 1993b, p.108.
8. Stolniceni-Râmnicu Vâlcea:
Gr.A: cilindrică; pe fund era scheletul unui câine, culcat pe stânga, cu capul spre est; în apropiere se afla un maxilar de ovicaprină şi o ceaşcă dacică spartă. Toate erau acoperite cu un strat de loess, peste care s-a pus pământ din jur.
Gr.B: cilindrică; pe fund se afla scheletul unui câine culcat pe dreapta, cu capul spre est, aşezat pe un strat de cenuşă. În apropiere se aflau două vase dacice modelate cu mâna şi un corn de bovideu.
Gr.C: cutie de piatră situată într-un colţ al termelor. Într-o groapă cu pereţii arşi şi cenuşă pe fund era scheletul unui câine, aşezat pe dreapta, uşor arcuit şi cu capul aşezat pe o piatră. În apropiere s-a descoperit şi un corn de bovideu.
Datare: sec. III–IV d.Hr..
Bibliografie: Bichir 1988, p.104-107; Sîrbu 1993b, p.108.
9. Timişoara-Freidorf: în faţa unui bordei, într-o groapă cu pereţii arşi, a fost descoperit scheletul întreg al unui câine, aşezat cu capul spre vest. Împrejurul lui se aflau fragmente ceramice, iar deasupra a fost pus un strat de cenuşă şi arsură.
Datare: sec. III–IV d.Hr..
Bibliografie: Sîrbu, 1993b, p.108 (informaţie Doina BENEA).
9. Udeni-Lutărie (jud.Teleorman): într-o groapă de formă cilindrică (Gr.5), considerată de cult, s-a descoperit scheletul întreg al unui câine de talie mijlocie spre mare. Pe fundul ei s-a dat de un strat de cenuşă peste care era scheletul de câine, culcat pe dreapta, cu capul spre vest; îi lipsea partea inferioară, distrusă de carieră. Scheletul a fost placat cu cioburi provenind de la un chiup. Deasupra scheletului, în umplutura gropii, s-au găsit şi două fragmente provenind de la două vase de bronz, unul dintre ele puternic oxidat. Tot în aceeaşi groapă era şi un craniu de câine, aflat pe partea dreaptă, cu botul spre vest.
Datare: sfârşitul sec. III – începutul sec. IV d.Hr..
Bibliografie: Bichir, 1983, 50; Sîrbu, 1993b, p.108.
| Fig.5. Udeni-Lutărie, jud.Teleorman. Gr.59. |
3. Analiza descoperirilor
După cum se poate observa, cu o excepţie, descoperirile provin din aşezări. Excepţie face descoperirea de la Stolniceni din Gr.C, unde a fost o cistă din piatră situată într-un colţ al termelor romane10. Nu avem foarte multe informaţii privitoare la amenajările din gropile cu depuneri de câini. În privinţa formei, se poate doar remarca faptul că cele mai multe au fost cilindrice. O altă observaţie este că o parte a gropilor descoperite aveau pereţii arşi anterior depunerii animalului, aşa cum este cazul unor descoperiri de la Bucureşti-Militari Câmpul Boja, în Gr.1211, în unele dintre gropile de la Poiana-Dulceşti12, Gr.C de la Stolniceni-Râmnicu Vâlcea13, precum şi groapa de la Timişoara-Freidorf14. În alte situaţii câinii au fost aşezaţi pe un strat de cenuşă (la Poiana Dulceşti-Varniţă15, Gr.B, şi C de la Stolniceni-Râmnicu Vâlcea16, precum şi unul dintre câinii descoperiţi la Udeni-Lutărie17) sau chiar cărbune; un astfel de exemplu, de schelet depus pe un strat de cărbune, este cel descoperit la Brăeşti18. Cu totul particulară este cazul unei depuneri de câine de la Bucureşti-Militari Câmpul Boja, deoarece pe fundul gropii era o vatră in situ19.
Grija pentru îngroparea acestor animale se vede şi din faptul că unele schelete aveau corpul acoperit cu fragmente ceramice, cum este cazul descoperirilor de la Poiana Dulceşti20 şi Udeni-Lutărie21. Scheletul câinelui descoperit la Stolniceni-Râmnicu Vâlcea fusese aşezat pe o piatră, iar sub craniu avea aşezată o altă piatră22. Aceste practici ar putea sugera existenţa unor practici magice23.
În privinţa stării scheletelor, majoritatea acestora erau întregi, însă există şi excepţii. Astfel, câinele descoperit în Gr.12 la Bucureşti-Militari Câmpul Boja nu avea cap24, iar la Udeni-Lutărie a fost descoperit într-o groapă doar craniul unui câine25. Câinii fuseseră îngropaţi în poziţie culcată, fie pe partea stângă, fie pe partea dreaptă, de obicei pe fundul gropilor.
De regulă, împreună cu scheletele de câini au fost descoperite fragmente de vase ceramice, unele întregibile, dar şi oase provenind de la ovicaprine şi bovine.
Desigur, raportul dintre om şi câine este un fenomen de multă vreme abordat pentru popoare şi culturi arheologice din diverse epoci, dar pentru ilustrarea unor practici similare la populaţii antice, contemporane dacilor, acum vom prezenta câteva informaţi şi comentarii privitoare doar la descoperirile din Polonia.
Din culturile Przeworsk (sec. III î.Hr. – I d.Hr.), Wielbark (sec. I–III d.Hr.) şi din grupul Tyniec, de pe actualul teritoriu al Poloniei, se cunosc nu mai puţin de 82 de descoperiri cu 342 de câini. Procentul de câini din aşezări variază foarte mult, în comparaţie cu celelalte specii de animale26, anume între 5% şi 25%.
Majoritatea zdrobitoare a osemintelor acestora a fost descoperită în aşezări (171 cazuri), cele mai multe în gropi, deseori în colţurile locuinţelor sau sub podea, mult mai puţine s-au găsit sub vetre, în ateliere metalurgice sau în cuptoarele de ars vasele ceramice. În 84% din cazuri a fost câte un singur exemplar, în 10% câte două exemplare, iar în 6% mai mult de două. Majoritatea câinilor sunt adulţi, îndeosebi între 3–7 ani, dar şi procentul fetuşilor, a căţeilor şi a celor de până la trei ani este semnificativ, de circa 31%. Marea majoritate a scheletelor erau întregi, iar puţin peste un sfert erau parţiale; numărul indivizilor incineraţi este nesemnificativ. Urmele de tăieturi şi fragmentarea accentuată a oaselor, sunt considerate dovezi ale consumului cărnii de câine. Depunerea de câini întregi şi în ordine anatomică în partea superioară a puţurilor sunt considerate depuneri votive27.
Consideraţii finale. Indubitabil, descoperirile din sec. II–III d.Hr. continuă o serie de practici din epoca preromană, dar există şi deosebiri28. Astfel, în timp ce caracteristicile înhumărilor sunt similare cu cele ale geto-dacilor din sec. III î.Hr. – I d.Hr., nu avem, încă, analize de specialitate care dovedească cert consumul cărnii de câine în comunităţile dacilor liberi din sec. II–III d.Hr.. Astfel, din Dacia preromană se cunosc numeroase situaţii în care resturile de oseminte de câini demonstrează faptul că ei au fost utilizaţi în alimentaţia obişnuită a comunităţilor de pe întreg teritoriul locuit de geto-daci în perioada sec. III î.Hr. – I d.Hr.29. Astfel, analiza resturilor faunistice din 17 aşezări geto-dacice indică faptul că circa 67–70 de indivizi au fost utilizaţi în consumul alimentar30. Dar e posibil ca această situaţie să nu reflecte o realitate istorică, ci un stadiu de cunoaştere (nu avem analize arheozoologice detaliate privind resturile faunei din aşezările „dacilor liberi”).
Sperăm ca cercetările viitoare să elucideze şi această problemă.
Înhumările de câini din aşezări (locuinţe şi gropi), întregi şi în ordine anatomică, depuşi cu grijă, cu orientări diverse, uneori cu amenajări şi piese întregi în zona depunerii, pot sugera rolul util jucat de acest animal atât în viaţă (de paznic al căminului şi al turmelor, de ajutor la vânătoare), cât şi cel care-i era atribuit după moarte (de protecţie în continuare al căminului, de alungare a spiritelor rele) ori pot evidenţia afectivitatea fostului stăpân. Este vorba de câini adulţi, de talie mijlocie ori mare; deocamdată, nu s-au găsit schelete de căţei. Acumularea de date mai precise privind vârsta, sexul şi modalitatea decesului, prezenţa sau nu a unor boli de care sufereau, vor permite interpretări mai fine ale descoperirilor31.
BIBLIOGRAFIE:
APĂRUT ÎN: ArheoVest, Nr.VI: In Memoriam Marian GUMĂ, Interdisciplinaritate în Arheologie, Timişoara, 24 noiembrie 2018, pag.451-459
NOTE
1 Bichir, 1984, p.84.
2 Sîrbu, Dăvîncă, 2018; Sîrbu, Dăvîncă, 2018b.
3 Prezentul articol se referă doar la înhumările de câini din sec. II–III d.Hr., practicile referitoare la acest fenomen din Dacia preromană vor constitui subiectul altui studiu.
4 Sîrbu, Dăvîncă, 2018; Sîrbu, Dăvîncă, 2018b.
5 Negru, Schuster, 2017.
6 după Negru, Schuster, 2017.
7 după Bichir, 1984.
8 după Bindea, 2010.
9 după Bichir, 1983.
10 Bichir 1988, p.104-107; Sîrbu 1993, p.108.
11 Udrescu-Rebreanu, 1986, p.199.
12 Bichir, 1973, p.137-139; Sîrbu, 1993, p.108.
13 Bichir, 1988, p.104-107; Sîrbu, 1993, p.108.
14 Sîrbu, 1993, p.108.
15 Bichir, 1973, p.137-139.
16 Bichir, 1988, p.104-107.
17 Bichir, 1983, p.50.
18 Sîrbu, 1993b, p.107.
19 Negru, Schuster, 2017, p.192-193.
20 Bichir, 1973, p.137-139; Sîrbu, 1993, p.108.
21 Bichir, 1983, p.50; Sîrbu, 1993, p.108.
22 Bichir, 1988, p.104-107; Sîrbu, 1993, p.108.
23 Bichir, 1983, p.50.
24 Udrescu-Rebreanu, 1986, p.198.
25 Udrescu-Rebreanu, 1986, p.200, tab.1.
26 Sielicka, 2015, p.147-175.
27 Sielicka, 2015, p.147-175.
28 Sîrbu, 1993a, p.92-101, Anexa 2, fig.4-6; Sîrbu, 1993b, p.57-57.
29 Sîrbu, Dăvîncă, 2018a; Sîrbu, Dăvîncă, 2018b.
30 Sîrbu, Dăvîncă, 2018a; Sîrbu, Dăvîncă, 2018b; Bălăşescu, Morintz, 2018, p.133-148.
31 Sîrbu, Dăvîncă, 2018a; Sîrbu, Dăvîncă, 2018b.
BIBLIOGRAFIE
• Bălăşescu, Morintz, 2018
Adrian BĂLĂŞESCU, Alexandru MORINTZ, A case of cynophagy at Radovanu–Gorgana a doua settlement, Călăraşi County (2nd-1st centuries BC), În: Materiale şi Cercetări Arheologice, SN, XIV, 2018, p.133-148.
• Bichir, 1973
Gheorghe BICHIR, Cultura carpică, Biblioteca de Arheologie, XX, Ed.Academiei RSR, Bucureşti, 413 pg.
• Bichir, 1982
Gheorghe BICHIR, Manifestări de caracter magic şi de cult la getodacii din Muntenia în secolele II-IV e.n., În: Thraco-Dacica 3, 1982, p.153-159.
• Bichir, 1984
Gheorghe BICHIR, Geto-dacii din Muntenia în epoca romană, Biblioteca de Arheologie, XLIII, Ed.Academiei RSR, Bucureşti, 176 pg.
• Bichir, 1988
Gheorghe BICHIR, Continuitatea în Dacia după retragerea romană. Aşezarea din secolele III-IV de la Stolniceni – Râmnicu Vâlcea (Buridava romană), În: Thraco-Dacica 9, 1-2, p.101-117.
• Bindea, 2010
Diana BINDEA, Date zooarheologice asupra câinelui descoperit la Pericei (jud.Sălaj) într-o aşezare dacică de epocă romană, În: Horea POP, Ioan BEJINARIU, Sanda BĂCUEŢ-CRIŞAN, Dan BĂCUEŢ-CRIŞAN, Identităţi culturale locale şi regionale în context european. Studii de arheologie şi antropologie istorică. In memoriam Alexandri V. Matei, Ed.Mega, Cluj-Napoca, 2010, 751 pg., ISBN 978-606-543101-0; p.727-732.
• Morintz, Rosetti, 1959
Sebastian MORINTZ, Dinu V. ROSETTI, Bucureştii de odinioară în lumina săpăturilor de arheologice (sub redacţia prof.I.Ionaşcu), Ed.Ştiinţifică, 1959, 239 pg. & CXX pl.; p.11-47.
• Negru, Schuster, 2017
Mircea NEGRU, Cristian SCHUSTER, Consideraţii privind înmormântările de câini de la Bucureşti-Militari Câmpul Boja / Erwägungen zu den Hundebestattungen von Bucureşti-Militari Câmpul Boja, În: Cristian SCHUSTER, Theodor ZAVALAŞ, Alexandru MORINTZ (eds), O viaţă dedicată arheologiei şi patrimoniului. In Honorem Done Şerbănescu, Ed. Cetatea de Scaun, Târgovişte 2017, ISBN 978-606-537-404-1; p.191-204.
• Rosetti, 1935
Dinu V. ROSETTI, Publicaţiile Muzeului Municipiului Bucureşti (PM MB), 2, 1935, p.52-63.
• Sielicka, 2015
Katarzyna SIELICKA, Przyczynek do badań nad rolą psów w społecznościach Środkowoeuropejskiego Barbaricum / Contribution to research on the role of dogs in the communities of the Central European Barbaricum, În: Przegląd Archeologiczny, 63, 2015, p.147-175.
• Sîrbu, 1993a
Valeriu SÎRBU, Sacrificii rituale de animale la traco-geto-daci, dacii liberi şi daco-romani (sec. XI î.H. - sec. III d.H.), În: Arheologia Moldovei, XVI, 1993, p.87-120.
• Sîrbu, 1993b
Valeriu SÎRBU, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor, Muzeul Brăilei, Ed.Porto-Franco, Galaţi, 254 pg., ISBN 973-557-300-8.
• Sîrbu, Dăvîncă, 2018a
Valeriu SÎRBU, Diana DĂVÎNCĂ, The Dog in Geto-Dacian Communities. Ritual Mentality versus Food Consumption, Comunicare la In Memoriam Constantini Daicoviciu, Forty-Fourth International Symposium Archaeology and History, The flux of ideas(on Danube, on seas, on land)from Antiquity to Modern Times, Băile Herculane, 28th of February – 2nd of March 2018.
• Sîrbu, Dăvîncă, 2018b
Valeriu SÎRBU, Diana DĂVÎNCĂ, Dacii şi câinii: de la înhumări rituale la consumul alimentar, Comunicare la A XVIII-a Sesiune Naţională de Comunicări Ştiinţifice cu titlul generic: Milenii tezaurizate. Creaţie şi spiritualitate, Buzău, 25–27 octombrie 2018.
• UdrescuRebreanu, 1986
Mircea Ştefan UDRESCU, Mihaela Evdochia REBREANU, Consideraţii zooarheologice în legătură cu mentalitatea unor comunităţi umane din secolul III e.n., În: Cultură şi civilizaţie la Dunărea de Jos, 2, 1986, p.199-203.
ABSTRACT
Romania. Dating back to this period, in 10 settlements were discovered 22 inhumed dogs. Most of them were in Moldova (three sites with nine individuals) and in Wallachia (four sites with 8 individuals), plus Stolniceni (three individuals) in Oltenia, Timişoara-Freidorf (one individual) in Banat and Pericei (one individual) in Transylvania. All these inhumations were in pits from the settlements and have similar features with those of the previous period, the GetoDacian one. With two exception, the skeletons were complete, in anatomical position, have been deposed on one side or the other, differently orientated. The rest of the pit filling had a domestic aspect, with bones from other species of animals and fragments of vessels, plus other materials (ashes, charcoal etc.).
Poland. The Przeworsk (3rd c.BC - 1st c.AD), Wielbark (1st - 3rd c.AD) and Tyniec group cultures, on the present territory of Poland, provided 82 finds with 342 dogs. There is a great range of percentage of the dogs in the settlements, namely between 5% and 25%. The great majority of the dog bones were found in settlements (171 cases), most of them in pits. Most of the dogs are adults, mainly 3-7 years old, but there is a significant percentage (31%) less than three years old. The great majority of skeletons are complete. The cutting traces and an important fragmentation of bones are considered as evidence for the consumption of the dog meat. The deposit of complete and in anatomical order dogs in the upper part of the pits is considered as votive deposit.
KEYWORDS: dogs, ritual inhumation, 2nd - 3rd c.AD, Dacians. |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
