 "Întrucât Aristagoras al lui Apaturios, coborâtor dintr-un părinte de seamă şi din strămoşi binefăcători ai Obştii ... năzuind să le urmeze pilda şi să calce pe urmele lor, la întoarcerea în patrie, după nenorocirea abătută asupra oraşului, când cetatea era fără ziduri, iar locuitorii se găseau din nou în primejdie împreună cu nevestele şi copiii, însărcinat de cetăţeni cu repararea zidurilor, a luat asupra-şi cu bărbăţie şi devotament întreaga supraveghere a lucrărilor, fără să se sustragă ostenelilor trupeşti, nici vreuneia din celelalte griji legate de opera de reclădire; iar după ce patria a fost din nou întărită şi unul câte unul, cetăţenii au prins să revină în oraş de pe meleaguri duşmane câte o dată negociind cu iscusinţă cu barbarii care stăpâneau ţinutul, alteori punând la dispozitia cetăţenilor, sumele necesare pentru răscumpărare, s-a arătat săritor la toate nevoile celor mântuiţi, acordând nu numai alor noştri, dar şi străinilor [domiciliaţi la Histria] împrumuturi numeroase şi purtându-se cu toţi în chipul cel mai dezinteresat.
Trei ani mai târziu ca urmare a samavolniciilor barbarilor ce continuau să stăpânească ţinutul, cetăţenii găsindu-se din nou în situaţia de a nu avea preot al lui Apollo tămăduitorul [protectorul oraşului], întrucât averile particulare erau secătuite, Aristagoras s-a oferit singur şi, înfăţişându-se în Adunare şi primind cununa divinităţii, şi-a câştigat un îndoit titlu la recunoştinţa zeilor şi a celor cărora le făcuse binele."
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: Pippidi D.M., Contribuţii la istoria veche a României, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967 |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
