Schimbările politice produse după 1949 au adus modificări şi la nivelul disciplinei arheologice. Una din modificări a fost punerea în practică a planului de cercetare arheologică, care presupunea impunerea unor teme principale de cercetare şi extinderea cercetării arheologice la nivelul întregii ţări. În acest context în 1952 vedea lumina tiparului primul număr din Materiale şi cercetări arheologice privind istoria veche a R.P.R., publicaţie a Institutului de Arheologie al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice. De la numărul doi titlul volumului se schimbă în Materiale şi Cercetări Arheologice. Apariţia acestei reviste s-a datorat necesităţii publicării rezultatelor arheologice, mult sporite şi îmbogăţite după extinderea şi intensificarea cercetării arheologice la nivel naţional după anul 1949. Între 1952-1973 au fost publicate 10 volume după cum urmează - I/1953, 815 p.; II/1956, 716 p.; III/1957, 312 p.; IV/1957, 376 p.; V/1958, 794 p.; VI/1959, 983 p.; VII/1961, 680 p.; VIII/1962, 802 p.; IX/1970, 532 p.; X/1973, 366, p. Colectivul de redacţie cuprindea nume mari ale arheologiei româneşti - Emil Condurachi (redactor responsabil), Vladimir Dumitrescu (redactor principal), Ion Nestor, Gheorghe Ştefan, Dumitru Berciu, Bucur Mitrea, C.S. Nicolăescu-Plopşor, Mircea Petrescu-Dâmboviţa, D.M. Pippidi, Dorin Popescu, Radu Vulpe, Eugen Comşa, Maria Comşa, Mircea Matei, acestora li s-au alăturat pe parcurs: Ion Barnea, Gheorghe Cantacuzino, Constantin Daicoviciu, Dumitru Tudor, Kurt Horedt, Nicolae Lupu, I.I. Rusu, Zoltán Székeli, A.D. Alexandrescu, Maria Coja, Emilian Popescu etc. Ilustraţia, cuprinzând desene şi planuri, a fost executată în laboratorul de desen al Institutului de: Pamfil P. Polonic, Eusebiu Mironescu, Mariana Stoicescu, Elena Becheş, Argeş Epure, Marian Ionescu, iar fotografiile au fost realizate de Gheorghe Dumitru şi Nicolae Scarlat. Primele două volume au fost dedicate publicării unor rapoarte definitive sau monografice, iar următoarele au inclus în plus rapoarte de săpătură preliminare şi cercetări de suprafaţă. Iniţial publicaţia apărea anual, apoi bianual şi în final, din diverse motive, la intervale mai mari de timp. Această prima serie se încheie aici. După o întrerupere de mai mulţi ani apare o nouă serie editată de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste precum şi de Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice a RSR, care a publicat rapoartele preliminare prezentate la sesiunile arheologice anuale de la Oradea - XIII/1979; Tulcea - XIV/1980; Braşov - XV/1981 (volum apărut de abia în 1983); Vaslui - XVI/1982, 305 p. (volum apărut în 1986) şi Ploieşti - XVII/1983, 545 p. (volum apărut între 1992-1993, în două secţiuni I, II, cu paginaţia în continuare). Colegiul de redacţie era alcătuit din: Mircea D. Matei (redactor responsabil), Eugen Comşa, Panait I. Panait, Alexandru Suceveanu, Cornelia Stoica, Dan Gh. Teodor. Formatul şi prezentarea revistei suferă modificări considerabile faţă de prima serie. Astfel sunt incluse în paginile volumelor studii antropologice, studii privind restaurarea unor situri, rapoarte ale săpăturilor de salvare, studii epigrafice, cercetări aerofotografice etc; toate informaţiile fiind susţinute de o bogată ilustraţie. Pentru o mai largă accesibilitate în plan extern numărul rezumatelor în limbi străine creşte considerabil. O a treia serie este iniţiată din 1999. Numărul 1/1999 cuprindea 10 articole dedicate cercetărilor arheologice desfăşurate la Măgura Cuneştilor, la Sărata Monteoru, Năeni-Zănoaga, Stelnica-Grădiştea Mare, Argamum şi la Câmpulung. Această apariţie însă se dovedeşte meteorică în peisajul publicistic de specialitate. Din fericire tradiţia publicării rapoartelor anuale de cercetare arheologică continuă sub o nouă titulatură: Cronica Cercetărilor Arheologice din România, care apare din 1994 atât în format clasic, cât şi digital, iar începând cu Campania 1999 informaţiile cuprinse în volume sunt accesibile şi on-line. Despre proiectul de indexare a revistei Materiale şi Cercetări Arheologice Continuând proiectul început cum câţiva ani de-a face accesibile on-line indicele publicaţiilor arheologice româneşti, cIMeC - Institutul de Memorie Culturală a prelucrat şi volumele MCA. După depăşirea obstacolului găsirii tuturor numerelor revistei a fost realizată o bază de date, care conţine toate cele 768 de articole publicate de-a lungul anilor (1952-1999) în cele 16 numere, sub însemnul MCA. Website: http://cimec.ro/Arheologie/mca_rom.htm
Nr.I, 1953 [descarcă numărul integral (109MB)]
• NIŢU Anton, Despre unele urme scitice în Moldova, (pag.3) • PETRESCU-DÂMBOVIŢA Mircea, Cetăţuia de la Stoicani, (pag.13) • PETRESCU-DÂMBOVIŢA Mircea, Cimitirul hallstattian de a Stoicani, (pag.157) • VULPE Radu, Săpăturile de la Poieneşti din 1949, (pag.213) • MITREA Bucur, Descoperirea monetară de la Sfinţeşti (Teleorman), (pag.507) • PETRESCU-DÂMBOVIŢA Mircea, Cercetări arheologice la Surduleşti, (pag.523) • MITREA Bucur, PETRESCU-DÂMBOVIŢA Mircea, Monete din timpul republicii romane, descoperite la Işalniţa(Dolj), (pag.543) • BERCIU Dumitru, Catalogul muzeului arheologic din Turnu-Severin, (pag.588) • TUDOR Dumitru, Sucidava IV, (pag.693) • FLOCA Octavian, Fermă (Villa rustica) din epoca sclavagistă romană, (pag.743) • FLOCA Octavian, Câteva monumente epigrafice şi sculpturale din epoca sclavagistă, (pag.755) • FLOCA Octavian, O zeitate orientală, Jupiter Ieapolitanus la Micia, (pag.773) • HOREDT Kurt, Cercetările arheologice din regiunea Hoghiz-Ungra şi Teiuş, (pag.785)
Nr.II, 1956 [descarcă numărul integral (94MB)]
• HOREDT Kurt, Aşezarea de la Sf.Gheorghe-Bedeháza, (pag.7) • POPESCU Dorin, Cercetări arheologice in Transilvania (I-IV), (pag.41) • BERCIU Dumitru, COMŞA Eugen, Săpăturile arheologice de la Balta Verde şi Gogoşu (1949 şi 1950), (pag.251) • BERCIU Dumitru, Cercetări şi descoperiri arheologice în regiunea Bucureşti, (pag.491) • TUDOR Dumitru, Inscripţii romane inedite din Oltenia şi Dobrogea, (pag.563) • GOSTAR Nicolae, Studii epigrafice, (pag.625) • MITREA Bucur, ZOLTAN Szekely, Tezaurul monetar de la Fotoş şi pătrunderea comercială romană în estul Daciei în secolul I î.e.n., (pag.643) • RUSU Mircea, Cercetări arheologice la Gilău, (pag.685)
Nr.III, 1957 [descarcă numărul integral (45MB)]
• NICOLAESCU-PLOPŞOR C.S., Colaboratori, Şantierul arheologic Baia de Fier, (pag.13) • NICOLAESCU-PLOPŞOR C.S., Colaboratori, Şantierul arheologic Nandru, (pag.29) • NICOLAESCU-PLOPŞOR C.S., Colaboratori, Şantierul arheologic Ohaba-Ponor, (pag.41) • NICOLAESCU-PLOPŞOR C.S., Colaboratori, Şantierul arheologic Băile Herculane, (pag.51) • NESTOR Ion, Raport asupra sondajelor de la Leţ Varhegy, (pag.61) • PETRESCU-DÂMBOVIŢA Mircea, Sondajul stratigrafic de la Perieni, (pag.65) • MORINTZ Sebastian, MORINTZ Sebastian, Şantierul arheologic Cernavodă, (pag.83) • ŞTEFAN Gheorghe, COMŞA Eugen, Săpăturile arheologice de la Aldeni. Raport preliminar, (pag.93) • MATEESCU N. Corneliu, Săpăturile arheologice de la Cruşovu, (pag.103) • DUMITRESCU Hortensia, Şantierul arheologic Traian, (pag.115) • DRAGOMIR I.T., HARŢUCHI Nicolae, Săpăturile arheologice de a Brăiliţa. Raport preliminar, (pag.129) • ZOLTAN Szekely, Cercetările şi săpăturile de salvare executate de Muzeul Regional din Sf. Gheorghe în anul 1955, (pag.149) • DINU M., Şantierul arheologic Valea Lupului, (pag.161) • MAXIMILIAN I.; Morintz Sebastian, Şantierul arheologic Verbicioara, (pag.179) • DUMITRESCU Vladimir, Şantierul arheologic Cârna, (pag.189) • FLORESCU C. Adrian, Şantierul arheologic Truşeşti, (pag.203) • MORINTZ Sebastian, Săpăturile de la Bârseşti. Raport preliminar, (pag.219) • VULPE Radu, Şantierul arheologic Popeşti, (pag.227) • BUJOR Exspectatus, Săpăturile de salvare de la Murighiol, (pag.247) • CRIŞAN Ion Horaţiu, DAICOVICIU Constantin, GOSTAR Nicolae, Şantierul arheologic Grădiştea Muntelui - Blidaru, (pag.255) • NICOLĂESCU-PLOPŞOR Constantin, Cercetări asupra paleoliticului timpuriu, (pag.281) • DRAGOMIR I.T., Cercetări arheologice pe Valea Călmăţuiului, (pag.293)
Nr.IV, 1957 [descarcă numărul integral (37MB)]
STUDII DE SĂPĂTURI • CONDURACHI Emil, Şantierul arheologic Histria, (pag.9) • BUJOR Exspectatus, FLORESCU Grigore, MATROSENCO Ana, Săpăturile de salvare de la Bumbeşti, (pag.103) • MACREA Mihail, Şantierul arheologic Caşolţ - Arpaşul de Sus. Raport preliminar asupra rezultatelor din campania anului 1955, (pag.119) • ANGELESCU Nicolae, MITREA Bucur, BARNEA I., Săpăturile de salvare de la Noviodunum, (pag.155) • HOREDT Kurt, Şantierul arheologic Moreşti, (pag.175) • NESTOR Ion, ZAHARIA Eugenia, Săpăturile de la Sărata Monteoru din 1955, (pag.187) • BARNEA I., MITREA Bucur, ŞTEFAN Gheorghe, Şantierul arheologic Garvăn (Dinogetia), (pag.195) • PROTASE Dumitru, VĂTĂŞIANU Virgil, RUSU M., Şantierul arheologic Rodna. Raport 1955, (pag.211) • CERNOVODEANU Paul, PREDA Constantin, BARNEA I., Şantierul arheologic Giurgiu, (pag.219) • CONSTANTINESCU Marius, DIACONU Gheorghe, MATEI M.D., NESTOR Ion, OLTEANU Ştefan, Şantierul arheologic Suceava. Raport preliminar asupra săpăturilor din campania anului 1955, (pag.239)
STUDII ŞI CERCETĂRI • BERCIU Dumitru, Descoperirile getice de la Cernavoda (1954) şi unele aspecte ale începutului formării culturii Latene geto-dace la Dunărea de Jos, (pag.281) • PROTASE Dumitru, Două inscripţii inedite de la Ilişua, (pag.319) • COMŞA Eugen, Câteva descoperiri arheologice din raionul Medgidia (regiunea Constanţa), (pag.325) • BERCIU Ion, Descoperiri din epoca feudală timpurie în raionul Alba Iulia, (pag.335) • MARTINOVICI Trifu, Contribuţii la cunoaşterea ceramicii din a doua jumătate a secolului al XV-lea pe teritoriul Sucevei, (pag.361) • GROSSU Alexandru, Consideraţii paleoecologice şi biogeografice asupra moluştelor găsite în săpăturile arheologice şi în straturi de loess, (pag.373)
Nr.V, 1959 [descarcă numărul integral (78MB)]
• Din partea redacţiei, (pag.9)
RAPOARTE DE SĂPĂTURI • NICOLĂESCU-PLOPŞOR C.S. şi colaboratori, Raport preliminar asupra cercetărilor paleolitice din anul 1956, (pag.15) • NICOLĂESCU-PLOPŞOR C.S., PETRESCU-DÎMBOVIŢA M., Principalele rezultate ale cercetărilor arheologice de la Bicaz, (pag.45) • MATEESCU N. Corneliu, Săpături arheologice la Vădastra, (pag.61) • BERCIU D., Săpăturile de la Verbiţa, (pag.75) • HOREDT K., Săpăturile de la Moreşti, (pag.83) • COMŞA Eugen, Săpăturile de la Dudeşti, (pag.91) • BERCIU D., MORINTZ Sebastian, Săpăturile de la Cernavodă, (pag.99) • COMŞA Eugen, Săpături de salvare la Bogata şi Boian, (pag.115) • NECRASOV Olga, HAIMOVICI S., Fauna din complexele Boian de lângă satul Bogata, (pag.127) • HAAS N., MAXIMILIAN C., NICOLĂESCU-PLOPŞOR D., Studiu antropologie asupra scheletului neolitic de la Boian, (pag.131) • BERCIU D., Săpăturile arheologice de la Tangîru, (pag.143) • MAXIMILIAN C., HAAS N., Notă asupra materialului osos dintr-un mormînt din epoca feudală timpurie descoperit la Tangîru, (pag.155) • MORINTZ Sebastian, PREDA Constantin, Săpăturile de la Spanţov, (pag.163) • MITREA Bucur, PREDA Const., Săpăturile de salvare de la Alexandria, (pag.175) • FLORESCU C. Adrian, Şantierul arheologic Truşeşti, (pag.183) • DUMITRESCU Hortensia, Şantierul arheologic Traian, (pag.189) • NECRASOV Olga, NICOLĂESCU-PLOPŞOR Dardu, Studiu antropologie al scheletelor deshumate la Traian în campania de săpături din 1956, (pag.203) • NECRASOV Olga, HAIMOVICI Sergiu, Notă asupra resturilor de faună descoperite în 1956 la Traian - Dealul Fîntînilor, (pag.217) • HARŢUCHI N., Săpăturile arheologice de la Brăiliţa, (pag.221) • SZEKELY Z., Raport preliminar asupra sondajelor executate de Muzeul regional din Sf.Gheorghe în anul 1956, (pag.231) • DINU M., Şantierul arheologic de la Valea Lupului, (pag.247) • BICHIR Gh., Raport asupra cercetărilor de la Bonţeşti, (pag.257) • DUMITRESCU Vladimir, Săpăturile de la Cîrna, (pag.265) • BICHIR Gh., Cercetări arheologice pe grindurile din apropierea comunei Cîrna, (pag.275) • PIPPIDI D.M. şi colaboratorii, Raport asupra activităţii şantierului Histria în campania 1956, (pag.283) • FLORESCU C. Adrian, Săpăturile de salvare de la Andrieşeni, (pag.329) • VULPE Radu, Şantierul arheologic Popeşti, (pag.337) • MACOVEI Gloria, Cercetările de la Bucovăţ, (pag.351) • MORINTZ Sebastian, Săpăturile de la Bîrseşti-Vrancea, (pag.355) • VULPE Alexandru, Cimitir din prima epocă a fierului la Ferigele, (pag.363) • BUJOR Exspectatus, Şantierul arheologic Murighiol, (pag.373) • DAICOVICIU C. şi colaboratori, Şantierul arheologic Grădiştea Muncelului, (pag.379) • MACREA M., DOBROIU E., LUPU N., Şantierul arheologic Caşolţ-Calbor, (pag.403) • BUJOR Exspectatus, Şantierul arheologic Bumbeşti, (pag.419) • PROTASE D., ŢIGĂRA I., Săpăturile de la Soporul de Cîmpie, (pag.424) • MACREA M., PROTASE D., Şantierul Alba Iulia şi împrejurimi, (pag.435) • MACREA M., RUSU M., WINKLER I., Şantierul arheologic Gilău, (pag.453) • BARNEA I., MITREA Bucur, Săpăturile de salvare de la Noviodunum (Isaccea), (pag.461) • DRAGOMIR T. Ion, Raport asupra săpăturilor întreprinse la Largu, (pag.475) • NIŢU Anton, TEODORU Dan, Raport asupra sondajului din aşezarea prefeudală de la Spinoasa, (pag.485) • CHIŞVASI-COMŞA M., Săpăturile de la Bucov, (pag.495) • ZIRRA Vl., Cercetări feudale timpurii la Ileana-Podari, (pag.501) • NESTOR Ion, ZAHARIA Eug., Săpăturile de la Sărata-Monteoru, (pag.511) • MACREA M., Necropola slavă de la Someşeni, (pag.519) • BERCIU D., Săpăturile de la Balta Verde, (pag.529) • MITREA Bucur, ANGHELESCU Niţă, Săpăturile de la Satu Nou, (pag.535) • DIACONU Petre, Săpăturile arheologice de la Mărculeşti-Viişoara, (pag.543) • NESTOR Ion, ZAHARIA Eugenia, Sondajele de la Dridu, (pag.547) • FLORESCU Gr. şi colaboratori, Capidava. Raporţ asupra activităţii arheologice din 1956, (pag.555) • ŞTEFAN Gh., BARNEA I., COMŞA Eugen, CHIŞVASI-COMŞA Maria, MITREA Bucur, Săpăturile arheologice de la Garvăn, (pag.565) • NESTOR I., DIACONU Petre, Săpăturile arheologice de la Păcuiul lui Soare, (pag.587) • NESTOR I., MARTINOVICI Trifu, MATEI Mircea, DIACONU Gh., OLTEANU Şt., CONSTANTINESCU N., Şantierul arheologic Suceava, (pag.593) • DIACONU Gh., MORINTZ Sebastian, ROSETTI V. Dinu, CANTACUZINO Gh., Săpăturile arheologice de la Tîrgşorul Vechi, (pag.619) • MORINTZ Sebastian, CANTACUZINO Gh., ROSETTI V. Dinu, Şantierul arheologic Bucureşti, (pag.631) • ROSETTI V. Dinu, Sondajul de la mănăstirea Gura-Motrului, (pag.655) • BARNEA I., ROSETTI V. Dinu, Sondajul de la mănăstirea Mamul, (pag.661) • BARNEA I., CONSTANTINESCU N., Sondajul de la mănăstirea Cotmeana, (pag.665)
STUDII ŞI CERCETĂRI • DRAGOMIR T. Ion, Necropola tumulară de la Brăiliţa, (pag.671) • SPIRU Ion, Aşezări străvechi în raionul Roşiorii de Vede, (pag.695) • SZEKELY Z., Cercetări arheologice la Sf.Gheorghe, Gémvára-Avasalja (Cetatea Cocorului), (pag.709) • MĂTASĂ C., Descoperiri arheologice în raionul Piatra Neamţ, (pag.723) • SLOBOZIANU Horia, Consideraţii asupra aşezărilor antice din jurul lacurilor Techirghiol şi Agigea, (pag.735) • RĂDULESCU A., DAVIDESCU M., Informaţii asupra unor materiale inedite din Muzeul regional Constanţa, (pag.753) • COMŞA Eugen, Limesul dobrogean. Cercetări de suprafaţă de-a lungul Dunării între Ostrov şi Hîrşova, (pag.761) • BĂRCĂCILĂ Al., Monede, podoabe de metal şi fragmente ceramice de la termele Drubetei şi din cimitirul medieval suprapus, (pag.769)
Nr.VI, 1959 [descarcă numărul integral (147MB)]
RAPOARTE PRELIMINARE ASUPRA SĂPĂTURILOR DIN 1957 • NICOLĂESCU-PLOPŞOR S. C., ZAHARIA N., Cercetările de la Mitoc, (pag.11) • NICOLĂESCU-PLOPŞOR S. C., Săpăturile de la Peştera, (pag.25) • NICOLĂESCU-PLOPŞOR S. C., KOVÁCS Elena, Cercetările paleolitice din regiunea Baia Mare, (pag.33) • NICOLĂESCU-PLOPŞOR S. C., PĂUNESCU Al., HARŢUCHI N., Cercetări paleolitice în Dobrogea, (pag.43) • NICOLĂESCU-PLOPŞOR S. C., POP I., Cercetările şi săpăturile paleolitice de la Cremenea şi împrejurimi, (pag.51) • NICOLĂESCU-PLOPŞOR S. C., PETRESCU-DÎMBOVIŢA M., CONSTANTINESCU N., TEODORU G. Dan, ZAHARIA Emilia, FLORESCU Adrian, FLORESCU Marilena, DIACONU Gh., Şantierul arheologic Bicaz, (pag.57) • BERCIU D., Săpăturile de la Verbiţa, (pag.85) • BERCIU D., MORINTZ Sebastian, ROMAN P., Săpăturile de la Cernavodă, (pag.95) • MATEESCU N. Corneliu, Săpături arheologice la Vădastra, (pag.107) • FLORESCU C. Adrian, Săpăturile de la Andrieşeni, (pag.117) • COMŞA Eugen, Săpături arheologice la Boian-Grădiştea Ulmilor, (pag.127) • BERCIU D., Săpăturile de la Tangîru şi Petru Rareş, (pag.137) • PETRESCU-DÎMBOVIŢA M., FLORESCU C. Adrian, Săpăturile arheologice de la Truşeşti, (pag.147) • DUMITRESCU Hortensia, DUMITRESCU Vladimir, Săpăturile de la Traian-Dealul Fîntînilor, (pag.157) • NECRASOV Olga, HAIMOVICI Sergiu, Resturile de faună exhumate în cursul săpăturilor din campania 1957 la şantierul Traian, (pag.179) • ZOLTÁN Szekely, Cercetări arheologice efectuate în Regiunea Autonomă Maghiară, (pag.187) • DINU M., Şantierul arheologic de la Valea Lupului, (pag.203) • DINU M., Sondajul arheologic de la Dolheştii Mari, (pag.213) • FLORESCU Adrian, FLORESCU Marilena, Sondajul de la Gîrceni, (pag.221) • MORINTZ Sebastian, Săpăturile de la Bîrseşti, (pag.231) • VULPE Alexandru, Săpăturile de la Costeşti-Ferigele, (pag.237) • PREDA Constantin, Săpăturile de la Alexandria, (pag.251) • CONDURACHI Em. şi colaboratori, Şantierul Histria, (pag.265) • VULPE Radu, Şantierul arheologic Popeşti, (pag.307) • BUJOR Exspectatus, Şantierul arheologic Murighiol, (pag.325) • DAICOVICIU C., GOSTAR N., DAICOVICIU H., Şantierul arheologic Grădiştea Muncelului Costeşti, (pag.331) • NIŢU Anton, ZAMOŞTEANU Ioana, ZAMOŞTEANU Mihai, Sondajele de la Piatra Neamţ, (pag.359) • NIŢU Anton, ZAMOŞTEANU Mihai, Sondajul în cetăţuia getică de la Tiseşti, (pag.375) • PROTASE D., ŢIGĂRA I., Şantierul arheologic Soporul de Cîmpie, (pag.383) • PROTASE D., Şantierul arheologic Alba-Iulia, (pag.397) • MACREA M., Şantierul arheologic Caşolţ-Boiţa, (pag.407) • PROTASE D., VLASSA N., Săpăturile de la Lechinţa de Mureş şi Cipău, (pag.445) • DRAGOMIR T. Ioan, Săpăturile arheologice de la Cavadineşti, (pag.453) • ANTONESCU Iulian, Săpăturile de la Gabăra-Porceşti, (pag.473) • MORINTZ Sebastian, BICHIR Gh., Săpăturile de la Pădureni, (pag.487) • DRAGOMIR T. Ioan, Săpăturile arheologice de la Largu, (pag.497) • NESTOR Ion, ZAHARIA Eugenia, Săpăturile de la Sărata-Monteoru, (pag.509) • MACREA M., Şantierul arheologic Someşeni-Cluj, (pag.515) • ZOLTÁN Székely, Săpăturile arheologice de la Porumbenii Mici, (pag.523) • NIŢU Anton, ZAHARIA Emilia, TEODORU G. Dan, Sondajul de la Spinoasa-Erbiceni, (pag.531) • BARNEA I., BILCIURESCU Virg., Şantierul arheologic Basarabi, (pag.541) • CHIŞVASI-COMŞA M., Săpăturile de la Bucov, (pag.567) • MITREA Bucur, Săpăturile de la Satu Nou, (pag.579) • NESTOR Ion, ZAHARIA Eugenia, Săpăturile de la Dridu, (pag.593) • DANKANITS Á., FERENCZI I., Săpăturile arheologice de la Ciumbrud, (pag.605) • FLORESCU Gr., FLORESCU R., Săpăturile arheologice de la Capidava, (pag.617) • ŞTEFAN Gh., BARNEA I., CHIŞVASI-COMŞA M., MITREA B., Săpăturile de la Garvăn, (pag.629) • DIACONU Petre, Săpăturile de la Păcuiul lui Soare, (pag.653) • ALEXANDRESCU D. A., CONSTANTINESCU N., Săpăturile de salvare de pe Dealul Şprenghi, (pag.667) • MARTINOVICI Trifu, OLTEANU Ştefan, Şantierul Suceava, (pag.679) • DIACONU Petre, Săpăturile de la Mănăstirea Neamţu, (pag.699) • POPESCU Dorin, ROSETTI V. Dinu, Săpăturile arheologice de la Retevoeşti, (pag.703) • CONSTANTINESCU N., Sondajele de la Runcu-Grădinari, (pag.719) • POPESCU Dorin, CONSTANTINESCU N., DIACONU Gh., MORINTZ Sebastian, Şantierul arheologic Tîrgşor, (pag.727) • VĂTĂŞIANU Virgil, CONSTANTINESCU N., RUSU Mircea, Cercetările arheologice de la mănăstirea Brîncoveni, (pag.747) • IONAŞCU I., ZIRRA Vl., MORINTZ Sebastian, CANTACUZINO Gh., ROSETTI V. Dinu, Şantierul arheologic Bucureşti, (pag.757)
STUDII ŞI CERCETĂRI • ROSETTI V. Dinu, Movilele funerare de la Gurbăneşti, (pag.791) • BICHIR I. Gh., Cercetări arheologice pe terasa dreaptă a rîului Colentina, (pag.817) • PREDA Constantin, Săpăturile arheologice de la Sîncrăieni, (pag.825) • RUSSU I. I., Inscripţii din Dacia, (pag.871) • ZAHARIA E., Morminte sarmatice descoperite la Cioinagi în 1949, (pag.897) • BARNEA I., Descoperiri arheologice din epoca feudală la Mangalia, (pag.903) • DIACONU Gh., Contribuţii la cunoaşterea culturii medievale de la Suceava în veacurile XV-XVI, (pag.913) • DIACONU Gh., Consideraţii asupra ceramicii descoperite la Cetatea Şcheia-Suceava, (pag.925) • Lista principalelor localităţi menţionate în acest volum, (pag.935) • Abreviaţiuni folosite mai des în acest volum, (pag.937)
Nr.VII, 1960 [descarcă numărul integral (58MB)]
• NICOLĂESCU-PLOPŞOR Constantin, Cercetări privitoare la paleoliticul inferior, (pag.11) • NICOLĂESCU-PLOPŞOR Constantin, Cercetări paleolitice în Ţara Bîrsei, (pag.15) • NICOLĂESCU-PLOPŞOR Constantin, Cercetările şi săpăturile arheologice de la Buda, (pag.21) • NICOLĂESCU-PLOPŞOR Constantin, STRATAN Ion, Săpăturile de la Tincova, (pag.29) • PĂUNESCU Alexandru, POP Ion, Săpăturile de la Gîlma, (pag.33) • NICOLĂESCU-PLOPŞOR Constantin, Şantierul arheologic Bicaz, (pag.37) • IONESCU M., MORINTZ Sebastian, ROMAN Petre, Şantierul arheologic Cernavoda, (pag.49) • MATEESCU Corneliu, Săpături arheologice la Vădastra, (pag.57) • COMŞA Eugen, Săpăturile arheologice de la Boian, (pag.63) • MORINTZ Sebastian, ROSETTI Dinu V., Săpăturile de la Vidra, (pag.71) • FLORESCU Adrian, FLORESCU Marilena, Şantierul arheologic Truşeşti, (pag.79) • DUMITRESCU Hortensia, Şantierul arheologic Traian, (pag.91) • PAUL Iuliu, Aşezarea neolitică tîrzie de la „Poiana în Pisc”, (pag.107) • DINU M., Şantierul arheologic Dolheştii Mari, (pag.121) • BERCIU Dumitru, PURCĂRESCU P., ROMAN Petre, Săpături şi cercetări arheologice în raionul R.Vîlcea, (pag.131) • BERCIU Dumitru, BUTOIU M., Cercetări arheologice în oraşul Slatina şi în împrejurimi, (pag.139) • CRIŞAN Ion Horaţiu, DĂNILĂ Ştefan, Cimitirul de incineraţie din epoca bronzului de la Bistriţa, (pag.145) • DRAGOMIR I.T., Săpăturile arheologice de la Cavadineşti, (pag.151) • STRATAN Ion, Cercetări şi săpături arheologice executate de Muzeul raional Lugoj în 1956 şi 1958, (pag.163) • NESTOR Ion, ZAHARIA Eugenia, Săpăturile de la Mediaş, (pag.171) • ZOLTAN Szekely, Săpăturile executate de Muzeul regional din Sf. Gheorghe, (pag.179) • FERENCZI Istvan, Săpăturile de salvare de la Ciumbrud, (pag.191) • MORINTZ Sebastian, Săpăturile de la Bîrseşti, (pag.201) • PREDA Constantin, Săpăturile de la Alexandria, (pag.209) • VULPE Alexandru, Săpăturile de la Ferigele, (pag.219) • CONDURACHI Emil, Şantierul arheologic Histria, (pag.227) • BERCIU Dumitru, PREDA Constantin, Săpăturile de la Tariverde, (pag.273) • ANGELESCU Nicolae, PREDA Constantin, Săpăturile de salvare de la Satu-Nou. Cimitirul geto-dacic I, (pag.283) • BERCIU Dumitru, Săpăturile de informare de la Goştinu şi Ghizdaru, (pag.291) • BUJOR Exspectatus, Şantierul arheologic Murighiol, (pag.297) • DAICOVICIU Constantin, Şantierul arheologic Grădiştea Muncelului, (pag.301) • VULPE Radu, Şantierul arheologic Popeşti, (pag.321) • MĂTASĂ C., ZAMOŞTEANU I., ZAMOŞTEANU M., Săpăturile de la Piatra Neamţ, (pag.339) • BICHIR Gheorghe, Săpăturile de salvare de la Cuciulata, (pag.351) • MACREA Mihail, PROTASE Dumitru, RUSU Mircea, Şantierul arheologic Porolissum, (pag.361) • BUJOR Exspectatus, SIMION G., Săpăturile de salvare din cimitirul roman de la Isaccea, (pag.391) • FERENCZI Geza, FERENCZI Istvan, Săpăturile de salvare din 1957-1958 de la Sânpaul, (pag.401) • PROTASE Dumitru, Săpăturile de la Alba Iulia, (pag.407) • LUPU Nicolae, Săpăturile de la Boiţa, (pag.411) • PROTASE Dumitru, Şantierul arheologic Soporul de Cîmpie, (pag.423) • CRIŞAN Ion Horaţiu, Şantierul arheologic Turda, (pag.431) • MORINTZ Sebastian, Săpăturile de la Chilia, (pag.441) • ANTONESCU I., Săpăturile arheologice de la Gabăra, (pag.449) • RAŢĂ S., ZAHARIA N., Sondajul arheologic de la Botoşani „Dealul Cărămidăriei”, (pag.461) • BUJOR Exspectatus, MATROSENCO Ana, TUDOR Dumitru, Sucidava V, (pag.473) • ANGHELESCU Niţă, MITREA Bucur, Săpăturile de salvare de la Independenţa, (pag.495) • PREDA Constantin, Săpăturile de la Olteni, (pag.503) • NESTOR Ion, ZAHARIA Eugenia, Săpăturile de la Sărata-Monteoru, (pag.513) • COMŞA Maria, Săpăturile de la Nuşfalău, (pag.519) • MITREA Bucur, Săpăturile de salvare de la Sultana, (pag.531) • COMŞA Maria, Săpăturile de la Bucov, (pag.541) • MITREA Bucur, Şantierul arheologic Satu Nou, necropola feudală timpurie nr. 1, (pag.551) • NESTOR Ion, ZAHARIA Eugenia, Săpăturile de la Dridu, (pag.561) • CEACALOPOL Gloria, FLORESCU Grigore, FLORESCU Radu, Săpăturile arheologice de la Capidava, (pag.571) • BARNEA I., COMŞA Maria, Şantierul arheologic Garvăn (Dinogetia), (pag.583) • DIACONU Petre, Şantierul arheologic Păcuiul lui Soare, (pag.599) • CONSTANTINESCU Marius, MATEI M.D., NICORESCU M., Şantierul arheologic Suceava, (pag.609) • CONSTANTINESCU Marius, DIACONU Gheorghe, POPESCU Dorin, TEODORESCU Victor, Şantierul arheologic Tîrgşor, (pag.631) • MATEI M.D., Săpăturile de salvare din Cetatea de pământ de la Bîrlad, (pag.645) • CANTACUZINO Gh.I., IONAŞCU I., MORINTZ Sebastian, ROSETTI Dinu V., Şantierul arheologic Bucureşti, (pag.657) • Lista principalelor localităţi menţionate în acest volum, (pag.683) • Abreviaţiuni folosite mai des în acest volum, (pag.684)
Nr.VIII, 1962 [descarcă numărul integral (113MB)]
• DRAGOMIR I.T., Săpăturile arheologice întreprinse la Bălteni (r.Făurei, reg.Galaţi), (pag.11) • ZOLTAN Szekely, Săpăturile arheologice întreprinse la Porumbenii Mici, (pag.25) • TEODORU Dan G., ZAHARIA Emilia, Sondajele de la Spinoasa şi Erbiceni, (pag.35) • PETRESCU-DÂMBOVIŢA Mircea, ZAHARIA Emilia, Sondajul arheologic de la Dăneşti. Studiul materialului paleofaunistic din sondajul din anul 1958 de la Dăneşti, (pag.47) • BARNEA I., LĂZĂRESCU E., Sondajul de la Câmpulung. Punct „Cloaşter”, (pag.65) • ROSETTI Dinu V., Şantierul arheologic Cetăţeni, (pag.73) • ANDRONIC Alexandru, NEAMŢU Eugen, Săpăturile de salvare de la Vaslui, (pag.89) • ROSETTI Dinu V., Cercetările de la mânăstirea Hurezu, (pag.103) • ROSETTI Dinu V., Sondajul din 1957 de la mânăstirea Gura Motrului, (pag.107) • NICOLĂESCU-PLOPŞOR Constantin, PĂUNESCU Alexandru, POP Ion, Săpăturile din peştera Gura Cheii - Râşnov, (pag.113) • STRATAN Ion, Şantierul Tincova (r.Caransebeş, reg.Timişoara), (pag.123) • IONESCU M., PĂUNESCU Alexandru, RĂDULESCU Gheorghe, Săpăturile din împrejurimile oraşului Giurgiu, (pag.127) • BUZDUGAN Constantin, CĂPITANU Viorel, URSACHE V., Săpăturile de la Buda, (pag.141) • MOGOŞANU Florin, Şantierul de la Lapoş, (pag.145) • PĂUNESCU Alexandru, Săpăturile de la Gâlma (com. Sita Buzăului, r. Târgu Secuiesc), (pag.153) • GALAMB L., RUSU Mircea, SPOIALĂ V., Săpăturile arheologice de la Oradea-Salca, (pag.159) • ARICESCU Andrei, COMŞA Eugen, GALBENU Doina, Săpături arheologice la Techirghiol, (pag.165) • HAIMOVICI Sergiu, NECRASOV Olga, Studiul resturilor de faună neolitică (cultura Hamangia) descoperite în cursul săpăturilor de la Techirghiol, (pag.175) • MATEESCU Corneliu, Săpături arheologice la Vădastra, (pag.187) • PAUL Iuliu, Sondajul arheologic de la Ocna Sibiului, (pag.193) • COMŞA Eugen, Săpături arheologice la Boian-Vărăşti, (pag.205) • COMŞA Eugen, Săpături arheologice la Ipoteşti, (pag.213) • COMŞA Eugen, Săpături arheologice la Luncaviţa, (pag.221) • FLORESCU Adrian, FLORESCU C., FLORESCU Marilena, PETRESCU-DÂMBOVIŢA Mircea, Şantierul arheologic Truşeşti, (pag.227) • MARINESCU-BÎLCU Silvia, Sondajul de la Tîrpeşti, (pag.235) • DUMITRESCU Hortensia, DUMITRESCU Vladimir, Activitatea şantierului arheologic Traian, (pag.245) • HAIMOVICI Sergiu, NECRASOV Olga, Studiul resturilor de faună descoperite în 1959 la Traian (Dealul Viei şi Dealul Fântânilor), (pag.261) • BERCIU Ion, POPA Alexandru, Săpăturile de salvare de la Sîntimbru, (pag.267) • SIMACHE N.I., TEODORESCU Victor, Săpăturile arheologice de salvare de la Smeieni, (pag.273) • BICHIR Gheorghe, Săpăturile de salvare de la Cuciulata, (pag.283) • BICHIR Gheorghe, DOGAN Eugen, Săpături arheologice la Mîndrişca, (pag.291) • BUZDUGAN Constantin, FLORESCU Marilena, Săpăturile din aşezarea de epoca bronzului (cultura Monteoru) de la Bogdăneşti, (pag.301) • VULPE Alexandru, ZAMOŞTEANU I., Săpăturile de la Costişa, (pag.309) • HOREDT Kurt, ORDENTLICH I., Săpăturile de la Otomani, (pag.317) • ZOLTAN Szekely, Sondajele efectuate de Muzeul Regional din Sf. Gheorghe, (pag.325) • DĂNILĂ Ştefan, VLASSA N., Săpăturile arheologice de la Sărăţel, (pag.341) • RUSU Mircea, Săpătura de salvare de la Luduş, (pag.349) • BERCIU Ion, HOREDT Kurt, POPA Alexandru, Săpăturile de la Teleac, (pag.353) • VULPE Alexandru, Sălaşul hallstattian de la Novaci, (pag.359) • ANGELESCU Nicolae, MITREA Bucur, PREDA Constantin, Şantierul Satul Nou. Necropola geto-dacă, (pag.369) • CANTACUZINO Gh.I., SIMION G., Cercetările arheologice de la Teliţa, (pag.373) • CONDURACHI Emil, Şantierul Histria, (pag.383) • POPESCU Emilian, PREDA Constantin, Săpăturile arheologie de la Mangalia (Callatis), (pag.439) • VULPE Radu, Şantierul arheologic Popeşti, (pag.457) • DAICOVICIU Constantin, Şantierul arheologic Grădiştea Muncelului, (pag.463) • LUPU Nicolae, Cetatea dacică de la Tilişca, (pag.477) • MACREA Mihail, Mitrofan I., Şantierul arheologic Porolissum, (pag.485) • GOSTAR Nicolae, Săpăturile şi sondajele de la Şendreni-Barboşi, (pag.505) • MORINTZ Sebastian, Săpăturile de la Chilia, (pag.513) • HARŢUCHI Nicolae, MORINTZ Sebastian, Săpăturile de la Ţifeşti, (pag.521) • PROTASE Dumitru, Şantierul arheologic Soporul de Câmpie, (pag.527) • CONSTANTINESCU Marius, DIACONU Gheorghe, Şantierul arheologic Tîrgşor, (pag.537) • TUDOR Dumitru, Săpăturile arheologice de la Cioroiul Nou, (pag.547) • BUJOR Exspectatus, TUDOR Dumitru, Sucidava VI, (pag.555) • AURELIAN Petre, Săpăturile de la Piatra Frecăţei, (pag.565) • PALADE Vasile, ZAHARIA Emilia, ZAHARIA N., Sondajul din necropola de la începutul epocii migraţiilor de la Pietriş, (pag.591) • ZAHARIA Emilia, ZAHARIA N., Sondajul de salvare din necropola de la Probota, (pag.599) • ANGELESCU Nicolae, MITREA Bucur, Şantierul Independenţa, (pag.609) • MITREA Bucur, MORINTZ Sebastian, PREDA Constantin, Săpăturile de salvare de la Spanţov, (pag.615) • ZAHARIA Eugenia, Sondajele de la Bratei din 1959, (pag.623) • HOREDT Kurt, MOLNAR Ştefan, ZOLTAN Szekely, Săpăturile de la Porumbenii Mici, (pag.633) • MITREA Bucur, Săpăturile de la Satu Nou. Necropolele feudale timpurii, (pag.643) • COMŞA Maria, HARŢUCHI Nicolae, RĂDULESCU Alexandru, Necropola de incineraţie de la Castelu, (pag.649) • NESTOR Ion, ZAHARIA Eugenia, Săpăturile de la Dridu, (pag.661) • MITREA Bucur, Şantierul Sultana, (pag.667) • MITREA Bucur, RAŢĂ S., ŞTEFAN Gheorghe, Şantierul arheologic Garvăn (Dinogetia), (pag.675) • CEACALOPOL Gloria, FLORESCU Grigore, FLORESCU Radu, Săpăturile arheologice de la Capidava, (pag.693) • DORNER Egon, RUSU Mircea, Săpătura de salvare de la Şiclău, (pag.705) • ANGELESCU Nicolae, DIACONU Petre, POPA Radu, Şantierul arheologic Păcuiul lui Soare, (pag.713) • TEODOR Dan Gh., Săpăturile arheologice de la Răducăneni, (pag.723) • IONIŢĂ Ion, Săpăturile de salvare de la Trifeşti, (pag.733) • ANDRONIC Alexandru, ARION Gheorghe, MARTINOVICI Trifu, MATEI M.D., NEAMŢU Eugenia, NICORESCU M., Şantierul arheologic Suceava, (pag.741) • CANTACUZINO Gh.I., MORINTZ Sebastian; PANAIT Panait I., ROMAN Petre, ROSETTI Dinu V., Săpăturile arheologice din Bucureşti, (pag.761) • ANDRONIC Alexandru, BANU Florin, IONIŢĂ Ion, Şantierul arheologic de la Vaslui, (pag.795) • Lista principalelor localităţi menţionate în acest volum, (pag.805) • Lista prescurtărilor folosite mai des în revistă, (pag.806)
Nr.IX, 1970 [descarcă numărul integral (49MB)]
• Cuvînt înainte, (pag.7)
• BITIRI Maria, Săpăturile paleolitice din Ţara Oaşului (1962 - 1966), (pag.11) • DUMITRESCU Hortensia, DUMITRESCU Vladimir, Şantierul arheologic Traian, (pag.39) • HAIMOVICI Sergiu, NECRASOV Olga, Studiul resturilor de faună neolitică deshumate la şantierul arheologic Traian, (pag.59) • MATEESCU Corneliu, Săpături arheologice la Vădastra (1960 - 1966), (pag.67) • GALBENU Doina, Aşezarea şi cimitirul de Limanu, (pag.77) • CIOFLAN Teodor, Sondajele de la Izvoarele, (pag.87) • HAIMOVICI Sergiu, NECRASOV Olga, Studiul resturilor de faună din aşezarea neolitică de la Izvoarele, (pag.91) • PAUL Iuliu, Săpăturile arheologice din vara anului 1960 de la Ocna Sibiului (jud.Sibiu), (pag.97) • DARDAN Gianina, HAIMOVICI Sergiu, Studiul resturilor de faună provenite din aşezarea neolitică de la Luncaviţa (jud.Tulcea), (pag.107) • BICHIR Gheorghe, Săpăturile de la Mândrişca (jud.Bacău), (pag.113) • BADER Tiberiu, DUMITRAŞCU Sever, Săpăturile arheologice la aşezarea de tip Otomani de la Medieşul Aurit, (pag.127) • CRIŞAN Ion Horaţiu, Necropola de incineraţie aparţinând culturii Wietenberg-Sighişoara de la Bistriţa, (pag.137) • ALEXANDRESCU A.D., POP Ion, Sondajele de la Braşov-Păticel, (pag.161) • VLASSA N., Săpăturile de salvare de la Iernut (jud.Mureş), (pag.167) • CONDURACHI Emil, Şantierul arheologic Histria, (pag.177) • BASA Beniamin, Şantierul Simeria, (pag.225) • LUPU Nicolae, Şantierul arheologic Tilişca, (pag.233) • NUBAR H., PURCĂRESCU P., TUDOR Dumitru, Săpăturile arheologice de la Castra Traiana, (pag.245) • POPESCU Emilian, POPESCU Eugen, Raport preliminar asupra săpăturilor efectuate în anii 1962-1967 în castrul roman de lângă Câmpulung-Muscel (Jidova), (pag.251) • URSACHI Vasile, Săpăturile arheologice de la Văleni, (pag.265) • BICHIR Gheorghe, POPESCU Eugen, Săpăturile arheologice de la Mătăsaru, jud. Dâmboviţa, (pag.271) • TUDOR Dumitru, Sucidava VII. Campaniile de săpături arheologice XIII-XVIII (1960-1961 şi 1963-1966) de la Celei, jud.Olt, (pag.281) • ZOLTAN Szekely, Săpăturile executate de Muzeul din Sf.Gheorghe (1959-1966), (pag.297) • DOLINESCU-FERCHE Suzana, Raport asupra săpăturilor de la Dulceanca (1963-1967) (jud.Teleorman), (pag.317) • TEODOR Dan Gh., Săpăturile arheologice de la Cordeni (jud.Vaslui), (pag.325) • CHIŢESCU M., IONESCU M., MITREA Bucur, PREDA Constantin, RĂDULESCU Gheorghe, Necropola feudală timpurie de la Izvorul (jud.Ilfov) (Săpăturile din 1963-1966), (pag.329) • MATEESCU Corneliu, Un bordei din epoca lui Mircea cel Bătrân, descoperit la Vădastra, (pag.337) • RAŢĂ S., Sondajul de la Stăneşti, (pag.345) • TEODOR Dan Gh., ZAHARIA Emilia, Noi date arheologice referitoare la Târgul Baia, (pag.353) • CHIŢESCU Lucian, Cercetările arheologice de la Cetatea Nouă şi cetatea Crăciuna, (pag.367) • ANDRONIC Alexandru, CONSTANTINESCU Marius, FOIT Grigore, MARTINOVICI Trifu, MATEI M.D., NICORESCU M., TEODOR Dan Gh., Şantierul arheologic Suceava, (pag.373) • BUSUIOC Elena, Şanţul de apărare al oraşului Suceava din secolul al XV-lea, (pag.401) • ANDRONIC Alexandru, Săpăturile de salvare de la Tomeşti, (pag.407) • PERIAN V., Noi puncte arheologice pe harta jud.Botoşani, (pag.417) • BAROANĂ Nelu, Descoperiri arheologice în partea de nord a jud.Teleorman, (pag.421) • DĂNILĂ Ştefan, O aşezare din epoca bronzului descoperită la Livezile (jud.Bistriţa-Năsăud), (pag.425) • DĂNILĂ Ştefan, Aşezări vechi descoperite în jud. Bistriţa-Năsăud, (pag.431) • DORNER Egon, Cercetări şi săpături arheologice în judeţul Arad, (pag.445) • PETRE-GOVORA Gheorghe, Descoperiri arheologice din epoca fierului în jud.Vâlcea, (pag.467) • STOICA Onoriu, Descoperiri arheologice şi numismatice din Oltenia, (pag.491) • DRAGOMIR I.T., Descoperiri arheologice la Rogojeni, pe valea Horincii (jud.Galaţi), (pag.503) • CUSTUREA Gabriel, Cercetări perieghetice în sudul Moldovei, (pag.511) • VLASSA N., Descoperiri arheologice în oraşul Cluj, (pag.529)
• Abrevieri, (pag.533)
Nr.X, 1973 [descarcă numărul integral (60MB)]
I. SĂPĂTURI ARHEOLOGICE
I. Rapoarte preliminare
• PĂUNESCU Alexandru, Cercetări paleolitice în judeţul Botoşani (1970), (pag.9) • BRUDIU Mihai, Cercetări paleolitice la Puricani, judeţul Galaţi (1970), (pag.15) • MATEESCU Corneliu, Săpăturile arheologice de la Vădastra (1970), (pag.19) • COMŞA Eugen, Complexul arheologic de la Grădiştea Ulmilor - Boian, jud.Ialomiţa (1960 - 1965), (pag.25) • COMŞA Eugen, Rezultatele săpăturilor arheologice din aşezarea neolitică de la Ipoteşti, jud.Olt (1961), (pag.33) • NECRASOV Olga, Studiul resturilor de faună din aşezarea neolitică de la Radovanu, jud.Ilfov, (pag.39) • COMŞA Eugen, KACSO Karol, Rezultatele sondajelor din complexul neolitic de la Oarţa de Sus, jud.Maramureş (1970), (pag.47) • TEODOR Silvia, Cetatea traco-getică de la Arsura, jud.Vaslui (1964), (pag.53) • ATANASIU F., CRIŞAN Ion Horaţiu, DAICOVICIU Constantin, FERENCZI Istvan, VASILIEV V., Şantierul arheologic dacic din Munţii Orăştiei, jud.Hunedoara (1960-1966), (pag.61) • PIASKOWSKI J., Examenul metalografic al unor obiecte antice de fier de la Poiana şi Popeşti din epoca Latene, (pag.87) • BICHIR Gheorghe, Şantierul arheologic Poiana-Dulceşti, jud.Neamţ (1961-1970), (pag.97) • BUJOR Exspectatus, Aşezarea romană de la Bumbeşti-Jiu, jud.Gorj (1969-1972), (pag.107) • CHIRILĂ Eugen, GUDEA Nicolae, Şantierul arheologic Bologa, jud.Cluj (1967), (pag.115) • ONEA Octavian, PETOLESCU Constantin C., Cercetări în necropola Sucidavei, jud.Olt (1968), (pag.125) • POENARU-BORDEA Gheorghe, Monedele descoperite în necropola Sucidavei în campania a XX-a (1968), (pag.141) • RADU Ortansa, Mormântul sarmatic de la Pădurea Verde, Timişoara, jud.Timiş (1969), (pag.147) • APROTOSOAIE Filaret, ZAHARIA Emilia, ZAHARIA N., Sondajul din aşezarea de la Drăguşeni „La Ocoale” jud.Botoşani (1968), (pag.151) • PALADE Vasile, Săpăturile arheologice de la Bogdăneşti-Fălciu, jud.Vaslui (1967-1968), (pag.169) • NESTOR Ion, ZAHARIA Eugenia, Raport preliminar despre săpăturile de la Bratei, jud.Sibiu (1959-1972), (pag.191) • DOLINESCU-FERCHE Suzana, Aşezarea din secolul al VI-lea e.n. de la Olteni, jud.Teleorman (1966), (pag.203) • MITREA Bucur, Necropola feudală timpurie de la Izvoru-Giurgiu, jud.Ilfov (1970), (pag.209) • ZOLTAN Szekely, Săpăturile executate de Muzeul din Sf.Gheorghe (1967-1970), (pag.219) • CIUCĂ Nicoleta, Descoperiri de tip Protodridu la Bârlad - cartierul Munteni, jud.Vaslui (1964), (pag.225) • ALEXANDRESCU A.D., MARCU M., POP Ion, Raport asupra săpăturilor de la Hărman, jud.Braşov (1961-1970), (pag.231) • MONAH Dan, SPINEI Victor, Şantierul arheologic Brăşăuţi, jud.Neamţ (1969), (pag.261) • ANDRONIC Alexandru, NEAMŢU Eugenia, Săpăturile de salvare de la Huşi, jud.Vaslui (1964), (pag.275) • CHEPTEA Stela, NEAMŢU Eugenia, Cercetările arheologice de la „Casa Dosoftei” din Iaşi (1966-1968), (pag.281)
2. Rapoarte definitive
• BARNEA I., Noi descoperiri din epoca feudalismului timpuriu la Dinogetia-Garvăn, jud.Tulcea (1963-1968), (pag.291)
II. CERCETĂRI DE SUPRAFAŢĂ
• FERENCZI Geza, FERENCZI Istvan, Cercetări de topografie arheologică în bazinul superior al Târnavei Mari (Partea I), (pag.335) • CHIRICĂ V., POPOVICI-BALTĂ R., Cercetări arheologice de suprafaţă la sud de Bucureşti, (pag.353)
• Abrevieri, (pag.367)
Nr.XIII, 1979 [descarcă numărul integral (51MB)]
• PIPPIDI D.M., Cuvînt înainte, (pag.3)
• BRUDIU Mihai, Rezultatele cercetărilor arheologice din staţiunea paleolitică de la Cotu Miculiţi - Comuna Coţuşca, judeţul Botoşani, (pag.7) • BORONEANŢ Vasile, CRĂCIUNESCU G., STÂNGĂ Ion, Raport privind săpăturile de la Ostrovul Mare - Campania 1978, (pag.17) • BRUDIU Mihai, ISTRATE M., Probleme noi în aşezarea paleolitică - Măluşteni (judeţul Vaslui), (pag.21) • BORONEANŢ Vasile, VLAD I., Raport preliminar privind cercetările arheologice şi multidisciplinare de la Ciuperceni, judeţul Teleorman, (pag.25) • NICA Marin, Raport asupra săpăturilor arheologice efectuate în aşezarea neolitică de la „Viaduct”-Cîrcea (jud.Dolj), (pag.29) • COMŞA Eugen, Rezultatele săpăturilor arheologice de la Radovanu (1978), (pag.31) • URSULESCU Nicolae, Cercetările arheologice din 1978, de la Preuţeşti-„Haltă” (jud.Suceava), (pag.35) • IGNAT Doina, Aşezarea neolitică de la Suplacu de Barcău, jud.Bihor, (pag.45) • BARTOK B., SZEKELY Z., Cuptoarele de ars oale de la Ariuşd, jud.Covasna, (pag.55) • OBERLANDER-TÂRNOVEANU Ernest, OBERLANDER-TÂRNOVEANU Irina, Aşezarea neolitică şi necropola de la Sarichioi, jud.Tulcea. Campania 1978, (pag.59) • SZEKELY Z., SZEKELY Zs., Aşezarea din epoca bronzului de la Peteni, (pag.71) • CRĂCIUNESCU G., Aşezarea din epoca bronzului de la Ostrovul Mare - colonie, (pag.73) • ANTONESCU S., MONAH Dan, Raport preliminar de cercetare arheologică la Podei, Tg.Ocna, (pag.75) • LANHUZOV V., TURCU Mioara, Cercetări de salvare la Militari - Cămpul lui Boja, campania 1978, (pag.77) • MONAH Dan, Raport preliminar de cercetare arheologică la Mărgineni-Cetăţuia, (pag.79) • ŞADURSCHI Paul, TEODOR Silvia, Descoperirile arheologice de la Lozna, com.Dersca. Aşezare hallstattiană, (pag.81) • CHIDIOŞAN Nicolae, Raport asupra săpăturilor arheologice întreprinse în anul 1978, în satul Tăşad, com.Drăgeşti, jud.Bihor, (pag.85) • GHERGHE Petre, Săpăturile din aşezarea geto-dacă de la Socu-Bărbăteşti, jud.Gorj, (pag.91) • ANASTASIU Florian, SÂRBU V., Raport preliminar de cercetare arheologică în staţiunea Grădiştea (jud.Brăila). Campania 1978, (pag.101) • CRIŞAN Ion Horaţiu, MEDELEŢ Florin, Raport preliminar asupra săpăturilor din 1978 la cetatea dacică de la Cugir (jud.Alba), (pag.105) • IRIMIA Mihai, Săpăturile arheologice în necropola getică de la Bugeac, com.Ostrov (1978), (pag.109) • BUTOIU M., PREDA Constantin, Aşezarea getică de la Sprîncenata (jud.Olt). Săpăturile din 1978, (pag.115) • STOICA Cornelia, Cercetări arheologice în aşezarea geto-dacică de la Cătunu, jud.Dîmboviţa, (pag.119) • TURCU Mioara, Raport preliminar asupra cercetărilor arheologice de la Bragadiru. Campania 1978, (pag.125) • BAZARCIUC Violeta-Veturia, Raport preliminar asupra cercetărilor efectuate de muzeul orăşenesc Huşi în anul 1978, (pag.127) • NEMOIANU Larisa, Sondajul arheologic de la Călineşti, jud.Maramureş, (pag.133) • DAICOVICIU Hadrian, FERENCZI Istvan, GLODARIU Ion, IAROSLAVSCHI Eugen, Cercetări în incinta sacră a Sarmizegetusei, (pag.135) • CĂPITANU Viorel, Raport privind săpăturile arheologice de la Răcătău, jud.Bacău, (pag.139) • CONOVICI Nicolae, Şantierul arheologic Piscul Crăsani - 1978, (pag.143) • BABEŞ Mircea, CONSTANTINESCU Marius, Raport asupra săpăturilor de la Cîrlomăneşti, jud.Buzău, (pag.147) • GLODARIU Ion, IAROSLAVSCHI Eugen, NAGLER Thomas, RILL Martin, Raport asupra cercetărilor arheologice întreprinse în 1978 la Şura Mică, jud.Sibiu, (pag.149) • NICA Marin, POPILIAN Gheorghe, Raport asupra cercetărilor arheologice efectuate în aşezarea dacică şi prefeudală de la Gropşani 1978, (pag.155) • IGNAT Mircea, Cercetări arheologice privind cultura dacilor din nordul Moldovei în sec.II-III e.n., (pag.159) • DUMITRAŞCU Sever, Raport asupra cercetărilor arheologice de la Mişca, jud.Bihor, (pag.161) • CHELUŢĂ-GEORGESCU N., MUNTEAN-BĂRBULESCU Maria, RĂDULESCU Adrian, Şantierul arheologic Albeşti 1978, (pag.167) • COVACEF Zizi, Raport preliminar privind cercetările arheologice din sectorul V al Cetăţii Capidava, (pag.175) • CHELUŢĂ-GEORGESCU N., Capidava-1978. Cercetări efectuate în necropola romană, (pag.179) • PAPUC Gheorghe, Tropaeum Traiani 1978. Sectorul „Poarta de Vest”, (pag.183) • SCORPAN Constantin, Sacidava - 1978 (Raport preliminar), (pag.189) • BAUMANN Victor H., Cercetări arheologice în zona „Sarica-Niculiţel”, (pag.197) • BARNEA Alexandru, Dinogeţia, 1978. Raport privind săpăturile arheologice de sectorul D, Via Principalis (II), (pag.205) • NICA Marin, POPILIAN Gheorghe, TĂTULEA Corneliu Mărgărit, Raport asupra cercetărilor arheologice de la Locusteni, jud.Dolj, (pag.207) • BENEA Doina, MEDELEŢ Florin, MOGA M., PETROVSZKY R., Cercetările arheologice din castrul de la Tibiscum, (pag.109) • RUSU Adriana, Cercetări în necropola Muncelu-Brad, (pag.219) • MARINESCU L., SION A., Raport asupra cercetărilor arheologice din thermele de la Micia (Veţel, jud.Hunedoara, Campania 1978), (pag.225) • ANDRIŢOIU Ioan, Şantierul arheologic Micia-Necropola. Raport pentru campania de cercetări din 1978, (pag.227) • ALICU Dorin, DAICOVICIU Hadrian, PISO Ioan, POP Constantin, RUSU Adriana, Şantierul Ulpia Traiana Sarmizegetusa (Campania 1978), (pag.231) • POENARU-BORDEA Gheorghe, VLĂDESCU Cristian M., Săpăturile de salvare de la castrul Arutela din 1978, (pag.235) • BAUMANN Victor H., Raport asupra cercetărilor arheologice efectuate în „Villa rustica” din marginea nordică a comunei Niculiţel (jud.Tulcea), (pag.237) • PANAITESCU Adrian, Descoperiri pe Via Forensis a Municipiului Tropaeum Traiani, (pag.247) • SUCEVEANU Alexandru, Raport asupra campaniei de la Fîntînele din anul 1978, (pag.255) • ALDEA I.Al., CIUGUDEAN Horia, MOGA Vasile, Săpăturile arheologice de la Ghirbom [Campania 1978]. Raport preliminar, (pag.257) • DIACONU Gheorghe, TZONY M., Raport asupra cercetărilor arheologice de la Tîrguşoru-Vechi, jud.Prahova, (pag.263) • PALADE Vasile, Săpăturile arheologice din necropola de la Bîrlad - Valea Seacă. Campania din anul 1978, (pag.265) • DROB V., TZONY M., Raport asupra cercetărilor de la Corneşti-Crivăţ, jud.Dîmboviţa, (pag.271) • BUTOIU M., MINCĂ Aurelia, Descoperiri arheologice în sud-vestul Munteniei, între Limesul alutan şi Limesul transalutan, (pag.273) • STÂNGĂ Ion, Şantierul arheologic Ostrovu-Mare - Porţile de Fier II (1978), (pag.275) • NEAGU Nina, OLTEANU Ştefan, TEODORESCU Victor, Rezultatul cercetărilor arheologice de la Şirna (jud.Prahova) (anul1978) cu privire la secolele III-XI, (pag.277) • ANGHEL Gh., BLĂJAN Mihai, Săpăturile arheologice de la Sînmiclăuş-„Gruişor”, comuna Şona, jud.Alba (1978), (pag.281) • COMAN Ghenuţă, MAXIM-ALAIBA Ruxandra, TEODOR Dan Gh., Săpăturile arheologice de la Drăgeşti-Vaslui, (pag.285) • BARBU M., FERENCZI Istvan, Săpăturile arheologice de la Bulci (jud.Arad) în anul 1978, (pag.289) • BARBU M., ZDROBA M., Cercetările arheologice de la Arad-Vladimirescu, (pag.291) • DUMITRAŞCU Sever, Raport asupra săpăturilor arheologice din anul 1978 de la Biharea, (pag.297) • COMŞA Maria, Raport preliminar asupra săpăturilor de la Slon-Prahova (campania 1978), (pag.309) • JUGA Georgeta Maria, Raport preliminar privind cercetarea arheologică de la Mesteacăn, jud.Maramureş, (pag.311) • CHICIDEANU Ion, ESKENASY V., JUGA Georgeta Maria, MATEI Ştefan, POPA Radu, Şantierul arheologic Sarmisegetusa-jud.Hunedoara (epoca post-romană). Raport privind rezultatele cercetărilor campaniei 1978, (pag.315) • DIACONU Gheorghe, DRÂMBOCIANU Vasile, TZONY M., Şantierul arheologic Pietroasa-Buzău 1978, (pag.319) • HARHOIU Radu, Raport preliminar privind săpăturile arheologice de la Galaţii Bistriţei, (pag.321) • OPAIŢ Andrei, O nouă fortificaţie romano-bizantină în nordul Dobrogei-Topraichioi, (pag.325) • COMAN Ghenuţă, MAXIM-ALAIBA Ruxandra, Raport asupra săpăturilor de salvare de la Negreşti, (pag.333) • IOSIPESCU Sergiu, URSU Traian, URSU Viorica, Raport preliminar de cercetare arheologică la Cetatea Chioar, (pag.337) • BEJAN Adrian, Raport preliminar de cercetări arheologice la Jdioara, (pag.341) • GYLAI Paul, Raport preliminar de cercetare arheologică la Cetatea Lita, (pag.343) • ESKENASY V., Cercetările arheologice de la Mălăieşti şi Sălaşul de Sus, jud.Hunedoara. Campania 1978, (pag.345) • ANDRONIC Alexandru, POPESCU Rica, Principalele rezultate ale cercetărilor arheologice de la Vaslui - Curţile Domneşti din anul 1978, (pag.349) • DIACONESCU Petre, IONESCU C., Cercetări arheologice în zona fostei străzi „Rapsodiei” din Tîrgovişte - Biserica Stela Veche I, (pag.353) • ARTIMON Alexandru, PARAGINĂ Anton, Raport preliminar de cercetare arheologică la Adjudul Vechi, (pag.369) • CĂPĂŢÎNĂ D., HARHOIU Radu, VRABIE V., Raport preliminar de cercetare arheologică la Slobozia, (pag.371) • ŞTEFĂNESCU Aristide, Consideraţii arheologice privind necopola satului Măneşti-Buftea (sec.IV-V), (pag.375) • MĂNUCU-ADAMEŞTEANU Gheorghe, Necropola medievală de la Enisala (jud.Tulcea). Raport preliminar asupra campaniei de săpături din anul 1978, (pag.379) • UZUM Ilie, Săpăturile arheologice de la Ildia (com. Ciclova Română) - Campania 1978, (pag.387) • BOZU O., GUMĂ Marian, LAZAROVICI Gheorghe, SĂCĂRIN Caius, UZUM Ilie, Raport preliminar de cercetare arheologică la Gornea Libcova, (pag.391) • GYLAI Paul, Raport preliminar de cercetare arheologică la Săvădisla, (pag.395) • PANAIT Panait I., Raport preliminar asupra cercetărilor arheologice de la Curtea Nouă din Bucureşti, (pag.397) • ŢICO Cristian, Raport preliminar asupra cercetărilor de salvare efectuate la hanurile Zlătari şi Constantin Vodă din Bucureşti. Campania 1978, (pag.401) • RĂDULESCU Alexandru, Mărturii istorice în Piaţa Operei din Timişoara, (pag.405) • GEORGESCU Laurenţia, Consideraţii antropologice privind populaţia medievală din Câmpia Română, (pag.409) • BUZDUGAN Constantin, CHICIDEANU Ion, DRĂGUŞ D., LEAHU V., TROHANI George, ULANICI A., Raport asupra cercetărilor arheologice din anul 1978 la Turnu Măgurele, (pag.413) • CANTACUZINO Gh.I., GÎSCAN G., SIRU A., Raport preliminar de cercetare arheologică la Cetatea Turnu, (pag.415) • CONOVICI Nicolae, O locuinţă medievală din secolul VI descoperită în Oraşul de Floci, (pag.421)
Nr.XIV, 1980 [descarcă numărul integral (204MB)]
• BRUDIU Mihai, Cercetările arheologice în staţiunea arheologică de la Cotu Miculinţi, jud.Botoşani, (pag.5) • BORONEANŢ Vasile, Săpăturile de la Cladova, com.Păuliş, jud.Arad, (pag.13) • DRÂMBOCIANU Vasile, Cercetările arheologice de la Vadu Soreşti, com.Zărneşti, jud.Buzău, (pag.16) • COMŞA Eugen, Săpăturile arheologice de la Radovanu, (pag.25) • NICA Marin, Săpăturile de la Cârcea, (pag.29) • POPUŞOI Eugenia, Săpăturile arheologice de la Trestiana, com.Griviţa, jud.Vaslui, (pag.36) • IGNAT Doina, Cercetările arheologice de la Suplacu de Barcău, (pag.53) • ISTRATE M., Aşezarea neolitică Starcevo-Criş de la „Via Schineni” (com.Măluşteni), (pag.55) • HAŞOTTI Puiu, Aşezarea aparţinând culturii Hamangia de la Medgidia - Satu Nou, (pag.58) • HARŢUCHI Nicolae, Raport asupra săpăturilor arheologice de la Lişcoteanca, jud.Brăila, (pag.67) • ANTONESCU S., BUJOR Alexe, MONAH Dan, Raport preliminar asupra cercetărilor arheologice din comuna Poduri, jud.Bacău., (pag.86) • MARINESCU-BÎLCU Silvia, Drăguşeni, (jud.Botoşani). Raport de săpături, (pag.100) • BOLOMEY Alexandra, Exploatarea animalelor în aşezarea cucuteniană de la Drăguşeni, jud.Botoşani, (pag.103) • DRAGOMIR I.T., Săpăturile arheologice în aşezarea eneolitică de la Puricani, jud.Galaţi, (pag.107) • TURCU Mioara, Sondajul de la Militari „Câmpul Boja”, (pag.121) • LASZLO A., Şantierul arheologic Malnaş Peteni, jud.Covasna, (pag.124) • CHICIDEANU Ion, Săpăturile arheologice de la Costeştii din Vale, jud.Dâmboviţa, (pag.127) • SZEKELY Z., Consideraţii arheologice privind aşezarea din epoca bronzului de la Peteni, jud.Covasna, (pag.129) • KACSO Karol, Raport asupra cercetărilor de la Oarţa de Jos, jud.Maramureş, (pag.134) • DUMITRAŞCU Sever, Săpăturile arheologice de la Biharea, (pag.137) • LĂZURCĂ Elena, MĂNUCU-ADAMEŞTEANU Gheorghe, Noi descoperiri arheologice la Enisala, jud.Tulcea, (pag.146) • MĂNUCU-ADAMEŞTEANU Mihaela, Sondajul efectuat în aşezarea antică de la Vişina, com.Jurilovca, jud.Tulcea, (pag.157) • ANDRIŢOIU Ioan, DAICOVICIU Hadrian, RUSU Adriana, Verificări în incinta sacră a Sarmizegetusei, (pag.161) • BAZARCIUC Violeta-Veturia, Cetatea geto-dacică de la Buneşti-Dealul Bobului, jud.Vaslui, (pag.164) • URSACHI Vasile, Noi elemente de fortificaţie în aşezarea geto-dacică de la Brad, (pag.178) • BERCIU Dumitru, IOSIFARU Mariana, Săpăturile arheologice de la Ocniţa, jud.Vâlcea, (pag.183) • GHERGHE Petre, Aşezarea geto-dacică de la Socu-Bărbăteşti, (pag.186) • TURCU Mioara, Cercetări asupra aşezărilor de la Bragadiru-Bucureşti, (pag.191) • STOICA Cornelia, Cercetări arheologice în aşezarea geto-dacică de la Cătunu, jud.Dâmboviţa, (pag.195) • DIACONESCU Mihai, DROB V., Săpăturile de la Ocniţa-Dâmboviţa, (pag.200) • ANASTASIU Florian, SÂRBU V., Cercetările arheologice de la Grădiştea, jud.Brăila, (pag.209) • IRIMIA Mihai, Cercetări în necropola getică de la Bugeac, com.Ostrov, (pag.219) • ŞADURSCHI Paul, TEODOR Silvia, Aşezarea din cea de a doua epocă a fierului de la Lozna, jud.Botoşani, (pag.225) • JUGA Georgeta Maria, Raport preliminar privind cercetarea arheologică de la Mesteacăn, jud.Maramureş, (pag.238) • MATEI Alexandru V., Aşezarea dacilor liberi de la Panic, com.Hereclean, jud.Sălaj, (pag.240) • IGNAT Mircea, Cercetările arheologice de la Dolheştii Mari, (pag.243) • MIHĂILESCU-BÎRLIBA Virgil, MIRIŢOIU Nicolae, UDRESCU Marian Ştefan, Raport preliminar privind cercetările de la Târzia, com. Brusturi-Drăgăneşti, jud.Neamţ, (pag.246) • NICA Marin, POPILIAN Gheorghe, TĂTULEA Corneliu Mărgărit, Raport asupra cercetărilor de la Locusteni, jud.Dolj., (pag.254) • BICHIR Gheorghe, Săpăturile de la Coloneşti-Gueşti, (pag.261) • DOMĂNEANŢU Catrinel, Rezultatele săpăturilor de la Nuntaşi, (pag.265) • OPAIŢ Andrei, SION A., VASILIU I., Aegyssus, (pag.267) • ALICU Dorin, DAICOVICIU Hadrian, PISO Ioan, POP Constantin, RUSU Adriana, Săpăturile de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, (pag.276) • ALDEA I.Al., MOGA Vasile, Cercetările arheologice de la Ghirbom, com.Berghin, jud.Alba, (pag.283) • CHIRILĂ Eugen, GUDEA Nicolae, LUCĂCEL V., MATEI Alexandru V., Săpăturile arheologice şi lucrările de restaurare şi conservare executate la Porolissum (Moigrad), (pag.286) • GUDEA Nicolae, Săpăturile din castrul roman de la Feldioara, (pag.289) • ISAC Dan, Castrul roman de la Gilău, jud.Cluj, (pag.292) • BENEA Doina, BONA Petru, MEDELEŢ Florin, PETROVSZKY R., Cercetările arheologice de la Tibiscum, (pag.298) • BAUMANN Victor H., Cercetările arheologice din ferma romană de la Teliţa, (pag.304) • BRUDIU Mihai, Săpăturile de salvare din Castellum de pământ (secolele II-III e.n.) descoperit la Galaţi, (pag.314) • ŞADURSCHI Paul, „Troianul” Moldovei de Sus, (pag.321) • OPAIŢ Andrei, ZAHARIADE Mihai, Cercetările arheologice de la fortificaţia romano-bizantină de la Topraichioi-Babadag, (pag.335) • BUCOVALĂ Mihai, PAPUC Gheorghe, Cercetările arheologice de la Ovidiu, jud.Constanţa, (pag.342) • TZONY M., Termele de la Pietroasele, (pag.348) • CHIŢU Ştefan, POPILIAN Gheorghe, VASILESCU M., Săpăturile arheologice de la Romula, (pag.351) • POPILIAN Gheorghe, Săpăturile din aşezarea civilă a castrului roman de la Slăveni, (pag.354) • NICA Marin, TĂTULEA Corneliu Mărgărit, TOROPU Octavian, TUDOR Dumitru, Şantierul arheologic de la Sucidava-Corabia, (pag.357) • POPILIAN Gheorghe, Săpăturile arheologice din necropola plană a Sucidavei, (pag.364) • BEJAN Adrian, Aşezarea din secolele III-IV e.n. de la Hodoni-Pustă, jud.Timiş, (pag.366) • NICU Mircea, TAU Stela, Necropola birituală din secolul IV e.n. de la Barcea, jud.Galaţi, (pag.373) • BRUDIU Mihai, Rezultatul cercetărilor de la Vânători, jud.Galaţi, (pag.398) • PALADE Vasile, Necropola din secolul IV şi începutul secolului V e.n. de la Bârlad-Valea Seacă, (pag.407) • NEAGU Nina, OLTEANU Ştefan, TEODORESCU Victor, Rezultatele cercetărilor arheologice de la Şirna-Prahova, (pag.417) • MUSCA Luciana, MUSCA Tiberiu, Săpăturile arheologice de la Băleni-Români, jud.Dâmboviţa, (pag.423) • DOLINESCU-FERCHE Suzana, Cercetările arheologice de la Dulceanca II, (pag.430) • MITREA Ion, Şantierul arheologic de la Izvoare-Bahna, (pag.432) • COMAN Ghenuţă, MAXIM-ALAIBA Ruxandra, Săpăturile arheologice de la Gura Idrici-Vaslui, (pag.450) • TEODORU Dan G., Cercetări în aşezarea din secolele VII - VIII de la Lozna-Străteni, jud.Botoşani, (pag.455) • COMAN Ghenuţă, MAXIM-ALAIBA Ruxandra, TEODORU Dan G., Săpăturile arheologice de la Drăgeşti-Vaslui, (pag.462) • CONSTANTINESCU Gheorghe, PARAGINĂ Anton, Cercetările arheologice de la Budeşti-Coteşti, jud.Vrancea, (pag.468) • VASILIU I., Cercetările arheologice întreprinse în cimitirul feudal timpuriu (secolele XI-XII) de la Isaccea, (pag.480) • ANGHEL Gh., BLĂJAN Mihai, Săpăturile arheologice de la Sânmiclăuş, com.Şona, jud.Alba, (pag.488) • CUSTUREA Gabriel, DIACONU Petre, PAPASIMA Tudor, VLĂDILĂ P., Rezultatele săpăturilor arheologice din insula Păcuiul lui Soare, (pag.493) • POPA Radu, ŞTEFĂNESCU Radu, Şantierul arheologic Ungra, jud.Braşov, (pag.496) • ZOLTAN Szekely, Cercetări arheologice în necropola feudală de la Peteni (sec.XII). Date arheologice preliminare, (pag.504) • GEORGESCU Laurenţia, Materialul osteologic uman descoperit în necropola din secolul XII de la Peteni, (pag.509) • BEJAN Adrian, Cetatea feudală Jdioara. Sat Jdioara, com.Criciova, jud.Timiş, (pag.514) • RĂDULESCU Alexandru, Cercetările arheologice de la Satchinez. Jud.Timiş, (pag.524) • ESKENASY V., RUSU Adrian Andrei, Cercetări arheologice la cetatea de la Mălăieşi. Jud.Hunedoara, (pag.530) • CĂPĂŢÎNĂ D., HARHOIU Cristina, VRABIE V., „Cetatea din insulă” - Giurgiu, (pag.537) • CANTACUZINO Gh.I., Cercetările arheologice de la Cetatea Turnu, (pag.545) • EMANDI Emilian I., MATEI M.D., Cercetările din bazinul superior al Şomuzului Mare. Săpăturile arheologice de la Vornicenii Mari (Tulova), (pag.549) • ANDRONIC Alexandru, POPESCU Rica, Cercetările arheologice de la Vaslui. Curţile Domneşti, (pag.558) • POPESCU Rica, Săpăturile arheologice de la Dealul Paiului-Vaslui, (pag.566) • POPOVICI-BALTĂ R., Cercetări arheologice în aşezările rurale medievale de la Borniş. Com.Dragomireşti, jud.Neamţ (secolele XV-XVII), (pag.572) • RĂDULESCU Alexandru, Cercetările de la Mânăştiur, jud.Timiş, (pag.579) • POP Dina, POPOVICI-BALTĂ R., Săpăturile arheologice din aşezarea rurală medievală de la Negreşti-Neamţ, (pag.588) • ARTIMON Alexandru, PARAGINĂ Anton, Descoperiri de epocă feudală de la Adjudu Vechi. Jud.Vrancea, (pag.591) • ARTIMON Alexandru, Cercetările arheologice din aşezarea medievală de la Târgul Trotuş. Jud.Bacău, (pag.598) • MĂNUCU-ADAMEŞTEANU Gheorghe, Necropola medievală de la Enisala, (pag.619) • ŞTEFĂNESCU Aristide, Cercetările de la Măneşti-Buftea, (pag.626) • PANAIT Panait I., Cercetări privind palatul Curţii Noi din Bucureşti, (pag.632) • BORONEANŢ Vasile, Săpături arheologice de la Ostrovu Mare - Porţile de Fier II, (pag.636) • STÂNGĂ Ion, Cercetări în aşezarea neolitică de la Ostrovu Mare - km 876, „Porţile de Fier II”, (pag.641) • CRĂCIUNESCU G., Aşezarea feudală din Ostrovu Mare - km. 875, (pag.647) • AZVADUROV H., BORONEANŢ Vasile, COTEŢ P., NEAGU Th., POPESCU D., POSTOLACHE T.; TERZEA Elena, VLAD I., Cercetările arheologice şi multidisciplinare de la Ciuperceni-Turnu Măgurele, jud.Teleorman, (pag.652) • BOGDAN-CĂTĂNICIU Ioana, Săpăturile pe linia de fortificaţii transalutană, (pag.658) • GUDEA Nicolae, Cercetările de teren şi săpăturile arheologice efectuate pe linia de turnuri în sectorul de nord-vest al limesului Daciei, (pag.661) • CHIFOR Ioan, JUNGBERT Bela, POP Constantin, Săpăturile de la Gherla, (pag.664) • CONSTANTINESCU Marius, Săpăturile de la Ulmeni, (pag.668) • Abrevieri, (pag.672)
Nr.XV, 1981 [descarcă numărul integral (159MB)]
• BRUDIU Mihai, Rezultatele cercetărilor paleolitice din staţiunea de la Cotu Miculiţi, jud.Botoşani, (pag.7) • AZVADUROV H., BORONEANŢ Vasile, COTEŢ P., NEAGU Th., POPESCU D., ROMAN Ştefania, SERINI V., TERZEA Elena, VLAD I., Principalele rezultate ale cercetărilor de la Ciuperceni-Tr. Măgurele, (pag.14) • BORONEANŢ Vasile, Cercetările arheologice de la Ostrovu Mare-km 873, jud.Mehedinţi, (pag.17) • BORONEANŢ Vasile, HUREZAN P., ZDROBA M., Săpăturile arheologice de la Cladova, jud.Arad, (pag.19) • MINCĂ Aurelia, NICA Marin, Săpături arheologice în aşezarea neolitică de la Grădinile, jud.Olt, (pag.23) • POPUŞOI Eugenia, Săpăturile arheologice de la Trestiana, com.Griviţa, jud.Vaslui, (pag.28) • IGNAT Doina, Cercetările arheologice de la Suplacu de Barcău, jud.Bihor, (pag.37) • HAŞOTTI Puiu, Săpăturile arheologice de la Medgidia-Satu Nou, jud.Constanţa, (pag.41) • NICA Marin, Săpăturile arheologice din aşezarea neolitică de la „Viaduct Cîrcea”, jud.Olt, (pag.45) • LAZAROVICI Gheorghe, Şantierul arheologic Iclod (1977-1981), (pag.50) • COMŞA Eugen, Rezultatele săpăturilor arheologice de la Radovanu, (pag.62) • COMŞA Eugen, Rezultatele săpăturilor de salvare de la „Măgura Cuneştilor”, (pag.65) • DRAGOMIR I.T., Săpăturile arheologice din aşezarea cucuteniană de la Bereşti „Dealul Bulgarului”, jud.Galaţi, (pag.70) • MARINESCU-BÎLCU Silvia, Cercetările de la Drăguşeni, jud.Botoşani, (pag.82) • ŞADURSCHI Paul, Aşezarea neolitică din turbăria de la Lozna, jud.Botoşani, (pag.86) • ANDRIŢOIU Ioan, Şantierul arheologic Boiu, (pag.93) • CHICIDEANU Ion, Săpăturile arheologice de la Grojdibodu, jud.Olt, (pag.98) • CHICIDEANU Ion, Săpăturile arheologice de la Călugăreni, jud.Gorj, (pag.103) • TUDOR Ersilia, Săpăturile arheologice de la Odaia Turcului, jud.Dâmboviţa, (pag.108) • FLORESCU Adrian, FLORESCU Marilena, Cercetările arheologice de la Cîndeşti-Coasta Banului, com.Dumbrăveni, jud.Vrancea, (pag.112) • FLORESCU Adrian, FLORESCU Marilena, Observaţii recente cu privire la sistemul de fortificaţie al staţiunii de la Mănăstioara-Fitioneşti, (pag.124) • GAIU Corneliu, MARINESCU George, Săpăturile de la Archiud, „Hînsuri”, com.Teaca, jud. Bistriţa Năsăud, (pag.131) • GUMĂ Marian, SĂCĂRIN Caius, Cercetările arheologice de la „Stenca” Liubcovei, (pag.135) • CHIDIOŞAN Nicolae, Raport asupra săpăturilor întreprinse în satul Tăşad, com.Drăgeşti, jud.Bihor, (pag.138) • ZOLTAN Szekely, Rezultatul ultimelor cercetări din judeţul Covasna, în aşezări din epoca bronzului şi prima vîrstă a fierului, (pag.143) • TĂTULEA Corneliu Mărgărit, Săpăturile din aşezarea hallstattiană timpurie de la Portăreşti, jud.Dolj, (pag.149) • ALDEA I.Al., CIUGUDEAN Horia, VASILIEV V., Cercetări în aşezarea fortificată din prima vîrstă a fierului de la Teleac, jud.Alba, (pag.155) • GUMĂ Marian, SĂCĂRIN Caius, Şantierul arheologic Valea Timişului – „Rovină”, (pag.159) • IRIMIA Mihai, Cercetări arheologice în aşezarea hallstattiană de la Gura Canliei, jud.Constanţa, (pag.161) • VASILIEV V., ZRÎNYI A., Raport asupra cercetărilor de la Chendu, jud.Mureş, (pag.172) • MĂNUCU-ADAMEŞTEANU Mihaela, Cercetările din aşezarea antică de la Vişina, com.Jurilovca, jud.Tulcea (secolele VI-V î. e.n.), (pag.174) • ŞTEFAN Alexandru Simion, Cercetări aerofotografice în anii 1978-1980, (pag.178) • CONOVICI Nicolae, NEAGU Marian, Şantierul arheologic Piscu Crăsani, (pag.193) • CĂPITANU Viorel, Cercetări arheologice în aşezarea geto-dacă de la Răcătău, jud.Bacău, (pag.201) • BAZARCIUC Violeta-Veturia, Cetatea geto-dacă de la Buneşti, jud.Vaslui, (pag.211) • TĂTULEA Corneliu Mărgărit, Sondaj arheologic în cetatea geto-dacă de la Bîzdîna, jud.Dolj, (pag.218) • BERCIU Dumitru, IOSIFARU Mariana, Săpăturile arheologice de la Ocniţa, jud.Vîlcea, (pag.226) • TURCU Mioara, Cercetări arheologice la Bragadiru, (pag.229) • ANDRIŢOIU Ioan, DAICOVICIU Hadrian, FERENCZI Istvan, GLODARIU Ion, IAROSLAVSCHI Eugen, RUSU Adriana, Cercetări arheologice la Sarmizegetusa Regia, (pag.232) • ANASTASIU Florian, SÂRBU V., Cercetările arheologice din aşezarea geto-dacă de la Grădiştea, jud.Brăila, (pag.235) • GLODARIU Ion, IAROSLAVSCHI Eugen, NAGLER Thomas, RILL Martin, Cercetări arheologice la Şura Mică, (pag.242) • ALICU Dorin, DAICOVICIU Hadrian, ILIEŞ Constantin, PISO Ioan, POP Constantin, SOROCEANU Alina, Săpăturile de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, (pag.246) • MOGA Vasile, Cercetări arheologice în castrul roman de la Apulum, (pag.276) • HALASU A., IAMBOR Petre, MATEI Ştefan, Şantierul arheologic Cluj-Mănăştur, (pag.281) • BAJUSZ Ştefan, CHIRILĂ Eugen, GUDEA Nicolae, Săpăturile arheologice executate la Moigrad (Porolissum) I. Castrul de pe „Pomet”, (pag.285) • GAIU Corneliu, MARINESCU George, PROTASE Dumitru, Cercetările arheologice din castrul roman de la Ilişua, jud. Bistriţa Năsăud, (pag.289) • DIACONESCU Alexandru, ISAC Dan, OPREANU Coriolan, Castrul roman Gilău, (pag.293) • DIACONESCU Alexandru, ISAC Dan, OPREANU Coriolan, PISO Ioan, Castrul roman de la Căşei, (pag.297) • ARDEVAN Radu, PROTASE Dumitru, Săpăturile de salvare de la Gherla, (pag.299) • GUDEA Nicolae, Cercetările şi săpăturile arheologice executate pe linia înaintată de turnuri a limesului de vest, (pag.304) • BENEA Doina, Cercetările arheologice de la Tibiscum, (pag.306) • CHIŢU Ştefan, POPILIAN Gheorghe, VASILESCU M., Săpăturile arheologice de la Romula, (pag.324) • BÎCIU F., NICA Marin, TĂTULEA Corneliu Mărgărit, TUDOR Dumitru, Şantierul arheologic Sucidava Celei, (pag.327) • BARDAŞU Petre, BICHIR Gheorghe, Şantierul arheologic Stolniceni-Buridava, (pag.336) • POPILIAN Gheorghe, Săpăturile arheologice din aşezarea civilă a castrului de la Slăveni, jud.Olt, (pag.344) • POENARU-BORDEA Gheorghe, VLĂDESCU Cristian M., Cercetările arheologice în castrul roman de la Racoviţa şi zona aferentă, (pag.345) • BUJOR Exspectatus, Lucrările de restaurare şi consolidare la castrul cu zid de piatră de la Bumbeşti-Jiu, jud.Gorj, (pag.350) • BUCOVALĂ Mihai, PAPUC Gheorghe, Date noi despre fortificaţia de la Ovidiu, muncipiul Constanţa, (pag.352) • PANAITESCU Adrian, Cercetările arheologice din sectorul D al cetăţii Tropaeum Traiani, (pag.355) • DOMĂNEANŢU Catrinel, Rezultatele săpăturilor arheologice de la Histria-sector A, (pag.357) • COVACEF Zizi, Cercetările din sectorul V al cetăţii Capidava, (pag.361) • DUMITRAŞCU Sever, Raport asupra săpăturilor arheologice de la Biharea, (pag.367) • BLĂJAN Mihai, POPA Alexandru, Cercetările arheologice de la Alba Iulia „Staţia de salvare”, (pag.375) • BEJAN Adrian, BENEA Doina, Aşezarea din secolele III-IV e. n. de la Timişoara-Cioreni, (pag.381) • NEAGU Nina, OLTEANU Ştefan, Rezultatele cercetărilor arheologice de la Şirna-Prahova, (pag.384) • BEJAN Adrian, BENEA Doina, Şantierul arheologic Hodon-Pustă, (pag.388) • NICA Marin, POPILIAN Gheorghe, Săpăturile arheologice de la Locusteni – „La Gropan”, (pag.395) • PALADE Vasile, Săpăturile arheologice din necropola de la Bîrlad - Valea Seacă, (pag.398) • BRUDIU Mihai, Cercetări arheologice de salvare la Vînători, jud.Galaţi, (pag.407) • NICU Mircea, ŢAU Stela, Necropola din sec. al IV-lea de la Barcea, (pag.415) • MITREA Ion, Rezultatele cercetărilor arheologice din aşezarea de la Izvoare-Bahna (sec. VI-IX e.n), (pag.429) • CUSTUREA Gabriel, DIACONU Petre, PAPASIMA Tudor, SÂRBU V., VLĂDILĂ P., Cercetările arheologice de la Păcuiul lui Soare, (pag.435) • COMŞA Maria, Raport preliminar asupra săpăturilor executate la Slon, (pag.437) • MIHAI Viorica, Cercetările arheologice de la Dridu – „La Metereze” (1978-1980), (pag.439) • HEITEL Radu, Săpăturile arheologice din aşezarea de la Alba Iulia, (pag.446) • ZAHARIA Eugenia, Săpăturile arheologice de la Bratei, jud.Sibiu, (pag.449) • TEODOR Dan Gh., Principalele rezultate ale cercetărilor arheologice de la Lozna-Străteni, jud.Botoşani, (pag.452) • COMAN Ghenuţă, TEODOR Dan Gh., Săpăturile arheologice de la Drăgeşti-Vaslui, (pag.456) • MAXIM-ALAIBA Ruxandra, TEODOR Dan Gh., Săpăturile arheologice de la Gura Idrici - Vaslui, (pag.464) • MĂNUCU-ADAMEŞTEANU Gheorghe, Cercetările arheologice efectuate în comuna Nufăru jud.Tulcea, (pag.470) • IOSIPESCU Sergiu, URSU Traian, URSU Viorica, Cercetări arheologice la Cetatea de Piatră (Chioar), (pag.474) • CHIŢESCU Lucian, PAPASIMA Tudor, PĂUNESCU Anca, RĂDULESCU Venera, VLĂDILĂ P., Cercetările arheologice de la Piua Petrii (Oraşul de Floci), (pag.484) • GEORGESCU Laurenţia, Date antropologice preliminare asupra materialului osteologic uman descoperit în necropola I-a de la Piua Petrii, (pag.491) • ZOLTAN Szekely, Rezultatele săpăturilor privind epoca feudală executate în jud.Covasna, (pag.498) • ANDRONIC Alexandru, POPESCU Rica, Principalele rezultate ale săpăturilor de la Curtea Domnească din Vaslui, (pag.504) • CANTACUZINO Gh.I., DIACONESCU Petre, MIHĂESCU Gabriel, Cercetări arheologice în zona centrală a oraşului Tîrgovişte, (pag.508) • IAMBOR Petre, Sondajul arheologic de la Zalău-Ortelec, (pag.513) • ARTIMON Alexandru, Rezultatele cercetărilor arheologice din aşezarea medievală de la Tg.Trotuş, jud.Bacău, (pag.515) • CONSTANTINIU Margareta, PANAIT Panait I., Şantierul arheologic Străuleşti-Măicăneşti, (pag.529) • ŞTEFĂNESCU Aristide, Cercetările arheologice de la Măneşti-Buftea, (pag.532) • PANAIT Panait I., Cercetări arheologice de la Palatul Domnesc de la Curtea Nouă din Bucureşti, (pag.537) • LAZĂR Mircea Dan, WOLLMANN Volker, Un cuptor de redus minereu de fier descoperit la Ghelari, Hunedoara, (pag.541) • CUSTUREA Gabriel, Sondajul arheologic de salvare de la Ester, (pag.545) • BRĂCĂCESCU Cristian, CIUCEANU Radu, Cercetări arheologice de la Palatul Ghica-Tei, (pag.551) • Abrevieri, (pag.556)
Nr.XVI, 1981 [descarcă numărul integral (77MB)]
• BRUDIU Mihai, Săpăturile arheologice de la Cotu Miculinţi, (pag.5) • STÂNGĂ Ion, Repertoriul arheologic al zonei hidrocentralei de la Porţile de Fier II, jud.Mehedinţi, (pag.9) • NICA Marin, Săpăturile arheologice din aşezarea neolitică de la Cârcea jud.Dolj, (pag.16) • MINCĂ Aurelia, NICA Marin, Săpăturile arheologice din aşezările neoliticului timpuriu de la Grădinile, jud.Olt, (pag.22) • HAŞOTTI Puiu, Cercetările arheologice din aşezarea culturii Hamangia de la Târguşor - punctul „Urs”, (pag.26) • HAŞOTTI Puiu, Cercetările arheologice din aşezarea aparţinând culturii Hamangia de la Medgidia Satu-Nou, (pag.34) • COMŞA Eugen, Rezultatele săpăturilor arheologice de la Radovanu, (pag.41) • ZAHARIA Eugenia, Săpăturile arheologice de la Ariuşd (jud.Covasna), (pag.45) • MARINESCU-BÎLCU Silvia, Drăguşeni (jud.Botoşani), (pag.48) • COMŞA Eugen, Săpăturile de salvare de la „Măgura Cuneştilor”, (pag.53) • MORINTZ Sebastian, Săpăturile de la Babadag 1973-1974; 1977-1981, (pag.58) • AVRAM Alexandru, ZIMMERMANN Konrad, Histria, jud.Constanta. Raport preliminar asupra cercetărilor din punctul „Histria Pod”, 1980 şi 1981, (pag.65) • IRIMIA Mihai, Descoperiri arheologice în aşezarea antică de la Gura Canliei (jud.Constanţa), (pag.68) • IRIMIA Mihai, Descoperiri în necropola getică de la Bugeac, com.Ostrov, (pag.74) • BAZARCIUC Violeta-Veturia, Cetatea geto-dacică de la Buneşti-Avereşti, jud.Vaslui, (pag.89) • ATANASIU F., SÂRBU V., Cercetările arheologice din staţiunea geto-dacică de la Grădiştea (jud.Brăila), (pag.100) • DAICOVICIU Hadrian, FERENCZI Istvan, GLODARIU Ion, RUSU Adriana, Cercetările arheologice de la Sarmizegetusa Regia, (pag.105) • CĂPITANU Viorel, Cercetările arheologice din cetatea geto-dacică de la Răcătău, jud.Bacău, (pag.109) • ALICU Dorin, COCIŞ Sorin, DAICOVICIU Hadrian, ILIEŞ Constantin, PISO Ioan, RUSU Adriana, Săpăturile arheologice de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, (pag.121) • MITREA Ion, Cercetările arheologice în aşezarea din secolele II-V e.n. de la Cârligi, com.Filipeşti, jud.Bacău, (pag.135) • CHERA-MĂRGINEANU C., LUNGU Vasilica, Noi monumente de epoca romano-bizantină la Tomis, (pag.145) • NEAGU Nina, OLTEANU Ştefan, Aşezările din secolele III-XI de la Şirna, jud.Prahova, (pag.155) • BÎCIU F., NICA Marin, TĂTULEA Corneliu Mărgărit, TOROPU Octavian, TUDOR Dumitru, Şantierul arheologic Sucidava-Celei, (pag.158) • BUCOVALĂ Mihai, PAPUC Gheorghe, Cercetările arheologice în fortificaţia romano-bizantină de la Ovidiu (municipiul Constanţa), (pag.169) • NICU Mircea, ŢAU Stela, Săpăturile arheologice din necropola birituală din secolul IV e.n. de la Barcea, jud, Galaţi, (pag.172) • OPAIŢ Andrei, OPAIŢ C., SUCEVEANU Alexandru, ZAHARIADE Mihai, Şantierul arheologic Independenţa (Murighiol), (pag.180) • HEITEL Radu, OVIDIU Dan, Cercetările arheologice efectuate la Alba Iulia (punctul „Monetărie”) şi Sebeş-Alba, (pag.187) • BÂRZU Ligia, CONSTANTIN Itu, ZAHARIA Eugenia, Săpăturile arheologice de la Bratei (jud.Sibiu), (pag.190) • DUMITRAŞCU Sever, Săpăturile arheologice de la Biharea, (pag.194) • DOLINESCU-FERCHE Suzana, Cercetările arheologice din comuna Vedea (jud.Teleorman), (pag.202) • DIACONU Petre, PANAITESCU Adrian, PAPASIMA Tudor, Săpăturile de la Păcuiul lui Soare, (pag.208) • MĂNUCU-ADAMEŞTEANU Gheorghe, MĂNUCU-ADAMEŞTEANU Mihaela, Rezultatele cercetărilor întreprinse la Nufăru, (pag.211) • ZOLTAN Szekely, Cimitirul şi biserica de la Chilieni (oraş Sf.Gheorghe, jud.Covasna) datând din feudalismul timpuriu, (pag.215) • CHIDIOŞAN Nicolae, POPA Radu, O reşedinţă feudală din secolele XI-XII la Sânnicolau de Beiuş, pe Crişul Negru, jud.Bihor, (pag.225) • UDRESCU Marian Ştefan, Materialul osteologic animal descoperit la Sânnicolau de Beiuş, jud.Bihor, (pag.235) • SPINEI Victor, Săpăturile de la Trifeşti, (jud.Iaşi), (pag.237) • BĂTRÂNA Adrian, BĂTRÂNA Lia, Tezaurul monetar de la Netezi, (jud.Neamţ), (pag.243) • BĂTRÂNA Adrian, BĂTRÂNA Lia, SCORŢANU Ştefan, VĂTĂMANU Ioan, Ansamblul reşedinţei feudale de la Giuleşti (jud.Suceava), (pag.245) • DIACONESCU Petre, MIHĂESCU Gabriel, Cercetări arheologice la Dumbrava, comuna Ulmi, jud.Dâmboviţa, (pag.253) • ARTIMON Alexandru, Aşezarea medievală de la Tg.Trotuş, (pag.262) • CHIŢESCU Lucian, PAPASIMA Tudor, PĂUNESCU Anca, Cercetările arheologice de la complexul monumentelor feudale de la Cetăţeni, jud.Argeş, (pag.275) • CHIŢESCU Lucian, PAPASIMA Tudor, PĂUNESCU Anca, Cercetările arheologice de la Piua Petrii (Oraşul de Floci), comuna Giurgeni, jud.Ialomiţa, (pag.282) • CANTACUZINO Gh.I., CÂRSTOCEA Spiridon, TRÂMBACIU Ştefan, Cercetări arheologice în zona fostei curţi domneşti din Câmpulung, (pag.287) • CANTACUZINO Gh.I., DIACONESCU Petre, MIHĂESCU Gabriel, Cercetări arheologice în zona centrală a oraşului Târgovişte, (pag.291) • CALOTOIU Gheorghe, RĂDULESCU Venera, Cercetările arheologice de la Polata (jud.Gorj), (pag.294) • CUSTUREA Gabriel, Cercetările arheologice din necropola aşezării medievale Ester-Târguşor, (pag.300) • Abrevieri, (pag.305)
Nr.XVII-I, 1983 [descarcă numărul integral (84MB)]
• BORONEANŢ V., VLAD I., Staţiunea paleolitică de la Ciuperceni, jud.Teleorman, (pag.5) • BORONEANŢ V., Săpăturile de la Schela Cladovei - Drobeta Turnu Severin (Hidrocentrala Porţile de Fier II), (pag.7) • BORONEANŢ V., HUREZAN Pascu Gh., Săpăturile de la Cladova, jud.Arad, (pag.11) • BOBI Victor, PARAGINĂ Anton, Staţiunea arheologică Voetin, jud.Vrancea, (pag.15) • BOBI Victor, Cercetările cu caracter de salvare de la Coroteni, jud.Vrancea, (pag.31) • MARIŞ Tiberiu, Cercetările arheologice de la Hunedoara, (pag.51) • COMŞA Eugen, Aşezarea neolitică de la Radovanu, jud.Călăraşi, (pag.57) • COMŞA Eugen, Staţiunea neolitică de la Cuneşti, jud.Călăraşi, (pag.63) • BORONEANŢ V., Tellul neolitic de la Chitila-Bucureşti, (pag.69) • BUTOI Mihail, ZOHZOLIC Traian, Cercetările cu caracter de salvare din aşezarea neolitică de la Drăgăneşti, jud.Olt, (pag.73) • DRAGOMIR T. Ion, Aşezarea neolitică de la Bereşti, „Dealul Bulgarului”, jud.Galaţi, (pag.81) • ROMAN Petre, OPRIŢESCU Dodd Ann, DOGARU Mircea, SIMON Mihai, Descoperirile de la Ostrovul Corbului, jud.Mehedinţi, (pag.101) • POPESCU Eugenia, VULPE Alexandru, Necropola de tip Ferigile de la Rudeni, jud.Argeş, (pag.109) • URSACHI Vasile, Dava geto-dacică de la Brad, jud.Bacău, (pag.115) • CĂPITANU Viorel, Dava geto-dacică de la Răcătău, jud.Bacău, (pag.121) • COSTEA Florea, Aşezarea dacică de la Copăcel, jud.Braşov, (pag.141) • TURCU Mioara, Cercetările arheologice la Militari - Cîmpul Boja, Bucureşti, (pag.145) • SÎRBU Valeriu, ANASTASIU Florian, Aşezarea geto-dacică de la Grădiştea, jud.Brăila, (pag.149) • GHERGHE Petre, CALOTOIU Gh., Aşezarea dacică de la Socu-Bărbăteşti, jud.Gorj, (pag.153) • IRIMIA M., Descoperiri noi în necropola getică de la Bugeac, jud.Constanta, (pag.161) • ŞADURSCHI Paul, Necropola getică de la Strahotin-Dîngeni, jud.Botoşani, (pag.173) • DUMITRAŞCU Sever, Cercetările arheologice de la Sînnicolau Român, jud.Bihor, (pag.187) • DUMITRAŞCU Sever, Staţiunea Biharea, jud.Bihor, (pag.195) • MĂNUCU-ADAMEŞTEANU Mihaela, MANUCU-ADAMEŞTEANU Gh., Aşezarea de la Vişina, jud.Tulcea, (pag.205) • BARNEA Alexandru, Dinogetia IV, jud.Tulcea, (pag.217) • VLĂDESCU M. Cristian, BORDEA Poenaru Gh., Castra Traiana (Sîmbotin), jud.Vîlcea, (pag.223) • POPILIAN G., CHIŢU St., VASILESCU M., Villa suburbaJia de la Romula, jud.Olt, (pag.231) • POPILIAN G., TATULEA C., Staţiunea arheologică de la Locusteni, jud.Dolj, (pag.235) • TOROPU O., TĂTULEA C., NICA M., BÎCIU Fl., Şantierul arheologic Sucidava-Celei, jud.Olt, (pag.241) • BICHIR Gh., SION A., BARDAŞU P., Aşezarea de la Stolniceni-Buridava, jud.Vîlcea, (pag.255)
Nr.XVII-II, 1983 [descarcă numărul integral (57MB)]
• BUCOVALĂ Mihai, PAPUC Gheorghe, Fortificaţia romano-bizantină de la Ovidiu, municipiul Constanţa, (pag.273) • BONA Petru, ROGOZEA Petre, Tibiscum III, jud.Caraş-Severin, (pag.279) • BĂRBUŢĂ Valeriu, MOGA Vasile, Descoperirile de la Alba Iulia, zona Cetate Sud, (pag.287) • RUSU Adriana, Necropola romană de la Muncelu Brad, jud.Hunedoara, (pag.291) • PROTASE Dumitru, ZRÎNYI A., Castrul roman de la Brâncoveneşti, jud.Mureş, (pag.295) • ZOLTAN Szekely, Staţiunile arheologice de la Turia şi Valea Crişului, jud.Covasna, (pag.299) • COSTEA Florea, Aşezarea daco-romană de la Felmer, jud.Braşov, (pag.307) • BRANGA Nicolae, Villa rustica de la Miercurea Sibiului, jud.Sibiu, (pag.311) • CONSTANTINESCU Marius, Staţiunea de la Ulmeni, jud.Buzău, (pag.315) • IGNAT Mircea, Necropola de la Dolheştii Mari, jud.Suceava, (pag.321) • MATEI Alexandru V., Aşezarea dacilor liberi de la Panic, jud.Sălaj, (pag.325) • PALADE Vasile, Aşezarea din sec. IV e. n. de la Bârlad-Valea Seacă, (pag.329) • MITREA Ion, Aşezările de la Cârligi-Filipeşti (sec.IV-V e.n.) şi Izvoare-Bahna (sec.VIII-IX e.n.), jud.Bacău, (pag.335) • NEAGU Nina, NICOLAE V., OLTEANU Ştefan, Locuinţe din sec.IV-VI şi IX-X, descoperite la Şirna, jud.Prahova, (pag.347) • MOROZ-POP Maria, Aşezarea prefeudală de la Jabăr-Cotun, jud.Timiş, (pag.349) • MAXIM-ALAIBA Ruxandra, Locuinţe din sec.III-IV şi VIII-IX descoperite la Gara-Banca, jud.Vaslui, (pag.355) • ANGHEL Gh., CIUGUDEAN Horia, Necropola feudal-timpurie de la Blandiana, jud.Alba, (pag.361) • DUPOI Vasile I., LICHIARDOPOL Dan, PANAIT Gh., PENEŞ Marinela, TEODORESCU Victor, Staţiunea arheologică Budureasca, jud.Prahova (complexele daco-romane şi străromâneşti), (pag.365) • LICHIARDOPOL Dan, PENEŞ Marinela, SANDU Vasilica, Aşezarea daco-romană din sec.IV-V e.n. de la Cireşanu, jud.Prahova, (pag.389) • UDRESCU Marian Ştefan, Observaţii asupra faunei descoperite în aşezarea de la Cireşanu, (pag.417) • LICHIARDOPOL Dan, PENEŞ Marinela, TEODORESCU Victor, Necropola daco-romană de la Boldeşti-Grădiştea, jud.Prahova, (pag.419) • ZAHARIA Eugenia, BÂRZU Ligia, Staţiunea de la Bratei, jud.Sibiu, (pag.435) • MĂNUCU-ADAMEŞTEANU Gheorghe, Consideraţii finale asupra locuirii medievale (sec.XIV-XV) de la Aegyssus, jud.Tulcea, (pag.439) • MĂNUCU-ADAMEŞTEANU Gheorghe, Necropola medievală de la Enisala, jud.Tulcea (1967-1968), (pag.455) • DRÂMBOCIANU Vasile, Staţiunea de la Vadu Soreşti, jud.Buzău, (pag.469) • ŞTEFĂNESCU Aristide, Contribuţii la cercetarea necropolelor III (sec.XIV-XV) şi IV (sec.III-IV) de la Măneşti-Buftea, (pag.479) • NÄGLER Thomas, RILL Martin, Fortificaţia medievală din Vurpăr, jud.Sibiu, (pag.485) • NÄGLER Thomas, RILL Martin, Monumentul cistercian de la Cârţa, jud.Sibiu, (pag.489) • BOBI Victor, PARAGINĂ Anton, Aşezarea rurală medievală de la Bătineşti, jud.Vrancea, (pag.495) • LUCA Gavril, VĂTĂMANU Ioan, SCORŢANU Ştefan, Sondajul arheologic de la Târgu Neamţ, (pag.511) • CANTACUZINO Gh.I., CRISTOCEA Sp., TRÂMBACIU Ştefan, Cercetările arheologice din zona fostei Curţi domneşti din Câmpulung, jud.Argeş, (pag.517) • ANGHEL Aneta, MATEI M.D., NANU Dan-Basarab, Necropola medievală „Precista”-Galaţi, (pag.525) • PANAIT Panait I., ŞTEFĂNESCU Aristide, Cercetări privind satul Bârzeşti-Bucureşti (sec.XV-XVI), (pag.531) • CÂNDEA Ionel, Monumentul medieval de la Măxineni, jud.Brăila, (pag.539) • Abrevieri, (pag.545)
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: http://cimec.ro/Arheologie/mca_rom.htm, 2018 |