Pagina principală
 



ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica (2)
   Echipa ENDA (4)
   Activități ENDA (2)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (3)
   Rapoarte de activitate (3)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (8)
   Poveștile Legio Dacica (15)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (24)
   Economia (12)
   Arta (6)
SOCIAL
   Regii (15)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (82)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (7)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (34)
   Seniorii războiului (7)
   Arhitectura militară (4)
   Cetăţile (20)
   Războaiele dacilor (17)
   Civis Romanus (7)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (58)
   Recenzii (12)
   Articole știinţifice (1)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (9)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (8)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Dacia 3D (10)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (12)
   Legende şi povestiri (3)
   English papers (55)
ZIARUL PERSONAL
   Borangic Cătălin (35)
   Marcu Marius (5)
   Velico Dacus (57)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (35)
   Podcast (1)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (430)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookCanal Youtube ENDAENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

ALŢII

AELIA PUBLIA - fiica lui Aurelius Victor (v. Aurelius Victor).

AURELIUS VICTOR - locuitor născut în Buricodava, stabilit în Piroboridava apoi Novae unde a înălţat un frumos monument din marmură pentru a comemora, moartea fiicei sale. Existenţa lui atestă mai multe oraşe. Va purta porecla Buridavensis.

D(is) M(anibus) / Aeliae Publiae / qui vixit ann(os) X/IIII Aurel(ius) Victo/r Perburidave/nsis qui et Bur/icod(avensis) et Aeli/a Dionysia pa/rentes filiae / carissim(a)e (IGLNovae 00091 = AE 1939, 00123 = AE 1944, +00016 = AE 1966, 00352 = AE 1969/70, +00565 = ILBulg 00317, Moesia inferior, Svishtov / Novae)

BICILIS - trădătorul care a dezvăluit ascunzătoarea tezaurului lui Decebal. Date despre acest personaj, informaţii despre acest personaj de sunt transmise de către doi autori antici.

Dio Cassius: "[...] Comorile lui Decebal au fost de asemenea descoperite, deşi au fost ascunse sub râul Sargeţia, care curgea pe lângă palatul său. Cu ajutorul unor captivi, Decebal a deviat cursul râului, a săpat o groapă în albie, unde a aruncat o mare cantitate de argint şi aur şi alte obiecte de mare valoare care suportau într-o anumită măsură umezeala; apoi a pus pietre şi pământ peste ele, readucând râul pe făgaşul său. Cu aceeaşi captivi a ascuns haine şi alte lucruri asemenea în peşteri, pe care i-a ucis pentru a nu putea dezvălui aceste locuri. Dar Bicilis, un tovarăş al său care ştia despre cele întâmplate, a fost capturat şi a dat informaţii despre aceste lucruri." (Istoria romană, LXVIII, 14)

Zonaras: "dar unul dintre prietenii lui Decebal, având şi el cunoştinţă de locul unde se afla tezaurul, l-a arătat" (Epitome ton istorion, X, 32, după Dio Cassius)

BRASUS - tatăl lui Mucapor Mucatral (v. Mucapor Mucatral).

CALLIDRONES - sclav ajuns şi în posesia lui Decebal, aduce o rază de lumină în problema sclaviei în Dacia. O scrisoare a guvernatorului Pliniu cel Tânăr adresată lui Traian lămureşte problema acestui personaj:

Plinius cel tânăr: "C. PLINIUS TRAIANO IMPERATORI

(1) Appius, domine, miles qui est in statione Nicomedensi, scripsit mihi quendam nomine Callidromum, cum detineretur a Maximo et Dionysio pistoribus, quibus operas suas locaverat, confugisse ad tuam statuam perductumque ad magistratus indicasse, servisse aliquando Laberio Maximo, captumque a Susago in Moesia et a Decibalo muneri missum Pacoro Parthiae regi, pluribusque annis in ministerio eius fuisse, deinde fugisse, atque ita in Nicomediam pervenisse. (2) Quem ego perductum ad me, cum eadem narrasset, mittendum ad te putavi; quod paulo tardius feci, dum requiro gemmam, quam sibi habentem imaginem Pacori et quibus ornatus fuisset subtractam indicabat. (3) Volui enim hanc quoque, si inveniri potuisset, simul mittere, sicut glebulam misi, quam se ex Parthico metallo attulisse dicebat. Signata est anulos meo, cuius est aposphragisma quadriga.(Epistularum, X, 74)"

"C. Plinius către Împăratul Traian

Doamne, Appuleius, un oştean din Nicomedia, l-a adus pe Calidrones, care a fost arestat de către brutarii Maximo şi Dionysio, cei care l-au angajat, şi-a găsit refugiu la statuia ta, a declarat în faţa magistratului că a fost servitorul lui Liberius Maximus, apoi a fost capturat de Susagus în Moesia, Decebal l-a trimis în dar regelui part Pacorus, în cancelaria căruia a servit mai multi ani, după care a evadat ajungând la Nicomedia. După ce am cercetat cazul am găsit de cuviinţă să ţi-l trimit. [...]" (Scrisori, X, 74)


CLOILIOS - mercenar dac, el este amintit de:

Appian: "1. Genthios, regele acelei părţi a ilirilor care se învecinează cu macedonenii, a ajuns sprijinitorul lui Perseu în schimbul a trei sute de talanţi, din care-şi luase o parte. El năvăli în Iliria stăpânită de romani şi puse în lanţuri pe solii Perpenna şi Petilius, care veniseră la el să protesteze împotriva celor săvârşite. Perseu, aflând de cele întâmplate, nu mai trimise restul sumei, sub cuvânt că pricina războiului pe care îl făcea împotriva romanilor ar fi fost Genthios. Apoi Perseu trimise la geţii din nordul Istrului o solie. El căuta să-l ispitească pe Eumene cu bani, făcându-i propunerea ca ori să treacă de partea sa, ori să-l împace cu romanii, ori să nu se alături nici unei părţi. Perseu, care ştia prea bine că romanii nu vor pune capăt ostilităţilor, nădăjduia să realizeze ceva din cele dorite de el sau, prin însăşi încercarea făcută, să-l compromită pe Eumene. Eumene nu voi să treacă de partea sa, cerând o mie cinci sute de talanţi ca să mijlocească încetarea ostilităţilor, iar pentru neutralitate o mie. Dar, aflând că îi şi sosesc mercenarii geţilor - zece mii de călăreţi şi zece mii de pedestraşi -, îndată începu să-l dispreţuiască pe Eumene şi-i spuse că nu va mai plăti nimic pentru neutralitate (sub cuvânt că ar fi o ruşine pentru amândoi), iar suma [cuvenită] pentru încetarea ostilităţilor nu o va da înainte, ci, până la încheierea păcii, o va depune în Samotrace. În toate Perseu ajunsese schimbător şi meschin, deoarece zeii îi luaseră minţile. 2. Un lucru însă din cele sperate l-a îndeplinit cu prisosinţă. Eumene deveni suspect romanilor. Între timp, deoarece geţii trecuseră Istrul, el trebuia să dea comandantului Cloilios o mie de stateri de aur, iar fiecărui călăreţ zece stateri şi fiecărui pedestraş cinci. Suma totală întrecea cu puţin o sută cincizeci de mii [de stateri] de aur. Regele puse să fie aduse câteva hlamide, brăţări de aur şi cai, daruri pentru comandanţi, împreună cu zece mii de stateri de aur. Apropiindu-se de tabăra lor, porunci să fie chemat Cloilios. Acesta întrebă pe cei veniţi dacă aduc aurul. Aflând că nu-l au, le-a poruncit să se întoarcă pentru a-l aduce. Perseu, informat de cele petrecute şi împins iar de divinitate, s-a plâns - schimbăcios cum era - între prieteni că pe firea geţilor nu te poţi bizui. Se prefăcu că nu îndrăzneşte să primească în lagăr douăzeci de mii de geţi. Cu greu spuse că primeşte zece mii, pe care - zicea el - i-ar putea domoli în caz de răscoală. 3. Împărtăşind acestea prietenilor, născoci alte minciuni pentru geţi şi ceru jumătate din oaste, cu făgăduiala că va da aurul ce-l va avea la îndemână. Cu atâta nestatornicie se purta Perseu, îngrijorat de banii pe care cu puţin timp înainte pusese să-i azvârle în mare. Iar Cloilios, când văzu pe trimişii regelui, întrebă în gura mare dacă au adus cu ei aurul şi ceru întâi celor care ar fi vrut să-i spună ceva să-i vorbească despre aur. Aflând că nu-l au şi nemaiîngăduindu-le să vorbească, îşi aduse armata înapoi. Iar Perseu fu lipsit şi de această alianţă, care i-ar fi adus mulţi soldaţi şi ar fi sosit la timpul potrivit." (Istoria romană, 18)

şi Titus Livius: la acesta apare forma Clondicus

"<Primum> ingressi sunt pacato agmine. <digressu> deinde Cottonis et Antigoni et haud multo post fama mortis Philippi neque Thraces commercio faciles erant, <neque> Bastarnae empto contenti esse poterant aut in agmine contineri, ne decederent via. inde iniuriae ultro citroque fieri, quarum in dies incremento bellum exarsit. postremo Thraces cum vim ac multitudinem sustinere hostium non possent, relictis campestribus vicis in montem ingentis altitudinis -- Donucam vocant -- concesserunt. quo <cum> subire Bastarnae vellent, quali tempestate Gallos spoliantes Delphos fama est peremptos esse, talis tum Bastarnas nequiquam ad iuga montium appropinquantes oppressit. neque enim imbre tantum effuso, dein creberrima grandine obruti sunt cum ingenti fragore caeli tonitribusque et fulguribus praestringentibus aciem oculorum, sed fulmina etiam sic undique micabant, ut peti viderentur corpora, nec solum milites sed etiam principes icti caderent. itaque cum praecipiti fuga per rupes praealtas improvidi sternerentur ruerentque, instabant quidem perculsis Thraces, sed ipsi deos auctores fugae esse caelumque in se ruere aiebant. dissipati procella cum tamquam ex naufragio plerique semermes in castra, unde profecti erant, redissent, consultari, quid agerent, coeptum. inde orta dissensio, aliis redeundum aliis penetrandum in Dardaniam censentibus: triginta ferme milia hominum Clondico duce, <quo> profecti erant, pervenerunt, cetera multitudo retro, qua venerat, Apolloniam Mesembriamque repetit. Perseus potitus regno interfici Antigonum iussit; et dum firmaret res, legatos Romam ad amicitiam paternam renovandam petendumque, ut rex ab senatu appellaretur, misit. haec eo anno in Macedonia gesta." (Ab Urbe condita, XL, 58)

"Nec haec tantum Persei per avaritiam est dimissa res, cum pecunia soluta aut pacem habere per Eumenen, quae vel parte regni redimenda esset, aut deceptus protrahere inimicum mercede onustum et hostes merito ei Romanos posset facere; sed et ante Genti regis parata societas et tum Gallorum effusorum per Illyricum ingens oblatum <auxilium> avaritia dimissum est. veniebant decem milia equitum, par numerus peditum et ipsorum iungentium cursum equis et in vicem prolapsorum equitum vacuos capientium ad pugnam equos. hi pacti erant eques denos praesentes aureos, pedes quinos, mille dux eorum. venientibus his Perseus ab Elpeo ex castris profectus obviam cum dimidia copiarum parte denuntiare per vicos urbesque, quae viae propinquae sunt, coepit, ut commeatus expedirent, frumenti, vini, pecorum ut copia esset. ipse equos phalerasque et sagula donum principibus ferre et parvom auri, quod inter paucos divideret, multitudinem credens trahi spe posse. ad Almanam urbem pervenit et in ripa fluminis Axi posuit castra. circa Desudabam in Maedica exercitus Gallorum consederat, mercedem pactam opperiens. eo mittit Antigonum, ex purpuratis unum, qui iuberet multitudinem Gallorum ad Bylazora -- Paeoniae is locus est -- castra movere, principes ad se venire frequentes. septuaginta quinque milia ab Axio flumine et castris regis aberant. haec mandata ad eos cum pertulisset Antigonus adiecissetque, per quantam omnium praeparatam cura regis copiam ituri forent quibusque muneribus principes advenientes vestis, argenti equorumque excepturus rex esset, de his quidem se coram cognituros respondent, illud, quod praesens pepigissent, interrogant, ecquid aurum, quod in singulos pedites equitesque dividendum esset, secum advexisset. cum ad id nihil responderetur, Clondicus, regulus eorum, 'abi, renuntia ergo' inquit 'regi, nisi aurum obsidesque accepissent, nusquam inde Gallos longius vestigium moturos.' haec relata regi cum esset, advocato consilio cum, quid omnes suasuri essent, appareret, ipse pecuniae quam regni melior custos institit de perfidia et feritate Gallorum disserere, multorum iam ante cladibus experta: periculosum esse tantam multitudinem in Macedoniam accipere, <ne> graviores eos socios habeant quam hostes Romanos. quinque milia equitum satis esse, quibus et uti ad bellum possent, et quorum multitudinem ipsi non timeant." (Ab Urbe condita, XLIV, 26).

"Apparebat omnibus mercedem timeri nec quicquam aliud; sed cum suadere consulenti nemo auderet, remittitur Antigonus, qui nuntiaret quinque milium equitum opera tantum uti regem, non tenere multitudinem aliam. quod ubi audivere barbari, ceterorum quidem fremitus fuit indignantium se frustra excitos sedibus suis; Clondicus rursus interrogat, ecquid ipsis quinque milibus, quod convenisset, numeraret? cum adversus id quoque misceri ambages cerneret, inviolato fallaci nuntio, quod vix speraverat ipse posse contingere, retro ad Histrum perpopulati Threciam, qua vicina erat viae, redierunt. quae manus, quieto sedente rege ad Elpeum adversus Romanos, <per> Perrhaebiae saltum in Thessaliam traducta non agros tantum nudare populando potuit, ne quos inde Romani commeatus expectarent, sed ipsas excindere urbes tenente ad Elpeum Perseo Romanos, ne urbibus sociis opitulari possent. ipsis quoque Romanis de se cogitandum fuisset, quando neque manere amissa Thessalia, unde exercitus alebatur, potuissent, neque progredi, cum ex adverso castra Macedonum <essent. hoc amisso auxilio Perseus animos Macedonum,> qui ea pependerant spe, haud mediocriter debilitavit. eadem avaritia Gentium regem sibi alienavit. nam cum trecenta talenta Pellae missis a Gentio numerasset, signare eos pecuniam passus <est;> inde decem talenta ad Pantauchum missa, eaque praesentia dari regi iussit; reliquam pecuniam signatam Illyriorum signo portantibus suis praecipit, parvis itineribus veherent, dein cum ad finem Macedoniae ventum esset, subsisterent ibi ac nuntios ab se opperirentur. Gentius exigua parte pecuniae accepta cum adsidue <a> Pantaucho ad lacessendos hostili facto Romanos stimularetur, M. Perpennam et L. Petilium legatos, qui tum forte ad eum venerant, in custodiam coniecit. hoc audito Perseus contraxisse eum necessitatem ratus ad bellandum utique cum Romanis, ad revocandum, qui pecuniam portabat, misit, velut nihil aliud agens, quam ut quanta maxima posset praeda ex se victo Romanis reservaretur. et ab Eumene Herophon ignotis, quae occulte acta erant, redit. de captivis actum esse et ipsi evolgaverant et Eumenes consulem vitandae suspicionis causa certiorem fecit." (Ab Urbe condita, XLIV, 27).


DAIZOS COMOZOI - o inscripţie descoperită la Tropaeum Traiani, atestă acest personaj cu nume dacic, în legătură cu tribul costobocilor:

"D(is) M(anibus) / Daizi Co/mozoi vi/xit an(nos) L inter/fectus a Cas/tabocis Iu/stus et Val(erius) pa/tri b(ene) m(erenti) posu/erunt" (CIL III, 14214)

DIZO - personaje ale căror nume au fost descoperite la Cluj

"Severo et Quintiano co(n)s(ulibus) / nomina Asianorum / Germanus / Tattario / (H)ermes / Dizo / Gaius / Hyius / Zoilus / Valerius / Zoilianus / Crescens / Eptala / Ulpius / Mucianus / Carus / m(agister?) / Suri / Tzinto / Longinianus / Ulpinus / Iulius / Ermescus / Nepos / Agrippinus / Valerianu[s] / Curini[us] / Reu[3] / Co[3] / V[ // Epipodia mater / Valentina / Augusta / Asclepiodote / Tiberina / Maximina / Tzinta / Iustina / Cornificia / Longa / Cornelia / Vera / Hilara / Greca / Rufina / Victorina / Paula / [ // Zoilianus scripsit [" (CIL, III 870)

şi pe malul bulgăresc al Dunării

"D(is) M(anibus)
[...D]emetria Dam-
[...] Zoili vivo su-
[...]IP Dizo vix(it)
[....................................]" (CIL III 7456)


DRILGISA - prinţ din familia regală costobocă atestat de către o inscripţie descoperită la Roma (v. Pieporus)

DUDA - personaj atestat într-o inscripţie de la Napoca:

"[D(is)] M(anibus) / [---]AM[---]AMM / [vi]xit [a]nn(os) X / [---]RII[---]DVDA / [---]NVI[---] Aurel(---) / [---]VA vixit ann(os) / [---] et Iustino / [---]IIN[-]VNO / SVS[-]V Z / [bene mer]entibus / posuit" (CIL, III 874)

EPTALA - personaj atestat într-o inscripţie de la Napoca:

"Severo et Quintiano co(n)s(ulibus) / nomina Asianorum / Germanus / Tattario / (H)ermes / Dizo / Gaius / Hyius / Zoilus / Valerius / Zoilianus / Crescens / Eptala / Ulpius / Mucianus / Carus / m(agister?) / Suri / Tzinto / Longinianus / Ulpinus / Iulius / Ermescus / Nepos / Agrippinus / Valerianu[s] / Curini[us] / Reu[3] / Co[3] / V[ // Epipodia mater / Valentina / Augusta / Asclepiodote / Tiberina / Maximina / Tzinta / Iustina / Cornificia / Longa / Cornelia / Vera / Hilara / Greca / Rufina / Victorina / Paula / [ // Zoilianus scripsit [" (CIL, III 870)

MUCAPOR MUCATRAL - fiul lui Brasus, de pe o inscripţie funerară pe un fus de coloană descoperit la Alba - Iulia, moştenitor al lui Mucapor Mucatralis

"D(is) M(anibus) / Mucatra / Brasi miles / n(umeri) Palmyren(orum) / vixit annis XXXVIIII / Mucapor Mucatral / heres contubern(ali) / carissimo posuit" (AE 1914, 00102).

MUCASENUS CENSORINI - cavaler în garda guvernatorului, de pe un altar funerar descoperit la Alba - Iulia, căsătorit cu Rescuturme, considerată o băştinaşă, fiica lui Soia

"D(is) M(anibus) / Mucasenu/s Ce(n)sorini / {a}eques ex sin/gul(ari) co(n)s(ularis) vi/xit annis XX / Rescuturme / Soi(a)e co(n)iux / pientissima / posuit / b(ene) m(erenti)" (CIL, III 1195)

NATOPORUS - prinţ din familia regală costobocă atestat de către o inscripţie descoperită la Roma (v. Pieporus)

PHRADMON - probabil, fiul lui Rhemaxos este menţionat în Decretul Dionysopolitan în cinstea lui Agathocles

"Sfatul şi Poporul au găsit cu cale; preşedinte al Adunării fiind Dionysos al lui Bianor, Apollonios al lui Cleombrotos a propus: întrucât Agathocles al lui Antiphilos, coborâtor dintr-un părinte binefăcător al obştii, se poartă faţă de cetate şi de cetăţeni ca un om vrednic şi de seamă, dovedindu-şi în chipul cel mai deplin, cu vorba şi cu fapta, râvna faţă de popor, în orice împrejurare grea pentru cetate, precum şi în toate dregătoriile, însărcinările şi slujbele;
Şi mai întâi, într-o vreme când cetatea era bântuită de tulburări, iar traci în număr mare atacau oraşul şi teritoriul, când grânele stăteau să dea în pârg iar cetăţenii se frământau foarte, (Agathocles) fiind ales căpetenie a arcaşilor şi strângând oşteni cu plată a ştiut să păzească ţarinile, dând putinţa fieştecăruia să-şi strângă grânele fără vătămare;
Iar când tracii din jurul lui Zoltes au pătruns cu oaste mare în Sciţia, către oraşele greceşti de sub oblăduirea regelui Rhemaxos, (tot el) ales sol, a pornit în ţară străină, străbătând pământurile mai multor noroade şi înfruntând primejdii de tot felul, a convins pe barbari nu numai să cruţe cetatea, dar şi să ... adunate înainte de tâlhari ... ce se aflau la ordinul lui Zoltes, ... să mântuiască toate ... şi împreună cu ei s-au grăbit ... Cetatea să plătească cinci (talanţi?) pentru ca să cadă la înţelegere cu cetatea în privinţa hranei ...
Când, după aceasta, aceiaşi (barbari) au năpădit ţinutul şi au prins să asedieze Bizone şi să pustiască teritoriul, grânele noastre fiind (şi de data aceasta) gata să dea în pârg, ales sol şi pornind spre locul unde se afla oastea, rânduit de cetăţeni să răscumpere după putinţă teritoriul şi recolta, i-a convins pe Zoltes şi pe traci, cu preţ de 600 de galbeni, să nu pătrundă în teritoriu, nici să se apropie de oraş, ceea ce a îngăduit cetăţenilor să rămână stăpâni pe toate grânele de pe ogoare.
Şi iarăşi, ales sol în Tracia şi la căpetenia acestora Zoltes, a reînnoit învoielile şi înţelegerile încheiate cu ei; şi simţind (tot atunci) că se strâng laolaltă tâlhari mulţi, a adus faptul la cunoştinţa lui Zoltes, dând de ştire şi cetăţenilor după întoarcerea acasă: din care pricină uneltirea a rămas fără urmări.
Iar mai târziu, călcând jurămintele şi învoiala şi tot dând năvală (pe pământurile cetăţii), ales ca popor comandant cu depline puteri al teritoriului şi strângând oşteni voluntari dintre cetăţeni şi barbarii adăpostiţi în cetate, a păzit ogoarele şi turmele şi grânele până la trecerea (spre noi) a regelui Rhemaxos. Iar după ce regele a trecut pe malul din faţă, nelăsând în urmă-i străji de teamă şi trimiţând numai vestitori ca să ceară tributul, ales sol şi pornind la drum de apă, întrucât ţinutul era cuprins de război, l-a convins pe regele Rhemaxos să dea spre paza cetăţii călăreţi o sută; iar când tracii au căzut în număr mare asupra străjerilor, iar aceştia - de frică - au fugit pe celălalt mal, lăsând teritoriul (cetăţii) fără pază, trimis sol la feciorul regelui, Phradmon (?), l-a convins pe acesta să dea strajă cetăţii călăreţi şase sute, care, întrecând oastea vrăjmaşilor, au înfrânt pe căpetenia acestora Zoltes şi ..."


PIEPORUS - o inscripţie descoperită la Roma îl descrie drept rege al costobocilor:

"D(is) M(anibus) / Ziai/tiati fil(io) / Dacae uxori / Piepori regis / Co{i}s{s}tobocensis / Natoporus et / Drilgisa aviae / cariss(imae) b(ene) m(erenti) fecer(unt)" (CIL 6,01801)

RESCUTURME - fiica lui Soia (v. Mucasenus Censorini).

SEICIPIER - personaj dacic atestat de o inscripţie descoperită la Durostorum:

"D(is) M(anibus) / Valerio Marco / mil(iti) leg(ionis) XI Cl(audiae) vi/xit ann(os) XLV st(i)p(endiorum) / XXVI Aurelia / Faustina coniux / et heres una cum / Valeriis Decibal M / et Seicipere et Mamu/tzim et Macaria / et Matidia filiis / suis marito pien/tissim(o) sepulcrum [" (CIL 3,07477)

SKIRTOS - gladiator dac din sec. III e.n. atestat de o stelă funerară de formă dreptunghiulară, care are în partea superioară un fronton, acrotere laterale şi una centrală, rotundă. În centrul monumentului este reprezentat un gladiator (retiarius), înveşmântat cu o tunică din piele cu mâneci scurte. În mâna dreaptă ţine un fel de trident şi poartă pe braţ o apărătoare. În mâna stângă, ridicată în sus, ţine un pumnal şi o furcă (fuscina). La picioare, în stânga, este figurat un câine. Inscripţia în limba greacă este gravată în câmpul stelei, în stânga şi dreapta gladiatorului.

"(Eu) Skirtos Dakesis (=Dacul), de condiţie liberă, (încununat) cu şase victorii, părăsind (viaţa) înainte de vreme, zac la Tomis, având ca locuinţă mormântul. Vă urez sănătate!"

SOIA - tatăl lui Rescuturme (v. Mucasenus Censorini).

TZINTO - personaj atestat într-o inscripţie descoperită la Napoca:

"Severo et Quintiano co(n)s(ulibus) / nomina Asianorum / Germanus / Tattario / (H)ermes / Dizo / Gaius / Hyius / Zoilus / Valerius / Zoilianus / Crescens / Eptala / Ulpius / Mucianus / Carus / m(agister?) / Suri / Tzinto / Longinianus / Ulpinus / Iulius / Ermescus / Nepos / Agrippinus / Valerianu[s] / Curini[us] / Reu[3] / Co[3] / V[ // Epipodia mater / Valentina / Augusta / Asclepiodote / Tiberina / Maximina / Tzinta / Iustina / Cornificia / Longa / Cornelia / Vera / Hilara / Greca / Rufina / Victorina / Paula / [ // Zoilianus scripsit [" (CIL, III 870)

VALERIUS DECIBAL - personaj dacic atestat de o inscripţie descoperită la Durostorum (v. Seicipier):

ZIA - prinţesă din familia regală costobocă atestată de către o inscripţie descoperită la Roma (v. Pieporus)


BIBLIOGRAFIE:


1. PAUL Damian - Geto-dacii în configuraţia demografică a Daciei romane
2. IONESCU I. - Tradiţii monastice româneşti
3. PROTASE Dumitru - Autohtonii în Dacia
4. http://www.cimec.ro
5. http://cil.bbaw.de
6. http://epigraphy.packhum.org/inscriptions