În flăcări ardea o cetate întinsă
Iar preoţii vechi cu barba lor ninsă
Cădeau printre templele vechi risipiţi
Din viaţă spre moarte acum izgoniţi.
În lupta necontenită şi-aprinsă,
Mureau în durere copii şi femei
Privind în tăcere spre cerul cu zei...
Galopuri pe pajişti, galopuri pe dealuri
Gonind ca-n visare pe veşnice plaiuri
O mână de oameni şi-un rege căzut
Nădejde mai este doar în Absolut...
Vrăjmaşii vin mii ca negura-n zori
Pământul îi plânge în mii de fiori
Dar goana lor cruntă şi înfricoşată,
Neînvinsă se-arată şi greu blestemată...
Speranţă nu este şi viaţa e cruntă
Când totul în juru-ţi încet se afundă !
Şi sângele cere o jertfă de sine
O jertfă de taină, adusă spre bine.
Un scrâşnet uşor, pumnalul tăcut
Încovoiat în tăcere,
Cărare-n durere
Spre Absolut !
Alexandru B |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
