După ce l-au străpuns cu săgeţi
Ca pe ultimul tâlhar
L-au aruncat în peşteră să moară
Gândul său părea zadar,
Dar Zeii de lut au căi prea tăcute,
Nemernicia vremii e praf în ochii lor...
Şi când degetele de piatră ale pământului
S-au deschis cu laptele a mii de gânduri
Suflarea de viaţă a renăscut
Întuneric după întuneric a trecut
Şi focul din nou s-a aprins...
În noapte se nasc noi începuturi
Lumina îşi cerne tăcerile grele
Straja de piatră adoarme-n destine,
Învârtind în tăcere chemare ascunsă
Spre-adânc şi spre stele...
Alexandru B |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
