La marginea râului
Zeul îşi spăla chipul obosit
De bezna pământului rece.
L-am întrebat, despre întunecimea nopţii
Mi-a răspuns cu lumina zilei,
Din degetele sale, laptele stropilor
Coboară în sticliri de diamant....
Fir după fir, şoptind cuvinte
Într-un grai pe care nu-l mai ştiam.
Zeul privea, veghea din tăcerea-i rece
Aşa a fost atunci, când acum era cândva...
Nu l-am uitat şi nu-l voi uita
Nici n-aş avea cum,
Căci ochii lui de aur şi de argint mă privesc
Nemurindu-mă.
Alexandru B |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
