AIUD
 Pe terenul şcolii de viticultură s-au aflat incidental două zăbale din fier, două psalii, 42 pandantive, alte piese de harnaşament şi două inele de buclă, piese ce indică foarte probabil două morminte distruse.
La capătul străzii Cetăţii, pe vechiul lot experimental al „şcolii de viticultură” (identificat în perimetrul dintre ţiglăria colegiului şi cimitirul reformat), s-au descoperit fragmente de vase din prima vârstă a fierului.
Tot aici s-au găsit fragmente ceramice din epoca La Tène, lucrate cu mâna şi la roată (celtice), din epoca romană, printre ele aflându-se şi un fragment din secolul IV e.n. (Mz.Aiud, 3503-3514); de asemenea, un mâner de cuţit de bronz (Mz.Aiud, 727) şi un denar roman de argint (neprecizat).
În via „Straub” s-a descoperit întâmplător, unul sau două morminte de incineraţie, în care s-au găsit: o urnă spartă, trei vase şi o cană cu o toartă, lucrate la roată, două săbii şi fragmente de teacă de fier, un lanţ de fier, fragmente de la un coif de bronz şi câteva verigi de bronz. În urma acestei descoperiri fortuite, K.Herepey execută o săpătură de verificare pe lotul Ungar Samuel din dreapta viei, unde găseşte un mormânt cu o urnă deteriorată, în interiorul căreia, printre oase arse se afla o fibulă de fier cu piciorul îndoit, iar sub fundul vasului un cuţit de fier curb cu buton la capătul mânerului. În apropiere, spre via alăturată, a găsit resturi din craniul unui cal şi oase de ia picioarele anterioare. Mormintele se datează în fazele La Tène B-C.
În anul 1912, în via „Winkler” (de deasupra parcului), s-a descoperit inventarul bogat al unui mormânt (I.H.Crişan consideră că sunt de fapt mai multe), care se compunea din: un cuţit mare de fier, câteva cuţite mai mici şi fragmente de cuţite de fier, un vârf de lance de fier, o foarfecă de fier, o sabie de fier îndoită, un ornament de bronz cu buton, o zăbală întreagă şi fragmente de la zăbale de fier, un fragment dintr-un lanţ de sabie (Mz.Aiud, 5130-5132,5134-5148). Tot aici este inclus, în mod eronat, un pumnal-akinakes de fier;
Este posibil din inventarul descoperit în via „Winkler” să facă parte o urnă lucrată la roată (Mz.Aiud, 5072), înregistrată puţin mai înainte în evidenţele muzeului.
De la „Orhegiu” provine un cuţit de fier celtic, donat de J.Bodrogi (Mz.Aiud, 5228), care a putut face parte dintr-un alt mormânt.
Tot acestei necropole i se atribuie o toartă de vas lucrat la roată şi acoperit cu angobă roşiatică, făcând parte dintr-un vas grecesc sau dintr-o imitaţie, descoperită în via Herepey „de deasupra parcului” (Mz.Aiud, 751).
În pădurea „Bichiş”, K.Herepey a descoperit în anul 1881 o monedă dacică de argint, imitaţie după tetradrahmele macedoniene.
Din lotul de 30 de monede donate colegiului în anul şcolar 1885/6 de Magnesius Frigyes, medic din Aiud, făceau parte şi două monede de argint dacice, cu imagini foarte stilizate.
În malurile rupte de torentele văii Aiudelului (fără alte precizări) sunt semnalate morminte cu vase de lut cu pereţii groşi şi pietre arse.
Aiudenii J.Gáspár, Dr.A.Fodor, prof. K.Decsey şi notarul de plasă S.Ilyes au donat (provenind probabil din oraş) următoarele monede imperiale romane colegiului:
a) anterioare provinciei Dacia: denar argint Octavianus Augustus, as bronz Claudius I;
b) din timpul provinciei: doi denari Hadrianus, un semis Sabina Hadriani, câte un denar Faustina I şi Septimius Severus, un sesterţ Severus Alexander, un semis Maximinus Tracul, trei denari Gordian III, un dupondius Filip Arabul, un bronz mic Valerianus, un semis şi un dupondius Gallienus;
c) post-aureliene: bronz mic Maximin Daza, bronz mic Maximianus, bronz mic Licinius (2 bucăţi), bronz mic Diocleţianus şi bronz mijlociu Constantinus Magnus.
Fără precizarea locului de descoperire sunt menţionate o serie de descoperiri, după cum urmează:
a) patru imitaţii dacice după tetradrahrne Alexandru;
b) torques dacic de argint, din patru fire împletite;
c) monedă dacică de tip Criciova;
d) monedă dacică (col.M.Roska) şi o imitaţie dacică după Filip II;
e) patru monede dacice, un torques de argint şi imitaţii după monede ale lui Filip II şi Alexandru şi 3 inele de argint dacice.
AIUDUL DE SUS, localitate componentă a oraşului Aiud
La cca. 150m nord-est de villa rustica, în urma sondajului efectuat în septembrie 1970, s-a pus în evidenţă un bordei cu vatră; pe nivelul vetrei s-au găsit fragmente ceramice daco-romane. Sub acest nivel au apărut nivele de cultură La Tène, Hallstatt şi epoca bronzului.
ALBA IULIA
La construirea podului peste Mureş din Partoş, s-au găsit în albia râului 5 brăţări de aur, care datează probabil de la sfârşitul epocii bronzului sau începutul epocii fierului. Aceleiaşi perioade îi aparţin probabil şi alte podoabe din aur, provenind din raza oraşului, fără indicarea precisă a locului de descoperire: o verigă subţire, 21 de verigi şi o placă ovală, neornamentată (MIC 1867, I,4760-4780, II,1259), 7 spirale-pandantive , un con mic de fixat pe îmbrăcăminte şi o brăţară în patru muchii (Mz.Budapesta).
Epoca La Tène este destul de slab reprezentată printr-o brăţară de bronz cu noduri, un colan de argint împletit, probabil dacic, şi resturi ceramice. În anii 1985 şi 1995 mai multe fragmente ceramice dacice lucrate cu mâna şi având ca decor brâuri alveolare şi butoni au apărut în Castrul legiunii XIII Gemina (lângă clădirea Comisariatului şi în faţa turnului de vest al porţii sudice a fortificaţiei antice.
Locuirea teritoriului Albei Ilulii în această perioadă este confirmată prin descoperiri monetare. În 1857 s-a descoperit un tezaur cu monede dacice de argint, imitaţii după monedele lui Filip II, şi monede dacice „scyphate” (concav-convexe), cu capul lui Zeus şi al lui Hercules. Un alt tezaur conţinea monede de argint din Apollonia şi Dyrrhachium, iar în săpăturile lui Cserni au ieşit la iveală opt monede de argint romane republicane (Mz.Alba Iulia,1888,8575-9). Se mai menţionează un brăzdar de plug de origine elenistică şi două ceşti dacice (preromane?) descoperite în loc neprecizat, iar sub dealul „Mamut” au apărut, în 1950, fragmente ceramice dacice din La Tène final.
În epoca romană, în „Oraşul de Jos” şi cartierul Partoş, de pe malul Mureşului, s-au întemeiat, încă de la începutul sec. II, în jurul puternicului castru, în care a staţionat legiunea XIII Gemina, importantul oraş Apulum (cu nume păstrat de la daci), centru militar, economic şi politico-administrativ al Daciei romane. Înflorirea oraşului Apulum se datorează scurgerii spre centru a bogăţiilor imense rezultate din exploatarea resurselor naturale ale solului Daciei. Ruinele romane de la Apulum, cunoscute de multă vreme, sunt cele mai întinse din Dacia, iar materialul arheologic este foarte bogat şi variat. Pe baza inscripţiilor şi a monumentelor descoperite, identificarea numelui oraşului Apulum şi localizarea lui sau făcut încă din epoca Renaşterii. Aceste ruine şi monumente antice au fost jefuite şi edilitare şi de fortificaţii, în tot cursul evului mediu până în epoca modernă. Astăzi ruinele se găsesc ascunse în pământ, în cea mai mare parte sub clădirile actuale, iar pe alocuri nivelate prin cultivarea pământului. Întinderea ruinelor şi bogăţiilor de monumente şi alte materiale care au ieşit la iveală au atras foarte curând, încă din sec. XV, atenţia cronicarilor, epigrafiştilor, călătorilor, amatorilor de antichităţi şi a literaţilor, care le-au descris şi semnalat în scrierile lor. Principii şi nobilimea din Alba Iulia şi din alte oraşe ale Transilvaniei, mai ales în sec. XVI-XVII, au colecţionat în palatele lor inscripţii, monumente sculpturale şi diferite alte produse antice, care ieşeau necontenit la iveală, dar cele mai multe dintre ele au pierit fără urmă. Descoperiri masive de inscripţii şi monumente romane s-au făcut la începutul sec. XVIII, cu prilejul lucrărilor de construire de către austrieci a cetăţii Vauban pe platoul unde se afla odinioară castrul Legiunii XIII Gemina. Numeroase inscripţii şi monumente romane au fost trimise atunci pe Dunăre la Viena. Descoperirile întâmplătoare, făcute îndeosebi cu prilejul săpăturilor pentru construcţiile moderne din oraş, a lucrărilor agricole şi viticole sau de către căutătorii de comori, au scos la iveală, în tot cursul sec. XVIII-XIX -şi continuă să scoată la lumină şi astăzi- monumente, materiale precum şi nenumărate şi foarte variate obiecte. Multe au rămas şi mai stau încă prin curţile şi grădinile din oraş ori clădite în zidurile caselor actuale, în timp ce altele au alimentat comerţul cu antichităţi şi multe au intrat în colecţii particulare (astăzi dispărute în cea mai mare parte) sau în muzee, unde se păstrează (Mz.Alba Iulia, înfiinţat în 1887, Sibiu, Deva, Cluj-Napoca, Aiud, Sf.Gheorghe, Blaj, Sighişoara, Budapesta, Viena şi multe altele). Numărul inscripţiilor cunoscute este de circa 500, iar celelalte categorii de monumente şi obiecte păstrate sau cunoscute din desene şi descrieri sunt de asemenea foarte numeroase, cuprinzând piese arhitectonice (coloane, capiteluri, arhitrave), monumente sculpturale (reliefuri, statui), sarcofage, cărămizi şi ţigle, multe cu ştampile militare şi civile, statuete de lut şi de bronz, obiecte de uz practic şi de cult, unelte, arme, podoabe, monede etc. Cercetări şi săpături sistematice s-au făcut numai începând din anul 1887 de către B.Cserni, sprijinit de „Societatea de ştiinţe istorice, arheologice şi naturale”, ale căror rezultate au fost publicate, iar materialele culese au fost depuse şi se păstrează în muzeul din Alba Iulia, organizat atunci. Săpături arheologice au fost întreprinse de Muzeul Naţional al Unirii din localitate şi în ultimele trei decenii. De asemenea, descoperirile întâmplătoare au fost urmărite, salvate, studiate şi în parte publicate cu mai multă metodă şi consecvenţă, după primul război mondial, de arheologii albaiuleni, sprijiniţi de specialişti de la Cluj-Napoca şi Bucureşti. Materialul arheologic cunoscut până acum permite să desluşim principalele aspecte ale existenţei şi dezvoltării oraşului roman: structura societăţii din epoca romană, cu elementele sale componente, condiţiile de trai, materiale şi spirituale, ale populaţiei, etapele de dezvoltare, iar la urmă declinul, părăsirea şi căderea în ruină a vechiului oraş Apulum. În schimb, topografia oraşului antic suferă încă din lipsă de preciziune, datorită caracterului întâmplător al celor mai multe descoperiri, a redusei extensiuni a săpăturilor şi a cercetărilor sistematice întreprinse până acum. În general, pentru majoritatea monumentelor şi inscripţiilor scoase din ruine şi semnalate până la sfârşitul sec. XVIII, lipsesc aproape cu desăvârşire precizările topografice. Indicaţii mai precise asupra descoperirilor, utilizabile pentru topografia oraşului antic şi pentru dezvoltarea sa municipală, există numai începând din sec. XIX. În lumina ştirilor furnizate de inscripţii, monumente şi alte descoperiri de tot felul, dezvoltarea municipală a oraşului Apulum se prezintă precum urmează: primul punct a fost castrul Legiunii XIII Gemina de pe cetate, nucleul din care s-a dezvoltat aşezarea romană. În preajma castrului şi în dependenţă de acesta a luat fiinţă, din primii ani ai ocupaţiei, o aşezare de negustori, meşteşugari, veterani, aparţinătorii militarilor din legiune etc., numită „canabae” a cărei localizare sigură pe teren rezultă clar din inscripţiile ori din indicaţiile lacunare asupra locului descoperirii lor. Această primă aşezare a populaţiei romane se afla în apropierea castrului, nu lângă Mureş, la Partoş. La Apulum s-au dezvoltat două oraşe romane:
a) unul lângă Mureş, pe actualul cartier Partoş, municipium Aurelium Apulense, devenit colonia Aurelia Apulensis, care este colonia Apulum prin excelenţă, partea cea mai dezvoltată şi mai importantă a aşezării;
b) municipium Septimium Apulense, pe locul părţii vechi a oraşului Alba Iulia, în jurul lagărului de pe cetate, devenit şi el colonia şi numit colonia nova Apulensis (în anul 250, CIL,III,1170). La baza celor două comunităţi urbane cu acelaşi nume au stat pe de o parte canabele, iar pe de alta comunitatea coloniştilor de la Partoş. Importanţa oraşului Apulum în cadrul stăpânirii şi organizării Daciei romane rezida în primul rând în faptul că a fost de la început garnizoana Legiunii XIII Gemina, apoi reşedinţa guvernatorului Daciei Superior, ca şi, în parte, a guvernatorului celor trei Dacii (legatus Augusti pro praeiore), de al cărui comandament depindeau toate trupele provinciei. Astfel a luat o dezvoltare excepţională, devenind un mare centru urban, care a reuşit, la sfârşitul sec. II, să întreacă în importanţă, din punct de vedere economic, „metropola” Sarmizegetusa. Apulum a devenit un mare centru de producţie şi comercial, fapt care se oglindeşte în vastele ruine şi în imensul material arheologic descoperit până acum, atestând existenţa unor numeroase clădiri şi lucrări publice sau particulare, ca temple, sanctuare, basilici, localuri ale colegiilor profesionale, ateliere, conducte etc., unele constatate pe teren, altele menţionate în inscripţii. Întinderea oraşului antic (de fapt a celor două oraşe Apulum, inclusiv castrul şi cartierele periferice, cu gospodăriile agricole şi viticole), era mult mai mare decât partea clădită din vechiul oraş Alba Iulia, cuprinzând o fâşie de teren lungă de aproximativ 6km. În direcţia NS, lăţimea variind între 1,5-2,5 chiar până la 3km. Această vastă zonă arheologică de la Apulum o împărţim în trei sectoare mari: castrul, oraşul de N (municipium Apulum) şi oraşul din S (colonia Apulum, în Partoş).
Castrul roman al Legiunii XIII Gemina, clădit de această unitate imediat după ocuparea Daciei, se afla pe platoul cuprinzând cetatea, o terasă diluvială a Mureşului (altit.224m), sub dealul „Mamut”, în partea dreaptă a râului. Terenul fiind acoperit încă din evul mediu cu construcţii, nu s-au putut face săpături arheologice sistematice. Tot ce sa descoperit din castrul roman (din care se cunosc relativ foarte puţine materiale) a fost scos în cursul lucrărilor pentru construcţii sau amenajarea clădirilor din epoca modernă. Părţi din substrucţiile castrului, puternice ziduri din blocuri mari de piatră, au fost surprinse în 1897 cu ocazia construirii cazarmei pontonierilor, la adâncime de doi metri, împreună cu cărămizi, un capac de sarcofag de piatră, ceramică, monede; zidurile paralele au grosimea de 80cm cu o intrare largă de 2m; Cserni considera că este zidul de incintă şi una din porţi, ceea ce este puţin probabil. După dimensiuni şi plan, trebuie să fie o clădire cu mai multe încăperi, poate din interiorul castrului. La săparea temeliilor Catedralei ortodoxe (1921-1922) s-au mai găsit substrucţii de ziduri, foarte probabil tot din castru. De castru ţineau, la marginea lui de S, marile blocuri de piatră găsite în şanţul cel mai dinafară al cetăţii moderne, ca şi zidul gros aflat, adânc în pământ, la colţul de SV al cetăţii. Din interiorul castrului şi al cetăţii actuale se cunoaşte o mare cantitate de monumente epigrafice, sculpturale şi de alt fel, scoase din pământ la construirea cetăţii ori din zidurile clădirilor şi din terenul apropiat de cetate, aflătoare în muzeele din Alba Iulia, Viena, Cluj-Napoca etc. Dar nu totdeauna se pot deosebi cu certitudine monumentele care aparţin de fapt castrului de cele care au fost aduse aici din alte părţi. Dintre descoperirile din cetate sunt de relevat două mozaicuri de paviment, aflate la 1767. La Apulum au staţionat, alături de Legiunea XIII Gemina, şi unităţi auxiliare, între care sigur acei „pedites singulares”, de la care există numeroase cărămizi ştampilate.
În jurul castrului roman de pe cetate, s-a întins aşezarea civilă Apulum, al cărei centru pare să fi fost la E de cetate, în actualul oraş de jos.
Pe teritoriul actualului cartier Partoş (Mureş-port, Pártos, Portus Marusii, situat în partea de SV a oraşului Alba Iulia) s-a descoperit un depozit de bronzuri din prima epocă a fierului, dar o importanţă deosebită are acest loc în epoca romană. Pe un teritoriu întins, alături de şosea şi de calea ferată, începând de la Mureş până aproape de gară (un teren în forma unui trapez cu baza pe malul râului), se afla colonia Apulensis, care trece şi pe malul stâng al Mureşului, în teritoriul comunei Oarda de Jos, unde de asemenea s-au identificat substrucţii de clădiri.
ASINIP, com.Lopadea Nouă
La marginea nord-estică a satului s-au găsit fragmente de vase din Hallstattul timpuriu şi La Tène.
BĂGĂU, com.Lopadea Nouă
De pe teritoriul satului, fără precizări topografice, provin mai multe descoperiri:
a) două verigi de aur în formă de inimă;
b) o podoabă de aur în formă de placă;
c) două foiţe de aur (obiectele de metal în MIC, II, 293-547).
Obiectele de aur datează de la sfârşitul epocii bronzului.
BĂLCACIU, com.Jidvei
Din puncte neprecizate provin:
a) fragmente ceramice ornamentate cu proeminenţe, din prima epocă a fierului (Mz.Sibiu);
b) de asemenea se găsesc tumuli necercetaţi încă. Epoca neprecizată.
BENIC, com.Galda de Jos
Vârful de lance din a doua epocă a fierului, menţionat de M.Roska, ca descoperit la Benic, provine de fapt de la Păsăreni (Mz.Aiud).
În 1978, cu ocazia arăturilor, în punctul numit „După Garduri”, situat în stânga şoselei Benic-Galda de Sus, Gh.Fleşer a cules materiale dacice şi feudale timpurii (Mz.Alba Iulia).
BERGHIN
Din locuri neprecizate de pe teritoriul satului provin:
a) diverse obiecte de bronz din epoca bronzului şi din epoca fierului: o daltă, un topor, un ac, un buton, tipare pentru turnarea unor asemenea obiecte, precum şi fragmente ceramice din prima şi a doua epocă a fierului (Mz.Sebeş; Mz.Sibiu, 3026-3039, 3042-3044, 3057, 3081; Mz.Tg.Mureş);
b) fragmente ceramice atipice din epoci neprecizate (MIC,IV,2556-2558, Mz.Deva, 5831-5839; Mz.Sibiu, 2258-2279, 3045, 3059-3061a, 3088);
c) toarta unui vas din sec. III-II î.e.n. (Mz.Sibiu,1550);
În vatra satului şi în împrejurimi s-au făcut cercetări de suprafaţă care au dus la descoperirea unor aşezări din: neolitic, eneolitic, Hallstatt, La Tène, epoca romană, sec. IV-VI. sec. VII-IX, şi sec. XI-XIII.
În jumătatea sud-estică a vetrei satului (grădina casei lui Gligor Emil, nr.51) s-au cules de pe arătură fragmente ceramice dacice, romane şi prefeudale.
În punctul numit „în Peri” sau „Zăcătoare”, situat în capătul de sud-est al comunei, cu ocazia săpăturilor lui M.Blăjan au fost descoperite fragmente ceramice Petreşti, dacice, vestigii romane (ceramică, cărămizi, fibule, monede etc.) şi o necropolă birituală cu morminte din epoca romană şi prefeudale din sec. VI-IX e.n. Mormintele prefeudale cele mai numeroase sunt de incineraţie cu urne, la care se adaugă cele cu inventarul depus în groapă, cu casete de cărămizi romane refolosite, şi de inhumaţie. În puţine cazuri urnele sunt acoperite cu bucăţi de cărămizi romane reîntrebuinţate sau funduri de vase sparte ritual. Inventarul mormintelor este variat şi bogat compus din: ceramică, podoabe (cercei, mărgele, fibule, brăţări etc.), piese de îmbrăcăminte, cuţite, amnare, râşniţe, monede etc. (Mz.Alba Iulia).
BIIA, com.Şona
La est de sat, spre Sânmiclăuş, săpându-se în pietrişul de pe malul râului Târnava Mică, în 1895, s-a descoperit o ceaşcă de aur cu gura strânsă, cu corpul emisferic, înaltă de 0,055m, în greutate de 144gr, prevăzută cu două toarţi cu câte un capăt liber terminat în volute şi decorată cu zig-zaguri de puncte incizate şi cu proeminenţe şi cercuri concentrice în relief (Mz.Naţ.Bucureşti). Ceaşca a fost atribuită cercului de cultură traco-cimerian (din epoca hallstattiană) ori perioadei bronzului mijlociu.
În locuri neprecizate s-au descoperit:
a) o brăţară de aur masiv, în greutate de 311gr, cu capetele terminate în semilune, decorată cu serii de semicercuri fine, atribuită sfârşitului epocii bronzului sau începutului primei epoci a fierului (Mz.Budapesta);
b) patru verigi dintr-un lanţ de aur, datând din aceeaşi vreme (Mz.Budapesta).
În locul numit „Unghiul Vărăzii” („Fălcuş”) care reprezintă prima terasă de pe malul drept al Târnavei Mici, situată la SV de sat, în apropierea fostelor grajduri CAP, sau identificat fragmente ceramice hallstattiene, La Tène, prefeudale şi feudale timpurii.
BLAJ
Pe un teritoriu cuprins de la linia ferată până la dealul „Hula” a existat un cimitir scitic de inhumaţie. Materialele au fost descoperite cu mai multe ocazii, literatura de specialitate consemnându-le sub punctele linia ferată, str.Cloşca, Aleea Viitorului, „Dealul Hula”. Este vorba de fapt de o singură necropolă, ori, eventual, două necropole apropiate. Astfel, cu prilejul construirii liniei ferate amintite, în 1876-1880, s-au găsit un vas mare bitronconic, altul similar mai mic, o farfurie, o ceaşcă mare cu toarte cu butoni şi un inel de bronz cu patru urechi aşezate în cruce (MIC, 1.4915-4916; Mz.Aiud, 4982-4985). Numărul şi localizarea mai precisă a mormintelor descoperite atunci este incertă. Ulterior, descoperiri întâmplătoare făcute pe Aleea Viitorului („Dealul Hula”), au adus la lumină alte morminte scitice. În 1938 s-au descoperit şase morminte. Ele conţineau schelete umane, vase bitronconice, opt vârfuri de săgeţi de bronz şi două de os (MIC, IN. 2414-2418 şi Mz.Blaj), un vârf de lance din fier şi un inel de buclă din aur, cu capete conice. Alte morminte au apărut în aceeaşi zonă în 1959 şi 1964. În 1968-1969 s-au descoperit şapte morminte, parţial controlate de specialişti. Unul dintre acestea conţinea un bogat inventar: două vase bitronconice, două inele de buclă cu capete conice de bronz, cca. 25 mărgele de caolin, trei plăcuţe treflate şi una dreptunghiulară din aur (Mz.Alba Iulia). Se cunosc aşadar din această necropolă un număr de 13 morminte certe, dar alte materiale (Mz.Aiud, Mz.Blaj şi MIC) indică distrugerea a cel puţin încă opt morminte. Cimitirul datează de la sfârşitul primei epoci a fierului (sec. VI î.e.n.). Pe Aleea Viitorului 10 s-a descoperit în 1971 o cană aparţinând culturii Noua (Mz.Blaj, 1373).
La cca. 500m de necropola scitică s-au descoperit fragmente ceramice şi două vase dacice din sec. IV î.e.n.
Pe str. 13 Decembrie s-au descoperit (1956) patru vase ce provin probabil din morminte de incineraţie. Vasele sunt de factură celtică şi dacică şi sunt datate în sec. III î.e.n. (Mz Blaj).
Din puncte neprecizate de pe teritoriul oraşului provin:
a) vase dacice din sec. III-II î.e.n. din morminte de incineraţie daco-celtice (Mz.Blaj);
b) monedă de bronz de la împăratul Traian.
Pe dealul „Ciufud” în 1978 s-a aflat o tetradrahmă tasiană (146 î.e.n.).
Din fosta localitate Mişca (contopită la Blaj) se menţionează o fibulă cu capete de ceapă datând din a doua jumătate a sec. III sau prima jumătate a sec. IV e.n.
BLANDIANA, Blândiana, Cârna
Pe malul stâng al Mureşului, în locul numit „La Brod”, săpăturile arheologice efectuate în 1961-1962 de K.Horedt şi în 1981-1982 de Gh.Anghel şi H.Ciugudean, la care se adaugă numeroasele descoperiri fortuite apărute în decursul anilor prin erodarea continuă a malului, au precizat existenţa unor aşezări şi cimitire datând din epoci diverse. În anul 1979, s-a descoperit întâmplător un mormânt dacic de incineraţie din inventarul căruia s-a recuperat: un vârf de lance, o zăbală de tip tracic deformată, un pumnal cu lama încovoiată şi fragmente din teacă, o cataramă fragmentară, toate din fier, şi un vas de lut lucrat cu mâna având două torţi, împreună cu resturi de oase umane calcinate. Mormântul este datat în sec. II-I î.e.n. (Mz.Alba Iulia);
În punctul „Lunca Fermei”, situat tot pe malul stâng al Mureşului, cu ocazia exploatării nisipului au ieşit la iveală materiale dacice din sec. I î.e.n. - I e.n., între care o cană şi o căniţă bitronconică, fragmente dintr-un vas de provizii şi un chiup. Aşezarea de la „Lunca Fermei” este identică cu cea semnalată în literatura mai veche sub punctul „Şipot”.
Aici poate fi eventual localizată antica localitate Blandiana din Tabula Peutingeriana şi Geograful din Ravenna (IV,7).
Existenţa unui castru nu este dovedită (Materiale în Mz.Alba Iulia şi Mz.Aiud).
BOZ, com.Doştat
Pe teritoriul satului au fost semnalate şi urme arheologice dacice, probabil fragmente ceramice din epoca La Tène.
BUCERDEA GRÂNOASĂ, com.Crăciunelu de Jos
În punctul „lepăd” situat la cca. 500m de localitate, s-a descoperit un topor de luptă din andezit cu amfibolit, ce se datează în epoca bronzului (col. şc. generale din localitate).
Din puncte topografice neprecizate provine o lamă de calcedoniu din epoca neolitică (Mz.Blaj, 1259 b) şi un topor de bazalt perforat ce se datează în neoliticul târziu (Mz.Blaj, 1256).
BUCIUM
În partea de nord a comunei s-a aflat un tezaur compus din mai multe monede din Thasos, aparţinând epocii La Tène.
În zona minieră de la S şi SE de Bucium se află importante urme ale exploatării aurului, aşezări civile şi necropole ale minerilor din epoca romană (v. şi Roşia). În masivul muntos dintre bazinul Ampoiului şi al Arieşului (Valea Abruzelului), în preajma şi pe muntele Corabia (1351m), au fost identificate şi explorate resturile lucrărilor miniere, locuinţele şi mormintele minerilor.
Pe muntele Corabia sunt clar vizibile locurile exploatărilor miniere sub formă de mari tranşee cu dimensiunile de 100X20m, adânci de 20m, doline, grămezi de minereu insuficient exploatate, urme de locuinţe, un rezervor de apă pentru spălarea aurului, un canal ce conducea apa din vârful dealului la poale, unde se făcea extragerea minereului. În minele de aici s-ar fi aflat câteva opaiţe de lut cu ştampile. Tot aici s-a găsit o tetradrahmă de argint de la Filip II al Macedoniei, precum şi alte urme considerate ca fiind de provenienţă dacică.
Mai multe morminte tumulare, alcătuind adevărate necropole, se găsesc pe dealurile Boteş şi Poduri, în imediata apropiere a muntelui Corabia. Înălţimea tumulilor este în medie de 1m, iar diametrul, în medie, de 6m Distanţa între tumuli 3-4m. Săpături s-au executat de B.Lukács în 1878-9 (doi tumuli). G.Téglás în 1885 (42 tumuli) şi O.Floca în 1938 (şase tumuli). Tumulii conţin morminte de incineraţie; oasele calcinate, împreună cu multă cenuşă şi cărbuni s-au găsit în gropi patrulatere, măsurând în medie 1,60x0,60m, orientate cu regularitate pe direcţia E-V. Pereţii gropilor sunt arşi uneori până la roşu, dovadă că incinerarea s-a făcut pe loc, în groapă sau deasupra ei. În câteva cazuri arderea s-a făcut la ustrinum. Unii tumuli sunt marcaţi la suprafaţă cu un cerc de pietre. În unele cazuri s-a putut stabili şi poziţia mortului pe rug, anume cu capul spre V. Inventarul funerar cuprindea ceramică, alcătuită din ulcioare, ulcele, ceşti, vase mari (găsite numai în fragmente), opaiţe, unele cu ştampilă (FAOR = CIL, III, 8076r 14), străchini din terra sigillata, apoi fragmente de sticlă şi mărgele din pastă sticloasă, plăci, piroane şi cuie de fier, fibule, o oglindă de metal, obiecte de os etc. În pământul din mantaua tumulilor s-au găsit şi pietre lucrate, cu figuri în relief (stele şi medalioane funerare), precum şi un fragment de inscripţie funerară (CIL,III,7831). Se amintesc şi monede de la Traian, Hadrian şi Antoninus Pius. Mormintele de incineraţie aparţin minerilor, în majoritate illiri şi dalmatini. În aceeaşi regiune s-au descoperit însă şi morminte de inhumaţie, cu cutii de cărămidă, după sistemul roman obişnuit.
Drumul roman identificat în câteva locuri la Bucium şi pe muntele Corabia (pe coasta de S).
Pe dealul Negrileasa, la E de Corabia, s-a descoperit în anii 1870-80, un mare tezaur monetar, din care Lukács posedă opt piese, dintre anii 116-167e.n.; restul s-a împrăştiat pe la particulari.
CĂPÂLNA, com.Săsciori
Pe un mamelon izolat numit „Cetate”, situat la 2km sud de sat (pe malul stâng al Frumoasei, între valea Gărgălăului şi Pârâului Râpii), s-a format o cetate dacică cu ziduri de piatră fasonată, situată la 610m altitudine. Ea este situată într-o poziţie strategică dominantă deasupra văii Sebeşului. Săpături sistematice în anii 1939, 1942, 1954 (M.Macrea şi I.Berciu), 1965-1968 (H.Daicoviciu şi colectivul), 1982-1983 (H.Daicoviciu, I.glodariu, V.Moga). Platoul cetăţii, de dimensiuni reduse, este de formă ovală, măsurând 56m lungime şi 42m lăţime. În interiorul cetăţii s-a descoperit un turn-locuinţă pătrat de 9,5x9,5m, ale cărui ziduri măsoară 1,73m grosime având două paramente de blocuri şi umplutură de pământ. Turnul continuă în cărămidă incomplet arsă de 48x24x8-9cm şi a fost acoperită cu şindrilă. Pe unul dintre blocuri s-a descoperit litera C. Drumul de acces a fost barat cu un şanţ şi două valuri de pământ. Valul exterior are în spatele lui un şanţ mai mare, rezultatul din excavarea pământului necesar ridicării valului interior. Intrarea în cetate se făcea pe latura de nord-vest printr-un turn interior. Intrarea în cetate se făcea pe latura de nord-vest printr-un turn interior cu trei laturi, cea de-a patra constituind-o zidul de incintă. Cu ocazia săpăturilor s-a descoperit o mare cantitate de materiale arheologice ce se păstrează în Mz.Alba Iulia. Au fost descoperite 28 de monede începând cu doi denari republicani romani din a doua jumătate a sec. II î.e.n. şi terminând cu un denar de la Augustus din anul 14 î.e.n. Printre descoperiri figurează o mare cantitate de ceramică, lucrată cu mâna sau la roată, apoi unelte de fier: seceri, fiare de plug, securi, săpoaie, ciocane, furci, foarfeci, cuţite, cuie, verigi, chei şi balamale de uşi, arme: săbii scurte, vârfuri de lance şi de suliţă, podoabe de bronz sau de argint: inele, brăţări, fibule, importuri etc. Pe baza descoperirilor se presupune că cetatea a fost construită pe vremea lui Burebista, ea făcând parte din centura exterioară menită să apere complexul din Munţii Orăştiei şi că a fost distrusă în cel de-al doilea război daco-roman din anul 106. Din această dată nu se mai constată nici o urmă de locuire. În 1979 s-a descoperit în preajma zidului de incintă o plintă de calcar ce a aparţinut unui sanctuar. În anii 1982-1983 I.Glodariu şi V.Moga au întreprins noi săpături arheologice de control, care au dus la identificarea a două sanctuare de piatră (distruse) şi a unuia cu stâlpi de lemn.
În punctul „Obreje”, situat lângă podul „Cetăţelei”, a apărut fortuit un depozit de unelte dacice din fier pentru agricultură (două brăzdare de plug şi 7 seceri). Locul se găseşte nu departe de poalele dealului pe care se află situată cetatea dacică.
CERGĂUL MARE, com.Cergău
Din puncte neprecizate de pe teritoriul satului provin urme arheologice dacice, fără alte precizări.
În punctul numit „Groapa Popii” s-au aflat incidental, în anii 1963-1964, trei vase mari de lut, din care două au ajuns la Mz.Blaj. Epocă necunoscută.
CERGĂU MIC, com.Cergău
Pe teritoriul satului se semnalează, fără nici un fel de precizări, o aşezare dacică din a doua epocă a fierului.
CETATEA DE BALTĂ
Pe malul drept al Târnavei, pe „Coasta Sântămăriei” sau „Dealul Cetăţii” este menţionat un val de pământ, considerat ca un castru roman. Cercetările arheologice ale Mz.Alba Iulia din anii 1970 şi 1973 au dovedit că aici a existat o fortificaţie de pământ cu două valuri şi şanţuri pe latura de V-SV. Incinta are 108x97m. Săpăturile au scos la iveală fragmente ceramice Coţofeni aparţinând unei locuiri temporare. În ceea ce priveşte fortificaţia, au fost precizate două faze de construire şi folosire a acesteia: o fază dacică, atestată prin fragmente ceramice, o râşniţă, fragmente de brăţări de sticlă etc., cu un singur val şi şanţ; faza a II-a -de epocă romană- când s-a construit un al doilea val şi şanţ. A fost locuită scurt timp. Ambele faze au încetat în urma unor puternice incendii. În interiorul incintei au fost descoperite vetre deschise, iar pe latura de nord un bordei, lângă val (Mz.Alba Iulia).
CETEA, com.Galda de Jos
În locuri neprecizate de pe teritoriul satului s-au găsit pietre de râşniţă de bazalt spongios, un obiect pentru decorat cu cercuri duble concetrice, fragmente ceramice lucrate cu roata, datând din a doua epocă a fierului (Mz.Aiud); un topor de gresie cu gaură, două toporaşe de piatră, trei pietre pentru războiul de ţesut, patru prâsnele de lut, două obiecte de bronz, patru fragmente de suliţe de fier şi fragmente ceramice, şapte fragmente de fibule de bronz (donate la 1898 MNA de prof. Henţescu; Min. Instr. Publ., Dir. II, dos. 38/1898, f. 14); un ciocan de piatră spart, o gresie de piatră, resturi ceramice din diferite epoci, cercel de bronz cu piatră, o tortiţă de bronz, o cataramă de bronz, un cuţitaş de fier, două vârfuri de săgeţi din fier, un vârf de lance, datând din epoca fierului (MIR, donaţia Henţescu, dos. 1886, nr. 34,143).
La „Pietri” se află o aşezare de lungă durată datând din eneolitic până în epoca prefeudală. Acest loc se află pe partea stângă a văii Cetei, la cca. 3km de sat, dominat de trei stânci de calcar numite: „Ticuiata”, „Măriuţa” şi „Şasa”, perfect închis din trei părţi de aceste stânci mari şi de înălţimile „Prăgşorul Mic”, „Dealul Colacului”, cu o singură deschizătură la S, spre valea Cetei, unde apa pârâului formează o cascadă. În literatură staţiunea este amintită şi sub numele: „La Băi”, „Băile Romane”, „Cascade”. Săpături sistematice au fost executate aici de J.F.Neigebaur, K.Torma, K.Herepey, I. şi D.Berciu, I.Glodariu şi V.Moga. Cu ocazia lor s-au putut constata urme de locuire mai mult sau mai puţin consistente aparţinând culturii Coţofeni, bronzului timpuriu, culturii Wietenberg, perioadei Hallstatt şi La Tène şi epocii romane. Din stratul dacic de la „Pietri” provin: ceramică lucrată la roată şi cu mâna, apoi un mâner de fier încovoiat, o nicovală, mânerul de bronz al unui cuţit de fier, vârful unei lănci, un cuţit, o secure, o zăbală, un cleşte, un răzuitor, toate din fier şi o fibulă de bronz de tip La Tène III, o fibulă romană de bronz din sec. I precum şi, probabil, două imitaţii de tetradrahme din Thasos, monede romane consulare, în sfârşit două monede de la C.Iulius Caesar şi Octavianus Augustus (material în MIC, IV, 2106; MNA, 1886, nr.34, 143 şi Mz.Aiud).
La 2 km V de sat, pe înălţimea „Prăgşorul Mic”, se află un tumul având un diametru de 18m.
CICĂU, com.Mirăslău
În epoca hallstattiană şi dacică, terasa a fost mai intens locuită. S-a descoperit o groapă ce conţinea cenuşă şi ceramică dacică din sec. III-I î.e.n. Aşezarea dacică va continua în epoca romană când va cunoaşte o mare dezvoltare. În epoca romană a existat aici un vicus daco-roman cu locuinţe semibordeie în primul nivel, iar în nivelul II, locuinţe de suprafaţă, cu substrucţii de ceramică fină, ştampilată sau cu pastă nisipoasă (provenite din vase de uz casnic) şi câteva terra sigillata, s-au găsit de asemenea unelte de piatră, fier, un vârf de săgeată, un stilus de os şi o monedă din seria celor emise de Marcus Antonius cu emblema legiunilor (un sestertius de la Traian a fost găsit întâmplător). Un număr restrâns de fragmente ceramice datează din sec. IV. În sec. VII a existat aici un cimitir avar, din care s-au dezvelit 6 morminte, iar în sec. VIII-IX, o aşezare documentată prin trei cuptoare de piatră şi fragmente ceramice; două fragmente de cazane de lut datează din sec. XI-XII (Mz.Aiud, MIC şi Mz.Alba Iulia).
În punctul „Grădina lui Călin”, situat la sud-vest de „Sălişte” s-a descoperit ceramică dacică lucrată cu mâna şi un fragment lucrat cu roata.
CIUGUD, comună suburbană a municipiului Alba Iulia
Pe locul „Crâşma lui Bran” s-a găsit ceramică dacică din secolele I î.e.n. - I e.n. (Mz.Alba Iulia, 6139-6145).
În zona „Carierei de bentonită” se află o aşezare locuită în diverse epoci, straturile suprapuse de locuire fiind vizibile în pereţii carierei. De aici provine ceramică Criş. La Tène şi romană, precum şi o statuie de calcar a zeului Jupiter (Mz.Aiba Iulia).
CIUGUZEL, com.Lopadea Nouă
Într-un punct neprecizat de pe teritoriul satului s-au descoperit fragmente ceramice aparţinând epocii La Tène (Mz.Sf.Gheorghe).
CIUMBRUD, sat aparţinând oraşului Aiud
Fără precizări topografice se menţionează:
a) o staţiune din epoca bronzului;
b) ceramică dacică din secolul I î.e.n. (Mz.Aiud).
La sud-vest de „Podireu”, pe terenul prof. A. Bartok, s-a identificat un strat de cultură din epoca romană, conţinând fragmente de vase, chirpic, un opaiţ cu ştampilă, toate indicând, probabil, o modestă aşezare din această epocă. Probabil de aici provine şi ceramica dacică de epocă romană, despre care se menţionează că a fost culeasă în 1963 (de M. Rusu) pe prima terasă a Mureşului.
CÎLNIC
Din puncte neprecizate de pe teritoriul comunei provine o cană dacică din sec. III-II î.e.n. (Mz.Sibiu, 4935).
COLŢEŞTI, (Sângeorgiu-Trascăului, Trascău-Sângeorgiu) com.Rimetea
De pe teritoriul satului, fără preciziuni topografice, provine un tezaur de argint dacic format din trei sau patru coliere din sârmă răsucită cu capetele terminate în cap de şarpe şi cu ornament punctat, din a doua vârstă a fierului (La Tène III). După o informaţie târzie a lui G.Téglás, un colier ar fi fost descoperit în ruinele de pe „Dealul Cetăţii”. Trei coliere au ajuns în Mz.Budapesta, iar unul se afla în fosta colecţie G.Téglás, Turda. N-ar fi exclus ca şi acel fragment de brăţară dacică de argint amintit ca fiind descoperit pe teritoriul comunei vecine Vălişoara, să provină tot din acest tezaur.
CRAIVA, com.Cricău
La poalele stâncii „Piatra Caprei” sau „Piatra Craivii”, un cioban a descoperit întâmplător un depozit de obiecte de fier din epoca La Tène, dintre care sunt menţionate trei spade fragmentare, trei vârfuri de lănci şi o scoabă (prezentată şi drept cataramă). Mai târziu, în acelaşi loc, s-a găsit o monedă de argint imitată după tetradrahmele macedonene ale lui Filip II (Mz.Aiud). Pe stânca „Piatra Craivii” au fost începute în anul 1960 săpături sistematice care au dus la descoperirea unor locuiri aparţinând culturilor Coţofeni şi Wietenberg, a unei importante aşezări fortificate dacice presupusă a fi Apoulon-ul menţionat de Ptolomaeu şi a unei cetăţi feudale. Cetatea dacică are o incintă cu ziduri de piatră ecarisată, situată la 1083m altitudine. Ea este de formă patrulateră, măsurând 67x36m, iar grosimea zidurilor, având câte două paramente de blocuri, este de 3m. Incinta fortificată constituie doar acropola aşezării. Aceasta se desfăşoară pe 11 terase, în cea mai mare parte a lor, amenajate artificial şi susţinute de ziduri, groase de cca. 2,50m., construite din bolovani de stâncă. Pe asemenea platforme s-au construit turnuri de apărare. Tot aici au fost dezvelite sanctuare cu baze de piatră, de genul celor de la Grădiştea de Munte. Mulţimea materialelor descoperite: ceramică (printre care şi ceramică pictată cu motive geometrice), unelte de fier, podoabe, importuri etc., atestă o vie activitate economică. Printre materialele ce pot fi datate cu oarecare exactitate s-au descoperit, în cursul săpăturilor, monede, printre care şase denari romani republicani emişi în anii 88-70 î.e.n. şi una dacică de argint, de la sfârşitul sec. II î.e.n. sau începutul celui următor. Pe această bază s-a presupus începutul aşezării încă din sec. II î.e.n., iar fortificaţia propriu-zisă ar fi de dată mai recentă, după unele păreri chiar din timpul lui Decebal. Importantul centru militar economic, politic şi religios de aici a fost distrus cu ocazia războaielor daco-romane, dată după care locuirea încetează până în epoca feudală când se ridică o fortificaţie amintită în documente la sfârşitul sec. al XlII-lea.
În vara anului 1988, cu prilejul unor cercetări arheologice de verificare a sitului, efectuate la poalele stâncii şi pe terasa Bănuţului au apărut urme ale unui al treilea sanctuar de tip patrulater
CRĂCIUNELU DE JOS
Descoperirile de mai jos sunt amintite de obicei ca provenind de la Crăciunel, care corespunde mai curând comunei Crăciunelu de Jos; nu este însă exclus ca unele din ele să fi fost găsite la Crăciunelu de Sus, printre ele, arcul unei fibule de argint dacice cu noduri, descoperită în 1859, datând din epoca La Tène.
Pe locul „La Ţâfe” situat la cca. 300m nord de gara Crăciunelu de Jos, au fost descoperite incidental, în 1965, cu ocazia exploatării nisipului, mai multe morminte de inhumaţie scitice. Numărul mormintelor nu se poate preciza: trei sau cinci. Din inventarul salvat se menţionează un cuţit de fier (akinakes?), un fragment de fibulă de bronz, vase bitronconice, strachină, ceşti tronconice cu toartă supraînălţată (Mz.Sibiu, A.8271-9).
CRICĂU
Cu prilejul săpăturilor efectuate de către R.Heitel şi Al.Bogdan la biserica reformată, s-au descoperit în straturi de natură aluvionară fragmente ceramice Coţofeni şi din epoca bronzului, aparţinând culturii Wietenberg, diverse materiale arheologice din epoca dacică, precum şi pietre de la un sarcofag şi baza unei statui din epoca romană. În acelaşi punct se cunoşteau mai demult cărămizi romane (unele cu ştampila Leg XIII Gemina; CIL,III,1629=8064) refolosite ca pavaj în biserică.
Pe teritoriul comunei se semnalează, fără precizări topografice, materiale arheologice din a doua vârstă a epocii fierului; de asemenea ceramică şi cărămizi din epoca romană, care indică existenţa unui vicus.
CUGIR
Între Valea Pleşii şi Valea Ghişagului pe înălţimea numită „Piatra Pleşii” unele imitaţii dacice scyphate după tetradrahmele macedoniene ale lui Filip II, altele, tetradrahme originale thasiene (Mz.Budapesta, Cabin. num. Viena; col.Dessewffy; col.Windischgrătz; col.Bielz). În aceeaşi aşezare s-au descoperit în 1937 două monede romane, probabil de argint, cu efigia împăratului Domitian (col.Pr.Oancea, Sălişte, jud.Alba). La NV de „Cetate”, la poalele dealului, s-a descoperit în 1955, într-un vas de lut, spart şi dispărut, un tezaur monetar, din care Mz.Deva a achiziţionat opt tetradrahme de argint ale Macedoniei Prima şi o monedă de argint imitată după o tetradrahmă a Iui Filip II al Macedoniei. Săpăturile conduse de I.H.Crişan şi Fl.Medeleţ, începute în anul 1977, au dovedit că pe „Cetate” a existat o aşezare din epoca bronzului aparţinând culturii Wietenberg, distrusă cu ocazia construirii cetăţii dacice. Au fost descoperite şi unele vestigii care se datează în Hallststt D.
Aşezarea fortificată de tip dava, identificată ipotetic cu Singidava menţionată de Ptolomeu, are două nivele de locuire, unul din sec. III-II î.e.n., iar al doilea din sec. I î.e.n. - I e.n. S-au dezvelit locuinţe de suprafaţă ori adâncite şi numeroase gropi, recoltându-se un bogat şi variat material arheologic constând din ceramică, unelte, podoabe etc. Fortificaţiile constau din valuri de pământ şi un zid de piatră folosind ca liant lutul.
Pe panta de SV a dealului s-au descoperit patru tumuli ce acopereau morminte dacice de incineraţie din sec. I î.e.n. Tumulul II este un bogat mormânt princiar cu arderea pe loc şi cu car. S-au descoperit oasele calcinate ale unui războinic şi a trei cai, un coif de fier, o armură de zale din fier, sabie lungă, un pumnal (sica), lance, podoabe de argint şi aur, numeroase piese de bronz şi fier de la car, o situlă de bronz şi o fructieră de lut.
CUT, com.Câlnic
Pe un platou situat în partea stângă a pârâuiui ce duce spre „Fântâna Dârgului” au fost aflate fragmente ceramice şi urme de chirpic marcând locuiri succesive din mai multe epoci. Materialele aparţin culturii Criş din epoca neolitică, culturii Wietenberg din epoca bronzului, perioadei hallstattiene (?), din La Tène, perioada prefeudală şi din feudalismul timpuriu. Periegheză I.Al.Aldea în 1968.
DAIA ROMÂNĂ
În locul numit „Troian” în 1968 şi 1970 s-au identificat: un nivel Wietenberg, unul hallstattian şi un al treilea în care au apărut amestecate materiale de factură La Tène şi materiale romane (ţigle, substrucţii de ziduri, ceramică), indicând o aşezare din epoca romană. Pe acest loc, în 1957, s-a aflat o inscripţie romană (Mz.Sebeş). Tot de aici provine şi un altar votiv (CIL,III,7788), considerat eronat ca provenind de Ia Apulum (Mz.Sebeş, 1742). După informaţia lui I.Aldea, în acest punct s-a aflat un mormânt de inhumaţie chircit, aparţinând unei locuiri Coţofeni din faza de tranziţie la epoca bronzului.
În centrul comunei s-au descoperit fragmente ceramice din epoca La Tène (Mz.Sebeş, 1675, 1941).
DECEA (Decea Mureşului), com.Mirăslău
Din locuri neprecizate de pe teritoriul satului provin:
a) fragmentele unui vas de bronz din prima epocă a fierului;
b) patru drahme de argint din Apollonia şi Dyrrhachium;
c) un tezaur de monede dacice de tip Hunedoara descoperit în 1954 din care 15 exemplare au ajuns în MIC;
d) un sesterţ de la Antoninus (?), altul emis în provincia Dacia (an I) şi nouă monede romane de argint.
La capătul de sud al vechii grădini Csürös s-au găsit fragmente ceramice din epoca bronzului (Mz.Aiud, 2269-74, 4538-42). Tot acolo s-au aflat trei morminte de incineraţie având urne bitronconice din prima vârstă a fierului. Cercetări K.Herepey (o parte din material în Mz.Aiud).
DOŞTAT
Din această localitate se cunosc monede dacice tip Filip II şi o tertradrahmă de la Alexandru Macedon.
DRAŞOV, com.Şpring
La poalele dealului Ţipu şi în apropiere de drumul Draşov-Boz, pe o suprafaţă întinsă, se află fragmente ceramice geto-dacice lucrate cu roata şi cu mâna, din epoca La Tène.
DUMBRAVA, (fost Cacova, Marga), com.Săsciori
Dintr-un punct neprecizat de pe teritoriul satului provine o verigă de fier din a doua epocă a fierului (Mz.Alba Iulia).
FĂGET, com.Valea Lungă
Dintr-un punct neprecizat de pe teritoriul acestei localităţi provine un colier de argint (Roska) sau o brăţară, poate de aur (Pârvan), modelată în torsadă, datând de la sfârşitul epocii bronzului şi despre care nu avem altă ştire decât că ar fi existat în 1926 în posesia prof.I.Bianu, Bucureşti.
FARĂU
G.Téglás afirmă că în 1886 a văzut două statuete de bronz, găsite în această localitate şi dispărute ulterior, M.Roska înclină a le atribui epocii a doua a fierului.
GALDA DE JOS
Într-o parte a comunei, neprecizată, s-au descoperit resturi arheologice dacice, din a doua epocă a fierului.
GHIRBOM, com.Berghin
În punctul numit „Ghezuini”, la 2km vest de sat, au fost executate în anul 1967 săpături într-o aşezare cu cinci perioade de locuire: o locuire neolitică timpurie (cultura Criş), documentată prin ceramică, idoli zoomorfi, unelte de os şi materiale litice; locuire din faza de tranziţie la epoca bronzului, cu materiale ceramice de tip Coţofeni; un nivel din epoca bronzului (cultura Wietenberg), marcat de urme de locuinţe, ceramică, o fusaiolă; locuirea din epoca dacică (sec. I î.e.n. - I e.n.), ultima sesizată în cadrul săpăturii, cu multe fragmente ceramice provenite de la vase lucrate cu mâna sau la roată, o fibulă de bronz, fragmente de brăţări de sticlă şi un „pavaj” din piatră de râu; la suprafaţa solului, în arătură, au fost culese fragmente ceramice din epoca prefeudală. Nu s-a sesizat în săpătură un nivel de locuire, acesta fiind probabil distrus de lucrările agricole şi de eroziunea solului.
GÎRBOVA
La „Mormintele Păgânilor”s-au descoperit ceramică, un mâner de sabie de fier şi un vârf de săgeată de fier, datând din a doua epocă a fierului.
GÎRBOVA DE SUS, aparţine oraşului Aiud
Din puncte neprecizate de pe teritoriul satului provin un fragment de situlă de bronz de la sfârşitul epocii bronzului, cu ureche şi fund prinse cu nituri şi cu protuberanţe lângă margine (Mz.Aiud) şi urme arheologice dacice despre care nu se dau precizări.
GURA ARIEŞULUI, com.Lunca Mureşului
La cca. 300m SE de sat, în apropierea confluenţei Arieşului cu Mureşul, pe terasa inferioară cuprinsă între calea ferată Războieni-Tg.Mureş şi Arieş, cercetări de suprafaţă au dus la descoperirea de fragmente de vase din prima epocă a fierului, printre care şi o ceaşcă cu toarta supraînălţată.
HĂPRIA, com.suburb. Ciugud, mun. Alba Ilulia
În vatra satului, fără precizări topografice, se semnalează urme dacice din a doua epocă a fierului şi un cosor (sica?).
IGHIU
Pe dealul cu vii numit „Măgura”, s-au găsit în 1885, într-un vas de lut, o bară de zăbală de bronz, un fragment de zăbală de bronz, o seceră de fier, un vârf de lance de fier încovoiat. Aceste obiecte fac parte, probabil, din inventarul unui mormânt celtic din a doua vârstă a epocii fierului (Mz.Deva).
Pe vârful dealului „Măguluici” (cota 492), la cca. 1km sud de necropola tumulară, a fost identificat un castru de pământ de formă patrulateră (50x41m). Pe laturile de vest şi nord şanţul lipseşte. La 64m vest de castru se observă un val de pământ. În interiorul castrului s-a aflat un vârf de lance. Castrul a fost construit probabil în epoca cuceririi Daciei.
La capătul de vest al comunei, pe terenul locuitorului Gh. Nemeş, a fost identificat un drum pietruit, de cca. 2,5m lăţime, poate drumul roman Apulum-Brucla, al cărui traseu ocolea pe la vest dealul „Bilag”.
INURI, com.Vinţu de Jos
Pe dealul „Piatra cu Stânjenu”, dintre Valea Vinţii şi pârâul Rotunzii, anume pe platoul (triunghiular) din vârf, au fost aflate incidental fragmente ceramice dacice, lucrate cu mâna şi la roată, de culoare sură şi roşie. Pe acest loc, anume pe proprietatea lui Ioan Marian, în 1955, cu ocazia lucrărilor agricole, s-a descoperit un tezaur de monede (denari) republicane romane, din anii 172-77 î.e.n., aflat într-un vas borcan, lucrat cu mâna, dacic. Din tezaur au fost recuperate 37 monede, din care 30 sunt în Mz.Deva, trei în MIC şi trei în Mz.Alba Iulia. O altă monedă se află în colecţia prof.C.Iancu din Sibişeni, împreună cu o cană cenuşie dacică, lucrată la roată, provenind din aceeaşi aşezare.
Într-un punct neprecizat s-a găsit un torques (eventual mai multe) dacic, din a doua epocă a fierului, lucrat din sârmă de argint împletită (Mz.Alba Iulia).
IZVORUL AMPOIULUI (fost Valea Dosului), sat aparţinând or.Zlatna
Pe teritoriul satului se semnalează resturi de cultură materială dacică din a doua epocă a fierului. Confirmări şi precizări lipsesc.
JIDVEI (Jidveiu)
Dintr-un mormânt distrus provine un vas lucrat cu mâna, de factură celtică, datat în La Tène C (col. particulară). Vârful de lance din această localitate (Mz.Sibiu), amintit de Pârvan ca fiind din a doua epocă a fierului, este apreciat (de I.H.Crişan) ca probabil celtic.
LOPADEA NOUĂ
Lângă fostele grajduri CAP, în punctul „Telek” s-a recoltat ceramică din epoca La Tène.
LOPADEA VECHE (fost Lopadea Română), com.Mirăslău
În punctul numit „Jidovină” sau „La Jidovină”, cercetări efectuate în 1967-1968 de V.Lazăr au dus la identificarea unor locuiri succesive aparţinând culturilor neolitice Criş şi Petreşti, culturii Coţofeni, Wietenberg, Noua, din epocile La Tène, romană, prefeudală şi feudală sec. XIII-XIV (Mz.Aiud).
De pe teritoriul satului provine, fără preciziuni topografice, o râşniţă de piatră din a doua epocă a fierului (Mz.Aiud).
LUNCA MUREŞULUI (Cucerdea)
Într-un punct topografic neprecizat s-a descoperit o monedă tocită de bronz cu litere greceşti din epoca dacică sau romană.
LUNCA TÎRNAVEI (fost Spini), com.Şona
În anii 1976-1977, M.Blăjan, prin cercetarea terasei de la sud-est de sat, în zona carierei de pietriş din locul „La Borcioaie” a descoperit pe arătură fragmente ceramice neolitice (cultura Criş), eneolitice (cultura Petreşti), din perioada de tranziţie (cultura Coţofeni), epoca bronzului (cultura Wietenberg), Hallstatt, La Tène (sec. III-II î.e.n.) şi romane.
LUPU, com.Cergău
În 1978 cu ocazia săpării unei gropi în cimitirul satului („Cimitirul nou”), aflat în locul „Sub Vii”, pe versantul de sud al dealului „Chicui”, la est de sat, a fost descoperit întâmplător un tezaur de obiecte dacice din argint introduse într-un vas de bronz. Peste tezaur se afla aşezată o mică lespede de piatră. În afară de vasul de bronz, tezaurul cuprindea următoarele piese de argint: două fibule cu nodozităţi, un bol şi şapte falere cu reprezentări antropomorfe şi zoomorfe. Tezaurul poate fi datat în perioada La Tène (sec. II-I î.e.n.). În zona descoperirii s-au găsit la suprafaţa terenului fragmente ceramice hallstattiene şi dacice. (Mz.Alba Iulia).
MĂNĂRADE, sat aparţinând oraşului Blaj
Pe locul numit „Şanţul Porumbeilor” s-a găsit buza unui vas dacic cu picior (Mz.Sibiu).
MEDVEŞ, com.Fărău
De pe teritoriul satului provine o urnă bitronconică datând din prima epocă a fierului (Mz.Aiud, 4986).
MEŞCREAC, com.Rădeşti
În punctul numit „în Ţărmure, la Pădure”, situat pe malul stâng al Mureşului, sa descoperit o aşezare cu materiale hallstattiene, o fructieră dacică, o cană din sec. IV-V şi un nivel din sec. IX-X.
MICOŞLACA, aparţine oraşului Ocna Mureş
Pe terasa a doua de pe malul stâng al Mureşului a fost identificată o aşezare din epoca La Tène I şi o întinsă aşezare din epoca romană. Cercetări în acest punct a făcut I.Mitrofan în anii 1987-1988.
MIRĂSLĂU (Mirislău)
Fără preciziuni topografice se semnalează un fier de plug de factură dacică sau romană (Mz.Aiud).
NĂDĂŞTIA (Nădăjdia), com.Almaşu Mare
În 1829 s-a descoperit pe teritoriul satului un tezaur de podoabe dacice de argint care reprezintă analogii cu cele de la Săliştea, fost Cioara (Mz.Viena).
NOŞLAC
La circa 100 m est de „Pompa de apă”, în malul Mureşului a fost identificat un bordei cu ceramică de factură provincial romană lucrată cu roata şi câteva fragmente de ceramică dacică făcute cu mâna.
La locul numit „Şumughi”, situat la circa 6 km sud de comună, I.Mitrofan a făcut săpături între 1963 şi 1966. Aici a fost identificată o aşezare din epoca bronzului (cultura Wietenberg) şi s-a descoperit un mormânt de incineraţie aparţinând aceleiaşi culturi. Au fost descoperite, de asemenea, resturile unei aşezări din prima perioadă a fierului. Peste acestea s-a suprapus o aşezare dacică din epoca romană ce se datează în sec. II-III. Au fost descoperite şase semibordeie, 13 gropi de provizii, un cuptor şi două vetre de foc. Inventarul descoperit constă în majoritate din ceramică la care se adaugă câteva obiecte de fier printre .are un cuţit de plug, şi de bronz, râşniţe, zgură de metal etc. Ceramica romană este în proporţie de 55%, iar cea dacică este reprezentată atât prin cea lucrată cu mâna cât şi la roată. Sunt prezente formele de vase specific dacice printre care şi ceaşca.
Pe teritoriul comunei, fără precizări topografice, este semnalat un vas bitronconic din prima epocă a fierului care se păstrează în Mz. Aiud (3607).
OARDA, munic.Alba Iulia, alcătuită din fostele localităţi Oarda de Sus şi Oarda de Jos
Pe teritoriul fostului sat Oarda de Jos, în puncte neprecizate, s-au descoperit:
a) o fibulă (Mz.Alba Iulia) şi un torques de argint; aceste obiecte ar putea proveni şi de pe teritoriul satului Oarda de Sus;
b) se amintesc tot aici, fără precizări, şi urme dacice din epoca La Tène.
OBREJA, com.Mihalţ
La capătul de răsărit al satului, pe partea stângă a Secaşului, în locul numit „Cânepi” şi „Tăul lui Filip”, s-au descoperit urme de locuire şi aşezări întinse din mai multe epoci (săpături arheologice D.Protase, 1961-1973).
Importanţa maximă arheologico-istorică o prezintă însă aşezarea daco-romană (sec. II-IV), care se întinde pe vreo şase hectare. Din cuprinsul ei, prin săpături sistematice s-au descoperit zeci de locuinţe la suprafaţă sau bordeie, gropi de provizii, un cuptor de pâine, un depozit de unelte agricole şi meşteşugăreşti, precum şi un bogat material arheologic, în special ceramică romană provincială şi dacică, modelată cu mâna sau la roată, inclusiv ceştile-opaiţe. Cele două specii de olărie dacică şi romană provincială apar asociate atât în bordeie şi gropile de provizii, cât şi în stratul de cultură, fapt care dovedeşte contemporaneitatea ceramicii dacice cu cea romană din epoca Provinciei. Un strat de locuire dacic preroman nu s-a constatat pe locul aşezării. Pe baza materialului arheologic în ansamblu (ceramică, fibule, diverse obiecte de folosinţă casnică-gospodărească, constatări stratigrafice, sistemul de locuire etc.), s-a putut stabili că aşezarea a luat fiinţă pe la mijlocul sec. II e.n. şi a continuat să existe în tot timpul stăpânirii romane până în sec. IV. Prelungirea aşezării până în sec. IV, probabil până la invazia hunilor în Europa centrală, este dovedită prin ceramica specifică, o fibulă cu capete de ceapă şi alte fibule cu piciorul întors. Sub raport etnic, aşezarea aparţine unei comunităţi de populaţie locală dacică în curs de romanizare, în sânul căreia au putut intra şi un număr oarecare de colonişti romani. Pe teritoriul aşezării daco-romane, în partea ei de nord, la stânga drumului de câmp ce iese din sat şi duce la Târnava, aproape de capătul grădinii lui Jacob Cleja, s-a găsit un bordei cu ceramică din sec. VIII-IX.
La numai 400m spre vest, în vatra satului actual, în grădinile locuitorilor Artenie Salcău, Ion Jeleriu şi Tănase Lupea, se află cimitirul aşezării daco-romane de la „Cânepi” şi „Tăul lui Filip”. Din cuprinsul cimitirului, între anii 1967 şi 1971 s-au dezvelit peste 240 de morminte plane de incineraţie şi şase de înhumaţie. Mormintele de incineraţie, toate cu arderea defuncţilor în altă parte, sunt, în proporţie aproape egală cu urne şi cu resturile funerare depuse direct (fără urnă) într-o simplă groapă nearsă. Un număr de cinci morminte de incineraţie (fără urnă) au gropi ovale-alungite (lungi de 1-1,40m şi largi de 0,40-0,70m). Urnele cinerare sunt de factură romană provincială (roşii, cenuşii ori negricioase), cu excepţia a şase-şapte exemplare care sunt dacice, modelate cu mâna din pastă proastă şi împodobite cu brâuri alveolare şi crestate sau fără ornamente. Acoperite cu capace speciale, cu funduri de oale, simple cioburi ori cu o lespede de gresie sau lipsite de orice acoperământ, urnele conţineau oase umane calcinate, bucăţele de cărbune şi uneori piese de inventar. În morminte nu s-au găsit vase adiacente, iar obiectele de inventar (inclusiv văscioarele-pahare pentru ofrande) erau aşezate în interiorul urnelor. În vreo 90 de morminte, ca inventar, s-au găsit: mărgele din pastă, chihlimbar sau sticlă, brăţări şi cercei din fir simplu de bronz sau argint de proastă calitate, oglinzi cu ramă de plumb, o oglindă circulară de metal, pudră roşie-roză, cuie mici de sandală şi cuţitaş de fier, inele de factură romană cu piatra aparţinătoare, fragmente din doi-trei cercei de argint în formă de coşuleţ, lucraţi în filigran, o mărgea din fire de argint, în formă de butoi şi cu mici proeminenţe pe mijloc, lucrată de asemenea în filigran, fragmente dintr-un pahar de sticlă, un mic cercel-pandantiv de aur, un lacrimarium, două monede de bronz puse în morminte, emise în timpul lui Antoninus Pius, vreo 18 fibule de bronz şi fier, toate de tip roman (sec. II-III), un pieptene de os, diverse verigi, catarame, plăcuţe etc. Ceramica romană din cimitir cuprinde în general aceleaşi forme de vase aflate şi în aşezare. Ceramica de factură dacică s-a găsit în vreo 12 morminte, cu excepţia ceştilor tipice, frecvente în aşezare, dar complet absente din cimitir. Materialul arheologic arată că cimitirul aparţine aşezării şi că el se datează de pe la mijlocul sec. II până spre sfârşitul veacului următor, în timp ce aşezarea mai durează aproape un secol. Această neconcordanţă cronologică s-ar putea explica fie prin constituirea unui cimitir nou în alt loc (încă negăsit), fie că partea finală a cimitirului cunoscut acum, corespunzătoare perioadei târzii a aşezării, a fost distrusă prin plantarea viţei de vie din grădina lui Artenie Salcău şi din grădinile vecine. De altfel, cercetările au arătat clar că cel puţin o treime din suprafaţa cimitirului a fost complet nimicită cu ocazia plantării de vie, fapt care rezultă şi din planul cimitirului.
Pe locul numit „Stăunină”, situat la circa 800m spre sud-vest de aşezarea dacoromână, învăţătorul Ion Roşcovei a găsit în vara anului 1962, o monedă de bronz a împăratului Probus (276-282), monedă care trebuie pusă în legătură cu existenţa aşezării daco-romane în perioada postaureliană.
OCNA MUREŞ
Se semnalează ca provenind din această localitate, fără precizări topografice:
a) o urnă cu două torţi, datând probabil din epoca fierului, de culoare gălbuie, conţinând oseminte arse (fostă col.Kemeny, Luncani);
b) o fibulă de argint, un fragment de brăţară de argint şi o brăţară de fir de argint răsucit, toate aparţinând culturii dace din a doua epocă a flerului (MIC).
În partea centrală a vetrei oraşului, după prăbuşirea terenului în zona salinelor ar fi fost culese din pereţii unei falii fragmente grafitate din La Tène-ul mijlociu (sec. III-II î.e.n.; col.N.Pintea, Ocna Mureş).
OIEJDEA (Oieşdea), com.Galda de Jos
Aşezarea dacică semnalată aici este nesigură.
PĂGIDA, aparţine oraşului Aiud
Sub dealul „Măgura”, într-o vie, s-au găsit morminte de la începutul epocii fierului.
Pe locul numit „La făget” s-au găsit, tot în 1913, fragmente de urne bitronconice, datând din prima epocă a fierului.
Pe dealul „Măgura”, cu ocazia unor cercetări de suprafaţă, s-au cules fragmente de vase dacice din epoca La Tène fragment de vas din sec. III-IV e.n.
PĂNADE, com.Sîncel
Pe fosta moşie A.Splenyi s-a găsit în 1881 un pumnal cu lamă de fier, cu mânerul şi garda din bronz, din prima epocă a fierului, de factură cimmeriană (Mz.Aiud). Adesea a rost inclus greşit printre materialele scitice.
În 1963, cu ocazia lucrărilor agricole de primăvară, în partea de NE a satului, pe locul numit „Dos”, în dreptul confluentei văii Dăpăului cu valea Sărăturii, s-a găsit un tezaur de drahme de tip Dyrrhachium. În urma cercetărilor întreprinse au mai fost descoperite 222 monede emise în aceaaşi perioadă, la care se adaugă 51 recuperate de la săteni.
PETREŞTI, localitate componentă a oraşului Sebeş
Ştirile care vorbesc de morminte de incineraţie din acest loc nu sunt verificate; este vorba mai degrabă de gropi de aşezare şi de vase comune, care au fost luate drept urne.
Cercetări de suprafaţă executate în 1977 (M.Blăjan) ar fi dus la depistarea, la cca. 1km VSV de sat, în acest punct („Groapa galbenă”), într-o carieră de lut, a unui bordei dacic de epocă romană. La 150m N V spre carieră s-au semnalat urme de ziduri din bolovani de râu, fragmente de cărămizi romane, care indică construcţii de epocă romană. La vest de carieră, pe o terasă, s-au cules fragmente de vase dacice. În 1973, în acest punct a fost descoperit un denar de argint de la Vespasian, emis în anii 72-73 la Roma.
Din puncte neprecizate de pe teritoriul satului provin o brăţară de bronz din a doua epocă a fierului, ornamentată cu trei rânduri de proeminenţe, şi verigi de bronz din aceeaşi epocă, împodobite, de asemenea, cu protuberanţe (Mz.Aiud), precum şi diverse obiecte de fier din a doua epocă a fierului.
În punctul „Sub Piatră”, situat pe versantul estic al dealului „Netotul”, în 1978, s-a aflat incidental un denar de argint de la Tiberius, emis la Lugdunum în anii 14-15 e.n.
În punctul „Vulcăneasa”, situat la 2,5 km VSV de sat, pe liziera pădurii, s-a identificat o aşezare de epocă romană cu urme de construcţii de piatră şi ceramică dacică şi romană (periegheză M.Blăjan, 1977).
PEŢELCA, oraş Teiuş
Pe teritoriul satului, fără precizarea locului, se semnalează fragmentul unui vas şi o mărgea de lut din epoca bronzului (Mz.Aiud, 379, 386) şi o fibulă de bronz (tip Navicella) din prima epocă a fierului.
Dintr-o descoperire întâmplătoare provin o fibulă celtică din La Tène B, şi un cuţit de fier celtic, ambele probabil tăcând parte dintr-un inventar funerar (Mz.Aiud, 402, 2210).
La nord de sat, pe malul pârâului ce se varsă în Mureş, s-au descoperit în anii 1884 şi 1887 mai multe gropi adânci de 3-4 m şi largi de 2-2,5m, conţinând un pumnal de fier, fragmente ceramice şi urne cu cenuşă, considerate ca morminte, ceea ce nu pare să fie sigur (Mz.Aiud). Gropile datează mai degrabă din epoca romană.
În apropierea satului o circumvalaţiune necercetată.
PIANU DE JOS, com.Pianu
De pe teritoriul satului, fără precizarea locului de găsire sunt menţionate:
a) o ceaşcă din prima epocă a fierului aparţinând culturii Basarabi (Mz.Sibiu);
b) o tetradrahmă thasiană.
În apropierea aşezării de la „Padia” a fost găsită în 1948 o cremalieră de fier ce se datează în La Tène-ul dacic.
PIANU DE SUS, com.Pianu
Într-o vie din localitate, săpându-se un „mormânt tumular”, s-a găsit, împreună cu „cioburi de urne”, o piatră de ascuţit din epoca fierului (Mz.Sibiu, 129); alte precizări lipsesc.
Pe un deal din apropiere, al cărui nume este menţionat sub forma „Tekenyel”, s-a găsit în 1852, întâmplător, cu prilejul unor lucrări pentru exploatarea aurului, un tezaur de 50 monede de argint, dintre care 26 drahme din Apolonia, 23 drahme din Dyrrhachium, o tetradrahmă din Thasos. Parte sunt originale, parte sunt imitaţii. Şapte piese se aflau în 1856, în col. Ackner.
În preajma satului, în vale, se văd movile, gropi şi resturile unei conducte de apă, reprezentând urme de exploatare aurifere datând, eventual, din epoca romană, în acest loc s-a găsit şi o fibulă de aur romană (sec. II-III). Tot aici s-au găsit cărămizi romane, topoare, vârfuri de lănci, vase, fragmente ceramice.
PÎCLIŞA, (Păclişa), aparţine municipiului Alba Iulia
Pe teritoriul satului se semnalează, fără precizarea locului, urme dacice (determinare însă nesigură).
La „Valea Bunei” s-a găsit un cuţit de fier cu mâner, din a doua epocă a fierului (Mz.Aiud, 3360).
POŞAGA DE SUS, com.Poşaga
Pe teritoriul satului s-a descoperit în 1843 un mic tezaur dacic de obiecte din argint, cuprinzând două fibule cu noduli (lung. 12,6cm), un lanţ şi fragmente de pandantive, datând din a doua epocă a fierului (La Tène III); C.Moisil aminteşte şi brăţări spiralice cu extremităţi în formă de capete de şerpi (Mz.Viena).
RĂDEŞTI
Din locuri neprecizate din jurul satului provin fragmente ceramice din a doua epocă a fierului, de caracter dacic (Mz.Aiud).
RĂHĂU, aparţine oraşului Sebeş
În puncte neprecizate de pe teritoriul comunei s-au găsit verigi de fier din a doua epocă a fierului (Mz.Alba Iulia) şi diverse monede găsite izolat: tetradrahme ale Macedoniei Prima şi drahme din Dyrrhachium; în 1845, cu ocazia construirii unui drum, s-au descoperit şase monede greceşti, dintre care au fost determinate două monede de bronz ale Ptolemeilor şi două monede greceşti de bronz din timpul imperiului roman, una de la Traian, alta de la Antoninus Pius.
În „Valea Caselor” s-au descoperit, în anul 1866, şase monede (ajunse în col. şcolară, Sebeş), dintre care două monede dacice de argint, una imitând tetradrahmele macedonene ale lui Filip II, iar celelalte tetradrahmele thasiene.
RIMETEA (Trascău)
Platoul de la capătul nordic al masivului „Piatra Secuiului”, este apărat de un val lung de 150m, clădit din bolovani de calcar, fără liant, ce datează din epoca dacică sau feudală. Pe platou s-au descoperit fragmente ceramice din epoca bronzului, din epoca fierului şi din sec. XIII-XIV.
Mineritul în epoca dacică sau romană nu e documentat. În mina de fier care s-a presupus că ar fi fost exploatată în epoca romană nu s-au găsit materiale care să indice acest lucru; ştirile despre nişte „table cerate” cu text „grecesc” (?) ce s-ar fi descoperit aici sunt nesigure şi dubioase.
RÎMEŢ (Rîmeţi)
Aproape de cătunul Poieni (Poiana), la locul numit „Secu”, s-a descoperit o figurină de bronz, reprezentând un cap de taur; datează de la începutul epocii fierului.
În diferite puncte de pe „Vârful Tarcăului”, spre V de sat, s-au descoperit un vârf de lance şi vârfuri de săgeţi. Nu se menţionează materialul şi nici epoca.
ROŞIA MONTANĂ (Roşia, Alburnus Maior)
În epoca romană importanta localitate, numită Alburnus Maior, a fost unul din centrele principale ale exploatării aurului în provincia Dacia. Fără săpături sau cercetări arheologice sistematice, cu ocazia lucrărilor edilitare şi agricole, dar mai ales miniere, s-au descoperit în cursul sec. XVIII-XX numeroase materiale variate: ziduri, monumente, fragmente arhitectonice şi epigrafice, unelte, obiecte de podoabă, monede etc. (unele materiale fără locul precis al descoperirii, multe inedite sau numai semnalate, altele dispărute); s-au identificat în teritoriul localităţii: substrucţii ale unei aşezări civile destul de mari cu necropolă întinsă (morminte în mai multe puncte, îndeosebi la N), iar la S, E şi N la minele moderne s-au recunoscut exploatări miniere, gropi şi galerii din epoca romană, unde s-au găsit în sec. XVIII-XIX celebrele table cerate (25 cunoscute, altele dispărute ori distruse). Aceste documente datează dintre anii 131-167 e.n., fiind ascunse probabil în timpul războaielor marcomanice (a.167) de către posesorii lor, împreună cu alte obiecte, în galeriile minelor de aur. Întreaga dezvoltare a localităţilor în epoca romană (ca şi în vremea modernă) este legată de exploatarea aurului. Nu se cunoaşte organizarea administrativă şi rangul (vicus, municipium?) avut de Alburnus Maior; documentele scrise menţionează asociaţii (collegia) cu caracter religios şi profesional ale populaţiei, în primul rând minerii pe care îi menţionează în mare număr tablele cerate şi inscripţiile şi care sunt în mare majoritate de origine illirică, dalmatină; important era grupul Pirustae, care forma un întreg cartier „vicus Pirustarum” la Alburnus; elementele illirice erau desigur tehnicienii exploatărilor miniere, în care muncile grele erau executate de sclavii şi de populaţia autohtonă. În jurul localităţii principale Alburnus Maior (ori în apropiere) se aflau satele Cartum, Deusara, Imenosum Maius, statio Resculi, în care s-au încheiat câteva din actele scrise pe tablele cerate. Aşezarea civilă din epoca romană se întinde la SV, V spre Corna şi poate N de Roşia, pe malul stâng al Văii Roşia, pe dealul Carpen şi în Valea Nanului; necropola se afla în vatra actualei localităţi, la N şi V. În necropolă s-au descoperit monede de la împăraţii: Hadrianus, Marcus Aurelius, Faustina Senior, Commodus şi Iulia Domna.
SĂLIŞTEA (Cioara)
Din puncte neprecizate de pe teritoriul satului provin: o secure de bronz şi un vas de lut cu două torţi datând din prima vârstă a fierului (Mz.Alba Iulia), mai multe brăţări de bronz datând din aceeaşi epocă (MIC), monede din Apollonia şi o monedă dacică de argint (Mz.Alba Iulia).
La V de sat, spre Pianu de Sus, s-a descoperit întâmplător, în anul 1821, un tezaur de origine dacică compus din 64 obiecte. Printre obiecte se remarcă patru brăţări de sârmă simplă, cinci aplici discoidale şi tubulare, o verigă, un lanţ împletit, lung de 0,434m, cu pandantive în formă de cuie, şase fibule simple în formă de scut de tip La Tène III, trei spirale, două torquesuri, un nasture şi mai ales o placă fragmentară decorată „au repousse”, în mod primitiv, cu reprezentarea a două figuri umane cu aspect de războinici. Obiectele au fost aduse la Münz-u. Antik.-Cabinet în Viena. Tezaurul datează din sec. I. Î.e.n.
În 1890 s-a găsit, împreună cu trei monede imperiale anterioare părăsirii Daciei, o monedă de la Constantius.
Pe coasta de SV a dealului de lângă sat, se semnalează urme de cetate veche, fără alte precizări. Epoca nedeterminată.
SĂRĂCSĂU, com.Şibot
Din puncte neprecizate de pe teritoriul satului provin:
a) un topor de serpentin de formă amigdaloidă, lung de 0,16m, cu tăişul arcuit;
b) resturi de cultură materială de caracter dacic din a doua epocă a fierului.
În primăvara anului 1950, la circa o jumătate km NE de sat, Ia locul numit „Sub Boacăş”, în drumul de hotar care duce din vale spre nord, paralel cu pârâul Birişului (între delurile „Pietrar” şi „Boacăş”, spre pădurea „Cristineasă”, s-a găsit (la adâncimea de vreo 40cm) un tezaur. El a fost ascuns sub o vatră de locuinţă. Stratul de cultură se păstrează, la o adâncime de circa 15cm, pe o lungime de 2,5m şi o lăţime de 0,30-0,40m, şi este format din chirpic, cenuşă şi cărbune. Tezaurul era format din: patru fibule mari, patru fibule mai mici, un ac de fibulă cu resort (fibulele au arcul cu nodozităţi sau în formă de scut), trei coliere, patru brăţări şi şase inele, toate de argint. Obiectele au fost ascunse într-un vas bitronconic de lut, lucrat la roată, caracteristic La Tène-ului III dacic (Mz.Deva).
SĂSCIORI
Fără alte precizări se mai cunosc din această localitate:
a) patru fibule mari de argint, dintre care două întregi, un lanţ sau centură din plăci dreptunghiulare cu inele, aparţinând culturii dacice, din a doua epocă a fierului;
b) o ceaşcă dacică (Mz.Sebeş, 1185).
SÎNTIMBRU
Din apropierea Fabricii de cărămidă din localitate provin fragmente ceramice aparţinând unor epoci diverse: neolitic, bronz (cultura Wietenberg) şi Hallstatt (MIT şi Mz.Alba Iulia). Cu ocazia excavării lutului, în carieră a fost distrus un mormânt de inhumaţie scitic, din inventarul căruia făceau parte un vas bitronconic şi două ceşti tronconice, cu toartă supraînălţată (MIC).
SEBEŞ (Sebeş-Alba, Sebeşul Săsesc, Sebişul Săsesc)
La est de oraş, lângă „Podul Pripocului”, recunoaştere M.Macrea 1951, cercetările arheologice dintre anii 1960, 1966-1967 conduse de K.Horedt şi I.Aldeaau identificat o aşezare de lungă durată, cu un strat gros de depuneri (1,80m), aparţinând culturilor Turdaş, Bodrogkeresztur, Petreşti, Wietenberg, Noua, Basarabi, La Tène mijlociu şi dacic târziu cu ceramică lucrată la roată, un fragment de oglindă sarmatică, ceramică cenuşie, cărămizi romane şi fibule cu picior întors (sec. II-IVe.n.). Au fost dezvelite, de asemenea, bordeie şi gropi (MIC şi Mz.Sebeş). Un ac de bronz la Th. Streitfeld-Sebeş.
În marginea de E a oraşului, lângă calea ferată, pe ridicătura numită „Dealul Furcilor”, s-au descoperit morminte de inhumaţie (sarcofag de piatră cu schelet de copil şi un denar roman de argint).
La N de oraş, până spre satul Lancrăm, pe malul stâng al Sebeşului, aproape de şoseaua naţională spre Alba Iulia, se află o întinsă aşezare din epoca fierului, cu gropi, pline de cenuşă şi cărbuni, chirpic ars, fragmente ceramice cenuşii sau roşii. Aceste gropi, greşit interpretate ca „morminte de incineraţie”, aparţin de fapt unui strat continuu de aşezare. Deasupra aşezării s-au recunoscut urmele drumului roman.
Din puncte neprecizate din împrejurimile oraşului provin:
a) două vase cu câte două toarte supraînălţate şi cu butoni, din prima epocă a fierului (Mz.Sibiu);
b) obiecte de os din prima epocă a fierului, ornamentate cu cercuri concentrice, fiecare cerc având în interior cerculeţe cu câte un punct în centru (Mz.Sibiu);
c) un vârf de săgeată şi un inel, ambele de bronz, din epoca fierului, găsite lângă un schelet omenesc;
d) o imitaţie după un stater de aur al lui Lysimach;
e) ceşti şi fragmente ceramice din epoca dacică;
f) un tezaur cu drahme din Apollonia şi Dyrrhachium, cuprinzând cca 50 piese precum şi un tezaur descoperit în 1801 alcătuit din 395 imitaţii după tetradrahmele din Thasos.
SEBEŞEL, com.Săsciori
Tezaurul de 395 monede dacice scyphate, amintit uneori aici, provine din com.Sibişel, jud.Hunedoara. Vezi acolo.
SILIVAŞ, com.Hopîrta
Din locuri neprecizate de pe teritoriul satului provin:
a) o spadă de bronz cu antene unite datând de la începutul epocii fierului (Mz.Aiud);
b) o spadă fragmentară de tip La Tène, o garnitură a tecii acestei spade, două vârfuri de lănci, o sabie curbă de tip traco-illiric, cu cuţit-brici de tip La Tène, o fibulă şi un coif cu buton în vârf şi cu viziera ornată cu motive spirale celtice caracteristice (MIC). Se presupune că toate acestea provin dintr-un mormânt, aparţinând epocii La Tène - Reinecke B2 ce se datează în sec. IV î.e.n. Nu se cunosc împrejurările în care s-a descoperit.
SÎNCEL
În locul numit „Fundătura”, situat la obârşia pârâului „Pe vale”, afluent pe partea stângă al Tîrnavei Mici, la circa 4km ESE de sat, s-au identificat urme de locuire din neolitic, La Tène, epoca romană şi prefeudală (sec. VII-VIII e.n.).
SÎNCRAI, sat aparţinător oraşului Aiud
Pe teritoriul localităţii M.Roska, localizează aici un ac de bronz cu capul în formă de disc, de la începutul epocii fierului (Mz.Aiud,60), care, de fapt, provine de la Sîncrăieni.
SÎNTĂMĂRIE, com.Cetatea de Baltă
La nord de sat a fost descoperită ceramică dacică (Mz.Tîrnăveni).
Între Sîntămărie şi Căpîlna s-a aflat ceramică dacică (Mz.Tîrnăveni).
STÎNA DE MUREŞ (Ciuciu), com.Noşlac
Din puncte neprecizate provin fragmente ceramice dacice din sec. I î.e.n. - I e.n. (Mz.Aiud, 1859-1863).
STRAJA, com.Berghin
Pe terasa „Sub Măgură”, în locul numit „Fântâna Barnii”, aflat la cca. 2km SE de sat, cercetările de suprafaţă au depistat fragmente ceramice neolitice (cultura Criş), din perioada de tranziţie (Coţofeni), epoca bronzului (cultura Wietenberg), Hallstattul timpuriu şi mijlociu (Basarabi), din epoca dacică. Tot aici se găsesc materiale romane (ceramică, râşniţe, cărămizi cu ştampila leg. XIII Gemina, resturi de ziduri), prefeudale şi feudale timpurii.
STREMŢ
Pe teritoriul satului se menţionează urme din a doua epocă a fierului.
ŞOIMUŞ, com.Rădeşti
Pe „Dealul Vişinilor”, din apropierea satului, s-au găsit şi vase de lut, lucrate la roată, de la sfârşitul epocii fierului (Mz.Aiud).
ŞONA
Pe coasta dealului „Lange Haide” în vie, s-au găsit mai multe obiecte din prima epocă a fierului: un inel de bronz, un topor de fier, un vas şi patru vârfuri de săgeţi de tip scitic (Mz.Sibiu).
Pe un bot de deal de la capătul unei văi laterale a Târnavei Mici, la cca. 8km de sat, se află o aşezare din a doua epocă a fierului, cu val de apărare. După un sondaj efectuat în 1948 de K.Horedt, între 1992-1994 au fost efectuate aici săpături sistematice de către V.Vasiliev. Poate de aici provin nişte vârfuri de lănci de fier de caracter celtic, din a doua epocă a fierului, date ca găsite pe „Cetate”.
La sud-vest de gară, pe o dâlmă ridicată deasupra luncii, s-a identificat o aşezare din epoca La Tène (sec. III-II î.e.n.), reprezentată prin resturi de locuinţe (bordeie) şi ceramică celtică şi dacică.
ŞPĂLNACA, com.Hopârta
În hotarul comunei, fără precizări topografice, se semnalează:
a) un topor de fier din prima epocă a fierului;
b) o brăţară de bronz de tip celtic, ornamentată cu mici proeminenţe, din a două epocă a fierului (Mz.Aiud).
La marginea vestică a satului se semnalează fragmente ceramice hallstattiene şi o aşezare dacică de sec. I î.e.n.- I e.n.
TĂRTĂRIA, com.Săliştea
Lângă halta C.F.R. Târtăria, pe prima terasă a Mureşului, pe locul numit „Gura Luncii”, cu ocazia unor cercetări de suprafaţă în anul 1988, din arătură au fost culese oase umane calcinate, teaca din fier a unui pumnal încovoiat, două fragmente de psalii din fier şi o atârnătoare de la teaca unei spade, reprezentând resturile unui mormânt de incineraţie din sec. II-I î.e.n. Cu aceeaşi ocazie, dintr-un alt punct al aşezării a fost descoperit un celt din fier hallstattian (MIC şi Mz.Alba Iulia.).
TĂUŢI, (Tăuţ), com.Meteş
Pe teritoriul satului, fără precizări topografice, se semnalează resturi de cultură din a doua epocă a fierului.
TEIUŞ
Pe teritoriul oraşului, în puncte neprecizate, au fost găsite urme dacice, din a doua epocă a fierului. Confirmări şi precizări lipsesc; prin 1900 s-a descoperit un tezaur de monede de tipul Filip II (17 în Mz.Budapesta, una în Col.Dess. 307).
TELEAC (Teleacuri), com.Ciugud, aparţinând or.Alba Iulia
În punctul numit „Altă Soarte”, situat la ieşirea din sat în dreapta şoselei Teleac-Hăpria, au fost descoperite, cu ocazia construirii drumului, două căni bitronconice, un vârf de lance îndoit ritual şi o sabie scurtă, curbată, ambele din fier, aparţinând unor morminte de incineraţie dacice, datând din sec. II-I î.e.n. Tot în această zonă, cu ocazia construirii unor case noi, în anii 1981-1982, au fost găsite fragmente de vase dacice, precum şi un vas bitronconic, lucrat la roată, de factură celtică (Mz.Aiba Iulia).
TURDAŞ, com.Hopîrta
La vest de sat, în punctul numit „Sub Pădure”, s-a identificat o aşezare Coţofeni şi s-au descoperit fragmente ceramice dacice din sec. II-I î.e.n. precum şi o brăţară de bronz cu nodozităţi.
La poalele dealului numit „Coasta furcilor”, situat la vest de sat s-au descoperit urmele unei aşezări locuite succesiv din eneolitic până în epoca La Tène. Aici este cunoscută o aşezare dacică din sec. II-I î.e.n.
În punctul „Pe Coastă”, lângă pârâul Săriteu din vestul satului, pe un platou, în 1967, s-au descoperit fragmente de ceramică dacică şi romană.
La nord de sat, în punctul numit „Rupturi” s-au cules fragmente ceramice aparţinând culturilor Coţofeni şi Wietenberg, precum şi fragmente de ceramică dacică şi romană.
Pe un promontoriu dominant, situat la cca. 5km spre nord-vest de sat, cu ocazia unui sondaj, s-a identificat un nivel de locuire dacic din epoca La Tène.
Din locuri neprecizate din preajma satului provin urme de cultură dacică din a doua epocă a fierului.
UIOARA DE JOS (Ciunga), aparţine or.Ocna Mureş
Pe teritoriul localităţii, fără precizări topografice, se semnalează o aşezare din a doua epocă a fierului.
Pe „Valea Orăzlecii” s-au descoperit vestigii din epocile neolitică, bronzului, dacică şi romană.
În locul numit „Hotonfa” s-au descoperit fragmente ceramice dacice (sec. II î.e.n. - I e.n.).
Pe locul numit „Gura Fânaţelor”, aproape de intersecţia drumurilor spre Silivaş şi Hopârta s-au descoperit fragmente ceramice neolitice, din epoca bronzului şi din epoca dacică.
În punctul „Via lui Bogdan” a fost identificată o aşezare dacică din La Tène II.
În punctul „Bora” şi punctul „Orăslaci” situate la 2 km sud de fostul sat, cu ocazia perieghezei lui I.Mitrofan din 1963 s-a identificat o întinsă aşezare dacică din epoca romană extinsă pe cca. 8 ha. Tot aici s-au descoperit fragmente ceramice neolitice şi hallstattiene.
UIOARA DE SUS, aparţine oraşului Ocna Mureş
Fără precizări topografice se semnalează ca provenind de pe teritoriul localităţii fragmente ceramice dacice şi monede romane.
Pe prima terasă a Mureşului, la locul numit „Livadea”, spre Noşlac, se află o altă aşezare din prima epocă a fierului şi una din sec. V-VI e.n. iar la marginea terasei se află cimitirul ultimei aşezări, cu morminte de înhumaţie (material în MIC).
UNGUREI, com.Roşia de Secaş
Pe locul numit „în Groapă” (probabil pe valea unui pârâu), s-a găsit un pandantiv de bronz cu trei aripi din prima epocă a flerului (Mz.Sibiu).
Dintr-un punct neprecizat de pe teritoriul comunei provine un fragment de vas dacic, din a doua epocă a flerului, o tetradrahmă macedoneană de argint de la Alexandru cei Mare (col.lic. german Sibiu) şi doi denari romani republicani de argint (col. fostului gimnaziu evanghelic Sighişoara), toate trei monedele fiind salvate dintr-un tezaur monetar descoperit aici la sfârşitul sec. XVIII şi ulterior topit.
UNIREA (Vinţu de Sus, contopit cu Vereşmort)
Pe malul drept al Mureşului, M.Roska a săpat 17 morminte în care a găsit ca inventar obiecte de fier (săbii, umbo, vârfuri de lănci şi de săgeţi, cuţite, plăci), de bronz (catarame, plăci de centură, cercei), două vase şi un denar din sec. III e.n (MIC, II 9780-9895). Întrebuinţarea crucii ca simbol creştin şi faptul că din inventarul funerar fac parte şi arme deosebesc cimitirul de celelalte cimitire prefeudale din Transilvania.
VĂLENI, com.Meteş
Cu ocazia efectuării unor lucrări de reparaţii la linia ferată, în zona cantonului, s-au descoperit, la 2,50m adâncime, bucăţi de chirpic şi fragmente ceramice cenuşii şi brun-negricioase, cu pastă fină nisipoasă, lucrate cu mâna şi la roată, din faza clasică a culturii dacice (sec. I î.e.n. - I e.n.; Mz.Alba Iulia).
VĂLIŞOARA, com.Livezile
De pe teritoriul satului, din locuri neprecizate, provine un capăt de brăţară de argint dacică, din a doua epocă a fierului (Mz.Budapesta).
În locurile numite „Pleaşa Peşterii” şi „Cornu” s-au găsit fragmente ceramice ornate cu linii şi puncte incizate, două figurine feminine, un topor de piatră, o daltă de cupru, toate datând din epoca eneolitică, precum şi fragmente ceramice şi un fragment dintr-o seceră de bronz din epoca bronzului, şi un cuţit de fier din prima epocă a fierului (Mz.Aiud, 762-819, 3295).
Pe partea stângă a dealului Bogza este un loc numit „Cetate”.
VINGARD, com.Şpring
Din locuri neprecizate de pe teritoriul satului provin: ceramică dacică din epoca La Tène, printre care un vas cu picior (Mz.Sebeş), un vârf de săgeată de fier, considerat de V.Pârvan ca datând din a doua epocă a fierului, dar aparţinând, probabil, epocii migraţiilor, ruinele unei cetăţi dintr-o epocă neprecizată, un „val de pămâmt” care merge în direcţia Ocna Sibiului, spre E, necercetat, epoca neprecizată.
VINŢU DE JOS
În râpa terasei dinspre Sibişeni, spre pod, cu ocazia modernizării şoselei naţionale Sebeş-Deva, a fost parţial distrus un bordei de epocă La Tène, conţinând ceramică dacică şi celtică fragmentară, o mărgea din pastă de sticlă şi un vârf de săgeată (?) din fier (Mz.Alba Iulia).
La cca. 2,5km, spre N-E de sat, pe terasa din partea stângă a şoselei ce duce spre Alba Iulia, în faţa staţiei de pompare a gazului metan, s-a identificat o aşezare din care s-au adunat materiale aparţinând culturilor Wietenberg, Noua, Hallstatt, epocii dacice şi romane.
Din locuri neprecizate de pe teritoriul comunei provin un de fragment de dolium dacic (fosta col. Teleki din Gorneşti) şi o ceaşcă dacică (Mz.Tg.Mureş), un inel de bronz, având gravat pe placă un cap de animal, epocă nedeterminată (Mz.Sibiu, 2016) şi un cuptor de ars ceramică, epocă neprecizată.
VURPĂR, com.Vinţu de Jos
Pe malul Mureşului, în dreptul bisericii catolice, s-au identificat în 1952 urmele unei aşezări din prima epocă a fierului: vetre de foc şi gropi cu fragmente ceramice (Mz.laşi). În aceleaşi râpe ale Mureşului au fost găsite fragmente de „urne” din epoca fierului.
Din puncte neprecizate de pe teritoriul satului provine o ceaşcă dacică (Mz.Aiud).
ZLATNA (Ampelum)
În epoca romană exista la Zlatna o importantă localitate numit Ampelum sau Ampeium (de origine dacică), centrul zonei miniere din Munţii Apuseni, reşedinţa administraţiei exploatărilor aurifere ale Daciei (CIL,III,1311-12 etc.); nu e probabil ca centrul mineritului din Dacia să fi fost în primii ani ai ocupaţiei romane în altă localitate, v.Aiud şi, ipotetic, punct vamal. Întinderea mare a ruinelor şi bogăţia materialului arheologic de la Ampelum arată că aici a fost un centru urban foarte populat, în primul rând de colonişti, mineri şi aparţinătorii lor, funcţionari din aparatul administrativ roman, lucrători, negustori etc., originari din Dalmaţia, Grecia, Asia Mică etc.; numeroşi erau sclavii şi liberţii (dintre care unii pun monumente şi inscripţii), alături de populaţia autohtonă. Datorită importanţei sale economice şi comerciale (în primul rând centru aurifer), Ampelum e ridicat la rangul de municipium pe la a.200 (sub Septimius Severus). Inscripţiile atestă şi elemente militare, ceea ce arată că pentru apărare şi siguranţă staţionau aici detaşamente mai mici din legiunea XIII Gemina de la Apulum (CIL,III,1317-18) sau din formaţia auxiliară Numerus Maurorum Hisp. (CIL,III,1294).
PLANŞE
| Pl.15. Fragment din zidul cetăţii dacice de la Craiva (1); planul cetăţii dacice de la Căpîlna (2); planul turnului-locuinţă de la Căpîlna (apud I.Glodariu, V.Moga). |
| Pl.16. Depozitul de unelte dacice din fier de la Căpîlna (apud V.Moga). |
| Pl.17. Tezaurul de obiecte dacice din argint de la Lupu (apud I.Glodariu, V.Moga). |
| Pl.18. Tezaurul de obiecte dacice din argint de la Lupu (apud I.Glodariu, V.Moga). |
BIBLIOGRAFIE:
Titlu complet:
Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia
BIBLIOTHECA MVSEI APVLENSIS II
REPERTORIUL ARHEOLOGIC AL JUDEŢULUI ALBA
Redactori:
VASILE MOGA HORIA CIUGUDEAN
Autori:
I.Al.Aldea, Gh.Anghel, M.Bărbulescu, M.Biăjan, A.Bodor, H.Ciugudean, E.Chirilă, E.Cordoş, I.H.Crişan, I.Hica, K.Horedt, Gh.Lazarovici Şt.Matei, V.Moga, I.Paul, I.Piso, Al.Popa, Z.Székely, M.Takács, V.Vasiliev, N.Vlassa, I.Winkler
Ediţia:
Alba Iulia, 1995 |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
