Introducere
 Localitatea Agrişu Mare se află situată la contactul dintre Munţii Zarandului şi Câmpia subcolinară a Cigherului, într-un relief de glacis piemontan1. Relieful caracterizat de prezenţa unor culmi domoale uşor înclinate de la nord spre sud şi a unor văi largi ocupate de o reţea hidrografică bogată, oferă condiţii deosebit de favorabile existenţei unor aşezări omeneşti.
Prin prezenta comunicare, la repertoriul arheologic deja cunoscut al localităţii Agrişu Mare2, mai adăugăm o nouă descoperire o aşezare dacică de secolele I–III d.Hr.
Descrierea aşezării
Aşezarea pe care o prezentăm a fost descoperită în vara anului 1998, cu ocazia unor cercetări de suprafaţă efectuate în hotarul localităţii3. Este localizată la 46°15'33.55''N, respectiv 21°45'01.34''E (coordonatele reprezintă, convenţional, centrul aşezării), la circa 380m de actualul colţ sud-estic al satului în zona confluenţei pârâului Valea Mare cu pârâul Culia (numit pe unele hărţi, Pârâul Bolundului). Am putut constata că aşezarea ocupă o suprafaţă destul de mare, pe terasele din stânga şi din dreapta Văii Mari (vezi pl.I/2 şi pl.IX). Pe malul drept mai înalt al pârâului Valea Mare, se observă cu uşurinţă în profilul natural conturul unei locuinţe adâncite (vezi pl.III/2).
Boturile de terasă situate în imediata apropiere a confluenţei celor două pâraie au fost delimitate de restul teraselor prin intermediul unor şanţuri, rezultând astfel două incinte cu aspect de fortificaţie, incinte pe care le-am denumit convenţional incinta A şi incinta B. Le vom descrie în cele ce urmează.
Incinta denumită de noi A (46°15'33.74''N, 21°45'03.35''E) se găseşte pe malul drept al Văii Mari, la confluenţa sa cu pârâul Culia. De o formă elipsoidală, având un mic platou în partea superioară (16,50x12m), domină cu circa 5m diferenţă de nivel firele celor două văi, delimitându-se clar de terenul din jur. În partea de sud-est, incinta este despărţită de terasele adiacente printr-un şanţ adânc de 2m şi cu o deschidere de circa 6,5-7m. De pe pantele erodate am putut salva mai multe fragmente ceramice lucrate cu mâna şi la roată şi mai multe fragmente de chirpic, sesizând totodată prezenţa unor urme consistente de cenuşă şi de arsură.
Incinta denumită de noi B se găseşte în imediata apropiere a incintei A, pe malul stâng al Văii Mari, fiind încadrată de pârâul Culia (45°15'32.84''N, 21°45'01.59''E). Este separată de terasa adiacentă printr-un şanţ în formă de arc de cerc lung de cca.30m, cu o deschidere la gură de cca.5m şi o adâncime de 1,70m. Platoul închis de şanţ are dimensiunea de 30x28m. Din malul înalt prăbuşit al incintei B am putut recolta câteva fragmente ceramice şi de chirpic.
Ne întrebăm dacă cele două incinte delimitate de câte-un şanţ vor fi format sau nu iniţial o singură suprafaţă. În situaţia în care şanţul incintei A ar fi fost racordat la şanţul incintei B ar fi rezultat o „fortificaţie” interesantă şi curioasă în acelaşi timp, formată din cele două boturi de terasă izolate, printre care s-ar fi strecurat firul văii Pârâul Mare.
Descrierea materialului arheologic
Materialul arheologic descoperit, nu prea bogat, constă din fragmente ceramice, fragmente de chirpici, material litic şi material osteologic. Ceramica este foarte fragmentară. Întâlnim atât ceramica lucrată cu mâna, cât şi ceramică lucrată la roata olarului. În stadiul actual al cercetărilor, în cadrul materialului salvat, procentual, domină uşor ceramica lucrată la mână.
a) Ceramica lucrată cu mâna: pasta conţine mult nisip, paiete de mică şi pietricele în procent scăzut. Culoarea predominantă este cea brună, brun-gălbuie, uneori cu pete negricioase. Am putut reconstitui cu certitudine următoarele forme: vasul-borcan (pl.V/2; pl.VI/1), strachina (pl.VII/2), cana (pl.V/3, VI/4), vasul-pepene (pl.V/1). Ornamentele, destul de sărace, constau din ornamente plastice – brâu alveolar orizontal (pl.V/2; VI/3), sau ornamente incizate – striuri orizontale, pe un mic fragment ceramic neilustrat.
b) Ceramica lucrată la roata olarului: este confecţionată din pastă fină, bine arsă, majoritar cenuşie cu diverse nuanţe: cimentie, cenuşiu-albăstruie, gri-negricioasă, neagră la exterior şi interior cu miezul cenuşiu. Fragmentele ceramice cărămizii la interior şi exterior şi miez cenuşiu sunt în număr redus. Două mici fragmente ceramice din pastă fină bine arsă, de culoare roşie-cărămizie pot fi de factură provincial-romană. Am putut reconstitui următoarele forme: chiupul de mari dimensiuni – judecând după fragmentele de pereţi groşi de cca.1,6cm (pl.VII/5), chiupul mijlociu cu buza profilată „în trepte” (pl.VII/3), vasul-pepene transpus la roată (pl.VII/1-2), castronul cu buza rotunjită (pl.VII/4, 7), fructiera cu buza nu prea lată – 4,5cm (pl.VIII/1). Ornamentele de pe ceramica lucrată la roată constau din linia meandrică lustruită, realizată cu ajutorul unui instrument bont (pl.VII/5; VIII/3), linii mici scurte, oblice spre dreapta, încadrate de caneluri orizontale (pl.VII/6).
c) Obiecte de uz gospodăresc: dintr-o placă de piatră, dreptunghiulară (14x7,5x1,5-2cm) s-a obţinut prin perforaţie transversală o greutate, utilizată probabil la războiul de ţesut sau poate chiar la pescuit (pl.VIII/2).
d) Fragmente de chirpic: din profilul natural situat pe malul drept al Văii Mari, dar şi din albia pârâului şi din zona incintei A, am salvat fragmente de chirpic cu impresiuni de material lemnos. Ele provin fie de la pereţii incendiaţi ai unor locuinţe, fie, în unele cazuri, de la podina lor.
Discuţii
Pentru ceramica aşezării prezentate de noi, analogiile existente sunt foarte numeroase – astfel, în zona arădeană ceramica descoperită de noi îşi găseşte analogii în staţiuni precum Arad-„Pădurea Ceala”4, Moroda-„Selişte”5, Cicir-„La Gropi”6, Bârsa-„Valea Inicului”7, Chesinţ-„Pârâul Roşia”8, Sâmbăteni-„Către Cicireni9, Sântana10. Analogii numeroase pentru formele existente aici întâlnim şi în zona sud-carpatică, în mediul culturii Chilia – Militari în aşezări precum cele de la Mătăsaru, Bucureşti-Militari, Chilia11.
Repertoriul formelor ceramice, ornamentica dar mai ales analogiile existente, fac aproape sigură atribuirea fără rezerve a acestei aşezări unei comunităţi dacice.
Dacă atribuirea etnică nu comportă prea multe discuţii, încadrarea cronologică a aşezării este destul de problematică. Materialului arheologic fragmentar salvat nu a permis decât o reconstituire probabilă a unor tipuri de vase, tipuri cu o existenţă de lungă durată în cadrul culturii materiale dacice. În aceste condiţii, lipsiţi de orice fel de repere cronologice mai sigure şi operând doar în baza analogiilor existente, nu putem decât cu datări destul de largi, ce comportă o anumită doză de precauţie.
Astfel, puţinele materiale arheologice salvate în cadrul incintelor A şi B ar putea fi datate, cu rezervele de rigoare, în intervalul secolelor I-II d. Hr. O astfel de încadrare ar putea fi sprijinită de prezenţa fragmentului de buză de fructieră din pastă cenuşie, lucrat la roată, specific mai degrabă epocii regatului dac12, descoperit la marginea şanţului ce izolează incinta B. Ceramica lucrată cu mâna şi la roată salvată din profilul natural unde am observat locuinţa adâncită şi din albia pârâului Valea Mare, pe baza analogiilor prezentate mai sus, aparţine unui nivel mai târziu (probabil sfârşit de secol II - început de secol III d.Hr.). În aceste condiţii, par a se contura existenţa a două perioade de locuire dacică: în secolele I-II d.Hr., respectiv II-III d.Hr..
Cât priveşte funcţionalitatea celor două incinte, ele puteau să fi avut, ipotetic, rolul unor mici fortificaţii. Astfel, în zona de vest a Daciei pre-romane cunoaştem numeroase puncte fortificate dacice de dimensiuni similare, la Clit13, Botfei14 şi poate la Săvârşin-„Dealul Cruntava15”. Cu toate acestea, dată fiind poziţionarea celor două incinte într-o zonă joasă, de vale, dar şi arealul de vizibilitate destul de redus pe care îl au, fac puţin probabilă interpretarea lor drept fortificaţii cu rol militar. Mult mai probabil, cele două şanţuri puteau delimita anumite spaţii având o funcţionalitate aparte de restul aşezării – locuinţe ale unor nobili locali, spaţii dedicate unor activităţi cultuale etc. Trecând peste aceste considerente, mai mult sau mai puţin speculative, suntem de părere că doar demararea unor investigaţii sistematice ar fi în măsură să lămurească rosturile celor două amenajări.
Consideraţii finale
Piemontul nord-vestic al Munţilor Zarandului a fost, se pare, destul de intens locuit de către daci, atât în epoca regatului cât şi în perioada stăpânirii romane. Astfel, la Agriş – „Dealul Mălăişte” (46°15'38''N, 21°45'17''E), punct situat în imediata apropiere a aşezării prezentate de noi, a fost salvat material ceramic dacic datat larg în secolele II–I î.Hr.16. La circa 1 km vest de aşezarea prezentată în această comunicare, din malul înalt al pârâului Almaşului (46°16'1.16"N, 21°43'50.83"E), au fost salvate, între altele, mici fragmente ceramice, ce pot fi încadrate, cu rezervele de rigoare, în secolele I î.Hr. – I d.Hr. (vezi pl.I/1). În localitatea învecinată, Măderat, avem alte două importante aşezări dacice ce se datează tot pe parcursul epocii regatului17.
Urmele de epocă romană existente în zonă, sunt la rândul lor destul de numeroase. Astfel, urmele unei aşezări dacice din această perioadă au fost surprinse la Agrişu Mare, în punctul numit „Între Văi”18, în vreme ce în localitatea învecinată, Măderat, am putut constata prezenţa a cel puţin trei puncte distincte cu descoperiri ce pot fi încadrate pe parcursul secolelor II-III d.Hr.19. Este greu de spus dacă spaţiul în discuţie a făcut vreodată parte din Provincia Dacia20 – cu toate acestea, chiar şi în cazul în care limesul ar fi trecut pe undeva pe la est de acest punct21, e greu de admis ca romanii să nu fi controlat într-un fel sau altul zona.
Clarificarea problemelor ridicate de obiectivul prezentat de noi, va rezulta abia după efectuarea unor săpături sistematice în zonă.
BIBLIOGRAFIE
Titlu complet:
Aşezarea dacică de la Agrişu Mare – Pârâul Valea Mare, judeţul Arad*
Autori:
Eugen D. PĂDUREAN**, Alexandru BERZOVAN***
Abstract:
The Dacian settlement from Agrişu Mare – Pârâul Valea Mare. During a number of field surveys in 1998 and 2011 on the outskirts of the village Agrişu Mare, a new Dacian settlement had been identified. It is located at the confluence of two streams, Valea Mare and Culia, on the nearby terraces. At the edge of one terrace, on the eastern shore of the Valea Mare river we have identified in the bluff, traces of a sunken cottage.
Two of the terraces of the settlement have been isolated trough the ditches, forming two enclosures, enclosure A and enclosure B. The purpose of these enclosures is hard to establish at the current point.
We have saved a number of artefacts, especially pottery, numerous fragments of adobe, as well as a tool made of stone. The chronology of the settlement is not easy to establish, considering the fact that the no systematic archaeologicall investigation had been taken, and none of the saved artefacts has a clear dating. In the current stage of research, based upon the material we collected, we believe that the two enclosures might date from the 1st to 2nd centuries AD, while the sunken cottage seems to date from a somewhat later period, the 2nd – 3rd centuries AD.
The results of archaeologicall surveys made by us suggest a rather intense habitation of the area sorrounding Agrişu Mare both in the period of the Dacian Kingdom's period, as well as in the centuries 2-3 AD.
Explicaţiile planşelor:
Planşa I:
1. Aşezări dacice din epoca regatului în zona localităţii Agrişu Mare;
2. Aşezarea dacică de la Agrişu Mare – Valea Pârâul Mare, imagine satelitară Google Earth cu elevaţia exagerată de trei ori.
Planşa II:
1. Incinta A şi profilul natural al terasei;
2. Incinta A şi zona de confluenţă a celor două pârâuri, imagine de ansamblu.
Planşa III:
1. Incinta A, privită dinspre nord;
2. Profilul natural în care se poate observa în stratigrafie o locuinţă adâncită.
Planşa IV:
1. Incinta B, văzută de pe platoul incintei A;
2. Şanţul ce delimitează incinta B.
Planşa V:
1,2,3. Ceramică lucrată cu mâna.
Planşa VI:
1,2,3,4. Ceramică lucrată cu mâna.
Planşa VII:
1,2,3,4,5,6,7. Ceramică lucrată la roata olarului.
Planşa VIII:
1, 3. Ceramică lucrată cu roata olarului;
2. Greutate din piatră.
Planşa IX: Aşezarea dacică de la Agrişu Mare – Valea Pârâul Mare, imagine satelitară Google Earth, cu elevaţia exagerată de trei ori.
Note
* Comunicare susţinută la simpozionul „Cultură şi civilizaţie în Banatul istoric. Istoria învăţământului din Banat”, Universitatea de Vest, Timişoara, 25-26 mai 2011.
** Colaborator extern al Complexului Muzeal Arad, padurean.eugen@yahoo.com.
*** Masterand în cadrul Universităţii Babeş – Bolyai, Cluj-Napoca, berzovanalexandru@gmail.com.
1P.Tudoran, Ţara Zarandului – studiu geoecologic, Ed.Academiei, Bucureşti 1983, p.49 şi fig.19; Pop P.Grigor, Dealurile şi câmpia de vest, Oradea, 2005, p.89.
2Vezi în acest sens Repertoriul arheologic al Mureşului inferior, Ed.Orizonturi Universitare, Timişoara 1999, loc.Agrişu Mare, p.31-32.
3Ulterior, în luna septembrie a anului 2011, autorul şi coautorul acestui articol au salvat din perimetrul aşezării, mai exact din albia pârâului Valea Mare, mai multe fragmente ceramice, litice şi osteologice, care alături de cele salvate în anul 1998, vor fi donate, după publicare, Complexului Muzeal Arad.
4I.H.Crişan, Continuitatea dacică în Câmpia Aradului, în Apullum, VII/1, p.16 şi fig.1,2,3; E.Dörner, Urme ale culturii materiale dacice pe teritoriul arădean, Muzeul Judeţean Arad, Arad 1968, p.24.
5S.Dumitraşcu, D.Mălăiescu, Fl.Dudaş, Aşezarea dacică de la Moroda din sec. II-IV e.n., în Lucrări Ştinţifiice, Oradea, seria B, 1970, p.161-167, pl.I–V.
6I.H.Crişan, op.cit., p.247-248 şi fig.4.
7Ceramică gri cu consistenţă „cretoasă”, ornamentată cu benzi vălurite, databilă larg în intervalul secolelor I-II d.Hr. Cercetări de teren inedite (1998).
8E.Pădurean, Contribuţii la repertoriul arheologic de pe Valea Mureşului şi a Crişului Alb, în Crisia, XV, 1985 p.30; Ibidem, p.38 şi pl.II/1-8.
9Idem, Aşezări de secol III-IV pe cursul inferior al Mureşului, în Crisia, XVIII, 1988, p.388, pl.X/4-16; XI/1-8.
10E.Dörner, op.cit., p.17.
11Gh.Bichir, Geto-dacii din Muntenia în epoca romană, Ed.Academiei, Bucureşti, 1984, p.32-33, 35, şi pl.XI/1-6, XII/4, pl.XVI/11-12, şi altele.
12Vezi discuţia la I.Glodariu, Aşezări dacice şi daco-romane la Slimnic, Ed.Academiei, Bucureşti, 1981, p.75; Gh.Bichir, op.cit., p.23.
13S.Dumitraşcu, Cetăţuia dacică de la Clit, în Lucrări Ştinţifiice, IV, B, Oradea, 1970, p.142-160; Idem, Dakco hradisko e Clite, în Vyschodoslovensky Pravek, 2, Kosice, 1971, p.31-49.
14Fortificaţie dacică de tip promontoriu-barat, asemănătoare cu cea de la Clit–„Gureţul Negrilor”, datată larg în secolele I î.Hr. - I d.Hr., cf.E.Pădurean, A.Berzovan, Fortificaţia dacică de la Botfei–„Cetăţeaua Înaltă”, ms, 2011.
15Fortificaţie de mică întindere descoperită de autor (E.Pădurean) în anul 1988 pe Dealul Cruntava. Micul platou, cu o poziţie strategică deosebită, este despărţit de culme printr-o şa amenajată prin taluzarea pantelor. De pe pante s-au recoltat fragmente de chirpic. Fortificaţia poate aparţine, ipotetic, epocii dacice fiind în imediata apropiere importantului punct de la Săvârşin–„Dealul Cetăţuia”.
16Repertoriul arheologic al Mureşului inferior, Ed.Orizonturi Universitare, Timişoara, 1999, loc. Agrişu Mare, p.31.
17E.Pădurean, A.Berzovan, Despre două aşezări dacice (sec. I î.Hr. – sec. I d.Hr.) de la Măderat (jud.Arad), comunicare susţinută la Sesiunea Ştinţifiică anuală de istorie, „Cultură şi Civilizaţie în Banatul istoric”, Ediţia XX-2010, Universitatea de Vest, Timişoara, 26-27 mai 2010. Materialul arheologic va fi publicat într-o comunicare viitoare.
18E.Pădurean, Aşezări de secol III-IV pe cursul inferior al Mureşului, în Crisia, XVIII, 1988, p.381.
19Vezi supra, nota 17.
20E.Pădurean, Cu privire la problema valurilor, a drumului roman şi a unui posibil traseu al limesului în jud.Arad, ms, 2011.
21S.Dumitraşcu, Contribuţii la cunoaşterea graniţei de vest a Daciei Romane, în AMN; VI, 1969, p.483-491. |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
