Cătălin Borangic
 Convulsiile politice, sociale, religioase şi militare determinate de domnia regelui Burebista au transformat fundamental interiorul lumii dacice la un nivel atât de intim încât chiar după ieşirea din scena a marelui rege, societatea dacica nu a mai putut să se reîntoarcă la valorile şi organizarea tribala anterioară.
La rigoare, reglajele civilizaţiei dacice nu pot fi atribuite strict unui personaj carismatic, fie el regele Burebista sau marele preot şi apoi rege el însuşi, Deceneu. Chiar daca oricare dintre aceşti reformatori a avut parte de succese conjuncturale, un sistem social eficient se sudează în timp, prin acţiuni reuşite şi repetate, motiv pentru care rezultatul a fost mai degrabă finalul unui parcurs derulat în timp.
Descriind ţara dacilor, Strabon fixează în scris opera politică şi militară burebistană spunând că [...] ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de ia vin, şi ascultare faţa de porunci încât în câţiva ani a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte a neamurilor vecine [...].
Geograful grec surprinde, posibil fără să aibă acest scop, modificările de fond ale structurii interne dacice. Impunerea acelor exerciţii, a ascezei - văzută doar ca un control spiritual - precum şi a disciplinei, arată, dincolo de oricare interpretare textuală, dimensiunea puterii basileului şi influenţa covârşitoare a marelui preot. Forţa militară, combinată cu sentimentul religios, asociere care modifică fundamental sistemul de coduri interne ale societăţii, au fost bazele noilor structuri politice, dominate din acest moment de o regalitate matură şi un sistem religios instituţional.
În acest registru larg, teoretica asceză dedusă din abţinerea de la vin a generat de-a lungul timpului diverse interpretări, între care cea a distrugerii culturilor locale de viţă-de-vie a fost atât de uzitată, încât a devenit o acţiune aproape de la sine înţeleasă. Ceea ce nu o face deloc probabilă, însă.
Privind evenimentul dincolo de formularea textuală - ea însăşi discutabilă - acţiunea nu mai apare ca o campanie de defrişare a podgoriilor, destul de improbabilă sub aspect practic. Dimpotrivă, din punct de vedere arheologic nu se observă vreo modificare substanţială numeric a vaselor utilizate pentru transportul şi stocarea vinului sau în vesela pentru băut, care se regăsesc în gropi sau aşezări.
Scăderea uşoară a numărului de amfore greceşti ajunse în spaţiul nord-dunărean începând cu secolul al II-lea î.e.n. trebuie pusă în relaţie cu cucerirea Greciei de către puterea romană şi cu dificultăţile de aprovizionare cu vin grecesc ce au decurs de aici. în mod firesc, producţia de vin local a trebuit să compenseze lipsa produsului de pe piaţă. Este, însă, adevărat că se diversifică tipologia vaselor pentru consumarea vinului sau cele pentru libaţii, căci aproape dispare vesela ceremonială din metale preţioase şi se înmulţesc vasele de lut (kernoi, askoi, kantharoi, vase paralelipipedice).
Situaţia poate sugera şi o democratizare a riturilor, fapt ce poate fi interpretat ca o radiere a modelelor comportamentale specifice elitelor în alte straturi sociale.
| Vas ceramic cu protomă sub forma unui berbec. Răcătău de Jos, jud.Bacău |
Daca recalibrăm autoritatea regală dacică în parametrii ei militari şi economici, este posibil să înţelegem că de fapt, regalitatea şi-a însuşit anumite drepturi legate de producţie (şi implicit de consum). Şi aici intră nu doar producţia locală de vin, ci şi importurile băuturii, în această cheie, abţinerea ar putea fi tradusă prin diminuarea sau interzicerea comerţului - altfel profitabil - cu vin grecesc sau cu cel din producţiile interne, privilegiu anterior al nobilimii, transformat acum în monopol regal. Reducerea consumului sau reglementarea lui în sine poate fi conectată cu evoluţia fenomenului militar local, aspect posibil controlat sau protejat de cler, elită direct interesată de aspectele diverse care aveau în centru consumul de băuturi alcoolice, fie că vorbim de coordonatele economice, fie de cele spirituale, acestea cu ricoşeu în disciplina militară.
Merită menţionate, în acest sens, câteva cupe de argint şi un corn de bour prădate din tezaurul regal dacic. Hadrian primeşte acest rython, împodobit cu aur, pe care lexiconul Suda ne informează că viitorul împărat avea să-l închine lui Zeus Casius, adorat pe vârful Muntelui Casios, din Siria:
Eneidul Traian, stăpânind peste toţi muritorii
Zeilor mare stăpân, Casiului Zeus a dat
Cupe-o pereche, ofrande frumos cizelate şi-n aur
Cornul de bour legat fruntea prăzii ce-a luat
Geţilor celor trufaşi zdrobiţi în fine acuma,
mult timp cu arma loviţi până ce-au fost biruiţi.
(împăratul Hadrian, în Antologia Palatina, VI,332)
Chiar singulară, informaţia arată că cel puţin la un anumit nivel şi în anumite circumstanţe, poate religioase sau de altă natură, vinul era prezent şi existau recipiente speciale pentru băut sau libaţii până la finalul regalităţii. De remarcat că din perioada cuceririi romane a capitalei Sarmizegetusei Regia provine o serie de resturi ceramice specifice consumului de vin (amfore, kantharoi).
Pe aceste baze, toposul interzicerii cultivării vitei de vie trebuie reevaluat în sensul unor reglementări economice şi spirituale şi nicidecum al unei abstinenţe generalizate de la consumul de vin, aspect care deformează impardonabil realitatea istorică a Daciei Preromane şi, implicit, imaginea elitelor locale.
Nu ar trebui pierdute din vedere şi existenţa altor băuturi alcoolice mai prozaice, berea şi/sau miedul, produse şi consumate de populaţia de rând sau chiar de către aristocraţie în alte ocazii sau conjuncturi, mai puţin importante socio-spiritual. Este evident că producţia acestor băuturi mai simple şi mai ieftine nu putea fi controlată eficient de autoritatea politico-militară, dacă admitem cheia prohibiţiei. Pe lângă lipsa de eficacitate a interdicţiei consumului de alcool - fără a nega complet o ingerinţă regală în acest sens - nici aplicarea politicii în teritoriu nu putea avea foarte mare succes.
Diversitatea şi producţia vaselor ceramice specifice consumului de vin din aşezările dacice, datate şi după domnia lui Burebista, constituie un argument arheologic greu de combătut.
Văzut din perspectiva autorităţii regale, consumul de vin avea fără îndoială o importanţă dublă. Prima era aspectul economic. Vinul era o băutură de calitate, scumpă şi care angrena câştiguri substanţiale.
| Ulcior pictat cu păsări schematizate. Feţele Albe, jud.Hunedoara |
Controlul producţiei interne, dar mai ales controlul importurilor redirecţionau veniturile care decurgeau din negoţ. Visteria regală nu putea fi impasibilă la aceste surse financiare, cu atât mai mult cu cât acum avea posibilitatea de a controla porturile de la mare, căile interne de transport, punctele obligatorii de trecere peste munţi şi pieţele de desfacere.
Supravegherea şi reglementarea producţiei şi importului de vin nu puteau fi lăsate la discreţia aristocraţiei nu întotdeauna disciplinate. Mai mult chiar, anularea sau diminuarea unor privilegii ale nobilimii locale era acum un program politic accesibil regalităţii. Asocierea cu autoritatea religioasă supremă a fost, fără îndoială, un argument suplimentar important.
A doua dimensiune a problemei este dată de încărcătura spirituală cu care era investit vinul în Antichitate. Dacă populaţia putea produce şi consuma băuturi ordinare, consumul de vin - şi aici întră nu doar consumul propriu-zis, ci şi utilizarea lui în cadru religios - era un ingredient de bază al imaginii aristocraţiei locale. O imagine din care afişarea proprietăţii şi a posibilităţilor economice era obligatorie. Consumul de vin din import, alături de posesia de alte bunuri sau produse străine era dacă nu doar un apanaj al elitelor, ci chiar un atribut. Elitele sunt dintotdeauna etajul social cel mai mobil al unei societăţi. Şi în cazul aristocraţiei, vinul de import era un indicator social. Şi, în plus, era controlabil de către autoritatea centrală.
Textul strabonian mai are şi alte nuanţe de lectură prin care putem exfolia dincolo de prima lectură înţelesuri mai apropiate de mentalitatea războinică a elitelor dacice. Astfel, din fraza în care expune modificările impuse de binomul rege-mare preot putem extrage existenţa unor antrenamente riguroase, foarte probabil militare, dar nu numai; un set de interdicţii, între care cea mai importantă pare să fi fost o abstinenţă - sau mai bine zis o reducere a consumului de alcool - precum şi disciplina şi obedienţa faţă de autoritatea regală.
Oricum am citi informaţia, ea relevă un sistem de selecţie meritocratic, care irumpe într-adevăr la un moment dat, fără să-i putem preciza foarte exact rădăcinile. Este dificil de acceptat faptul că Deceneu a fost singurul artizan al întregii reforme spirituale şi morale atribuite lui, având în vedere moştenirea de rit pitagoreic a acestui succesor într-o funcţie inaugurată de fapt de miticul Zalmoxe. Cel mai probabil, întregul fenomen spiritual a fermentat cu mult timp înainte de epoca burebistană, iar apariţia unor personaje carismatice şi a unei conjuncturi politice potrivite a coagulat fenomenul relativ difuz până atunci într-un program politic coerent.
Reglementarea consumului de vin fie în cheia economică, fie în cea pragmatic-militară ori cea religioasă rămâne o posibilitate mai concretă decât o inutilă şi ineficientă prohibiţie.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa: Alchemia, No.2 – mai 2018, (pag.43-48) |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
