gr. bessoi; lat. Bessi
 Neam tracic care ocupa cea mai mare parte a regiunii Munţilor Haemus (Balcani) şi a zonei de la Sud de aceştia, pînă la Munţii Rhodopi. Se învecinau cu coralii, maedii, brenii şi dantheleţii, precum şi cu odrişii şi sapeii.
„Numiţi bandiţi chiar de către hoţi”, besii trăiau în colibe şi duceau o viaţă aspră (Strabon, VII, 5,15, şi fragm. 47; Plin. B., Nat.Hist, IV, 11, 40; Ptolemeu, III, 11; Solinus, 10,1) ocupându-se şi cu mineritul. În 72—71 î.e.n. au fost învinşi în Munţii Balcani de Lucullus care le-a ocupat capitala, Uscudama (Adrianopolis) (Eutr., VI, 10). În 60-59 î.e.n., bessii erau în conflict cu C. Octavius, tatăl lui Augustus, iar în 57-56 î.e.n. cu L. Calpurnius Piso Caesoninus, guvernatorul Macedoniei. În 48 î.e.n., făceau parte din armata lui Pompeius Magnus, împreună cu dardanii, „parte mercenari, parte luaţi cu forţa sau de bunăvoie” (Caes., Civ. III, 4), pentru ca în 44-42 î.e.n. Brutus, ajutat de Rascuporis, să-i pedepsească „pentru tot răul ce-1 pricinuiseră” (Cass. Dio, XLVII, 25). Cu prilejul campaniei sale din 29 î.e.n., M. Licinius Crassus a acordat odrişilor „ţinutul în care se extindea cultul lui Dionysos” şi care se afla sub jurisdicţia bessilor. M. Lollius a continuat aceeaşi politica în 20-18 î.e.n. aducând triburile bessilor sub ascultarea sa.
Războinici bessi (după Webber 2001)
Între 14-11 î.e.n., a avut loc răscoala lui Vologeses, marele preot al lui Dionysos la bessi, care, victorios în luptele cu dinastia odrisă, a ajuns până la Chersones. Bessi au fost înfrânţi în cele din urmă, după o rezistenţă eroică, de L. Calpurnius Piso (Cassius Dio, LIV, 34). Probabil, imediat după aceste evenimente o parte din bessi au fost dislocaţi în Dobrogea, unde îi găsim încă din anii 8-17 e.n. (Ovidiu, Tristele, III, 10, 5 şi IV, 1, 67), fiind menţionaţi apoi în calitate de consistentes în inscripţii datând din perioada 133-177 e.n., când prezenţa lor este legată, între altele, de extragerea fierului. Cei rămaşi la vechile vetre au fost organizaţi în strategia Bessica apărând în izvoare şi după căderea Imperiului roman de apus. În Dacia extracarpatică apar prin unitatea auxiliară Cohors II Flavia Bessorum, cantonată în castrul Cincsor pe Olt şi în alte puncte din Dacia Inferior.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa:
Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic-sec. X), coord. D. M. Pippidi, Editura Ştiinţificǎ şi Enciclopedicǎ, Bucureşti, 1976, p.90.
Bibliografie suplimentară:
Em. Zah, Al. Suceveanu, Bessi Consistentes, în SCIV, 22, 1971, 4, p.567-578;
Em. Zah, Exploatarea fierului în Dobrogea veche, Pontica 4, 1971;
Christopher Webber, The Thracians 700 BC-AD 46 (Men-at-Arms), în Men at Arms, ed. Osprey, Oxford, Marea Britanie, 2001;
Vezi şi:
http://www2.rgzm.de |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
