 Populaţie de origine dacică. În secolele II-III e.n. au locuit teritoriul de la est de Carpaţi până la Nistru. După unii cercetători, denumirea de carpi vine de la Carpates (munte), nume ce derivă fie din rădăcina sker="a tăia", fie din alfabetul Karpë, Karme (karp-m)= "stâncă; după alţii, el ar deriva din rădăcina indo-europeană Kar = "a lăuda". Indiferent dacă numele carpilor vine de la Carpates (munte), ori de la forma indo-europeană Kar, un lucru este sigur şi anume că populaţia carpică a locuit în preajma munţilor Carpaţi. V.Pârvan şi alţi istorici consideră însă că munţii Carpaţi au luat numele de la carpi. Majoritatea cercetătorilor, români şi străini, au presupus originea dacică a carpilor pornind de la interpretarea unor izvoare literare. Astfel, denumirea de carpodaci, folosită de istoricul antic Zosimos (IV, 34,6), a fost tradusă prin "carpii de origine dacică". Originea dacică a carpilor poate fi, însă, dovedită cu prisosinţă pe cale arheologică. Analiza atentă a izvoarelor scrise (antice) şi a datelor arheologice sprijină autohtonia carpilor în spaţiul est-carpatic românesc şi infirmă ipotezele conform cărora carpii au venit din nord sau din est pe actualul teritoriu al Moldovei. Acei problematici calipizi, amintiţi de Herodot (IV,17), Strabon (XII, 3,21) şi Pomponius Mela (II,1,7) ca şi carpizii întâlniţi la Ephoros (frag.158,78) şi Pseudo Scymnos (842-844), nu sunt carpi, aşa cum consideră majoritatea cercetătorilor (W.Tomaschek, E.H.Minns, V.Pârvan etc.) ei pot fi, cel mult, triburi înrudite cu carpii. În felul acesta nu mai putem susţine că cele mai vechi izvoare literare îi fixează pe carpi în sud-vestul Ucrainei. Urmele carpilor au fost identificate pe teritoriul Moldovei în cca. 200 puncte, majoritatea concentrându-se în zona subcarpatică şi centrală a provinciei, acolo unde au fost îngropate (tot de carpi) şi cele mai multe tezaure monetare (romane).
Vestigii ale civilizaţiei carpilor s-au descoperit şi în zona dintre Prut şi Nistru. Organizaţi într-o puternică uniune tribală, carpii, au dominat, din punct de vedere economic, politic şi militar, atât unele triburi de origine dacică (dacii liberi din Muntenia), cât şi populaţiile "barbare" pătrunse în zona extracarpatică a României, din rândul cărora amintim pe sarmaţi. După înfrângerea costobocilor de către romani şi asdingi (anii 170-172) carpii au fost nu numai cei mai puternici dintre dacii liberi, ci şi cei mai periculoşi duşmani ai Imperiului roman la Dunărea de Jos (Iordanes, Getica, XVI,91;CIL,III, 12455 etc.) Ei au atacat în repetate rânduri imperiul fie singuri, fie în alianţă cu sarmaţii, goţii şi alte seminţii. Izvoare literare şi epigrafice (texte, inscripţii pe unele stele funerare, diplome militare etc.) consemnează numeroase conflicte în secolele III-IV e.n. (anii:214-238, 245-247, 272, 295-297, 302-303, 306-311, 313-318).
Ca urmare a victoriilor obţinute asupra carpilor, unora dintre împăraţi li s-a conferit titlul onorific de Carpicus Maximus (Filip Arabul, Aurelian, Diocletian, Maximian, Constantius Chlorus şi Constantin cel Mare). În urma acestor conflicte, o bună parte dintre carpi au fost transferaţi în Imperiul roman, iar alţii au continuat să trăiască pe teritoriul lor de baştină, alături de goţi. Teza conform căreia întreaga populaţie carpică a fost transferată în imperiu: „Carporum natio translata omnis in nostrum solum” sau „Carporum gens universa in Romania se tradidit” (Aurelius Victor, Caesares, 39, 43; Consularia Constantinopolitan, ad. A. 295-MGH, IX, 230), nu mai poate fi susţinută. Între carpi şi romani au existat şi relaţii paşnice, fapt dovedit de o serie de materiale arheologice şi tezaure monetare romane (peste 75) descoperite în teritoriul carp. Unele dintre tezaure provin, probabil, din vânzarea unor produse, iar altele din subsidii plătite de romani, carpilor. Cultura carpică, datată între anii 107-319, este dacică în esenţa ei şi poate fi considerată ca o formă evoluată a La Tène-ului getodacic, căreia i s-au adăugat influenţele romane şi sarmatice. Este una din cele mai frumoase culturi materiale cunoscute de-a lungul istoriei, fapt ce atestă deopotrivă talentul şi hărnicia oamenilor care au creat-o, cât şi treapta de civilizaţie pe care au atins-o.
Carpii sunt menţionaţi pentru ultima dată în anul 381 de către istoricul grec Zosimos (IV, 34,6), aşa cum arată ştirile sub numele de carpodaci. La acea dată, alături de huni şi sciri, ei au făcut o nouă incursiune în imperiu şi au fost respinşi de împăratul Theodosiu I, fiind obligaţi să se întoarcă în locurile de unde veniseră. Istoricul antic a folosit denumirea de carpodaci pentru a arăta că cei alungaţi la nord de Dunăre au fost carpii din Dacia şi nu cei care se aflau în imperiu, transplantaţi aici la sfârşitul sec. III şi începutul sec. IV. Sensibili şi originali, într-o măsură mai mare au asimilat treptat numeroase grupuri de populaţii migratoare şi au contribuit din plin la etnogeneză poporului român. Pătrunzând pe teritoriul fostelor provincii romane Dacia şi Scythia Minor, ei au revitalizat elementul dac şi l-au făcut să reziste şi să iasă victorios din confruntarea cu neamurile germanice şi cu altţ migratori.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa:
Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic-sec. X), coord. D.M.Pippidi, Editura Ştiinţificǎ şi Enciclopedicǎ, Bucureşti, 1976, p.132-137.
Bibliografie suplimentară:
Gheorghe Bichir, Noi contribuţii la cunoaşterea culturii materiale a carpilor, în Studii şi Cercetări de Istorie Veche, 16, 1965, 4, p.675-696;
Idem, Les Carpes a la lumière des dernières découvertes archéologiques de Moldavie, în Atti del VI Congresso Internazionale delle scienze preistoriche e protoistoriche, III, Roma, 1966, p.74-78;
Idem, Descoperiri carpice în regiunea Galaţi, în Danubius, 1, 1967, p.115-127;
Idem, La civilisation des Carpes (IIe-IIIe siècles de n.e.) a la lumière des fouilles archéologiques de Poiana Dulceşti, de Butnăreşti et de Pădureni, în Dacia, NS, 11, 1967, p.117-224;
Idem, În legătură cu riturile funerare la carpi, în Studii şi Cercetări de Istorie Veche, 20, 1969, 2, p.219-236;
Idem, Carpii în istoriografia română şi străină, în Studii şi Cercetări de Istorie Veche, 22, 1971, 2, p.179-189;
Idem, Cultura carpică, Bucureşti, 1973;
Idem, Dacii liberi din zona extracarpatică a României în secolele II-IV e.n., în Muzeul Naţional, 1, 1974, p.23-34;
Idem, Les Daces libres de l'époque romaine a la lumière des données archéologiques, în Thraco-Dacica, I, 1976, p.287-308;
Idem, Archaeology and History of the Carpi from the Second to the Fourth Century A.D., I, BAR, Suppl. Ser., 16 (1), 1976;
Idem, Carpii, în Magazin Istoric, anul X, nr. 2 (107), februarie, 1976, p.33-34.
Vezi şi:
http://www.geocities.com/burebistarex
http://www.iatp.md/dava
http://www.spiritus-temporis.com
http://www.geocities.com/cogaionon
http://www.theo-phyl.blogspot.com |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
