 În izvoarele literare şi epigrafice, acest trib getic este menţionat fie succi, fie suci. După aceleaşi surse, membrii tribului respectiv sunt semnalaţi în trei locuri. În munţii Haemus se cunoaşte trecătoarea Succilor, controlată mult timp de acest trib şi identificată azi cu Sulu Derbend sau Demir Kapu. Despre importanţa ei strategică vorbesc Ammiannus Marcelinus şi alţi istorici.
După unii filologi, printre care şi Tomaschek, toponimicul este de obârşie indo-eruropeană însemnând "despicătură". Se pare că din pasul succilor balcanici au emigrat două grupe de populaţie spre Dunăre.
Unii dintre suci s-au aşezat la răsărit de Durostorum (Silistra) si au creat acolo un important centru politico-militar denumit Sucidava, ce se va identifica azi cu satul Izvoarele (fost Pârjoală), din judeţul Constanţa, Sucidava dobrogeană este menţionată de Tabula Pentigeriana, de Itinerarium Antonini, de către o inscripţie din vremea lui Aurelian şi a alte izvoare antice. Al doilea grup de suci a trecut la nord de Dunăre şi s-a aşezat la apus de gura Oltului, în câmpia românească. Acolo au fondat cetatea Sucidava, localizată precis după inscripţii şi după Procopius, la Celei-Corabia în jud. Olt. Săpăturile arheologice au identificat la Celei o fortificaţie a sucilor sub temeliile cetăţii romano-bizantine şi o aşezare a lor în zona înconjurătoare. Numai cetatea a fost distrusă de romani mai înainte de cucerirea Daciei. Aşezarea civilă s-a menţinut, putându-se constata că a avut legături economice cu lumea elenistică şi cu negustorii romani din vremea republicii. Sub stăpânirea romană din sec. II-V e.n., sucii din câmpia românească au fost organizaţi într-un territorium Sucidavense de caracter civil şi militar. De la Aurelian până la invaziile hunilor a rezidat acolo un prefect al Legiunii V Macedonica, ce-şi avea sediul principal pe malul opus, la Oescus (Ghighen, în Bulgaria). La Sucidava, ceramica dacică a sucilor şi alte materiale pot fi urmărite din sec. II î.e.n., până în sec.IV e.n.. Ultima menţiune a toponimului sub forma Sycibida o avem de la Procopius.
BIBLIOGRAFIE:
Sursa:
Dumitru Tudor, Sucii, în Magazin Istoric, anul X, nr.7 (112), iulie, 1976, p.33-34.
Bibliografie suplimentară:
Hristo M. Danov, Tracia anticǎ, Editura Ştiinţificǎ şi Enciclopedicǎ, Bucureşti, 1976;
Manfred Oppermann, Tracii. Între arcul carpatic şi Marea Egee, Editura Militarǎ, Bucureşti, 1988.
Vezi şi:
http://www.social.moldova.org |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
