 Trib tracic menţionat încă de Herodot printre neamurile din Asia Mică asupra cărora îşi întinsese stăpânirea Cresus (sec.VI î.e.n.), ultimul rege al Lidiei. Strabon îi aminteşte printre triburile trace care "au părăsit cu desăvârşire Europa", fenomen ce s-a produs în doua etape, prima în sec.XII, a doua în sec.VII î.e.n. Aceasta informaţie, pe care o găsim şi la Pliniu cel Bătrân se vădeşte în parte falsa, pentru ca în veacurile următoare tinii au fost prezenţi încă în număr mare în sudul Traciei europene, la nord de Bizanţ. Într-adevăr, pe teritoriul lor s-a desfăşurat acţiunea militară din anii 400-399 î.e.n., prin care Seuthes II (cca.405-391) principe din familia domnitoare odrisă, a întemeiat, cu ajutorul grecilor comandanţi de Xenofon, un regat în sudul Traciei, unde domnise şi tatăl său, Maisades, răsturnat de supuşii săi, cu câţiva ani înainte. Medokos, regele odrisilor, fusese de acord cu această acţiune, ceea ce arată că populaţiile din regiunea respectivă scăpau deseori de sub controlul puterii centrale a odrisilor. Faptul este confirmat de relatările lui Xenofon despre un alt cârmuitor odris Teres, care deşi adunase o armată numeroasă, pierduse mulţi oameni în acest ţinut, unde tinii îi luaseră până şi lucrurile". Tinii erau consideraţi între traci ca "cei mai buni luptători, mai ales în timpul nopţii". Satele din câmpia tinilor erau bogate, aşa cum reiese din episodul în care se relatează că într-o singură luptă, grecii aliaţi cu Seuthes au capturat de la ei 1.000 prizonieri, 2.000 boi şi 10.000 alte capete de vite. Casele lor erau înconjurate de garduri înalte. Din cauza iernilor friguroase, tinii, ca şi alţi traci, purtau pe cap piei de vulpe, care le protejau şi urechile şi se îmbrăcau în tunici care le acopereau pieptul şi coapsele. Călăreţii purtau în plus mantii ce le atârnau până la picioare. Pe coasta tracă se afla o regiune pustie şi stâncoasă, din care făceau parte promontoriul Thynias şi oraşul Thynia (azi Iniada în Turcia). Ţinutul aparţinea coloniei greceşti Apollonia, aşa cum ne informează Strabon, dar afirmaţia acesteia pare să fi fost mai mult nominală. Regiunea se bucura de un prost renume în antichitate, ea fiind una din zonele de acţiune predilecte ale piraţilor traci (vezi la Aşti). Xenofon în "Anabasis" , ne relatează chiar că "tracii ce locuiau în aceste locuri înfipseseră stâlpi de demarcaţie şi fiecare trib jefuia corăbiile ajunse în porţiunea lui" căci înainte de introducerea acestui sistem avuseseră loc ciocniri sângeroase pentru împărţirea prăzii. De notat că în enumerarea obiectelor găsite de grecii lui Xenofon la faţa locului, se afla cea mai veche indicaţie despre comerţul de carte: foi de papirus scrise, care se transportau în butoaie de lemn. |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
