Pagina principală
 



ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica (2)
   Echipa ENDA (4)
   Activități ENDA (2)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (3)
   Rapoarte de activitate (3)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (8)
   Poveștile Legio Dacica (15)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (24)
   Economia (12)
   Arta (6)
SOCIAL
   Regii (15)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (82)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (7)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (34)
   Seniorii războiului (7)
   Arhitectura militară (4)
   Cetăţile (20)
   Războaiele dacilor (17)
   Civis Romanus (7)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (58)
   Recenzii (12)
   Articole știinţifice (1)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (9)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (8)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Dacia 3D (10)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (12)
   Legende şi povestiri (3)
   English papers (55)
ZIARUL PERSONAL
   Borangic Cătălin (35)
   Marcu Marius (5)
   Velico Dacus (57)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (35)
   Podcast (1)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (430)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookCanal Youtube ENDAENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

(NE)FAMILIAR ŞI (IN)CONFORTABIL – ISTORIA PROFUNDĂ A EUROPEI


Expunere susţinută, de către prof. dr. D. R. Fontijn, la acceptarea postului de profesor în domeniul Arheologiei Vechii Europe din cadrul Universităţii Leiden, în data de 18 martie 2016.

Domnule Rector, doamnelor şi domnilor.

1. Introducere
Se întâmplă ceva neobişnuit. Peste tot, în sat, oamenii ies din case. Nimeni nu spune nimic. Tânăra fată nu înţelege ce se întâmplă, vede că unii oameni încep să adune tot felul de obiecte valoroase: bijuterii, obiecte din metal şi arme. Bijuteriile străluceau şi reflectau, minunat, lumina Soarelui. Forma elegantă a brăţărilor ornate i-au atras atenţia imediat. Frumuseţea acestor obiecte şi ornamentarea lor iscusită o impresionau din nou. Îşi aducea aminte cu claritate, cum, odată, aceste bijuterii erau purtate în timpul căsătoriilor, de către oamenii din trecut. Îşi amintea momentul din copilărie când a văzut pentru prima oară aceste obiecte, cum ea şi prietenii ei se minunau cum este posibilă ca astfel de metale preţioase aduse din locuri îndepărtate puteau intra în posesia oamenilor din micul şi nesemnificativul lor sat. Dar apoi, ceva s-a întâmplat. Doi oameni au ieşit din mulţime, au luat bijuteriile şi dintr-o dată, au început să le strivească. Capetele brăţărilor erau rupte cu violenţă, au luat un ac şi l-au împlântat în centrul acestor capete. Apoi, au luat una dintre arme şi au lovit-o atât de tare, încât s-a îndoit. Aparent, nici aceasta nu a fost de-ajuns, deoarece, au lovit-o din nou, până când s-a spart în bucăţi. Nici un obiect nu a scăpat furiei oamenilor, şi într-o nou acces de furie, alte obiecte au fost abuzate, până când, într-un final, nu a mai rămas decât o grămadă de bucăţi jalnice, care, cândva erau utile, frumoase şi pline de înţeles.

Doamnelor şi domnilor, ceea ce tocmai v-am povestit, nu este o descriere a distrugerii violente a vreunui sat din Siria. Nu este descrierea vreunui eveniment din îngrozitorul război, din fosta Iugoslavie, din anii `90. Ceea ce tocmai v-am povestit este reconstituirea a ceva ce s-ar fi putut întâmpla acum 3000 de ani în Loara est-franceză, într-un loc pe care acum îl numim Crévic1. Ordinea evenimentelor, a sentimentelor şi a gândurilor sunt, desigur, inventate în totalitate dar ceea ce s-a întâmplat cu aceste obiecte de valoare, este bazat pe dovezi arheologice. Acum 3000 de ani, oameni din Europa au distrus în mod deliberat ceea ce era preţios pentru ei. Nu o dată, nu de două ori ci la scară mare, timp de mii de ani, peste tot în Europa.2
Doamnelor şi domnilor, împreună cu mai mulţi studenţi şi colegi, am investigat viaţa oamenilor care au trăit acum mii de ani în Europa, în preistorie, cu mult înainte ca oamenii să înceapă să-şi scrie propriile istorii. „Istoria profundă”3 a Europei.

2. Istoria profundă fascinează
Această „istorie profundă” a Europei ne fascinează. Astăzi, mii de vizitatori privesc cu admiraţie la magnifica construcţie de la Stonehenge, minunându-se cum a fost posibil ca oameni, fără nici un fel de maşinării, să fi ridicat pietre care cântăresc mii de kilograme şi de ce s-au obosit să o facă, de la început.4 În ţări precum Irlanda, Danemarca sau România, obiecte şi monumente create acum mii de ani sunt simboluri ale mândriei şi identităţii naţionale.5 În Danemarca, bancnotele sunt decorate cu magnifice obiecte din preistorie. Chiar şi în Olanda, care, cu siguranţă, nu este o ţară cunoscută în mode deosebit pentru mândria sa naţională, priveşte în trecutul său, la megaliţii în număr mai mare de 5000 de la Hunebedeen, care pare a face parte din categoria de monumente pe care fiecare locuitor ar trebui să-l vadă, măcar o dată în viaţă.

3. Istoria profundă contează
Nu este vorba doar despre faptul că multor oameni „le plac” obiectele şi monumentele din istoria profundă a Europei; istoria profundă a Europei, de asemenea, contează. Stau aici, în faţa dumneavoastră purtând o pelerină de lână. Producţia lânii textile este o invenţie din Epoca Bronzului, de acum mai bine de 4000 de ani, care se află în legătură cu creşterea unui nou tip de oaie.7 Şi pentru toţi dintre dumneavoastră care au venit aici, fără a şti exact de ce, vă voi oferi, acum, un motiv temeinic: suntem o familie. Ei bine, un fel de familie. Cercetările din domeniul ADN-ului antic, au arătat că marea majoritate a oamenilor care trăiesc în Europa din zilele noastre, împărtăşesc o componentă genetică care poate fi urmărită până la oamenii care au trăit în Europa acum multe mii de ani.8 Acest lucru necesită unele discuţii şi voi reveni asupra subiectului, mai târziu. Deocamdată, vă rog să ţineţi minte că prin genele noastre, părem a fi conectaţi cu oameni care au trăit cu multe mii de ani înaintea noastră. Acum, vă vorbesc în engleză. Lingviştii au demonstrat că engleza, olandeza şi majoritatea celorlalte limbi europene s-au dezvoltat dintr-o singură limbă „mamă”, proto-indeo-europeană.9 O singură limbă, care a apărut în stepa ponto-caspică din Rusia şi Ucraina, cândva, acum 6500-4500 de ani.10 Dintr-o singură limbă, s-a dezvoltat o întreagă familie de limbi înrudite, care acum sunt vorbite de mai mult de 3 miliarde de oameni de pe planetă.11 Totul a început cu un grup preistoric de oameni care au trăit în ceea ce astăzi este Rusia şi Ucraina.
Dar asta nu este tot. În Leiden, se studiază arheologia Europei şi Europa de Vest este crucială în istoria lumii.12 Începând cu secolul al XVI-lea, Europa de Vest a colonizat o uriaşă parte a lumii şi la un moment dat, a dominat istoria lumii într-un mod fără precedent. De-a lungul istoriei, mulţi oameni s-au întrebat cum a fost posibil ca Europa să devină atât de puternică, ea fiind doar una dintre civilizaţiile originare ale lumii. De ce nu China? De ce nu Persia?13 Nu mai trebuie menţionat, că aici se intră într-o discuţie periculoasă, acest fel de întrebări fiind predispuse a duce la puncte de vedere eurocentrice şi auto-glorificare.14 Pentru noi, astăzi, aici, un element esenţial este că răspunsul la întrebarea de ce „vestul domină”15 se află în trecutul Europei. Referitor la acest aspect, găsim două moduri de gândire.16
În primul rând şi cel mai important este cel reprezentat de oamenii care argumentează că răspunsul la această întrebare, de ce continentul european a dezvoltat o putere unică, rezidă în istoria sa recentă care poate fi urmărită până la o combinaţie unică de trăsături culturale, care s-au dezvoltat începând cu secolul al XVI-lea. În apreciata sa carte „Civilizaţie”17, Niall Ferguson, de exemplu, argumentează că o combinaţie aparte de „unelte câştigătoare” precum apariţia competiţiei, capitalismului şi a inovaţiei ştiinţifice a dat Europei un avantaj definitiv.
Dar mai există o a doua şcoală de gândire. Se pare că este mult mai puţin populară decât şcoala „istoriei recente”, dar are reprezentanţi din mai multe discipline, nu doar istorici.18 Aceşti oameni argumentează că dacă vrem să înţelegem poziţia specială a Europei, trebuie să facem mai mult decât să cercetăm numai istoria recentă. Trebuie să înfruntăm ceea ce istoricul indian Chakrabarty19 a denumit „istoria profundă”. Ei argumentează că nu putem să ne limităm doar la perioada modernă, ci aşa cum Ian Morris20 a argumentat atât de puternic, ceea ce ar trebui să facem este să luăm în considerare întreaga întindere temporală, luând în considerare că fiecare dezvoltare îşi găseşte rădăcina în alta. Nu ne putem permite pur şi simplu să ignorăm mii de ani de istorie a omului.
Acum, dacă trecutul este folosit pentru a spune ceva despre identitatea Europei sau pentru a explica „De ce Vestul conduce”, aşa cum Ian Morris21 a formulat-o, este ceea ce pare că se şi întâmplă. Oamenii se uită la istorie pentru a crea naraţii măreţe în care rădăcinile dominanţei actuale poate fi urmărită până la trăsăturile culturale care s-au dezvoltat în trecutul îndepărtat.22 Alt lucru care se întâmplă adesea este acela că oamenii se folosesc de acest trecut pentru a crea un „simţ al apartenenţei”29, de exemplu, pentru a ne căuta „strămoşii” în trecut.24 Nu mai este nevoie a se menţiona că politicienii europeni tind să aprecieze acest lucru şi într-adevăr, mai demult, câteva epoci din trecutul profund al Europei, au fost promovate drept esenţiale pentru identitatea Europei, în special Epoca Bronzului, perioada romană şi perioada Evului Mediu timpuriu carolingian.25 Din fericire, la Leiden noi studiem toate aceste perioade. Dar mă tem că rezultatele cercetării noastre nu vor uşura înţelegerea faptului pentru care Europa a devenit atât de puternică. În special pentru Epoca Bronzului, mă tem că rezultatele noastre vor merge tocmai împotriva propriei glorificări şi a eurocentrismului. Ele mai degrabă vor invoca modestia şi auto-reflecţia critică.
Dar daţi-mi voie să încep cu perspectivele istoriei profunde a Europei care, la prima vedere, pare a se corobora cu „unicitatea” şi rolul şi special al Europei. Deja, în 1930, faimosul arheolog Gordon Childe a văzut începutul Epocii Bronzului ca pe o astfel de treaptă definitorie în istoria Europei.26 În Epoca Bronzului, pentru prima dată în istorie, oamenii au început să folosească metalul: bonzul, un aliaj de cupru şi cositor.27 Aceasta este cu adevărat o descoperire revoluţionară, care a permis crearea unei întregi noi game de obiecte, dar de asemenea a schimbat radical relaţiile dintre oameni şi materiale. Până la urmă, spre deosebire de piatră, bronzul putea fi topit într-o uriaşă gamă de forme şi este primul material care putea fi 100% reciclat.29 Astfel, o dată cu adoptarea bronzului, umanitatea sa apropiat de ceea ce am putea numi „raţiune economică”30 sau „capitalism primitiv”.31 Astfel, cu aproximativ 80 de ani înainte de cartea lui Niall Ferguson32, Child, deja izolase câteva „unelte câştigătoare”, care, după Ferguson, a dat Europei un avantaj crucial dar bazat pe argumente dintr-o perioadă cu câteva mii de ani dinaintea Renaşterii.33 Un alt factor pe care Childe l-a văzut crucial este faptul că odată cu adoptarea pe scară largă a metalurgiei, oamenii au stabilit relaţii structurale de comerţ la distanţe mari, odată ce cuprul şi cositorul lipseau din multe părţi ale Europei.34 Odată cu naşterea unui astfel de sistem comercial pan-european, Childe pare a da de înţeles că „Europa” ca şi entitate a luat naştere cu mii de ani înaintea Uniunii Europene. Teoriile lui Childe sunt astăzi, mai vii decât oricând. Spre sfârşitul anilor 1990, Consiliul Europei a găzduit o importantă expoziţie europeană în care Epoca Bronzului a fost prezentată ca pe o perioadă a „trezirii” Europei.35
Din acest motiv, putem privi lucrurile astfel: deja, în istoria profundă a Europei, unele „calităţi speciale” au luat naştere, calităţi care se presupun că ar fi dat Europei un avantaj hotărâtor asupra lumii, precum „ştiinţa”, „raţionalitatea economică” şi poate, un fel de „capitalism primitiv”.36 Astfel, privind înapoi în timp, am putea înclina spre a vedea ceva în noi înşine, ceva din oamenii din Europa preistorică de acum 4000 de ani. S-ar putea să nu fie coincidenţă faptul că aceeaşi Epocă a Bronzului este perioada în care se poate vedea adesea prima fază a preistoriei în care găsim unele caracteristici ale Europei care ne sunt familiare.37 Oamenii de pe continent trăiau în case lungi cu trei abside care pot fi comparate cu fermele din perioadele istorice mai apropiate.38 Peisajul s-a împărţit în parcele şi câmpuri, cu şanţuri şi garduri, foarte asemănătoare cu fermele noastre. Un număr de articole apărute în revista Nature de anul trecut, pare chiar a da oamenilor mult mai multe motive de a ne căuta „originile” în această perioadă anume.40 Cercetări la scară largă a ADN-ului antic sugerează că genele multor europeni moderni pot fi urmărite până la oameni care au trăit acum 5000 de ani în Europa de est şi au migrat în Europa. Poate vă amintiţi din ceea ce am spus mai devreme că aceşti oameni pot fi văzuţi de asemenea ca cei care au adus limbile indo-europene în Europa.

4. Istoria profundă produce confuzii
Dar doamnelor şi domnilor, istoria profundă poate de asemenea să ne producă confuzii. Într-adevăr, se poate argumenta că în Epoca Bronzului, pentru prima oară în istorie, Europa s-a conectat cu întreaga lume. Se poate argumenta de asemenea că Epoca Bronzului a fost prima perioadă în istorie când avem unele familiarităţi, de exemplu, din cauza ingeniozităţii, succesului şi raţiunii economiei pan-europene a metalului. Ar putea fi vorba chiar despre faptul că, general vorbind, oamenii sunt genetic mult mai apropiaţi de noi decât oamenii care au locuit în Europa înainte de acele vremuri.
Dar asta este tot ce se poate spune? Mă îndoiesc foarte tare. Ar putea exista interpretări alternative ale aceloraşi dovezi şi acest fapt creează şi mai multă confuzie. Pe cât sunt de confuze, pe atât sunt de incomode, alături de tot ce v-am spus despre istoria profundă a Europei.
Haideţi să considerăm, de exemplu, tot metalul care a fost atât de crucial pentru economiile timpurii ale Europei.
Da, circula în cantităţi uriaşe, adesea venind din zone îndepărtate. Şi da, unele obiecte sunt capodopere meşteşugăreşti. Oricum, odată ce oamenii au deţinut acest material, ce puteau face cu el?
L-au aruncat. Peste tot în Europa, o parte a acestei metalurgii a fost scoasă din circulaţie. A fost îngropată în pământ şi a fost plasată în locuri inaccesibile, cum ar fi turbării, sau în râuri, interzicând oricui să-l mai recupereze.41 Gândiţi-vă la povestea cu care am început cuvântarea, în care, oameni ai Epocii Bronzului chiar au distrus obiecte valoroase. Este un exemplu de ceva care s-ar fi putut întâmpla în Olanda, Germania sau Franţa de multe ori.42 Astfel, materiale valoroase şi rare au fost scoase din societate în mod conştient, ceea ce devine şi mai bizar, dacă realizăm că ei puteau să le recicleze în totalitate.43 Din punct de vedere economic, pare pur şi simplu o nebunie şi pe de-a-ntregul împotriva logicii economice, pe care ne place să o vedem ca o amprentă a acestei perioade. Nu este vorba doar despre faptul că materialul a fost scos din societate pentru totdeauna, uneori oamenii l-au distrus la propriu: au îndoit, ars, spart sau strivit obiectele.44
După cum puteţi vedea, preşedintele Universităţii noastre, rectorul nostru, poartă un lanţ ceremonial al postului. Purtând acest lanţ, rectorul întruchipează Universitatea. Lanţul într-un anumit mod, este Universitatea Leiden. Imaginaţi-vă că rectorul nostru, s-ar ridica acum, şi-ar scoate lanţul, ar începe să-l strivească public iar apoi l-ar arunca la canal. Acest lucru ar fi ciudat! Cu toate acestea, este unul din tratamentele pe care le-au primit adesea obiectele ceremoniale din preistoria Europei.
Deci trecutul nostru European nu este pur şi simplu un trecut „familiar” – el este de asemenea, un trecut profund nefamiliar.45 Un trecut în care oamenii, pe de-o parte au atins puterea şi prestigiul prin comerţul cu metal, dar în care, pe de altă parte, au distrus sistematic chiar acele lucruri care îi făceau puternici.46 Cum am putea înţelege acest fapt? Acesta este subiectul proiectului meu actual, VICI, „economii sau distrugere”47 şi care ne conduce la multe întrebări intrigante. Era această distrugere a bogăţiilor o practică religioasă? Avem de-a face cu sacrificii excesive? Vreun dar exagerat către zei?48 Cu alte cuvinte: erau oamenii din Epoca Bronzului – presupuşii noştri „strămoşi” – îmbibaţi cu un puternic zel religios? Şi a mers religia lor într-atât de departe încât a motivat oamenii să distrugă tocmai obiectele care îi făceau puternici?49 Sper să răspund la aceste întrebări prin grupul meu de cercetare VICI, în anii care urmează. Ceea ce ar trebui să ne preocupe astăzi, aici este: distrugerea deliberată a bogăţiilor în Epoca Bronzului europeană este o problemă interpretativă deoarece pare străină şi iraţională logicii economiei vestice şi a modului de gândire vestic.50 Suntem obişnuiţi să asociem acest tip de practici „ciudate” cu societăţi non-vestice care trăiesc în Africa, indigeni din America sau Papua Noua Guinee51, dar aparent avem mai multe probleme când aveam de-a face cu ea în societăţi europene pe care el consider mai apropiate nouă.
Dar dacă vrem să înţelegem cine suntem cu adevărat, nu putem ignora asemenea practici nefamiliare. La urma urmei, există un alt punct care poate crea confuzie eurocentriştilor. În ciuda faptului că Europa de Vest a ajuns să conducă lumea în istoria recentă, în ciuda situaţiei geografice excelente a Europei şi a solurilor fertile, în afara Mediteranei, o civilizaţie cu adevărat complexă nu s-a dezvoltat niciodată în Europa, până când romanii nu au introdus puterea colonială.52 State ierarhice complexe au luat naştere în China, Orientul Apropiat, Africa şi Americi dar nu şi în Europa de Vest înainte de romani.53 Dacă a fost ceva, în trecutul său profund, Europa a fost un continent populat cu organizaţii sociale mici, instabile şi relativ simple.54
În Epoca Bronzului, lucrurile din bronz erau obiecte ceremoniale valoroase, însemn al puterii şi resurse materiale rare şi importante. Oare exact această distrugere pe scară largă a averilor a oprit societăţile europene a aduna avere şi putere şi astfel creând relaţii de putere aflate într-o continuă instabilitate şi fluiditate?55 Prin urmare, dacă studiem istoria profundă a Europei căutând „originile” societăţii vestice, arheologia ne poate arăta câteva trăsături „familiare”, dar întâlnim de asemenea şi unele nefamiliare. Istoria profundă nu este cheia dezvoltării Europei. Istoria profundă este la fel de mult o problemă. Arheologia are potenţialul să meargă un pas mai departe. Arheologia ne poate arăta aspecte foarte neplăcute ale trecutului nostru. Istoria profundă poate să doară.

5. Istoria profundă „doare”
Arheologii studiază lucruri şi peisaje din trecut. Cu toate că trecutul poate fi cu uşurinţă abuzat pentru a glorifica prezentul57, dacă este studiat corespunzător, puterea arheologiei este aceea că poate de asemenea să ne confrunte cu aspecte ale trecutului nostru de care nu suntem conştienţi, care nu ne plac şi cu care nu dorim să fim confruntaţi. Uneori, arheologia ne poate arăta trecutul „care doare”.58 Dar aşa cum ştim cu toţii, dacă ceva doare, aceasta este o funcţie. Durerea serveşte la a ne face conştienţi de altceva. Dacă trecutul doare, ne face conştienţi de ceva din prezent.59
Promoterul meu, profesorul Louwe Kooijmans a testat el însuşi acest lucru. Am putea simţi un anumit grad de familiaritate faţă de fermierii preistorici şi poate chiar simpatie pentru ei. Dar Louwe Kooijmans a învăţat că aceşti oameni cu siguranţă nu erau comunităţi de hipioţi paşnici. În Wassenaar, la doar câţiva kilometri de unde suntem acum, Louwe Kooijmans a descoperit rămăşiţele unui ciudat masacru care a avut loc acum 4000 de ani, în care 12 indivizi, copii, femei şi bărbaţi au fost ucişi cu violenţă.60
Iar dovezile arheologice arată că economia pan-europeană a Epocii Bronzului a coexistat cu un obicei răspândit de distrugere intenţionată a aceluiaşi bronz rar pentru care au muncit din greu pentru a-l obţine. De ce considerăm, de fapt, distrugerea obiectelor de valoare din Epoca Bronzului, atât de iraţionale? Pentru oamenii din trecut, trăind într-un areal mare, din Irlanda până în Caucazi, aparent avea o logică perfectă ca sistematic să renunţe la resurse economice valoroase.61 Şi doar noi o găsim „iraţională”, dar vă întreb: este economia noastră chiar atât de raţională? Într-un anumit fel, ca atunci când donăm bani şi noi ne sacrificăm averea fără vreun beneficiu clar pentru noi înşine.62 Numai aruncarea monezilor în fântâna Trevi din Roma, aparent, produce 1,26 milioane de euro pe an.63 Ca să nu mai vorbim de arderea unui milion de lire de către membrii formaţiei britanice de muzică pop, KLF, în 1994?64 Cât de „raţională” este economia mondială care ignoră sursele de energie sustenabilă precum energia solară şi care este dependentă doar de petrol, o sursă de energie care dispare rapid?
Mai presus de toate, trecutul poate să doară într-un chip teribil dacă este folosit pentru a identifica oamenii care trăiesc în prezent cu anumiţi strămoşi din trecutul îndepărtat. Acest lucru este adevărat mai ales dacă această formă de identificare include anumite grupuri sociale şi le exclude pe altele.65 Din păcate, arheologia europeană are un trecut foarte întunecat când devine un instrument utilizat în a căuta „strămoşi” care ar putea servi ca bază pentru revendicarea de teritorii, cum s-a întâmplat în anii 30 şi culminând cu opera Ahnenerbe a lui Heinrich Himmler.66 Dar chiar şi astăzi, într-un mod mult mai subtil, arheologii încă joacă un rol în căutarea aşa-numiţilor strămoşi ca element important în întărirea identităţilor regionale şi naţionale, aşa cum au arătat, atât de decisiv, cercetările tinerilor oameni de ştiinţă, cum ar fi de exemplu noul meu doctorand Cătălin Popa.67
În special în această căutare a aşa-numiţilor strămoşi pe care arheologia din Europa acum o are în faţă este probabil cea mai mare încercare. Cum vom trata rezultatele unui uriaş proiect referitor la ADN-ul antic, cercetare care a fost publicată în două articole în Nature, anul trecut?68 Titlul unuia dintre articole spune: „Migraţii masive din stepă au fost sursa limbilor indo-europene din Europa”.69 Pe baza argumentelor oferite de ADN-ul antic, autorii argumentează că Europa a trecut printr-o „migraţie masivă” din stepe acum 5000 de ani care a avut un impact masiv asupra istoriei Europei şi implicit asupra întregii lumi.70 În aceste articole, autorii merg mai departe şi încearcă să arate cum diferite naţionalităţi europene de astăzi sunt legate genetic de oamenii din preistorie. Unii europeni nordici, precum „norvegienii”, sunt în ADN-ul lor mult mai apropiaţi acestor imigranţi preistorici din stepe decât de exemplu de „grecii”, care sunt genetic afiliaţi celor mai vechi fermieri care au locuit Europa înainte de aşa-numita „migraţie masivă”.71 Aceste articole sunt extrem de interesante şi cercetările au fost realizate obiectiv şi cu multă grijă. Cu toate acestea, pentru a-i cita pe Latour şi Niklasson72, rezultatele cercetării nu sunt doar „factori”. Aşa cum se întâmplă uneori în ştiinţă, „factorii” devin „factori de interes”. Website-ul BBC, de exemplu, rezumă câteva articole din Nature spunând că trunchiul „europenilor” este alcătuit din „trei triburi antice”. Merge mai departe şi menţionează că ele erau „vânătorii cu ochi albaştri”, „fermierii cu ochi căprui” şi nişte oameni „misterioşi” care au venit din stepe şi au „afinităţi siberiene”.73 Dar, oare, ADN-ul unor oameni care au trăit acum mii de ani chiar are ceva de-a face cu identitatea europenilor de astăzi? Există argumente convingătoare că un „simţ al apartenenţei” este mai mult decât un complex social şi un construct cultural care doar se suprapun peste componente genetice.74 Voi reveni la acest lucru imediat. Deocamdată, doresc să remarc că trenul gândurilor care indică către „identitate” şi „origine” numai prin genetică poate sfârşi într-o staţie în care strămoşii pe care îi revendicăm ne vor diviza. Şi acest fapt ar putea deschide uşa către un trecut care doare.

6. Cum putem trata dovezile din trecutul îndepărtat al Europei?
Aşadar, trecutul îndepărtat al Europei fascinează, trecutul contează, trecutul creează confuzie, dar trecutul poate de asemenea să doară. Deci cum vom trata trecutul îndepărtat al Europei?
În această etapă a discursului meu, poate vă aşteptaţi de la mine să inventez vreun program de învăţare şi cercetare care se va desfăşura în viitor. Dar dragi studenţi, nu vă fie teamă: nu voi prezenta un asemenea program, deoarece cercetarea şi predarea programului sunt criminali ai creativităţii. Ceea ce găsesc eu mai important, este să vă spun cum îmi doresc să tratez trecutul când predau sau cercetez. Din punctul meu de vedere, implicarea noastră cu trecutul ar trebui să se bazeze pe patru piloni: 1. neconvenţionalitate, 2. distribuţie, 3. calificare şi 4. responsabilitate socială.
Acum voi comenta pe marginea acestor piloni.
Voi începe cu neconvenţionalul. Dragi studenţi: sugestia mea este că nu trebuie să mă urmaţi pe mine sau să mă credeţi când vă predau, cu excepţia unui singur lucru: vă cer să fiţi creativi şi neconvenţionali. Lumea în care sunteţi educaţi este o cămaşă de reguli, instituţii şi sisteme de reguli şi bani. Uitaţi despre îngrădirile disciplinare şi fiţi curioşi referitor la tot. Citiţi, citiţi, citiţi! Nu vă limitaţi la literatura arheologică ci inspiraţi-vă din orice, chiar dacă ar părea inutil la început dar care v-ar face creativi în studiile voastre arheologice ulterioare. Sunt foarte fericit să văd această atitudine în munca doctoranzilor mei Maikel Kuijpers, Quentin Bourgeois, Marieke Doorenbosch şi Cătălin Popa precum şi studenţii Arjan Louwen, Sasja van der Vaart, Roosje de Leeuwe, Leah Powell, Marieke Visser, Karsten Wentink şi Sabrina Autenrieth. Personal, simt că ştiinţa colectivă şi gândirea colectivă pot fi unelte extrem de utile gândirii creative în arheologie, transformând cultural noţiuni testabile şi având potenţialul de a ne scoate din gândirea axată pe categorii care străbate atât de adânc argumentaţia noastră şi argumentele noastre trecute.75 Şi privitor la succesul neconvenţionalului – sunt foarte fericit că profesorul Richard Bradley de la Universitatea Redling este astăzi cu noi. El nu se bucură doar de o largă recunoaştere drept unul din arheologii de vârf care cercetează preistoria Europei. De asemenea, îl consider unul din cei mai originali gânditori din profesia noastră şi ca un fapt amuzant, el nici măcar nu a studiat arheologia. El a studiat Dreptul. Prin urmare, îi felicit pe colegii şi prietenii mei de la Facultatea de Drept pentru acest succes al şcolii de drept!
Al doilea pilon pentru un studiu de succes al trecutului îndepărtat este distribuţia. Cred că ştiinţa este acum la un stadiu unde este practic imposibil a face ceva de unul singur. Implicaţia acestui lucru nu este doar faptul că trebuie să ne aflăm la un înalt grad de interdisciplinaritate76 ci şi faptul că avem nevoie radicală să ne schimbăm modul în care colaborăm. Adevărata chimie dintre cercetători va fi crucială şi aceasta necesită înalte deprinderi sociale care nu sunt neapărat aceleaşi cu care selectaţi aplicaţii de genul VENI-VIDI-VICI care sunt axate pe excelenţa individuală a principalului investigator. Cred că trebuie să ne îndreptăm către proiecte comune fără un „arhitect” clar definit şi omniprezent ci mai degrabă în modul în care oamenii din Evul Mediu construiau catedrale.77 Deci pentru studenţi – dobândirea unor asemenea abilităţi sociale şi colaborative este esenţială în studiu şi ştiu deja un domeniu unde putem dezvolta şi antrena aceste lucruri în câmpul de muncă arheologic. Nu mă pot gândi la un mediu mai bun de antrenament decât săpătura, unde nu doar că putem avea succes dacă ne sacrificăm cu toţii ego-ul şi cu toţii trebuie să scoatem la lumină ce-i mai bun în noi în situaţii dificile unde inventivitatea, improvizaţia şi deciziile colective inteligente sunt cheia succesului.
Al treilea pilon pentru arheologie este îndemânarea – şi are a face cu arheologia ca şi „meşteşug”.78 Chiar dacă în lumea în care trăim interdisciplinaritatea este tot mai prezentă şi chiar dacă limitele dintre arheologie şi alte discipline dispar, mai există încă ceva din arheologia „meşteşug”. Nu poţi învăţa în realitate arheologie dintr-o carte. Deprinderea arheologiei este împletită cu practica. Ca student la arheologie, trebuie să învăţaţi să recunoaşteţi soluri sau sedimente geologice. Trebuie să vă formaţi ochiul pentru materiale şi nu puteţi învăţa decât prin încercare şi eroare, prin practică intensă în câmpul muncii sau în laborator, unde un profesor experimentat se află întotdeauna lângă voi să vă îndrume. Am fost foarte norocos să am parte de o asemenea pregătire când am fost student şi acum sunt eu însumi profesor şi voi avea grijă ca dobândirea abilităţilor practice să fie parte esenţială a educaţiei studenţilor şi identitatea arheologului pregătit la Leiden.
În cele din urmă, există al patrulea şi poate cel mai important dintre piloni: responsabilitatea socială. Poate cea mai importantă întrebare căreia trebuie să-i facem faţă este să realizăm de ce studiem trecutul şi în ce mod studiul trecutului poate face legătura cu provocările prezentului.
În Olanda, sistemul cere „produse” clare care ar trebui să rezulte din cercetare. La universitatea noastră, noi livrăm astfel de „produse”. Considerăm că avem o deosebită responsabilitate faţă de arheologia olandeză. Împreună cu colegii noştri de la municipalităţile din Veluwe precum Masja Parlevliet, încercăm din răsputeri să protejăm întregul peisaj preistoric funerar. Oferim scriitorilor profesionişti, precum Evert van Ginkel, informaţii pentru deosebita carte pe care o scrie pentru un public larg care nu este compus din arheologi. Colegul nostru Richard Jansesn a avut o deosebită realizare, creând parcul arheologic din Oss care vizualizează rezultatele cercetării universităţii într-un mod foarte atractiv.79 Dar în ultimă instanţă, asemenea „produse” au legătură cu „lucrurile importante” şi „marile povestiri”. Din punctul meu de vedere, confruntarea cu şi comunicarea acestor „lucruri importante”, este unul din rolurile importante ale arheolgiei.80 O cercetare valoroasă, în ultimă instanţă, merge până la întrebările fundamentale. Cine suntem noi? De unde venim? Cum funcţionează şi evoluează societăţile? Imaginea pe care o avem despre noi înşine, chiar se bazează pe faptele noastre din trecut, un uriaş rezervor de evidenţe despre comportamentul uman? Dacă este adevărat, arheologia se aseamănă mai mult cu astronomia: o ştiinţă care ne spune de unde venim, o ştiinţă care ne spune locul nostru (umil) în marea schemă a lucrurilor. O ştiinţă care fascinează mulţi oameni „cu propriul farmec”, fără corespondentul clar al vreunui produs.81
În orice caz, spre deosebire de astronomi, biologi sau istorici moderni, din păcate, arheologii, până în acest moment, rareori scriu despre consecinţele studiilor noastre asupra „marii povestiri”. Arareori ne folosim puterea de înţelegere a istoriei profunde şi a naturii marilor întrebări ca cele referitoare la cogniţie, migraţie sau identitatea Europei, cu scopul de a angaja acele mai dezbateri sociale.82 Cu toate acestea, consider că trebuie să facem acest lucru. Pentru fiecare subiect pe care îl predăm studenţilor în Leiden, ar trebui să discutăm în ce fel, cunoaşterea lui se relaţionează cu probleme din societatea noastră, trebuie să comunicăm, să scriem şi să interacţionăm (în cel mai larg sens) cu aceste „subiecte majore” şi „istorii mari”.83
Oricum, în calitate de oameni de ştiinţă, avem o obligaţie aparte să facem acest lucru într-un mod responsabil. Dacă mass-media raportează o cercetare arheologică, am impresia că adesea se face referire la „descoperirile spectaculoase” din excavaţii, la care sunt „mai vechi”, „mai mari” sau „cele mai bine păstrate”.84 Dar descoperirile sunt relevante numai în relaţie cu o întrebări de calitate referitoare la cercetare. Pentru a-l cita pe Daniel Kahneman85, ceea ce contează cu adevărat este faptul că ar trebui să comunicăm referitor la „gândirea rapidă”, dar concentrat pe ceea ce Kahneman numea „gândire lentă”. Ar trebui să comunicăm într-un mod clar cum cercetarea arheologică are loc cu adevărat, că rezultatele, arareori sunt reprezentate în alb şi negru şi că multe dintre rezultatele „spectaculoase” raportate de mass-media necesită o privire critică.86 Ar trebui să subliniem că argumentele arheologice nu susţin toate descoperirile.
Daţi-mi voie să mă întorc încă o dată la rezultatele cercetării ADN-ului antic, publicat în Nature anul trecut, la teoria că Europa a trecut printr-o migraţie masivă în Epoca Bronzului, dar odată ce astfel de rezultate ajung în mass-media, este de asemenea datoria noastră să comunicăm faptul că o „identitate europeană”, cu siguranţă, nu poate fi redusă la ADN-ul oamenilor din trecutul îndepărtat.87 Este datoria noastră să arătăm că răspândirea elementelor de cultură materială în preistorie, arată un proces mult mai complex al schimbărilor sociale şi culturale şi că „apartenenţa la ceva” este primul şi cel mai important mod de percepţie.88 Aceasta este „gândirea lentă” a lui Kahneman şi din acest motiv mult mai dificil de explicat.
Când am început cuvântarea, am spus în glumă că suntem o familie, deoarece, probabil împărtăşim aceeaşi componentă genetică derivată din oamenii care au locuit Europa acum mii de ani. Cu toate acestea, acelaşi curs logic poate defini de asemenea că mulţi dintre noi suntem diferiţi. Fără nici o îndoială, vor exista oameni în această încăpere care sunt mai apropiaţi genetic de oamenii preistorici, decât între ei.
Să presupunem că exact în acest moment, un super vulcan ar erupe în Leiden şi ar acoperi această clădire cu un strat gros de lavă. Imaginaţi-vă că peste 1000 de ani de acum înainte, viitori arheologi ai Universităţii Leiden ne vor săpa osemintele. Aceşti oameni ar găsi ceva foarte interesant. Scanând scheletele noastre cu i-phone-urile lor, ei ar observa imediat că, genetic, unii oameni din această cameră împărtăşesc componente genetice, pe când alţii sunt uşor diferiţi. Aceşti viitori arheologi ar mai observa, de asemenea, că ne-am adunat aici pentru un soi de ritual, într-o clădire străveche, care deja era veche când vulcanul a erupt în 2016. Ei ar mai observa că mulţi dintre noi poartă costume rituale similare, precum cravate, costume şi robe negre, ciudate. Viitorii arheologi ar observa că noi toţi suntem implicaţi în aceeaşi ceremonie. Cu alte cuvinte, viitori arheologi ai Universităţii din Leiden ar descoperi că indiferent de codurile genetice, toţi indivizii prezenţi în această clădire se definesc pe ei înşişi ca o comunitate, după cultura materială pe care o poartă şi după ceea ce fac aici în această încăpere.
Doamnelor şi domnilor, din fericire, vulcanul Leiden nu a erupt astăzi dar acest exemplu imaginar, sper că dovedeşte că identitatea implică procese complexe cognitive, sociale şi culturale în care există obiecte (costumele noastre sau robele) şi condiţii (contextul istoric deosebit al acestei clădiri) care sunt, de asemenea, implicate în construcţia identităţii.89 Aşa cum arheologia are un puternic rol în acumularea de cunoaştere a obiectelor, peisajelor şi practicilor, arheologia este o puternică care de cunoaştere a trecutului şi prin urmare a noastră.90
Cercetând trecutul profund al Europei, vom găsi atât caracteristici familiare cât şi nefamiliare.91 Vom vedea dacă trecutul este atât confortabil cât şi neconfortabil. Lucrurile nefamiliare s-ar putea să creeze confuzie şi să fie chiar neplăcute.92 Am putea afla că în anumite aspecte, locuitorii preistorici ai Europei sunt la fel de diferiţi de noi, precum alte societăţi non-vestice care au fost colonizate şi exterminate de către europeni în istoria mai recentă. Dacă începem să acceptăm „alţi nefamiliari” în istoria noastră, s-ar putea să ne ajute, de asemenea, să acceptăm diferenţele din propria noastră societate.93 S-ar putea să ne ajute să acceptăm pe „ceilalţi din noi înşine”, ca să-l citez pe Yovel.94 La urma urmei, diferenţele şi contradicţiile sunt parte integrantă a societăţii umane, atunci şi acum.
Arheologia Europei vechi poate indica cum crearea conexiunilor şi relaţiilor comerciale paneuropene au co-existat cu războiul endemic. Arheologia Europei vechi ne poate arăta cum economiile complexe ar putea fi eficiente şi destructive în acelaşi timp. Arheologia Europei vechi ar putea să ne arate cum o migraţie masivă ar putea fi acompaniată de adaptarea la apariţia unor noi identităţi culturale prin răspândirea la scară largă a elementelor de cultură materială.

Referinţe

1. Allentoft, M.E./ M. Sikora/ K.-G. Sjögren/ S. Rasmussen/ M. Rasmussen/ J. Stenderup/ P.B. Damgaard/ H. Schroeder/ T. Ahlström/ L. Vinner/ A.-S. Malaspinas/ A. Margaryan/ T. Higham/ D. Chivall/ N. Lynnerup/ L. Harvig/ J. Baron/ Ph. Della Casa/ P. Dabrowski/ P.R. Duffy/ A.V. Ebel/ A. Epimakhov/ K. Frei/ M. Furmanek/ T. Gralak/ A. Gromov/ S. Gronkiewicz/ G. Grupe/ T. Hajdu/ R. Jarysz/ V. Khartanovich/ A. Khokhlov/ V. Kiss/ J. Kolar/ A. Kriiska/ I. Lasak/ C. Longhi/ G. McGlynn/ A. Merkevicius/I. Merkyte/ Metspalu/ R. Mkrtchyan/ V. Moiseyev/ L. Paja/ G. Palfi/ D. Pokutta/ Ł. Pospieszny/ T.D. Price/ L. Saag/ M. Sablin/ Shishlina/ V. Smrcka/ V.I. Soenov/ V. Szevere´nyi/ G. Toth/ S.V. Trifanova/ L. Varul/ M. Vicze/ L. Yepiskoposyan/ V. Zhitenev/ L. Orlando/ Th. Sicheritz-Ponten/ S. Brunak/ R. Nielsen/ K. Kristiansen/ E. Willerslev 2015. Population genomics of Bronze Age Eurasia. Nature 522, 167-172.
2. Anthony, D.W. 2007. The Horse, the Wheel and Language. How Bronze-Age Riders from the Eurasian Steppes shaped the Modern World. Princeton/Oxford: Princeton University Press.
3. Arnoldussen, S./ D.R. Fontijn 2006. Towards familiar landscapes? On the nature and origin of Middle Bronze Age landscapes in The Netherlands. Proceedings of the Prehistoric Society, 72, 289-317.
4. Beekes, R.S.P. 1995. Comparative Indo-European Linguistics. Amsterdam/ Philadelphia: John Benjamins Publishing Company.
5. Benjamin, W. 2007. Illuminations: Essays and Reflections. Translated by H. Zohn. Edited by H. Arendt. New York: Schocken.
6. Bloch, M./ J. Parry 1989. Introduction: money and the morality of exchange. In: J. Parry/ M. Bloch (eds) Money & the Morality of Exchange. Cambridge: Cambridge University Press, 1-32.
7. Bradley, R. 1990. The Passage of arms. An archaeological analysis of prehistoric hoards and votive deposits, Cambridge: Cambridge University Press.
8. Bray, P.J./ A.M. Pollard 2012. A new interpretative approach to the chemistry of copper-alloy objects: source, recycling and technology. Antiquity, vol. 86, no. 333, 853-867.
9. Brück, J. 1999. Ritual and rationality: some problems of interpretation in European Archaeology, European journal of Archaeology 2, 313-344.
10. Brück, J./ D.R. Fontijn 2013. The myth of the Chief: Prestige goods, power and personhood in the European Bronze Age. In: A. Harding/ H. Fokkens (eds), The Oxford Handbook of the European Bronze Age. Oxford: Oxford University Press, 193-211.
11. Chakrabarty, D. 2008. Provincializing Europe. Postcolonial Thought and Historical Difference. Princeton/Oxford: Princeton University Press.
12. Chakrabarty, D. 2009. The Climate of History: Four Theses. Critical Inquiry 35, 197-222.
13. Childe, V.G. 1930. The Bronze Age. Cambridge: Cambridge University Press.
14. Criado-Boado, F. 2015. Letter from the EAA president. The European Archaeologist 47, 3-7.
15. Davies, N. 1998. Europe. A History. A Panorama of Europe, East and West, From the Ice Age to the Cold War, From the Urals to Gibraltar. New York: Harper Collins Publishers Inc.
16. Diamond, J. 2005. Guns, germs and steel. A short history of everybody for the last 13,000 years. London: Vintage.
17. Ferguson, N. 2011. Civilization. The Six Killer Apps of Western Power. London: Penguin Books.
18. Fontijn, D.R. 2003. Sacrificial Landscapes. Cultural biographies of persons, objects and ‘natural’ places in the Bronze Age of the southern Netherlands, c. 2300-600 BC. Analecta Praehistorica Leidensia 33/34, 1-392.
19. Fontijn, D.R. 2014. Economies of Destruction. The emergence of metalwork deposition during the Bronze Age in Northwest Europe, c. 2300-1500 BC. Innovational Research VICI Scheme. Project Outline.
20. Gamble, C. 2014. The anthropology of deep history. Journal of the Royal Anthropological Institute (N.S.) 21, 147-164.
21. Goody, J. 2012a. The Theft of History. Cambridge: Cambridge University Press.
22. Goody, J. 2012b. Metals, Culture and Capitalism. An Essay on the origins of the Modern World. Cambridge: Cambridge University Press.
23. Haak, W./ I. Lazaridis/ N. Patterson/ N. Rohland/ S. Mallick/ B. Llamas/ G. Brandt/ S. Nordenfelt/ E. Harney/ K. Stewardson/ Q. Fu/ A. Mittnik/ E. Ba´nffy/ Ch. Economou/ M. Francken/ S. Friederich/ R. Garrido Pena/ F. Hallgren/ V. Khartanovich/ A. Khokhlov/ M. Kunst/ P. Kuznetsov/ H. Meller/ O. Mochalov/ V. Moiseyev/ N. Nicklisch/ S.L. Pichler/ R. Risch/ M.A. Rojo Guerra/ Ch. Roth/ A. Szécsényi-Nagy/ J. Wahl/ M. Meyer/ J. Krause/ D. Brown/ D. Anthony/ A. Cooper/K. Werner Alt/ D. Reich 2015. Massive migration from the steppe was a source for IndoEuropean languages in Europe. Nature 522, 207-11.
24. Hänsel, A. ‘Der Hortfund von Crévic, ein urnenfeldzeitliches Handwerkdepot aus Lothringen, Acta Praehistorica et Archaeologica 22, 57-81.
25. Hänsel, A./ B. Hänsel 1997. Gaben an die Götter. Schätze der Bronzezeit Europas (Bestandskatalog 4), Berlin.
26. Hansen, S. 1994. Studien zu den Metalldeponierungen während der älteren Urnenfelderzeit zwischen Rhônetal und Karpatenbecken. Universitätforschungen zur prähistorischen Archäologie 21, Bonn.
27. Hofmann, D. 2015. What Have Genetics Ever Done for Us? The Implications of aDNA for interpreting Identity in Early Neolithic Central Europe. European Journal of Archaeology 18 (3), 454-476.
28. Huijts, C.S.T.J. 1992. De voor-historische boerderijbouw in Drenthe. Reconstructiemodellen van 1300 voor tot 1300 na Chr. Arnhem: Stichting Historisch Boerderij-onderzoek.
29. Hvass, S./ W. Jacob/ F. Cachin/ J. Digne/ Y. Tzedakis 2000. Directors’ Preface. In: K. Demakopoulou/ C. Eluère/ J. Jensen/ A. Jockenhövel/ J.P. Mohen (eds) Gods and Heroes of the Bronze Age. Europe at the time of Ulysses. Copenhagen/ Bonn/Paris/ Athens, xi-xii.
30. Insoll, T. 2007. Introduction. Configuring Identities in Archaeology. In: T. Insoll (ed.). The Archaeology of Identities - a reader. London/ New York: Routledge, 1-18.
31. Jones, S. 1997. The Archaeology of Ethnicity. Constructing identities in the past and present. London/ New York: Routledge.
32. Kahneman, D. 2011. Thinking, Fast and Slow. London: Penguin Books.
1. Kienlin, T. 2015. All Heroes in Their Armour Bright and Shining? Comments on the Bronze Age ‘Other’. In: T.L. Kienlin (ed.) Fremdheit - Perspektiven auf das Andere. Kölner Beiträge zu Archäologie und Kulturwissenschaften Universitätsforschungen zur prähistorischen Archäologie. Bonn: Verlag Dr. Rudolf Habelt GmbH, 153193.
33. Kolen, J./ L. Egberts 2015. Rebuilding on Ruins. Transformation of Legacies in Europe. In: M.ViceljaMatijašic (ed.). Swords, Crowns, Censers and Books. Francia Media- Cradles of European Culture. Rijeka: Faculty of Humanities and Social Sciences, 417-431.
34. Kristiansen, K. 1998. Europe before history. New Studies in Archaeology. Cambridge: Cambridge University Press.
35. Kristiansen, K. 2014. Towards a new Paradigm? The Third Science Revolution and its Possible Consequences in Archaeology. Current Swedish Archaeology 22, 11-34.
36. Kristiansen, K./ T.B. Larsson 2005. The Rise of Bronze Age Society. Travels, transmissions and transformations. Cambridge: Cambridge university press.
37. Küchler, S. 1997. Sacrificial economy and its objects, Journal of Material Culture 2, 39-60.
38. Landes, D. 1998. The Wealth and Poverty of Nations. Why Some are So Rich and Some Are So Poor. New York: Norton.
39. Latour, B. 2004. Why Has Critique Run out of Steam? From Matters of Fact to Matters of Concern. Critical Inquiry 30.2, 225-248.
40. Levy, J.E. 1982. Social and religious organization in Bronze Age Denmark. British Archaeological Reports International Series 124, Oxford.
41. Louwe Kooijmans, L.P. 1993. An Early / Middle Bronze Age multiple burial at Wassenaar, The Netherlands, Analecta Praehistorica Leidensia 26, 1-20.
42. Lowenthal, D. 2015. The Past is a Foreign Country Revisited. Cambridge: Cambridge University Press.
43. Malafouris, L. 2013. How things shape the mind. A Theory of Material Engagement. Cambridge Ma/London: MIT Press Books.
44. Manco, J. 2015. Ancestral Journeys. The Peopling of Europe from the first venturers to the Vikings. London: Thames and Hudson.
45. Mauss, M. 1990 [1923-24]. The Gift. The Form and Reason for Exchange in Archaic Societies (translated by W.D. Halls). London/New York: Routledge.
46. McDavid, C. 2002. Archaeologies that hurt; descendants that matter: a pragmatic approach to collaboration in the public interpretation of African-American archaeology. World Archaeology 34 (2), 303-314.
47. McGuiness, M. 2013. Leading in a world of co-creation. In: J.K. Glei (ed.). Maximize Your Potential: Grow Your Expertise, Take Bold Risks & Build an Incredible Career. Las Vegas: Amazon Publishing, 171-8.
48. Morris, I. 2011. Why the West Rules - For Now. The patterns of history and what they reveal about the future. London: Profile Books.
49. Müller, J. 2013. Kossinna, Childe and aDNA. Comments on the construction of identities. Current Swedish Archaeology 21, 35-37.
50. Nebelsick, L. 2000. Rent asunder: ritual violence in Late Bronze Age hoards. In: Ch. Pare (ed.). Metals Makes the World Go Round. The Supply and Circulation of Metals in Bronze Age Europe. Oxford: Oxbow Books, 160-75.
51. Niklasson, E. 2014. Shutting the stable door after the horse has bolted. Critical Thinking and the Third Science Revolution. Current Swedish Archaeology 22, 57-63.
52. Parker Pearson, M. 2013. Stonehenge. Exploring the Greatest Stone Age Mystery. London/ New York/ Sydney/ Toronto/ New Delhi: Simon & Schuster.
53. Popa, C.N./ R.O Riagáin 2012. Archaeology and Nationalism in Europe: Two Case Studies from the Northwest and Southeast of Europe. Archaeological Review from Cambridge 27.2, 52-70.
54. Reinhold, S. 2005. Vom Ende Europas? Zu den Depotfunden im Kaukasus. In: B. Horjes/ R. Junge/ E. Kaiser/ B. Teržan (eds). Interpretationsraum Bronzezeit, Bonn, 345-373.
55. Ricoeur, P. 1984. The Reality of the Historical Past. Milwaukee: Marquette University Press.
56. Robbins, B. 2016. Prolegomena to a Cosmopolitanism in Deep Time, Interventions 18:2, 172-186.
57. Roberts, B.W./ C.P. Thornton/ V.C. Pigott 2009. Development of metallurgy in Eurasia. Antiquity 83 (2009), 1012-1022.
58. Rowlands, M.J. 1984. Conceptualising the European Bronze and Early Iron Ages. In: J. Bintliff (ed.), European Social Evolution. Archaeological Perspectives. Bradford, 147-156.
59. Roymans, N./ H. Fokkens 1991. Een overzicht van veertig jaar nederzettingsonderzoek in de Lage Landen. In: H.Fokkens/ N. Roymans (eds), Nederzettingen uit de bronstijd en de vroege ijzertijd in de Lage Landen. Amersfoort (Nederlandse Archeologische Rapporten 13), 1-27.
60. Roymans, N./ F. Theuws 1999. Long-term perspectives on man and landscape in the Meuse-Demer-Scheldt region. An introduction. In: F. Theuws/ N. Roymans (eds) Land and Ancestors. Cultural Dynamics in the urnfield period and the Middle Ages in the southern Netherlands. Amsterdam Archaeological Studies 4, 1-32.
61. Sennett, R. 2009. The craftsman. Penguin pockets.
62. Sherratt, A. 1994. Core, periphery and margin: perspectives on the Bronze Age. In: C. Mathers/ S. Stoddart (eds). Development and Decline in the Mediterranean Bronze Age. Sheffield.
63. Sofaer, J./ L.B. Jørgensen/ A. Choyke 2013. Craft Production: ceramics, Textiles and Bone. In: H. Fokkens/ A. Harding (eds) The Oxford Handbook of the European Bronze Age. Oxford: Oxford University Press, 469-491.
64. Thomas, J. 1999. Understanding the Neolithic. London/New York: Routledge.
65. Tuan, Y.F. 1974. Topophilia. A study of environmental perception, attitudes, and values. New York: Columbia Press.
66. Tuan, Y.F. 1977. Space and place. The perspective of experience. Minneapolis: University of Minnesota Press.
67. Van Ginkel, E./ S. Jager/ W. van der Sanden 1999. Hunebedden. Monumenten van een Steentijdcultuur. Abcoude: Uitgeverij Uniepers.
68. Yovel, Y. 2009. The Other Within. The Marranos. Split Identity and Emerging Modernity. Princeton: Princeton University Press.

Note
1 Hänsel 1990; Nebelsick 1990, 160, Fig. 11.1.
2 E.g. Bradley 1990; Fontijn 2003 şi 2014; Hänsel/ Hänsel 1997; Hansen 1994; Nebelsick 2000.
3 Pentru noţiunea de „istorie profundă”: Chakrabarty 2009 (p. 212) şi Gamble 2014; cf. noţiunea de „perioadă străveche” în Robbins 2016.
4 Parker Pearson 2013.
5 Pentru Irlanda şi România: Popa/Ơ Riagáin 2012.
6 Van Ginkel/ Jager/ Van der Sanden 1999, 7-8.
7 Sofaer/ Jørgensen/ Choyke 2013, 479.
8 Manco 2015, 145.
9 Anthony 2007; Beekes 1995.
10 Anthony 2007.
11 https://en.wikipedia.org/wiki/Indo-European_ languages.
12 Davies 1998; Ferguson 2011; Morris 2011
13 Cf. Morris 2011, care compară în mod special extremele estice şi vestice ale teritoriului euroasiatic.
14 Cf. Goody 2012a.
15 Morris 2011.
16 Vezi Morris 2011, 11-21 pentru o imagine de ansamblu despre numărul teoriilor şi ideilor. Morris (2011, 13) vorbeşte despre şcoli „accidentale pe termen scurt” şi „stabilizate pe termen lung”. Pentru discuţia de faţă, distincţia mea este mai de grabă între învăţaţii care se preocupă de perioade mult mai vechi de Evul Mediu Târziu şi cei care se preocupă de istoria post-medievală (colonianismul european, globalizare, raţionalism şi industrializare).
17 Ferguson 2011.
18 E.g. Diamond 2005; Goody 2012b; Landes 1998; Morris 2011. Pentru o discuţie despre identitatea europeană cf. Kolen/ Egberts 2015.
19 Chakrabarty 2009, 212.
20 Morris 2011, 22 21 Morris 2011.
22 Morris 2011, 13.
23 Tuan 1974 şi 1977.
24 Lowenthal 2015, 100-2.
25 Vezi below şi Kolen/Egberts 2015.
26 Childe 1930. See Rowlands 1984 pentru o excelentă analiză a punctului de vedere a lui Childe referitor la Epoca Bronzului.
27 Roberts/ Thornton/ Piggot 2009.
28 Childe 1930, 4.
29 Roberts/ Thornton/ Piggot 2009; Bray/Pollard 2012.
30 Childe (1930) utilizează termenul de ştiinţă (p.4), dar nu „raţionalitate”.
31 Rowlands 1984, 149.
32 Noţiunea de Europa a devenit atât de puternică în istoria lumii datorită comerţului competiţiei şi ştiinţei, noţiune care are o istorie lungă (f.i Morris 2011, 13-18; Rowlands 1984, 147). Aşa cum Rowlands (1984) lansează ideea, Childe a fost primul care a localizat explicit apariţia acestor calităţi în Epoca Bronzului.
33 Un lucru important subliniat de către Rowlands (1984) este că Childe a comparat explicit Epoca Bronzului din Europa cu societăţi contemporane din Orientul Apropiat, cu scopul de a izola ceea ce al a văzut drept caracteristici „progresive” în societăţile europene (ibid, 148).
34 Rowlands 1984, 148.
35 Hvass et al. 2000, xi. A cincea secţiune a acestei prezentări intitulată „Trezirea Europei”. De asmenea, Niklasson 2014, 61 pentru o comparaţie mai recentă unde Epoca Bronzului este legată de o identitate europeană.
36 Rowlands 1984, 149.
37 Cf. Arnoldussen/ Fontijn 2006; Roymans/ Fokkens 1991 referitor la casele lungi drept un termen referitor la un element al peisajului nord-european. Kienlin (2015) remarcă că argumentele lui Kristiansen şi a lui Larsson (2005) pentru o „altă” Epocă a Bronzului se reduce la localizarea aspectelor societăţii homerice în culturile din Epoca Bronzului. Trasând paralele cu societatea homerică, se poate argumenta că Kristiansen şi Larsson de fapt, transformă Epoca Bronzului într-o societate mai familiară, aşa cum poemele lui Homer sunt adesea văzute drept punctul de pornire a culturii europene scrise (cf. Kienlin 2015). Pentru recunoasşterea „familiarităţii” în trecut: Lowenthal 2015, 86-8.
38 Huijts 1992.
39 Arnoldussen/ Fontijn 2006.
40 Allentoft et al. 2015; Haak et al. 2015.
41 F.i. Bradley 1990; Fontijn 2003; Hänsel/ Hänsel 1997; Hansen 1994; Levy 1982; Nebelsick 2000. Pentru „cealaltă” economie a Epocii Bronzului” vezi şi Goody 2012a, 38.
42 F.i. Fontijn 2003; Nebelsick 2000.
43 Ceea ce au făcut de asemenea: vezi Bray/ Pollard 2012.
44 Nebelsick 2000.
45 Cf. Thomas (1999, 3-6) care utilizează distincţia lui Ricoeur dintre „trecutul identic”, „trecutul alternativ” şi „trecutul analog” (Ricoeur 1984). O elaborare interesantă referitor la cercetările arheologice poate fi găsită în Roymans/ Theuws 1999, Fig. 5. De dragul clarităţii, utilizez termenii „familiar”-„nefamiliar” (urmând frazarea lui Lowenthal (2015, 86-8)).
46 Bradley 1990, 135-42.
47 Fontijn 2014.
48 Hänsel/ Hänsel 1997.
49 Hansen 1994, 372-81.
50 Brück 1999; Fontijn 2003, 19-20.
51 LA fel precum ceremoniile indigenilor nord-americani (Mauss 1990) sau Malangan în New Ireland (Küchler 1997).
52 Rowlands 1984, 148; Goody 2012a.
53 Când se ajunge la istoria profundă, Europa, de obicei, nu este locul unde a început totul. Cf. Chakrabarty 2008.
54 Kristiansen 1998, 418-9; Sherratt 1994.
55 Cf. Brück/ Fontijn 2013; Levy 1982; Kristiansen 1998; Rowlands 1984; Sherratt 1994.
56 Expresia „arheologii care dor” provine de la McDavid 2002.
57 Popa/ Riagain 2012.
58 McDavid 2002; de asemenea Robbins 2016, 180-1 pentru exemple unde un trecut neplăcut este ignorat.
59 Vezi McDavid 2002, al cărui propriu exemplu este referitor la interpretarea publică a arheologiei afro-americane referitor la viaţa pe plantaţiile din sec. al XVIII-lea.
60 Louwe Kooijmans 1993.
61 Cf. Fontijn 2003; Hansen 1994; Reinhold 2005.
62 Cf. Bloch/ Parry 1989 pentru o teorie care argumentează cum asemenea daruri pot fi integrate într-o moralitatea economiei la o scară mai largă.
63 http://luxeadventuretraveler.com/legend-of-the-trevifountain.
64 https://en.wikipedia.org/wiki/K_Foundation_ Burn_a_Million_Quid.
65 Jones 1997.
66 Jones 1997, 2-3.
67 Popa/ Riagain 2012.
68 Allentoft et al. 2015; Haak et al. 2015.
69 Haak et al. 2015.
70 Aşa cum astăzi, limbile indo-europene sunt vorbite de miliarde de oameni.
71 Haak et al. 2015, Fig. 3.
72 Latour 2004. Într-o mod similar: Niklasson 2014, 60.
73 http://www.bbc.com/news/scienceenvironment-29213892.
74 Hofmann 2015; Müller 2013.
75 Fontijn 2014.
76 Kristiansen 2014.
77 McGuiness 2013.
78 Sennett 2009.
79 https://www.geocaching.com/geocache/GC55P2R_ paalgraven?guid=f1dd1abf-c735-4f88-98155de28a141353.
80 Pentru o pledoarie similară: Criado-Boado 2015, 3; Kristiansen 2014.
81 Citatul este din Sennett 2008, 9 când vorbeşte despre meşteşuguri. Din punctul meu de vedere, să ai un interes real asupra unui lucru şi meşteşugul se supune aceluiaşi principiu: un angajament la ceva fără aşteptări de câştiguri materiale imediate.
82 Morris 2011 fiind o excepţie notabilă.
83 Criado-Boado 2015.
84 Aceasta este o simplă impresie şi prin urmare un exemplu de „gândire rapidă” care ar trebui evitat. Oricum, din cunoştinţele mele, până acum, nu există un studiu despre imaginea arheologiei în mass-media (olandeză).
85 Kahneman 2011.
86 Cf. Niklasson 2014.
87 Anterior, Müller (2013) şi Hofmann (2015) deja au solicitat pentru asemenea puncte critice când vine vorba de cercetări aADN în arheologie.
88 Despre fluiditatea şi natura contextuală a identităţilor din Epoca Bronzului: Brück/ Fontijn 2013. Referitor la semnificaţia culturii materiale, în opoziţie cu o mare încredere pe argumentul genetic: Hofmann 2015.
89 Brück/ Fontijn 2013; Insoll 2007.
90 cf Anthony 2007, 4
91 Cele două se presupun una pe cealaltă dar punctul de vedere subliniat aici este că familiarul şi nefamiliarul sunt părţi şi faţete ale aceluiaşi trecut. Cf. Robbins 2016, 183, citând faimoasa remarcă a lui Walter Benjamin conform căreia, conceptul de „civilizaţie” întotdeauna implică existenţa „barbarismului” (Benjamin 2007).
92 O pledoarie care trebuie deschisă referitor la „cealaltă” Epocă a Bronzului poate fi găsită în ambele lucrări ale lui Kienlin (2015, 183-4) şi cele ale lui Kristiansen şi Larsson (2005, 367-8). Însă primele sunt critice pentru cele din urmă.
93 Cf. Robbins’ (2016) pledoaria pentru un cosmopolitalism în geografie şi trecutul îndepărtat. Oricum, interesul meu este pentru o acceptare mai simplă a diferenţelor dintre culturi în general şi în societatea noastră în special.
94 Yovel 2009

citeşte mai departe...


BIBLIOGRAFIE:


Sursa: http://www.academia.edu , 2016
Traducere: Marius Marcu , 2016