Cătălin Borangic
 Deceneu învârtea atent bucata de slănină înfiptă în ţepuşă. Nu-i plăcea să fie nici prea arsă, că-l jena la gingii şi nici prea moale, că se mesteca greu. Aşa că se concentra să-i iasă cât mai bine, chiar dacă era puţin ofticat. Burebista, prietenul lui, zăcea înfofolit în mantie şi dacă Deceneu s-ar fi strofocat mai tare l-ar fi auzit cum sforăie uşor. Mâncase bucata lui de slană aşa cum era în desagă, crudă, ba chiar fără pâine, că şi asta se terminase de alaltăieri. Nu era el cu fineţuri şi nici mofturos nu era.
Dar Deceneu n-avea vreme de mărunţişuri de astea şi chiar la ţepuşă era doar pe jumătate atent. Zeci de gânduri i se vălureau prin cap, planuri, proiecte, strategii, toate deodată. Plus prăjitul nenorocitei de slănini, care tocmai când i s-a părut potrivit de perpelită i s-a scurs fierbinte pe palmă, făcându-l să-şi bage iute mâna în zăpadă.
Buimăcit de usturime şi cu unsoarea scurgându-i-se pe barbă, şterse tot din cap şi se uită la tovarăşul prăvălit ghem lângă foc. Abia atunci i se păru nedreaptă împărţeala ostenelii şi povara gândurilor. Îl împinse cu piciorul pe adormit.
– Bă, Bure, hai scoală!
Poate n-ar fi trebuit să fie aşa direct că, mno, Burebista nu era prea filozof, drept pentru care trezirea s-a facut la fel de repede ca adormirea, ba mai mult, Deceneu avea acum în faţa lui spada lungă a pretenului. Deh, un războinic ager, că doară de aia şi l-a luat ortac.
– Stai, bre, că nu dau pizmaşii. Ce sari aşa, zise Deceneu, uitând convenabil din câte primejdii îl scosese iuţeala bătăuşului.
– Ce e? mormăi nemulţumit şi netrezit de tot matahala.
– Băi, m-am tot gândit cum să facem. N-are rost să luăm cetăţile tarabostesilor ăştia. Îs prăpădite, nişte coteţe. Mai bine ne facem noi altele, din piatră, ca alea din Pont sau din Grecia. Ţi-am zis de ele. Cu temple, sanctuare, palate, străzi, apeducte.
– Apeducte nu!
– De ce, măh? că ai apă la botul calului şi gura nevestelor.
– Apeducte nu! repetă uriaşul, că se pişă unul şi altul în apă şi nu vreau să beau după toate hepatitele.
– Bine, apeducte nu, atunci, dar mai vreau să ne facem brăţări de astea mari, să punem biciul pe ăia de au râurile de se spală aur, să luăm noi negoţul cu vin – ai văzut ce de denari se mişcă în negustoria asta?
– Bine, facem cum vrei tu, dar lasă-mă să dorm acum, că mai avem de mers.
– Dar, zic şi cred că mai avem un necaz şi mai mare.
– Ce necaz? romanii? celţii? îi încalec ca pe cai, nu-ţi bate capul cu ei, rezolvă mandea. Tu fă să asculte pulimea de mine, cum ai zis că poţi.
– Nu, mă, alta, mai groasă şi supărătoare.
– Ha? mai supărătoare decât tine, acum?
– Măi. Uite, am luat legătura cu şeful, ştii tu, ăla mare de sus, de ne-a zis ce şi cum să facem. Cât ai soilit tu, am luat nişte fumuri de alea bune.
– Aşa, şi? ceva rău, vreun ucigaş tocmit?
– Sunt şi de ăia, dar mai încolo. Acum o fost o chestie naşpa, mai tare.
– Zi o dată şi dacă pot, o tai ca pe ceapă.
– Neah, uite, peste cam două mii de ani, o să vină unii să ne dezgroape oasele.
– Şi ce să facă cu ele? Supe?
– Nu fi prost cum te ştiu, numa la mâncare îţi stă capul. Or să ne i-a tot ce avem şi or să le pună în saci, prin temniţe, beciuri şi hrube.
– Dar de ce?
– N-am putut vedea aşa de amănunţit, doar că parcă nu-mi place, sculele treacă meargă, dar şi pe noi mah? nu-mi place şi gata.
– Şi pentru atâta m-ai trezit?
– Da, că nu-mi place să stau înghesuit în vreo ladă sau sac, uitat în vreun beci.
– Treaba ta, zi dacă vrei ceva şi nu mă purta aiurea cu vorbe de babe.
– Auzi, m-am gândit că, după ce punem povestea pe roate, cum am zis, să dăm poruncă să ardem morţii şi să aruncăm cenuşa. Măcar să le dăm cu tifla la fraieri, dacă n-au respect. Fac pariu că dacă vor găsi numai romani or să se scarpine decenii la rând în cap. Şi oricum la fustiţele astea le place atenţia. Să stea ei la periat.
– Cum vrei tu facem, ştii că nu mă bag la boscoanele tale. Tu numa zi cine te supără şi-l altoiesc fără zăbavă. Ah, să nu uiţi, rămâne cum am povestit? Vreau trei muieri tinere, una blondă, una roşcată şi o brunetă.
– Nesătul te-am găsit, nesătul ai să mori. Trei o să ai. Cel puţin! Hai, scoală şi strânge boarfele. Azi trecem munţii.
BIBLIOGRAFIE:
Apărut în: Alchemia, martie 2019, p.124-126
(„Burebista şi Deceneu tineri”, Cătălin Borangic, 13 septembrie 2018) |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
