Cătălin Borangic, 16 septembrie 2018
„Cin’ nu crede să să ducă, la Columnă
Să să uite, şi-o vedea
Sabia încovoiată, arcul, scutul şi căciula
Orice dac le-a avea
Lalalalalalala….”
 Mai toată lumea a cântat melodia asta cu vreo ocazie mai românească, fie ea oficială sau doar la focul de tabără. Dintre noi aceştia mulţi, prea puţini au disecat stereotipia exprimată, îndeosebi afirmaţia că orice dac avea căciulă, prin căciulă înţelegându-se pileusul, boneta aia răsfrântă.
La detaliu se arată însă că lucrurile nu stăteau deloc aşa.
Primul drum îl facem la Columna unde ne trimite poetul să ne uităm şi acolo vedem exact asta şi anume că nu orice dac avea căciula cu pricina. Pe reliefurile Columnei sunt 680 de figuri dacice (plus-minus 2 sau 3, căci unele scene sunt deteriorate la limita ilizibilului). Dintre aceştia doar 68 poartă pileus (deci 10% din efective), un procent perfect acceptabil pentru corpul de comandă compus evident din aristocraţi.
Apoi, depăşind reperele rigide ale iconografiei imperiale cercetăm izvoarele literare antice care iată ce spun:
Dio Chrisostomos observă şi notează un astfel de marcaj social: […] diferite neamuri poartă pe cap nişte cuşme, tinas pilous, aşa cum obişnuiesc acum aceia dintre traci numiţi geţi […].
Petrus Patricius întăreşte acest lucru spunând că: Decebal a trimis soli purtători de cuşme.
Sextus Aurelius Victor: Într-adevăr, el (Traian) ca primul sau chiar singurul care a extins stăpânirea romană dincolo de Dunăre, supunând şi transformând într-o provincie romană pe daci, care purtau pileus.
Căciula este, pentru observatorii străini, dar nu numai, unul dintre aceste elemente de port cu caracter evident elitist, purtarea piesei subliniind diferenţa dintre individ şi inferiorii lui, dar şi relevând egalitatea dintre cei care aveau dreptul să o poarte. Ambiguitatea surselor scrise este înlăturată de aristocraţii războinici reliefaţi pe monumentul de la Adamclisi şi pe Columna Traiană, unde aceştia poartă pileusul. Boneta respectivă a fost încă din Antichitatea dunăreană abuziv folosită ca element de identificare etnic şi mai puţin social. Ori în interiorul societăţii dacice lucrurile au stat niţel diferit.
Plecând de la existenţa acestui pileus, s-a cimentat în imaginarul contemporan o dualitate falsă, respectiv existenţa unei cutume care împărţea societatea în două, aristocraţia care purta acest pileus şi restul poporului, care ar fi umblat obligatoriu cu capul descoperit, situaţie sprijinită solid de iconografia Columnei Traiane. Tabloul trebuie cu totul respins, căci pileusul nu era doar un acoperământ al capului, ci un anume tip de coifură, purtat în acord cu rangul purtătorului. Restul societăţii însă, care nu avea dreptul de a purta un atare obiect vestimentar, putea purta diverse tipuri de pălării (pilidion, pétasos), bonete, tichii (kyné), căciuli etc., realizate din piele, pânză, paie, papură, fetru, blană etc. Lipseşte argumentarea indubitabilă, reliefurile Columnei nu sunt în acest caz de ajutor, sculptorii fiind mai mult interesaţi de redarea diferenţelor sociale şi nu de realitatea pragmatică, dar trebuie ţinut cont de clima temperată a Daciei, unde pe vreme de iarnă, pe ploaie sau soare puternic, oamenii trebuiau să-şi acopere capul, într-un fel sau altul. Doar că, exceptând înalta aristocraţie, nu făceau asta cu pileusul. Acesta era rezervat aristocraţiei, războinice şi sacerdotale, şi avea semnificaţii sociale profunde, ca de altfel, şi în bazinul Mediteranei. Ne putem imagina că vestimentaţia era adaptată în funcţie de sezon şi în iernile reci oamenii îşi acopereau capul cu căciuli de blană, spre exemplu. Un argument în acest sens îl reprezintă coifurile princiare ale basileilor geţi, care imită nu doar forma unor căciuli, ci sunt decorate cu imitaţii ale cârlionţilor unei blăni de miel. Desigur, oamenii ocazional umblau şi cu capul descoperit.
Tot în contemporaneitate proliferarea manifestărilor de reconstituire istorică a preluat, aproape natural, abuzul de pileus, acordându-i fix valoarea din cântecul cu care am început. Nu eşti dac fără să ai pileus, indiferent dacă ai mucii până pe piept sau eşti veteran al evenimentului. Dacă ai şi barbă plus sabia încovoiată şi nişte iţari albi practic eşti miezul conductei.
Nimic mai greşit! Boneta (frigiană la origine, obiect vestimentar cu o lungă şi frumoasă istorie) a fost un semn elitist, un fel de chipiu de ofiţer. Purtarea ei era în acord cu statutul personajului. Ori nicăieri nu a existat vreun trib sau armată de daci constituită numai din aristocraţi. Orice grup social sau de altă natură (politic, militar, profesional, religios etc) are ierarhii interne. Nici cele mai egalitariste sisteme nu sunt în realitate plane. Pentru că nu s-a putut, nu se poate şi nici nu se va putea niciodată realiza aşa ceva. astfel de ierarhii interne există în chiar rândurile celor mai exclusiviste grupuri şi membrii acestora se vor diferenţia, natural sau nu, prin orice mic amănunt, pretext sau necesitate. Se va apela la vârstă, vechime, competenţă, drept natural sau divin, alegeri „libere”, charismă etc.
Revenind la spectacolele de reconstituire istorică, atunci când la vreuna dintre aceste manifestări vedeţi 10 tarabostesi bărboşi din 10 oameni câţi are grupul, trebuie să fiţi siguri că acolo-i treaba oablă ca covrigul. Dacă nu credeţi, puteţi să-i întrebaţi. Ca public plătitor de taxe şi impozite aveţi acest drept. Bâlbâielile cu care vă vor răspunde vă demonstrează calitatea istorică a manifestării, iar dacă în fundal cântă şi Ion Agiu cu chitara lui distanţa până la kitsch e periculos de mică.
Nu lipsită de importanţă socio-profesională este sabia încovoiată din cântec, despre care rapsodul ne informează că o avea la el orice căciulat dac. Şi aici lucrurile sunt puţin diferite căci………
…văzând zorii zilei mijind, istoricul, obosit, tăcu.
Glosar:
Pileus: un fel de cuşmă de pâslă (fetru) purtată în Grecia antică, ulterior în imperiul roman de sclavii eliberaţi, motiv pentru care devenise un simbol al libertăţii. Este confundată adesea cu boneta frigiană (de culoare roşie şi cu vârful îndoit înainte) adoptată şi de revoluţionarii francezi şi devenită simbol al Republicii Franceze pe capul personajului alegoric Marianne.
Pilidion: versiune mai mică a pileus-ului, asemănătoare unei scufii.
Pétasos: pălărie rotundă şi plană, de fetru sau de paie, originară din provincia greacă Tessalia, figurată pe capul zeului Hermes; romanii o purtau în amfiteatre, pentru a se proteja în zilele însorite.
Kyné: acoperământ de diverse forme (bonetă, glugă) care acoperea bine capul şi era purtat de agricultorii din Grecia antică.
P.S. Citeşte şi dă mai departe. Adevărata rezistenţă se face prin cultură şi adevărata cultură prin educaţie. |
Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica
